Sari la conținut

40 De Zile De La Moartea Lui Traian Si Ela (Buc-Plevnei)


Postări Recomandate

Incep prin a spune ca imi pare sincer rau ca nu am putut sa fiu prezent ;)

 

Uitandu-ma pe poze , mi-am reamintit varstele celor doi care coincid cu a mea ... aveau toata viata in fata si chiar nu meritau sa pateasca asa ceva. Stateam si ma gandeam ca eu am scapat dintr-un accident mult mai grav al carui autor moral am fost eu (viteza) doar cu o amarata de clavicula rupta iar cei doi care circulau mai mult decat legal (daca se poate spune asa) au avut o soarta crunta...oare de ce?poate ca Dumnezeu ii ia langa el doar pe cei mai buni ...trist , iar durerea familiilor este de nedescris.

 

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

 

Restul,aveti mare grija.bafta multa

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

<<RIP si alte comentarii sunt de prisos....>>

 

Eu nu cred ca sunt de prisos...sunt pareri si simtiri a celor care au participat sau nu la evenimentele urmarii accidentului. Daca nu ar fi ele atunci de ce am mai deschis topicul asta? Nu in amintirea lor? Cine nu are poze cu ei isi spune parerea, iar cine are aplicand mai "scrie" o propozitie in cartea scrisa pe seama mortii lor! De ce ar fi ei nemultumiti de acolo de sus daca aici ei sunt priviti cu atat respect ? RIP-urile se inteleg de la sine prin cuvintele triste si parerile de rau...

Amintiri cu Traian.

Eram vecini si de fiecare data cand ne vedeam pe jos(eu fara masina , el fara scuter - caci asa ne-am obisnuit unul cu celalalt), in loc de salut ne placea sa ne tachinam : "Iar pe jos?" De cand mi-am luat B-ul (si stia ca imi place foarte mult sa conduc) ii placea sa ma atace.Bine-nteles si eu ii faceam la fel de la primul lui scuter. Acum in fiecare zi trec prin fata curtii lui si nu mai aud nici un zgomot si nici nu voi mai auzi salutul "Iar pe jos?" alaturat unui zambet pe sub mustata. Imi pare rau dar totodata sunt fericita ca stiu ca ei sunt fericiti si alaturi de noi TOTI. Au facut parte intr-adevar, pentru o zi, din familia motociclistilor si au plecat in momentul in care si-au implinit si ultimul vis!Dumnezeu i-a lasat pe pamant pana in clipa ca in care ei deja se pregateau sa treaca intr-o a doua etapa a vietii...maturitatea. I-a luat fericiti la finalul unui capitol de viata!

 

Dumnezeu sa ii ierte si asfalt uscat!

 

post-24680-1193248606_thumb.jpg

<< Viata trebuie traita asa cum este pentru ca ni s-a dat fara sa o cerem si ni se va lua fara sa fim intrebati.>>

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Aceste randuri se adreseaza tuturor celor care ati fost alaturi de copiii nostrii, Ela si Traian, atat in timpul vietisoarelor lor cat si in perioada inaltarii lor ‘spre iubirea si fericirea vesnica’.

 

Sunt mama Elei si va multumim din suflet, atat eu cat si mama lui Traian, pentru tot ce ati facut pentru ingerasii nostri.

Acum, cele 2 familii suntem una singura. Nu exista zi sa nu ne vedem si sa nu mergem impreuna la cimitir.

Ce pot sa va povestesc despre Ela si Traian…..

Au fost niste copii minunati si deosebiti. Acest lucru poate sa-l spuna fiecare parinte, dar cred ca ei au depasit cu mult limitele normalului, pentru varsta lor, in tot ceea ce priveste puterea de a iubi aproapele, de a gandi si de a vedea ziua de maine.

Cum a inceput povestea lor…..

Ela era eleva in clasa a VII la Lazar. O fetita oarecare in preajma primilor fiori ai dragostei. O fetita care radea mereu, chiar si in somn (nu glumesc!).Si iata ca a aparut Traian, un nou coleg in clasa. Imi povestea destul de des despre el, eu ca mama am inteles imediat ca fetita mea era indragostita. El, Traian, ca orice nou coleg sosit intr-o clasa, dar si foarte dragut, era placut de multe fete de varsta lor. Grupul prietenilor Elei l-a inclus si pe el.

A venit si clasa a VIII . Pregatirile pentru probele examenului le-au facut impreuna. Examenele le-au dat in aceeasi sala. Si acum ii vad iesind impreuna de la proba de geografie si se contraziceau pentru raspunsul corect la una dintre intrebari’ bratul Sulina’ sau ‘bratul Chilia’…

Clasa a IX i-a mai despartit un pic, Traian la Colegiul T. Vianu, iar Ela la Sf. Sava. Dar iubirea din sufletul fetitei mele nu s-a stins. Traian a trecut mai rar pe la noi, tatal lui avand mari probleme de sanatate. In fiecare vara au fost impreuna la mare cu grupul de prieteni.

Traian avea si o grea responsabilitate, mare parte din grijile casei si mai ales cele materiale i-au revenit, mama fiind pensionara din anul 1992, iar tatal primind pensie din primavara acestui an.

Din toamna anului trecut, iubirea lor a rennascut si n-a existat zi fara sa se intalneasca sau cel putin sa comunice de cateva ori pe zi. Revelionul 2007 i-a gasit pe cele mai inalte culmi ale iubirii si fericirii, chiar daca mama mea decedase in ajunul Craciunului. Ela nu ar mai fi vrut sa mearga cu grupul de colegi la munte, dar eu am insistat sa nu renunte, convingand-o ca si mamaie ar fi dorit asta.

Cele 8 luni si 13 zile ale anului au fost traite intr-o iubire si dragoste reciproca de care altii sunt convinsa ca nu au parte intr-o viata intreaga. Parinti, sora, prieteni, colegi, profesori existau aievea in jurul lor…. doar iubirea lor exista cu adevarat pentru ei. Numai Lori, sora Elei, si eu stiu cate referate si teme le faceam….. Dupa o zi de stat impreuna, seara de seara blocul V90 din str. Sebastian rasuna de zgomotul unui scuter sau unei moticiclete…. “Mami ies si eu afara putin … a venit Florin (Traian)”, Traian venea sa o mai vadasi inainte de culcare.

 

Majoratul Elei, 17 martie 2007. M-a rugat sa nu avem niciun invitat pentru ca ea va merge la munte cu Traian. Seara s-a intors fetita mea radiind numai lumina si bucurie in jur. Pe degetelul ei stralucea un inelus primit de la Traian in coditii descrise de ea cam asa: pe la mijlocul distantei dintre Cota 1400 si Cota 2000 telecabina in care se aflau s-a oprit, Traian, in genunchi, i-a oferit o cutiuta spunandu-i ca daca nu o primeste o ‘va arunca’ in prapastie, toti cei prezenti aplaudand. Inelutul cu 2 pietricele, Traian si Ela, a insotind-o permanent, si sunt convinsa ca, daca nu i-a putut salva in timpul accidentului, i-a ridicat impreuna fericiti la cer.

(In asteptarea obiectelor lor personale la politie, nu am fost lasati sa ajungem la locul accidentului, tot ne ziceam ca poate nu este vorba despre ei. Cand am primit lucrusoarele lor, inelul a fost primul obiect care mi-a cazut in mana……)

Toata vara fetita mea a ‘mancat surubele pe paine’ dupa spusele mamei lui Traian, alaturi de Traian pentru a face banutii lor ca sa-si cumpere motocicleta. Chiar daca eu le-am oferit bani, ei au refuzat pentru ca doreau sa fie obtinuta din munca lor.

Erau atat de fericiti !!!!! Prietenele ei mi-au confirmat asta. „Maria, Ioana, Silvia, Madalina…. nu te supara ca nu te mai caut la telefon, dar sunt atat de fericita” le spunea fetita mea. Nici ele nu incercau sa o mai sune, parca temandu-se ca-i fura cateva minute din fercire alaturi de Traian.

In aceste momente imi reapar in memorie secventele din filmul, ce coincidenta, vazut de Ela de zeci de ori, ‘PASAREA SPIN’, cand acel cantec minunat al pasarii spin se inalta spre cer o singura data, inaintea mortii.

 

Copiii nostri s-au inaltat la cer in plina iubire, dragoste si fericire, iar voi toti i-ati facut fericiti pentru ca nu i-ati uitat, chiar daca o parte dintre voi nu i-ati cunoscut, si le-ati fost alaturi.

Multumim tuturor pentru prezenta la inaltarea lor la 40 de zile. Ca parinti, noi am avut locul nostru in viata lor, dar lumea motoarelor era mai presus de orice pentru ei. Voi cei din lumea motoarelor, lumea tinerilor din ziua de astazi, sunteti lumea in care copiii nostri au trait cele mai minunate clipe. Multe va doriti in viata, sunt foarte greu de realizat, dar motorul il puteti avea prin munca voastra. Acest motor ramane un simbol al tineretii, Traian spunand deseori mamei lui ca motocicleta este viata lui, fiind ascultat si inteles de catre ea.

 

Dumnezeu sa-i primeasca in lumea cea dreapta si plina de lumina dragostei si a iubirii pe care copiii nostri au inceput-o aici, unde noi am ramas sa le purtam vesnica amintire!

 

Doina si Dragos Diaconeasa, Mia si Sebastian Dan - niste parinti cu inimile pline de iubire netarmurita pentru copiii lor minunati si cu speranta unei drepte judecati ale celor vinovati.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Prea multa durere, cuvintele refuza sa iasa... parere de rau, f multa parere de rau. Nu imi pot imagina cata durere e in sufletul familiilor acestor copii, ma doare sufletul. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si sa aduca liniste in inimile parintilor! ;) :D :blbl:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Felicitari Alinutzei,celor ce au fost alaturi de familiile celor 2 si tuturor celor prezenti la inaltare.....regrete ptr.familie si cei care ink simt ca ceva lipseste din viata lor....o poveste extraordinara dar si foarte trista.....un roman a 2 vieti......ink o data felicitari alinutza...si....R.I.P

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...
  • 7 months later...

:lol: nu sunt genu de om care sa verse lacrimi prea usor...insa citind randurile scrise de mama Elei mi-au dat lacrimile si pielea imi este de gaina.....iar in privinta conducatorilor care sunt lipsisti de responsabilitate in trafic ...simt o mahnire imensa....pt ca din cauza unui nenorocit ca cel care le-a scurtat viata Elei si a lui Traian ,a pus capat si fratelui meu acu cativa ani.Cred ca cineva cu putere tre sa se trezeasca,prea multe vieti ,zambete,vise,familii sfaramate .ma bucur ca familiile au ramas unite asa precum si ei ....au zburat impreuna spre un "vis" mai dulce.

:kiss: :lol: CONDOLEANTE FAMILIEI UNITE!!! :P :cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...
:D(((((((((((( de fiecare data cand ma gandesc la ei sau ii revad in poze, cat de superbi erau impreuna, imi dau lacrimile!!! mi-e tare dor de ei....am fost colegi de generala........erau super de gasca, invatau foarte bine,,,se intelegeau perfect, se distrau!!!!!!!! Pe florin l-am vazut ultima data la petrecere la Moe ( o colega din Vianu de-a lui)...shy nu pot sa uit, deci nu pot sa uit cu cata bucurie povestea k shy-a luat permisu categoria A..........deci era atat de mandruuuu!!! cu ella ma intalneam in Cishmigiu de multe ori shy schimbam o vorba cu multa placere!!!! n-o sa-mi vina sa cred toata viata cat de nedrept au murit ;)(((( Odihneasca-se in pace!

post-40879-1217550281_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...
  • 2 months later...

Tin minte ca am citit la vremea respectiva despre tragicul eveniment. Imi exprim dupa atata vreme parerile mele de rau si sincere condoleante, impulsionat in plus si de 2 lucruri pe care le-am aflat acum citind randurile mamei: sunt nascut in aceeasi zi cu Ela si am facut acelasi liceu ca si Traian. :laugh:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Deci ! Am doar 2 veri pe 2 roti ... Iar in aceste 2 ... am avut ghinionul.. sa particip si eu la o inmortmantare. 2 ingeri dintr`un foc ! Aici .. ca si Traian cu iubita sa ... pfff... greu ... greu de descris. Acum .. stiti cum e .. Dumnezeu Ia la el inainte de timp doar oamenii buni ! Atat ! Oameni buni !

 

 

RiDe In HeaveN Friend`S ! :friends:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...