Sari la conținut

Monster Lounge


Postări Recomandate

  • Răspunsuri 15,7k
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Nu stiu daca iti dai seama de model doar dintr-o poza, dar o sa-i fac una maine oricum

 

 

e diferenta mare ..baga pictures.....ai taiat ceva la ea?sau gauri suplimentare?

 

 

AM AFRICANCA DIN NOU GATA CU ACADEAUA ;)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

e diferenta mare ..baga pictures.....ai taiat ceva la ea?sau gauri suplimentare?

nu am taiat nimic, nici nu am dat gauri. arata mai bine in realitate, in poze e murdara

 

repet, 100 lei

 

post-20895-1249834835_thumb.jpgpost-20895-1249834879_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

nu va e ma rusine?? se uita copii la forumul asta, ce vad? ce invata de la voi?? halal coane fanica...halal ;)

 

ia lasati prostiile si hai sa dam rugina jos de pe motoare!!!

post-37809-1249895743_thumb.jpg

Editat de Mo Weed
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Bre oameni buni, daca mai era nevoie de vreo confirmare, vin eu cu ea. Indiferent de coclauri si de vreme, Monsterul rezista.

M-am intors cu buburuzoiul aseara, dintr-o escapada de o saptamana si 1714 km. Am luat-o d'aiurea, pe unde oi vedea cu ochii si cat oi putea evita ploaia. M-a prins torentiala de vreo trei ori da'.. asa e-n tenis.

 

Traseul a fost sucit, ca mine:

Bucuresti – RamnicuValcea-Baile Olanesti

Curtea de Arges - Campulung - Bran

Brasov - SfGheorghe - Baile Tusnad

Miercurea - Ciuc - Gheorghieni -Cheile Bicazului - Baraj Bicaz – Piatra Teiului- Tg Neamt

Falticeni - Suceava - Dorohoi - Darabani - RadautiPrut - Botosani

Iasi - Vaslui - Barlad

Tecuci - Braila - Slobozia - Lehliu - Bucuresti.

 

Incredibil cat de multe drumuri proaste are tara asta. Dar si cate zone subperbe..

post-1575-1249915035_thumb.jpg

post-1575-1249915042_thumb.jpg

post-1575-1249915048_thumb.jpg

post-1575-1249915059_thumb.jpg

post-1575-1249915070_thumb.jpg

post-1575-1249915079_thumb.jpg

post-1575-1249915090_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Bre oameni buni, daca mai era nevoie de vreo confirmare, vin eu cu ea. Indiferent de coclauri si de vreme, Monsterul rezista.

M-am intors cu buburuzoiul aseara, dintr-o escapada de o saptamana si 1714 km. Am luat-o d'aiurea, pe unde oi vedea cu ochii si cat oi putea evita ploaia. M-a prins torentiala de vreo trei ori da'.. asa e-n tenis.

 

Traseul a fost sucit, ca mine:

Bucuresti – RamnicuValcea-Baile Olanesti

Curtea de Arges - Campulung - Bran

Brasov - SfGheorghe - Baile Tusnad

Miercurea - Ciuc - Gheorghieni -Cheile Bicazului - Baraj Bicaz – Piatra Teiului- Tg Neamt

Falticeni - Suceava - Dorohoi - Darabani - RadautiPrut - Botosani

Iasi - Vaslui - Barlad

Tecuci - Braila - Slobozia - Lehliu - Bucuresti.

 

Incredibil cat de multe drumuri proaste are tara asta. Dar si cate zone subperbe..

 

BESTIAL,

 

ce misto ca ai timp sa pleci asa in lume.

 

acum spune si povestea pe larg...

 

apropo, ai fost singura ?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Falticeni - Suceava - Dorohoi - Darabani - RadautiPrut - Botosani

 

wow...nu credeam ca a mai ajuns vreun motociclist pe acolo..cum mai e drumul?tot asa bombardat pe la Dorohoi-Darabani?

de pe la Radauti imi trag radacinile..nu am mai fost de 2 veri acolo,cand am fost tot cu mobra

felicitarile mele..si tot respectul ;)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

in sfarsit mai pune cineva poze si din ture. bravo alexa, asa mai vii de-acasa. auzi, nu ai vrea sa le tii o prelegere miercuri la papagalii astia de aici, ca nu nimeresc sa iasa din bucuresti, daramite sa mai bata tara in lung si in lat.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

:) nu le am, bre, cu prelegerile. poa' vin sa dau buna ziua, ca nu ma mai stie nimeni la ochi.

de fost, am fost singura. asa m-a dus pe mine mintea, sa plec de capul meu.

Sunt in concediu si am zis ca e pacat de mine si de mobra sa nu ne facem putin de cap. Asa ca mi-am propus: luni dimineata, urc in sa si .. vad eu unde ma duc.

Ziua 1:

Plecarea luni dimineata din Bucuresti, unde la ultima benzinarie am pus kilometrajul (ala pt consum) la zero. Din Pitesti - Dealu Negru: niste gropi intr-un ac de par, de mi s-a rupt sufletul. Oricum, stiam de ele, de cand am fost pe Transalpina, asa ca eram pregatita. Pe curbe m-a prins din urma unul dintre putinii motociclisti pe care i-am intalnit in toata plimbarea asta a mea.M-am oprit in Baile Olanesti, la matusi-mea aflata in concediu acolo.

Ma rog, seara m-am uitat la progonoza meteo si s-au dus dracu ideile mele pt Clisura Dunarii. Avertismentele astora de la Realitatea m-au speriat bine. Sau rau. Interpretabil.

 

Ziua 2. Am virat spre est, singura zona ferita cat de cat de ploaie. Dupa Ramnicu Valcea drumul de Curtea de Arges se strica. Situatia e salvata doar de peisaj, care iti da senzatia aceea de "deasupra lumii". La un moment dat, am tras pe.. stanga sa fac niste poze si a oprit unu langa mine, sa imi dea o carte de vizita si sa stam de vorba. La plecare mi-a recomandat sa nu vorbesc cu strainii =)) Dupa Curtea de Arges, continua distractia. De fapt, ala e momentul in care renunti sa te mai grabesti undeva si adaptezi viteza la conditiile de denivelari. In Campulung m-am oprit doar la Manastirea Negru Voda. A trebuit sa car in spate rucsacul, care cantarea cat jumatate din mine, motiv pentru care data viitoare voi fi ceva mai selectiva la bagaje.

La vreo cativa kilometri de oras este mausoleul de la Campulung. Apoi, drumul prin munte este absolut superb.. vreme de vreo cativa kilometri. Evident ca m-am oprit sa fac poze. Vizual, peisajul e din acelasi spectru cu Siriul. Doar ca asfaltul te tradeaza curand. Drumul prin Piatra Craiului este superb de prost. Pe la Rucar deja eram dincolo de pragul nervilor, facand boing-boing din groapa in groapa si din val de asfalt in val de asfalt. Dupa cum se faceau serpentinele, mergeam cand spre soare, cand spre cei mai negri nori vazuti vreodata. Intr-un final, am ramas pe directia norilor. La intrarea in Drumul Carelor (vreo 8 km inainte de Bran) incepe sa dea cu picaturi. Ma spariu si zic in prima pensiune opresc si basta. In cinci minute intram zgribulita pe usa Hanului Dorului, o pensiune frumusica foc, sa intreb de camera. 120 cu mic dejun inclus. se accepta! Cand am iesit sa deznod rucsacul de pe sa, ploua torential, cu bulgarasi de gheata de dimensiunea unei masline. Fara exagerare, ca deja ma bucuram ca luasem plasturi de-acasa in caz ca-mi sparge vreuna capul.

 

Ziua trei - Din prognozele meteo de bagat motociclistii in sperieti ramasese un soare cat casa pe cer.. deci m-am hotarat sa plec. Il sun pe un prieten din Brasov, sa lipaim o cafea impreuna. Apoi legat bagajul si pupaza, zbrrrrr, spre Bran -Bv.

Atat de bine m-am coordonat cu Gabi, incat in loc sa intru prin oras, am luat-o pe centura de TgMures, apoi m-am tinut de indicatoarele de Bucuresti incat in loc sa ajung in centru am iesit pe drumul spre Sighisoara.

Dupa ce oboseste de ras, imi explica_cum sa fac sa ajung la bezinaria unde ma astepta de vreo jumatate de ora. Beau io cafeaua cu el si cuget uitandu-ma lung la harta... spre TgMures nu voiam.. ca ma duceam in mijlocu lu furtuna, pe Siriu.. n-aveam chef ca dupa Intorsura, Buzau nu mai aveam optiuni.

Asa ca, votez SfGheorghe. Cum doar eu aveam drept de vot, ramane stabilit. Centura spre Intorsura stiam cat de proasta e.. nu imi imaginasem ca asa va fi tot drumul pana la SfGheorghe. Adesea, valuri de asfalt transversale, ma faceau sa zbor din sa. Am ajuns la Tusnad inaintea ploii. M-am oprit la vreun km de iesirea din statiune, la o benzinarie din alte timpuri. M-am conversat cu administratorul care mi-a zis ca are camere, la 50 ron/ noapte.

Vad camera - care era la un soi de mansarda - batem palma si plec sa mananc.

Intre timp - ca sa vedeti cat de nebuna am plecat de-acasa - cugetam: unde ma cazez io, la marginea lumii, unde se opresc toti tiristii... daca zbier nu ma aud decat soarecii de camp

Motiv pentru care, intorcandu-ma in camera de hotel.. am dormit cu scaunul proptit in usa - cu un pahar pe el - si cu briceagul desfacut, la capul patului. =)).

 

Ziua patru - M-am imbarbatat si am luat-o la topait pe langa gropi spre Miercurea Ciuc unde am oprit doar cat sa alimentez si apoi Gheorgheni. In oras am mai facut si io o poza, sa nu zica lumea ca pozez doar copaci, am mancat o prajiturica sa tin glicemia in cote si mi-am facut curaj pentru cheile Bicazului. Drumul e comparabil cu Transfagarasanul din spre Curtea de Arges - atat ca peisaj cat si ca drum. De fapt, e mai frumos, dar la fel de prost. Cerul devine din ce in ce mai plumburiu si imi dau seama ca voi da de dracu umed, cat de curand. Opresc la Lacul Rosu pentru cateva poze. Cum inchid aparatul, incepe torentiala. Trag repejor pe mine nadragii de ploaie si o hainuta de ploaie peste geaca. Pun husa peste tank bag si.. pe cai! Proasta idee sa mergi pe ploaie, pe drum prost, in fundul masinilor carora le e frica sa nu se murdareasca pe jenti. Aia ca ochiul mortului in fata mea, io vedeam din trei in zece.. si din cand in cand luam cate o groapa de mi se rupea sufletul de mila ei. A motoretei, nu a gropii. La coborarea de pe chei ma opresc intr-un LUKoil sa-mi trag sufletul. Incepusem deja sa ma zvant pe la manusi si pe la ghete. In benzinarie o gasca mixta, choppere si enduro si diverse, cu numere de Covasna. Ma salut cu baietii, ei cu mine, si isi vad de drum. Un Tarzan cu tricou negru, lant aurit p-afara si masina cu numere de Italia vine sa converseze. Spre final avem un schimb de replici senzational

El (catre un prieten)- uite, daca aveam si eu motoreta, ma dadeam la domnisoara.

Eu - Domnisoara se intalneste cu sotul la PiatraNeamt.

El - aaa,...a... drum bun, doamna!

Barajul Bicaz e ametitor. Nu m-a dus capul sa fac poze de la distanta, dar cand stateam cocotata pe constructie si ma uitam la drum ziceam uiteeeeeeee, pe-acolo am venit iooooooooo De la baraj drumul e bun. Motiv pentru care m-am dat huta pe curbe, atat cat m-a lasat bagajul din spate. Si m-a cam lasat.. :blink:

Am gasit o groaza de pensiuni pe drum, unele foarte bine plasate.. dar daca mi-a intrat in cap sa merg la TgNeamt.. nu mi-am mai scos fixatia din creieri.

Incredibil. Pentru cat de mic e orasul ala, am reusit sa ma invart de cinci ori in el.. Intr-un final am gasit o pensiune, care nu mai avea locuri. Administratorul m-a trimis la hotel - 150 Ron/noapte/ fara mic dejun. Prea scump dar eram prea obosita ca sa mai fac un pas!

 

Ziua cinci: Am convins-o pe fata de la receptie sa ii poarte de grija rucsacului meu, cat ma duceam sa vizitez cetatea Neamt si, speram eu, casa memoriala Ion Creanga. Drumul pana la cetate - proaspat asfaltat, este interzis accesului auto. Urc pieptis, expirand un pachet juma de tigari si transpirand ca un luptator de sumo pe plaja - Facusem greseala majora sa nu scot mesada de la geaca. Cand am ajuns la ziduri, eram atat de furioasa incat as fi facut terci o intreaga echipa SWAT, daca asta m-ar fi calmat. Am conchis: disconfortul ma face isterica. Isterica rau.

Cetatea Neamt este - la interior - un laborator de limba romana, incropit la repezeala de niste istorico-muzeografo-oameni fara nici un strop de imaginatie. De nervi refuz sa platesc taxa de 15 roni, pentru foto, deci pozez numa d - afara.

Tot de draci, dupa cetate ma duc direct la hotel si las in plata Domnului casa memoriala. Undeva in drumul spre Falticeni, exista tentativa de a disipa toti dracii. Pana sa se intample asta, ma prinde torentiala. Ma opresc intr-un soi de parcare sa imi pun pantalonii pe mine. Hainuta de ploaie nu o inchei, motiv pentru care, dupa ce plec, arat ca un balon legat de o motocicleta...

In prima benzinarie ma apuca ce mai ramasesera din dracii nefolositi; scot hainuta - oricum eram uda pe la maneci - si o bag in rucsac. Infulec doua sendvisuri (care se vor dovedi singura mea masa pe ziua cu pricina), schimb manusile cu cele uscate si cuget .. uitandu-ma lung la harta. Ma incapatanez sa nu iau drumul manastirilor. Stabilisem sa ajung in nordul-nord al tarii. In plus, cu un rucsac de patruj de kile in spate (legat in chingi cat sa dureze 10 minute dezlegarea si alte zece re-legarea) nu imi arde de vizitat nimic. Ploaia incepe sa se rareasca si o iau si eu din loc. Suceava este un oras superb, plin de noroaie. Din toate drumurile mele, acolo am luat tot pamantul de pe marginea lucrarilor si l-am aruncat cu temeinicie pe rucsac, pe jenti, pe pantaloni.

Dibuiesc iesirea spre Dorohoi. Gasesc niste serpentine superbe. Soarele iese din nori si padurea si iarba par de un verde neverosimil. In Darabani ma opresc la o benzinarie sa beau o cafea. Inteligenta miscare, fiindca in cateva minute vine torentiala. Ma ascund in benzinarie - eu. Mobra ramane p-afara cu rucsac cu tot. E clar, in seara asta usuc haine. Las ploaia sa ia avans, si urc si eu in sa. Tin drumul spre Radauti Prut, in cel mai nordic punct al tarii. Drumul se propteste intr-o intersectie in T. Dau din umeri, ma scarpin in casca. In stanga, drumul spre Lipcani. Ma uit pe harta - Lipcani e in Rep.Moldova. Aha! Deci p - aci. Fac doua poze la iesirea din localitate, mai merg un km si la podul peste Prut gasesc granicerii. Trag pe dreapta si schimbam doua vorbe. Baietii ma lamuresc ca drumul de langa granita, pe care voiam eu sa merg, este asfaltat numai pe harta. Asa ca, tin asfaltul spre Saveni. Afara coboara inserarea si de grabita ce sunt, la fiecare zece minute trag pe dreapta sa mai fac o poza, doua. In Saveni intreb de hotel. Mi se zice ca a fost unul pe vremuri, dar a dat faliment. Singura solutie: Botosani. Drumul nu e surprinzator de prost, iar peisajul.. de un pitoresc aparte. Ma bucur ca sunt in pielea mea. O vreme. Pentru ca ma trezesc in plina cursa cu obstacole, numita turma de vaci, manata alene spre sat, pe toata latimea drumului. Atat de haios mi s-a parut incat m-am oprit sa fac poza.. vreme in care m-a depasit o masina, dupa care mi-ar fi fost mult mai usor daca m-as fi tinut.. asa.. m-am bagat singura intre rumegatoare... ce sa claxonez ca ajungeam la capul lor doar daca ma ridicam in scarite...

vacarii mi-au zambit prietenos, da' nu l-a dus pe niciunul mintea sa mute patrupedele de-o singura parte a drumului.

 

In Botosani cedez nervos si sun un prieten sa ma ajute sa gasesc cazare. Dupa un search pe net ma trimite la o pensiune aproape de iesirea spre Iasi. 80 ron camera, fara mic dejun. Arata bine. Scot hainele la uscat, fac un dus fierbinte si ma dedau la un pahar de vin alb, demisec, din minibar. Pana sa imi dau seama ca poate mi-e foame, se face 11 noapte. Ma anesteziez cu vin, mai departe si trec la somn...

 

Ziua sase - De dormit, trebuie sa recunosc ca am dormit ca tancul. De dat jos din pat, am facut-o ca baba Floarea; adica dupa ce m-am extras din asternuturi, s-a manifestat brusc o durere de cu... fund, de fund. mare. durerea. Probabil ca tot boing-boingul de cu o zi in urma si lasase urmele taman pe posteriorul meu.

De desteapta ce sunt, pentru prima data nu plec in pantalonii de moto, ci in blugi. Cei mai stramti blugi imaginabil, p-aia m-a dus mintea mea creata sa ii iau de-acasa. M-am indesat in ei, am uitat si de mancare si de tot si am luat-o intins spre targul iesilor, unde ma astepta Mihai cu cafeaua. Ma rog.. intins” e un fel de-a zice. Pen - ca la iesirea din oras vad indicator cu Targu Frumos, Bacau si alte cateva diverse. Dar Iasiul nu.

Hait, zic, iar am ratat drumul. Ma opresc pe un colt de asfalt, scot harta (deci fara hartia asta magica jur ca ajungeam la unguri, si as fi crezut ca sunt in Ucraina), si... si.. da. Corect. Drumul spre Iasi trece prin Targu Frumos.

Alt drum, alt boing-boing. Si daca tot aveam spectatori in benzinarie, zic sa verific si lichidul de frana in ambreiaj. Spre marea mea supriza - mai aveam. Deci nu mai cumpar si d - ala. De la Targu Frumos - drum European cu doua benzi de caciula. Alerg in nesimtire. Pe la doua sau trei intru pe poata orasului. In afara de sinistra durere de posterior mai capat, nu stiu cum, o cumplita durere de gat. Mihai ma culege din drum si ma duce la carciuma cu specific romanesc sa-mi iau si eu cina din ziua precedenta precum si dejunul si pranzul zilei asteia. Face cinste si cu masa si cu sprayul de lant si pe la patru jumate imi da drumul din lesa.

Padure, curbe soft, asfalt bun. Si.. faceam pipiiiiiiiiiiiiiiiii.... Mi-e greu sa explic cum am ajuns pana la Vaslui. Evident ca toate benzinariile din oras erau ascunse intr-un camp magnetic generat de extraterestrii cinici. Am dibuit pana la urma un Petrom. Este clar care a fost primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am oprit.

Ma catzar inapoi in sa si tropa-tropa, spre Barlad. Prima tentativa de cazare a esuat. Motel cu camere single la 160 Ron. Face si masaj?! Ies val-vartej. Ma duc la hotel muntenia, pe langa care doar ce trecusem. 140 ron pe noapte, cu masa de 20 roni inclusa. Asa mai vii de-acasa. Batem palma. Receptionera ma roaga sa bag motorul in curtea in spate, ca sa fim cu totii linistiti. Accept.

Dupa ce mananc plec in cautarea singurei farmacii non-stop din tot Barladul.

De principiu, e bine ca daca esti dependent de antiinflamatoare sa nu pleci fara ele de acasa... Am gasit, intr-un tarziu niste ketonal gel, 2,5% pe care pot sa il folosesc pe post de sampon, ca e prea slab sa isi faca vreun efect la mine.

Dupa plimbarea de 45 de minute.. cad lata.

 

 

Ziua sapte: La zece trezirea, ca de obicei. Intind harta pe masa si incep sa cuget.

Drept sa zic, mi se cam luase. Mi-as mai fi permis inca o noapte pe drumuri.. dar ma lasase cheful. Iar durerile venisera sa imi puna capac.

O varianta ar fi fost focsani-buzau-urziceni. Dar de la Buzau stiam drumul si mi se paruse moartea pasiunii cu vreo luna in urma. Mai era varianta Braila.

Asfalt bun, drum european, am alergat.. cat nu alergasem in toate zilele. La braila gasesc singurul drum de piatra cubica.. si apoi singurul drum de pe care probabil furasera piatra cubica.. In fine. Nimeresc centrul, ma aciuez langa un copac si astept. :o Juma de ora mai tarziu sarut omul, venit cu niste prieteni dinspre Tulcea. Dupa o tigara dam imprastirea. Ii las sa se duca il legea lor, pe Buzau, iar eu urc in sa si plec pe Slobozia. Singura am plecat, singura ma intorc!

Drumul e minunat.. pana la vreo douaj de kilometri de Slobozia. Acolo se intampla un fenomen bizar, care te face sa iti doresti dinamitarea tuturor sediilor de firme care fac asfaltari.

Deci.. cum zburdam eu ca o floare cu 110-120.. se schimba culoarea asfaltului.. si brusc furca imi face ca picamerul in maini. Prima idee este ca am luat ceva pe roata. Dar topailelile sunt atat de neregulate, incat explicatia nu tine. Reduc viteza injurand intens de sfinti si mame. Mai mult de mame.

Adica ma uit lung la asfalt, care pare neted si in acelasi timp, mobra face sub mine ca un cal salbatic care viseaza urat. Innebunesc. M-as feri, dar nu stiu de ce mama ma-sii sa ma feresc, ca nu vad nimic.

La Slobozia opresc (dupa ce o iau pe interzis) sa alimentez. Fiind in benzinarie, nu fumez. Dar fac o pauza lunga, cat sa mi se aseze neuronii in gaoacele lor.

Apoi, iau drumul de Lehliu. Era pacat de asfalt si de vreme, sa stric totul cu autostrada probabil aglomerata. Singura parere de rau, e ca pe vreo doua curbe frumoase.. am avut safety carul de politie in fata, si nu riscat nimeni sa-l depaseasca, pe linia continua. Asa ca a trebuit sa sed regulamentar..

 

Surprinzator, in Bucuresti am dibuit drumul spre casa din prima!

 

Cred ca postul asta a iesit imens.... ;)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...