October Lust

[marque]

Prima imagine a Fagarasilor. Luceau in soare, cu zapada arzand pe piscuri. Dacia bunicilor mei ma ducea inspre Valea Oltului. Atunci am intuit ca acolo sus se pot face multe lucruri interesante. Probabil acolo sunt oameni mari care se dau pe skiuri. Ce fain ar fi daca m-as da si eu pe acolo cand voi fi si eu mare ca ei.

Intre timp niste oameni de treaba au inventat placile de snowboard. Si spre spaima bunicilor am ajuns sa ma dau si eu pe acolo pe un Scott, apoi pe un Salomon. Si a fost bine.

Apoi a venit DR-ul. Trebuia sa-i las rotile sa atinga drumul care face surf cu Fagarasii. Mike Carter scria despre Transfagarasan ca e precum o dara serpuitoare de ciocolata, scursa dintr-o lingura purtata de mana tremuranda a unui gigant. Am facut-o. link

Trebuia sa urmez dara de ciocolata, de data asta cu Dominatorul lui Otar, in mijloc de octombrie. La ce povesti mai spune lumea de pe forum si din viata reala, doar la balauri si varcolaci trebuia sa nu ma astept pe serpentinele Fagarasilor.In rest, frig paralizant, zapada de se infunda rotile, gheti vesnice care te proiecteaza in hauri adanci, stanci pravalite pe sosea si alte lucruri asemanatoare. Bineinteles ca nu eram pregatit pentru toate astea. Mizam pe cunostintele mele implicite despre Transfagarasan si pe norocul inconstientilor.

Acesta nu s-a lasat prea mult asteptat. Cand am mers la garaj sa iau motorul, Dudu proprietarul, auzind ce planuri am mi-a pasat repede o pereche de pantaloni Clover de touring, care pareau a fi o alegere mai buna decat pantalonii mei de snowboardeala.

Apoi am constatat ca se face cald. Nici un nor pe cer. Am alimentat si am intins-o spre Sighisoara. Primele urlete de fericire. Beavis has left the building! Cetatea Sighisoarei ma intimpina in aerul diminetii de octombrie. Am facut dreapta spre Agnita si m-am pregatit de obisnuita calatorie in timp prin satele sasesti. Acolo viata e mult mai simpla. Rar te intalnesti cu masini, poate doar cu carute, vaci si oi.Eram atat de fericit incat ma simteam ca la 6 ani. Peisajul prin care treceam, oamenii pe care ii vedeam, masinile care treceau agale din sens opus puteau fi foarte bine si din anii 60. Sau din 1991, anul de nastere al lui Domi.

Am ajuns pe acelasi drum unde acum un an am pozat DR-ul cu botul adulmecand drumul. L-am pus pe Domi in aceeasi pozitie si l-am imortalizat si pe el. Apoi vraja s-a rupt caci am ajuns in E nu stiu cat, fieful burtosilor conducatori de mercedesuri. Pentru a nu pati ca acum un an, cand am constatat ca benzinaria din intersectia cu Transfagarasanul e doar o forma fara fond si am luat-o spre Sibiu sa fac plinul, de data asta l-am facut in ultimul Petrom de pe stanga si mi-am luat un Snickers.Inca eram convins ca rezervorul Dominatorului are cu ceva mai putin decat cei 19 litri ai DR-ului. Aceasta convingere urma sa ma calauzeasca inspre Petresti, comuna care a dat tarii o Elena Ceausescu.

Dar pana acolo mai este. Transfagarasanul se anunta pasnic. Bridgestone Trailwing, marele chilipir derapeaza cu gratie la franari pe asfaltul dur de munte dar urcam vertiginos, telecabina pornire, apoi zona de viraje rapide de deasupra, apoi ceata ce ezita totusi sa cuprinda si soseaua, apoi scurtul platou de deasupra soselei, apoi soareee si Valea in varianta de toamna, cu ierburi uscate, asteptand prima zapada. Iata si primii motociclisti ce vin din sens opus.

La Balea Lac nu am stat prea mult, cat sa mananc jumatate de Snickers. Apoi am luat-o de dreptul prin inima crestei, prin tunelul care parca vibra organic. In spate aveam un soi de TAF care accentua zgomotele interne ale muntelui. Ce doza de stimulare senzoriala.

Dincolo, am luat-o plin de incredere, imaginandu-mi probabil ca eram intro cursa de super-moto. Cand, dupa un viraj dreapta fara vizibilitate, nu foarte strans a venit surpriza. Supriza erau niste roci, nu foarte mari, dar suficient de multe si ascutite ca sa ma darame. Contrasensul era blocat de CJ 13 MIN, Logan rosu, care se oprise panicat. Am inceput un complex procedeu de franare. De fata imi era frica sa nu fuga si nu stiu de ce insistam pe spate. Asta m-a facut sa stau oblic pe sosea. Am avut un scurt moment in care m-am gandit ca ar fi mai simplu sa ma las sa cad pur si simplu, dar cum veneam de o maniera absolut hollywoodiana, oblic pe sensul meu, cred ca am contrabracat si cu o ultima strangere de maneta m-am oprit. Dupa un scurt schimb de priviri cu soferul din Logan: Mama ce bafta ai avut/ Da’ ce mai bafta am avut!, am plecat mult mai prudent mai departe, renuntand la fanteziile racing.

Astea m-au ajuns din urma la Vidraru, unde era vara indiana. Linii drepte si viraje in ace de par pe dreapta. Fara poze la baraj.

In Curtea de Arges am fost foarte tentat sa ii fac o vizita neasteptata bunei mele matusii dar am ales cu maturitate sa nu o innebunesc pe biata femeie. Si asa, spre rusinea mea, parintii stiau ca ma deplasez cu microbuzul, pe mult mai conventionala Vale a Prahovei. Mda...

In Pitesti m-a sunat Otar sa ma intrebe de ce nu mai apar odata. Am renuntat rapid la sandvisul dinaintea autostrazii si i-am dat bice. Nu am apucat eu sa fac prea mult din autostrada, cat sa trec de km 80 unde in urma cu un an ramasesem de o maniera perversa fara benzina ( se pare ca era infundata scurgerea de la rezerva sau ceva asemanator, caci combustibilul clipocea inca in rezervor, dar ramasesm si fara baterie...link) ca motorul se ineaca si se opreste. Il repornesc si trec incidentul la capitolul „erori neidenticabile si irepetabile, care nu afecteaza cu nimic buna functionare a asamblelor mecanice”, cum cica ar fi patit nu stiu ce cunostinta caruia i s-ar fi oprit meganul nou nout, i s-au aprins o gramada de beculete prin bord, dar dupa ce i-a dat din nou cheie, a pornit si de atunci functioneaza ireprosabil. Repornesc si continui. Incidentul se repeta. Trag pe dreapta intr-o benzinarie, scutur rezervorul, se aud clipoceli serioase. Deja bagasem benzina de 60 RON si eram ferm hotarat sa nu mai investesc. Cred ca ma lovise sindromul de dementa autostradalo-senila. Eram convins ca se infundase alimentarea de pe principal asa ca am trecut cu incredere pe rezerva.

130 km la 5500 ture si dupa vreo 20 de kilometri (hmm...) fenomenul se repeta din nou numai ca de data asta motorul nu mai porneste. Nu poate fi benzina, o fi o problema de bucatarie interna de Dominator, ceea ce e mult mai grav decat prezenta mea pe banda de urgenta a autostrazii langa un motor care nu mai porneste.

Am inceput sa-l imping pana la urmatoarea iesire spre autostrada, Petresti, situata conform indicatiilor pretioase la 1 km. Dominatorul a facut o ultima sfortare, a pornit, l-am incalecat repede si am taiat-o spre Petresti, unde s-a oprit din nou. Din rezervor nu se mai auzea nici un clipocit relevant. Deci eram (cuvant urat). Aveam o problema de rationament odata ajuns in preajma autostrazii? A consumat Domi in halul asta? 10 la suta?Cum naiba?

In fine, am aflat rapid ca urmatoarea benzinarie e la 10 km distanta in Gaesti, ceea ce m-a determinat sa merg glont la prima gospodarie intalnita in cale si sa rostesc fraza magica: Nu puteti sa imi vindeti 2 litri de benzina?

Am avut noroc. Un tanar foarte amabil a inceput sa scoata carburant dintr-o Dacie, povestindu-mi cum a cam stricat R6-le varului de la Cluj, care din fericere avea Casco si oricum varul avea bani si el a scapat cu niscaiva julituri pe care a fost incantat sa mi le arate. Maica-sa, care de atunci nu voia sa mai auda de motociclete, a fost probabil foarte entuziasmata de aparitiea mea din neant. Totodata, am aflat ca Elena Ceausescu s-a nascut in imediata apropiere a locului unde peste zeci si zeci de ani, un tanar visator urma sa ramana fara benzina.

I-am multumit frumos tanarului si am plecat de urgenta spre Gaesti, invingandu-mi tentatia de a afla daca Dominator poate scoate 30 de kilometri cu 2 litri pe stomacul gol. Totodata, sfatuindu-ma cu Otar, am fost suprins sa aflu ca rezervorul Dominatorului nu ar avea din punct de vedere fizic sa inghita mai mult de 13 litri de benzina.

In Bucuresti mi-am pus mainile in piept pana am incetinit, cat sa trebuiasca sa apuc ghidonul si apoi am facut un wheelie scurt. Da stiu, trebuia sa mentionez neaparat ca am invatat sa fac un soi de wheelies incipiente.

 

Interludiu cu Soundtrackuri interne: Over the Hills and Far Away

Don’t Fear the Reaper

I’ve been sent in the outer space...

Fuel Injected

 

Ma echipam precum un toreador care se pregateste sa intre intr-o arena inghetata, care in loc de nisip ma invita cu asfalt lucind in noapte. Atat doar ca urma sa calaresc un monstrulet alb. Am extras joja din maruntaiele motorului si am examinat la lumina rosiatica a unui stalp din Grozavesti nivelul de ulei. Era bine.Am uns apoi lantul pentru cei 368 de kilometri care ma asteptau pana la garajul in care Dominatorul isi revine dupa ostenitoarele drumuri pe care il tot de vreo luna incoace.

Piesa de baza a echipamentului meu era un fular bordor pe care-l legasem in jurul unui pulovar Motor de lana. Pulovarul asta ma face sa arat ca un tatic de 30 si ceva de ani, care taie lemne pe undeva la tara. Pe sub pulovar aveam o helanca, sau pentru cititorii din afara Transilvaniei o maleta, de provenienta incerta. In jurul coapselor imi mai legasem un fular rosu, de o maniera dubioasa dar foarte practica pentru temperaturile negative care se anuntau amenintator.Toata increderea mea era in geaca Polo Mohawk de care atasasem cu grija captuseala.

Odata ce mi-am pus cagula si casca nu o mai puteam saruta pe Otar. Asta insemna ca chiar urma sa plec la drum. Nu mai era cale de intoarcere.

Am pornit la pas prin Bucuresti, fara slalom printre benzi si fara sa ma strecor sa fiu primul la stop. Eram incins. Ii dadeam gaz, ca sa ma mai racoresc. Apoi mi-am dat seama ca nu imi curatesem ochelarii si ca nu mancasem nimic de la pranz. Odata ce mi-am curatat ochelarii intr-o benzinarie, lumea a inceput parca sa devina mai clar.

Dar tot imi era frica. De asfaltul rece, cu care nu stiam exact cum sa negociez lasarea in viraje, de vantul care imi vuia in jurul castii si de inconstienta de a ma apuca de un asemenea drum. Dar daca nu o faci, atunci nu vei stii niciodata cum e si daca poti sa o faci, nu? La urma urmei era doar un drum de 6 ore si nu eram pe undeva prin Alaska. Imi era frica de ploaie sau ma rog ninsoare. Dintre astea doua as fi preferat-o pe ultima.

Motociclismul e o chestie care incanta simturile si care nu a fost creata sa sperie, meditam eu prin Otopeni. Ma gandeam la toate acele tasniri scurte pe serpentinele din afara orasului, in care nu imi doream altceva decat sa ma afund cat mai tare in noapte. Ei bine, acum e momentul sa o fac. Eram in mijlocul actiunii. Si nu stiam cum sa o mai prind mai bine de coada.

Incet incet, obsesia ajunsului la destinatie a inceput sa se risipeasca si incepea sa conteze doar urmatorul viraj si urmatoarea zone de acceleratie prin palcurile de padure de pe soseaua inspre Ploiesti. Sa o fi luat pe Cheia? Ce ar fi fost daca as fi ales sa ma intorc tot pe Transfagarasan? Asta ar fi fost intr-adevar ceva extrem. Probabil as fi fost mult mai linistit daca nu ar fi trebuit sa ma trezesc a doua zi la 7, dupa un nou somn de 7 ore, sa merg sa fiu eficient in munca. Parca nu ar fi fost rau un motor de viteza, un GSX de exemplu. La urma urmei, eram un soi de navetist mai avansat. In loc sa merg dintr-un cartier in altul, urma sa merg din Capitala in Mures. Tot mers dintr-un cartier in altul era si asta.

Dar iata ca incep sa-i dau gaz. Dominatorul merge bine pe la 130, drumul e liber si nici in localitati nu o las sub 80-90 kmh. La naiba cu sistemul de supreaveghere, e frig si trebuie sa ajung acasa sub plapuma.

O stare ciudata de somnolenta ma cuprindea. Nu cred ca imi erau afectate reflexele, dar la cat eram de incotosmanat si cu cagula windstopper sub casca, parca realitatea e mult mai indepartata decat trebuie sa fie. Pilotatul noaptea e virtual oricum dar acum intrece orice masura. Rosu reflectorizant din parapetii de pe marginea soselei si albul marcajelor care se perinda fara cale de intoarcere. Ce misto e sa-i dai gaz in noapte. Frigul il face si pe Domi mai vivace.

Pe centura Ploiestilor ma trezesc inconjurat de lumini ce strajuiesc orizontul. Sunt parca intr-un cerc urias, care avanseaza odata cu mine. Vad din nou infernul, pe fundalul sonor al vajaiturilor din casca. Un tir de pe contrasens ma izbeste cu o pala puternica de curent. Ma zgaltie odata cu Domi, asfaltul valurit ma face sa ii strang mai bine ghidonul. Urc un soi de pod, ala cu viraj larg, iar in partea stanga se vede un combinat. Flacari iasa din turnuri luminate electric, as vrea aceasta imagine pe cardul de memorie al aparatului foto, dar nu e o idee buna sa trag pe dreapta in bezna asta. Vai, vai, e foarte psihedelic totul. Ma gandesc sa ma apuc din nou sa scriu poezii.

Marque – Frigul 1-0. Pana la Ploiesti a fost chiar decent. Corpul se pusese parca pe modul de produs caldura, am ras o cafea si un sandwich rece si am pornit mai departe. Ma gandeam ca as fi putut incerca si o inghetata, in amintirea zilelor de vara.

Pe linia dreapta inainte de munti am simtit forta. Da-i gaz frate, la naiba cu conservele, astia habar nu au sa conduca. Mama ce cool mai trebuie sa fiu.140 kmh. Ochii in patru la disecat soseaua. Viraje largi, relaxate pana cand un caine se apuca sa traverseze strada. Vai ce stupid! Daca ar fi fost greseala mea macar dar chiar asa sec...Franez, cainele trece tacticos, arat my middle finger unui dos de caine maro, il injur de maica-sa, sau poate cainele era o ea, cine stie si iata cum organismul meu a produs suficienta caldura sa ma tine pe Valea Prahovei.

Crucea de Caraiman lucea clar in noapte. Soseaua era umeda dar nu parea sa fie polei. Am luat-o foarte incet, cu 60, mirandu-ma de cat de goale puteau sa fie mandrele statiuni. Am oprit sa fac o poza unei Sinaia, fara nici un trecator, fara nici o masina. Vantul rascolea frunzele stranse la marginea soselei. Se terminau bateriile.

Am luat altele din Predeal. Pe gura imi ieseau aburi seriosi. Pe strada doar o prostituata isi fuma infrigurata tigarea. Coborarea din Predeal a fost total lipsita de glorie, mai ales ca era si ud si foarte ingrijorator, ochelarilor de sarise plexiglasul si imi intra vantul in ochi. Ar fi fost buna o casca integrala. Am pus „parbrizul” la loc, dar tot mai intra vant si asta se lasa cu o durere de ochi, desi am inteles ca ochii si inima sunt singurele organe care nu dor. Oare urma sa ma imbolnavesc?

Am intrat in plin gaz in Brasov unde am mancat si un Snickers si am speriat niste cocalari iesind din toaleta cu casca asezata pe cap. Of, mersul la toaleta e o chestie foarte enervanta cand esti pe moto. Trebuia sa fiu atent la primul strat de fulare.

De frig nu imi era frig, sau probabil era ceva smecherie de autoaparare. Serpentinele din Padurea Bogatii au fost chiar glorioase, cu inclinari si trase alese la discretie. Ma cam dureau ochii si genunchii dar preferam asta decat sa imi fie frig. La 20 de kilometri de Sighisoara, mi-a sarit si somnul si durerea de ochi si am inceput sa ma simt lucid ca intr- o dupa amiaza de iulie, caci a trebuit sa trec pe rezerva. Ar fi fost letal sa raman din nou fara benzina. Ma si vedeam impingand moto pana in Sighisoara.

Din fericire, din neant se ivi o benzinarie din aia no name la care nu as alimenta decat in cazuri de extrema urgenta ceea ce am si facut dupa ce am mai tras o sperietura ca ar putea fi inchis. Din niste difuzoare plasate naiba stie unde rasuna atemporal o manea. A inceput sa imi fie foarte frig si sa dardi asa ca m-am urcat repede pe motor unde in mod ciudat imi era mult mai bine. Sighisoara paraca era New Yorkul ala din Avocatul Diavolului in scena aia in care dispar toti oamenii de pe strazi. Exact asa era. Parca mergeam pe fundul secat al unui fluviu. Pentru a fi si mai dramatic, m-am ridicat in scarite. Un Genghis Khan modern, care se duce acasa sa se culce.

Acum incerc sa imi aduc aminte ceva din drumul Sighisoara – Mures. Cred ca l-am impartit mental pe bucati, sa imi fie mai usor. Atingeam cu greu suta si incepeau sa ma doara ochii, dar incet – incet ma apropiam de tinta. In comuna Kendu (read Can Do) a vrut sa ma opreasca un politai, crezand probabil ca sunt o masina fara un far, pentru ca sa imi strige pana la urma sa trec. Acesta a fost ultimul element notabil al excursiei. Ah, pe serpentinele dinainte de Mures i-am mai dat un mic span, sa le salut si am intrat tot in span in oras, ca ar fi fost culmea sa fie politie. Nu va amuzati, ca 130 kmh pe Domi e viteza serioasa. Adica pe GSX, la aceeasi viteza ai impresia ca stai. In fine, parca as mai fi dat o tura prin oras, dar am lasat-o pe altadata.

La garaj, am constatat cu surprindere ca masinile parcate prin preajma aveau parbrizle inghetate. Mai sa fie! Gandindu-ma cat de cool ( la propriu) as fi fost daca prin Sinaia ma abateam si pe la 1400 am pleact la culcare.

Oare ce am invatat eu din experienta asta? In afara de cat de buna ar fi o sa si manere incalzite...Nu imi vine in cap acum, cred ca sunt niste chestii mult prea profunde...

 

Limite ale excuriei: ce s-ar fi intamplat daca m-as fi intors tot pe Transfagarasan?

Sau pe Cheia?

Sau daca as fi tras o mica tura pana la 1400 in Sinaia?

 

 

La Multi Ani, Otar!

 

Vor urma si alte poze...

[sabyn23]

Foarte,foarte frumos. Ai talent cu carul. Daca o sa ajungi sa scrii vreodata o carte, eu am sa o cumpar.

Hai noroc si mai astept povestiri.

[otar]

 

La Multi Ani, Otar!

 

 

 

Mersi, pt tine si

 

Iti urez cat mai multe calatorii pe doua roti

[SPURTZI]

Nu prea am cuvinte.Scrii teribil!!Felicitari ptr.tura si text,minunat!!!

[Thomas]

Pe nerasuflate am citit Fain

[TaviS]

Cind am vazut cit ai scris nici nu am vrut sa citesc, dar dupa primele rinduri... am fost captivat! Mi-a placut grozav. Cind aud de unii care au tinut chef de inchidere de sezon la 30 sept. ha ha; io am mers cu bitzigla pe la -15, poate si mai jos, iar cu motoru pe la 3-4 grade, fara manusi. Sa me ierte cei mai frigurosi, dar nu ma pot dezlipii 6 luni pe an de motor.

Daca scri o carte, o cumpar si eu! Daca vrei te si ajut la ilustrat, domnule Genghis Khan.

[Falco]

Ai har scriitoricesc, m-a captivat povestirea ta M-a luat cu frig gandindu-ma cam cum ar fi fost noaptea la 1400, in perioada asta

[ravenshield]

Povestea ff fain spusa.

Ma mananca si pe mine sa fac un traseu de asta, [ultima cursa prin munti a fost acum 5 zile ] dar cruiserul meu nu e prea indicat

[marque]

mersi mult pentru aprecieri. cred ca povestea asta a iesit asa pentru ca e intersectia intre lucrurile care imi place sa fac: sa merg pe motor si sa scriu. Cat despre o carte, hmm...visez si la asta, dar pentru asta cred ca trebuie sa fac o mare calatorie, ca multe nopti am mai pierdut uitandu-ma la the long way round.

 

uitati-va pe www.observer.co.uk. si dati un search pe mike carter sa vedeti ce fain scrie tipul asta. a fost si prin romania si l-am intalnit intamplator intr-o benzinarie. merita sa-l cititi.

 

 

mai am o gramda de poze dar dureaza cam 1 min de poza, sper sa o rezolv weekendul asta...

[s-kidu']

fain scris....despre o excursie faina cu un motor fain

bravo!....si la mai mare!

[The Mentalist]

Frumos, da nu era bine sa mergi si tu vara?Io sunt d-ala invidiosu care nu mai iese cu mobra pe frig!

Mai baga poze!

[Purghy]

Excelent!!! Mi-a placut mult de tot si calatoria ta, parca intr-adevar atemporala desi totusi contra cronometru si felul in care te exprimi. Felicitari! Si don't stop!!

Editat Octombrie 20, 2006 de Purghy

[marque]

Pia daca vara nu s-a putut ca DR era incapacitat...

Si despre atemporalitate...Probabil am invatat- o de la Herman Hesse. Glumeam, for Christ sake...

[TaChe]

FRUMOS.

[marque]

Prima imagine a Fagarasilor. Luceau in soare, cu zapada arzand pe piscuri. Dacia bunicilor mei ma ducea inspre Valea Oltului. Atunci am intuit ca acolo sus se pot face multe lucruri interesante. Probabil acolo sunt oameni mari care se dau pe skiuri. Ce fain ar fi daca m-as da si eu pe acolo cand voi fi si eu mare ca ei.

Intre timp niste oameni de treaba au inventat placile de snowboard. Si spre spaima bunicilor am ajuns sa ma dau si eu pe acolo pe un Scott, apoi pe un Salomon. Si a fost bine.

Apoi a venit DR-ul. Trebuia sa-i las rotile sa atinga drumul care face surf cu Fagarasii. Mike Carter scria despre Transfagarasan ca e precum o dara serpuitoare de ciocolata, scursa dintr-o lingura purtata de mana tremuranda a unui gigant. Am facut-o. link

Trebuia sa urmez dara de ciocolata, de data asta cu Dominatorul lui Otar, in mijloc de octombrie. La ce povesti mai spune lumea de pe forum si din viata reala, doar la balauri si varcolaci trebuia sa nu ma astept pe serpentinele Fagarasilor.In rest, frig paralizant, zapada de se infunda rotile, gheti vesnice care te proiecteaza in hauri adanci, stanci pravalite pe sosea si alte lucruri asemanatoare. Bineinteles ca nu eram pregatit pentru toate astea. Mizam pe cunostintele mele implicite despre Transfagarasan si pe norocul inconstientilor.

Acesta nu s-a lasat prea mult asteptat. Cand am mers la garaj sa iau motorul, Dudu proprietarul, auzind ce planuri am mi-a pasat repede o pereche de pantaloni Clover de touring, care pareau a fi o alegere mai buna decat pantalonii mei de snowboardeala.

Apoi am constatat ca se face cald. Nici un nor pe cer. Am alimentat si am intins-o spre Sighisoara. Primele urlete de fericire. Beavis has left the building! Cetatea Sighisoarei ma intimpina in aerul diminetii de octombrie. Am facut dreapta spre Agnita si m-am pregatit de obisnuita calatorie in timp prin satele sasesti. Acolo viata e mult mai simpla. Rar te intalnesti cu masini, poate doar cu carute, vaci si oi.Eram atat de fericit incat ma simteam ca la 6 ani. Peisajul prin care treceam, oamenii pe care ii vedeam, masinile care treceau agale din sens opus puteau fi foarte bine si din anii 60. Sau din 1991, anul de nastere al lui Domi.

Am ajuns pe acelasi drum unde acum un an am pozat DR-ul cu botul adulmecand drumul. L-am pus pe Domi in aceeasi pozitie si l-am imortalizat si pe el. Apoi vraja s-a rupt caci am ajuns in E nu stiu cat, fieful burtosilor conducatori de mercedesuri. Pentru a nu pati ca acum un an, cand am constatat ca benzinaria din intersectia cu Transfagarasanul e doar o forma fara fond si am luat-o spre Sibiu sa fac plinul, de data asta l-am facut in ultimul Petrom de pe stanga si mi-am luat un Snickers.Inca eram convins ca rezervorul Dominatorului are cu ceva mai putin decat cei 19 litri ai DR-ului. Aceasta convingere urma sa ma calauzeasca inspre Petresti, comuna care a dat tarii o Elena Ceausescu.

Dar pana acolo mai este. Transfagarasanul se anunta pasnic. Bridgestone Trailwing, marele chilipir derapeaza cu gratie la franari pe asfaltul dur de munte dar urcam vertiginos, telecabina pornire, apoi zona de viraje rapide de deasupra, apoi ceata ce ezita totusi sa cuprinda si soseaua, apoi scurtul platou de deasupra soselei, apoi soareee si Valea in varianta de toamna, cu ierburi uscate, asteptand prima zapada. Iata si primii motociclisti ce vin din sens opus.

La Balea Lac nu am stat prea mult, cat sa mananc jumatate de Snickers. Apoi am luat-o de dreptul prin inima crestei, prin tunelul care parca vibra organic. In spate aveam un soi de TAF care accentua zgomotele interne ale muntelui. Ce doza de stimulare senzoriala.

Dincolo, am luat-o plin de incredere, imaginandu-mi probabil ca eram intro cursa de super-moto. Cand, dupa un viraj dreapta fara vizibilitate, nu foarte strans a venit surpriza. Supriza erau niste roci, nu foarte mari, dar suficient de multe si ascutite ca sa ma darame. Contrasensul era blocat de CJ 13 MIN, Logan rosu, care se oprise panicat. Am inceput un complex procedeu de franare. De fata imi era frica sa nu fuga si nu stiu de ce insistam pe spate. Asta m-a facut sa stau oblic pe sosea. Am avut un scurt moment in care m-am gandit ca ar fi mai simplu sa ma las sa cad pur si simplu, dar cum veneam de o maniera absolut hollywoodiana, oblic pe sensul meu, cred ca am contrabracat si cu o ultima strangere de maneta m-am oprit. Dupa un scurt schimb de priviri cu soferul din Logan: Mama ce bafta ai avut/ Da’ ce mai bafta am avut!, am plecat mult mai prudent mai departe, renuntand la fanteziile racing.

Astea m-au ajuns din urma la Vidraru, unde era vara indiana. Linii drepte si viraje in ace de par pe dreapta. Fara poze la baraj.

In Curtea de Arges am fost foarte tentat sa ii fac o vizita neasteptata bunei mele matusii dar am ales cu maturitate sa nu o innebunesc pe biata femeie. Si asa, spre rusinea mea, parintii stiau ca ma deplasez cu microbuzul, pe mult mai conventionala Vale a Prahovei. Mda...

In Pitesti m-a sunat Otar sa ma intrebe de ce nu mai apar odata. Am renuntat rapid la sandvisul dinaintea autostrazii si i-am dat bice. Nu am apucat eu sa fac prea mult din autostrada, cat sa trec de km 80 unde in urma cu un an ramasesem de o maniera perversa fara benzina ( se pare ca era infundata scurgerea de la rezerva sau ceva asemanator, caci combustibilul clipocea inca in rezervor, dar ramasesm si fara baterie...link) ca motorul se ineaca si se opreste. Il repornesc si trec incidentul la capitolul „erori neidenticabile si irepetabile, care nu afecteaza cu nimic buna functionare a asamblelor mecanice”, cum cica ar fi patit nu stiu ce cunostinta caruia i s-ar fi oprit meganul nou nout, i s-au aprins o gramada de beculete prin bord, dar dupa ce i-a dat din nou cheie, a pornit si de atunci functioneaza ireprosabil. Repornesc si continui. Incidentul se repeta. Trag pe dreapta intr-o benzinarie, scutur rezervorul, se aud clipoceli serioase. Deja bagasem benzina de 60 RON si eram ferm hotarat sa nu mai investesc. Cred ca ma lovise sindromul de dementa autostradalo-senila. Eram convins ca se infundase alimentarea de pe principal asa ca am trecut cu incredere pe rezerva.

130 km la 5500 ture si dupa vreo 20 de kilometri (hmm...) fenomenul se repeta din nou numai ca de data asta motorul nu mai porneste. Nu poate fi benzina, o fi o problema de bucatarie interna de Dominator, ceea ce e mult mai grav decat prezenta mea pe banda de urgenta a autostrazii langa un motor care nu mai porneste.

Am inceput sa-l imping pana la urmatoarea iesire spre autostrada, Petresti, situata conform indicatiilor pretioase la 1 km. Dominatorul a facut o ultima sfortare, a pornit, l-am incalecat repede si am taiat-o spre Petresti, unde s-a oprit din nou. Din rezervor nu se mai auzea nici un clipocit relevant. Deci eram (cuvant urat). Aveam o problema de rationament odata ajuns in preajma autostrazii? A consumat Domi in halul asta? 10 la suta?Cum naiba?

In fine, am aflat rapid ca urmatoarea benzinarie e la 10 km distanta in Gaesti, ceea ce m-a determinat sa merg glont la prima gospodarie intalnita in cale si sa rostesc fraza magica: Nu puteti sa imi vindeti 2 litri de benzina?

Am avut noroc. Un tanar foarte amabil a inceput sa scoata carburant dintr-o Dacie, povestindu-mi cum a cam stricat R6-le varului de la Cluj, care din fericere avea Casco si oricum varul avea bani si el a scapat cu niscaiva julituri pe care a fost incantat sa mi le arate. Maica-sa, care de atunci nu voia sa mai auda de motociclete, a fost probabil foarte entuziasmata de aparitiea mea din neant. Totodata, am aflat ca Elena Ceausescu s-a nascut in imediata apropiere a locului unde peste zeci si zeci de ani, un tanar visator urma sa ramana fara benzina.

I-am multumit frumos tanarului si am plecat de urgenta spre Gaesti, invingandu-mi tentatia de a afla daca Dominator poate scoate 30 de kilometri cu 2 litri pe stomacul gol. Totodata, sfatuindu-ma cu Otar, am fost suprins sa aflu ca rezervorul Dominatorului nu ar avea din punct de vedere fizic sa inghita mai mult de 13 litri de benzina.

In Bucuresti mi-am pus mainile in piept pana am incetinit, cat sa trebuiasca sa apuc ghidonul si apoi am facut un wheelie scurt. Da stiu, trebuia sa mentionez neaparat ca am invatat sa fac un soi de wheelies incipiente.

 

Interludiu cu Soundtrackuri interne: Over the Hills and Far Away

Don’t Fear the Reaper

I’ve been sent in the outer space...

Fuel Injected

 

Ma echipam precum un toreador care se pregateste sa intre intr-o arena inghetata, care in loc de nisip ma invita cu asfalt lucind in noapte. Atat doar ca urma sa calaresc un monstrulet alb. Am extras joja din maruntaiele motorului si am examinat la lumina rosiatica a unui stalp din Grozavesti nivelul de ulei. Era bine.Am uns apoi lantul pentru cei 368 de kilometri care ma asteptau pana la garajul in care Dominatorul isi revine dupa ostenitoarele drumuri pe care il tot de vreo luna incoace.

Piesa de baza a echipamentului meu era un fular bordor pe care-l legasem in jurul unui pulovar Motor de lana. Pulovarul asta ma face sa arat ca un tatic de 30 si ceva de ani, care taie lemne pe undeva la tara. Pe sub pulovar aveam o helanca, sau pentru cititorii din afara Transilvaniei o maleta, de provenienta incerta. In jurul coapselor imi mai legasem un fular rosu, de o maniera dubioasa dar foarte practica pentru temperaturile negative care se anuntau amenintator.Toata increderea mea era in geaca Polo Mohawk de care atasasem cu grija captuseala.

Odata ce mi-am pus cagula si casca nu o mai puteam saruta pe Otar. Asta insemna ca chiar urma sa plec la drum. Nu mai era cale de intoarcere.

Am pornit la pas prin Bucuresti, fara slalom printre benzi si fara sa ma strecor sa fiu primul la stop. Eram incins. Ii dadeam gaz, ca sa ma mai racoresc. Apoi mi-am dat seama ca nu imi curatesem ochelarii si ca nu mancasem nimic de la pranz. Odata ce mi-am curatat ochelarii intr-o benzinarie, lumea a inceput parca sa devina mai clar.

Dar tot imi era frica. De asfaltul rece, cu care nu stiam exact cum sa negociez lasarea in viraje, de vantul care imi vuia in jurul castii si de inconstienta de a ma apuca de un asemenea drum. Dar daca nu o faci, atunci nu vei stii niciodata cum e si daca poti sa o faci, nu? La urma urmei era doar un drum de 6 ore si nu eram pe undeva prin Alaska. Imi era frica de ploaie sau ma rog ninsoare. Dintre astea doua as fi preferat-o pe ultima.

Motociclismul e o chestie care incanta simturile si care nu a fost creata sa sperie, meditam eu prin Otopeni. Ma gandeam la toate acele tasniri scurte pe serpentinele din afara orasului, in care nu imi doream altceva decat sa ma afund cat mai tare in noapte. Ei bine, acum e momentul sa o fac. Eram in mijlocul actiunii. Si nu stiam cum sa o mai prind mai bine de coada.

Incet incet, obsesia ajunsului la destinatie a inceput sa se risipeasca si incepea sa conteze doar urmatorul viraj si urmatoarea zone de acceleratie prin palcurile de padure de pe soseaua inspre Ploiesti. Sa o fi luat pe Cheia? Ce ar fi fost daca as fi ales sa ma intorc tot pe Transfagarasan? Asta ar fi fost intr-adevar ceva extrem. Probabil as fi fost mult mai linistit daca nu ar fi trebuit sa ma trezesc a doua zi la 7, dupa un nou somn de 7 ore, sa merg sa fiu eficient in munca. Parca nu ar fi fost rau un motor de viteza, un GSX de exemplu. La urma urmei, eram un soi de navetist mai avansat. In loc sa merg dintr-un cartier in altul, urma sa merg din Capitala in Mures. Tot mers dintr-un cartier in altul era si asta.

Dar iata ca incep sa-i dau gaz. Dominatorul merge bine pe la 130, drumul e liber si nici in localitati nu o las sub 80-90 kmh. La naiba cu sistemul de supreaveghere, e frig si trebuie sa ajung acasa sub plapuma.

O stare ciudata de somnolenta ma cuprindea. Nu cred ca imi erau afectate reflexele, dar la cat eram de incotosmanat si cu cagula windstopper sub casca, parca realitatea e mult mai indepartata decat trebuie sa fie. Pilotatul noaptea e virtual oricum dar acum intrece orice masura. Rosu reflectorizant din parapetii de pe marginea soselei si albul marcajelor care se perinda fara cale de intoarcere. Ce misto e sa-i dai gaz in noapte. Frigul il face si pe Domi mai vivace.

Pe centura Ploiestilor ma trezesc inconjurat de lumini ce strajuiesc orizontul. Sunt parca intr-un cerc urias, care avanseaza odata cu mine. Vad din nou infernul, pe fundalul sonor al vajaiturilor din casca. Un tir de pe contrasens ma izbeste cu o pala puternica de curent. Ma zgaltie odata cu Domi, asfaltul valurit ma face sa ii strang mai bine ghidonul. Urc un soi de pod, ala cu viraj larg, iar in partea stanga se vede un combinat. Flacari iasa din turnuri luminate electric, as vrea aceasta imagine pe cardul de memorie al aparatului foto, dar nu e o idee buna sa trag pe dreapta in bezna asta. Vai, vai, e foarte psihedelic totul. Ma gandesc sa ma apuc din nou sa scriu poezii.

Marque – Frigul 1-0. Pana la Ploiesti a fost chiar decent. Corpul se pusese parca pe modul de produs caldura, am ras o cafea si un sandwich rece si am pornit mai departe. Ma gandeam ca as fi putut incerca si o inghetata, in amintirea zilelor de vara.

Pe linia dreapta inainte de munti am simtit forta. Da-i gaz frate, la naiba cu conservele, astia habar nu au sa conduca. Mama ce cool mai trebuie sa fiu.140 kmh. Ochii in patru la disecat soseaua. Viraje largi, relaxate pana cand un caine se apuca sa traverseze strada. Vai ce stupid! Daca ar fi fost greseala mea macar dar chiar asa sec...Franez, cainele trece tacticos, arat my middle finger unui dos de caine maro, il injur de maica-sa, sau poate cainele era o ea, cine stie si iata cum organismul meu a produs suficienta caldura sa ma tine pe Valea Prahovei.

Crucea de Caraiman lucea clar in noapte. Soseaua era umeda dar nu parea sa fie polei. Am luat-o foarte incet, cu 60, mirandu-ma de cat de goale puteau sa fie mandrele statiuni. Am oprit sa fac o poza unei Sinaia, fara nici un trecator, fara nici o masina. Vantul rascolea frunzele stranse la marginea soselei. Se terminau bateriile.

Am luat altele din Predeal. Pe gura imi ieseau aburi seriosi. Pe strada doar o prostituata isi fuma infrigurata tigarea. Coborarea din Predeal a fost total lipsita de glorie, mai ales ca era si ud si foarte ingrijorator, ochelarilor de sarise plexiglasul si imi intra vantul in ochi. Ar fi fost buna o casca integrala. Am pus „parbrizul” la loc, dar tot mai intra vant si asta se lasa cu o durere de ochi, desi am inteles ca ochii si inima sunt singurele organe care nu dor. Oare urma sa ma imbolnavesc?

Am intrat in plin gaz in Brasov unde am mancat si un Snickers si am speriat niste cocalari iesind din toaleta cu casca asezata pe cap. Of, mersul la toaleta e o chestie foarte enervanta cand esti pe moto. Trebuia sa fiu atent la primul strat de fulare.

De frig nu imi era frig, sau probabil era ceva smecherie de autoaparare. Serpentinele din Padurea Bogatii au fost chiar glorioase, cu inclinari si trase alese la discretie. Ma cam dureau ochii si genunchii dar preferam asta decat sa imi fie frig. La 20 de kilometri de Sighisoara, mi-a sarit si somnul si durerea de ochi si am inceput sa ma simt lucid ca intr- o dupa amiaza de iulie, caci a trebuit sa trec pe rezerva. Ar fi fost letal sa raman din nou fara benzina. Ma si vedeam impingand moto pana in Sighisoara.

Din fericire, din neant se ivi o benzinarie din aia no name la care nu as alimenta decat in cazuri de extrema urgenta ceea ce am si facut dupa ce am mai tras o sperietura ca ar putea fi inchis. Din niste difuzoare plasate naiba stie unde rasuna atemporal o manea. A inceput sa imi fie foarte frig si sa dardi asa ca m-am urcat repede pe motor unde in mod ciudat imi era mult mai bine. Sighisoara paraca era New Yorkul ala din Avocatul Diavolului in scena aia in care dispar toti oamenii de pe strazi. Exact asa era. Parca mergeam pe fundul secat al unui fluviu. Pentru a fi si mai dramatic, m-am ridicat in scarite. Un Genghis Khan modern, care se duce acasa sa se culce.

Acum incerc sa imi aduc aminte ceva din drumul Sighisoara – Mures. Cred ca l-am impartit mental pe bucati, sa imi fie mai usor. Atingeam cu greu suta si incepeau sa ma doara ochii, dar incet – incet ma apropiam de tinta. In comuna Kendu (read Can Do) a vrut sa ma opreasca un politai, crezand probabil ca sunt o masina fara un far, pentru ca sa imi strige pana la urma sa trec. Acesta a fost ultimul element notabil al excursiei. Ah, pe serpentinele dinainte de Mures i-am mai dat un mic span, sa le salut si am intrat tot in span in oras, ca ar fi fost culmea sa fie politie. Nu va amuzati, ca 130 kmh pe Domi e viteza serioasa. Adica pe GSX, la aceeasi viteza ai impresia ca stai. In fine, parca as mai fi dat o tura prin oras, dar am lasat-o pe altadata.

La garaj, am constatat cu surprindere ca masinile parcate prin preajma aveau parbrizle inghetate. Mai sa fie! Gandindu-ma cat de cool ( la propriu) as fi fost daca prin Sinaia ma abateam si pe la 1400 am pleact la culcare.

Oare ce am invatat eu din experienta asta? In afara de cat de buna ar fi o sa si manere incalzite...Nu imi vine in cap acum, cred ca sunt niste chestii mult prea profunde...

 

Limite ale excuriei: ce s-ar fi intamplat daca m-as fi intors tot pe Transfagarasan?

Sau pe Cheia?

Sau daca as fi tras o mica tura pana la 1400 in Sinaia?

 

 

La Multi Ani, Otar!

 

Vor urma si alte poze...

 

 

dragi senores administartori, puteti strege textul asta si lasa doar pozele?

mersi...

 

cum fac sa mai pun poze la post#1?

[marque]

Iata, cu mare intarziere si pozele cu vara indiana de pe Transfagarasan cat si cele facute pe timpul friguroasei mele reveniri in Targ. Claritatea imaginilor este identica cu cea a perceptiei mele de atunci...

 

si astea...pata de lumina e cetatea Rupea.

[madViktor]

deja-vu placut prin poze: curba aia unde pe dreapta sunt blocurile alea de beton imbinate asa, iar in stanga niste brazi. deja-vu pentru ca am si eu una cu vehicolul facuta pe 21 oct(vreme buna de tot) dar n-o am pe site..

dupa cum mai zicea cineva(nu mai retin exact cine, doar vag): daca a mai trecut un an si n-ai facut transfagarasanul, a trecut degeaba.. se mai schimba de la an la an, mai apar cate o duzina de gropi, dar asta e, peisajul ramane..

numai bine!

[Hellicks Hellmet]

Prima imagine a Fagarasilor...

Ai elemente bune de proza. Sper sa ai bafta mare in continuare. Ajuta mult sa citesti din cei ce au un stil asemanator cu al tau, iti dezvolta fraza si o face mai dezinvolta. Cu atentie la limita intre inspiratie si copy. Pana atunci, insa... e bine, continua si asfalt uscat. Odata o sa facem o tura impreuna.

[marque]

Okay...Dar care ar fi autorii cu un stil asemanator ca al meu?Hmm...Ca mie imi place Hesse, care e cam atemporal.

 

I am from Targu Mures,Romania and now riding my girlfriend's bike, dar da, putem face o tura impreuna.

[xel]

mda....de la zaraza...respect

[dhamzea]

minunat colega, fara comentarii inutile, sincer.

e mai placut cand citesti povestile altora.

spor la litere !!!

intelegi tu ce vreau sa spun ...

succese depline !!!

[marque]

Mersi!

 

Daca nu mi-as fi pierdut in circumstante neclare aparatul foto digital pentru care o sa mai plateswc rate vreo 3 ani jumate, as fi updatat aceaste poveste cu imagini graitoare despre starea Transfagarasanului iarna.

 

Din cauza incalzirii globale, aceasta este foarte proasta. Se poate urca cu masina pana la stana.

 

In rest, grupe compacte de pantofari invadeaza telecabina, generand cozi de mai multe ore.

 

Ciorchine de jeepuri, pasaturii, octavii si alte automobile plictisitoare atarna in parcare, mai multe ca nicioadata.

 

Manelistii se bulgaresc cu sarg. Andra isi arata sanii cu Saua Caprei in fundal. Ce bine ca m-am dat si eu pe acolo...

 

Boarderii si skierii sunt pe cale de disparitie. Bine totusi ca am intrat in UE!

 

Si acum finalul maret: tot al doilea automobilist are lipit pe geamul spate al conservei steagul UE. Cel mai probabilIn cinstea taxei de inamtriculare!