Into the World - Pe moto prin Africa si mai departe

[Bandit]

Interesant si cu o relatare de mare exceptie.

Multumim, ca datorita voua "am vazut" locuri in care, probabil ca nu vom ajunge niciodata.

Asteptam noi povestiri.

[B I Z]

foarte frumos ... fotografii foarte bune ... foarte curios sunt ce obiectiv foloseste pe cannon-ul eos 5d mark II

si cum ai reusit sa faci panoramele alea de 1000 x 260 ... sau este doar un simplu crop ?

[consumabile.moto]

Jos palaria , ma inclin

[vrajitoru_23]

Felicitari. Sa va intoarceti cu bine si apoi sa plecati iar(in alta parte) ca meritati.

Putine detalii despre cum s-a comportat motocicleta, cum e cu consumul sau niste detalii care merita relatate.

[mrwwwhite]

Salutare tuturor!!!

 

suntem relativ bine in Camerun mai multe detalii cand reusim sa updatam blogul si forumurile!!!

 

Petrica - am terminat mincu in 2004 (eu) si 2003 (ana) deci e clar ca am fost colegi

 

Biz - Ref. la panorame... sunt "lipite" in photoshop din minim 3 poze.

 

Vrajitorule - Motocicleta s a comportat excelent pina acum fara probleme majore. Foarte greu cu greutatea... am depasit 400kg (moto, bagaje + noi) si asta nu mai e fun. Consuma in medie 5,5l/100km. Am schimbat lantul in Maroc, placutele spate se mananca cam repede (7000-8000km), am schimbat discul frana spate la 30000km, cauciucurile ContiEscape au tinut 16000km (le am schimbat in Lome. Togo) acum rulam pe MT21 fata si TKC80 pe spate. O sa vedem dupa africa centrala, cand ajungem in Namibia. Pina in nigeria am rulat 75% pe asfalt deci relativ simplu pentru moto.

 

Revenim cu info in curand!!!

 

 

Ionut

[mrwwwhite]

Makoko: Ghetto-ul pe apa de 103 ani din Lagos

 

Prietenii nostri, Louis si Marine, ne-au aratat niste poze alb-negru cu un sat pe apa situat in departamentul Yaba Local din statul Lagos si am hotarat ca trebuie sa incercam sa ajungem acolo.

Makoko este unul dintre multele ghetto-uri nigeriene amenintate de schimbarea climei. Cresterea nivelului ape, intensificarea curentilor marini si activitati poluante (reziduuri provenite din arderea lemnului, obiceiul locuitorilor de a defeca direct in laguna, aruncarea de substante nocive in mediul inconjurator) sunt doar cateva dintre problemele cu care se confrunta Makoko. Acest sat pe apa a fost initial o mica asezare temporara de pescari, etnici Egun din Badagry si Benin. Timp de mai bine de un secol populatia a continuat sa creasca, generand o comunitate extrem de saraca in care oamenii au fost obligati sa se stabileasca permanent, datorita preturilor exorbitante pentru teren din Lagos..

 

 

Satul este construit deasupra apei care nu depaseste 1,5m adancime; casele sunt sustinute de piloti din lemn infipti in albia lagunei.

 

La fiecare 30 de ani casele trebuie reparate. Este un loc unde este oamenii trebuie sa munceasca din greu pentru a supravietui, dar pentru sateni Makoko este "acasa" si de aceea se opun ferm proiectului guvernului federal de a-i reloca. Locuitorii spun ca au ales sa ramana aici, in ciuda gradului avansat de poluare a mediului si nu sunt interesati sa se mute fie si intr-un loc mai curat si mai frumos. Guvernul local Yaba a furnizat rezervoare de plastic pentru apa potabila. Nu exista insa facilitati sociale de baza cum ar fi o clinica, farmacie, utilitati (canalizare, electricitate).

 

Singura scoala primara din Makoko are circa 50 de elevi care platesc 50 de Naira pe zi pentru a merge la cursuri.

 

 

 

 

 

 

Adultii - si de multe ori chiar copii - isi vad de treburile zilnice cu barca. Fiecare familie are o barca din care pescuiesc, isi fac cumparaturile, vand mancare si alte bunuri, existand chiar si restaurante plutitoare, o moara si ateliere mecanice situate in barci.

 

 

Apa maloasa este aproape neagra din cauza mizeriei si e densa ca petrolul. Insa a naviga pe "strazile" din Makoko, in fapt canale inguste care se deschid catre laguna, este de un farmec aparte, linistitor.

 

 

 

 

 

 

Guvernul nu se implica aproape deloc in viata comunitatii care apeleaza pentru problemele sociale la seful satului (Baale) si pentru cele de securitate la bandele de cartier ("area boys"). In ciuda saraciei extreme, am vazut oameni fericiti in Makoko. Cu siguranta aici nu este Venetia Nigeriei si nici Damnoen Saduak din Bangkok, dar copiii si adultii isi pastreaza zambetul intact si sunt incantati sa socializeze cu putinii "yovo" (albii) care ajung in sat.

 

Abuja - Un oras model

Si a venit ziua sa parasim - cu parere de rau - Lagosul. Am plecat pe ploaie catre Ilorin si Ibadan - oras recent afectat de inundatii masive, in care circa 200 de persoane si-au pierdut viata sub cladirile prabusite din cauza apei. Spre seara ajungeam in Offa, unde prietena noastra Karen ne organizase cazarea pentru o noapte.

 

 

Decorul de anii '70 in care am dormit

 

Asteptam sa se opreasca torentiala de dimineata, ca a putem pleca catre Abuja

 

Saracia care domneste in Nigeria rurala ne-a intristat si pus pe ganduri. Intr-o tara extrem de bogata in resurse naturale, in care mii de expati vin pentru unele dintre cele mai generoase salarii din lume, oamenii obisnuiti se zbat sa faca fata vietii de zi cu zi. Agricultura a fost in mare parte abandonata in favoarea industriei petroliere, mancarea a devenit scumpa si putina, se importa multe dintre produsele pentru care in trecut Nigeria era vestita: ulei de palmier, faina, legume, fructe. Drumul pana in Abuja a fost infiorator: asfalt prost, gropi dintr-o parte intr-alta a soselei, plin de camioane, microbuze si autobuze incarcate pana la refuz si ruland cu viteza nebuneasca. Am facut cei 550 de km in 10 ore, cu doar 3 opriri scurte pentru a infuleca in picioare niste omlete si pentru o pauza de tufis.

 

Trecem inca o data peste fluviul Niger

 

La lasarea noptii ajungeam in Abuja, la mai putin de 3 saptamani de la atentatul cu bomba la sediul Natiunilor Unite, revendicat de gruparea terorista Boko Haram, si in care circa 20 de persoane au fost ucise. Fata de Lagos Abuja e un oras linistit si calm, dar strazile sunt pline de forte de securitate, din cauza ca in capitala se afla sediile tuturor misiunilor diplomatice, companiilor petroliere, multinationalelor si organizatiilor non-profit din Nigeria. Este un oras foarte tanar, fondat la inceputul anilor '80 si inca aflat in plin santier. Arhitectura cladirilor este discutabila, insa infrastrcutura este excelenta. Responsabil pentru asta: gigantul Julius Berger Nigeria PLC, care a construit si cel mai mare pod suspendat din Africa, faimosul Third Mainland Bridge, care leaga pe o lungime de 11.8km insula Lagos de continent.

 

 

Biserica si moscheea sunt cei doi poli masivi ai capitalei. Crestinismul si Islamul sunt cele doua religii dominante in Nigeria.

 

In Abuja am cunoscut comunitatea Romaneasca si personalul Ambasadei noastre, unde am fost primiti cu caldura. Scrisorile Dlui. Mircea Leucea catre diferitele ambasade straine unde am avut de luat vize ne-au fost de ajutor in rezolvarea mai rapida a actelor. O saptamana mai tarziu aveam vizele pentru Camerun, Congo, Republica Democrata Congo si Namibia si ne intalnisem cu alti doi motociclisti pe o Super Tenere nou-nouta (Julien) si respectiv pe un BMW (Frank)

 

Timp de doua saptamani am locuit regeste la Mircea Rusu, o gazda fabuloasa care ne-a primit cu supa de salata si delicatese gen salam de Sibiu. Multumirile noastre nu sunt de ajuns pentru primirea exceptionala si ponturile pentru locuri de vazut si chestii de incercat in Abuja.

 

Ragu de vita cu pilaf a la Mircea

 

In marile orase din Nigeria sunt destul de multe restaurante cu meniu continental, asiatic si frantuzesc, pentru ca nigerienilor le place sa calatoreasca. Nigeria exporta shrimpi, biban de mare, crocker, homar, crabi si alt peste de calitate in Europa, insa cel mai bun peste la gratar este cu siguranta in Abuja. Mammy Market (la Moghadishu Barracks) este o piata circulara unde in centrul actiunii sunt femeile cu gratare imporvizate in jumatati de butoaie. Aici am mancat un delicios crocker gatit la carbune, cu sos picant de ardei iute, ceapa si rosii, lime si cartofi prajiti. Absolut senzational. Din pacate si aici a avut loc un atentat terorist in ianuarie 2011, soldat cu 10 victime.

 

Bucataria nigeriana este cea mai picanta din Africa de pana acum. Se gateste mult cu ardei iute rosu si ulei de palmier, specialitatile locale includ: supa de ardei iute (de obicei cu peste), eba, fufu (pasta de yam), gari (casava), diferite tocane de legume si zarzavat cu vita, capra sau peste. Cand se lasa intunericul se incing gratarele cu suya, varianta nigeriana a frigaruilor: vita, ficat si pipote pudrate din belsug cu ardei iute.

 

Porc la gratar cu varza si ceapa rosie

 

 

Fufu cu vita in sos de rosii si egusi

 

 

Omida uscata picanta - o gustare plina de proteine, insotita de obicei de bere. Are un vag gust de peste.

 

Picnic cu prietenii la cascada Gurara, la 90 km de Abuja. In meniu: salata de morcovi cu susan, salata de naut cu feta si busuioc proaspat, salata de vinete, soufflĂŠ de zucchini si pui. La desert: flap jack si fructul pasiunii.

 

Cascada Gurara, in plina fosrta la sfarsitul sezonului ploios.

 

De 1 Octombrie, ziua nationala a Nigeriei, am stat acasa si am privit festivitatile desfasurata in vila presedintelui Goodluck Jonathan. Orasul a fost pustiu, datorita riscului crescut de atacuri teroriste, gruparea Boko Haram anuntandu-si intentia de a organiza atentate in capitala cu ocazia zilei aniversare, la fel ca si in 2010.

[mrwwwhite]

O noapte magica in padurea tropicala a schimbat totul

 

Pe 9 octombrie urmau sa se desfasoare primele alegeri prezidentiale in Camerun de cand fusese amendata constitutia in mod abuziv. Dictatorul Paul Biya, la putere de peste 20 de ani, evident favorit in cursa pentru inca un mandat de 7 ani. Pe 30 septembrie, in Douala, capitala opozitiei, au rasunat focuri de arma trase de un dizident, iar in Limbe politia a descoperit o grenada in sediul Elecam. Pe 13 octombrie ne expira viza de Nigeria, asa ca pe 4 ne indreptam catre granita de dupa Ikom, cu intentia de a trece in Camerun si de a evita capitala in timpul alegerilor, sau de a dormi cat mai aproape de frontiera. Sunt trei optiuni pentru a traversa: prin nord, pe drumul bun prin Maiduguri, insa prin sabia si focul imprevizibililior Boko Haram. Pe temuta pista Ekok-Mamfe, cea mai grea din intreaga Africa, unde multi overlanderi au trait cosmarul vietii. Sau cu ferry-ul din Calabar in Limbe, pe bani prea grei pentru bugetul nostru de romani plecati de acasa pe propria turta cum se spune.

 

Statele din est sunt mai pline de viata decat vestul tarii aflat sub presiunea metropolelor Lagos, Abuja si Kano. In est sunt sate mai mici, animate, cu case de pamant rosu, piete de agricultori, plantatii si restaurante de strada cu garri, egusi si pepper soup. Mancarea e delicioasa, oamenii simpatici, fructele ieftine si nu suntem opriti de nici un grupaj de politie sau de armata.

 

Drumul e insa prost si inaintam anevoios, asa ca dupa ce trecem de Obudu hotaram sa petrecem noaptea in padure la Afi Drill Ranch si sa continuam a doua zi dis de dimineayta catre Ikom si granita. Overlanderii Emi si Oli care au un avans de o luna acum fata de noi ne-au scris ca merita sa ne oprim in Afi daca avem vreme. Asa ca luam pista de pamant si in cateva minute intram in inima padurii tropicale.

 

Aerul e leoarca, padurea musteste, e intuneric si vegetatia e densa si impresionanta. Pista e ingusta si pe alocuri inundata complet, o busa e iminenta, si atingem solul de doua ori, fara alte urmari decat noroiul cleios care ne imbraca in mazga echipamentele.

15 km in inima padurii. Aici nu e semnal GSM, electricitate sau canalizare. Suntem in Afi Drill Ranch, o baza de lucru si studiu a fundatiei Pandrillus, instalata la granita sanctuarului Afi, o rezervatie naturala cu totul aparte din statul Cross River. Proiectul admite vizita oaspetilor pe termen scurt, astfel oferind posibilitatea de a observa cum se desfasoara munca in baza si de a afla detalii despre conservarea speciilor. Ne primesc Amanda si Jens, doi tineri americani care sunt voluntari pe termen lung in baza.

 

 

Suntem rupti de oboseala, asa ca ne punem urgent cortul intr-un foisor de bambus si incercam, sa dormim.

Noaptea e magica. Intunericul e mai adanc decat negrul cel mai negru, insa cerul e plin de stele si aerul de licurici imensi. E o liniste curata de munte, doar zgomotele padurii fosnind, chiuind si scartaind in indescifrabile armonii. Insecte, amfibieni si mamifere intr-un cor extraordinar. Intinsi in cort, in aerul mustind, ascultam padurea, ascultam natura.

Dimineata stim ce avem de facut, si dupa ce vizitam baza, plecam spre Calabar pentru a ne pune in aplicare planul.

 

In inima muntelui o ardem cu breakfast de pooridge a la Harry.

 

Drumul pana in Calabar e teribil: brigade de area boys, gropi, ambuteiaje de camioane coxate de soferi isterici. Insa Calabar e curatel, linistit si agreabil, genul de oras in care e usor sa te plimbi pe jos, sa faci piata, sa te simti bine.

 

Campam la sediul Pandrillus, care e si locuinta lui Peter. In anii '80 americanii Peter Jenkins si Lisa Gadsby calatoreau cu masina prin Africa, si au sosit in Nigeria cu o viza de tranzit pentru 10 zile. Aici insa aveau intalnire cu destinul, si nu au mai plecat, punand bazele fundatiei Pandrillus, unul dintre cele mai de succes proiecte de inmultire in captivitate si protectie a primatelor la nivel mondial. Actualmente Peter este in fruntea guerrillei impotriva deforestarilor ilegale, iar Lisa face fundraising in State. Sa intalnim in Africa de Vest, si mai ales in Nigeria, dintre toate locurile posibile, un astfel de proiect, a fost extraordinar. Sa ne oferim serviciile ca voluntari, a fost logic. Sa fim acceptati sa lucram in cadrul proiectului, cathartic.

Am campat 3 zile intre crocodili, o gazela orfana si simpaticii drili din Calabar, unde proiectul isi are sediul si baza educativa. Am atins pentru prima oara mana omenesc de sentimentala a unui pui de cimpanzeu. Ne-am reorganizat programul, am scris emailuri, ne-am prelungit viza si laissez-passer-ul pentru Nigeria. Ne-am cumparat pantaloni, camasi cu mamneca lunga si pantofi second hand de la tarabele cu marfa de la ajutoare. Apoi ne-m intors in inima Afi. De unde vom mai iesi dupa patru saptamani.

 

Ce sunt Sanctuarul Afi, Drill Ranch si Pandrillus

 

Informatii furnizate de fundatia Pandrillus. Foto ne apartin.

 

Pandrillus este un ONG nigerian care are ca principala activitate reabilitarea si inmultirea in captivitate a uneia dintre cele mai amenintate specii de primate: drilii. Principala activitate o constituie Centrul de Reabilitare si Reproducere pentru Drili (cunoscut sub numele de "Drill Ranch"), care desfasoara munca de cercetare stiintifica in Nigeria si Camerun - unde coordoneaza Limbe Wildlife Center. Proiectul serveste de sanctuar pentru 28 de cimpanzei orfani, cei mai in varsta dintre ei traiesc in mediul lor natural in Afi Drill Ranch, iar cel mai tineri traiesc in orfelinatul din Calabar.

 

Ce este un dril?

Bulli, the challenging male to the alpha in Group 6, Ochu

 

Drillii (Mandrillus leucophaeus) sun maimute de dimension mari, cu coda scurta si fata cu piele neteda si neagra, care traiesc in padurile tropicale din Nigeria (Statul Cross River), in sud-vestul Camerunului si pe insole Bioko din Guineea Ecuatoriala. Masculii pot atinge peste 45 kg si datorita testosteronului au zona genitala si conturul fetei puternic colorate in roz magenta si albastru-violet. Au degetul mare opozabil foarte dezvoltat, comunica prin expresii faciale complexe, vocalize si anumite comportamente specializate. Sunt semi-terestre si semi-nomade, parcurg distante semnificative in timpul zilei in cautarea hranei (fructe, frunze, radacini, insecte si nevertebrate) si se suite in copaci pentru a culege fructe si pentru a dormi. Ca toate primatele, drilii sunt animale extrem de sociale, traind in grupuri de 15-30. Uneori super-grupuri cu peste 200 de membri apar in mod spontan, pentru a permite unor masculi sa-si paraseasca grupul nativ si sa se reproduca intr-un altul, astfel evitandu-se malformatiile genetice. Din pacate aceste animale extraordinare sunt grav amenintate cu disparitia. Vanate ilegal in scop comercial pentru carne, cu un teritoriu de numai 40000 de km patrati intens deforestat de braconieri si fragmentat de activitati umane, drilii sunt un obiectiv prioritar pe lista celor circa 60 de specii de primate africane care trebuie conservate. Se cunosc putine despre drili si sunt insuficient studiati in mediul lor natural. In libertate ar putea fi circa 10000 de exemplare, dar exista suspiciuni ca numarul real ar fi in jur de doar 3000.

 

Conservarea Drililor

 

Pentru incept, trebuie determinate arealele in care drily supravietuiesc si identificate populatiile care ar avea mai multe sanse de supravietuire. Liza si Peter au efectuat in 1989 un survey complete in Nigeria si partial in Camerun (unde se afla peste 60% din populatia in libertate). Vanatoarea de drili este illegal in Parcul National Cross River din Nigeria si in Parcul National Korup din Camerun. In mai 2000, guvernul din statul Cross River a creat Afi Mountain Wildlife Sanctuary, unde traiesc drili, chimpanzee si gorilla. Cu toate acestea, padurile sun dificil de protejat de braconieri. Fosti vanatori sun angajati sa patruleze muntele, in cadrul untie scheme de integrare a comunitatii locale care a fost premiata la nivel mondial. De currant, Peter a demarat proiectul Task Force: echipaje mobile armlet care lupta pentru securizarea padurii impotriva braconajului si defrisarilor ilegale.

Drilii se intalnesc rar in captivitate si se inmultesc cu dificultate in gradini zoologice, unde isi pierd o parte dintre instinctele naturale si capacitatea de a se mai integra in mediul lor natural. In timpul unui proiect din 1988, Peter si Liza au descoperit pui de drili ramasi orfani in urma uciderii pentru carne a mamelor. Considerand ca pot folosi aceasta baza genetica pentru reabilitatea si conservarea acestei specii de primate, au demarat proiectul de reproducere controlata in habitatul natural al maimutelor.

 

Ce este Drill Ranch?

Ranch-ul a fost infiintat in 1991. Atunci proiectul avea 5 drili, in ianuarie 2009 erau deja 298 - peste 75% din populatia la nivel mondial - majoritatea donati de sateni, salvati de ofiterii parcului national si politie, ba chiar recuperati din mainile braconierilor internationali din Asia (2 exemplare). Proiectul nu cumpara niciodata animale, pentru ca este ilegal si pentru ca incurajarea comertului cu animale este periculoasa. Maimutele sosesc aici la varste imature, trec printr-o perioada de carantina, apoi sunt integrate intr-unul dintre cele 6 grupuri sociale dinamice care traiesc in zone de padure primara, protejate cu garduri electrice alimentate cu energie solara. Aceste tarcuri ample se afla in inima muntelui, in rezervatia Afi, regiunea Boki, statul Cross River, Nigeria. Primul grup de drili a fost adus aici cu elicopterul in 1996.

In ranch a avut loc prima nastere in captivitate din Africa, prima nastere de drili gemeni din lume si de atunci au mai avut loc peste 200 de nasteri. Satele limitrofe (Buanchor si Kataba) beneficiaza de pe urma proiectului: sateni sunt angajati permanenti la ranch si fermierii pot vinde cantitati ilimitate de mancare pentru animale, la preturi garantate.

 

Roabele cu fructe aliniate pentru feeding. O roaba este destinata unui grup de maimute. Mancarea este putina, pentru a incuraja animalele sa-si caute hrana suplimentara in natura.

 

Absolvirea

 

Proiectul lucreaza la aceste eveniment de pionierat de peste 5 ani. Daca securitatea padurii va putea fi garantata, anul viitor, in timpul sezonului de coacere a fructelor, va fi eliberat in libertate in sanctuarul din Muntele Afi super-grupul 1, care numara peste 130 de membri. Se presupune ca super-grupul se va fragmenta in cateva grupuri dominate de cate un mascul alfa, care vor purta echipament electronic pentru monitorizare.

 

Cimpanzeii din Drill Ranch

Maya

 

Un alt record mondial va fi inregistrat in ranch-ul Afi anul viitor. Atunci va fi inaugurat cel mai mare parc natural pentru cimpanzei din lume, peste 12 hectare de padure primara, un proiect amplu care va oferi o viata decenta animalelor orfane gasduite in Afi. Cimpanzeii sunt 99% identici d.p.d.v. genetic cu noi. Din pacate acestia nu se mai pot intoarce in natura dupa ce au petrecut un anume interval in prezenta oamenilor. De aceea proiectul nu incurajeaza reproducerea cimpanzeilor in captivitate. Cei din ranch sunt impartiti momentan in doua grupuri, dominate de doi masculi alfa: Willy si Jacob, cel mai in varsta avand 43 de ani.

 

Cum este finantat ranch-ul?

Proiectul primeste donatii directe in Nigeria si fonduri colectate de Fundatia Pandrillus (SUA) si Rettet den Drill (Germania). Guvernul statului Cross River a oferit un vehicul, contribuie la salariile lunare si a finantat infrastructura pentru turisti, care aduce in schimb venituri suplimentare. Personalul strain nu este remunerat, inclusiv Liza si Peter, restul de 40 de anagajati sunt nigerieni. In camp se cultiva lastari din speciile locale de arbori, care sunt apoi vanduti comisiei de impadurire contra unei sume modeste. Pandrillus colaboreaza cu aceasta comisie si cu ministerul mediului si birourl de turism din Nigeria. Pandrillus ofera o bursa anuala pentru proiecte sustenabile concepute de locuitorii din satele din regiunea Boki.

 

Ce sunt Sanctuarul Afi, Drill Ranch si Pandrillus

 

Informatii furnizate de fundatia Pandrillus. Foto ne apartin.

 

Pandrillus este un ONG nigerian care are ca principala activitate reabilitarea si inmultirea in captivitate a uneia dintre cele mai amenintate specii de primate: drilii. Principala activitate o constituie Centrul de Reabilitare si Reproducere pentru Drili (cunoscut sub numele de "Drill Ranch"), care desfasoara munca de cercetare stiintifica in Nigeria si Camerun - unde coordoneaza Limbe Wildlife Center. Proiectul serveste de sanctuar pentru 28 de cimpanzei orfani, cei mai in varsta dintre ei traiesc in mediul lor natural in Afi Drill Ranch, iar cel mai tineri traiesc in orfelinatul din Calabar.

 

Ce este un dril?

Bulli, the challenging male to the alpha in Group 6, Ochu

 

Drillii (Mandrillus leucophaeus) sun maimute de dimension mari, cu coda scurta si fata cu piele neteda si neagra, care traiesc in padurile tropicale din Nigeria (Statul Cross River), in sud-vestul Camerunului si pe insole Bioko din Guineea Ecuatoriala. Masculii pot atinge peste 45 kg si datorita testosteronului au zona genitala si conturul fetei puternic colorate in roz magenta si albastru-violet. Au degetul mare opozabil foarte dezvoltat, comunica prin expresii faciale complexe, vocalize si anumite comportamente specializate. Sunt semi-terestre si semi-nomade, parcurg distante semnificative in timpul zilei in cautarea hranei (fructe, frunze, radacini, insecte si nevertebrate) si se suite in copaci pentru a culege fructe si pentru a dormi. Ca toate primatele, drilii sunt animale extrem de sociale, traind in grupuri de 15-30. Uneori super-grupuri cu peste 200 de membri apar in mod spontan, pentru a permite unor masculi sa-si paraseasca grupul nativ si sa se reproduca intr-un altul, astfel evitandu-se malformatiile genetice. Din pacate aceste animale extraordinare sunt grav amenintate cu disparitia. Vanate ilegal in scop comercial pentru carne, cu un teritoriu de numai 40000 de km patrati intens deforestat de braconieri si fragmentat de activitati umane, drilii sunt un obiectiv prioritar pe lista celor circa 60 de specii de primate africane care trebuie conservate. Se cunosc putine despre drili si sunt insuficient studiati in mediul lor natural. In libertate ar putea fi circa 10000 de exemplare, dar exista suspiciuni ca numarul real ar fi in jur de doar 3000.

 

Conservarea Drililor

 

Pentru incept, trebuie determinate arealele in care drily supravietuiesc si identificate populatiile care ar avea mai multe sanse de supravietuire. Liza si Peter au efectuat in 1989 un survey complete in Nigeria si partial in Camerun (unde se afla peste 60% din populatia in libertate). Vanatoarea de drili este illegal in Parcul National Cross River din Nigeria si in Parcul National Korup din Camerun. In mai 2000, guvernul din statul Cross River a creat Afi Mountain Wildlife Sanctuary, unde traiesc drili, chimpanzee si gorilla. Cu toate acestea, padurile sun dificil de protejat de braconieri. Fosti vanatori sun angajati sa patruleze muntele, in cadrul untie scheme de integrare a comunitatii locale care a fost premiata la nivel mondial. De currant, Peter a demarat proiectul Task Force: echipaje mobile armlet care lupta pentru securizarea padurii impotriva braconajului si defrisarilor ilegale.

Drilii se intalnesc rar in captivitate si se inmultesc cu dificultate in gradini zoologice, unde isi pierd o parte dintre instinctele naturale si capacitatea de a se mai integra in mediul lor natural. In timpul unui proiect din 1988, Peter si Liza au descoperit pui de drili ramasi orfani in urma uciderii pentru carne a mamelor. Considerand ca pot folosi aceasta baza genetica pentru reabilitatea si conservarea acestei specii de primate, au demarat proiectul de reproducere controlata in habitatul natural al maimutelor.

 

Ce este Drill Ranch?

Ranch-ul a fost infiintat in 1991. Atunci proiectul avea 5 drili, in ianuarie 2009 erau deja 298 - peste 75% din populatia la nivel mondial - majoritatea donati de sateni, salvati de ofiterii parcului national si politie, ba chiar recuperati din mainile braconierilor internationali din Asia (2 exemplare). Proiectul nu cumpara niciodata animale, pentru ca este ilegal si pentru ca incurajarea comertului cu animale este periculoasa. Maimutele sosesc aici la varste imature, trec printr-o perioada de carantina, apoi sunt integrate intr-unul dintre cele 6 grupuri sociale dinamice care traiesc in zone de padure primara, protejate cu garduri electrice alimentate cu energie solara. Aceste tarcuri ample se afla in inima muntelui, in rezervatia Afi, regiunea Boki, statul Cross River, Nigeria. Primul grup de drili a fost adus aici cu elicopterul in 1996.

In ranch a avut loc prima nastere in captivitate din Africa, prima nastere de drili gemeni din lume si de atunci au mai avut loc peste 200 de nasteri. Satele limitrofe (Buanchor si Kataba) beneficiaza de pe urma proiectului: sateni sunt angajati permanenti la ranch si fermierii pot vinde cantitati ilimitate de mancare pentru animale, la preturi garantate.

 

Roabele cu fructe aliniate pentru feeding. O roaba este destinata unui grup de maimute. Mancarea este putina, pentru a incuraja animalele sa-si caute hrana suplimentara in natura.

 

Absolvirea

 

Proiectul lucreaza la aceste eveniment de pionierat de peste 5 ani. Daca securitatea padurii va putea fi garantata, anul viitor, in timpul sezonului de coacere a fructelor, va fi eliberat in libertate in sanctuarul din Muntele Afi super-grupul 1, care numara peste 130 de membri. Se presupune ca super-grupul se va fragmenta in cateva grupuri dominate de cate un mascul alfa, care vor purta echipament electronic pentru monitorizare.

 

Cimpanzeii din Drill Ranch

Maya

 

Un alt record mondial va fi inregistrat in ranch-ul Afi anul viitor. Atunci va fi inaugurat cel mai mare parc natural pentru cimpanzei din lume, peste 12 hectare de padure primara, un proiect amplu care va oferi o viata decenta animalelor orfane gasduite in Afi. Cimpanzeii sunt 99% identici d.p.d.v. genetic cu noi. Din pacate acestia nu se mai pot intoarce in natura dupa ce au petrecut un anume interval in prezenta oamenilor. De aceea proiectul nu incurajeaza reproducerea cimpanzeilor in captivitate. Cei din ranch sunt impartiti momentan in doua grupuri, dominate de doi masculi alfa: Willy si Jacob, cel mai in varsta avand 43 de ani.

 

Cum este finantat ranch-ul?

Proiectul primeste donatii directe in Nigeria si fonduri colectate de Fundatia Pandrillus (SUA) si Rettet den Drill (Germania). Guvernul statului Cross River a oferit un vehicul, contribuie la salariile lunare si a finantat infrastructura pentru turisti, care aduce in schimb venituri suplimentare. Personalul strain nu este remunerat, inclusiv Liza si Peter, restul de 40 de anagajati sunt nigerieni. In camp se cultiva lastari din speciile locale de arbori, care sunt apoi vanduti comisiei de impadurire contra unei sume modeste. Pandrillus colaboreaza cu aceasta comisie si cu ministerul mediului si birourl de turism din Nigeria. Pandrillus ofera o bursa anuala pentru proiecte sustenabile concepute de locuitorii din satele din regiunea Boki.

 

Cum am lucrat pentru Pandrillus - Partea I

 

Ziua cu numarul 118. Avem 30,000 km la bord. Urmatoarele 4 saptamani vom face putini kilometri prin padure, doar pentru a circula pana in siturile de lucru sau pana in satul Buanchor (3 km) unde exista uneori semnal GSM. Ziua de lucru incepe la 8 cu un briefing, intre 12 si 13 este pauza de pranz si ziua se incheie la 16 pentru crew boys si la 17 pentru noi si personalul permanent. Crew boys sunt angajati care asigura suport pentru sarcinile care necesita efort fizic sustinut si pot fi atribuiti unui proiect in functie de necesitati. Noi am lucrat prin rotatie cu 4 dintre ei. Hrana o prepara fiecare in pauzele stabilite, cina se lua uneori in comun, asa ca am invatat sa gatim cu plante salbatice culese din padure, sa preparam feluri nigeriene ca egusi si am experimentat intens cu garri, faina de casava, din care am facut clatite, tortillas si deserturi. Pacat ca nu gasim acest ingredient versatil in Europa!

Multumim colegilor nostri de munca, managementului si in special lui Peter Jenkins pentru oportunitatea de a lucra in cadrul unui dintre cele mai de succes si mai importante proiecte de de conservare a biodiversitatii din lume.

Proiect Satelit 1 & 6

Pregatesc elementele din lemn pentru cadre si traverse

 

 

Un drum pana in Ikom pentru a prelungi inca o data actele pentru moto.

 

 

Dupa munca ne relaxam in foisorul principal.

 

 

Panorama catre muntele Afi, mereu alta.

 

 

Reparatii la satelitul 6 - 2 zile

 

Am inlocuit structura dregradata, am montat panouri de plasa, am reparat cadrele putrezite sau rupte, am construit noi platforme pentru animale, am proiectat si montat opritoare la usile culisante care dau inspre tarc si care separa compartimentele satelitului. Lemnul vechi se recupreaza pentru foc.

 

Chill dupa munca: la cascada sau in padure. Pe pasarela suspendate la peste 30 de m in copaci, acest traseu este al doilea ca marime din Africa, dupa cel din Ghana.

 

Liane - plante parazite. In Mali am mancat fructele unei specii de liane, cu gust acrisor si pulpa ca de mangosteen.

 

Un copac parazit isi asasineaza lent gazda.

 

La copacul magic din Buanchor, care serveste de antena GSM in sat. Singurul loc in care puteam merge pentru a intra in contact cu lumea.

 

Copiii din Buanchor

 

Munca de evaluare

Am realizat un studiu de analiza a starii actuale a bazei construite: cabine turisti, cladiri personal, tarcuri si sateliti animale. In studiu am identificat zonele cu probleme, am stabilit o lista de prioritati si am marcat fizic in teren ce trebuie reparat si inlocuit. Am propus metode de a imbunatati baza si am propus un design ieftin si usor de construit pentru lavabouri.

Al doilea studiu a fost dedicat noului tarc pentru cimpanzei (extensie a actualului). Am propus o procedura de lucru imbunatatita, care sa tina cont de integrarea judicioasa a personalului secundar disponbil, de accesul dificil la materiale (nisip, pietric) si de poluarea potentiala a sanctuarului cu reziduuri generate in timpul lucrarilor de constuctii. Am propus un prototip de pod, economic si usor de reprodus pe sit in zonele cu probleme (mlastinoase si denivelate) si am propus solutii pentru stabilizarea terenului.

 

Camionul ne duce in sat impreuna cu restul angajatilor. In centru e specialistul satului in tesaturi din palmier, care a facut mobila si acoperisurile din ranch. In dreapta e Dominique, fotograful satului, inarmat cu un point & shoot. Camionul revine in fiecare seara din sat cu fructele care sunt puse la vanzare in ziua respectiva.

 

Clatite cu garri si banane

 

Shaua-Shaua, sau ananas salbatic. In fundal, CJ.

 

E timpul sa schimb discul de frana. Multumita prietenului nostru Harry.

 

Cum am lucrat pentru Pandrillus - Part II

 

Presedintele Nigeriei

Olusegun Obasanjo, celebrul fost presedinte al Nigeriei, a vizitat ranch-ul din nou dupa 10 ani. A fost o zi intensa de pregatiri, urmata de o dupa-amiaza interesanta in compania acestei personalitati aparte. Cu ani in urma cand ne aflam in Galati si in Bucuresti, nu ne-am fi gandit la posibilitatea de a-l intalni presonal pe presedintele celei mai mari natiuni africane, si mai ales pe cel care a marcat cel mai puternic istoria recenta a Nigeriei.

 

Presedintele Obasanjo pozeaza cu arborele de abanos pe care l-a plantat in urma cu 10 ani. Abanosul este unul dintre cele mai pretioase esenta, rezistent la umiditate sid e aceea folosit in trecut la fabricarea podurilor in zona Boki.

 

La platforma de observatie a cimpanzeilor, unde am construit cele doua noi banci pentru vizitatori. CJ este starul zilei, sustinand o prezentare de top in fata presedintelui si anturajului

 

Obasanjo semneaza in cartea de oaspeti; Peter Jenkins - omul din umbra

 

Asuko il arata pe Poto oaspetilor.

 

Presedintele ne-a solicitat in poza si am fost incantati sa ne imortalizam impreuna. Urmeaza Jonathan?

 

Presedintele fac cunostinta cu personalul.

 

Presedintele impreuna cu angajatii ranch-ului.

 

Fosa pentru cimpanzei - 5 zile, 4 crew boys

In urma analizei generale a taberei, am identificat ca prioritate rezolvarea problemelor de intretinere si curatenie a satelitilor pentru cimpanzei. Deoarece materiile fecale generate zilnic sunt extrem de toxice, adesea personalul sufera infectii oculare si cutanate, apele reziduale formeaza balti infestate rapid cu tantari, iar deversarea actuala a apelor murdare catre un parau adiacent oune grave probleme de poluare a mediului. Am propus o fosa: 95x155 cm, 1.60m adancime, pereti de beton, fara fund, urmand sa adaugam un strat de pietris si unul de nisip care vor permite filtrarea lenta a apelor uzate.

Materiile solide ramase vor fi consumate de insecte, restul fiind carat la intervale comode la groapa de gunoi. Fosa se va conecta la jgheabul colector din sateliti si va avea un capac pietonal din lemn. Vom monta un prea-plin cu filtru compus din teava de PVC perforata care va evacua catre parau apele meteorice.

 

Am dezafectat scurgerile poluante catre rau, am obturat canalul colector din satelit, am trasat si sapat groapa

 

Crew boys au adus pietre, apoi le-am spart impreuna pentru a obtine granulatia necesara pentru beton. Am incercat o reteta care sa duca la estimativ B200.

 

Am construit si montat cofrajele din fragmente de placaj si cherestea recuperate din tot camp-ul. Dificultatea a fost desigur sa asiguram planeitatea peretilor.

 

Cofrajul, armatura (din plasa sudata cu ochiuri de 8) si teava de scurgere pentru prea-plin pozate. Ne pregatim de turnare.

 

Impreuna cu crew boys Mathew si Godwin: am pregatit premixul semi-umed pe jos, apoi am corectat reteta in roaba, adaugand apa si am turnat cu ligheanul metalic din mainile lui Godwin. Am vibrat cu o armatura.

 

Am terminat de turnat peretii si platforma pentru personal.

 

Decofram. Cofrajul s-a cam umflat, dar betonul arata impecabil.

 

Godwin astupa cu pamant canalul in care a fost ingropat drenul de prea-plin.

 

Am turnat canalul de legatura cu satelitul, care va avea un gratar metalic.

 

Poza cu colegi si oaspeti.

 

From left to right: me, Nasseru (welder), Ana, Asuko, Celestine (driver), CJ, Mageed

 

Rose, Ana, Franca

 

Takam

 

Foto finala de grup, in dimineata plecarii: eu, Peter, Ana, Godwin, Emmanuel 1, Amanda, Mathew, takam, Tony, Thomas, James, Gabriel, Robert, Emma 2

[zîmbesc]

Felicitari!

[mrwwwhite]

Animale salbatice si pacienti in Afi

 

Harry Poto este o primata nocturna care se hraneste cu fucte si insecte. Dupa ce a fost tratat pentru ranile grave la cap suferite in urma unei cazaturi, a ales sa ramana in camp.

 

Vipera verde- adultul masoara circa 40-45 cm, este veninos. Acest exemplar superb a dormit o zi langa rezervorul nostru de apa.

 

 

 

In rezervatia Cross River traiesc multe specii fabuloase de fluturi, de la mici la mari cat palma. Acestia prefera bananele in putrefactie si sunt aproape deloc studiati de oamenii de stiinta.

 

 

Lala, puiul de pisica salbatica are circa o luna. Mama si sora i-au fost ucise de fermieri. Pisicile salbatice adulte ating statura unui caine de talie medie, sunt nocturne si carnivore insa sansele de supravietuire ale puilor orfani sunt de sub 40%. In Afi Lala a fost puiul meu: am hranit-o zilnic cu seringa si am scos-o la plimbare si la scarpinat.

 

 

Lala

 

Un fel de radasca tropicala. Traieste in palmieri si larvele se pot prepara la gratar.

 

 

Calugarite

 

Porcul spinos Pius are circa 4 luni si a revenit in camp dupa ce fusese eliberat, cu rani grave provocate de drili. Se recupereaza bine si in cateva luni se va intoarce la viata in libertate.

 

Cimpanzei in Afi

Cele mai apropiate rude ale noastre traiesc in ranch in doua grupuri: cel dominat de Willy se afla intr-un tarc natural, iar cel dominat de Jacob in satelit. Cei din satelit se vor muta insa anul viitor in noul parc. Toti cimpanzeii din Afi sunt orfani si au fost salvati de la o viata mizera in captivitate, insa au trait deja prea mult timp in compania oamenilor pentru a se mai putea adapta la viata in libertate.

 

In asteptarea inaugurarii noului lor camin

 

 

 

Lucy

 

Fostul mascul dominant din tarcul 1

 

Pablo, singurul cimpanzeu de ses de aici sufera de o usoara pareza

[zîmbesc]

Da` stiu ca faci niste fotografii....

 

Sanatate pe viitor!

[mrwwwhite]

Drills in Afi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ekok - Mamfe: Lasati toate sperantele la intrare (Dante, Inferno)

 

Colegii nostri de munca din campul Afi ne "amenintasera" ca nu ne vor lasa sa plecam, si in secret speram sa se tina de cuvant. Insa vizele exorbitante de Camerun, Congo si RD Congo ne chemau. Ora despartirii sosise, si la Camerun, supranumit Africa in miniatura, visam de mult. Alegerile prezidentiale din 9 octombrie trecusera fara incidentele trambitate de agentiile straine de stiri, dictatorul Paul Biya castigase un al tz-spelea mandat de 7 ani. Tricourile electorale si cateva sacose cu franci au cumparat tacerea.

Viza: 50000 CFA, 1 poza, formular, 2 ore, luata la ambasada Camerun din Abuja. Benzina costa aprox. 595 CFA/l.

Pe 9 noiembrie, pe sfarsit de sezon ploios, parcurgem pista din Afi Drill Ranch pana la gudron in timp record. In Ikom alimentam pentru ultima oara cu benzina mai ieftina ca braga din Nigeria, dam telefoane in tara si prietenilor din Abuja si Lagos, si in Mfum trecem podul peste raul care separa doua lumi. De partea cameruneza, in Ekok, vamesului ii iau minute bune sa se convinga ca vizele noastre sunt in termen. Cat asteptam sa soseasca vamesul sef - singurul care ne poate emite Laissez-passer-ul (7000 CFA, valabil 14 zile), mancam un ultim egusi cu eba intr-o carciuma nigeriana. La 4 p.m. pornim optimisti pe legendendara pista Ekok-Mamfe, poate cea mai dificila de felul ei din intreaga Africa.

Incepe cosmarul

 

Drumul e nesigilat si in lucru de multi ani. Torentii tropicali distrug mare parte din ce se construieste in doar cele doua luni relativ fara ploi din an cand se poate lucra. Camioanele pline "profileaza" pista zi si noapte. Pe primii 15 km nici urma de drumari chinezi: abia daca intalnim cateva scutere. O laterita vascoasa cu portiuni pietrificate, cratere intre care baltesc urmele maloase ale ultimelor ploi. Tenerele icneste si maraie, simt masa celor 415 kg in bratele pe care siroaie de transpiratie imi curg direct in cizme. La trecerile mai dificile Ana o ia pe jos. Dar ne descurcam.

 

 

 

Proverbul romanesc indeamna: "nu spune hop!, pana nu sari". La o trecere mai adanca, accelerez in gol. Aud ambreiajul clocotind, maneta e moale, roata din spate e moarta. Sunt infipt in mal intr-o groapa cat un camion, nici o sansa sa mai plec din loc pe roti. Nu mai am ambreiaj si nu am rezerva. Urmeaza 120 de ore de cosmar. Vin oameni in fuga la chibitat. Descoperim ca suntem langa o plantatie, unde o familie si-a instalat un catun de nici 10 case, un magazin mixt/ carciuma, service auto si benzinarie, un tarc de gaini, niste capre. Demontam si caram lazile, sacii, negri la suflet. Impingem Tenerele sub o streasina. Morcoviti montam cortul, socializam cu oamenii, o femeie ne aduce un bidon cu apa pentru dus si ii pune Anei in brate un plod simpatic de cateva luni, care face un pipi de emotie.

Dimineata incepem operatiunea de salvare. Roamingul nu merge, SIM-ul MTN de Nigeria nu are acoperire, avem niste mancare (fulgi de ovaz, o conserva de peste si una de pate, o supa Cambell, ceai) si 4000 de franci (6 euro). Cu banii am cumparat portocale, banane, cartofi dulci, garri, zahar, Magi si am trimis scuteristi in Ekok sa ne incarce cu credit un SIM imprmutat. Pregatisem de doua luni participarea live la TED 2011. Nu a fost sa fie, insa am reusit sa ne contactam familiile si pe Harry in Abuja. Harry ne-a cumparat abreiajul de schimb in UK, l-a trimis cu FedEx in Nigeria, urmand sa il transporte cumva pe sosea in Ikom, de unde un scuterist il va recupera si-l va trece granita pana la noi. In asteptarea piesei, am trait langa drum, in gura lumii si a trecatorilor, repovestind toata tarasenia fiecarul camionagiu, fiecarui mecanic de ocazie si fiecarui soferache care ne propunea fie sa ne aduca ambreiaj de schimb de-unde-nu-exista, fie sa ni-l repare in nu-stiu-ce sat, fie sa ne transporte pe sume aberante pana in primul sat. Noaptea oamenii - sa spunem "rezervati" ziua - ne barfeau pana tarziu in noapte. Adormeam greu, ciulind urechile la cuvintele cheie (moto, rich, money, Abuja, kidnapping). Ne trezeau pe la 2 cocosii si caprele smiorcaindu-se lugubru. Paranoia ca suntem blocati intr-un loc nefast nu ne-a dat pace. Singura alinare a fost faptul ca pe o poteca abrupta puteam merge la parau, unde aveam apa buna de baut, dusat si spalat rufe. Insa nici aici nici la buda nu am fost singuri, hartuiti in permanenta de fetita de 11 ani a lui Patrick Akwa, seful satului. Gillian si suita de frati si copii din vecini ne-au cersit fiecare obiect scos din bagaje si ne-au vandut pe preturi piperate fructe adunate de pe jos din spatele casei. Le-am oferit din mancarea noastra, insa nu am fost invitati nici macar o data la masa. O femeie a nascut acasa o fetita careia i s-a dat numele Anei, insa si acest gest a parut facut din interes. Pacat. In ciuda mediului toxic pentru moralul nostru, am avut ocazia de a trai in mijlocul unei comunitati traditionale, am asistat la o nastere si la petrecerea dedicata, am aflat in detaliu cum se braconeaza padurea de plante si animale (dupa o luna de munca pentru un proiect care lupta excat impotriva acestui fenomen). Am fi putut face un film numai despre asta. Marturie acelor zile a ramas numai un fragment de inregistrare audio, pentru ca am preferat sa nu facem fotografii sau sa filmam pe parcursul zilei.

 

In a cincea zi de Nsanaragati, in gropanul care ne-a ars ambreiajul s-au innamolit primii albi. O fraza simpla: "the rescue team is here" ne-a readus la viata. Jacques, Delphine, Lea (4,5 ani) si Elisa (3 ani), o curajoasa familie din Toulouse, calatoreste pentru un an in Africa cu un Land Rover. E ziua de nastere a Elisei, Lea are febra, dar francezii ne propun cu o generozitate extraordinara sa ne tracteze pana in Mamfe sau Bamenda.

 

Lea is resting with high fever while Gillian is watching.

 

The shed where we lived for 5 days. Ë Delphine

 

Portiunea de drum pana in Eyumojok e chiar infernul. Las imaginile sa spuna de ce, desi nici o imagine nu poate descrie cu adevarat realitatea.

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

 

Candva buldozerele chineze vor ingropa sub asfalt legenda Ekok-Mamfe.

 

 

 

 

10 km, peste 4 ore de efort sisific. Aici ma odihneam cu ochii injectati de febra pe sacii cu boabe de cacao ai camerunezilor blocati inaintea noastra. I-am scos gratis din groapa si am campat la lasarea noptii afara din Eyumojok.

 

Elisa a suflat in lumanarile aniversare, incheind o zi epocala. Ë Delphine

 

 

 

Campbells … in Africa

 

Ë Delphine

 

 

Spalam vehiculele la final de infern.

 

Drumul pana in Bamenda ne-a mai luat doua zile, pentru ca dupa Mamfe asfaltul e intreurupt de portiuni de pista de pamant.

 

 

 

Ë Delphine

Un bivuac de nota zece, intr-un luminis defrisat in carnea padurii tropicale. Peste noapte bate ploaia, insa ne tratam cu Pastis si hot-dog.

 

Ochelari de praf

 

 

Pranzul: tipic pentru Africa neagra, suntem imediat inconjurati de copii, care sunt fascinati de fetite

 

 

 

 

In Bamenda campam in curtea unei misiuni presbiteriene, ne spalam rufele, facem provizii, ne dam la reparat papucii rupti pe poteca din Nsanaragati, trimitem emailuri.

 

Prune africane

 

Concha, un alt mic dejun de campion tipic pentru nord-vest

 

Releveu la muzeul satului anyone?

 

 

 

 

 

Nota:

Overlanderii pe care i-am intalnit pana in Togo sunt deja in Congo si ne-au anuntat ca viza de RDC e inghetata pana la Craciun, pentru ca se previzioneaza ca alegerile din 28 noiembrie vor fi urmate de violente in masa. In Pointe Noire li s-a refuzat intrarea in Angola, asa ca toti 6 au incarcat 2 masini si 2 motoare intr-un container si vor lua avionul pana in Namibia, via JoBurg. Noi am prevazut sa trecem prin RDC dupa alegeri, in jur de 5-10 decembrie, si suntem oarecum contra cronometru. Planul este sa ajungem cumva in Yaounde, sa reparam motorul cat asteptam viza de Gabon, apoi sa-i dam bice. Muntele Camerun si plajele din Kribi raman un vis pentru o alta - improbabila - data. Din Abuja ambreiajul ne va fi trimis mai departe in Yaounde, iar intre timp noi vom face faimoasul Circular cu masina, impreuna cu salvatorii nostri.

 

Trasfagarasunul lor

 

Cel mai faimos drum din Camerun traverseaza pe 370 de km o zona de o mare diversitate etnica si geografica, patrie a multora dintre cele 280 de grupuri etnice bastinase distincte. Facem piata pentru minim 3 zile de off-road: cartofi, rosii, varza, ceapa, lacuste, fructe.

 

Piata in Bamenda: full de yam (cartof gen)

 

 

 

 

 

Prima zi traversam pista de pamant pana in Bafut, unde renuntam sa vizitam palatul bulibasei locale, din pricina costului cat intrarea la Luvru.

 

La pranz, salata de legume si orez, cu lacuste prajite, un deliciu!

 

Lea se pregateste pentru Dakar

 

 

Cascada pe We

 

 

Ë Delphine

Bivuacul ideal se merita. Campam intr-un loc spectaculos, pe buza unei coline acoperite de flori de camp parfumate, langa un arbore de piper si un guava.

 

Toaleta de dimineata.Ë Delphine

 

 

 

Bastinasii se ocupa cu pastoritul si au fizionomii mai degraba nord-africane. Mohammed si fii ne fac o agreabila vizita in zori.

 

Locul e atat de frumos incat avem sperante sa uitam sederea fortata in Nsanaragati.

 

Faimosul lac Bamendjing, care are o punga de gaz pe fund

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

A doua zi pista devine aproape impasabila, cu zone abrupte crestate de santuri adanci, cu bolovani si hauri prin care Roverul urca si sapa cu 10 km/h. Jacques imi cedeaza volanul si descopar cat de bine e masina asta.

 

 

 

 

 

 

Ë Delphine

Seara campam in varful unui munte, inconjurati de sateni: capul de familie, cele doua neveste si nenumarati copii, care se retrag insa la lasarea noptii. Punem pe gratar cartofi dulci si carne de vita cumparata la macelarul din Missaje. Ne savuram friptura alaturi de un Bordeaux, apoi ne bagam in corturi, zgribuliti la 15 grade.

 

 

A treia zi demaram tarziu, dupa ce reparam capacul diferentialului, indoit de o piatra luata la urcusul catre bivuac. Drumul e parca mai domol, si serpuieste pieptis printre culmi defrisate, pe care palcuri de padure, orezarii si plantatii de ceai deseneaza un mozaic pitoresc.

 

Dulceata curbelor ne aminteste de muntii nostri de acasa si de culorile verii.

 

Ë Delphine

 

Luam pranzul in Nkambe: orez, vita in sos, pui, plantain fiert si ero (o tocana de frunze)

 

Avem deja un fler impecabil: campam deasupra culmilor, de unde coboara norii in vaile cu sate pestrite.

 

Ë Delphine

 

La peste 2300m aerul de seara e proaspat si rece, insa un dus cald, un foc, un vin bun si o farfurie de varza calita cu vita si ardei iute - totul gatit cu ingrediente locale - ne fac sa ne simtim extraodinar.

 

Cum nu am reparat motocicleta

 

Inapoi in Bamenda dupa 4 zile de zen, organizam transportul pana in capitala unde vom primi ambreiajul de schimb. Singura optiune este sa luam rata: negociem intens 30 de Euro pentru noi si Tenere si ne suim toti trei intr-un autobuz furat de la ajutoare, caruia ii curg tablele. In cala de bagaje, doi porci vii, saci de yam si o gaina indesata sub saua motocicletei. Prabrizul, cutiile, echipamentul si restul de saci ni-i vor cara peste noapte Jacques si Delphine. Ne vom regasi in Yaounde, pentru a aplica impreuna la viza de Gabon. Cu 2 sticle de apa, o sticla de alune, aparatul foto si hainele de pe noi, rezistam drumului de cosmar de la 11 noaptea la 6.30 dimineata. Imposibil sa inchidem un ochi, si in cutia de sardele cineva ne fura telefonul. Manele africane la maxim, fum de frane, soferul conduce ca un bezmetic prin hartoapele care ne apropie insa de sfarsitul cosmarului si de coletul salvator. Dimineata coboram anchilozati in injuraturile bisnitarilor din autogara, care ne cersesc de bani, ofticati ca nu-i bagam in seama. Impingem motocicleta intr-o statie Total si cu doua oua Kinder in punga, luam un taxi la intalnirea cu familia Vidal.

 

 

Aplicam la viza (1 poza, formular, 50000 CFA, 48 ore), tractam motorul si ne instalam pe pajistea neprietenoasei misiuni catolice, singura optiune de cazare mai ieftina din Yaounde.

 

Singurul reper: imensele turnuri de apa, langa care s-a aciuat o ciupercarie de mici afaceristi.

 

Yaounde abunda in bulangerii frantuzesti, asa ca micul dejun e un festin.

 

 

Dupa amiaza se da drumul la gratare: macrou si tilapia din Douala, cu plantain prajit si pimment.

 

Delicios/ Yummy

Soseste coletul

 

La 2 saptamani de la incidentul Ekok - Mamfe, dupa ceva balbaieli, reusim sa recuperam coletul.

 

In culmea emotiei ca in sfarsit vom repara ambreiajul

 

Stupoare: wemoto.com a trimis niste discuri si arcuri care nu se potrivesc, desi Harry le-a explicat personal ca avem o singura sansa de a iesi din impas. Suntem iarasi intr-un punct mort!

 

Mai tarziu vom afla ca discurile sunt de la Tenerele vechi.

 

Punem husa pe motor, si la sugestia lui Jaques, mergem cu bus-ul Vidal in Limbe, sa ne lingem ranile, in asteptarea unei alte piese. De data asta comandam de la off-the-road.de, specializati pe XT660. In Limbe vom fi mai aproape de Douala, portul de intrare pentru coletul care este estimat sa ajunga in 5 zile (inclusiv weekend).

 

Pe drum, gustam manioc fiery in frunza de bananier.

 

 

Si tocana picanta de peste.

 

Dor de Nigeria.

 

Cola e regina in Africa.

 

Dar tot berea e mai ieftina ca apa.

 

Camioanele pline cu aurul verde al Camerunului ne tin companie tot drumul pana in Duala. Padurile sunt defrisate intr-un ritm inspaimantator, iar lemnul copacilor batrani de sute de ani transportat ilegal peste granita.

 

In zare se profileaza silueta fantomatica a muntelui Camerun, un urias de lava inaltat la 4090 de m langa buza oceanului.

 

Ne instalam in parcarea hotelului Seme, pe plaja Mile 11, unde bunicul fetitelor Vidal este asteptat cu tolba de bunatati.

 

Pranzul il luam zilnic in satul Batoke, unde proteina zilei vine direct din padure: gazela, iepure, iguana, alaturi de manioc fiert si porumb la carbune.

 

 

Lea

 

Elisa

 

In portul de peste din Limbe ne delectam cu gratar de tilapia si macrou, cu imaginea maiestuoasa a muntelui in fundal. Pentru ca DHL-ul intarzie, decidem sa urcam pe Camerun in urmatoarele doua zile.

 

 

Dupa eruptia din 1999, norul de cenusa vulcanica a alterat definitiv plaja din Limbe si imprejurimi. Nisipul este acum aproape negru, marea e calda si muntele ne face cu ochiul in zare.

 

ITW este aici!

 

Va urma.

 

Cucerind Muntele Camerun

 

Dedicam aceasta realizare personala doctorului Anghelescu (Clinica Med Sport) care m-a ajutat sa pot merge din nou si prietenilor nostri Andreea P., Dumitru si Andu (remember Apuseni ‘95).

 

Urcusul incepe in Buea, unde angajam un ghid si porteri care ne vor cara bagajele: saci de dormit, haine groase, apa, mancare. In orasel e o adevarata industrie si dintr-o data ne amintim ca sunt turisti albi in Africa. Vom urca pe cel mai scurt traseu, Race Track, numit asa pentru ca pe acest drum are loc renumita cursa anuala la care a fost inregistrat incredibilul record de 4 ore! Traseul va traversa 4 zone geo-climatice distincte: padure tropicala, savana, grohotis alpin si in final stepa arida de pe culme.

 

Pornim la 10.30, noi doi, Delphine, Jacques, ghidul Edmond si porterii Mahindi, Jonas si Ibrahim.

 

Primii 500 de m ii urcam pe langa ferme de plantain. Cum intram in padure, aerul e mai racoros si e plin de pasari si flori tropicale.

 

La Hut 1 (1500 m altitudine) facem primul popas. Luam pranzul (sardine si paine) in refugiul construit acum mai bine de 100 de ani de nemti si acoperit de graffiti.

 

Cateva ore mai tarziu, urcam pieptis portiunea cea mai abrupta din traseu, care traverseaza o zona de savana. Poteca se vede cu greu prin iarba inalta si e plina de lava pietrificata.

Hours later we are climbing the steepest part: the path is covered in high savannah grasses and in petrified lava.

 

New Hut, refugiul de la 1800 m.

At New Hut (1800 m).

 

Peisajul este superb. Valea inghite fuioare de nori.

Stunning scenery. Perfect clouds are tumbling down into the abyss.

 

 

Jacques & Delphine

 

Putin dupa 6 seara, ne atingem obiectivul zilei: Hut 2. Altitudinea: 2800 m. E frig, bate vantul si ne zgribulim in jurul unei oale de taitei instant si spaghete, apoi ne bagam in sacii de dormit intinsi in cort, pe priciul din refugiu.

A little after 6 p.m. we hit our target. We reach Hut 2 (2800 m) where the cold wind blows us into the shack. We gather around a steaming pot of Indomie and spaghetti, then we cuddle in or sleeping bags and tent.

 

La 4.30 se da trezirea. Mancam un sandwich gretos de ciocolata si paine, si orbecaim la lumina frontalelor: eu, Ana, Jacques si Edmond. Restul ne vor astepta in Hut 2 la pranz. Incet incet soarele risipeste bezna taioasa: nuante noi ne lumineaza retina si suntem profund coplesiti de clipa unica. In semi-intunericul rasaritului, pasarile ne ofera un sublim concert in exclusivitate.

At 4.30 we have to wake up, eat our disgusting chocolate sandwich and blindly follow Edmond towards the summit. Only me, Ana and Jacques chose to continue, and we are rewarded with the most amazing sunrise of our lives. The day slowly opens into an explosion of new colors and the birds offer an exclusive concert of delicate music.

 

Valatuci de ceata imbraca siluete bizare de copaci cu cojoace de licheni si muschi.

Strange trees covered in moss appear from the ghostly layer of fog.

 

Pe Muntele Cameroon, la 3800 m, Hut 3. Aici din pacate Ana a suferit o criza de rau de munte si o migrena acuta a fortat-o sa nu mai continue ascensiunea.

At Hut 3, at 3800 m above the sea level. Unfortunately Ana was forced to forfeit the ascent here, because of an acute headache.

 

Ultimii 300 de m sunt din ce in ce mai dificil de parcurs: eu si Jacques gafaim la fiecare pas, insa ne continuam urcusul printr-un peisaj selenar de nisipuri cenusii.

Me and Jacques climb the final 300 m through a weirdly lunar landscape and breathing becomes more difficult with every step we take.

 

De sus curbura Pamantului e limpede si ne simtim puternici, in varful lumii.

The Earth curvature is clearly visible from the top.

 

Victorie: ITW a cucerit Muntele Camerun!/ On the summit!

 

P.S. Traseul Race Track e unul destul de dificil. Imediat dupa ce am cucert varful, am inceput coborarea aproape fara oprire a celor peste 4000 de metri pana in punctul de plecare, unde am ajuns la lasarea noptii, absolut epuizati fizic si mental. Ranile fizice - arsuri solare, bataturi, basici, unghii invinetite si muschi amortiti, ne vor face sa suferim zile la rand. Un traseu mai lung, de 3 sau 4 zile, e poate o alegere mai inteleapta. Insa suntem fericiti ca am reusit sa atingem o culme si un vis.

The Race Track is a difficult choice. We carried for days our wounds: solar burns, bunions, blisters, cuts and swollen nails. A longer - 3 or 4 days track may be a wiser option, but we are pround and happy to have conquered another dream.

[shooty13cris]

As putea sa scriu o pagina intreaga cu laude si multumiri pt ceea ce faci si ca ne povestesti asa de frumos, sustinut de niste poze de revista ! Dar nu are ros sa ocup spatiu airea , las povestea sa continue fluent . Felicitari !!!

[mrwwwhite]

Soseste al doilea ambreiaj. O fi bun?

CAMEROON 30/11 - 01/12

A doua zi dupa ce am urcat Muntele Camerun eram franti. Unghii invinetite, rani la picioare, arsuri solare pe fete, se anunta si un herpes generos. Daca itinerariul nostru a fost din start unul lung pe orizontala, a trebuit se pare sa-i adaugam si aceasta verticala generoasa. Am pus mana pe telefon sa dam de urma coletului numarul doi, expediat de data asta cu DHL de cei de la off-the-road.de. Aiuritor, DHL inregistra in baza de date doua colete diferite cu acelasi tracking no., asa ca pret de cateva telefoane date la biroul din Douala si apoi la vama din aeroport am crezut ca ambreiajul nostru a ajuns in Oslo, Norvegia. In fine, o convingem pe duduia acrita de la DHL Camerun ca se afla on posesia coletului nostru si ni se comunica ca trebuie sa venim la aeroport pentru a plati taxe si comisioane vamale. Stupoare, pentru ca pentru primul colet desigur ca nu a mai fost vorba de bani dati in plus. Din intamplare suntem acostati in timp ce serveam micul dejun de o cameruneza chic, dornica de companie in timp ce isi astepta sotul aflat la un meeting si curioasa sa afle povestea albilor care campeaza in parcare cu o masina cu aspect hartanit. In curand se adevereste ca doamna este infirmiera in Douala si profitam de ocazie pentru a face "autostopul" pana in oras. Drumul este o experienta aparte: cuplul face parte din clasa mijlocie din Camerun, cu 5 copii si ne bucuram sa schimbam idei cu acesti oameni interesanti. Un taxi de duce la aeroport din punctul de despartire, si apoi la sediul vamii unde incepe dansul. Ne luptam insa cu o categorie de coruptie mai veche decat lumea, aceeasi pretutindeni, si nu scapam fara a lasa bani seriosi in buzunarele fara fund ale hotilor de la DHL Douala.

In taxi am sfasaiat coletul, cu inima cat un purice de anticipatie: e ambreiajul correct! Suntem salvati!

Cerem soferului sa ne duca la autogara, unde ne cumparam bilete pentru primul autobuz catre Yaounde, care pleaca peste aproape 2 ore. Potolim foamea si emotiile cu brochette, plantain prajit si fructe, si ne ocupam locul in rata catre casa.

 

In fundal, noi doi, niste backpackeri amarati, dar cu burtile pline, un ambreiaj nou in rucsac si speranta de a redeveni in curand motorizati..

 

 

Desigur ca nici unul din ceasurile din autogara sau din autobuze nu arata ora corecta, sau macar aceeasi ora, aplificand senzatia ca ne aflam in afara timpului, dincolo de logica.

 

Doua colete, unul sosit din Anglia (FedEx + UPS), unul sosit din Germania (DHL), 3 saptamani, multi peri albi, o caruta de bani si 3 pliculete cu Haribo = ambreiaj functional

 

Deja vu: a doua incercare, in acelasi decor, de data asta mai pustiu

 

Din nou insiram pe husa toata averea noastra

 

Si ne incarcam bateriile cu un mic dejun gustos

 

 

Treaba merge struna: am schimbat si placutele de frana, terminate pe sutele de kilometri in care am fost tractat in panta

 

E dificil de explicat ce am simtit cand am dat cheie motocicletei si motorul s-a trezit la viata dupa somnul de cosmar. Cand ne-am recapatat libertatea de ne continua drumul, visul. Le multumim din suflet parintilor nostri care ne-au ajutat sa organizam totul, lui Harry pentru ca ne-a scos din impas, familiei Vidal pentru ca ne-a smuls din locul lipsit de speranta si pentru ca ne-a oferit o companie calda intr-o perioada dificila de asteptare si incertitudini.

 

Chiar daca nu e tot timpul cald si soare pe drumurile africane, am uitat ca se apropie Craciunul. Frenezia shoppingului de inspiratie vestica a cuprins insa mallurile si vitrinele din Yaounde, asa ca pozam in acest decor improbabil, care prefigureaza directia in care se increapta Africa urbana.

 

Mai tarziu ragasim spiritul locului intr-o farfurie de suya si plantain la gratar.

 

O zi cu soare, mancare buna… Vamesii nici nu baga de seama ca Laissez-Passer-ul nostru a expirat de mult. Sa fie acesta un semn ca soarta ne va surade din nou?

[Cavaleru]

yahuuuuu din nou la drum. Craciun fericit copii!

[Vizitator MosRahao]

Sa vina un an bun! Urmaresc povestea cu sufletul la gura! La Multi Ani!

[mrwwwhite]

Plaja vietii

 

GABON 01/12 - 06/12

La multi ani, Romania! Sarbatorim ziua nationala la frontiera dintre Camerun si Gabon, cu jandarmii ultra chill care ne inmaneaza pentru prima oara in Africa fise tiparite offset. Primul semn de bunastare in Gabon, o tara pentru ca am luat viza in Yaounde (50,000 CFA), se transforma curand in firescul cotidian. Cu o economie efervescenta bazata pe petrol si minereuri feroase si neferoase (inclusiv metale pretioase), dar si cu o biodiversitate extraordinara, Gabon ne primeste cu drumuri impecabil desenate parca de un pasionat al sporturilor cu motor. Curba dupa curba, fiecare mai sinuoasa, mai adanca, mai cu tupeu decupata in jungla profunda. Verde incins de soarele tropical si negru de asfalt. Sute de kilometri de placere.

Chiar daca traversam sate marunte cu cate o duzina de case din cherestea rosie atipite in buclele drumului, suntem departe de saracia intalnita in Africa de vest. Si daca in Nigeria viata e de neconceput fara generatoarele de curent, in Gabon e plin de masini de taiat iarba. Fiecare petec de pamant de-a lungul drumului e impecabil toaletat, practic ai putea sa mergi cu crosele de golf in portbagaj, oportunitatile pentru o partida sunt nelimitate.

Daca tara arata ca un imens teren de golf, preturile sunt ca in restaurantul aferent. Chiar si in satucul in care rezolvam cu vama si formalitatile de intrare preturile sunt duble sau chiar triple fata de cele cu care ne-am obisnuit in statele CFA. Benzina e in limite normale insa, in jur de 550 CFA/l, si ii dam bice pana in Bitam, unde cerem gazduire la misiunea catolica, in fapt un orfelinat finantat de canadieni.

 

 

Sora sefa ne invita sa participam la o sesiune de cantat si dans, organizata spontan de copiii extrem de incantati sa ne aiba oaspeti. Dimineata ne trezim de la parfumul florilor din gradina si in ciripit de pasari.

 

Ne indreptam spre capitala Libreville, si jungla e din ce in ce mai putin densa, decimata de defrisarile comerciale. In cei 50 de ani de independenta africana marcata de conflicte civile sangeroase, Gabonul a ramas o insula de prosperitate si pace, ceea ce a permis punerea bazelor unei economii stabile, sanatoase. Apoi a venit 1999, anul fabuloasei expeditii MegaTransect. Exploratorul englez J. Michael Fay a strabatut pe jos in 455 de zile peste 2000 de mile de-a lungul bazinului masivului fluviu Congo. In urma acestei aventuri improbabile, 13 parcuri nationale acoperind circa 10% din suprafata tarii au fost delimitate in Gabon, care a devenit peste noapte o campioana a ecologiei si protectiei biodiversitatii in Africa si in lume. Agentiile de eco-turism s-au inghesuit sa profite, oferind turistilor cu imposibil de multi bani safari-uri exclusive, vizitarea unor ecosisteme virgine, intimitatea megafaunei Africii centrale.

Departe de noi visul de a trece pragul unei astfel de agentii, urma doar sa mergem in Libreville, pentru a-l cunoaste pe Radu, impreuna cu familia sa romano-gaboneza, un proiect pus la cale de mai bie de un an de singurul roman care s-a pupat pe gura cu Billie Joe Armstrong, Stoi.

 

GPS-ul semnaleaza ca intram in Emisfera Sudica.

 

Indicatorul e plin de stickerele overlanderilor. Noi am pus punctul pe I.

 

Pe Ecuator femeia e egala cu barbatul.

 

In criza de timp din cauza ca in cateva zile urmau sa ne expire vizele pentru Congo si R.D. Congo, prevazusem sa stam in Libreville cat sa bem o bere cu noii nostri prieteni. Insa Radu avea sa ne lege la ochi si sa ne duca intr-un loc despre care nu vom spune decat ca exista. Initiatic, imposibil de descoperit fara cineva care "il stie", un loc de liniste sau de adrenalina, locul acesta te simte, si iti transmite energia de care stie ca ai nevoie. In locul acesta exista o plaja, sa-i spunem…plaja vietii.

 

Cristina & Ana, anticipand sosirea.

 

Nana

 

Drumul catre plaja este misterios si dificil, doar cei alesi vor ajunge la tarmul neted, unde oceanul e cald si limpede, nisipul de ambra si linistea deplina. Pe drum incepuse deja ploaia, insa pe plaja pierduta intre maluri de lut acoperite de iarba deasa nu sosesti pentru a-ti colora prozaica epiderma, ci chemat de sunetul de sirena al limanului ascuns.

 

 

Singurele semne ca nu suntem Robinsoni Crusoe pe o insula pustie: un acoperis de zinc, o masa cu banci, un gratar si un leagan

 

Ma lupt cu lemnele ude ore in sir. Placerea e suprema.

 

Cu Cristina

 

Cristina

 

Hai noroc cu piper!

 

Cristina tine isonul la degustat nebunii.

 

 

 

Pozele sunt departe de spleen-ul si chill-ul a la LOST.

 

 

 

 

 

 

 

Cand se lasa noaptea intindem masa: pui si porc fript, salata de rosii, fructe proaspete si bere, ca vara in Romania.

 

In ziua plecarii din Libreville Frederik a imbracat-o pe Ana intr-un elegant costum african, pentru a bate la usile ambasadelor Angolei si Congo, in cautare de informatii importante pentru obsedantele vize.

 

 

La revedere, Radu & co., la revedere Libreville! Multumim pentru ospitalitate, ne vom revedea curand.

 

Inca o misiune catolica ne este gazda: seara tragem in Mouila, prilej sa petrecem cateva ore intr-o companie extrem de placuta, sa gustam berea locala si sa dormim in camera fratelui Joseph, care este si bibliotecar.

 

 

 

Carti magnifice, unele din secolul XVIII.

 

 

 

Dimineata incercam fara succes sa facem plinul in Mouila si in N'Dende. Ne taraim, cu rezervorul flamand, cei 35 de km pana la benzinaria Petro Gabon din Lebamba, de unde ne intoarcem in N'Dende pentru stampila de iesire. De aici, mai putin de 50 de kilometri de despart de Doussala, frontiera tenebroasa cu cele doua Congo, inima intunecata a Africii si locul de unde vom patrunde in necunoscut.

 

 

Pozele sunt departe de spleen-ul si chill-ul a la LOST.

 

 

 

 

 

 

 

Cand se lasa noaptea intindem masa: pui si porc fript, salata de rosii, fructe proaspete si bere, ca vara in Romania.

 

In ziua plecarii din Libreville Frederik a imbracat-o pe Ana intr-un elegant costum african, pentru a bate la usile ambasadelor Angolei si Congo, in cautare de informatii importante pentru obsedantele vize.

 

 

La revedere, Radu & co., la revedere Libreville! Multumim pentru ospitalitate, ne vom revedea curand.

 

Inca o misiune catolica ne este gazda: seara tragem in Mouila, prilej sa petrecem cateva ore intr-o companie extrem de placuta, sa gustam berea locala si sa dormim in camera fratelui Joseph, care este si bibliotecar.

 

 

 

Carti magnifice, unele din secolul XVIII.

 

 

 

Dimineata incercam fara succes sa facem plinul in Mouila si in N'Dende. Ne taraim, cu rezervorul flamand, cei 35 de km pana la benzinaria Petro Gabon din Lebamba, de unde ne intoarcem in N'Dende pentru stampila de iesire. De aici, mai putin de 50 de kilometri de despart de Doussala, frontiera tenebroasa cu cele doua Congo, inima intunecata a Africii si locul de unde vom patrunde in necunoscut.

 

 

100% Off Road

 

CONGO 06/12 - 09/12

"Donnez moi l'argent!" au fost primele cuvinte pe care le-am auzit in Congo. Pentru a nu stim cata oara localnicii, mai ales cei in uniforme, ne cereau, mai pe fata, mai cu perdea, sa le dam ceva: bani, suveniruri din Romania, motocicleta. Convinsi ca avem destule resurse pentru a ne intoarce cu avionul, sau pentru a ne achizitiona un alt vehicul. Pentru cateva minute parea ca bariera nenorocita care separa Congo de Gabon nici macar nu se va urni fara un bacsis, insa evitam glontul inca o data, si o ora mai tarziu ieseam din granita cu pasapoartele stampilate si cu Laissez-Passer intocmit. Reusisem sa intram in Congo inainte ca viza luata inca din septembrie in Abuja sa ne expire. Ne aflam insa acum intr-o cursa contra cronometru, pentru a si iesi din tara la timp. Pe 11/12 viza urma sa expire, insa mai grav era faptul ca pe 14/12 expira o alta viza capitala: RDC. Fiecare ora conta si minutarul de pe bord era necrutator de iute.

Peisajului ordonat din Gabon ii luase locul un amestec decrepit de gunoaie si baraci, intre care bantuiau un numar aiuritor de copii ai strazii, capre pitice, porci si sateni in carpe. Vegetatia? Savana acolo unde nu demult domina jungla ecuatoriala. Lasasem de mult in urma asfaltul. Pista de laterita purta inca urmele ploilor recente, desi soarele incingea totul. Ne intorceam la ploi, la drumuri grele, reincepea dansul.

 

Auzisem de la vamesi si jamdarmi ca la circa 2 ore in fata circulau doi turisti din Germania. Ar fi fost primii albi pe care i-am fi intalnit de cand ne luasem ramas bun de la Jacques & co. si pe drumurile maloase care ne asteptau nu strica sa avem companie. Asa ca i-am dat bice, fara sa oprim la semnele disperate ale politistilor din Kibangou, primul semi-orasel din Congo. 5 km dupa oras auzim zgomot de motor care se apropie. O fi politia care a pornit in urmarirea noastra, asa ca ii dau gaz. Insa sunt depasit de o motocicleta pe care se afla un alb!! Stupoarea noastra se risipeste curand: Alper si prietena lui, Esther sunt din Berlin si calatoresc 8 luni in Africa, pe ruta vest-est. Pentru ca globtrotterii, cum spune Alper, trebuie sa stea impreuna, ne intoarcem sa campam in Kibangou si sa ne impartasim experientele de drum de pana aici. Cei doi germani au set-up-ul cel mai tare de pana acum: o Toyota Land Cruiser + KTM 690, vehiculul perfect de fun sau pentru urgente.

Pentru ca ploua torential in fiecare zi, singura optiune este sa punem cortul pe terasa casei Doamnei Poulet, sotia instarita a unui fost deputat si baron local.

 

 

 

Poza de album cu Madame Poulet, nevasta unui baron local, gazda noastra

 

Aflam ca impartim cu Alper si Esther aceeasi panica: daca vizele noastre pentru RDC expira pe 14, ale lor sunt valabile pana pe 15 decembrie. Avem mai putin de 10 zile pentru a traversa Congo si Republica Democrata Congo pe drumuri ocolitoare - pentru ca in RDC sunt tensiuni in urma alegerilor din 28/11 si in asteptarea proclamarii rezultatelor votului - si sa luam viza de Angola care sa ne permita sa parasim teritoriul RDC fara amenda. Bacul Brazzaville-Kinshasa este in afara discutiei, mii de refugiati din Kinshasa incearca deja sa forteze frontiera pe acolo. Planul este sa luam una dintre pistele care taie direct catre sud si sa trecem fluviul Congo cu bacul in Luozi, urmand ca la circa 100 de km dupa bac sa regasim asfaltul catre Matadi, orasul de granita cu Angola unde ani la rand overlanderii au izbutit sa obtina viza de tranzit de 5 sau 7 zile. Hotaram sa ne unim fortele si sa gasim drumul bun impreuna.

 

Dimineata ploaia nu ne da pace si patinam incordati pe o laterita imputita, aproape incapabili sa ne bucuram de peisajul halucinant. Lantul muntos Mila-Mila isi intinde catre Gabon umerii imbracati in verde crud, iar intre piatra si cer ceata estompeaza conturile.

 

Ajunsi in Dolisie, primul mare oras din Congo, facem o oprire necesara pentru a alimenta cu carburant. La pompa nici nu stiu ce sa fac mai intai: sa pun benzina sau sa imi storc sosetele mustind de apa. Madame Poulet ne-a indicat ca ar fi un consulat angolez aici, asa ca le facem o vizita. Suntem incurajati sa ne continuam drumul catre Matadi pentru a economisi o viza de tranzit, ni se spune la consulat. Altfel, viza de tranzit e disponibila aici, pentru 100 de dolari, gata in 24 de ore si valabila pentru 5 sau 7 zile. Daca am continua catre sud via Pointe Noire, Cabinda, Matadi, ar insemna sa tranzitam de doua ori Angola, asa ca ne tinem de planul initial, si, dupa ce mecanicii din Dolisie rezolva ultimele probleme tehnice cu Toyo, ne vedem de drum.

Din pacate chinezii nu au ajuns aici cu asfaltul, si dupa ploaia de dimineata laterita e necrutatoare.

 

Avem proasta inspiratie de a intra pe zona de drum in santier, unde laterita a fost deja cilindrata, suprafata fara pic de nisip comportandu-se dupla ploaie ca sapunul ud. Cazaturile pe "gheata africana" care urmeaza sunt inevitabile: cand pe stanga, cand pe dreapta, de fiecare data cauciucul spate cedeaza. Am un Conti TKC 80 aproape facut pres. Cutiile de aluminiu sunt smulse din cadru si deformate in impact, la o cazatura indoi frana spate. Incerc sa improvizez cu cateva ciocane, sunt nevoit sa leg una din cutii cu chingi. Moralul nu e grozav, insa dupa-amiaza zaresc un loc fain de campat,

 

O doua zi pornim cu forte proaspete. Alper mi se alatura pe KTM si o parte din drum suntem mult in fata masinii in care ruleaza fetele.

 

 

 

 

 

Tragem pe dreapta intr-un sat pentru a umple bidoanele cu apa de baut. Ca de fiecare data, satul se aduna in jurul nostru ca la circ.

 

 

 

Norocul pare de partea noastra: drumul e din ce in ce mai bun catre Malinga si vremea tine cu noi. E fain sa rulam doua motoare fara pasageri!

 

Fetele au parte de aventura: drumul e mai dificil pentru masina!

 

In Madingou mancam o tocana dintr-un soi de vanat neidentificabil si soarta intervine din nou in planurile noastre. La masa alaturata Alpert intra in vorba cu un congolez, care ne sugereaza sa scurtam traseul si sa luam pista mai scurta cu circa 100 de km prin Boko Songho, pe care el a traversat-o cu circa 2 ani in urma. Omul insista ca pista e mai buna decat drumul din Mindouli, deci o sansa in plus sa ajungem la bacul din Luozi si finalmente in Matadi mai devreme. Dezbatem mult, facem o harta de mana, notam satele prin care ar trebui sa treaca pista. Dupa Boko Songho nu exista nimic desenat pe harta Michelin. Mai avem 45 de km pana in complet necunoscut.

 

Din nefericire ploaia revine sporadic si drumul nu e deloc ceea ce ni s-a povestit la masa. Gropane, noroaie, denivelari si pietre, ne taraim cu viteza melcului pana in Boko Songho, unde suntem aproape arestati in biroul sefului de la imigratie. De UNDE am aparut? Care e MISUNEA nostra? Suntem anchetati, interpelati, ni se spune ca frontiera este in orice caz inchisa, din clipa in clipa se asteapta proclamatia rezultatelor oficiale ale alegerilor din RD Congo. Trebuie sa ramanem aici, "pana la noi ordine". Suntem trimisi sa ne instalam tabara pe terenul de fotbal, facem dus la bidon, in pielea goala in vazul turmei de copii care s-au adunat ca la urs. Peste noapte si dimineata ploia ne mureaza binisor, prilej de galceava suplimentara.

Ajungem la biroul sefului cu o falca in cer si alta in pamant, si suntem intampinati cu o noua poveste. Seful incearca sa ne abureasca sa-i dam niste bani pentru stampila de iesire din Congo: ba ca stampila e pe bani, ba ca ne trebuie o "viza" de iesire (in fapt cetatenii tarilor limitrofe circula in baza unui Laissez-Passer cumparat la frontiera), ba ca riscam sa ne fie refuzata intrarea in RDC de gasca sefului din Boko Songho, daca nu-i facem acestuia pe plac. Reusim totusi sa plecam din sat cu pasapoartele in regula, fara sa dam nimic, dupa ce facem o vizita si sub-prefectului de Boko Songho, dornic sa ne cunoasca.

 

Norii se aduna din nou

 

 

Avem doar 12 km de parcurs pana in Minga, unde putem face vama, insa abia putem rula cu 6 km/h pe drumul mlastinos. Ploaia a reinceput, seaca, monotona, fara intrerupere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In Minga suntem luati la intrebari de mai multe randuri de vamesi, jandarmi, politisti si pierde-vara. Ni se iau datele (pe foi volante), se cauta prin bagaje, ni se cer bani pentru stampila pe pasapoarte, aceeasi poveste. Aflam ca ultimii turisti albi au trecut pe aici cu mai bine de 12 ani in urma, si doar 3-4 vehicule traverseaza lunar frontiera prin Minga. Cand sa plecam din sat, un "comitet" ah-hoc ne "informeaza" ca podul pe care ar trebui sa-l traversam in circa 2 km a fost distrus de rau si este impasabil. Desigur ca totul se poate "rezolva" cu bani. Ne grabim sa parasim satul mercantil si sa vedem cu ochii nostri cum sta treaba.

 

Din pacate de data aceasta informatia se dovedeste veridica: podul e inundat, pe alocuri apa depaseste 2 metri. Mai pierdem o ora explorand un drum alternativ care se infunda intr-un catun. O vreme cochetam cu ideea de a repara singuri podul.

 

Pe seara suntem nevoiti sa ne intoarcem in Minga, il delegam pe Alper sa negocieze cu seful satului, iar primarita ne pune la dispozitie o casa in santier . Cat se decide ca o echipa se va reuni dimineata sa repare podul, cinam la lumina lampii cu gaz. Casa nu are usi sau ferestre si "vizitatori" roiesc din fiecare ungher. Alper si Esther aleg camera, noi ne punem cortul in "sufragerie". Toata noaptea gainile, porcii si caprele ne ciugulesc prin bagaje si nu ne lasa sa inchidem un ochi. Toate hainele sunt umede si put si singurul drum care duce catre RDC este blocat de un pod impasabil!

 

A doua zi la 9 suntem cu totii "in par" pe "santier" si pare ca soarta ne surade.

 

Apa a scazut considerabil. O ora jumate mai tarziu cei 14 mesteri de ocazie carpisera podul, cat sa putem trece.

 

 

10,000 CFA, un tricou, 1,000 CFA de Pastis si aventura poate continua!

 

Cu moralul sus, ajungem, 11 km mai tarziu, in N'Finga, satul de frontiera din DRC. Suntem primiti cu prietenie, nici vorba de razboi civil prefugurat de paranoia colectiva din Congo. In N'Kundi finalizam formalitatile de intrare in RDC: am reusit sa ajungem pe teritoriu in termen, acum numaratoarea inversa pentru a parasi tara la timp cu viza de Angola rezolvata poate incepe!

[Vizitator MosRahao]

Woooooooaaaaaaaau! De dementza! Asta DA aventura pe moto!

Hai, inainte si repejor, pana nu expira viza! Bafta mare!

Editat Ianuarie 7, 2012 de Festina Lente

[shooty13cris]

sper sa nu supar pe nimeni, dar mi se pare ca asta e cea mai tare expeditie (pt ca excursie e putin spus) pe care am placerea sa o citesc cu sufletul la gura de cand ai inceput postarile!

Africa e Africa ! Bafta si sa ajungeti cu bine acasa ! astept noi postari

[mrwwwhite]

REPUBLICA DEMOCRATA CONGO 11/12 - 19/12 - Am ajuns. Mai plecam?

In N'Kundi am facut spectacol: zeci de copii vedeau pentru prima oara albi, parintii ii aduceau din toate colturile satului asa cum ne ducem noi la moastele sfinte. In spatele unei baraci am gasit o oaza de liniste pentru a dejuna: paine, sardine, biscuiti. In RD Congo moneda oficiala este francul congolez, cu o paritate de 1000 CFA= 1700 F Congo, insa toata lumea "mananca" dolari. Dupa ce am schimbat niste bani am dat o raita prin buticuri si benzinarie: 1280 franci/litrul, mancare scumpa, saracie. Singura consolare: asigurarile satenilor ca greul a trecut.

 

Ca de fiecare data in Africa, informatiile oamenilor referitoare la drumuri, distante si timp sunt relative. Ne intrebam daca nu faceam mai usor calatoria asta in vapor?

 

Vehiculele noastre fumega, devenite peste noapte amfibii. Unele treceri sunt imposibile cu pasager, de cateva ori farul fata este acoperit de apa. Toyota ruleaza extrem de greoi, din cauza incarcarii pe spate, si in incercarea de a evita traversarea prin mijlocul baltilor, se poticneste de cateva ori in malurile maloase.

 

 

La trecerile mai dubioase trebuie determinata adancimea baltii. Uneori servim de cobai si trecem inaintea masinii, indicand astfel nivelul apei.

 

O bucata de pista pe care ne tragem sufletul. Cizmele mustesc de apa statuta de balta, hainele sunt leorca, in bagaje nu mai avem nimic uscat!

 

 

Satele prin care trecem sunt pitoresti, pacat ca suntem manati de vreme rea, oboseala si viza pe punctul de a expira sa tragem cat de tare putem.

 

 

Spre seara, inveitabilul dezastru se produce. Toyota s-a infipt in mal, cu ambele diferentiale. Incercam totul: impingem...

 

Ne luam la bataie…

 

Sapam langa masina, sub masina, cu lopeti, ciocane, unghii…

 

Impingem din nou…

 

Si, dupa 3 ore de munca in mlastina infestata de tantari, victorie! Masina iese din groapa, iar noi ne putem continua, prin ploaia rece, drumul catre Luozi unde e trecerea cu bacul peste Congo. Cei 40 de km pana Luozi ne mai iau circa 4 ore, caci Toyota se mai impotmoleste de doua ori. Lopetile si un Land Rover intervin providential, si ajungem in oras aproape de miezul noptii, intr-o stare de epuizare extrema.

 

In Luozi la misiunea catolica, ne zvantam ce putem pana dimineata. Bacul traverseaza imensul corp de apa la 8.30, 10.30, 14.30 si 16.30. La 11 insa, dupa ce toata lumea era suita si gata de plecare, se da alarma. Trebuie sa evacuam bacul, capitanul mort de beat a zarit norii la orizont si nici vorba sa dea drumul la bac pe ploaie. Ploaia vine intr-adevar, dar abia o ora mai tarziu, si tine pana spre orele 16. Traversarea fluviului dureaza 20 de minute, insa dupa ce am asteptat 5 ore intr-o carciuma imputita momentul nu mai are nici un farmec. Pe malul celalalt desigur ca drumul e praf: dupa ploaie rauri de noroi infunda strazile in panta, si dupa 30 de minute ploaia mocaneasca revine. Strangem din dinti si continuam, sat dupa sat, curba dupa curba, groapa dupa groapa. Fiecare metru de drum reverbereaza in tot corpul. Mereu o panta abrupta cu santuri pietroase e urmata de un ac de par cu glod adanc, apoi balti in stare sa inghita o caruta. Pe drum, nimeni. Eram singuri, manati doar de speranta ca suferim pentru a fi premiati cu o viza de tranzit pentru Angola in Matadi si rasplatiti cu un Craciun relaxant in Namibia. La ora 21, dupa 6 zile si aproape 700 de km de pista rotile noastre atingeau din nou asfaltul. Ajunsesem in Kimpese, unde era imperativ sa gasim o camera si un coltisor uscat. Am apelat din nou la o misiune catolica, unde am fost primit de spiritul mercantil al surorilor, care ne-au evaluat la 100 de dolari pentru 2 camere in care nu mergea nici apa nici curentul. Am negociat la 40 (pentru toti 4) si ne-am inecat amarul in bere si frigarui de capra.

 

Dimineata grupul vesel s-a reunit in fata mic dejunului preferat

 

Urmele violentei campanii electorale. Pe panoul din planul secund, rivalul presedintelui Kabila.

 

 

 

Mai aveam doar 140 de km pana in Matadi, tinta acestor zile istorice. Asfalt impecabil, dintr-o data vreme splendida, asa ca la 11 intram in glorie in orasul de pe coline.

 

 

In curand ne regaseam in fata consulatului angolez, insa aici stupoare! Profitand de tensiunile politice din RDC datorate alegerilor din 28 noiembrie, consulul a plecat in vacanta de Craciun cu o luna mai devreme. E 12 decembrie, mai avem viza de RDC pentru doua zile si in consulatul de la care asteptam salvarea se afla doar un portar. Ce mai e de facut? Oare am indurat in van drama ultimelor zile, sau nu?

[Vizitator MosRahao]

haide cu continuarea, ca-s cu sufletu` la gura!

[mrwwwhite]

Am plecat spre Lubumbashi

 

Timp de aproape 10 zile am incercat totul: Muanda, frontiera, Dolisie. Am discutat cu camionagii si afaceristi care fac naveta in Angola, ne-am pus bine cu seful politiei din Matadi, am mers in Kinshasa chiar in timpul inaugurarii lui Kabila, care a paralizat o zi intreaga capitala. Am mers - in van, la ambasada Angolei si am fost in audienta la consulul Frantei. Momentan frontiera este inchisa pentru turistii care calatoresc cu vehiculele proprii, si pentru orice alte variante viza trebuie luata in tara de origine. Pana dupa Anul Nou nu mai e nimic de facut, decat sa asteptam. Am fost fortati sa ne prelungim viza pentru RDC, avem acum ragaz de doua luni sa gasim o solutie.

 

Suntem aici

 

Pozitia noastra in timp real (baliza GPS pe masina lui Jacques)

[Vizitator MosRahao]

nu merg link-urile ref la pozitia voastra. dar sper si tin pumnii sa mergeti cat mai repede mai departe.

HAI AI NOSTRI!

[Dan Rosca]

Uau, fara cuvinte.Felicitari si respect.

Drum bun si putere sa duceti la capat calatoria.

[b374]

LMA si tot inainte.

[mrwwwhite]

Pozitia GPS!!!