chv Postat Februarie 19, 2012 Share Postat Februarie 19, 2012 cind te intorci, trebuie neaparat sa scrii 'cartea'! cu poze cu tot! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 20, 2012 Autor Share Postat Februarie 20, 2012 Caprivi Strip & Bushmanland Namibia 07- 11/02 Intrati pe Fasia Caprivi, odinioara periculoasa datorita conflictului armat din Angola, am fost imediat avertizati ca nu suntem singuri. In prima dimineata ne-am trezit in ceea ce am crezut ca ar fi elefanti (de fapt vaci), doar campasem langa parcul national Bwabwata. Dar nu am vazut decat urme si excremente de elefant. Animalele stiu sa stea departe de om. In Namibia mallurile si betonul arata clar care este specia dominanta intr-o tara cu peste 800000 de km patrati si mai putin de 5 milioane de locuitori. Ajunsesem, cu doua luni intarziere, in Katima Mulilo, orasul de frontiera din Namibia (viza pe 3 luni 30 de Euro, taxa de drum inclusa in pretul carburantului; litru de benzina= 9,2 dolari namibieni; 1 Euro=10 dolari namibieni). Bucla prin RDC si Zambia ne adusese prin Caprivi, rar vizitata de overlanderi. Dar simteam ca acesta este inceputul sfarsitului calatoriei noastre in Africa. Supermarketurile inlocuisera micile buticuri stradale, tarabele cu orez, fasole si fufu nu erau de gasit pe nicaieri, iar benzinariile si birourile vamesilor erau moderne, curate, dotate cu aer conditionat. Orasul - plin de fast-food-uri si malluri. Pentru moment ne-am simtit asaltati de capcanele familiare ale lumii de acasa: bonuri de casa pentru fiecare cumparatura, branza Gouda, paine cu seminte, ciocolata, reduceri, climatizare, semnal pentru molecular. Dar ne-am dezmeticit repede. Drumul impecabil continua printre sate metise San (triburi faimoase pentru limbajul articulat de sunete ca un pocnit, dificil de reprodus), colibele de lut imprejmuite cu barne dosite in spatele unui rand de vegetatie de savana. Caprivi e cea mai verde regiune din Namibia, precipitatiile cad aici cam tot anul. Iar cand ploile sunt imbelsugate, raul care taie Caprivi se umfla si inunda campia din nordul Botswanei, dand nastere unui paradis in cautarea caruia turme imense de animale strabat desertul Kalahari luni de zile la rand: Delta Okavango. Barcile traditionale mokoro, cu care pescarii navigheaza delta. Mokoro in versiune rafinata, pentru turisti. Okavango Ne-am oprit o noapte pe malul raului Okavango, intr-un camp cu piscina "in cusca", pentru ca in rau traiesc hipopotami si crocodili. O prima privire inspre Botswana, unde speram sa ajungem mai tarziu. La amiaza, am vazut peste rau un mic grup de elefanti care pasteau in drum spre delta. Asteptarile noastre insa fusesera inselate: 8 luni in Africa, mii de kilometri prin salbatica jungla, paduri si savane si abia zarisem cateva animale, de la mare distanta. In noaptea care a urmat insa, am fost atacat de un hipopotam. Povestea a fost asa: am pus cortul pe mal. A venit ploaia, nu stiam ca restul turistilor si personalul se retrasesera la adapost, in casute. Si nimeni nu ne-a prevenit. Pe la miezul noptii am auzit un "baldabac" in apa si am dat sa ies din cort, sa vad de unde vine zgomotul. La nici 4 metri de noi, hipopotamul care pastea cu capul abia itit din apa, s-a simtit probabil provocat si a dat sa iasa spre mine, atacand. Am racnit sa o trezesc pe Ana, care a tipat cand m-am impiedicat si am cazut peste ea. Hipopotamul s-a speriat si el, a alunecat in ierburile de pe mal si s-a retras, iesind prin deschiderea alaturata, adica la circa 5 metri mai incolo. I-am vazut silueta, adica am crezut ca o vad, dar degeaba am alergat prin tot campul sa intrebam pe cineva daca e pe bune. Nu era nimeni, asa ca ne-am culcat la loc, siguri ca mi s-a parut. Dimineata insa urmele nu mai lasau loc de indoieli… Am aflat ca sunt doi "contravenienti" obraznici care pasc uneori noaptea prin camp, ideea fiind ca daca ramai in cort, e totul ok. Nu am apucat sa ne convingem, pentru ca a inceput din nou sa toarne cu galeata. carpisem cortul in Zambia, dar nu facea fata potopului. Motiv sa plecam mai departe, spre locuri mai uscate. Destinatia: Etosha, cu oprire pentru cumparaturi in Tsumeb, cel mai important oras minier din Namibia (argint, plumb, germaniu, cadmiu). Nici vorba de piete sau street food; atmosfera de vestul salbatic, in contrast bizar cu satele sarace pe care le traversasem. Albi in jeep-uri masive, Internet la 10 Euro/ora, in fata supermarketului Spar grupuri de etnici San (Bushman), bauti, la cersit, asteptand pomana bogatilor. Indelung persecutate de mai puternicii Khoi-Khoi, Herero si colonisti, triburile San aproape ca au disparut, absorbite sau subjugate de culturile dominante, impinse din pacate la limita existentei. Tsumeb Pranz namibian: vita in sos si mamaliga In drum spre Etosha am profitat de oportunitatea de a pasi pe sol extraterestru: meteoritul Hoba, cel mai mare cazut pe planeta, circa 60 de tone in mare parte de fier, descoperit insa abia in 1920. Pe bucata de fier din spatiu se pare ca nu se poate pasi normal, asa ca am experimentat cu gravitatia. Amintire din spatiu. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ZEROS Postat Februarie 20, 2012 Share Postat Februarie 20, 2012 salutare subscriu si eu....e incredibil ceea ce faceti voi....intru in fiecare zi pe site doar ca sa vad ce ati mai facut.... va doresc multa bafta si sa va intoarceti sanatosi. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 21, 2012 Autor Share Postat Februarie 21, 2012 Frumusete captiva Etosha 11-12/02 Parcul National Etosha, "pamantul alb si sec", una dintre cele mai mari rezervatii de animale salbatice din lume. Cifrele taie respiratia: 93240 km2 in 1907 cand a fost proclamat, parcul are azi 22912 km2, adaposting 114 specii de mamifere, peste 340 specii de pasari, 110 specii de reptile si 16 de amfibieni. Lungimea de la vest la est este de 350 km, in mijlocul parcului aflandu-se un vast "pan", 4731 km2 de albie secata de mare, evaporata cu intre 2 si 10 milioane de ani in urma. Visam, cand auzim de Africa, la astfel de paradisuri terestre, la astfel de locuri magice. Drumul duce drept pana in Etosha, pamanturile bosimanilor demult transcrise in acte pe nume straine. Un cer vast peste necuprinsul inca verde, iar la stanga si la dreapta sute de kilometri de gard. O natura captiva, prizoniera fermelor de dimensiuni impresionante: zarim turme de vaci bine hranite, tractoare John Deer tipla aliniate sub soproane ordonate, conace imbracate in flori, placute indicatoare care anunta intrarea pe propritatile care ofera adesea cazare in lodge si safari in propria rezervatie de animale salbatice. Namibienii detin majoritatea acestor ferme. Doar ca sunt namibieni albi. Mosiile sunt inchise perimetral de gardul tipic namibian: transparent, deci neinvaziv pentru privirea lasata sa alunece in voie. Niste pari de lemn sunt legati cu sarma, uneori vedem garduri electrice. Ordine, curatenie, pista de pietris bine intretinuta, bine marcata. Dar nimic nu invita la popas, intre liniile paralele ale gardurilor nu poti decat sa te indrepti mereu inainte, ca intr-un joc predeterminat, unde libertatea consta in a alege viteza de inaintare, nu si directia. Am campat la cateva zeci de kilometri de parc, pentru prima oara construind in tabara noastra o bariera formata de motocicleta, pietre si trunchiuri de arbori. Cina rapida, resturile bine ambalate si ascunse in lazi Si mic dejun in zori, grabiti sa intram in parc. Pe ultimii kilometri pana la poarta parcului Etosha, pista de pietris redevine asfalt. Pustietate, portari plictisiti, porti inchise pentru motociclete. Sa fie acesta Locul? Au urmat numeroase drumuri pana in lodge-urile de la gura parcului, in cautare de solutii pentru a vizita rezervatia, fie si pentru cateva ore. Singura varianta pentru cine nu are propria masina - caz in care te poti plimba nestingherit pe o taxa modica - este un game drive, adica un safari de la 3 ore la cateva zile, in functie de cat te tine buzunarul. Sucuri, apa si bere la rece, ne-am suit, cu inima indoita, in Defenderul cu noua locuri preparat pentru game drive. Noi doi, simtindu-ne niste turisti in cautare de senzatii tari si soferul-ghid Ahue, etnic Damara. A fost o dupa-amiaza de neuitat. Am inteles de ce nu este permis accesul oe doua roti in parc. Am vazut multe: vultur, uliu Tawny, pasare de Guineea cu creasta, berze, porumbei, cinteze, hornbill, struti, sacali, antilope springbok, kudu si oryx, wildebeest, girafe, zebre Burchell. Si elefanti, o turma condusa de matriarh, trecand, dupa o racoritoare baie de noroi in pan, la un brat de noi. Iar in savana adapata de sezonul inca ploios, o haita de lei: leoaica dominanta Petrina, o a doua femela adulta, 8 pui de 8-9 luni si un leu, savurandu-si zebra proaspat vanata, prada zilei. Insa nu vrem sa ascundem faptul ca am vazut - desi suntem in cel mai slab sezon si lodge-urile sunt pustii - multe alte masini, inchiriate sau nu, fugarind, alaturi de noi, animalele in aparenta minunat de libere, aproape ireale. Cand am vazut 40 de aparate de fotografiat indreptate spre lei de cei 40 de turisti care umpleau la refuz un autobuz - un autobuz in Etosha!!!!!!! - culorile tari ale savanei au palit in gri, bucuria de a vedea si auzi savana salbatica s-a stins in rusine. Bucuria nu a fost intreaga, lectia a fost greu de digerat. Ne abtinem, pentru moment, de a face morala parcurilor nationale vedeta. Vom lasa sa vorbeasca imaginile, ingenue, fragile, mult modeste fata de realitate. Blue wildebeest Pui de lei Petrina Cape vultures Gnu Burchell's zebra Springbok Springbok Kudu Giraffe The pan Lilac-breasted roller, the national bird of Botswana Tawny eagle The matriarch African grey hornbill & Cape glossy starlings Oryx Blacksmith lapwing Southern pale chanting goshawk Warthog Kori bustard Noaptea vine peste Etosha Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
redippy Postat Februarie 21, 2012 Share Postat Februarie 21, 2012 Splendid. Am toata admiratia pentru acest tip de oameni ca voi. Curaj, nebunie, aventura si nu in ultimul rand sursa de inspiratie pt altii. Sincere felicitari si sa va intoarceti cu bine! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
SorinSenior Postat Februarie 21, 2012 Share Postat Februarie 21, 2012 Superb ! Si pozele si povestirea. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
chv Postat Februarie 21, 2012 Share Postat Februarie 21, 2012 ia uite aro-ul din namibia. jep dom'le! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 22, 2012 Autor Share Postat Februarie 22, 2012 Ai ochit o la fix... nici nu stia "namibianu" (alb ca spuma laptelui) ce are in garaj... Credea ca ceva indian domle ia uite aro-ul din namibia. jep dom'le! O lume care piere Ovamboland & Kaokoland 12-13/02 Am remarcat de la intrarea in Namibia locurile bine marcate pentru picnic. Nu banuiam atunci ca vom dormi intr-un astfel de loc, fortati de obsesia nationala pentru garduri. Nu a fost atat de rau: dupa ziua in Etosha, aveam in bushcamp masa si scaune, si pubela la indemana. Regiunea Ovambo, impartita in 4 teritorii dupa independenta, este cea mai dens populata a tarii. Peste 800000 de locuitori, dar peste o treime sufera de HIV. Guvernul local incurajeaza activ proiectele de dezvoltare, colaborand in special cu China, care este implicata in achizitia de terenuri. In perioada apertheidului Ovamboland a ramas izolat de restul tarii si in continuare este puternic legat si influentat de Angola. Ceva mai multa agricultura si turme importante de vite, care arata statutul si preocuparea de baza a oamenilor. Colibele traditionale au fost "modernizate": in loc de lut pe schelet de barne, tabla zincata. Ne imaginam ca nu e o fericire sa dormi intr-o astfel de casa la 40 de grade namibiene. Carnati boerewors, capra la grill si paine ovambo, cu o textura care ne-a amintit de clatitele din Fes. 400 de km pana in Ruacana. Pozele urmatoare sunt dedicate misiunilor diplomatice angoleze, care au facut totul pentru ca sa nu le putem vizita tara, si francezilor cu care am traversat Congo Kinshasa. Am privit inspre granita care ne-a costat multi bani, efort, timp si poate prietenia tovarasilor nostri de aventura. Culmi impadurite, drum sinuos, de departe Angola parea frumoasa. Si in acest loc pustiu, cascada Ruacana, demiurgica falie intre doua tari, rostogolindu-se in trepte in valea verde, vocea-i rasunand departe, trupu-i strapuns de razele din apus. Dumurile de pietris din Namibia, mai bune pentru knobbies. Bushcamp cu vaci si muste de transpiratie In Opuwo, hub-ul turistic pentru vizitarea regiunii Kaoko si a triburilor Himba, asfaltul, supermarketurile, berea si gunoaiele isi dau consursul pentru a apropia de sfarsit o lume veche, care isi traieste discret, dar alandala, ultimele clipe. Jeepurile de acum jumatate de secol, femeile Herero in rochii de acum cateva secole... Si etnici Himba, convientuind cu civilizatia ultra-moderna, in ritmuri de acum cateva milenii Kathiriwe: bratarile de la picioare protejeaza de muscaturile animalelor veninoase, dar indica si numarul de copii sau doliul. Doua linii verticale inseamana ca femeia respectiva are mai mult de un copil. La doliu una dintre bratari este inlocuita cu o bratara mai scurta care are doar o linie verticala, iar colierul traditional din scoarta de palmier este inlocuit temporar de un sirag din coaja de ou de strut. Khawarib Am inghitit in sec: ajunsesem cam tarziu pentru a vedea Himba asa cum a fost odata. Nu aveam de ales: ne-am gasit un ghid, am cumparat ofranda in hrana pentru satul in care urma sa dormim si am imbucat ceva. La dreapta ghidul nostru, asezat pe scaunul improvizat din ambalajul pentru cea mai noua pasiune Himba Cartofi si tocana de capra Gratar de vita intr-o carciuma de Opuwo Kaokoland (Kunene), tinutul Himba, "oamenii rosii", unul dintre ultimele triburi nomade care traiesc in medii extreme, aride, ostile. Fara electricitate, fara apa, hrana bazata pe carnea de vaca sau oaie si lapte. Vitele sunt banii Himba: extrem de importantele bijuterii traditionale, hrana, masinile, telefoanele mobile (purtate mai mult ca accesoriu) se cumpara cu vite. Terenul nu este imprejmuit si se afla inca in mare parte in proprietatea sefilor de sat. Insa nu exista un recensamant precis al populatiei secerate de maladii tratabile si vindecabile si multi sefi se lasa tentati de ofertele imobiliare chineze. In anii '80 cultura Himba aproape disparuse, insa deceniile urmatoare au fost de mai bun augur. Am petrecut o zi si o noapte intr-un kral din saul Ohungumure (Muntele cel Inalt), unde familia capateniei jelea disparitia recenta a acestuia. Satele Himba sunt formate din mai multe kral-uri risipite in teritoriu. Un kral reprezinta familia extinsa a unei capetenii. In mijloc se afla casa in care locuieste seful cu sotiile, iar in axul format de casa si staulul de vite, focul sacru okuruwo. Focul sacru este calea de comunicare cu spiritele stramosilor si Zeul unic Mukuru Colibele Himba combina traditia cu modernul, iar uneori au fost inlocuite de corturi. Totem Masa se gateste la comun Sfatul barbatilor, prezidat de fratele mai mic al capateniei decedate, care a preluat sefia kral-ului. Structura tribala Himba se distinge prin genealogia bilaterala, adica membrii tribului apartin atat clanului matern, cat si celui patern. Aceasta asigura mai multe sanse de supravietuire in climatul extrem in care traiesc etnicii Himba; triburi cu pattern similar mai exista doar in regiuni izolate din Pacific si subcontinentul indian. Vechi si nou Ndiri Chiposa, seful de kral Colanul barbatilor este impletit direct pe gat si nu se poate scooate. Sageata metalica serveste la… scarpinat. Femeile jelesc impreuna… Se gatesc impreuna… Pielea este protejata de soare cu otjize (un amestec de piatra de ocru, unt si seminte parfumate). Desi nu se spala, femeile Himba au tenul perfect si miros placut. Parul este decorat cu mese fixate cu argila si ocru, in trecut parul pentru mese provenea de la barbati. Bijuteriile si coafura arata apartenenta la familie, statutul si personalitatea celui si celei care le poarta. Doar femeile, copii si barbatii casatoriti isi ung pielea cu ocru. Baietii poarta o coada la spate, adolescentii doua, fetitele poarta doua sau patru cozi pe frunte, femeile adulte cozi pana la umar si o "cununa" din piele de vaca pe crestet. Frumusete Himba Bratara care costa o vaca Shopping de bijuterii Himba, irezistibil. Teaca cu tutun de prizat O Herero in vizita la prietenele Himba La sfatul barbatilor Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
SorinSenior Postat Februarie 22, 2012 Share Postat Februarie 22, 2012 Misto poze. Fain. Dar tot ce inseamna carne acolo e "pe baza de capra" ? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Pierrooradea Postat Februarie 22, 2012 Share Postat Februarie 22, 2012 pot sa spun doar felicitarile mele pentru tura si multumim pentru ca impartasiti cu noi aceasta calatorie! va doresc drum bun! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mihalceai Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 Salutam. Stau si ma gindesc ce psihic tare trebuie sa ai ca sa faci o asemenea expeditie; oricum m-ati (ne-ati) cucerit si nu m-am putut dezlipi din fata monitorului pina la 3 dimineata. Inainte sa ma apuc sa citesc tot stateam si faceam citeva planuri spre Franta, Elvetia etc dar dupa ce am terminat topicul ideile mele sint un fel de joaca de copii ..... Succes si sleauri cit mai uscate !!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
bavareze Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 care este planul mai departe? si noi planuisem o tura similara, din maroc pana in africa de sud si intoarcere prin est, pentru 2012. dar vazand numeroasele conflicte care au izbucnit in Africa in 2011 am hotarat sa amanam si sa plecam in Asia in loc. bafta in continuare! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 Bafta mare! Calatoria este extraordinara, citesc fiecare noutate si privesc cu atentie fiecare poza... Bravo, Ana si Ionut! Si bafta mare pe mai departe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
costinell Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 Foarte faine poze Ce aparat ai folosit? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
SorinSenior Postat Februarie 26, 2012 Share Postat Februarie 26, 2012 Asteptam si ale poze Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Martie 4, 2012 Autor Share Postat Martie 4, 2012 Multumim pentru aprecieri! care este planul mai departe? si noi planuisem o tura similara, din maroc pana in africa de sud si intoarcere prin est, pentru 2012. dar vazand numeroasele conflicte care au izbucnit in Africa in 2011 am hotarat sa amanam si sa plecam in Asia in loc. bafta in continuare! Planul se schimba in functie de ce gasim la fata locului . In principiu continuam pe coasta de Est. Bafta prin Asia, urmarim blogul si ne uitam cu nostalgie (SE Asia are un loc special in inima noastra). Capul ce se pleaca... [still] Namibia 14-24/02 Damaraland Pista de pietris serpuia prin una dintre cele mai aride si pustii regiuni rurale din Namibia. Triburile bastinase de pastori Khoisan (Hotentoti) si de vanatori-culegatori San (Bushmen) fusesera alungate de aici de diversii aventurieri si colonisti albi cu mult timp inainte ca macar sa auzim despre acest loc. Fragmente de sate risipite in [cascat prefigurand un adjectiv previzibil] vastul teritoriu. Din cand in cand un barbat Himba insotit de o turma de vite aparea in orizontul incins, un accident in necuprinsul de ocru, alb si albastru. Pe masura ce orele se scurgeau, potecile au incetat sa mai coteasca in vegetatia salbatica, inspre vreun catun pierdut in grohotis: eram in sfarsit singuri, sute de kilometri intre noi si prima asezare locuita. Acesta era tinutul Damara, una dintre cele mai neospitalier de aride regiuni din lume. Un cameleon ne-a taiat calea, asa ca ne-am oprit sa-l observam mai de aproape pentru o clipa (scuze pentru manipularea-surpriza) Deasupra intinderii sterpe se desfasura plat un gradient de albastru. Tufe inspinate, manunchiuri de iarba si acacia uscativi impestritau pamantul rosietic ca tuleie de par pe un chip nebarbierit. Am condus prin aceasta cacofonie minerala ore in sir, noi si Tenerele, o creatura straina, singurul obiect in miscare care intrerupea vidul. Nici o coliba tipica din chirpici, nimeni pe drum purtandu-si bagajul pe cap, nici o femeie ghemuita langa pista in asteptarea unei masini de ocazie. Nimeni. Apoi, dintr-o data, bronzul pietrisului s-a estompat intr-un alb stralucitor si pamantul s-a incovoiat de la zero la 1600 de metri: treceam prin Cheile Khowarib. In anii '20 Namibia a iesit de sub tutela Germaniei si a fost anexata - pana la independenta din 1990 - uniunii sud-africane. Populatia alba a crescut peste noapte, numerosi sud-africani instalandu-se in vastele ferme, circa 6000, concesionate sau alocate de catre guvern in perioada apertheidului. Triburile bastinase - ceea ce mai ramasese din ele in urma genocidului de la inceputul secolului - au fost nevoite sa supravietuiasca in una dintre cele 10 "rezervatii" pentru "nativi". La nord Kaokoland, actualmente Kunene, unde traiesc Herero si Himba; in sud est la periferia desertului Kalahari etnicii San; in Namib subgrupul Topnaar. Iar pe platoul central, in aridul Damaraland, etnicii Damara, unul dintre cele trei grupuri cu dialecte articulate de clickuri. Damaraland nu este declarat oficial zona protejata, dar aici supravietuiesc cu adevarat in libertate zebre, antilope Springbok, Oryx, Kudu, girafe, suricate, numeroase specii de pasari si reptile. Ba chiar elefanti si lei de desert, spun zvonurile… undeva in teritoriile izolate dinspre ocean. Extenuati de arsita, am schimbat priviri uimite cu animalele care ne taiau calea, si de data asta, spre deosebire de Etosha, aparitiile durau o clipa. Aici un vehicul motorizat nu e o prezenta obisnuita si pe orizontul din spatele zebrelor nu am vazut profilandu-se silueta betoanelor si a gardurilor electrice. Curand drumul s-a frant spre est prin pasul Grootberg, unde mileniile sunt lizibile in lava impestritata de tufe fragile, cactusi inalti si copaci ciudati, cu ramuri schiloade si tulpini umflate de apa. Mormane de bolovani enormi zaceau din loc in loc - stranii jucarii uitate de niste uriasi misteriosi. Odata Lego-ul de granit lasat in urma, am intrat in Kamanjab, unde calatorii de "teapa" noastra sunt primiti sa campeze pe gratis. In albumul de overlanderi am gasit fete cunoscute: oameni pe care i-am urmarit ani la rand in calatorie, dar si prietenii germani si francezi cu care impartisem o bucata de drum prin cele doua Congo, si care erau deja inaintea noastra. Nu mai facusem un dus de o saptamana, aveam rufe de spalat si planuiam sa profitam de fermele de vanat din zona. Dar Oppi-Koppi avea sa fie ceva mai mult decat un pit-stop rapid pentru cei doi vagabonzi romani pe moto. Pentru inceput am hotarat in gluma sa sarbatorim primul nostru Sf. Valentin cu o cina irezistibila, pretul mai mult decat rezonabil parandu-ni-se si mai "chilipir" din pricina economiei la cazare. Cum ne pregateam pentru periplul sud-african, era momentul sa exersam la braai, aruncand pe gratarul traditional carnati boerwors, mushiulet de vanat, vita si savuroasele ciuperci care cres in varful termitierelor. Campingul era un fel de gradina ciufulita: ciulini, acacia, cactusi, arbusti cu pastai care au inspirat-o pe Ana sa le poarte ca bijuterii ad-hoc. O poza ne-editata a locului nostru de camping, in lumina ireala a unui apus obisnuit din Kamanjab. Intalnire de gradul 2 cu Malaria In doua zile eram gata: spalati, tunsi, un picut odihniti. Dus cu apa calda, hartie igienica la baie, electricitate si priza la nas, langa cort - tot acest lux incepuse sa ni se para banal. Uitate incepeau sa fie saptamanile mizere in glodul din Congo, cand ne stergeam cu frunze si ne spalam pe maini o data pe zi cu cateva picaturi de apa si rareori cu sapun. In acele vremuri cel mai sigur mod de a ne face toaleta de dimineata era sa strangem in palme manunchiurile de iarba mustind de roua. Dintre amintirile albe si negre insa, una, poate cea mai urata, avea sa iasa la suprafata in ajunul plecarii din Kamanjab, schimband totul. O senzatie ciudata de "nu stiu ce" mi cuibarise in stomac de dimineata, spre amiaza a debutat o durere surda in oase si incheieturi. Noaptea aveam febra, nu cine stie ce, asa ca ne-am zis sa manam plecarea, sa mai asteptam o zi, sa vedem ce si cum. A doua zi ciclul s-a reluat: mai multa febra, migrene … si toata ziua am zacut in cort lipsit de puteri. Am urmarit paranoici graficul de simptome: Ana retraind momentul Matadi, eu din ce in ce mai convins ca am malarie. Cu doua saptamani mai devreme Esther se internase in Windhoek cu malarie si, pentru ca urmase tratamentul relativ tarziu (circa 3 zile de la instalarea simptomelor), suferise o complicatie: insuficienta renala. Au urmat dialize, anularea calatoriei si repatrierea in Germania. La ora tarzie din noapte nu aveam unde sa fac un test de sange, asa ca ne-am sfatuit si am decis sa incep tratamentul de urgenta cu Lonart, un echivalent al Qartem, pe care il cumparasem preventiv in Zambia. Bomboane pentru malarie Dimineata urmatoare am rascolit satul in cautarea cuiva care sa descuie portile noii clinici: moderne, curate, dar dotate doar cu teste de unica folosinta pentru malarie, care se dovedisera neconcludente nu doar in cazul Anei. In plus, luasem deja prima doza de medicamente, deci nu ne-am mirat cand testul a iesit negativ. Un test de sange adecvat nu ar fi soft disponibil decat in Windhoek. Asistentul, care cu siguranta nu a intalnit o persoana bolnava de malarie in viata lui, m-a asigurat ca sunt sanatos, m-a taxat cu 10 euro si mi-a inmanat niste pungute simpatice cu indometacin si multivitamine. Si pain-killers + multivitamine de la "doctor" Malaria e o sperietoare ciudata in Namibia, ca si in Romania, ca si in Europa. Pentru ca tara e in afara zonei de transmisie, maladia nu e suficient cunoscuta, si ne aflam intr-un sat cu cateva mii de locuitori, la 500km de capitala. Optiunea cea mai de bun simt era sa continui tratamentul anti-malarial, ceea ce am si facut. In Windhoek am ajuns abia cateva zile mai tarziu, tardiv pentru a depista urme de plasmodium in sange… probabil ca nu vom sti niciodata daca a fost sau n-a fost… Ideea e ca dupa 3 zile eram restabilit si dornic sa aud Tenerele torcand. Ne-am luat adio de la Melissa, fiica lui Vital, proprietarul de la Oppi-Koppi La drum Pe bordul motorului un kilometraj incredibil si pentru noi Harta Namibiei e plina de marcaje turistice, totul, desigur, pe bani. Nefiind genul care bifeaza "obiectivele" cu Lonely Planet in mana, am zis "pas", si am luat-o inspre Skeleton Coast pe cea mai off-road varianta posibila. Ideea era sa ajungem in Walvis Bay pana in apus. Soarele scalda totul intr-o lumina ireala, estompand culorile, erodand geometria peisajului, aproape anuland orice constrast. La fiecare oprire nu auzeam decat vocile noastre si galgaitul gurilor de apa pe care le sorbeam cu nesat. Intinderea parea lipsita de viata, stearpa, mirosind a caldura si uscaciune, doar ceasurile de Camembert topit lipsind de pe cadavrele contorsionate de acacia. Cerul era mai inalt si mai pretutindeni ca niciodata, impistruiat cu nori, care nu conteneau sa se risipeasca, doar pentru a se coagula din nou. Necuprins A fost una dintre cele mai faine zile pe drum. Campia namibiana taiata piezis de drumul care pompa adrenalina si manca in gume la fiecare cotitura, in fiecare ac de par. Kilometru dupa kilometru de placere, gaz la fiecare pieptis, apoi o gura de aer in cate un loc de belvedere, apoi o curba in panta in genul celebrului Corkscrew de la Laguna Secca. Imi spuneam ca bucata asta de drum ar fi fost excelenta pentru o etapa speciala de raliu. In cele din urma insa, drumul s-a potolit, netezindu-se, din ce in ce mai plat, din ce in ce mai desertic, pana inspre apele inghetate ale oceanului. Ne aflam in plin sezon ploios, dar ploaia nu mai cazuse de ceva timp in acele locuri. Albie dupa albie de rau uscata pana la nisipul adanc, parca niciodata acoperit de ape. Intr-un moment de inspiratie, am cotit pe o poteca ingusta, si mai bine de 90 de minute ne-am ratacit intr-un labirint de nisip si pustiu. Albie uscata de rau: enorma, adanca, imposibil de trecut cu pasager. Masivul Brandberge, "Muntele Ars", cel mai inalt din Namibia, sfida de la 2573m orizontala infinita a campiei. Apoi nu a mai ramas decat orizontala: la vest, la est, la nord si la sud, totul la fel de plat, la fel de nealtul. Doar stalpii de electricitate isi continuau drumul. Inspre coasta norii intunecau deja cerul, cu vant rece si miros de furtuna. In stanga drumului, prin ploile indepartate care atarnau din nori ca niste perdele aruncate neglijent pe sarma, se intrezarea varful Spitzkoppe (1584m). La intrarea pe Skeleton Coast nisipul fusese cotropit de licheni infloriti. Straniul camp de plante, adapat la seva sarata condensata din curentul Benguela, este parc national si zona protejata. Pe coasta vantul rece ne-a manat fara oprire pana la intrarea in Namib-Naukluft. Am trecut rapid pe langa suburbiile bogate ale albilor din Swakopmund, cu casutele lor colorate ca niste piese de Lego. Oraselul este capitala sporturilor extreme (la preturi de asemenea extreme!) pe subcontinent. Nu aveam ce cauta acolo, ne-am vazut de drum. Iar in spatele gardurilor vii frumos tunse de la periferia periferiilor, am zarit bordeiele improvizate din orice ale Topnaar-ilor, unde muntii de gunoaie sunt singura forma de relief. Nu mai vazusem desertul de mai bine de 8 luni, din Mauritania, iar Alanticul abia cu 2 luni in urma, in Gabon. Dintr-o data desert si mare, unul langa altul, au aparut ca miraje in apus. Dunele aramii, crusta ridata a pamantului, oceanul incruntat in valuri negre. Walvis Bay to Windhoek Doar niste calatori gurmanzi obsedati ca noi sunt in stare sa conduca sute de kilometri prin desert, sa doarma in tufe si sa faca economie la orice, pana si la dus, ca sa isi permita o jumatate de duzina de stridii. Dar stridiile din Walvis Bay, la care visam din 2008, au meritat efortul. Grase, delicate, zeama perfect de sarata. Mmmmmmmmmmmm…… Cand am pornit inspre capitala, se facuse deja noapte. Dar luasem hotararea sa bagam cox cat urmau sa ne tina puterile, pentru ca dis de dimineata sa parcurgem restul de kilometri pana in Windhoek, unde obiectivul era sa aplicam la viza pentru Africa de Sud. Habar nu aveam ca am campat din nou intr-un loc nemaipomenit. Dar rasaritul a elucidat misterul. Capitala ne-a istovit din prima. Pana si gratareala in ghettoul de negri, pe cale de a fi betonata si transformata in mall de carne. Nu venisem insa decat pentru o viza care, credeam noi, urma sa mearga usor. Pentru ca Romania nu este in spatiul Schengen (si nu va fi pentru mult timp), nu ne puteam prezenta pur si simplu la frontiera Africii de Sud. Insa la ambasada am intampinat probleme: atitudine condescendenta, program spartan, taxe exorbitante. Pentru inceput ni s-a refuzat aplicatia. Am inceput sa ne indoim de oportunitatea acestui demers: poate ar fi mai bine sa renuntam, sis a mergem direct in Botswana? A treia zi de insistente dosarul doldora de acte a fost luat in scarba si abia dupa ce am marcat 85 de euro pe vize si 70 de euro pentru faxurile pe care urma sa le dea functionara de la ambasada, ni s-a comunicat ca aveam de asteptat raspunsul minim 10 zile lucratoare. Riscam acum sa ne expire viza de Namibia, poate chiar in timp ce pasapoartele noastre zaceau in sertarul ambasadei Africii de Sud. Dar nu se sinchisea nimeni de cei 28000 de kilometri pe care ii strabatusem in mai bine de 8 luni, de toate garantiile materiale depuse, de rugamintile noastre. Poate ca asa a fost sa fie: sa nu atingem punctul cel mai sudic la continentului, capat terminus si reper esential in itinerariul tuturor celor care calatoresc pe uscat de-a lungul si de-a latul Africii. Poate ca a sosit timpul ca aventura noastra sa ia sfarsit. Trist, dezamagitor, descurajant. Update: A trecut o saptamana si in ciuda telefoanelor date, aplicatia noastra zace la ambasada, nimeni nu a miscat un deget, gluma se ingroasa. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Jean_Taxi Postat Martie 4, 2012 Share Postat Martie 4, 2012 Nu va suparati prea tare.., acest sistem scarbos numit Birocratie, a pus capac multora.., probabil ca e mai tare si mai adaptat decat insasi specia umana, care la creat! Va multumesc si eu pt povestea voastra si va doresc succes. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Martie 5, 2012 Share Postat Martie 5, 2012 "Poate ca asa a fost sa fie: sa nu atingem punctul cel mai sudic la continentului, capat terminus si reper esential in itinerariul tuturor celor care calatoresc pe uscat de-a lungul si de-a latul Africii. Poate ca a sosit timpul ca aventura noastra sa ia sfarsit." Ar fi mare pacat sa renuntati la Africa de Sud. Eu trag speranta ca va confruntati doar cu o lalaiala birocratica si atat... In cel mai rau caz, continuati prin Botswana, nu? Eu zic sa nu va pierdeti cumpatul si pressing pe ei. "Pe ei, pe mama lor de harzogari !" Hai cu vestile bune! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
petrica Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 Eu cred ca in final o sa obtineti viza ! Ar fi pacat de Dumnezeu sa nu atingeti extremitatea de sud a Africii. Poate ati si obtinut-o acum cand scriu eu ! TREBUIE sa ajungeti la Capul Agulhas ! ... astept sa postati poza asta ! Sigur se va intampla ! ... simt eu ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
robert_01 Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 Jos palaria pentru ce faceti si mult succes mai departe. Cat despre viza... nu va pierdeti increderea si capu' sus, speram sa se rezolve. Vorba aia: "it's all part of the adventure", inclusiv birocratia si hartogaraiele. Sunt sigur ca ati depasit voi momente si mai grele, deci o sa treceti si peste asta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 Eu spun iarasi. Ma repet, pentru ca in opinia mea nimic altceva nu mai am de spus: Aceasta e cea mai tare calatorie moto a unor romani. Sus inima dragi prieteni si astept vesti bune de la voi. Hai cu o vedere, carte postala sau un semn din Africa de Sud! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CipriAT Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 (editat) SUS INIMA! Hai cu vesti bune, prieteni! (are RSA) ambasada in RO? parca nu... la Belgrad are...nu? dar daca are in Buc....spuneti. as merge sa povestesc despre voi acolo. sa va dea dracului viza, ai naibii ! Editat Martie 6, 2012 de Festina Lente Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
lydieekoto Postat Martie 7, 2012 Share Postat Martie 7, 2012 Ambasada Africii de Sud in Romania Embassy of South Africa Cancelaria: Str. Stirbei Voda 26-28, etaj II, Cladirea Union International Business Center, Sector 1, Bucuresti Telefon: (0040-21) 313 37 25; 313 37 35; 313 37 85; (40) 0723 547 111 Fax: 313 37 95 E-mail: oosthuizen.gertruida@gmail.com Program de lucru Sectia Consulara: luni-vineri 9.00-12.00 Program de lucru Ambasada: luni-joi 8.30-17.00; vineri 8.30-14.00 Care sunteti din Bucuresti,cunoasteti/puteti merge pe acolo/intreba si puteti sa-i ajutati ,ar conta probabil foarte mult pentru acesti 2 romani sa nu piarda timpul aiurea prin strainatate. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Martie 8, 2012 Autor Share Postat Martie 8, 2012 Ne dai afara pe usa, iti intram in casa pe fereastra Uneori rabdarea si insistentele sunt rasplatite: O drama ieftina: 3 zile de rugaminti pentru a ne fi acceptata aplicatia pentru "referral visa" (viza care poate fi emisa numai cu aprobarea ambasadei din tara de origine), 14 zile de telefoane internationale si minciuni, 3 zile de asediu in fata ambasadei din Windhoek, 85 de euro pentru timbrele propriu-zise, 70 de euro pentru niste faxuri care nu au fost niciodata trimise ambasadei din Romania, un ocol de 1000 de kilometri (sa asteptam in capitala ar fi fost peste bugetul nostru). Rezultatul nesperat: cu 7 zile inainte sa ne expire viza namibiana, am primit viza pentru Africa de Sud. Ura, vom merge in Cape Town! Sa speram ca viza, niciodata avizata de ambasada RAS din Romania, e valida. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.