Lumea Noua

[Anjin]

In mod normal autonomia noastra e de cam 400 km doar cu rezervorul. Insa in zonele cu vant puternic aceasta scade considerabil. Am avut cazuri cand nu eram nici la 300 si se aprindea martorul in bord. Destul de stresant intr-adevar asta. Am avut cu noi un bidon de rezerva de 3 litri. Si cu toate astea o sa vedeti data viitoare ca am ramas fara benzina prin desert cu tot cu rezerva noastra. Din pura intamplare s-a rezolvat relativ usor... Sper ca in 2-3 zile sa selectez pozele si povestesc

Frumoasa calatorie ! Eu unul cred ca as fi fost mereu stresat din cauza combustibilului . Bafta in continuare !

In ziua in care vizitasem Mana Desertului din Atacama, o piatra luata de vant izbeste camera noastra foto Nikon D3000, fix in afisaj, lucru pe care l-am remarcat abia tarziu, la urmatoarea oprire. Evenimentul ne-a cam posomorat pentru ca asa veche cum era, camera asta ne insotise in multe excursii si ne era draga. Hmm sa nu mai vorbim ca era si singura noastra camera si buget pentru alta noua… nu prea aveam. Ei bine, nu e nimic. Partea foarte buna este ca inca mai face poze. O sa ne descurcam si fara ecran.

Ceea ce nu stiam noi la vremea respectiva era ca ecranul aparatului foto avea sa fie doar primul dintr-o serie destul de lunga de “victime” electonice in urmatoarea luna. Dar deocamdata grijile pareau ca se indeparteaza de noi, lasand loc aerului rece al diminetii. Soseaua se strecoara intre desert si ocean iar singura noastra companie este multimea de barci pescaresti ancorate in golfuri pustii.

Continuarea o gasiti pe micadu.ro, aici.

Editat Februarie 25, 2013 de Anjin

[robertkiran]

Vad ca ati luat-o masiv spre nord. Deja ati traversat intreaga Argentina. Intrati si in Brazilia cu Motocicleta? Banuesc ca im momentul in care veti ajunge cu povestirile la Ushuaia, nu va veti opri acolo, veti continua sa ne spuneti in continuare ce ati mai facut. Ati reusit ceva cu transportul motocicletei?

[Anjin]

Salut Robert,

 

da, in ultimele 2 saptamani am avansat destul de mult in nord. Mai avem 12 zile pana sa trebuiasca sa transportam motocicleta, lucru ce se va intampla cel mai probabil din Buenos Aires (inca nimic semnat dar saptamana viitoare sper sa rezolvam si asta). Timpul asta ar fi trebuit sa fie ca sa ajungem pana in Sao Paulo, insa cum nu o sa putem transporta motocicelta de acolo, am zis sa nu stam in pe loc ci sa mai dam o tura "de final" prin nordul Argentinei, sudul Braziliei si Uruguai. Apoi din BA o sa luam un avion pana in Sao Paulo.

 

Da, cum vad lucrurile acum mai sunt cam 4 postari pana in Ushuaia. Apoi o sa fie inca ceva despre drumul spre nord, mai ales pentru ca am avut parte de intalniri foarte interesante. Si apoi.... gata, ne vedem acasa

[Marius Mihasan]

Ati reusit asadar sa vedeti si cate ceva din raliu. Ma bucur pentru voi. Drum bun!

[Anjin]

Ati reusit asadar sa vedeti si cate ceva din raliu. Ma bucur pentru voi. Drum bun!

 

Salut, intr-adevar, am reusit sa vedem o mica parte. Si asta dupa ce ne pierdusem sperantele caci noi ne gandeam sa ii prindem in ziua libera in Argentina insa am ajuns in zona Tucuman cu doua zile in urma lor. Dar nah, uneori nu e cum se planuieste ci iese mai bine cand e pe nepregatite.

 

 

Lumea Noua IV.18 – Din nou in Argentina

De catre: AlexMD On March 7, 2013 in Blog, Etapa IV, Lumea Noua

Ne-am petrecut ultimele zile in Chile in Valdivia, un orasel foarte cochet si aparent foarte turistic. Peste tot, influenta germana era evidenta. De la arhitectura caselor si pana la felul cum se imbracau oamenii. E adevarat, impresia noastra a fost accentuata si de faptul ca am nimerit exact la inceputului unui festival de bere. Ce intamplare! A fost intamplare, parol!

De acolo si pana la granita cu Argentina nu mai este decat o aruncatura de bat. Si daca chiar ai arunca un bat, acesta ar trece prin locuri foarte pitoresti!

Tot absolut intamplator, la granita dam nas in nas cu Phill. Stiam ca si el este prin zona insa cred ca nici daca ne propuneam nu ne-am fi sincronizat atat de bine. Ne bucuram sa ne revedem dupa ceva vreme in care calatoriile noastre au avut carari diferite.

Cum este bine sa iei aminte la intamplarile bune, ne hotaram sa nu ne grabim ci sa il asteptam si pe el pana isi face hartiile de intrare in Argentina (pentru el era prima data cand intra in Argentina). Lucrurile dureaza putin mai mult dar nu alarmant si cu siguranta nici pe departe la nivelul procedurilor cu care eram obisnuiti prin America Centrala. Nici macar o copie de facut, nici o taxa de platit la o banca inchisa sau cu pauza de masa de 2-3 ore? Ha! Ce joaca! Chile, e revedem mai la vale in Tierra del Fuego, Argentina bine te-am regasit!

Continuarea pe micadu.ro, aici.

[robertkiran]

Si ati ajuns in Brazilia. Sunteti tot cu motocicleta, sau ati expediat-o peste ocean?

[Anjin]

Si ati ajuns in Brazilia. Sunteti tot cu motocicleta, sau ati expediat-o peste ocean?

 

Dap, in Brazilia si tot cu motocicleta. O vom trimite in curand insa in Germania iar noi o vom urma la cateva zile. De acolo, ne intoarcem pe moto spre Romania, pe la sfarsitul lui martie. Sper ca pe 22 martie sa fim in Bucuresti.

[cry_ss]

Ca la fiecare poveste mai mult decat captivante si atragatoare, sfarsitul te face sa iti para rau ca firul povestii s-a terminat...Cu regret, dar cu implinire.

Ma obisnuisem sa imi petrec vacante virtuale alaturi de voi, si pot sa spun ca a fost o minunatie de aventura...poate "One in a life-time" ...

Probabil Germania-Romania va fi ca o mica escursie fata de imensitatea celor doua continente...

Asteptam debriefingul

Sanatosi si bucurosi sa va intoarceti !

Editat Martie 8, 2013 de cry_ss

[Anjin]

baieti, va multumesc. datele intoarcerii sunt inca putin neclare insa in urmatoarele zile sper sa le clarific. Asa cum stau lucrurile planul este urmatorul:

- trimis motocicleta pana in Munich.

- luat motocicleta din vama acolo pe 19 martie.

- incet incet spre casa, cate "putin" in cate o zi: Munich - Viena, Viena - Timisoara, Timisoara - Sibiu, Sibiu - Bucuresti, unde ar trebui sa ajung pe 24 martie. Doamne ajuta!

 

Pana atunci, iata continuarea din... hmm Patagonia

 

Lumea Noua IV.19 – Flori de gheata

De catre: AlexMD On March 12, 2013 in Blog, Etapa IV, Lumea Noua

Alaska si British Columbia par taramuri atat de indepartate. Era august. Vorbeam engleza iar singurele fraze pe care le stiam in spaniola erau “por favor no me mates” si “¿Dónde está el baño?” (probabil necesara imediat dupa, daca am fi avut nevoie de prima fraza). Andreea avea parul lung si rosu. Eram inca, la inceput. Mexicul era doar o strangere de inima iar Argentina un desen pe o harta.

Iata-ne insa acum, luandu-ne la revedere de la Daniel intr-o spaniola schioapa (insa cu siguranta continand si cuvinte mai utile decat ceea ce stiam atunci), invatata pe drum din Mexic si pana aici. Dar ne intelege. Il intelegem si noi pe el. Ne ureaza drum bun si sa avem grija cu vantul, de aici in jos se inteteste. Hmm… serios? Mai rau decat a fost pana acum? Hai poate nu o sa fie asa.

Continuarea pe micadu.ro, aici.

Lumea Noua IV.20 – Rio Gallegos


De catre: AlexMD On March 15, 2013 in Blog, Etapa IV, Lumea Noua


Revizie: 31 ianuarie – 2 februarie 2013
Privim in oglinzile retrovizoare spre motocicleta lui Phill ce devine in curand doar un punct galben. El se indreapta spre Chile, noi ne intoarceam huruind (lantul…) spre Rio Gallegos cu sperante mari.
Era o zi de joi, era inainte de pranz si eram optimisti, poate chiar azi o sa gasim ceea ce ne trebuie.

Ajungem in oras. Aveam numele magazinului si ne gandim sa intrebam ce si cum. Oprim la o benzinarie si ne lamurim rapid: azi (da’ fix azi) e zi libera in regiune, asa ca totul e inchis. Aha, ce bucurie… Trecem prin fata magazinului (poate poate) insa ne salutam doar cu gratiile de la usile ferecate. Bun, maine. Atunci sa ne cautam cazare.

Sa campam in afara orasului nu prea ne venea. Batea si vantul foarte tare si nu aveai adapost si in plus parca am fi vrut putin net, sa fim la curent cu email-urile pentru piese. Atunci cautam ceva in oras.

Toate hotelurile super scumpe. Si nu intelegeam de ce. Rio Gallegos nu e nici chiar asa oras turistic, nu e nici intr-o locatie centrala… de ce sunt preturile duble? Ne tot invartim si cat o astept langa moto pe Andreea sa se intoarca de la un (al catelea?) hotel, opreste langa mine o masina. Un nene ne intreaba ce facem si daca totul e in regula. Ii spun ca suntem in regula, cautam un loc unde sa punem capul pe perna si sa dormim, ca doar altceva mai bun intr-o zi de sarbatoare nu e de facut. Omul zice ca el isi savura cafeaua la o statie Esso si ne-a vazut cum treceam incolo si incoace cu motocicleta (de la hotel la hotel) si s-a gandit sa vada daca ne poate ajuta cu ceva. Si ca exact langa casa lui e un hotel care este mai ieftin. Daca vrem ne duce acolo.

Hmm, bine, vrem. Si ajungem. E hotel intr-adevar. O dovedeste firma de deasupra usii pe care scrie H-O-T-E-L. Dar nu ne raspunde nimeni. Sunam, batem in geam. Nimic. Ne uitam si la noul nostru prieten (se numeste Oscar) care incearca si el sa bata un usa (noi se pare ca batusem prea timid…). Dar nici abordarea lui mai energica nu da roade.
Ii multumim si ne pregatim sa ne continuam cautarea, gandindu-ne ca revenim mai tarziu si la hotelul asta daca nu gasim altceva. Oscar ne zice… mai prieteni, da’ de ce sa mai umblati voi hai hui? Ne intreaba direct: cautati super confort si lux? Ca daca nu, eu am o mansarda goala. Nu are nimic, nici o mobila dar e cald si e o mocheta pe care va puteti pune sacii de dormit. Noi ne uitam unii la altii si nu ne venea sa credem. Din nou. Oameni care nu numai ca isi lasa cafeaua ca sa ne ajute dar sfarsesc si prin a ne invita in mica lor casa. Bine, Oscar, daca nu te deranjeaza, pentru noi mocheta din mansarda o sa fie lux.

Si moto… vedem unde o parcam. Oscar zice… pai o parcam in casa. Acuma… sa va explic. In casa lui Oscar se intra direct de pe trotuarul de afara, intr-o mica incapere, ce serveste ca sufragerie-bucatarie, un hol care da in fund spre dormitorul sau si spre baie si o scara de lemn ce urca spre mansarda. Asta e tot. Si cu toate asta, pentru omul asta era absolut firesc sa ne primeasca pe noi in mansarda si pe Gunnar… in sufragerie (a trebuit sa mutam lucruri ca sa ii facem loc).

Si uite asa, am aflat ca daca ma straduiesc putin, intra Gunnar si pe o usa normala de apartament.
Oscar ne arata orasul si ne dam seama rapid ca este un om destul de cunoscut. Multa lume il saluta si il intreaba cine suntem. El le raspunde simplu “Sunt din Europa si au calatorit cu motocicleta din Alaska pana aici” . Apoi adauga, putin mai incet insa cu vadita mandrie in glas: “Vor sta la mine. Suntem argentinieni si trebuie sa cunoasca ospitalitatea argentiniana”.

A doua zi mergem la magazin. Da, avem lant, chiar DID (super) dar… non o-ring (hmm). Este si pinion fata. Pentru spate nu. OK, cumpar ce gasesc caci oricum alta optiune nu aveam. Preturile nu le mai discut. Sunt cele sunt si ma gandesc ca cine are magazin intr-o zona atat de izolata poate sa ceara cat vrea el. Insa schimbarea transmisiei nu era ceva ce puteam sa fac singur. Nu aveam unealta speciala cu care sa tai lantul vechi, sa il ajustez pe cel nou si nici cheia de marimea potrivita pentru a schimba pinionul. Deci aveam nevoie de ajutorul lor. Ii intreb si… sigur se poate face o programare la service (din nou, la preturi “speciale”) si vine si surpriza: programarea abia dupa 3 seara. Si era ora 10 dimineata… Le explic ca uite, sunt pe drum, ca nu ar dura mult, ca mi-ar prinde tare bine daca s-ar putea mai repede ca sa nu raman blocat aici. Nu, nu se poate. Trec pe la service si ma uit inauntru: 3 mecanici erau acolo dar nici o motocicleta pe stand. Nu era nimic de lucru. Ridic din umeri si ce pot sa fac, plec urmand sa ma intorc la 3. Oameni si oameni…
Ma intorc la 2:30. Nu ma baga nimeni in seama. Trece de 3 si tot nimic. Ma duc la mecanic si il intreb daca ne putem apuca de munca si pentru programarea asta amarata. Ce programare? Mie nu mi-a zis nimic sefu’ de schimbat un lant. Ii arat hartia cu munca deja platita (normal) de la 10. Zice pai si de ce nu ai venit la 10? Ca am fost liber azi. Ah… asta ma intreb si eu, dar hai sa zicem ca a fost vorba doar de o lipsa de comunicare…
In timp ce asteptam pentru schimbarea lantului se opresc si doi brazilieni la magazin. Unul pe un BMW altul pe un VStrom. Vor sa isi schimbe uleiul. Surpriza… le trebuie si lor programare (din nou, in service nu era nici o aglomeratie, singurul client “extern” eram eu si erau 3-4 mecanici ) si – surpriza oare?- ii programeaza “maine dimineata”. Mi se parea incredibila situatia. Acuma eu nu zic, fiecare isi conduce afacerea dupa cum crede de cuviinta si probabil ca la magazine mari, cu aere elevate, trebuie musai sa ai o abordare din asta “profesionista” si cu taxare de n ore pentru un schimb de ulei, desi in spatele gardului sufla vantul. Dar mi se pare asa rupta de realitate abordarea asta… Oamenii aia doi sunt din alta tara, era clar ca veneau de departe si erau batuti tare de vant si de drumuri. Ajunsesera intr-un loc “pentru moticiclisti” avand si ei nevoie de un amarat de schimb de ulei, ca sa poata continua. Era asa greu sa ii ajute un nene de acolo intr-un colt? Nu stiu cat de greu se schimba uleiul la un BMW 12000 GS dar la VStrom e treaba de jumatate de ora. Eu eram dispus sa astept mai mult caci oricum ziua mea era compromisa. Dar nu, programare maine dimineata altfel nu se poate. Oamenii pleaca incet capul, ridica din umeri si se intorc la motociclete. Nu stiu daca a doua zi, o zi frumoasa frumoasa de vara, au revenit.

Noi am plecat dimineata din Rio Gallegos tragand dupa noi toate gandurile astea. Am fi putut ramane cu amintirile de la magazinul moto. Insa ar fi fost pacat. Singura parte buna din interactiunea cu ei a fost ca au avut, macar partial, ceea ce ne trebuia noua. Si asta era cel mai important.Restul conteaza mai putin.
In schimb zambeam fiind din nou lasati fara cuvinte de catre gazda noastra. Oascar, inainte sa plecam dimineata, a stabilit scurt: “Cand va intoarceti o sa treceti pe aici, nu aveti cum pe alt drum.” Am recunoscut ca asa e, o sa trecem. “In acest caz e musai sa va opriti tot la mine. Nu stiu daca o sa fiu acasa sau la munca iar voi nu stiti in ce zi sau la ce ora o sa fiti inapoi. De aceea, uite, asta e cheia de rezerva de la casa. Daca atunci cand veniti nu sunt acasa, intrati si va faceti comozi, ca la voi acasa. Drum bun”.

Perioada petrecuta aici ne-a fost foarte utila. Am luat aminte inca o data cum sa fim si cum sa nu fim daca vom avea vreo-data un magazin sau o afacere intr-un colt indepartat de lume.
Iata-ne indreptandu-ne spre Punta Arenas, intrand pentru inca o data in Chile. De data aceasta coada mare la granita, pana hat afara. Si frig. Si vant. Dar hei, macar nu ploua.

In Punta Arenas schimbam cauciucul spate si ne invartim prin oras putin. Ne place. Radem, ne plimbam in sandale (felul in care poti recunoaste se pare un turist european in America de Sud) glumim despre tot felul de lucruri. Suntem doar noi si ne este foarte bine.

Interesant este ca nici aici, atat de aproape de “capatul pamantului”, scena politica este in lumina reflectoarelor. Se pare ca Punta Arenas isi are artistii sai, cu vederi destul de clare…

Intorsi la hostel descoperim ca avem parte de o inspectie inopinata.

A doua zi avea s fie 3 februarie. Si 30 de ani pentru mine, intr-o poveste pe care o stiti deja.

Lumea Noua IV.21 – Per aspera ad astra

De catre: AlexMD On March 17, 2013 in Blog, Etapa IV, Lumea Noua

 

Ma trezesc devreme. Este 4 februarie, ziua mea a trecut asa ca nu mai avem nici un motiv sa fim lenesi. Dupa distractia cu vantul de ieri suntem hotarati sa plecam cat mai de dimineata pentru ultimii 200 de kilometri pana in Ushuaia. Devreme pentru ca, teoretic, daca ai vreo perioada in care vantul e mai domolit atunci aceasta este dimineata.

Intr-adevar cu o vreme linistita si insorita, lucrurile merg repejor si nu dupa mult timp incepem sa dam de… copaci. Ce copaci, chiar padure in toata regula. Odata cu aceasta schimbare vantul se potoleste definitiv, pierzandu-se printre crengile arborilor. Ah.. ce bine este.

Continuarea pe micadu.ro, aici!

[robertkiran]

Sa inteleg ca sunteti pietoni? De pe facebook am inteles ca ati trimis deja motocicleta in Europa. Multa bafta in continuare.

[Anjin]

Sa inteleg ca sunteti pietoni? De pe facebook am inteles ca ati trimis deja motocicleta in Europa. Multa bafta in continuare.

 

Da, suntem pietoni pana ne reintalnim in Munich. De acolo ne intoarcem pe moto pana acasa!

[cicloburu]

Mi-ar place tare mult să ne spuneți cînd vă apropiați de București, mi-ar place tare mult să vă însoțesc pe ultima parte a drumului vostru, dacă nu vă deranjează. Oricum, de însoțit, v-am însoțit pe tot drumul prin intermediul blogului! Și vă mulțumesc pentru asta!

 

Toate bune!

[Anjin]

Mi-ar place tare mult să ne spuneți cînd vă apropiați de București, mi-ar place tare mult să vă însoțesc pe ultima parte a drumului vostru, dacă nu vă deranjează. Oricum, de însoțit, v-am însoțit pe tot drumul prin intermediul blogului! Și vă mulțumesc pentru asta!

 

Toate bune!

 

Planul este sa intram pe 21 martie in tara si sa dormim in Timisoara. Apoi pe 22 mergem la Sibiu. Pe 23 ne intalnim cu familia in zona. Iar pe 24 martie sa facem drumul Sibiu - Bucuresti. Ne cam temem de vreme insa... Doamne ajuta, sa fie uscat. Si de abia asteptam si noi sa va cunoastem, pe drum sau direct acasa

[coxa]

1000 de respecte cel putin.

O intrebare: Cum as putea sa va intilnesc in Timisoara?sau nu este mai usor sa intrati prin Arad si sa o luati pe autostrada catre Timisoara? Un buchet de flori pt doamna si o strangere calda de mana pt tine cred ca pt mine ar fi mare lucru .Daca est permis as face si o poza daca este permis si nu este cu drept de copy right

Sincer abia astept sa va vad si sper acest lucru.Din Arad ma inclin in fatza voastra.

[Anjin]

1000 de respecte cel putin.

O intrebare: Cum as putea sa va intilnesc in Timisoara?sau nu este mai usor sa intrati prin Arad si sa o luati pe autostrada catre Timisoara? Un buchet de flori pt doamna si o strangere calda de mana pt tine cred ca pt mine ar fi mare lucru .Daca est permis as face si o poza daca este permis si nu este cu drept de copy right

Sincer abia astept sa va vad si sper acest lucru.Din Arad ma inclin in fatza voastra.

 

Salutare! Hei, placerea ar fi de partea noastra sa ne putem vede. Si departe sunt de noi orice aere de vedete sau mai stiu eu ce. Asa ca strangerea calda de mana e suficienta iar pozele se fac cand se doreste si fara nici un copy right sau alte bazaconii. Nu exista asa ceva intre prieteni...

 

Cel mai probabil joi o sa fim toata ziua in Timisoara deci timp pentru o bere ar fi (sau un vin fiert la cum se anunta vremea )

[coxa]

Hai sa fiti sanatosi si bun venit in tara.

 

Un indiciu va rog in Timisoara mai spre dupa masa aprox ora 17 se poate?.Asta daca nu incurcam sau nu este prea tarziu pt voi.

[3m-01]

Bine a-ti revenit !

[Sofe-89]

Ma inclin .Bine ati venit !!!

[Anjin]

Baieti, multumim frumos. Intr-adevar, e tare bine sa fii acasa! Fie si asa cu vremea asta mohorata. Acuma, eu recunosc ca sunt putin stresat pentru ca mai avem ceva kilometri de facut si timpul este putin... ciudat. Insa atata vreme cat nu e zapada sau polei pe drum... cu restul ne descurcam. Insa e drept ca in ultimele zile ne-am facut programul in functie de vreme...

 

Hai sa fiti sanatosi si bun venit in tara.

 

Un indiciu va rog in Timisoara mai spre dupa masa aprox ora 17 se poate?.Asta daca nu incurcam sau nu este prea tarziu pt voi.

 

Salut! Datorita vremii suntem nevoiti sa schimbam planurile. Vroiam sa ramanem azi in Timisoara si sa mergem maine spre Sibiu insa la cum se arata prognoza cred ca este mai bine sa incercam azi pe la amiaza sa facem drumul spre Sibiu. Deci cu parere de rau ne vedem nevoiti sa plecam putin mai repede din Timisoara decat anticipam . Ti-am dat un PM cu numarul de telefon. Ne putem auzi daca vrei la telefon. Da-mi un SMS si putem vorbi la telefon.

De saptamana viitoare o sa reiau povestile. Insa... ieri:

Ieri seara, jumatate inghetati dar cu zambetul pe buze am ajuns in fata unei placute vechi pe care scria "Cenad" (numele localitatii de frontiera) si se putea vedea un tricolor scorojit de intemperii. Am ajuns acasa. Am ajuns in Romania. Soarele apune peste Ungaria, insa noua, macar pentru o vreme, nu ne mai este frig...

[cicloburu]

N-apăi, bine-ați revenit!

[Dan Rosca]

Bine a-ti revenit acasa.

[Gimy]

Mi-ar place tare mult să ne spuneți cînd vă apropiați de București, mi-ar place tare mult să vă însoțesc pe ultima parte a drumului vostru, dacă nu vă deranjează. Oricum, de însoțit, v-am însoțit pe tot drumul prin intermediul blogului! Și vă mulțumesc pentru asta!

 

Toate bune!

Excelenta ideea ta.

 

Asa ca: Bine ati venit acasa !!!

 

Si daca ne lasa vremea poate punem in aplicare ideea cicloburului

[Hakkinda]

Loved it! the ride of life !

[Anjin]

Eheee si cum acasa ne-am intors, iar afara iarna pare sa revina in forta... e vremea sa ne continuam povestile si sa plecam din Tierra del Fuego (un loc cam la fel de friguros cand am fost noi pe acolo, desi era vara).

 

Lumea Noua V.1 – Plecarea din Tierra del Fuego

De catre: AlexMD On March 26, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

Plecarea din Tierra del Fuego: 17 – 21 Februarie 2013

Intorsi in Ushuaia dupa pauza de 11 zile, era momentul sa ne pregatim iesirea din Tierra del Fuego. Asta nu inainte insa de a mai avea parte de o experienta interesanta in Ushuaia: Calatoria cu trenul “Fin del Mundo”.

Construit in secolul trecut, de catre detinuti (initial Ushuaia fusese o colonie pentru detinuti), sina de tren cu ecartament ingust a reprezentat o artera importanta in zona. Multi ani mai tarziu, aceasta a fost redeschisa ca atractie turistica. Si iata-ne deci avand oportunitatea sa calatorim cu acest trenulet.

Vremea a fost destul de mohorata iar noi ne-am incalzit cum am putut in vagoanele de lemn care erau cel putin acoperite. Nici nu vreau sa stiu cum era pentru detinuti, in timpul iernii, o calatorie cu acest tren, folosind vagoane deschise.

Mie de cand eram mic mi-au placut trenurile. Si aceasta atractie nu s-a diminuat odata cu adunarea anilor. Acum eram din nou copil, calatorind intr-un tren tras de o locomotiva cu aburi, trecand printr-un peisaj de poveste. Si ca intr-un basm, ni s-au alaturat cai liberi, galopand pe langa tren. Sunt unele intamplari carora nu ai cum sa nu le zambesti.

Intorsi in statia principala, ii multumim Gabrielei, gazda noastra de la Tren del Fin del Mundo si ne pregatim de o alta calatorie, de data aceasta cu motocicleta. La revedere Ushuaia!

Daca la venire am avut parte de o vreme calduta si asfalt uscat, la plecare suntem inconjurati de munti albi, asfalt ud (speram noi doar ud, nu si inghetat) si un frig… de iarna (desi calendaristic, era inca vara)

Ajungem in Rio Grande, micul orasel unde inoptasem pe 3 februarie de ziua mea. Acum, pensiunea la care poposisem atunci nu mai avea nici o camera libera insa partea buna este ca ne intalnim (pur intamplator) cu Dylan, unul dintre motociclistii cu care trecuseram pe aceeasi barca, din Panama in Columbia.

Ne gasim cazare la o alta pensiune si ne petrecem seara stand la povesti. Dylan se indrepta spre Ushuaia de abia. Insa fusese si prin Venezuela. In timp ce povesteam eu ma ocup si cu alta indelednicire: salvarea incarcatorului de laptop. Cea mai recenta componenta electronica (din pacate nu si ultima) ce cazuze victima conditiilor de drum, incarcatorul laptop-ului nu mai functiona. In Ushuaia gasisem intr-un magazin unul nou insa pretul cerut (200 de dolari) m-a linistit imediat. Lasa, o rola de banda adeziva costa mult mai putin desi e mai inestetica. Asa ca, iata-ma jucanduma cu firele.

Cu operatia reusita, e timpul sa ne bucuram. (e clar, sunt un computer junky)

A doua zi, traseul era unul clar: 70 kilometri de asfalt, 150 kilometri de of-road si apoi inca vreo 40 pana la un feribot ce avea sa ne duca peste Stramptoarea Magelan, inapoi pe continent. Soarele se grabeste sa ne ajunga din urma, colorand auriu patura de nori.

De abia iesim din oars si vantul isi face simtita prezenta insistent. Inaintam cu destula greutate chiar si pe asfalt. La un moment dat o piatra loveste cu putere parbrizul Kappa, crapandu-l. Inca ceva ce se “strica”. Macar nu e “gadget electronic”. Ma gandesc ca tot mai bine e asa, daca nu era parbrizul acolo, poate ca piatra lovea altceva.

Dupa inca putini kilometri, luam o decizie: ne intoarcem. Problema nu era cu asfaltul, problema era cu cei 150 de kilometri de drum neasfaltat ce aveau sa urmeze. Nu imi placea deloc cat de tare batea vantul. Si nu vroiam sa trebuiasca sa astept pe la granita sau pe la feribot sa se potoleasca pentru a putea inainta. Deci, cu coada intre picioare, revenim in Rio Grande pentru inca o zi. Numai bine, la televizor vedem avertizarea de vanturi puternice (haha, argentinienii sunt in urma, nu au auzit de coduri galbene, portocalii si alte alea).

Feribotul ce facea legatura dintre insula si continent nu functiona. Abia peste inca o zi putem pleca si reusim sa ajungem in regula la trecere. De data asta chiar plecam.

Peste noapte aveam sa ne oprim in Rio Gallegos, la Oscar. Nu a fost nevoie sa folosim cheile pe care ne-a lasat-o. Era acasa.

[chif]

Frumos. Ati trecut Chile / Argentina de multe ori, sau e straight forward prin Argentina? Ce crezi ce e mai fain, sunt optiuni sau e doar AR?