Anjin Postat Octombrie 31, 2012 Autor Share Postat Octombrie 31, 2012 Haha, bai Radu, acuma sa stii ca nici noi nu suntem chiar asa "cu toate rotile la cap" insa pana la alte aventuri sa stii ca traficul din Mexico City e o aventura in sine Hehe, una mai urbana dar este Dar gata, dupa Mexico City nu am mai fost in nici un oras mare... si urmatorul o sa fie probabil Guatemala City ca sa schimbam niste chestii la moto. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ADVRadu Postat Noiembrie 1, 2012 Share Postat Noiembrie 1, 2012 Haha, bai Radu, acuma sa stii ca nici noi nu suntem chiar asa "cu toate rotile la cap" insa pana la alte aventuri sa stii ca traficul din Mexico City e o aventura in sine Hehe, una mai urbana dar este Dar gata, dupa Mexico City nu am mai fost in nici un oras mare... si urmatorul o sa fie probabil Guatemala City ca sa schimbam niste chestii la moto. Aia cu traficul o stim si noi, am vazut prin Istanbul, chiar si Bucuresti, uneori. Sa aveti drumuri faine in continuare! Si sunteti copchii cuminti, lasa ca stiu eu Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cry_ss Postat Noiembrie 1, 2012 Share Postat Noiembrie 1, 2012 M-a coplesit aventura asta ... Nu m-am putut opri din citit, de parca as fi facut drumul alaturi de voi ... Un mare BRAVO ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 3, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 3, 2012 @cry_SS: iti multumesc, este exact ceea ce ne dorim si noi: sa va luam pe toti cu noi in calatorie, macar virtual Micadu la munte si la mare: 18 Octombrie Stiu ca am promis ca va povestesc despre jungla si maimute insa mai amanam putin partea aceasta caci pana acolo drumul ne duce din nou spre ocean. Plecam deci din Oaxaca cu gandul la plaje, in timp ce altii se indreapta spre scoala cu gandul la… vacanta. Aici scoala este pe sfarsite, urmeaza in curand vacanta de vara. De cand am intrat in Mexic am trecut prin destul de multe puncte militare de control. De cele mai multe ori nu am fost opriti deloc iar o data soldatii ne-au oprit insa erau mai interesati de moto si de cat prinde la ora decat de hartiile noastre si de ce caram cu noi. Ei bine acum ne-am aporopiat de un alt punct militar si de data asta simtim ca suntem intr-o zona frecventata mai des de straini. Exista si un panou pe care se explica, in limba engleza, cum sta treaba cu aceste controale. Pana sa admiram noi grija pentru turistii straini, suntem trasi pe dreapta fara nici o ceremonie. Si intamplarea face ca locul unde ni se indica sa parcam sa fie chiar langa o masina ce transporta vaci, oprita si ea pentru control. Aia e, bafta noastra! E cald, noi ne cam coacem in costumele moto si miroase ca la, ma scuzati, “fundul vacii” dar hai ca poate scapam repede. Scot eu documentele si militarul imi zice ca e momentul sa ma dau jos caci s-ar putea sa dureze, trebuie sa ne controleze prin bagaje. Super! Ii raspund cat mai amabil la intrebari, de unde sunt, ce cautam pe aici, ce e cu motocicleta. Si cu un ochi ma uit la colegul sau care incepe sa caute prin bagaje. Desface tank-bag-ul, desagii laterali, sidecase-urile… Nene, hai te rog, nu ma pune sa desfac si gentile astea albe ca le strang greu la loc. Dimineata am un proces intreg cand le pun si imi ia mult timp. Se uita omu’ la mine si cred ca decide ca nu suntem nici traficanti si nici carausi. Imi da documentele inapoi si imi ureaza calatorie placuta. Eu ma sui repede pe moto si ii urez (in gand) bafta la controlatul vacilor. Continuam si calea aduna rapid serpentine caci, pentru a ajunge la ocean, dupa cum ne-am obisnuit, trebuie sa terecem muntii. De data asta traficul e mult mai lejer. Drumul, unul foarte putin uzitat, serpuieste printre crestele inverzite intesete cu sate agatate pur si simplu de marginea haului. Mexicanii sunt latini. Iar latinii au muzica in sange. Cred ca nu exista asezare care sa nu aiba si muzicanti. Iar asta… se invata de mic copil. Vedem pustii care se intorc de la scoala, carand dupa ei si diferite instrumente muzicale. Viitoarii mariachi. Si unde exista muzicanti, exista si muzica live. Nu conteaza prea tare locatia… voie buna sa fie! Ah da, voie buna si… pasiune! Urcam din ce in ce mai sus iar conditiile in care traiesc oamenii par din ce in ce mai grele. Natura insa vrea parca sa compenseze saracia prin vegetatia luxurianta si peisajele frumoase. Suntem la acelasi nivel cu norii albi. Ne oprim pentru a putea admira imprejurimile in voie. Cand trecem pe partea vestica, apropierea de ocean isi face simtita prezenta. Intram in padurea tropicala insa si in nori desi. Vizibilitatea scade dramatic. Specii de copaci si plante necunoscute noua, se contureaza prin aerul albicios si rece. Tot ce este la mai mult de cativa metri distanata are o culoare nedefinita, ca intr-un film vechi, vizionat intr-un cinematograf de cartier. "Sorry you tried posting too many pictures" Continuarea aici. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
chif Postat Noiembrie 8, 2012 Share Postat Noiembrie 8, 2012 Cat de cald e in perioada asta? Banuiesc ca acum sunteti mult mai in sud, dar totusi... Am o amica din Guadalajara, mi-a povestit cate ceva despre locurile natale... sper sa fie totul bine si sa aveti amintiri frumoase. Abia astept continuarea, verific zilnic. Sper ca sunteti ok dupa cutremurul din Guatemala. Se pare ca s-a simtit in toata America centrala. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 8, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 8, 2012 Printre urmasii maiasilor: 19-22 Octombrie Desi suntem inca destul de departe de granita, simtim ca ne apropiem de iesirea din Mexic. Varianta cea mai simpla (rapida) ar fi fost sa continuam pe coasta Pacificului spre Guatemala. Cum noi nu prea ne grabeam niciunde, decidem sa ne indreptam mai intai spre nord, intrand in teritoriul fostului imeperiu maias. Insa pana sa ajungem acolo mai aveam ceva cale. Si astfaltata… … si mai putin asfaltata Iar singura constanta ramane caldura… parca din ce in ce mai mare. Nu e de mirare deci ca fiecare se relaxeaza cum poate mai bine pe o asa vreme. La ora pranzului de exemplu este timpul odihnei. Fiecare pe unde poate. Rezistam cu greu tentatiei sa facem dreapta pe unul dintre multele drumuri micute ce banuiam ca duc catre plaje pustii. Poate ar fi trebuit sa o facem totusi, nu ne grabea nimeni. Iar cand ajungem pe un deal ceva mai departe vedem intr-adevar plaje fara sfarsit, inghesuite intre vegetatia deasa si albastrul oceanului. Aruncam o ultima privire oceanului (in Mexic nu aveam sa il mai vedem) si apoi ne indpretam spre muntii verzi. Incet incet invatam sa calatorim intr-un alt ritm. Dar mai avem de invatat pana sa ne relaxam asa cum trebuie. De exemplu acuma am evitat plajele pentru ca nu aveam nici un ban la noi si ne gandeam sa cautam un ATM mai intai. Ah… ce motiv “pragmatic”. Nu avem insa prea mult timp sa ne para rau pentru plajele lasate in urma caci avem lucruri frumoase si in fata. Mai departe, ne mutam pe micadu.ro Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
robertkiran Postat Noiembrie 8, 2012 Share Postat Noiembrie 8, 2012 Parerea mea: dupa episodul "domnilor" cu scandurile pline de cuie trebuia sa anuntati politia. Macar de forma ... Bafta multa in continuare, si aveti grija de voi. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 8, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 8, 2012 Parerea mea: dupa episodul "domnilor" cu scandurile pline de cuie trebuia sa anuntati politia. Macar de forma ... Bafta multa in continuare, si aveti grija de voi. Da, poate ar fi trebuit, insa nu stiu ce efect ar fi avut. Sincer atunci eram mai mult usurati ca a fost OK si nu prea ne-am gandit sa dam nici un telefon. Nici nu stiu daca era semnal. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ADVRadu Postat Noiembrie 13, 2012 Share Postat Noiembrie 13, 2012 Da, poate ar fi trebuit, insa nu stiu ce efect ar fi avut. Sincer atunci eram mai mult usurati ca a fost OK si nu prea ne-am gandit sa dam nici un telefon. Nici nu stiu daca era semnal. Eh, bine ca ati scapat fara probleme. Mult noroc in continuare! Alex, Andreea, pe acolo pe unde sunteti, sper ca nu v-au facut meheekan-ii probleme, ca sunteti in continuare sanatosi, bucurosi si frumosi si ca faptul ca n-ati mai dat semne pe aici e doar din cauza ca nu aveti net sau nu aveti chef sa intrati pe net. Toate cele bune de la noi! Asteptam sa vedem iile romanesti si la cercul polar de SUD. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
reddogsibiu Postat Noiembrie 13, 2012 Share Postat Noiembrie 13, 2012 oare de ce nu mai primim nimic ? drum bun si asteptam cu nerabdare urmatorul ep. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 13, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 13, 2012 Salut baieti (si fete? ) Imi pare rau pentru intarziere. Este insa una motivata! In ultima saptamana am tot sarit din plaja in plaja... in locuri cu ceva mai putin internet (sau deloc). Asa ca... e una dintre perioadele acelea cand scrisul a "decazut" in lista de prioritati (si din motive practice -lipsa de net- dar si din motive hmmm mai putin "serioase" cum ar fi lancezit in hamac la blaja toata ziua ) Promit sa revin curand! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
bendix Postat Noiembrie 14, 2012 Share Postat Noiembrie 14, 2012 Foarte bine ! Faceti plaja si pentru noi, ca aici se apropie iarna Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 14, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 14, 2012 Gata, asa cum am primis, revin cu un nou episod. Este momentul sa experimentam prima trecere de granita in America Centrala... spre Guatemala! In Guatemala: 22-23 Octombrie Gata! dupa mai mult de 3 saptamani in Mexic si cu asigurarea moto expirata de vreo 3 zile, ne trezim dimineata in Palenque, hotarati sa trecem granita in Guatemala. Este timpul! De la Palenque pana in Guatemala nu e foarte mare distanta. Treci mai intai prin Tenosique, un mic oras de granita si apoi te indrepti spre El Ceibo, un punct vamal nou, descis abia de 2 ani, de care multa lume inca nici nu stie. Noi am aflat de aceasta trecere vamala de la Alex si Dagmar, prietenii nostri din Mexico City. Insa amuzant era ca in ultimele zile cand intrebam despre ea nu numai ca nu primeam confirmarea ca exista ci auzeam povesti dintre cele mai variate, de la “nu exista nici un drum de frontiera asfaltat ci doar o trecere cu barca folosita mai mult de imigranti” pana la ” e un drum dar e in stare foarte proasta si nu mergeti pe acolo ca e plin de banditi”. Trecand peste existenta punctului de frontiera in sine, noi mai aveam si o alta problema: la intrarea in Mexic cu un vehicul strain, trebuie sa lasi un depozit bancar (in cazul nostru 400 dolari) pe care il recuperezi atunci cand iti scoti vehiculul din Mexic. De aceste operatiuni se ocupa o entitate separata numita Banjercito. Si problema era ca nu toate punctele de frontiera au un birou Banjercito asa ca nu poti sa iesi chiar pe oriunde. Sau poti sa iesi insa faci o donatie de 400 de dolari guvernului Mexican. De pe AdvRider aflam ca ar exista un birou Banjercito insa e inchis luni. Iar azi este… exact, luni Informatia insa era din 2010 asa ca poate pana acum lucrurile s-au mai schimbat. In consecinta noi ne indreptam spre granita insa nu stiam sigur daca vom putea sa iesim. Pe drum cateva checkpoint-uri ale politiei si ale armatei. Ii intrebam de Banjercito si toti ne spun ca da, exista si e deschis. Sa mergem atunci, poate reusim sa trecem. Simtim Guatemala atat de aproape! La unul dintre punctele de control vedem din nou scandura plina de cuie ce ne trezeste amintiri mai putin placute. Deci aceasta “unealta” este folosita si de catre armata, in caz de urgenta. Din fericire, acuma statea parasita pe marginea drumului. Punctul vamal, unul izolat si putin cunoscut, este aproape pustiu. Parcam in fata cladirii granicerilor si suntem singurii de acolo. Se apropie de noi un nene si ne spune unde sa mergem. Ah bun, inseamna ca putem sa iesim astazi. Ne dam jos si incepem sa ne strangem documentele cand vine un alt domn si ii spune primului “Hombre, nu pot sa iasa azi, ca e inchis Banjercito”. Ah, eram atat de aproape! Aruncam o privire spre Guatemala si ii promitem ca ne intoarcem maine. Dar deocamdata, Mexico, here we come! Again! Ne intoarcem deci 50 de kilometri spre Tenosique. Macar drumul e frumos. Foarte frumos. Continuarea sa gaseste pe micadu.ro, aici. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anc Postat Noiembrie 17, 2012 Share Postat Noiembrie 17, 2012 Alex, am tot vazut poze cu voi, soare, plaja, surf...nici nu v-ati bronzat, nu? ))) Noi aici scoatem bateria, punem husa si...si mergem si noi la plaja! Aveti grija, pup! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 17, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 17, 2012 ha ha, sa stii ca nici la noi nu e mereu cald! Aici temepratura variaza incredibil de mult cu inaltimea. Ieri am intrat in munti si a fost frig si a plouat serios. Deci... si noi inapoi la hainele groase... pentru o vreme... Aveti grija de voi acolo! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
robertkiran Postat Noiembrie 17, 2012 Share Postat Noiembrie 17, 2012 Vad ca ati ajuns in Honduras. Abia astept noul episod ... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 29, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 29, 2012 Noul episod este...tot vechi: Tikal, Guatemala Tikal: 24 Octombrie Cu obrazul lipit de geamul rece, incerc sa dorm. Nu prea pot caci microbuzului salta gemand peste denivelarile drumului, zgomotul lui inregistrandu-se dureros aproape in aerul rece al diminetii. E ora 5 AM si ne aflam in microbuzul ce ne duce spre Tikal. Toti care sunt in Flores o fac. Zeci de hoteluri, in zezon toate pline. Si mai toti turistii sunt acolo pentru un singur motiv: sa vada Tikal-ul. Noi nu eram inca in sezon asa ca indraznim sa ne aventuram si noi cu unul dintre tururi. Astazi “we will play tourists”. Am ales totusi sa plecam cu prima cursa spre parc, caci in felul asta aveam sa fim acolo inaintea autocarelor mari si pline. Locul avea sa fie aproape pustiu. Cel putin pentru o vreme vom ramane singuri printre ruinele unei civilizatii apuse. Tikal este acum un parc national in Guatemala. Insa a fost candva un oras infloritor a civilizatiei maiase. Unul dintre cele mai mari. La apogeu, se estimeaza orasul si “cariterele” marginase aveau impreuna pana la 120 000 de oameni. Acum locul este re-descoperit, piatra cu piatra de o echipa internationala de arheologi si cercetatori. Din fericire, ei nu se trezesc asa devreme, un motiv in plus sa ne bucuram de singuratate pe cararile ce serpuiesc prin jungla Eu nu am vazut piramidele din Egipt. Piramidele maiase insa sunt in general mai mici decat cele africane si lipsite de camere interioare. Daca cele din Egipt erau in esenta morminte pentru faraoni, cele de aici aveau de obicei cu totul alte scopuri, fiind menite sa ii ajute pe oameni sa se apropie de divinitate, in timpul vietii. O alta diferenta este ca egiptenii cunosteau conceptul de roata. Insa maiasii nu foloseau roata. Ceea ce ridica multe intrebari legate de modul in care au reusit sa transporte si sa ridice blocuri de piatra atat de mari. Teorii sunt mai multe insa desigur, raspunsul mai putin “poetic” insa probabil mai aproape de adevar este unul mai intunecat: sclavi. Mii de sclavi. De la ghidul nostru, Gonzales, aflam multe detalii interesante despre viata oamenilor de atunci. Gonzales vorbeste binisor in engleza si nu ocoloseste subiectele mai sensibile. Poate ca acum ne este mai usor sa admiram stiinta de a construi si ceea ce au realizat cu atat de putina tehnologie. Insa in cele din urma scopul multora dintre constructii, a templelor includea sacrificiul uman. Au fost descoperite foarte multe pietre-altar. Cerurl inorat si jungla tacuta, contrinuie parca la atmosfera creata de povestile sumbre, cu inimi smulse din oameni vii si ofrande sangeroase aduse unor zei temuti si de multe ori neintelesi. Dar cine sunt de fapt oamenii care au construit aceasta societate atat de sofisticata si avansata? Teoriile cercetatorilor spun ca maiasii ar fi venit din Asia, trecand peste Stramptoarea Bering, acum in jur de 10 000 de ani, cand aceasta era inghetata, urmand un lung drum spre America Centrala. Continuam plimbarea printre ruine si ajungem in piata centrala. Observam un teren unde se juca ceva ce se presupune ca era un fel joc cu un minge. Scopul varia (exista mai multe terenuri si configuratii de joc) insa partea interesanta era ca cei care castigau… primeau onoarea de a fi sacrificati. Practic, ei se luptau acolo pentru a putea muri. Iata un joc unde poate ca era mai bine sa pierzi… Este dificil sa intelegem ceea ce exista atunci, in perioada maiasilor. Mie mi s-a parut o combinatie bizara. O societate atat de avansata (limbaj scris, matematica, astronomie, cultura, arta, constructii) si totusi o societate atat de influentata de credinte mistice si in acelasi timp violente. Mult mai tarziu, Europa, sau mai bine zis biserica, isi ardea multi dintre oamenii luminati (gaditori, matematicieni, fizicieni) pe motiv de erezie si vrajitorie, distrugand in acelasi timp multe din lucrarile si ideile avute de acestia. Acest lucru avea sa se repete, odata cu venirea spaniolilor si a bisericii catolice pe intreg cuprinsul americilor. Sute si mii de scrieri arse, multe obiecte si cladiri distruse si ceea ce mi se pare cel mai ironic, oameni arsi pe rug, omorati pentru ca sunt “vrajitori”, totul in numele credintei. Motivul pentru care au disaprut maiasii ramane la fel de neclar. Atunci cand au ajuns spaniolii in America, ciilizatia maiasa era deja in declin. Multe dintre orase, inclusiv Tikal, fusesera parasite brusc si in masa. Se crede ca unul dintre motive ar fi fost… despadurirea masiva. Nevoia de a hrani o populatie tot mai mare si dorinta de a construi cladiri tot mai impunatoare (cimentul folosit era produs, prntr-un proces termic ce necesita arderea unor cantitati uriase de lemn) au dus la taierea masiva a junglei. Aceasta a dus la rariea precipiatiilor pe care maiasii se bazau, nu numai pentru agricultura dar si pentru apa potabila. Ironic poate, insa dupa plecarea lor si parasirea Tikal-ului, orasul a fost inghitit de jungla regenerata in doar cativa ani. Astfel ca, omul, timpul si natura au distrus o mare parte din ceea ce ar fi putut sa lase in urma civilizatia maiasa. Si cu toate acestea, putinul gasit, ramane fascinant! Urcam pe unul dintre templele inalte, ce se ridica deasupra junglei. Totul e linistit acum, insa oare cum arata acest loc cu 1100 de ani in urma? Nu putem decat sa ne imaginam. Jungla pare sa isi aduca aminte insa nu vrea sa dezvaluie nimic. Cealalta Guatemala: 26-28 Octombrie Flores ne-a lasat o impresie neclara. Un loc frumos prin ceea ce oferea natura si prin apropierea de extraordinarele ruine maiase si totusi un loc in care iti este greu sa te relaxezi datorita abordarii pur turistice cu care esti intampinat. Exemplele ar putea sa fie, din pacate, multe insa nu are rost sa le insir aici. E suficient sa spun ca iti trebuie ceva timp sa te obisnuiesti cu faptul ca esti in ochii multora doar un dolar umblator. Iar odata ce realizezi asta poti fie sa te enervezi si sa cauti o “dreptate” pe care sunt putine sanse sa o gasesti oricum, fie sa te distrezi atat cat poti in situatia data. Eu recunosc ca m-am amuzat “amar” dar copios de cate ori, la acelasi magazin de cartier, cu acelasi vanzator, aceleasi produse costau radical diferit ori de cate ori ma opream acolo. Pacat ca nu am putut sa filmez dialogurile rezultate de fiecare data. Partea buna este ca daca tu nu te inversunezi ci doar abordezi situatia relaxat de multe ori ii cam blochezi pe “smecherii” localnici. Cum spuneam, pacat de locatie, o insula cocheta in mijlocul unui lac stravechi in apele caruia se oglindesc jungla si apusurile de soare… Si totusi, Guatemala nu poate sa fie doar atat. Sigur exista si altceva, dincolo de “locurile pentru turisti”. Simtim ca trebuie a plecam pentru ca vrem a cunoastem Cealalta Guatemala, una in care sa ne recapatam un nume si o identite, alta decat cea a lui Benjamin Franklin. Planuim deci un drum care sa ne duca spre sudul tarii, spre Ciudad de Guatemala, Antigua si Lacul Atitlan. De abia se invart rotile lui Gunnar si simt cum ne inseninam. Dupa 3 zile de stat pe loc, ne era dor sa fim in sa. Pe marginea drumului lumea a iesit la treaba. Fie la taiat iarba cu maceta… … fie la spalat rufe. Ajungem si la Sayakche, unde trebuie sa trecem raul cu bac-ul. Cred ca prima noastra trecere cu bac-ul din aceasta calatorie, dupa mai bine de 30000 kilometri parcursi. Este putin altfel fata de anul trecut in calatoria din Norvegia unde am avut parte de nenumarate treceri cu feribotul. Langa rau, coada de asteptare este destul de mare pentru mictul bac. Insa din fericire ne gasim loc in prima cursa alaturi de alte motociclete locale. Cateva clipe de ragaz pentru a observa viata de pe malurile raului. Intreaga poveste sa gaseste pe micadu Vesti (ceva mai) recente despre calatorie pe Facebook La revedere Guatemala: 28 Octombrie – 13 Noimebrie San Pedro la Laguna este unul dintre multe sate, mai mari sau mai mici, asezate pe malul Lacului Atitlan. Noi ne-am oprit acolo pentru o saptamana, gandindu-ne ca e mai bine sa asteptam acolo, intr-un decor frumos, un nou lant pentru motocicleta ce urma sa vina din State prin curier. Si intr-adevar, ce decor! Lacul, cel mai adanc din America Centrala, este practic strajuit de vulcani! Cu un bungalou in afara centrului, intr-o zona linistita, cu vedere spre muntele de mai sus si cu lacul aproape, viata schimba vitezele si incetineste in caldura inceputului de sezon uscat. Zilele trec lent si lenes. Ne ocupam cu plimbatul pe stradutele inguste, mersul la piata si invatat ceva spaniola (ocazie foarte buna de a afla multe lucruri interesante despre Guatemala de la profesoara maiasa. ... continuarea pe micadu, aici. El Salvador: 13-16 noiembrie Ne trezim foarte de dimineata. Altfel, daca lasam caldura zilei sa ne prinda din urma… iar amanam plecarea cu “doar inca o zi” si ne aruncam in hamace. Avem chiar si o teorie despre asta. Sigur multi dintre strainii care au acum mici afaceri pe aici pe plaja au venit si ei, ca turisti, in vizita. Si apoi… au mai stat “doar inca o zi” pana cand…. au devenit de-ai locului. Insa noi… noi mai avem cale lunga pana in Argentina asa ca nu ne lasam! La 7 dimineata iesim pe usa camerai cu bagajele in mana. E deja cald!! Pe hol, vecinul nostru de camera ne priveste nemiscat, compatimindu-ne parca pentru faptul ca in curand vom iesi in soare. Hmmm s-au cam adunat poze in postul asta si nu prea ma mai lasa sa pun. Continuarea ca de obicei pe micadu, aici. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cicloburu Postat Noiembrie 29, 2012 Share Postat Noiembrie 29, 2012 Hai sa mai bagam o postare ca sa intrerupem sirul tau, ca sint trei povestiri deja si nu te-a mai intrerupt nimeni... Revin si cu o melodie pentru playlistul vostru, desi am mai pus-o, dar e un clip nou, in care "eroul" principal e Aliosa al meu... Toate bune! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Noiembrie 30, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 30, 2012 (editat) Hei multumesc, multuemsc frumos! Facem o mica pauza de la povestile obisnuite si vreau sa va urez un La multi ani sincer pentru 1 Decembrie. Sa avem mereu fruntea sus si sa ne ajute Dumnezeu sa facem ceea ce trebuie.Fiind departe de casa, noi ridicam tricolorul sus, aici unde ne aflam. Am vorbit oamenilor intalniti pe drum despre Romania si 1 Decembrie si i-am rugat sa transmita un mesaj pentru acasa! Iata ce a iesit: http://youtu.be/EiOtGmmgn7Y Editat Noiembrie 30, 2012 de Anjin Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DragosM Postat Noiembrie 30, 2012 Share Postat Noiembrie 30, 2012 Hei multumesc, multuemsc frumos! Facem o mica pauza de la povestile obisnuite si vreau sa va urez un La multi ani sincer pentru 1 Decembrie. Sa avem mereu fruntea sus si sa ne ajute Dumnezeu sa facem ceea ce trebuie.Fiind departe de casa, noi ridicam tricolorul sus, aici unde ne aflam. Am vorbit oamenilor intalniti pe drum despre Romania si 1 Decembrie si i-am rugat sa transmita un mesaj pentru acasa! Iata ce a iesit: http://youtu.be/EiOtGmmgn7Y Super filmuletul. Nu sunt eu extrem de patriot dar asta chiar mi-a placut. Drum bun in continuare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
panda Postat Noiembrie 30, 2012 Share Postat Noiembrie 30, 2012 Felicitaaaaaari! Si pentru excursie ( pe care o urmaresc, si astept cu nerabdare orice postare a voastra), dar cu filmuletul asta chiar am ramas fara replica. Bravo, bravo, bravo, asfalt uscat in continuare, si inca o data felicitari. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
chif Postat Decembrie 2, 2012 Share Postat Decembrie 2, 2012 Super tare video! Felicitari! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Decembrie 15, 2012 Autor Share Postat Decembrie 15, 2012 Honduras: 16 – 18 Noiembrie Recunosc, cand planificam aceasta calatorie nu prea imi suradea Honduras. Nici nu stiam multe despre aceasta tara. Insa cred ca majoritatea care sunt intr-o calatorie similara, incearca sa treaca prin Honduras intr-o singura zi. Daca ramai pe drumul principal, Pan Americana, sunt doar 140 de kilometri intre granita dintre El Salvador si Honduras si granita intre Honduras si Nicaragua. Poti deci sa speri la o trecere matinala la prima granita si apoi, 140 de km de Honduras mai tarziu, sa te gasesti deja in Nicaragua. Dar noi nu vrem sa folosim trecerile de frontiera de pe Pan AMericana. Si apoi, sa nu stam macar o zi in Honduras? Ne facem planul deci sa urcam din El Salvador spre nord, trecand in Honduras pe la un punct de frontiera mai putin utilizat (deja un obicei). Sa iesim din El Salvador (un proces despre care am auzit ca poate sa fie complicat la frontiera principala) este foarte simplu. Nimic complicat, nici macar un singur “ghid” care sa isi ofere serviciile, liniste si pace. O bariera galbena mai tarziu, suntem fata in fata cu granita hondureana. Initial era sa trecem de cladire cu totul. Asta e tot! O incapere micuta cu un ghiseu micut unde iti dai pasaportul, platesti o taxa de 2 dolari si primesti stampila in pasaport. Simplu si rapid. Stai, ca nu e chiar asa. Noi am intrat dar ma itrebuie sa intre si Gunnar. Buuun, unde este “Aduana” ? Ceva sude de metri mai incolo pe drum… o cladire noua si frumoasa. Ajungem, parcam moto si… incepe distractia. Desi sunt multe ghisee libere (cladirea este noua si moderna), se pare ca nu oricine de acolo se poate ocupa de un lucru asa “important” precum introducerea temporara unei motociclete in Honduras. Mi se spune ca trebuie sa vina un anumit nene care sa se ocupe de mine. Asa ca, pentru vreo 20 de minute stam si asteptam sa vina sefu’. Eu ma uit la domnul de la ghiseu (cel care nu ma poate ajuta) si el se uita la mine. Ne zambim din cand in cand. Diferenta este ca zambetul meu este unul mai… transpirat (este aproape pranz si afara e o caldura de august) iar el zambeste ceva mai… rece (el are aer conditionat). Intre timp, Andreea isi cauta umbra sprijinita de peretele vamii. Din pacate nici acela nu e prea rece. In jur e o toropeala de nedescris. Ma simt ca intr-un mic orasel de provincie, undeva intr-un Baragan prafuit, intr-o zi lunga de Cuptor, cand nimeni nu are chef de nimic. In parcarea de alaturi, rafale de vant ridica mici vartejuri de praf printre tirurile atipite si ele. Apare si domnul care ne poate ajuta. Brusc revigorat, ma indrept plin de veselie spre el si ii spun ce si cum. Omul e de treaba si vrea sa ne ajute. Se uita la moto, verifica VIN-ul zice “Bueno” si apoi se indreapta inapoi spre ghiseul lui. “Ah ce bine, o sa mearga super bine treaba” ma gandesc eu. Ma tin dupa el si deja ma gandesc unde o sa mancam de pranz in Honduras. Ajunsi la ghiseu, el de partea cu aer conditionat, eu de partea cu soarele amiezii, omul spune ca totul e in regula, mai trebuie doar merg sa fac ceva copii la anumite documente si I am good to go. “Ah, zic eu triumfator, dar am deja copii pentru documente” – si in gandul meu, ce crezi nene, ca asta e prima granita pe care o trecem, phuai, suntem pregatiti! Vamesul se uita la mine cu niste ochi compatimitori (parca spunandu-mi: da, am mai vazut eu viteji) si incepe… Trei copii ale pasaportului, trei ale talonului, 4 ale permisului de conducere, inca 3 la fila din pasaport unde am stampila de intrare in Honduras. Apoi alte cateva de la hartiile pe care tocmai le-a pregatit el in original (si mi le da prin fereastra mica a ghiseului. Omul imi spune toate astea repede in spaniola in timp ce eu ma uit la el, cu o fata de tamp si incercand din rasputeri sa tin minte suvoiul de documente. Invins, plec capul si recunsoc ca nu, nu am atat de multe exemplare. 1-0 pentru Honduras. Intreb unde e un copiator. Imi arata o cladire mica, tocmai in partea cealalta a drumului. Ah si soarele asta… si nici un copac prin jur. Ma duc, si ii spun domnisoarei de acolo ce am nevoie si de cate exemplare am nevoie rugandu-ma sa nu fi uitat ceva. 10 minute mai tarziu sunt inapoi la ghiseu cu un teanc de coli. Gata, asta e tot? Nu, acum trebuie sa platiti o taxa auto ca sa circualti in Honduras. OK, o platesc numai sa pot ajunge la un loc cu umbra mai repede. A, nu o platesti aici la mine, o platesti la banca. Si unde e banca? E departe, tocmai la intrare, langa casuta mica de Imigrari. Dar e OK poti sa iei moto sa megi mai repede. Hmmm, bineee… numai nu pleca de aici ca revin repede. Ajung la banca si… surpriza: Pauza de masa 1 ora. Argh…. super, e 12 ceasul si singurul angajat al bancii are si el nevoie sa manance. Bine. 2-0 pentru Honduras. Ma intorc la cladirea Aduanei, ii spun vamesului meu cum sta treaba si apoi ma prabusesc si eu langa Andreea (care in tot acest timp si-a vazut de siesta sprijinind peretele vamii). Ma alatur si eu aceste activitati intense. Trece si pauza de masa la banca, ma duc, platesc si ma intorc la ghiseu. Asta e tot? Nu, nu chiar. Mai este nevoie de… ai ghicit, 3 copii ale chitantei tocmai primite de la banca. Inca un drum la copiator si apoi, in sfarist, suntem liberi in Honduras. A durat putin mai mult. Insa ca sa fiu drept, procesul in sine nu ar fi durat atat de mult daca nu am fi ajuns noi acolo la pranz si daca nu a fi fost asa de cald. Oricum, macar nu a fost aglomeratie si oamenii au fost foarte de treaba. Dar purcedem. Ne asteapta peste 500 de kilometri in care urmeaza sa descoperim Honduras. Toata lumea ne avertizase ca pe aici drumurile nu sunt chiar excelente. Si intr-adevar, abia plecati de la granita, vedem ca ici si colo este nevoie de ceva reparatii… Partea buna este ca doar cu 2 roti este de multe ori mai usor sa te strecori printre gropi. Partea mai putin buna e ca daca cumva nu esti atent si dai intr-o groapa… probabil ca ti-ai dori sa ai 4 roti, pentru stabilitate. Noi navigam cu atentie (cred ca din spate aratam ca niste betivi conducand in zig-zag) si avansam fara prea multe probleme. Vedem si o chestie noua pentru noi: unii dintre localnici nu mai asteapta sa faca statul ceva si se apuca singuri sa astupe gropile. O fac la disperare, cu pamant sau in cel mai bun caz pietris. Se duce probabil la prima ploaie. Sa nu va inchipuiti totusi ca ei fac acest serviciu asa, din pura bunatate. De fapt poate ca unii o fac doar asa, ca sa ajute insa multi pur si simplu cer bani de la soferi pentru “ajutorul” dat cu astupatul gropilor. Am mai auzit si de altii care toata ziua nu fac decat sa astupe si sa dezgroape aceeasi groapa, cu acelasi pamant (doar se fac ca muncesc) cerand pentru asta bani. Noi insa nu vrem sa credem asa povesti si preferam sa ne vedem de drum. Trecem prin Santa Rosa de Copan, localitate despre care citisem in Lonley Planet ca ar fi interesanta si frumoasa. Poate si pentru ca am prins-o pe o vreme caineasca, noua nu ni s-a parut chiar un loc unde sa merite sa ne oprim. Asa ca ne uitam pe harta si descoerim ceva mai departe o localitate care se numeste Gracias (a Dios). Acum multa vreme Gracias fusese capitala Americii Centrale. Ne oprim deci acolo (chiar si numai pentru numele localitatii si tot merita sa nu mergem mai departe) si gasim un hotel curat, cu apa calda (mare lucru!!!) si parcare sigura pentru motocicleta. Sigura… daca nu bagi moto in balta. Pardon, piscina. Pe strazi sunt multe masini cu steaguri uriase. Peste 2 zile urmeaza sa fie alegeri in Honduras. Aflam ca nu foarte de mult, in 2009, au trecut printr-o criza politica acuta, implicand lovituri de stat, deportari de presedinti si alte rasturnari de situatie. Amanuntele astea ne lasa un gust amar pentru ca au ecou in inconstienta altor politicieni de prin alte colturi de…Europa. Noi speram doar ca apele tulburi au ramas in trecut si ca in 2012 alegerile vor ramane linistite. Nu stiu prea multe despre campania lor electorala, insa cu siguranta ca apreciaza foarte mult steagurile. Cat mai multe si cat mai… mari. Ne-a fost f. greu sa gsaim un steag national insa la tot pasul intalneam steaguri ale partidelor politice. Nebunie curata… Insa asta e o alta poveste. Fiecare se poate docmuneta si poate intelege cat mai bine aceste aspecte. In cele din urma, dincolo de pasiuni si lupte politice, raman performantele reusite de cei aflati la conducerea statului, indiferent de culori politice sau nuante. Legat de asta se pare ca prin 2006 un ministru a recunoscut public ca 94% fondurile alocate ministerului sau se duc pe birocratie si ca doar cu 6% din fonduri se face ceva util. Interesant… Pe de alta parte, oamenii cu care vorbim si natura vor parca sa compenseze din plin lucrurile pe care le citim despre tara. Paduri de un verzi cat vezi cu ochii, strajuite de munti inalti. Ne ajuta si vremea care astazi este foarte senina. Surprinzator as putea spune, calea pe care trebuie sa o urmam se dovedeste a avea un asflat excelent! Placut surprinsi ne relaxam, bucurandu-ne de drum. Urcand un deal abrupt mi se pare ceva ciudat cu drumul. Franez, pentru ca nu vedeam bine dincolo de coama dealului. Si bine facem ca incetinim. Caci asfaltul perfect, ca in palma din ultimii kilometri se transforma brusc (si fara nici un semn de avertizare, fara nici o placuta, nimic) in… drum de pamant!!! Incredibil! Acelasi drum (si inca unul principal) s-a transforamat atat de radical. Si nu, nu era nici un utilaz sau vreun alt semn care sa indice ca s-ar lucra la asfaltare. Pur si simplu pentru urmatorii kilometri, asta era situatia. Si ca sa fie tabloul si mai credibil, traficul de pe contra sens s-a schimbat si el. Spre noi veneau in galop niste boi. Continuam, cu viteza redusa si atentie sporita. Dar incepem sa ne intrebam serios daca asta e drumul corect sau am gresit noi ceva undeva. Cand la o intersectie cu un alt drum prafuit… politia. Ei asta da surpriza. Ne opresc si vor sa vada toate actele. Noi ii intrebam in schim daca eram pe calea cea buna (eram) si cat mai este pana in Esperanza (nume profetic pentru urmatorul oras). Si… inainte sa plecam, cum tot eram opriti si politistii pareau pusi pe treaba, ii rugam sa participe si ei la “filmarile” pentru 1 Decembrie. Ce a iesit, ati vazut probabil deja aici. Datorita numarului de poze, continuarea se gaseste pe micadu, aici. Nicaragua: 18-23 Noiembrie Traversam in Nicaragua usor. Aproape prea usor. La iesirea din Honduras nu mai e nevoie de absolut nici o copie in plus. In 10 minute suntem in partea cealalta unde lucrurile curg frumos. Bonus fata de celelalte tari, aici se “curata” rotile motocicletei cu solutie speciala. Asteptand noi sa se termine formalitatile pentru importul motocicletei observam un afis mare si… roz, chiar la intrarea in tara. Afisul este urias si suntem curiosi sa aflam cine este domnul din imagine. Ei bine este domnul presedinte, Daniel Ortega. Socialist convins, membru al partidului Sandinist, este deja la al doilea mandat si spera la un al treila (pentru care insa trebuie a modifice “putin” constitutia). Insa lucrurile nu sunt niciodata simple. LonleyPlanet spune ca Nicaragua a fost o zona adanc afectata de conflicte si de opresiuni iar istoria sa a fost influentata de foarte multi factori externi. Si acest lucru pare sa fie adevarat, plecand de la influenta spaniola (incontestabila in toata America Latina) si pana la cea americana (sportul national in Nicaragua – la fel ca si in Panama- este baseball-ul, adus de soldatii americani in perioada ocupatiei). Dincolo de istorie si politica, noi insa facem cunostinta cu Nicaragua din 2012 si primele impresii sunt foarte bune. De la drumul pavat excelent (nu imi venea sa cred ca este atat de bun, desi e doar un drum spre un punct de trecere secundar) si pana la satucele ce par mai arajate si mai… curate. Este o zi frumoasa, una dintre acele zile cand totul este asa cum ar trebui sa fie. Motocicleta merge bine, in spate, mainile fetei te tin strans si te simti pur si simplu bine cand pornesti la drum. In casti se aud melodiile sugerate si de voi la “Cutia Muzicala“ Continuarea pe micadu, aici. Ei bine… am reusit. Am trecut Darien Gap si am ajuns (in realitate) in Columbia. Cu povestea insa suntem inca in America Centrala. Sa vedem, poate pana vom scoate motocicleta din vama aici in Columbia, ne mai apropiem putin…. Asa ca… iata cum a fost in Costa Rica: Costa Rica: 24 noiembrie – 2 decembrie Iata-ne indreptandu-ne, din nou, spre o granita despre care nu stiam prea multe. Stiam ca e un punct de frontiera foarte mic, iar trecerea implica o traversare cu barca pe apele unui rau, intre San Carlos, Nicaragua si Los Chiles, Costa Rica. Nimic deosebit pana acum insa problema era ce fel de barci sunt disponibile pentru trecere si daca odata ajunsi in Costa Rica vom avea de unde sa cumparam asigurarea obligatorie pentru motocicleta. Cam cu astfel de ganduri ne ocupam noi timpul spre San Carlos… un loc atat de izolat incat parea la capatul lumii. Ajungem intr-un final si ne pregatim sa gasim vama portuara, nu inainte de a ne mai saluta o data cu… domnul presedinte! Intrebam despre barci si despre asigurarea necesara in Costa Rica si ni se spune ca se poate face. Odata ajunsi sa intrebam unde anume. Buuun, cat despre barca, sigur, chiar acum la pranz o sa vina una suficient de mare pentru a duce si motocicleta noastra. Deci suntem invitati sa ne facem actele. Omanii de la frontiera foarte draguti, totul parea sa mearga bine. Mai intrebam inca o data despre actele pe partea cealata si suntem asigurati ca e in regula. Hmmm bine atunci, sa iesim din Nicaragua. Parcam motocicleta pe chei si… vad pentru prima data cum arata barca “suficient de mare” ca sa duc si motocicleta. O barcuta ingusta de pasageri ce avea in partea din fata o zona cat de cat plata. Asta era tot. Pe langa ce vedeam acum, “bacul” care ne dusese in Guatemala pe rau parea un veritabil feribot! Aveam deja actele facute deci dansul incepuse. Oricum nu vroiam sa ne intoarcem pentru ca insemna un detur de cateva sute de kilometri. Sa punem deci motocicleta pe barca. Continuarea pe micadu.ro, aici. Panama: 3-7 Decembrie Suntem in Panama insa nu avem nici un plan clar, in afara faptului ca pe 7 decembrie trebuie sa ducem motocicleta la ponton pentru imbarcare. Ne indreptam deci incet spre Panama City. Trecem printre multe plantatii de banane si ni se cam face pofta. Teoretic te-ai putea opri oriunde pe marginea drumului sa iti iei 2-3 banane, cum ai lua la noi niste prune. Insa nu ar fi frumos sa facem asta. Asa ca ne continuam drumul, fiind rasfatati cu vreme calda si ne bucuram de ceea ce vedem. La ora pranzului ne oprim sa mancam pe marginea drumului. Nu doar pentru noi e vremea odihnei. Privind la omul acesta cumva pare putin nenatural sa vad un telefon mobil in mainile sale. Mai potrivita cred ca ar fi fost o maceta sau un trabuc. Stiu… doar un stereotip. Continuarea aici. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cicloburu Postat Decembrie 15, 2012 Share Postat Decembrie 15, 2012 Mult succes pe mai departe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Decembrie 21, 2012 Autor Share Postat Decembrie 21, 2012 Hoinareala prin America Centrala s-a terminat frumos, intr-o zi cu soare, pe un ponton, asa cum va povesteam aici. Insa pentru a putea incepe urmatoarea etapa trebuia sa ajungem si noi si Gunnar in America de Sud. Iar ca sa facem asta, trebuia sa ajungem… pe vasul ce avea sa ne poarte spre Cartagena. Hmm cu oamenii este usor. Fetele au laut bagajele si au plecat cu barca… Pentru motociclete insa nu avea sa fie asa de simplu. Pentru a ajunge la bord, Stahlratte s-a apropiat de ponton. Si am inceput incarcarea lor, una cate una. Oricat de mult te-ai increde in nodurile facute de marinari, sa iti vezi motocicleta atarnand in aer deasupra marii, nu este un sentiment prea linistitor. Eu nu stiu ce figura aveam eu insa imi imaginez ca nu eram departe de colegii mei… La urma a fost lasat un cruiser, de departe cea mai grea motocicleta din grup. Sforile au parait putin insa in cele din urma a ajuns toata lumea la bord cu bine. Buun si acum ce facem? Pai acum… ne relaxam. In mod normal o trecere intre Panama si Cartagena nu ar dura mai mult de 30 de ore sau hai 40 daca ai viteza mai mica. Insa trecerea noastra avea sa dureze 4 zile. Explicatia e simpla… in primele 2 zile aveam sa ne relaxam printre insulele San Blas. Trecem pe modul “croaziera” cum s-ar zice. Mie nu imi place expresia asta si nici conceptul de croaziera asa cum e cunoscut in general – cu numai n euro poti petrece 7 nopti de vis pe un vas de lux intr-o croaziera pe marea y- Argh… da, am dat si noi n (multi) dolari, insa barca noastra nu e chiar de lux si cu siguranta nu e mare. Sub punte, ne instalam in “bunk bed”-ul nostru si incercam sa organizam putin “dezordinea”. Apoi mergem catre o prima insula, locuita de nativi Kuna. Insula este foarte mica si in totalitate acoperita de case. Potecile sunt inguste Iar oamenii de aici incearca sa isi pastreze traditiile. Insa, ca si in atatea alte locuri, viata moderna a invadat fiecare coltisor. Avem eneargie electrica, acoperire de mobil, chiar si internet am inteles (noi nu ne-am atins de tehnologie cat am fost acolo). Desigur, nu pledez pentru o viata “arhaica”. As fi impocrit din momente ce chiar eu va scriu aceste randuri pe un laptop iar voi le cititi cu ajutorul internetului. Insa… parca e pacat ca doar lucrurile “de consum” ale vietii moderne patrund usor. Ce se intampla insa cu ceea ce ramane, cu toate ambalajele frumoase? Nimic. Isi ocupa si ele locul in peisaj. Si parca… nu mai e chiar la fel, nu? Si inca o data, vedem cum copiii isi fac treaba (treaba copiilor este sa se joace) oriunde, cu o determinare si o indarjire la care ar trebui poate sa ia aminte si oamenii mari, atunci cand isi vad de lucrul lor. Mie mi-a placut insula asta. Tocmai pentru ca nu ascundea nimic. Totul era “in your face”. Nou si vechi. Traditional si plastic. Mi s-a parut ceva onest. Nu incerca nimeni sa “musamalizeze” lucruri pentru turisti. A doua zi ne reintoarcem pe vas unde gasim motocicletele “impachetate” pentru calatorie. Apa sarata nu este chiar cea mai buna pentru motociclete asa ca ele au fost invelite -unele mai bine, altele mai putin bine- in plastic. Noi insa pe de alta parte avem grija sa avem pe noi doar costumele de baie si ceva lotiune de soare.Este timpul sa ne relaxam. Si sa descoperim lumea subacvatica. Din pacate pozele facute cu un GoPro nu infatiseaza asa cum ar trebui lumea gasita sub ape. Corali, pesti viu colorati ce nu se tem de tine, o epava veche si multe multe alte minunatii. Pentru mine a fost prima oara cand faceam snorkeling deci poate era si entuziasmul “inceputului” insa am ramas mult timp cu capul “sub ape”. Ziua trece lent iar apusul de soare ne gaseste fara nici o grija. Stau si ma gandesc cand a fost ultima data cand nu am avut nici un gand nici o planificare nici un “la ce ora ne trezim maine, unde mergem, pe ce drum o luam?” E bine, nu ma plang! A doua zi ridicam ancora (la propriu, hehe) si plecam spre Columbia. O parte din drum suntem insotiti de prieteni jucausi. Amuzant este ca delfinii s-au plictisit repede sa se joace cu noi pentru ca… eram prea lenti. Stahlratte este un vas construit in 1903. Deci are mai mult de 100 de ani. Initial vas pescaresc acum este ingrijit de niste entuziasti germani voluntari ce au format o asociatie. Este un vas solid, construit asa cum se construiau lucrurile odinioara. Insa isi arata varsta pe ici pe colo. Iar motorul vechi face ca viteza sa nu fie un aspect forte. Iar cum vant bun nu prea aveam, alunecam lin printre insulele arhipelagului San Blas. Lin am spus? Hmm asta poate era dorinta noastra. Insa de cum am iesit in larg, marea a inceput sa isi arate fata mai agitata. Si cum romanii nu sunt tocmai cunoscuti pentru abilitatile lor maritime, nici noi nu ne-am simtit ca “pestele in apa”. Singura performanta notabila a fost ca nu am dat la boboci. Ceea ce, avand in vedere cat de mult si variat se misca corabia, este totusi un lucru foarte bun. Din pacate am reusit sa ratacesc cele cateva poze facute pe puntea asaltata de valuri insa nu am pierdut filmuletele facute din acelasi loc. Asa ca in curand… Adormim leganati serios in zgomotul monoton al motorului diesel. Macar maine o sa fim in Cartagena. Ma trezesc si uitandu-ma pe hublou imi dau seama ca e noapte. Nu stiu exact cat e ceasul insa stiu ca nu mai aud motorul. Hmm, sa fi ajuns deja? Nu prea cred… ar fi mult prea devreme si in plus barca se clatina in toate partile foarte serios. Nu avem cum sa fim intr-un port cu astfel de ape. Intr-un final ma ridic sa vad ce se intampla. Suntem in largul marii, la 100 de kilometri de destinatie. Motorul s-a stricat. Iar vantul nu bate cum trebuie. Suntem, la propriu, fara metoda de propulsie pe o mare destul de suparata (asa imi parea mie, om de uscat). Se incearca repararea motorului. Intre timp, sa privim partea buna: e bine ca nu suntem in aer. Daca eram intr-un avion in aceeasi situatie, aveam mult mai putin timp sa reparam ceva. Asa… mancare si apa avem pentru zile bune. Deci avem timp. Nu imi ramane decat sa ma intorc in pat. Incerc sa ma culc la loc insa somnul vine greu. Viata pe mare… Data viitoare aflam cum reusim sa iesim din impas si vedem cum ni se descopera Cartagena. Ramaneti pe frecventa! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.