Sari la conținut

Lumea Noua


Postări Recomandate

vad pe harta de pe blog ca sunteti prin california. daca aveti nevoie de ceva ajutor prin los angeles sau chef de o bere da-mi un telefon +1 310 977 6404. ceau!

 

Salut bavareze! iti multumim pentru oferta de a ne ajuta. Intr-adevar am fost in California pana ieri. Nu am ajuns insa chiar pana in Los Agenels... dupa Monterey am facut stanga spre Est si acum suntem in drum spre Utah. Numai bine!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 312
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Breitenbush Hot Springs este un loc aparte. Numita si “A retreat” este de fapt o comunitate privata. Niste vechi izvoare termale constituie baza unei mici afaceri turistice. Cabane ce pot fi inchiriate stau imprastiate printre copaci verzi.

 

DSC_0108.JPG

 

Iar izvoarele termale sunt amenajate in cateva bazine imbietoare, curate si integrate in mediul inconjurator.

 

DSC_0035.JPG

 

Pana aici frumos insa poate nimic special, nimic deosebit fata de alte locatii cu izvoare termale. Insa partea interesanta este adusa de cei cativa oameni ce au ales sa traiasca in acel loc intr-o comunitate cu reguli ceva mai speciale. Casele lor sunt situate intr-o alta parte a locului, trebuind sa treci un pod pentru a ajunge acolo.

 

DSC_0009.JPG

 

Nu sunt racordati la reteaua de curent electric. Intreaga comunitate are energie electrica de la o micro-hidrocentrala instalata pe acelasi rau. Nu exista semnal de telefon mobil iar internet exista doar intr-o singura iurta, folosind un calculator obisnuit, fara wirless.

 

DSC_0083.JPG

 

DSC_0538.JPG

 

Hipioti? Poate, insa hipioti organizati. Primii de acest fel pe care ii cunosc. Regulile vestimentare sunt poate mai libere insa nu acelasi lucru se poate spune si atunci cand vine vorba de munca. Fiecare membru are cate ceva de facut in comunitate. In principal pentru a asigura buna functionare a statiunii cu izboarele termale, de pe partea cealalta a raului. Fiecare face parte dintr-o echipa (cei care se ocupa de mancare, cei care se ocupa de bazinele termale, cei care se ocupa de curatenie si tot asa), fiecare este platit doar salariul minim pe economie (insa primesc gratuit mancare si loc de dormit in “sat”) si fiecare are timp pentru alte lucruri decat munca (nu se face overtime, se incurajeaza doar 35-40 ore de munca pe saptamana si vacantele cat mai dese).

 

-----------

 

Din nou, mesajul minunat cu "prea multe imagini in post". Pentru continuarea puteti accesa link-ul clasic.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@chif: recunosc ca nu stiu cum arata kibutz-urile din Israel. Locurile acelea sunt pe o alta lista a unei alte calatorii :)

@TIulian: hehe, sa ajugnem cu bine la anul si o sa gasim o buna ocazie sa ne vedem. La cum suntem acum, ne gandim ca la intoarcere poate nu o sa zburam chiar pana in Romania ci doar pana in Germania si de acolo venim pe roti :) Dar mai e mult pana atunci :)

 

Iata si continuarea:

 

Route 1 : 9-11 Septembrie

 

Suntem in California insa nu suntem inca aproape de ocean. Iar asta ar trebui rectificat cat mai curand. Planul nostru este sa continuam spre sud folosind drumul nr 1. Dar, spre deosebire de DN1 de la noi, drumul lor este considerat unul dintre cele mai frumoase trasee pentru motocicleta. Pana atunci insa continuam sa trecem prin paduri uriase de Sequoia.

 

DSC_0800.JPG

 

Desigur ca exista mai multe parcuri nationale si desigur ca nu vrem sa ratam ocazia de a iesi de pe drumul principal spre locuri cu mai putin trafic.

 

DSC_0079.JPG

 

Ne atrage atentia un semn cum ca s-ar afla in apropiere cel mai inalt copac din lume. Pai cum sa nu vrei sa vezi asa ceva? Hai sa cercetam situatia. Si nu, in ciuda aparentelor nu suntem “tree huger-si”.

 

DSC_0995.JPG

 

Insa nu poti sa nu ramai impresionat de grandoarea acestor copaci, vechi de mii de ani. Iar maretia lor este amplificata de liniste. Cand am fost noi in acel colt de padure, nu mai era nimeni in jur. Te plimbai singuri printre giganti.

 

DSC_1020.JPG

 

DSC_0030.JPG

 

 

 

Inainte de a ajunge la Route 1 cel de acum, urcam in munti pentru a gasi o veche portiune din Route 1, acum nefolosita pentru tranzit ci doar pentru recreere. Iar la americani, a te recrea uneori inseamna sa tragi cu arma din dotare. Inca din Alaska am vazut nenumarate semne de circulatie folosite ca tinte pentru “target practice”. Nici aici, in creierii muntilor, vechiul semn nu a fost crutat.

 

DSC_0923.JPG

 

Noi insa intalnim rar oameni in cale iar cei pe care ii intalnim sunt pasnici. Gasim insa un mare tufis cu mure. Si ne oprim. Este timpul pentru “brunch” oricum.

 

DSC_0933.JPG

 

Mancam pe saturate si pe deasupra strangem destule pentru a umple unul dintre coburii laterali.

 

DSC_0928.JPG

 

Sa fie oare Mexicul chiar atat de aproape? Noi inca ne simtim foarte departe de el.

 

DSC_0106.JPG

 

Soseaua continua sa se joace intre ocean si paduri de Sequoia. Iar noi nu ne mai saturam de privelisti. Foamea ne prinde din urma cocotati pe o stanca inalta, de unde se spune ca se vad uneori balene. Am cautat, insa nu am reusit sa vedem nici una.

 

DSC_0716.JPG

 

In schimb ne-am delectat cu ultima conserva de somon pe care o aveam cu noi. O amintire placuta din Alaska.

 

DSC_0730.JPG

 

Si ajungem in sfarsit la portiunea de drum ce ne va duce la Route 1. Alti calatori ne-au spus despre acest traseu avertizandu-ne ca este ingust si foarte sinuos. Si intr-adevar…

 

DSC_0113.JPG

 

Sa inceapa distractia! Fugim spre apus pe soseaua unduitoare, cu raze de soare jucandu-se printre copaci.

 

DSC_0116.JPG

 

In ciuda tentatiilor, reducem viteza pentru ca nu cunoastem nici bine locurile si in plus, nu reusim sa prindem soarele din urma. Cand ajungem la ocean, lumina se risispeste.

 

DSC_0124.JPG

 

Iar umbrele noptii incep sa se joace intre ape si pamant.

 

DSC_0135.JPG

 

Cum nu aveam nici o destinatie pentru acea zi, decidem sa ne oprim pe malul oceanului, pe o stanca inalta.

 

DSC_0149.JPG

 

Ridicam cortul, aprindem un foc si ne pregatim de culcare. Insa nu prea putem sa mergem chiar imediat la somn pentru ca avem parte de un spectacol grandios.

 

DSC_0204.JPG

 

Este suficient de intuneric in jur pentru a vedea clar Calea Lactee

 

DSC_0171.JPG

 

Dupa o zi lunga, Andreea se odihneste langa foc. Amintirile din excursiile scolare, cu ale lor focuri de tabara, vin in California de undeva din Romania indepartata.

 

DSC_0196.JPG

 

La cativa pasi de foc, cortul nostru ne asteapta cu promisiunea unui somn linistit. Adormim in sunet de valuri sparte in faleza inalta.

 

DSC_0217.JPG

 

Data viitoare ajungem in San Francisco si pentru 2 zile, dormim pe apa. Ramaneti pe frecventa!

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Sunt cateva locuri unde poti campa si "la liber" desigur, neoficial. Noi am ajuns pe intuneric aproape si am plecat pana in ora 9 dimineata. In plus cand eram noi acolo, mai mult tambalau faceau unii cu niste masini de epoca ce trageau liniute pe portiunea de drum dreapta. Asa ca noi am dormit destul de linistiti...

 

 

======================================

 

Inapoi in San Francisco: 12 Septembrie

 

Abia dimineta putem vedea mai bine locul unde inoptasem:

 

DSC_0237.JPG

 

Cat timp Andreea inca mai dormea eu il iau pe Gunnar la o plimbare de dimineata. Motivul oficial era ca ma duc sa "alimentez". Insa dupa ce am pus benzina - cea mai scumpa de pana acum la 5 dolari galonul dar deh, cand nu ai nici o alta benzinarie pe o raza de zeci de mile nu prea ai ce sa comentezi - am sfarsit prin a mai parcurge o data drumul de ieri seara. De data asta, fara bagaje si fara pasager.

 

Soarele rasare de peste munti risipind aerul rece al diminetii. A fost pur si simplu exactraordinar!

 

DSC_0244.JPG

 

Revin in locul de campare inainte de ora 9 si Andreea deja e gata de plecare. Astazi planuim sa ajungem in San Francisco. Orasul pe care eu l-am vizitat cu 4 ani in urma ramanand cu o impresie foarte foarte placuta. Acum sunt nerabdator sa i-l arat si Andreei. Urmam drumul de coasta care continua, curba dupa curba, sa ne uimeasca.

 

DSC_0119.JPG

 

DSC_0023.JPG

 

De abia asteptam sa ajungem in San Francisco insa parca nu vrem sa se sfarseasca nici acest drum. Observam ca nu calatorim singuri.

 

DSC_0073.JPG

 

Momente lungi trec cu noi in deplina tacere. Aud in spate din cand in cand click-ul aparatului foto in spate. Este Andreea care surprinde cate un instantaneu.

 

DSC_0124.JPG

 

In fata, eu raman atent la drumul ce serpuieste neobosit.

 

DSC_0151.JPG

 

Gandurile imi zboara inainte, spre amintiri, imagini ale unui oras ce mi-a fost foarte drag in urma cu mult timp. Acum ma indrept din nou intr-acolo si ma intreb daca mi se va mai parea la fel. Pana acolo, cu siguranta ca imi place ce vad in stanga si in dreapta

 

DSC_0068.JPG

 

DSC_0077.JPG

 

In aceste zone sunt cu siguranta multi oameni care.. hai sa spunem ca o duc bine.

 

DSC_0195.JPG

 

Insa unele alegeri pe care le-am vazut nu prea au avut sens. Cel putin pentru cineva din afara "sistemului". De exemplu, cred ca la americani sa ai o masina sport este o infatuare. Insa sa ai un pickup cu motor V8 si sute de cai putere sau un SUV pe benzina care consuma combustibil mai repede decat pot libanezii sa produca titei, este ceva perfect acceptabil. Asa se face ca peste 90% din masinile pe care le-am intalnit pe acest traseu au fost fie SUV-uri fie camionete mari.

 

Desigur ca ar exista destui care ar aduce argumente mai mult sau mai putin solide legate de cat de necesar este un motor V6 sau V8 pentru a merge de la resedinta din Eureka la cabana de vacanta din munti.

 

DSC_0181.JPG

 

Dar realitatea (pe care poate nu vrem sa o recunoastem) este ca nu ai de fapt nevoie de ceva atat de puternic si nici de ceva atat de mare. Mai ales ca in majoritatea timpului sfarsesti prin a fi singur in masina, pentru ca, nu e asa, fiecare membru al familiei are de cele mai multe ori propia masina. Singurul motiv - unul artificial si egoist - pentru care iti cumperi o astfel de masina este pentru ca... poti. Departe de mine gandul de a critica un mod de viata pe care cu siguranta nici nu il inteleg pe deplin. Randurile de mai sus provin mai degraba din usoara frustrare de a conduce in spatele acestor masini mari, curba dupa curba, in loc de a avea in fata un Ferrari sau un Lamborghini care sa se bucure de curbe la fel cum o faceam si noi pe motocicleta. Pacat de acel drum...

 

DSC_0128.JPG

 

Aproape de San Francisco lasam in urma traseul de coasta si lucrurile se aglomereaza. Noi suntem insa mai atenti la felul in care ceata din zona golfului coboara de peste dealuri.

 

DSC_0213.JPG

 

San Francisco, in sfarsit! Am ajuns!

 

DSC_0219.JPG

 

"Sound of San Francisco" rasuna in urechi in timp ce ne avantam pe Golden Gate Bridge. Ultima data am fost pe acest pod pe o bicicleta. Acum, lucrurile se misca mult mai repede...

 

DSC_0234.JPG

 

Il sunam pe Clay, gazda noastra de pe Couchsurfing si primim indicatii pentru a ajunge la destinatie. Pentru ca el se ocupa de administrarea catorva barcute din marina, "canapeaua" noastra pentru urmatoarele zile avea sa fie un "bunk bed" intr-o barca. Cu vele!

 

DSC_0420.JPG

 

E mica barcuta, insa e din lemn, e veche si e cu panze. Ah, vorbind de vise ce devin realitate! Bine te-am regasit San Francisco!

 

DSC_0236.JPG

 

Data viitoare ne plimbam, fara flori in maini, prin orasul viselor frumoase si prin imprejurimi!

Editat de Anjin
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Of ma omori cu pozele si povestile tale. :crack: Drumuri cat mai bune si relatari cat mai dese trebuie sa imi iau drogul zilnic.. :bounce:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Profitand de putin timp liber urmtoarea poveste vine mai repede. :)

 

Influentat poate de aerul din San Francisco, de aceasta data, va invit la o plimbare.

 

Paseste cu mine: 13-14 Septembrie

 

Noaptea suntem leganati lin de valuri si asta nu e chiar asa de romantic precum suna.

 

Insa totusi suntem odihniti si dimineata ne gaseste gata de colindat. Cu gegile moto parasite intr-un colt de barca, plecam in sandale si pantaloni scurti sa descoperim orasul. Haideti cu noi la plimbare!

 

DSC_0391.JPG

 

Plecam la intamplare si fara sa imi dau seama ajung pe urme vechi, ai pasilor din 2008. Si parca a fost ieri. Realitatea de acum, se contopeste perfect cu amintirile de acum 4 ani. Vechiul far, Catamaran-ul si Alcatrazul in spate.

 

DSC_0263.JPG

 

USS Pampanito, imbracat si acum de sarbatoare, asteptandu-si vizitatorii

 

DSC_0259.JPG

 

Strazi colorate cu de toate pentru toti. Moristi cu baloane de sapun…

 

DSC_0260.JPG

 

Agitatia turistilor ce zumzaie peste tot, luata in zeflemea parca de lenea leilor de mare de langa Pontonul 39

 

DSC_0266.JPG

 

Aceeasi agitatie turistico-senzationala, a celor care vor sa fotografieze “cea mai rasucita” strada din lume (nu e de fapt, dar traiasca marketingul). Noi i-am fotografiat insa pe ei, considerand mai interesant “theatrum mundi” decat trandafirii de pe, intr-adevar frumoasa, strada ce se vede in fundal.

 

DSC_0356.JPG

 

Pelicani planand majestos, peste furnicarul de jos

 

DSC_0279.JPG

 

Golden Gate, parca mereu in ceata…

 

DSC_0257.JPG

 

Roller Coaster-ul dealurilor abrupte, de pe ale caror culmi privelistile se deschid catre apele marii…

 

DSC_0370.JPG

 

… sau se inchid, incorsetate de zgarie nori, ascunsi si ei de verdeata

 

DSC_0343.JPG

 

iar daca ne oprim la umbra copacilor si privim cu atentie, putem descoperi ca suntem priviti la randu-ne cu interes

 

DSC_0330.JPG

 

Vremea buna imbie lumea sa iasa pe mare

 

... si iar mesajul cu numarul de imagini. Imi pare asa rau ca nu pot posta tot aici. Din fericire, avem insa solutia "de avarie". Pentru a continua intrati aici: Micadu.ro

 

“Hi Alex, I’ve been following your ride report and I would like to invite you to come and stay with us in Monterey for a while”

 

Asa a inceput un mesaj primit pe advrider cand inca eram in Oregon. Noi ne bucuram de astfel de mesaje si conteaza mai putin daca locul de unde vin ele nu este chiar pe traseul nostru. M-am uitat pe harta si nici Monterey nu era chiar pe traseu. Dupa San Francisco intentionam sa facem stanga, spre est, unde se gasea Parcul Yosemite.

 

Insa apoi, ne-am adus aminte ce ne-am promis la inceputul calatoriei. Da o sa fie un drum lung si nu avem foarte mult timp. Da, trebuie sa acceptam ca nu avem cum sa vedem toate locurile care sunt de vazut si ca vom trece mai repede sau nu vom trece deloc prin anumite zone, chiar daca acestea sunt frumoase. Insa daca ni se intampla sa avem ocazia sa cunoastem oameni noi, hai sa facem ocolul daca putem. Pai atunci… hai sa mergem in Monterey, hai sa mai mergem putin spre sud. Plecam din San Francisco pe o ceata deasa.

 

DSC_0052.JPG

 

DSC_0071.JPG

 

Vremea se schimba insa rapid cand ne indepartam de coasta putin si descoperim California agricola.

 

DSC_0140.JPG

 

Poate nu e asa de intuitiv (cel putin pentru noi nu a fost) insa chiar la o aruncatura de bat de Hollywood-ul cel plin de ifose, sunt hectare si hecatare de zarzavaturi, legume, capsuni si alte bunatati. Munca la tara in toata regula. E drept, cu ceva mai multe echipamente grele decat suntem noi obisnuiti.

 

DSC_0142.JPG

 

Continuam Si… bine facem ca mergem in Monterey. Astfel avem sansa sa il cunoastem pe Doug si sotia sa Teresa. Oameni minunati ce traiesc intr-un loc minunat. Casa pe un varf de deal, langa Laguna Seca, cu vedere spre vale.

 

DSC_0337.JPG

 

Si pentru ca acum aveam si o “adresa” stabila era timpul sa comandam cauciucuri noi. Anakee-urile pe care le aveam erau gata sa isi dea duhul. Sau cel putin asa credeam noi. Comandam deci inca un set de Anakee-uri si cum aceastea urmau sa vina abia in 3 zile ce putem face, suntem nevoiiti sa ne relaxam. Vremuri grele…

 

DSC_0218.JPG

 

In cele din urma, am ramas 5 zile in Monterey, simtindu-ne extraordinar. Si as putea spune atat de multe despre timpul petrecut acolo, insa vorbele cred ca ar diminua cumva experienta si ar fi pacat. Voi spune insa doar atat: Cand am plecat de acolo, am simtit ca plecam, pentru a doua oara, de acasa. Multumim pentru tot. Speram sa ne vedem curand Doug si Teresa.

 

DSC_0303.JPG

 

Doug si Teresa nu numai ca au avut grija de noi cat timp am stat acolo insa au tinut sa ne “paseze” mai departe si altor prieteni pe care ii aveau in Fresno si mai departe in Utah. Si uite asa, ruta noastra pentru urmatoarele zile se clarifica fara nici un fel de efort sau ingrijorare din partea noastra. Minunat. Sa plecam! Hmm sa plecam insa cauciucurile cele vechi pur si simplu nu vroiau sa “se termine”. Doug imi sugereaza ca as putea sa le car si pe cele noi pe Gunnar, pe langa restul bagajelor. Hmmm oare se poate?Iata-ne gata de drum. Gentile cu haine aproape disparand sub cauciucuri.

 

DSC_0007.JPG

 

Gunnar se tine bine si isi vede de drum, desi ceva mai greoi decat era de obicei. Recunosc, nu avem chiar incarcatura potrivita pentru tipul de traseu pe care il alegem:

 

DSC_0013.JPG

 

Dar privelistile macar nu ne dezamagesc si ne fac sa uitam ca mergem incet si ca… este FOARTE cald. Din ce in ce mai cald!

 

DSC_0050.JPG

 

Desi aveam acum “4 roti” tot doar 2 raman pe asflat asa ca ne putem inclina in voie pe curbele drumului de munte.

 

DSC_0116.JPG

 

DSC_0141.JPG

 

Caldura e mare si noi suntem lenesi. Inaintam incet si ne oprim pentru detalii.

 

DSC_0156.JPG

 

DSC_0258.JPG

 

DSC_0145.JPG

 

Drumul ales avea sa ne duca pe langa o “crescatorie de vite”. Auzisem de aceste veritabile “fabrici” si chiar imi doream sa vad una.

Continuarea pe micadu.ro pentru ca aici din nou nu mai pot pune poze.

 

Death Valley si Orasul Sperentelor desarte: 14 – 15 Septembrie

 

Pentru prima data in excursia aceasta ne trezim de dimineata. Faorte de dimineata. Pana in 8 AM eram deja pe cale. Pe cale sa trecem Sierra si sa ne indreptam spre Nevada. Alegem din nou un traseu pe placul nostru:

 

DSC_0444.JPG

 

Daca nu e recomandat pentru autocare si camioane, inseamna ca trebuie sa fie recomandat pentru motociclete. Chiar de dimineata intalnim trafic. Altfel de trafic…

 

DSC_0483.JPG

 

Castigam rapid altitudine si in curand ajungem la 9200 de picioare.

 

DSC_0594.JPG

 

Intalnim si aici pasiunile americane. Poza nu este facuta stramb (daca va uitati la copaci, sunt verticali), totusi semnul este destul de inclinat si gaurit. Hmm ma intreb de ce…

 

DSC_0576.JPG

 

Si la o inspectie mai atenta gasim si alte urme interesante.

 

DSC_0702.JPG

 

Din aceleasi motive si constrangeri tehnice, continuarea este pe blog

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ruta voastra include si Bolivia. Aveti in vedere si drumul mortii (Death Road)? Din ce am vazut pe youtube si pe net sunt niste peisaje superbe. Drumul este intre La Paz si Coroico (aproximativ 85 kilometrii).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ruta voastra include si Bolivia. Aveti in vedere si drumul mortii (Death Road)? Din ce am vazut pe youtube si pe net sunt niste peisaje superbe. Drumul este intre La Paz si Coroico (aproximativ 85 kilometrii).

 

Deocamdata nu este si Bolivia pe ruta noastra. Vom decide cand ajungem in America de Sud, in functie de timp, conditiile de la fata locului dar si in functie de fonduri. Insa pe Death Road daca mergem, o sa mergem cu... bicicletele. Am citit despre alti motociclisti care au facut asta si a fost super tare. Sa vedem...

 

---------

Utah si Arizona: 16 – 19 Septembrie

 

Plecam spre Utah (care este la nord de Las Vegas) indreptandu-ne mai intai spre… sud. Un mic ocol pentru a vedea Hoover Dam. Gasim locul de observatie de pe noul pod construit pentru a nu mai lasa masinile sa treaca peste baraj in sine. Ei bine, este intr-adevar mare, impresionant si de cate ori o sa mai vad vreun film de actiune cu Special OPs coborand in rapel pe baraj o sa pot spune “Ah, am fost acolo”.

 

DSC_0022.JPG

 

Si cam atat, nu ne-am invartit prea mult pe acolo. O alta fapta notabila a fost ca am trecut in Arizona si am facut-o pe jos (barajul este intre Nevada si Arizona). Revenim in Nevada unde era parcata motocicleta si de data asta chiar ne indreptam spre nord. Utah, here we come.

 

DSC_0106.JPG

 

 

 

Si pe drum observam nori destul de hotarati. Serios, chiar o sa ne ploua in… Nevada??

 

DSC_0178.JPG

 

Ne indreptam spre un mic orasel numit Ivins, unde ne asteptau prieteni ai prietenilor din Monterey. Nu aveam foarte mult de mers si ne bucuram de fiecare kilometru.

 

DSC_0185.JPG

 

Coborand spre apusul din spatele nostru, soarele pacaleste norii si aprinde rosul stancilor.

 

DSC_0194.JPG

 

De multe ori in acest ceas al zilei cand lumina este buna pentru fotografii, noi suntem mai preocupati de “unde o sa dormim la noapte”. Insa de data aceasta stiam sigur ca acest aspect este asigurat. Asa ca ne bucuram din plin de linii si de culori.

 

DSC_0221.JPG

 

DSC_0205.JPG

 

Nu ajungem chiar in Ivins caci Brent si Pam locuiesc intr-un cartier mai aparte, situat in desert, la poalele unui canion. De ce spun ca este mai special cartierul? Pai sa va arat mai bine…

 

DSC_0253.JPG

 

Trecand peste fundalul fabulos si pozitionarea pitoreasca, ce au aceste case? Sau mai degraba ce nu au? Ei bine nu au stalpi de curent. De fapt nu e nici un cablu pe sus si nici o canalizare la vedere.

 

DSC_0235.JPG

 

Nici una dintre case nu are etaj si toate imprumuta culorile naturale ce se gasesc in jur. Pana si antenele parabolice sunt micute si vopsite la fel. Nici una nu e alba.

 

DSC_0234.JPG

 

Acum… odata ce intri intr-una din aceste case gasesti confort si lux dupa gustul si posibilitatile propietarului. Dar in afara lucrurile nu sunt extravagante, nu sunt stridente. Nimeni nu epateaza, nimeni nu isi da in stamba. Seara se lasa peste casele din desert iar de pe veranda casei noastre avem aceasta vedere:

 

DSC_0259.JPG

 

Noapte vine tacuta. Nu se aude muzica de la vecinul, nu se vede nici un fum de micareala. Doar cantecul greierilor te ajuta sa iti dai seama ca auzul iti functioneaza bine.

 

Acum sa nu credeti ca la ei se poate pentru ca oamenii de acolo fac lucrurile de la sine asa. Nu. Poate ca au anumite viziuni comune despre cum ar trebui sa stea lucrurile insa, ce se intampla de fapt este ca atunci cand iti cumperi pamant acolo (si costa destul de mult) accepti implicit ca vei juca dupa regulile impuse in acel cartier. E pamantul tau dar nu poti sa faci chiar ce vrei pe el. De exemplu casa nu poate sa ocupe mai mult de 25% din suprafata de teren pe care o ai.

 

DSC_0263.JPG

 

Inainte sa incepi sa o construiesti propriu-zis, infigi in pamant pe locul unde urmeaza sa fie casa niste tije de fier inalte cat o sa fie constructia. Apoi vecinii tai au la dispozitie o perioada de timp pentru a da feedback. Daca totul e OK poti incepe sa o construiesti. Daca nu, negocieri si inapoi la faza de design.

 

Perioada petrecuta cu Brent si Pam, a fost o sansa foarte buna sa tragem cu ochiul din nou intr-o alt fel de lume. Apa pare mai albastra in mijlocul desertului, iar geamurile par mai curate atunci cand prin ele se vad stancile rosii.

 

... Ma intreb chiar nu se poate mari numarul de poze acceptate intr-un post? Pana atunci continuarea o gasiti ca de obicei pe blog: aici

 

Data viitoare, ne continuam drum prin Arizona, dormim pe Route 66 si vedem de ce socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la granita cu Mexicul. Ramaneti pe frecventa!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Foarte misto, imi faci pofta sa ma sui pe motor si sa fac un super ironbutt pana acolo... :)

 

Superba ultima poza, cu constelatia Scorpionul in toata maretia ei, deasupra casei.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Foarte misto, imi faci pofta sa ma sui pe motor si sa fac un super ironbutt pana acolo... :)

 

Superba ultima poza, cu constelatia Scorpionul in toata maretia ei, deasupra casei.

 

Hehe Chif, ca sa ajungi la noi ar trebui cred vreo 2 zile de ironbutt-uri. Dar daca te pornesti, numai sa ne zici si te asteptam undeva pe o plaja pe aici. Cat despre poza, e faina dar nu era ultima din postare. Din pacate pe acest forum nu prea reusesc sa pun postari mai lungi de aceea va redirectionez catre blog :)

 

-----------------

 

Aproape Mexic, dar nu chiar acolo inca!: 20 septembrie – 2 octombrie

 

 

Dimineata ne prinde fredonand “In Arizona m-am nascut pe saua unui cal/ Din brate mama m-a pierdut cand se ducea la ball”. Si stiti cum e, cand incepi ziua cu o melodie e greeu sa o mai scoti din cap.

 

DSC_0588.JPG

 

Indreptandu-ne spre sud, trecem pe langa Page si gasim un mesaj imbietor:

 

DSC_0549.JPG

 

Cica sa detinem o vedere de 1 milion de dolari. Hmmm daca de cumparat nu cumparam, ne uitam in jur macar sa intrezarim si noi acea vedere de milioane. Oare despre asta e vorba?

 

DSC_0554.JPG

 

Termocentrala valoreaza probabil mai mult de i milion de dolari insa nu cred ca asta e vederea pe care o cautam… Sa mai incercam.

 

DSC_0550.JPG

 

Asa e mai bine. Si deja sunt 2 propietari care detin vederea de un milion. Ce frumos… Multumiti ca am am vazut si noi despre ce e vorba, ne avantam in rezervatia inidienilor Navajo.

 

DSC_0578.JPG

 

Acum eu nu stiu exact detaliile actuale legate de indieni si viata lor in rezervatie. Presupun ca au parte de anumite beneficii din partea statului american. Insa trecearea noastra pe acolo ne-a lasat ganduri triste. Plecand chiar si de la termenul de “rezervatie” ce mie mi se pare injositor. Iar aceasta “zona” data indienilor este pur si simplu un… pustiu unde din loc in loc sunt niste case mici si saracacioase, insa mai toate avand antena satelit pentru TV… ah, lucrurile importante in viata.

 

Poate, mai departe de drumul principal lucrurile stau mai bine. Poate.

 

DSC_0573.JPG

 

Si apoi, notiunea de a “separa” oamenii poate duce la situatii nefericite. Desigur ca problema e mult mai complexa dar eu chiar ma intreb, de ce au nevoie indenii de o rezervatie, de ce nu ar putea sa se integreze in natiunea americana, cu toate ale sale, bune si rele.

 

DSC_0591.JPG

 

Admiram canionul sapat de “Micul Colorado” inainte de a se uni cu raul Colorado. Mic mic, dar si el este pus pe treaba.

 

DSC_0614.JPG

 

DSC_0621.JPG

 

... continuarea pe micau.ro

 

Bienvenidos a México!: 1-3 Octombrie

Traseul:

Screen%2520shot%25202012-10-13%2520at%25209.57.31%2520PM.jpg

——————————————–

Aerul diminetii este rece insa nu inchid vizorul castii. Ne indreptam spre Douglas si ma simt ca in diminetile cand, la facultate fiind, mergeam la un examen. Unul din acelea pentru care ai invatat, esti pregatit si in mod normal nu ar trebui sa ai probleme, insa profesorul este putin cam “intr-o ureche” asa ca niciodata nu esti sigur daca treci sau daca nu treci.

Cam asa si noi acum. Avem in sfarsit toate actele. Motocicleta are VIN-ul in regula. In mod normal nu ar trebui sa fie probleme, ar trebui sa trecem. Insa… hmm sa speram ca “profesorul” nu o sa fie intr-o ureche.

Douglas, ultimul oras american. Facem plinul (mari fraieri, dincolo aveam sa gasim benzina mai ieftina – dar deh… ne pregateam de parca urma sa mergem in pustiu…), ne asiguram ca avem apa suficienta si ceva minimal de mancat (batoane de cereale). OK, suntem gata, pe unde?

IMG_2845.JPG

Mexic la dreapta. Serios? Asa simplu? Ne luam la revedere de la Statele Unite. Si spunem “bine te-am gasit Mexic”!

DSC_0146.JPG

Stop la primul control, o doamnisoara vames, scunda, bruneta si imbracata intr-o uniforma mult prea strampta (dupa umila mea parere) ne spune intr-o spaniola curata si grabita ca vrea ceva. Opa… acu e acu, hai sa vedem cat de folos au fost audio-book-urile cu spaniola de prin Alaska: “Perdon seniora, no entiendo Espaniol muy bien, puede repetir?”

Ah OK, vrei sa vezi vizele. Uite le avem deja. De la Naco da. Pai si de ce nu am trecut pe acolo? Ne-au zis sa venim aici ca voi va pricepeti mai bine la permisele de trecere pentru vehicule. Aha… usa aia. Bun. O las pe Andreea sa pazeasca motocicleta, rugandu-ma in gand sa mai gasesc cand ma intorc si fata si motocicleta… si ma duc sa iau permisul de trecere. Intru si vad 3 ghisee. La unul dintre ele lucra un angajat. La celelalte 2 nu era nimeni caci doamnele se uitau la un film ce rula la televizorul de pe perete. Eh, hai ca deja ma simt mai aproape de casa! Stau si eu la rand la singurul ghiseu unde lucra cineva.

Nici aici nu stie sistemul lor informatic de VIN-ul lui Gunnar. Problem. Cual problem? No problem por favor. Il chemam jefe. Sefu’ zice ca sa introduca de mana VIN-ul si sa lase turistul sa intre in Mexic. Zis si facut. 40 dolari procesarea. 400 de dolari depozitul pe care speram sa il primim inapoi cand o fi sa parasim tara si gata suntem lasati liberi in Mexic!

IMG_2850.JPG

Plecam din parcarea punctului de control vamal si imediat observam ca s-a schimbat lumea in jurul nostru. Case colorate viu insa construite parca intr-o dezordine ce se potriveste ca haosul de pe strazi…

DSC_0085.JPG

Aici orice are motor se poate conduce. Si orice loc poate sa fie folosit pentru pasageri.

DSC_0190.JPG

Si desigur sunt si alte asemanari cu “acasa”…

DSC_0116.JPG

Si totusi, e altceva. Crampeie iti sunt familiare insa totusi totul e nou. Ne simtim treji, in alerta. Suntem atenti la soferi, la animale, la ce este in jur.

DSC_0238.JPG

Adam ne spusese ca semnele de circulatie sunt in Mexic mai mult cu titlu informativ… insa noi incercam sa respectam cateva semne ce indica viteza maxima, una ridicol de mica. Ne dam seama ca asta e destul de periculos pentru ca suntem depasiti, uneori foarte riscant, de cam toata lumea. Imaginati-va cum este sa incerci sa respecti o limita de viteza de 40km/h si sa vajaie camioanele pe langa tine cu 90-100 km/h.

Este altfel, insa ne place. Dupa mult mult timp, calatorim cu toate simturile in alerta. Nici vorba sa mai doarma pasagera, toata lumea ochii cat cepele la drum!

DSC_0034.JPG

Facem o pauza de hidratare si observam multi greieri in jurul nostru. Ah, deci asta era, ei se tot loveau de noi in timpul mersului.

IMG_2895.JPG

Dumnezeu stie de ce prefera asfaltul, insa drumul era impanzit de ei.

IMG_2882.JPG

Poate ca le place sa traiasca periculos caci multi isi gasesc sfarsitul acolo datorita autovehiculelor de care se izbesc intr-o veselie.

IMG_2901.JPG

Iar unde sunt “animale” moarte sunt si… vulturi.

DSC_0016.JPG

Si se pare ca aceste pasari au prea putina frica de oameni sau de masinile acestora. Caci abia in ultimul moment catadicsesc sa se desparta de “prada” lor cat sa te lase sa treci.

DSC_0040.JPG

Trecem prin satuce de munte. Trecem insa nu ne oprim pentru ca fuseseram sfatuiti ca e mai bine sa nu zabovim in apropiere de granita.

DSC_0079.JPG

Noi din fire suntem oameni pozitivi, pasnici si optimisti. Insa am zis ca fara a ne panica, este bine totusi sa urmam sfaturile si sa fim precauti. Am continuat deci sa observam locurile din mers:

DSC_0082.JPG

DSC_0091.JPG

Vine ora pranzului pe nesimtite si se pare ca nici noi nu suntem prea diferiti de mai sus amintii vulturi. Astfel, foamea invinge teama de a ne opri. Cedam si cautam un loc unde sa mancam. Gasim un local la marginea drumului. Intram si ne intampina un batranel simpatic. Hai ca pare OK aici.

DSC_0093.JPG

Aflam destul de repede ca spaniola noastra nu este inca suficient de sofisticata pentru a comanda altceva de mancare decat “tacos”. Batranelul incearca sa ne explice ce are de mancare insa fara mare succes. Incearca sa isi cheme baiatul, Ramon, sa clarifice situatia. Insa cum acesta se lasa asteptat, ne ia frumos pe amandoi si ne baga la cuhnie, ridica capacele oalelor de pe aragaz si ne lasa sa ne alegem ce dorim.

DSC_0094.JPG

Eh cat de tare poate sa fie! Ne place in Mexic!

Cum nu luasem si ceva de baut, ies putin sa iau o sticla de apa de la motocicleta parcata in fata localului. Cand veniseram noi, eram singurii de acolo, dar asta se schimbase intre timp. Cand ies dau nas in nas cu un camion plin de soldati, toti echipati pana in dinti. Tentatia e mare si reusim sa tragem o poza pe ascuns. Gunnar nu pare deloc intimidat de compania din parcare.

DSC_0095.JPG

Noi insa devenim constienti brusc ca lucrurile nu sunt asa simple iar lupta impotriva drogurilor este una foarte reala si foarte serioasa. Plecam urandu-le pofta buna soldatilor si, doar in gand, sa aiba succes maxim!

Drogurile si organizatiile ce se ocupa de producerea, transportul si distributia acestora sunt o parte intunecata dar cat se poate de reala a vietii in aceste locuri. Lumea insa isi continua viata cat mai bine posibil. Iar mexicanii, in majoritatea lor, sunt oameni onesti, plini de viata si zambitori. Nadajduim sa ii intalnim numai pe acestia…

Pe drum am intalnit foarte multi cai, insa nici o caruta. Caii sunt folositi aici doar pentru calarit, metoda de transport folosita se pare inca la modul cel mai serios.

DSC_0051.JPG

Ne salutam calduros cu o ceata de… calareti.

DSC_0052.JPG

Tinta noastra pentru aceasta prima zi este mica asezare Banamichi, unde ne asteapta Tom, un american ce s-a dinragostit de Mexic si a decis cu cativa ani in urma sa se mute aici definitiv, deschizandu-si impreuna cu sotia sa un hotel intre munti. Soseaua pana in Banamichi nu este nici pe departe una secundara insa am fost avertizati de Tom ca o sa avem vreo trei sau patru “wet crossings”. Hmmm cum adica wet crossings? Pai cam asa, loc unde apa trece peste drum.

DSC_0053.JPG

Ce sa te mai complici sa construiesti pod? Si nu vorbim de vreun firicel de apa. Zona care se inunda este destul de respectabila. Din fericire sezonul ploios tocmai se terminase asa ca mult dintre treceri erau uscate. Insa nu toate…

DSC_0069.JPG

 

Ca de obicei, continuarea se gaseste pe micadu.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ce s-a intamplat cu site-ul vostru? Inainte cand il deschideam in dreapta aparea o casuta unde spunea locatia voastra (unde va aflati). Acum apare: User ID incorrect. Make sure you entered it correctly.

Editat de robertkiran
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Hei Robert! Multumesc pentru heads up! Intr-adevar se pare ca a fost o problema cu google latitude. Am reparat-o si acum plug-in-ul ar trebui sa functioneze corect.

 

In nordul Mexicului: 4-6 Septembrie

Ei si cum dupa doua zile petrecute la Tom ne mai trecuse nodul din gat legat de trecerea in Mexic, era timpul sa ne avantam cu incredere spre urmatoarea destinatie. Barranca del Cobre (sau Copper Canyon) un loc care, conform celor citite, este mai mare chiar si decat “Marele Canion” din SUA. Insa Barranca del Cobre era inca departe de noi asa ca pana una alta exploram drumurile sugerate de Tom, drumuri ce ne duc prin muntii Sierra Madre Occidental.

DSC_0255.JPG

Nu prea late, nu prea umblate si foarte serpuitoare, aceste cai se dovedesc pline de surprize. Prima dintre ele este ca suntem avertizati: “Acest drum este fara ursi. Atentie maxima!”

DSC_0130.JPG

Desigur, o gluma facuta de vreun mexican, folosindu-se de jocul de cuvinte “SINUOSO” (sinuos) -> “SIN OSO” (fara urs). Trebuie mentionat totusi ca tipul a fost perseverent, mai toate semnele de pe ruta 20 fiind modificate in acest fel. Gluma, gluma insa partea cu “atentie extrema” se dovedeste a fi foarte adevarata caci fiecare curba se dovedeste a fi un fel de “surprize surprize” (fara Andreea Marin). Niste vulturii par ca vor sa joace leapsa cu noi, decoland in ultimul moment posibil si facandu-ma sa ma sui pe frane pentru a evita o coliziune

DSC_0148.JPG

Scapam de pradatori (Andreea ii numeste “curcani” si nu ii simpatizeaza deloc) si dam peste un alt personaj, o legenda a copilariei noastre: Road Runner!

DSC_0144.JPG

Este atat de mic si agil incat Andreea abia apuca sa il prinda in poza de mai sus, inainte ca Road Runner-ul sa dispara in tufisuri. Chicotim la ideea ca ar trebui sa descoperim prin apropiere si capcana intinsa de coiot.

Insa nu avem prea mult timp pentru melancoliile copilariei caci conditiile se schimba rapid si dupa ceva vreme ne dam seama ca suntem complet singuri, inconjurati de verde si albastru.

DSC_0420.JPG

DSC_0332.JPG

Sentiment ciudat, singura dovada ca si alti oameni au trecut pe aici, este fasia asta de asfalt cu dungile galbene pe mijloc. Si uite… nici ea nu este in cea mai buna stare. Mai intai pietre…

DSC_0242.JPG

Apoi soseaua parca nu prea mai este nici ea convinsa ca vrea sa continue, parand ca se va transforma cat de curand intr-o poteca.

DSC_0239.JPG

Iar pe marginea drumului zarim urmele timpului, ce aduc hrana pamantului.

DSC_0301.JPG

Ne oprim ceva mai departe, pe marginea unei prapastii de unde privirile pot calatori pana departe.

DSC_0373.JPG

In jur este liniste deplina. Este cald. Si nici vantul nu mai bate. Langa noi poposeste sentimentul ca suntem singuri. Suntem in Mexic si suntem singuri pe un drum ce nu stim exact unde duce si nu stim unde avem sa ajungem in aceasta seara. Ciudat poate, aceste ganduri nu ne sperie. Sunt mai degraba o trezire a simturilor, o realizare ca aceasta calatorie se intampla cu adevarat, ca aceasta zi este foarte reala.

DSC_0232.JPG

Intorc cheia in contact si huruitul motorului lui Gunnar vine ca o izbavire. Plecam din acel loc, lasand gandurile apasatoare in urma, pe marginea prapastiei. Cat timp suntem functionali (noi si Gunnar), avem benzina si avem apa totul e OK. Curbele se scurg lin, ca intr-un film vechi si mut. Si nu dupa mult timp dam peste primul semn de “umanitate”. Si inca ce semn… un tir!

DSC_0240.JPG

Ce o fi cautat omul asta pe drumeagul de munte cu tirul acela mare nu stiu. Insa noi ne-am bucurat ca am mai gasit un semn de viata. Si ne-am ingrijorat putin legat de cum am putea sa il depasim. Drumul nici nu prea avea 2 benzi (in adevaratul sens al cuvantului) ce sa mai vorbim de vizibilitate. Reusim, totusi sa ne strecuram in fata, asta si cu ajutorul soferului care ne-a semnalizat ca putem trece.

DSC_0262.JPG

Si interesant este ca Adam mi-a spus, cand inca eram in SUA ca tiristii sunt de obicei baieti de treaba in Mexic si iti fac semn cand poti sa ii depasesti. “Aaa ce tare, ca si in Romania” i-am zis eu. “Serios? Si in Romania pun camionagii semnal stanga cand poti sa ii depasesti?” “Aaa nu! semnalul stanga este cand NU poti sa depasesti la noi in Romania si dreapta cand poti sa depasesti ” Se pare ca in Mexic este exact INVERS! Aici se pune semnal stanga cand vrei sa ii spui celui din spate ca poate sa treaca. Ah, ce bine ca am stiut asta de la Adam.

Desigur, ati putea sa va intrebati cum iti dai seama daca semnalul stanga pus de tirist este pentru ca poti tu sa il depasesti sau pentru ca vrea el sa depaseasca pe cineva. Hmm mexicanii au rezolvat-o si pe asta: ca sa nu apara confuzii de acest fel, atunci cand vor sa depaseasca ei nu prea mai pun semnal deloc. Ca sa nu cumva sa crezi ca e OK sa ii depasesti. hmmm fiecare bordei cu obiceiul sau.

Noi lasam tirul in urma si dam peste trafic. Din cel mioritic. Pare cunoscut?

DSC_0069.JPG

 

Continuarea pe blog, unde exista si butoane de share si like :P

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Se pare ca treba cu tiristi care semnalizeaza ca poti depasi este la fel ca in Kirghistan...vara asta in excursia pe cate am facuto, nu intelegeam ce tot semnaliza unul cu tir-ul ca vrea sa depaseasca, dar nu se misca de pe banda lui, asa ca pana la urma l-am depasit...m-am prins ca la ei pe invers dupa ce mai multi tiristi mi-au facut aceleasi semnale...Deci sunt reguli facute de tiristi si soferii din fiecare zona, tara, continent...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Exact... si pentru noi a fost foarte ciudat. Acuma, nu vreau eu sa fiu partinitor si sa tin cu ai nostri, insa chiar cred ca are mult mai mult sens cum se face la noi, semnalizand dreapta cand vrei sa te depaseasca cel din spate. Dar vorba ta, fiecare cu obiceiul sau.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@bendix: multumesc! iata si continuarea:

80 de kilometri. Atat mai aveam cu o zi in urma pana in Creel, atunci cand s-a intamplat pana. 50 ii facuseram cu chiu cu vai cu roata petiticta. Acum, cu un cauciuc tot peticit, insa “profesinist” pe interior, stateam la o rascruce de drumuri si ne intrebam ce sa facem.

1. Ne indreptam spre Chihuahua, la 200 kilometri in nord-est unde din telefoanele date nu reusisem sa gasim un cauciuc pe masura noastra.

2. Ne continuam drumul conform planului initial cu anvelopa asa cum este, urmand sa ajungem la un moment dat in Durango, tot un oras marisor dar aflat la mai mult de 500 de kilometri spre sud.

Alegem varianta a doua caci socoteala noastra era ca daca peticul urma sa tina 200 de kilometri acesta ar fi fost bun si pentru 500 si mergand spre sud, aveam mai multe sanse sa gasim un cauciuc nou. Iar pe langa aceasta puteam include in traseu ceea ce aveam initial in plan: Barranca del Cobre. Mai privim o data in sus spre cerul cu putini nori. Adidasii ne priveau tacuti. Aveam sa aflam daca am facut alegera buna….

DSC_0498.JPGZis si facut! Plecam din San Juanito si… 30 de kilometri mai incolo intram in Creel, destinatia pe care o aveam in plan inainte sa avem “patania” cu pana.

Creel este un “Pueblo Magico” adica unul dintre satele selectate de guvernul mexican pentru promovarea turismului si a valorilor traditionale mexicane.

DSC_0476.JPG

DSC_0512.JPG

Satul este intesat cu indieni (asemanarea cu personaje de prin locurile noastre este, pur intamplatoare)

DSC_0480.JPG

DSC_0493.JPG

Iar magazinele sunt pregatite pentru turistii interesati de ultimele lucruri la moda

DSC_0486.JPG

Insa dincolo de cele 2-3 strazi “principale” locurile sunt pline de colb, gunoaie si… voie buna dusa pana la o culcare fortata in iarba

DSC_0496.JPG

Amestecul acesta de nou si vechi de mexicani si indieni de “aproape curat” si “nu chiar asa de curat”, strazile inguste, magazinele pline ochi cu tot ce iti inchipui, aparent fara nici o ordine, totul este plin de culoare.

DSC_0491.JPG

Ne croim drum prin acest amalgam incercand sa ne gasim un loc de cazare. Gasim insa mai inainte de asta un… canadian, pe nume Blake. Si el tot spre Argentina se indrepta. Si el, tot cu o motocicleta, un Kawasaki KLR650. Iar acum, in Creel si el era proaspat ajuns si in cautare de cazare. Ne unim fortele pentru a gasi cea mai ieftina cazare. Observam ca Blake vorbeste foarte bine spaniola cand trateaza cu propietarul unei “vile” pentru a vedea unde ne putem lasa motocicletele. Ne pregateam sa il felicitam pentru priceperea in graiul lui Cervantes cand ne marturiseste ca el este nascut in Guatemala si ca spaniola este limba lui nativa! Ah, se explica atunci.

DSC_0536.JPG

Ne parcam motocicletele sub niste arcade si plecam sa luam satul la picior impreuna.

DSC_0479.JPG

DSC_0495.JPG

Ne indreptam spre varul unui deal din apropiere de unde Hristos, alb si tacut, ocroteste comunitatea

DSC_0534.JPG

Privim si noi tacuti spre El. Acum un an nici macar nu ne gandeam la toate aceste lucruri. Acum suntem aici si privim cum norii albi se scurg lin. Uneori cred ca este o minune ca am ajuns aici. Si oare ce va urma?

Blake isi atinteste privirile spre sat.

DSC_0522.JPG

Baiatului astuia ii place sa se catare. Si a facut-o in trecut pe foarte multe structuri inalte. E un tip de treaba si ne intelegem bine. Decidem ca a doua zi sa vizitam impreuna canionul. Fara bagaje, calatoria scurta pana la intrarea in parcul national este o placere. In fata noastra, Blake se distreaza deasemeni.

DSC_0545.JPG

Ajunsi la intrare, descoperim ca… nu este nici o ingramadeala, de fapt nu este mai nimeni acolo. O ghereta modesta si un paznic ce ne da biletul de intrare, ce costa aproximativ 2 dolari. Ironic, ni se pare mult. Daca ne gandim insa cat era intrarea la Marele Canion… gandurile noastre sunt total nedrepte.

DSC_0549.JPG

Alta diferenta frapanta fata de Statele Unite (unde punctele de atractie sunt marcate foarte bine), aici semnele indicatoare sunt putine si rare.Iar harta locului se gaseste pe un perete. Atat.

DSC_0554.JPG

Reusim deci cu brio sa trecem veseli pe langa drumul ce duce la marginea canionului. Nu-i suparare caci oricum avem ce vedea in jur. Facem cale intoarsa si cand ajungem, ramanem fara cuvinte. Marele Canion este mic!

DSC_0559.JPG

DSC_0560.JPG

Grand Canyon-ul este uscat si rosu, de aceea poate parea mai impunator. Insa odata ce ajungi pe marginea canionului din Mexic… senzatia este incredibila.

DSC_0593.JPGAmuzant este ca in Statele Unite, ar fi fost probabil multe balustrade si un gard, care sa te impiedice sa ajungi pe acea stanca iesita in afara. Aici era doar un semn…

 

Continuarea pe micadu.ro

 

Masini, oameni si orase: 8-10 Octombrie

Dupa 2 zile petrecute langa Barranca del Cobre ne luam ramas bun de la Blake. El avea sa coboare intr-unul dintre satele de indieni tarahumari din canion, iar pentru noi venise timpul sa plecam mai departe. Planul general era sa ajungem la ocean. Oceanul Pacific. Cum noi ne aflam insa in mijlocul muntiilor mai aveam ceva cale pana acolo. Deocamdata ne delectam cu imagini montane, vazute de pe unul dintre drumurile recomandate de Cesar.

DSC_0060.JPG

DSC_0083.JPG

Peisajele ne aduc aminte de cele vazute in Statele Unite, in Utah si Arizona. Insa totusi nu sunt chiar toate lucrurile la fel. Aici lumea mai merge si pe jos…

DSC_0027.JPG

Iar daca merg cu masina, nu respecta chiar mereu numarul maxim de pasageri prevazut in design-ul masinii…

DSC_0081.JPG

DSC_0099.JPG

Duse sunt imaginile din Phoenix de exemplu unde banda dedicata masinilor cu cel putin doi ocupanti era pur si simplu goala in timp ce pe celelalte 3-4 benzi ale autostrazii ambuteiajul era maxim. Glumind, am putea spune ca mexicanii sunt mult mai grijulii cu mediul inconjurator pentru ca incearca sa foloseasca masinile la potential maxim. Trist este insa ca nu responsabilitatea ii face sa fie asa, ci nevoia. Dar ar putea, ar merge si ei fiecare cu masina lui. Toti am face-o.

In destul de multe locuri vedem ca oamenii sunt mandri aici. Mandri ca sunt… chihuahuani. Si apropo de “media”, am vazut foarte multe anunturi si reclame pictate de mana pe diferiti pereti (in loc sa fie afise mari printate). Ceva mai incolo aveam sa surprindem o astfel de actiune.

DSC_0096.JPG

 

Mai departe scrie-n... blog aici

 

Spre oceanul cel albastru: 11 octombrie

 

Din pacate nu mai pot adauga poze in acest post. Noul episod este aici

Editat de Anjin
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Multumesc Radu! iata ca dupa ceva intarizere am gasit internet stabil si ceva liniste asa ca vine si urmatorul episod:

 

Mexico City si mai departe: 12 – 17 Octombrie

Cand esti intr-o astfel de calatorie ajungi sa apreciezi lucruri simple: sa ai asternuturi curate unde dormi, sa ai apa calda atunci cand vrei sa faci un dus. Hotelul unde stateam in Mazatlan depasea cu mult aceste lucruri simple fiind destinat un vacante mult mai… luxuriante. Avea de exemplu un jacuzzi instalat langa fereastra, cu vedere la ocean. Noi… desigur ca am folosit acel loc la potentialul sau maxim:

DSC_0355.JPG

Stiu, probabil ca cei care au facut design-ul camerei aveau in minte cupluri romantice ce isi petrec seara admirand apusul soarelui din cada plina cu apa cu bule, sorbind dintr-un pahar de sampanie. Noi insa a trebuit sa ne adaptam cerintelor mai urgente, de exemplu sa rezolva problema lipsei de tricouri curate.

Insa dupa doua zile petrecute acolo, simtim nevoia sa continuam. Din Mazatlan majoritatea celor care merg pe un traseu ca al nostru continua de-a lungul coastei. Noi vroiam sa ocolim zona Acapulco (nu auzisem lucruri prea placute despre aceata) si in plus aveam o invitatie sa vizitam Mexico City.

Intoarcem deci ghidonul spre interiorul tarii. si ne indreptam spre Guadalajara. Pe marginea drumului multe locuri de unde poti cumpara creveti la preturi foarte bune

DSC_0375.JPG

Ceva mai departe vedem si cum sunt uscati si pregatiti de vanzare: Sunt pur si simplu descarcati din camioane pe niste plase uriase, chiar pe marginea drumului. Fara prea multa ceremonie si fara prea multe reguli de igiena…

DSC_0424.JPG

Insa ne apropiem de Guadalajara, un oras mare si asta se vede. Pe langa panourile rutiere, iata, vedem cum troneaza si unul dintre simbolurile capitaliste americane. Panoul arata exact ca unul de circulatie ce indica localitati. Hmmm…

DSC_0543.JPG

Decidem sa ocolim orasul in sine (e al doilea ca marime din Mexic) dorind sa evitam traficul de ora 5PM. De cand suntem intrati in Mexic avem o politica destul de stricta in a nu calatori pe intuneric asa ca incercam sa ne gasim cat mai devreme un loc de dormit. Inca din America auzisem ca “in sud” exista “love hoteluri”. Camere cu intrari separate, fiecare cu garaj propriu in care intri, parchezi, tragi usa la garaj si faci… ce vrei tu. In cazul nostru sa dormim peste noapte. Gasim un astfel de hotel si aruncam o privire.

DSC_0555.JPG

Totul pare curat si foarte… discret. Abia gasim pe cineva sa ne spuna cat costa o astfel de camera. Suntem intrebati daca vrem cu jacuzzi sau nu. Hmm fara multumim, ne-am spalat deja rufele, avem toate tricourile curate…

Aflam pretul si ni se pare prea mult. Sunt aproape sa descalec de pe Gunnar cand imi mai vine o idee… si intreb ca sa fiu sigur, ca pretul e pentru toata noaptea. “Oooo senior toda la noche? entonces el precio es el doble”. Mda, super, se pare ca in astfel de locatii pretul uzual este pentru 6 ore numai. Eu tot nu inteleg de ce… pentru ca un om trebuie sa doarma macar 7 ore pe zi…

Plecam sa ne gasim un alt loc si decidem sa incercam intr-una dintre localitatile de pe malul lacului Chapala. Sunt numai 50 de kilometri pana acolo insa ne simtim putin presati de lumina soarelui ce dispare incet incet. Reusim totusi sa gasim un hotel, negociem un pret si imi parchez motocicleta in holul din curtea interioara. Prima parcare de acest fel…

DSC_0001.JPG

Cu loc sigur pentru motocicleta si pentru noi, ne relaxam iesind la o plimbare pe malul lacului. Promenada este intesata de turisti, majoritatea straini. Se aude muzica tare, se mananca tot felul de chestii, se aude zarva de peste tot. Ne dam seama ca este inceput de wekend si lumea petrece. Noi ne simtim cumva putin in afara acestui tambalau. Pentru noi nu e weekend. E doar o alta zi din calatorie cu surprize cu lucruri noi vazute, cu oboseala, cu grija gasirii unui loc sigur de dormit. Ne bucuram acum in liniste de venirea noptii peste lac.

DSC_0579.JPG

Sunt destul de multe motociclete in Mexic (cu mult mai putine decat in Guatemala aveam sa aflam mai tarziu). Si majoritatea sunt de capacitate mica. 125, 150, 180 hai uneori si 250. Pe ele, pot merge 1 2 3 sau chiar mai multi oameni. De regula mai toti fara echipament. Aici motocicletele mici sunt, ca si in Asia, doar un mijloc la indemana de a merge din punctul A in punctul B. Iar daca ai o familie de 3, ii urci pe toti pe moto si mergi unde ai de mers. De aceea, nu mica ne-a fost mirarea a doua zi cand vedem pe marginea drumului un BMW GS1200. Iar pe el 2 oameni (numai doi???) care poarta si echipament.

DSC_0147.JPG

Hmm asta e ciudat. Ne gasim prin trafic si ne intrebam, din mers, cine suntem si ce e cu noi pe aici. Cum toata discutia avea potential, ii propun lui Uli sa traga pe dreapta si sa vorbim in voie. Si uite asa ii cunoastem pe Uli, un german stabilit in Mexic de ani buni si pe Alejandra, prietena sa. Ei iesisera numai la o plimbare de weekend, sa testeze noul GS1200 pe care tocmai il cumparasera. Frumoasa motocicleta. Ne strangem mainile bucurosi de intalnire si povestim de una si de alta. Ma gandesc ca in Europa proabil ca nici nu ne-am fi oprit. La fel poate si in State. Aici insa lucrurile acestea sunt posibile.

uli4.JPG

Photo credit to Alejandra and Uli

Facem schimb de email-uri si ne uram multa bafta cu planurile noastre actuale si viitoare. Astfel cu ajutorul lor am stim si noi cum arata 2 romani calatorind prin Mexic pe un VStrom, vazuti de la bordul unui GS1200.

uli1.JPG

Photo credit to Alejandra and Uli

uli2.JPG

Photo courtesy of Alejandra and Uli

Ziua asta este amestecata. Avem parte de intalniri frumoase precum cea de mai sus apoi ratam cat se poate de clar cazarea din Morelia si in loc sa avem parte de centrul istoric, patrimoniu UNESCO, de o periferie anosta.

DSC_0103.JPG

Little boxes, little boxes… O priveliste pe care aveam sa o reintalnim in Mexico City, insa la o scara mult mai larga. Ne intreptam spre capitala unde aveam sa stam impreuna cu Alex si Dagmar doi germani ce locuiesc (si ei) in Mexic din 1995.

Din fericire acestia ne asteapta la 100 de kilometri in afara orasului si ne ajuta apoi sa navigam in nebunia de pe strazile din Mexico City.

DSC_0318.JPG

Imi aduc aminte cu nostalgie de lane splitting-ul facut in California cu Doug! Aici e un alt nivel. Nici nu prea exista “lane”-uri pe care sa le “slit”-uiesti. Fiecare merge pe unde stie si pe unde poate. Dagmar si Alex au multa rabdare cu niste incepatori ca noi si ajungem astfel cu totii in siguranta acasa.

DSC_0303.JPG

Urmeaza 3 zile de relaxare totala, in care Dagmar si Alex ne fac sa ne simtim excelent la ei acasa iar noi avem ocazia sa devenim turisti din aceia clasici, vizitand Mexico City. Facem chiar extravaganta sa ne luam bilete de city tour bus, dar asta mai ales pentru ca e cea mai ieftina metoda sa te plimbi prin oras, putand sa te urci si sa cobori din tour-bus-uri de cate ori vrei. Avem deci ocazia sa vedem fragmente, mici fragmente din uriasul puzzle reprezentat de capitala Mexciului. O imbinare de cladiri moderne si aerisite

DSC_0349.JPG

si case inghesuite si cu facilitati limitate

DSC_0323.JPG

Am vazut oameni eleganti,la costum si cravata (chiar daca unii dintre ei vorbind la telefon iesiti cu totul pe fereastra)

DSC_0378.JPG

si oameni dansand in costume aztece in piata centrala.

DSC_0381.JPG

Cand am plecat din tara am urmat sfatul gasit pe website-ul Ministerul Afacerilor Externe si am trimis cate un email ambasadelor Romaniei din tarile prin care urma sa intram. In Canada am primit sfaturi si am fost pusi in contact cu diferite comunitati de romani. Iar acum, in Mexic nu mica ne-a fost surpiza sa fim invitati la o intalnire cu doamna ambasador Ana Voicu. Am ajuns la ambasada fara sa stim la ce sa ne asteptam si recunosc ca ne-am emotionat tare cand am auzit vorbindu-se roamneste de partea cealalta a portii. Intalnirea s-a dovedit una foarte relaxata si placuta. Am discutat putin despre romanii ce traiesc in Mexic (se pare ca sunt in jur de 400 in toata tara) despre viata in Mexic dar si despre calatoria noastra. Doamna ambasador a trecut peste abordarea tipic-oficiala si ne-a dat sfaturi pertinente despre continuarea calatoriei in Mexic. Recunosc ca a fost mai bine decat ma asteptam sa fie si probabil ca este primul politician ce mi-a lasat o impresie placuta.

ambasador.JPG

Dar calatorului ii sade bine cu drumul asa ca a doua zi ne pregatim de plecare. Ne luam la revedere de la Alex si Dagmar si le uram numai bine in aventura lor mexicana.

DSC_0446.JPG

O dimineata ce se anunta usoara se transforma intr-o veritabila incercare de a scapa din Mexico City. Aveam de la Alex indicatii foarte clare despre cum si pe unde sa o luam ca sa iesim. Aveam si un GPS cu o harta a orasului functionala. Navigarea deci prin hatisul de strazi si masini ar fi trebuit deci sa fie facila.

DSC_0463.JPG

Si totusi, cumva ratam amandoi o iesire pe care trebuia sa o luam si cam aia a fost… ajungem sa facem manevre hmmm aproape ilegale pe spatiul verde in incercarea de a ne redresa…

DSC_0474.JPG

… si sfarsim prin a iesi din oras prin cu totul alta parte, 2 ore mai tarziu. Ei bine, nu conteaza asa tare. Avem ocazia sa vedem cartiere ce probabil sunt mai putin vizitate de turisti si care, pentru a folosi o exprimare diplomata, sunt foarte departe de cum arata cartierele centrale…

DSC_0475.JPG

No ce bine… imbulzeala ca in Obor, gropi si lume care circula care cum pofteste. In fata noastra, un domn pare ca e hotarat sa care tot pamantul in camioneta sa. Vazand cum se inclina masina la fiecare schimbare de banda decidem ca e mai intelept sa incetinim. Andreea reuseste sa il surpdinda in momentul cand acesta se avanta pe autostrada. Roata din stanga spate era ridicata de pe sosea…

DSC_0484.JPG

DSC_0485.JPG

Si intr-un final ne avantam pe drumul spre Oaxaca bucurosi ca am scapat de trafic. E tarziu si avem multi kilometri inaintea noastra. Asa ca salutam doar de la distanta Vulcanul Popocateptl. Poate ca e mai bine asa caci acesta pufaia mofturos.

 

 

Chiar si cu ajutorul lui Tija se pare ca tot am depasit numarul maxim de poze permis asa ca puteti gasi continuarea

in locul stiut, aici.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...