Lumea Noua

[Anjin]

Eheee si cum acasa ne-am intors, iar afara iarna pare sa revina in forta... e vremea sa ne continuam povestile si sa plecam din Tierra del Fuego (un loc cam la fel de friguros cand am fost noi pe acolo, desi era vara).

 

Lumea Noua V.1 – Plecarea din Tierra del Fuego

De catre: AlexMD On March 26, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

Plecarea din Tierra del Fuego: 17 – 21 Februarie 2013

Intorsi in Ushuaia dupa pauza de 11 zile, era momentul sa ne pregatim iesirea din Tierra del Fuego. Asta nu inainte insa de a mai avea parte de o experienta interesanta in Ushuaia: Calatoria cu trenul “Fin del Mundo”.

Construit in secolul trecut, de catre detinuti (initial Ushuaia fusese o colonie pentru detinuti), sina de tren cu ecartament ingust a reprezentat o artera importanta in zona. Multi ani mai tarziu, aceasta a fost redeschisa ca atractie turistica. Si iata-ne deci avand oportunitatea sa calatorim cu acest trenulet.

Vremea a fost destul de mohorata iar noi ne-am incalzit cum am putut in vagoanele de lemn care erau cel putin acoperite. Nici nu vreau sa stiu cum era pentru detinuti, in timpul iernii, o calatorie cu acest tren, folosind vagoane deschise.

Mie de cand eram mic mi-au placut trenurile. Si aceasta atractie nu s-a diminuat odata cu adunarea anilor. Acum eram din nou copil, calatorind intr-un tren tras de o locomotiva cu aburi, trecand printr-un peisaj de poveste. Si ca intr-un basm, ni s-au alaturat cai liberi, galopand pe langa tren. Sunt unele intamplari carora nu ai cum sa nu le zambesti.

Intorsi in statia principala, ii multumim Gabrielei, gazda noastra de la Tren del Fin del Mundo si ne pregatim de o alta calatorie, de data aceasta cu motocicleta. La revedere Ushuaia!

Daca la venire am avut parte de o vreme calduta si asfalt uscat, la plecare suntem inconjurati de munti albi, asfalt ud (speram noi doar ud, nu si inghetat) si un frig… de iarna (desi calendaristic, era inca vara)

Ajungem in Rio Grande, micul orasel unde inoptasem pe 3 februarie de ziua mea. Acum, pensiunea la care poposisem atunci nu mai avea nici o camera libera insa partea buna este ca ne intalnim (pur intamplator) cu Dylan, unul dintre motociclistii cu care trecuseram pe aceeasi barca, din Panama in Columbia.

Ne gasim cazare la o alta pensiune si ne petrecem seara stand la povesti. Dylan se indrepta spre Ushuaia de abia. Insa fusese si prin Venezuela. In timp ce povesteam eu ma ocup si cu alta indelednicire: salvarea incarcatorului de laptop. Cea mai recenta componenta electronica (din pacate nu si ultima) ce cazuze victima conditiilor de drum, incarcatorul laptop-ului nu mai functiona. In Ushuaia gasisem intr-un magazin unul nou insa pretul cerut (200 de dolari) m-a linistit imediat. Lasa, o rola de banda adeziva costa mult mai putin desi e mai inestetica. Asa ca, iata-ma jucanduma cu firele.

Cu operatia reusita, e timpul sa ne bucuram. (e clar, sunt un computer junky)

A doua zi, traseul era unul clar: 70 kilometri de asfalt, 150 kilometri de of-road si apoi inca vreo 40 pana la un feribot ce avea sa ne duca peste Stramptoarea Magelan, inapoi pe continent. Soarele se grabeste sa ne ajunga din urma, colorand auriu patura de nori.

De abia iesim din oars si vantul isi face simtita prezenta insistent. Inaintam cu destula greutate chiar si pe asfalt. La un moment dat o piatra loveste cu putere parbrizul Kappa, crapandu-l. Inca ceva ce se “strica”. Macar nu e “gadget electronic”. Ma gandesc ca tot mai bine e asa, daca nu era parbrizul acolo, poate ca piatra lovea altceva.

Dupa inca putini kilometri, luam o decizie: ne intoarcem. Problema nu era cu asfaltul, problema era cu cei 150 de kilometri de drum neasfaltat ce aveau sa urmeze. Nu imi placea deloc cat de tare batea vantul. Si nu vroiam sa trebuiasca sa astept pe la granita sau pe la feribot sa se potoleasca pentru a putea inainta. Deci, cu coada intre picioare, revenim in Rio Grande pentru inca o zi. Numai bine, la televizor vedem avertizarea de vanturi puternice (haha, argentinienii sunt in urma, nu au auzit de coduri galbene, portocalii si alte alea).

Feribotul ce facea legatura dintre insula si continent nu functiona. Abia peste inca o zi putem pleca si reusim sa ajungem in regula la trecere. De data asta chiar plecam.

Peste noapte aveam sa ne oprim in Rio Gallegos, la Oscar. Nu a fost nevoie sa folosim cheile pe care ne-a lasat-o. Era acasa.

[chif]

Frumos. Ati trecut Chile / Argentina de multe ori, sau e straight forward prin Argentina? Ce crezi ce e mai fain, sunt optiuni sau e doar AR?

[Anjin]

Am trecut Chile/Argentina de multe ori. Cred ca in total de vreo 6-7 ori. Iar daca am fi avut timp si motociclete mai usoare si inclinatii pentru off-road, puteam sa petrecem 1 an de zile numai in aceasta zona si sa trecem granita peste Anzi de zeci de ori, fara sa ne plictisim.

 

Cu siguranta ca sunt locuri de vazut si drumuri interesante in ambele parti. De fapt, sincer vorbind, noi am sarit peste multe astfel de locuri din simplul motiv ca nu puteam sa "ne impartim" peste tot. Mai fain... nu stiu ce sa zic, practic toata zona Anzilor este extraordinara. Apoi, spre est in Argentina lucrurile se mai "calmeaza"... pampas ceva stanci, frig, vant... in fine, si locurile alea au frumusetea lor doar ca e mai greu de gasit uneori

 

Si cand iti cauti drumul sa te dai in jos spre Ushuaia, ai destul optiuni si trebuie sa alegi. Prin Chile pe Caretera Austral, pe Ruta 40 prin Artentina, pe Ruta 3 si multe alte combinatii intre ele. Timp sa fie. Si bani desigur

Adaugat Acum un minut

Lumea Noua V.2 – La revedere, Patagonia

De catre: AlexMD On March 29, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

La revedere, Patagonia: 21-22 Februarie 2013

E ceva si cu drumul asta. De atata timp, de atatia kilometrii se invart rotile lui Gunnar. Si totusi noi nu ne-am plictisit deloc. Hm, eu nu m-am plictisit deloc. Andreea… mai doarme uneori in spate. Uneori ma gandesc ca poate are dreptate. Ce sa faci acolo in spate cand in jur ai un astfel de peisaj de exemplu?

Exista totusi o frumusete aparte a intinderilor nesfarsite din Patagonia. Si aici, cerul pare mai aproape de oameni. Iar pe cer, pe cer se deruleaza un film magnific. Cerul se schimba mereu, chiar si atunci cand te opresti. Trebuie sa ai doar rabdare. O mana nevazuta, deseneaza, uneori cu inocenta unui copil, alteori cu supararea unui om mare ce pare ca nu mai stie decat sa se incrunte.

Plecarea noastra din Rio Gallegos s-a produs linistit, fara nici o surpriza, fara nici o complicatie. Ne-am luat la revedere de la Oscar, amintindu-ne sa ii dam inapoi si cheia de rezerva. Ne-am luat la revedere si de la Manolito, un baiat pe care il cunoscusem doar cu 1 zi inainte si care ne-a impresionat (si el) cu optimismul si dorinta lui de a ajuta. Si gata. De ore bune calatoream prin peisajul de mai sus, intre nori si pampas.

Este o zi rece dar asta nu ne mai surprinde. Caldura a ajuns sa fie o notiune abstracta atunci cand vine vorba de exterior. “The great outdoors” par sa fie lasate aici de cand lumea asa: reci, aspre si cu vant omniprezent. Si toti cei care calatoresc pe aici, trebuie sa accepte si sa se adapteze.

Timpul pare si el sa treaca cu un alt ritm. Asezarile sunt putine si departe una de alta. Nu mai stim nici noi bine cat este ceasul si parca asta nici nu mai are importanta. Ne oprim intamplator langa un loc unde timpul pare sa se fi oprit in loc. Cu motorul oprit se lasa linistea peste imprejurimi. In stanga, dincolo de gard, o balta parea ca este principala atractie a locului, pentru toate animalele.

Din cand in cand linistea este intrerupta de chemarea vreunei pasari de peste lac. Iar cand un stol de pasari flamingo decoleaza, se starneste o mica zarva.

In acel moment, in acel loc pe care acum nici nu stiu daca l-as mai gasi, am un sentiment ciudat. Toamna pare mai prezenta ca oricand. La fel si sentimentul ca se apropie momentul plecarii. Stiu ca mai avem mult pana acasa insa pentru prima data se impleteste in interior, incet si sigur, gandul ca se termina.

Recunosc, ca acolo, in singuratatea aceea, am fost putin trist. Nu stiu daca justificat sau nu, insa pentru o vreme balta aia a fost un “butoi cu melancolie” si noi eram foarte aproape de el. Ne-am luat in liniste la revedere de la flamingo, rate salbatice, egrete si toate celelalte vietuitoare.

Desi mai aveam ceva kilometri pana sa iesim din Patagonia, atunci ne luam de fapt la revedere de la aceasta aspra si frumoasa zona! Nu este un loc pe placul oricui. Insa este un loc pe care cu siguranta as vrea sa il revad.

Lumea Noua V.3 – Spre capitala!

De catre: AlexMD On April 2, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

O calatorie ca aceasta, nu poate sa fie doar o trecere prin spatiu, translatarea dintre 2 puncte. Este, de foalte multe ori, o cunoastere, la un nivel mai superficial sau uneori mai complex, a oamenilor. Cei pe care ii intalnesti zi de zi. Mereu altii. Mereu altfel. Franturi de fete, de gesturi si de vorbe raman cu tine, le porti mai departe, le impartasesti cu alti oameni pe care ii intalnesti in cale. Cu multi probabil, nu o sa te mai revezi niciodata. Insa asta conteaza prea putin. Undeva se face “click” si stii ca nu mai e nevoie de nici un alt cuvant, de nici o alta explicatie.

Ehee… vedeti, uneori mersul pe motocicleta iti da ragaz, indelung ragaz, pentru tot felul de ganduri.

 

Datorita limitarilor legate de numarul de poze, continuarea pe micadu.ro, aici

[Andry]

Salutări!

 

Felicitări pentru tot ce-aţi realizat ( pentru că însuşi călătoria este o realizare ! ) şi un îmbucurător "bine aţi venit" !

 

Vreau scurte detali de ordin tehnic, în ceea ce priveşte echiparea :

 

1. De ce aţi ales tocmai acele costume moto?

2. Intercomurile sunt Midland sau chinezării de pe DealExtreme? Cum s-au comportat ? ( autonomie, calitatea conversaţiei la viteză mare )

3. Din câte-mi dau seama, genţile laterale sunt model "Pelikan", tot de pe la americani. Ce v-a determinat să le alegeţi pe acestea în detrimentul unor sidecaseuri de plastic 'comune' ( Hepco&Becker, Givi - variante cu 'quick-realease' ) sau a unor sidecaseuri din aluminiu ?

[Anjin]

Salutare! Multumim pentru cuvinte. Iata si raspunsurile la intrebarile tale:

Salutări!

 

Felicitări pentru tot ce-aţi realizat ( pentru că însuşi călătoria este o realizare ! ) şi un îmbucurător "bine aţi venit" !

 

Vreau scurte detali de ordin tehnic, în ceea ce priveşte echiparea :

 

1. De ce aţi ales tocmai acele costume moto?

 

Acum un an, costumele acelea pareau a fi cea mai buna alegere (ieftine fata de altele - si noi aveam nevoie de 2 bucati, deci banii contau), li se facea reclama ca fiind bune si in zone calde si in zone reci, le puteam face pe comanda (ca marime), puteam alege culorile. In cele idn urma s-au dovedit una dintre cele mai proaste investitii pentru calatorie. Mai bine plecam cu costumul meu Rev'It din 2009.

 

Costumele sunt in regula in general, numai ca nu sunt pentru o astfel de calatorie. Pe timp de vara sunt OK, se ventileaza chiar bine. Insa cand e rece sunt de rahat, pentru ca nu tin caldura in interior orice le-ai face. Tipul care le-a proiectat traieste in California si poate asa se explica... insa eu m-am lecuit de ele. O sa mai port geaca pana imi iau alta, apoi cred ca o sa le donez cuiva care nu are costum deloc caci singura lor parte foarte buna (si pe care nu am testat-o din fericire) este ca protectiile de pe ele chiar sunt de cea mai buna calitate.

 

2. Intercomurile sunt Midland sau chinezării de pe DealExtreme? Cum s-au comportat ? ( autonomie, calitatea conversaţiei la viteză mare )

 

Sunt Midland, vechi si ele de vreo 3 ani, luate din State. Mi-ar fi palcut sa cumpar ceva facut in Romania sau macar din Romania (ca sa sustin si comertul local). Insa am avut o conversatie amuzanta cu importatorul Midland in Romania (nu mai stiu acum cum se numeste) care m-a facut, cu parere de rau, sa comand din state si sa platesc transportul si taxele (iesind cu toate astea mai ieftin) si sa "ma risc" sa nu am suport tehnic local (desi in mod normal ar fi obligat sa il ofere pentru produsele Midland cumparate oriunde). Din fericire pana acum nu s-au stricat si functioneaza OK.

 

Optiunile sunt "de baza" (la nivelul de acum 3 ani):

- poti sa vorbesti cu pasagerul pana la 200 m (zic ei, eu as zice ca mai degrama un 80 m este realist)

- poti sa asculti muzica contectand prin fir un mp3 player (sau telefon). Interesant este ca pasagerul poate sa asculte muzica sa, independent, conectand un alt dispozitiv daca doreste. Sau deschizi intercomul si asculta si pasagerul muzica pe care o asculti tu, insa doar mono.

- poti sa conectezi telefonul prin BT (si functioneaza chiar acceptabil)

- poti sa asculti muzica de pe telefonul conectat prin BT.

 

Bateriile pe noi ne tineau 1 zi, 1,5 zile de calatorie pentru comunicatie sau ceva mai putin daca ascultam si muzica. Cat despre viteza, depinde foarte mult de ce casca ai, cum te izoleaza casca la vant, cum iti vajaie motocicleta la vant. In conditii normale, noi nu aveam probleme sa vorbim si sa ascultam muzica pana pe la 130 km/h. Si cum noi mergeam la drum intins cu 100-110 era in regula. Daca batea vantul mai tare... eh, deja alta discutie. Muzica nici nu mai avea rost sa incerci sa asculti, iar de auzit te auzeai pe intercom insa asa, mai greu, nu putea sa porti o conversatie lunga si calma

 

3. Din câte-mi dau seama, genţile laterale sunt model "Pelikan", tot de pe la americani. Ce v-a determinat să le alegeţi pe acestea în detrimentul unor sidecaseuri de plastic 'comune' ( Hepco&Becker, Givi - variante cu 'quick-realease' ) sau a unor sidecaseuri din aluminiu ?

 

Intr-adevar, lazile laterale sunt de tip "Pelikan" (doar ca sunt facute de concurenta, se numesc SBK, sau SKB sau ceva). Prima data am avut pe SV650, rack-uri H&B pe care insa am pus 2 cutii de plastic marca "SHAD" (ele erau intial top-case-uri dar cand nu ai variante si nici bani, te adaptezi si le faci sa mearga si ca lazi laterale ) Totusi pe SV nu imi placea ca erau totusi prea "bombate" si imi doream ceva care sa nu iasa asa mult in afara.

Le-am gasit pe astea pe internet tot de pe la americani. Am vorbit cu omu' care le "facea" pentru motociclete (pe la ei, nu stiu daca si pe la noi, le gasesti prin super-market-urile dar fara prinderi). Si pana la urma am comandat doar lazile laterale si prinderile care sa se potriveasca la rack-ul H&B pe care il aveam deja pe SV.

 

Atunci recunosc ca nici nu ma uitam la cele de aluminiu care erau oricum mai scumpe in general si sa fim seriosi, pe un naked street, parca nu ar merge sa pui aluminiu

Lazile astea au 40 l fiecare si totusi au un profil foarte retinut, nu maresc cu mult latimea motocicletei (de fapt sunt ceva mai inguste decat latimea ghidonului chiar)

 

Apoi, cand mi-am cumparat DL-ul (second hand) acesta a venit cu cutiile stock (alea trapezoidale). Erau in regula insa mici pentru ce vroiam eu. Asa ca le-am vandut si cum nu aveam bani pentru cutii de aluminiu sau alt set nou de la Givi sau H&B sau mai stiu eu ce, am zis hai sa vad cum mut cutiile pe care le am deja (Pelikanii) pe DL. M-au ajutat baietii de la Heavy Duties din Cluj care au facut sistemul de prindere custom, sa se potriveasca cu lazile pe care le aveam deja. Fara sa vreau sa fac nici u nfel de reclama si fara sa am nici un interes (am platit pentru rack-urile facute de ei), vreau sa subliniez profesionalismul baietilor de la Cluj. Le-am trimis cutiile prin posta, un prieten cu VStrom a venit cu motociclta lui la ei la atelier ca sa se poata lua masuratori si apoi, cei de la HD mi-au trimis (mai devreme decat termenul dat) cutiile si prinderile inapoi la Bucuresti. si prinderile s-au potrivit PERFECT pe VStrom-ul meu (desi era prima lor iteratie pentru VStrom) si au rezistat fara nici o problema la tot ce a insemnat drumul din Alaska pana in Argentina. Din nou, nu vreau sa le fac nici o reclama, insa sunt foarte incantat sa pot vorbi de bine despre o afacere facuta de romani seriosi. Sau cel putin asa au fost in cazul meu.

Ne gaseam in Buenos Aires, impreuna cu o dilema importanta: cum trimitem motocicleta acasa?

Noi aveam deja biletele de avion spre Europa, cu plecare din Sao Paolo, peste doua saptamani. Normal ar fi fost sa trimitem si motocicleta tot din Sao Paolo, sau hai, din Rio ca e acolo, aproape. Asta ar fi insemnat o calatorie de inca 3000 si ceva de kilometri, relaxata si apoi gata, punem motorul la cargo in Sao Paolo si ne pregatim de intoarcere.

Dar… nu e chiar asa simplu precum pare. Dupa primele email-uril la diferiti agenti de transport (prin care trebuie sa iti organizezi orice transport de cargo) vestile din Brazilia nu au fost chiar imbucuratoare: birocratie foarte mare la vama, proces complex de expediere si multe “nesigurante”. Una dintre conversatiile cu agentii de acolo a decurs cam asa:

- aveti nevoie de <lista lunga de documente>! Iar procesul va dura intre 3 si 14 zile!

- Pai… eu acum sunt in Buenos Aires, iar in 14 zile avem avion din Sao Paolo spre Munich. Ar fi bine de stiut in ce parte a spectrului ne putem situa, caci diferenta intre 3 si 14 zile este… destul de mare si riscam sa pierdem avionul nostru daca apar intarzieri.

- Ne pare rau, dar nu putem sa stim. Totul depinde de oficialitatile de aici.

Il contactez si pe Bogdan, ce se ocupase de expedierea motocicletei din Otopeni in Montreal si investigatiile lui duc catre aceleasi rezultate. Nu e bine deloc.

Schimbam deci planul: vom trimite motocicleta din Buenos Aires (unde lucrurile se anuntau mult mai simple), apoi vom ajunge cumva in Sao Paolo sa “prindem” avionul de Munich pentru care vom avea bilete.

Dar in acest caz, ce facem in urmatoarele 2 saptamani? Nu are rost sa pierdem timpul in Buenos Aires (mai ales ca e si scumpa treaba pe aici). Hai sa mai vizitam ceva. Un “ocol” de 10 zile ce va include Cascada Iguazu, putin din Paraguay, sudul Braziliei si Uruguay nu suna chiar rau, nu? Buun, pe harta, cam asta e ideea in mare. In loc de 3000 de kilometri pana in Sao Paolo, mai bine 3500 pana… ei bine, pana in acelasi loc de unde tocmai plecam.

Plecam cu usurinta din Buenos Aires, ajutati de GPS-ul imprumutat de Daniel si ne indreptam spre nord vest, alaturi de picaturi de ploaie.

Drumul pe care urma sa rulam, Ruta 14, are o faima destul de proasta, datorita politie corupte ce obisnuieste sa opreasca in special motociclistii straini. Pe forumul HUBB are chiar un topic dedicat, de multe pagini, pline de istorioare nu prea fericite, ce se petreceau mai ales la kilometrul 341, unde exista un post de politie “special”.

Eram deci pregatiti pentru ce era mai rau. Ba chiar un prieten motociclist din regiune, s-a oferit sa ne ajute, in caz ca am avea nevoie, lasandu-ne numarul sau de telefon si dandu-ne foarte multe sfaturi utile, despre cum sa reactionam in caz ca am fi opriti de politie. Era deci de inteles ca mergeam oarecum murati si la propriu de ploaie, dar si la figurat de gandurile cu chipiuri albastre.

Ajungem la faimosul kilometru si intr-adevar, exact ca in povesti vedem chipiul iesind din postul de politie si indreptandu-se spre marginea drumului, spre noi. Noi eram cu viteza regulamentara si cu morcovul in fund, caci stiam din cele citite, conteaza prea putin daca chiar ai facut ceva ilegal sau nu. Omul nostru se indrepta hotarat spre noi insa la marginea drumului observam ca tine cu o mana telefonul la ureche. Vorbea cu cineva la mobil. Cealalta mana, purtatoare de baston aducator de vesti proaste, ramane lasata. Nu suntem opriti. Ne scurgem pe langa el multumind in gand providentei si faptului ca omul ala si-a gasit lucruri mai bune de facut decat sa ne opreasca pe noi. Andreea trage cu ochiul (lentila aparatului foto) in spre postul de politie unde probabil am fi fost invitati. Nu, multumim frumos.

De politie scapam insa de potop nu. Nu ca pana atunci ar fi fost foarte mult soare insa nici pe departe nu banuiam ce avea sa urmeze. In mai putin de 2 minute intram intr-un nor cenusiu. Totul se intuneca desi era abia vreo 2 dupa-amiaza. Oprirea de urgenta pentru a pune costumul de ploaie.

Chiar la timp caci abia plecam si nu prea mai vedem nimic. Ne oprim in primul loc acoperit pe care il gasim, o benzinarie la ceva kilometri departare. Eram uzi pana la oase. Asteptam o ora sa se mai potoleasca dusul si plecam apoi, sperand ca “a trecut”. Intr-adevar ploua mai putin, insa urmarile potopului se vedeau peste tot, portiuni mari de pamant fiind inundate de o parte si de alta a drumului. Cat priveste drumul in sine, trecem prin locuri pe unde acesta nu prea se mai distinge foarte bine, sub baltile rosiatice (din cauza pamantului rosu din zona).

Ne este clar ca singura varianta sa fie “mai bine” este sa strangem din dinti si sa continuam, sperand sa iesim la un moment dat din nor. Continuam deci spre Iguazu si intr-adevar, dupa ore bune in care parea ca nu mai exista un liman, iata, ploaia se opreste si mai mult, in zare exista o vaga speranta albastra.

Si cum se face mai frumos cum apar si… partenerii de trafic. Ca si in Chile, toti aveau casca. Chiar si “extra pasagerul”

Desi pana nu demult plouase cu galeata, nu toata lumea isi potolise setea se pare. Unii aveau inca nevoie de… “apa la pet”?!??

Si cum “ala la pet” iti protejeaza clar mintile (capul) casca este mult mai utila la protejarea cotului (anti durere in cot). Mbine… macar toata lumea este joviala! Unii cu sticla, altii cu fotbalul si altii cu… plantatiile de mate.

Ne apropiem de Iguazu, chiar inainte de apus, prilej sa ne bucuram de linistea si pacea ce se asterne peste coamele padurii.

Sperand sa prindem ceva din apus chiar langa cascada, ne indreptam prima data spre Parcul Iguazu insa descoperim cu tristete ca acesta se inchide la 18 si nu mai puteam intra in aceeasi zi. Ne indreptam deci spre oras, la 18 kilometri departare unde nu ajungem insa inaintea noptii. Inca o data… incepem cautarea unui loc de dormit.

Mergem la culcare inconjurati de ganduri, ca atunci cand te afli in preajma unui monument important, pe care nu l-ai vazut insa. Cascada Iguazu, a doua (ca volum) din lume, era doar la o aruncatura de bat. Adormind ni se pare ca putem sa ii auzim stropii chiar de acolo. Hmm, nu este Iguazu, este ploaia pe acoperisul casei. Pe maine!

[chif]

Citim, citim Continuarea? Multam frumos...

[Anjin]

Lumea Noua V.5 Cascada Iguazu

De catre: AlexMD On April 13, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

Camera in care stateam era mare, cu vreo 4 paduri dintre care noi ocupam doar unul dublu. Hmm noi poate, insa bagajele noastre ocupau cam tot restul. Era uimitor cat de repede si cat de eficient eram in stare sa ne intindem lucrurile peste tot. E adevarat, de data aceasta macar aveam un motiv cat de cat serios, dupa ploaia de ieri, multe lucruri erau “la uscat”. Din fericire nu trebuia sa mai impartim camera cu nimeni asa ca… stiti voi cum e zicala aia cu rufele in familie…

Ne trezim constienti ca ne gasim foarte aproape de doua lucruri “mari”. La propriu. Cascada Iguazu, a doua ca volum din lume si Barajul Artificial Itaipu primul din lume in privinta energiei electrice generate. Altfel spus, maretia naturii si maretia construita de oameni. Planul pentru azi este sa vizitam cascada aflata la numai cativa kilometri departare de locul unde ne aflam.. Numa’ ca pana ne trezim noi, pana luam micul dejun, pana ne mai mosmondim un pic, iaca, ploaia si incepe sa sune darabana pe acoperis. Si la cum se aude nu sunt chiar asa de convins ca macar trebuie sa ne miscam din casa pentru a vedea o “cascada”. E suficient sa dau perdeaua la o parte.

Profetic, o barca era “parcata” chiar langa fereastra noastra. Mbine mai, poate totusi plecam de aici tot pe motocicleta, nu cu barca, se poate?

Continuarea pe micadu.ro, aici.

[Cesar]

Poza document cu Gunnar si Doyle

[robertkiran]

Cum ai reusit sa ii aduci alaturi pe amandoi?

[Anjin]

Cum ai reusit sa ii aduci alaturi pe amandoi?

Amuzant este ca nu ne-a convins el, am venit noi de buna voie si fara sa stim macar ca ne pregatim sa mergem la acelasi service. Mi-a zis Cesar bah tu il stii pe Mihai Barbu? Eu ii zic, pai da... il stiu cum sa nu il stiu ca e celebru. Si imi zice, pai vine si el cu motocicleta lui la mine service. Inca o data se arata cat de mica e lumea asta... mare

 

---------

Lumea Noua V.6 – Itaipu

De catre: AlexMD On April 17, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

Ne aflam la “intersectia” a 3 tari. Un capat de Argentina, un capat de Brazilia si o fasie de Paraguay. Si doua rauri marete. Parana, raul cel mare si Iguazu, cel care da nastere cascada pe care o vizitasem cu o zi inainte. Aflandu-ne intr-un loc atat de prielnic, planuim o incursiune in Paraguay, pentru a vizita Barajul Itaipu, unul dintre cele mai mari din lume. Pentru asta, trebuie sa plecam din Puerto de Iguazu (Argentina), sa trecem prin Brazilia (Foz do Iguazu) pentru a traversa apoi raul Parana in Paraguay (Ciudad del Este).

Cum dupa aceasta tura planuiam sa ne intoarcem in Puerto Iguazu, decidem sa nu ne mai complicam cu acte de import temporar pentru motocicleta in brazilia si Paraguay si preferam sa luam, din nou, mijloacele de transport in comun. Autobuzele astea incep sa ne placa.

La granita dintre Argentina si Brazilia, ne dam jos din bus pentru a iesi din Argentina. Si aici aveam ceva emotii caci teoretic ar fi putut sa fie tot felul de intrebari de vreme ce eu intrasem cu o motocicleta iar acum incercam sa ies cu autobuzul (din fericire insa nu a verificat nimeni). Bun, iata-ma cu stampila de “salida” din Argentina. Unde merg pentru cea de “entrada” in Brazilia? intreb chiar pe domnisoara de la frontiera. Mi se raspunde cu o bataie subtila din pleoape ca daca stau numai pentru 1-2 zile si ma intorc tot pe aici, nu are nici un rost sa mai fac actele pentru Brazilia. Serios? Mmmm bine… zic eu, putin cam neincrezator. Dar hai sa fac si eu ce face toata lumea. Si toata lumea… se suie in autobuz si pe aici ti-e drumul, nici o alta oprire.

Ajungem la ultima oprire si ne dam jos. De acolo, podul “prieteniei” intre Brazilia si Paraguay este doar la o aruncatura de bat. Ne indreptam pe jos intr-acolo, avand insa de trecut mai intai prin punctul de frontiera de la iesirea din Brazilia.

Aici alta “senzatie tare”: cum si ce facem daca o sa vrea vreun nene cu chipiu sa ne stampileze pasaportul de iesire din Brazilia? continuarea pe micadu.ro, aici.

Editat Aprilie 18, 2013 de Anjin

[Cesar]

Amuzant este ca nu ne-a convins el, am venit noi de buna voie si fara sa stim macar ca ne pregatim sa mergem la acelasi service. Mi-a zis Cesar bah tu il stii pe Mihai Barbu? Eu ii zic, pai da... il stiu cum sa nu il stiu ca e celebru. Si imi zice, pai vine si el cu motocicleta lui la mine service.

 

Da da... minciuni si insinuari

De fapt treaba a stat altfel ca tu nu prea aveai timp, nu prea gaseai o fereastra, etc etc. Si hop cand ti-am zis ca vine si Mihai sa-si lucreze la Doyle (pt ca eu n-am facut decat sa il ajut pe ici pe colo, nu ma bag intre ei doi ca sa iasa divort ) si hai si tu sa ne intalnim acolo si zbang, te-ai prezentat la rendez vous

 

A-propos, cred ca in seara asta e gata gansacul.

[Anjin]

Da da... minciuni si insinuari

De fapt treaba a stat altfel ca tu nu prea aveai timp, nu prea gaseai o fereastra, etc etc. Si hop cand ti-am zis ca vine si Mihai sa-si lucreze la Doyle (pt ca eu n-am facut decat sa il ajut pe ici pe colo, nu ma bag intre ei doi ca sa iasa divort ) si hai si tu sa ne intalnim acolo si zbang, te-ai prezentat la rendez vous

 

A-propos, cred ca in seara asta e gata gansacul.

 

Eu nu recunosc nimic! Absolut nimic

 

Pai ne auzim la telefon daca e gata si vad eu cum il recuperez maine. E apt de drum? Ca l-as lua la o tura in weekend

[Cesar]

Este domle, este

Ciar si asa este. Stai sa-l termin si o sa fie bomba!

Editat Aprilie 18, 2013 de Cesar

[Anjin]

Este domle, este

Ciar si asa este. Stai sa-l termin si o sa fie bomba!

Aoleo... daca o sa fie bomba apai eu nu mai merg pe el... ) Ne auzim maine dimineata la telefon Cesar. Multumesc pentru ajutor!

[robertkiran]

Ca l-as lua la o tura in weekend

De data asta unde mai pleci? Europa ai vazut-o , Americile la fel ... nu o sa mai ai ce vizita !

[Anjin]

De data asta unde mai pleci? Europa ai vazut-o , Americile la fel ... nu o sa mai ai ce vizita !

Pentru o vreme de acum inainte o sa incerc sa vad, pe indelete si cu mare atentie... Romania!

[robertkiran]

Asteptam finalul calatoriei.

[Anjin]

E gata si un nou episod. Tarziu, foarte tarziu dar sper sa ma iertati. De cand am revenit la programul 9-18 plus cheful "lipsa" aferent, mai greu cu latura "creatoare".

 

In afara de acest episod mai sunt doar 2 si ajungem acasa.

 

Lumea Noua V.7 – Sol e chuva em Brasil

De catre: AlexMD On April 29, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

“De-as putea intelege mai bine ce spune…” ma gandesc in timp ce vocea feminina se pierde intre ureche si vajaiala din jur. Inaintam spre granita cu Brazilia, de data asta pe motocicleta, de data asta incercands a ingrasam porcul in ajun si sa invatam cate ceva din portugheza. Audio book-urile nu ne sunt insa asa de folos. Ne-ar trebui mai mult timp si ne-ar trebui un loc mai linistit. Saua unei motocicleta nu e chiar cel mai bun loc sa inveti, mai ales cand bate vantul si auzi cu greu ce ti se preda.

Si totusi. Nu vrem sa intram chiar nepregatiti in Brazilia. Iar faptul ca acum intelegem si vorbim destul de bine spaniola iar in sudul Braziliei se vorbeste destul de mult si spaniola, nu ne face sa ne simtim mai bine. Ne dorim tare mult sa vorbim, cat de putin, dar corect portugheza. Din respect pentru brazilieni, dar si pentru limba asta frumoasa, nu vrem sa ne culcam pe o ureche si sa presupunem ca “lasa ca merge si cu spaniola”.

Trebuia sa inchidem cercul si sa ne intoarcem in Buenos Aires, de unde urma sa il punem pe Gunnar la avion. Am fi putut sa revenim pe drumul pe care urcasem spre Iguazu, insa asta ar fi fost “calea mai simpla”… asa ca, mai avand la dispozitie cateva zile, ne-am gandit sa “ocolim” prin sudul Braziliei si prin Uruguay.

La granita lucrurile merg snur. Cu bruma de portugheza invatata pe drum intru hotarat in cladire, in timp ce Andreea supravegheaza motocicleta. Vamesii sunt haiosi. Eu primesc intelegere pentru ca raspundeam cu greutate intrebarilor venite in portugheza. Intre timp Andreea e si mai… baftoasa si primeste strecurat fara sa isi dea seama in portofel un biletel (pe care l-a descoperit mult mai tarziu, abia in avionul spre Europa): “Jose 3414___ 23″ Noh bun, lasa, stai linistit ca te sunam noi! Dar sa nu iti tii respiratia pe treaba asta.

Timp de 3 zile, cutreieram la intamplare pampasul brazilian, urmand drumuri nestiute, ce se strecoara printre dealuri ce par nesfarsite.

Continuarea pe micadu.ro, aici.

Lumea Noua V.8 – Gunnar e in aer!

De catre: AlexMD On May 2, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

Hmm da, se apropia momentul in care trebuia sa zburam peste ocean, inapoi in Europa. Stand intinsi pe plaja pustie din sudul Braziliei, gandul asta nu prea parea real.

Haide, desprinde-te din visare. Ridica-te de pe nisipul ud si… continuarea pe micadu.ro, aici.

[cicloburu]

Hîc! Încă una și mă duc!

[robertkiran]

Haide, desprinde-te din visare.

Hm ... eu inca visez. Ati avut o calatorie super!

[Anjin]

Si gata, ultima fila!

 

Lumea Noua V.9 – Sfarsit de poveste!

De catre: AlexMD On May 8, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

Nu am zburat de prea multe ori cu avionul. Nu pe distante foarte lungi. Dar mi-a placut de fiecare data cand am facut-o. Intr-un astfel de zbor, cum era si cel de acum, exista un moment, de obicei noaptea, cand totul se liniste. Insotitoarele de zbor nu mai imping cutiile cu mancare, pasagerii nu se mai fataie de colo colo, la naiba, parca si copiii din avion (caci mereu sunt copii mici in avion, langa tine) stau linistiti si tacuti. Si tu plutesti intre visare si realitate iar zumzetul monoton al turbinelor sunt numaratoare sigura spre taramul viselor. Inainte sa adorm, stramb, inghesuit pe scaunul de la clasa economic, ma invaluie un gand, de unde am plecat, unde am fost si de unde ne intoarcem. Avionul asta nu e un Airbus, e avionul unei Nopti de Vara, o vara ce a durat 8 luni si jumatate. Zambesc inainte sa adorm tragand mai bine patura pe mine (de ce oare in toate zbourile astea aerul conditionat pare sa aiba o singura pozitie: max?)

Stiu de ce. Cel putin in acest zbor, seful de echipaj a vrut probabil sa ne obisnuiasca cu vremea de sfarsit de martie. Abia pasim pe culuarul ce ne duce de la avion in Aeroportul din Munich si ne vine sa facem cale intoarsa. Afara, lapovita, frig si vreme mohorata. Noi, in sandale, pantaloni subtiri de vara si cu hainele groase asteptandu-ne pe paletul cu care a ajuns motocicleta. Undeva… in terminalul de cargo. Ce nici macar nu e aici in aeroport. Iesim deci din aeroport spre statia de metrou, incercand sa aratam cat mai “de-ai locului”. Lumea se cam uita ciudat la noi (ei fiind in geci groase de iarna, caciuli, bocanci, unii mai frigurosi si cu manusi…). Ajungem la Lufthansa Cargo si vesti bune: Gunnar este acolo.

Numai cuvinte de lauda si pentru cei de la vama si pentru cei de la terminalul de cargo Lufthansa. Lucrurile s-au miscat super eficient si nu dupa multa vreme ne-am regasit cu motocicleta (si cu hainele mai groase pe care le aveam impachetate pe palet.

Despachetam, ne imbracam cu ceva mai adecvat pentru vremea de afara (in traducere… punem tot pe noi) si ma gandesc sa prind parbrizul si oglinzile (singurele lucruri demontate in Argentina) si gata, putem pleca. Numai ca… surpriza. Trusa de scule lipseste. Dupa atata amar de drum si atatea tari… uite ca taman la intoarcere avem primul incident de acest fel. Ne gandim cam cand ar fi putut sa dispara. In terminalul de cargo din Buenos Aires le aveam sigur pentru ca le-am folosit sa demontez parbrizul si oglinzile. Imi aduc aminte clar cum le-am pus si inapoi in tubul de sculze. Iar acum capacul de la tub este pus prost, nu cum il pun eu. Deci e clar, undeva intre Argentina si Germania… sculele noastre si-au luat hmmm zborul. Oameni bun si rai sunt peste tot. Nu e in regula dar parca nici nu ne mai vine sa ne suparam acuma pe asa ceva. Ramanem deci calmi si incercam sa gasim o solutie. Din nou, baietii de la Lufthansa sunt super de treaba. Cauta niste chei cu care sa ne facem treaba si sa putem pleca. Gata… e timpul sa invartim rotile in Europa!

Bun. Suntem in Munich, pana in Bucuresti mai avem vreo 2000 si ceva de kilometri. Si avem vreo 6 zile sa ii facem. Lejer, nu e asa? Problema era insa vremea. Cred ca in toata calatoria nu ne-am uitat atat de mult pe website-urile de meteo cum am facut-o in acea perioada. Desi era sfarsit de martie, in multe parti din Europa era o iarna veritabila. Obisnuiti cu procedurile din America Latina, ne rezervaseram ziua sosirii doar pentru scoaterea motocicletei din vama. Insa cum asta durase mai putin de o ora (eficienta excelenta) si era abia pranz, decidem sa profitam de vremea ce se tinea OK si sa plecam spre Passau.

Vremea buna insemna ca nu ploua caci in privinta temperaturii… nu aveam nici un dubiu ca era foarte frig. Si partea mai proasta era ca nu mai aveam nici geaca de ploaie/vant pe care o lasasem in Buenos Aires fiind oricum franjuri si inutilizabila. Asa ca acum puteam sa ma “bucur” din plin de “minunata” mea geaca “adventure” ce nu imi oferea absolut nici o protectie la vantul rece. Si in curand… nu a mai fost doar vantul…

Si peste inca ceva kilometri… peisajul se schimba din nou. Hmmm zapada pe margini si asfalt ud. Oare cat de frig e? Sper ca nu suficient incat sa inghete pe jos.

Ajungem in Passau si cautam direct magazinul cu specific moto pentru a cumpara de urgenta o geaca de ploaie/vant pentru mine si inca un windbreaker pentru Andreea. Eh, acum parca e mai bine. Nu stiu cum o sa fie cu vantul insa macar o sa fiu reflectorizant, o sa ma vada lumea.

Mai punem si inca o pereche de sosete si cautam un McDonald’s sa gasim internet pentru a ne hotari ce facem mai departe. Nu mai zic ca eram singurii cu motocicleta de pe strazi. Se uita lumea la noi ca la urs. McDonald’s-ul din Passau nu are net. Insa are un nene care se uita la noi cam compatimitor: “If I were you, I would try to be in Hungary tomorrow afternnon. There is a snow front moving from West to East behind you. Right now it is snowing in Frankfurt. And it is coming this way” Noh bun, e vreo 5 ceasul, mai incap ceva kilometri azi. Sa mergem. In curand trecem de zona cu zapada proaspata si ne bucuram din nou de verde.

Frumoasa este si Europa! Undeva acolo sunt Alpii prin apropierea carora ne-ar fi placut sa ne croim drum spre casa, daca vremea ar fi fost mai primavaratica. Asa insa… am fost nevoiti sa ne tinem cat mai pe la campie si pe autostrazi. La un moment dat ne loveste oboseala destul de brutal. Eram practic dupa un zbor de 10 ore in care dormiseram mult prea putin si inghesuit, urmate de alte ore bune de calatorit pe motocilete, fiindu-ne constant frig. Ne oprim undeva, la intamplare intr-o benzinarie. Plinul la Gunnar si o cafea pentru noi. Energieeeee!

Continuarea pe micadu.ro, aici!

[robertkiran]

Care e urmatoarea destinatie? Ati fost in Scotia, ati fost in Tara Vikingilor, ati traversat Americile. Imi e greu sa cred ca veti sta multa vreme acasa. Nu va tenteaza vreo Mongolie?

Inca o intrebare delicata. Cam cat v-a costat aceasta calatorie? Ati facut vreun total? Macar asa informativ ...

[Anjin]

Urmatoarea destinatie... hmm este mai greu de spus. Speram intr-adevar sa nu ne oprim aici insa o sa depinda si de ce fonduri vom mai avea in viitor. Pentru "Americi" am cam muncit vreo 5 ani si am pus bani deoparte. Insa nu regret nici un moment decizia de a pleca! Si ca tot pomenim de fonduri... nu am facut un calcul total insa acolo am incercat sa ne incadram in 50$/zi. Masa pentru 2, benzina pentru moto, cazare cand nu am dormit la cort sau la oameni.

[chif]

[Anjin]

Lumea Noua V.10 – Statistici

De catre: AlexMD On May 14, 2013 in Blog, Etapa V, Lumea Noua

Din cand in cand, am primit intrebari mai “tehnice” legate de calatoria noastra. Cati kilometri, cate zile, cate probleme si multe altele (da, nu a lipsit nici subiectul “bani”). Asa ca, ne-am gandit sa punem cap la cap cateva “statistici”, in sensul larg al cuvantului. In sensul larg pentru ca nu am ca scop sa dau cifre exacte (care oricum nu ar ajuta pe nimeni) ci mai degraba niste idei generale, ce ar putea sa fie de folos pentru o planificare viitoare a unei calatorii similare.

I. Traseul:

• 18 tari
• 3 continente
• ~57 000 kilometri
• ~285 zile pe drum

Am fi putut sa facem traseul si mai repede, dar noi am simtit ca si asa ne-am cam grabit. Ne-ar fi placut sa avem mai mult timp si sa incetinim si mai mult ritmul de inaintare in anumite zone, unde probabil ar fi meritat sa ramanem mai mult timp. O astfel de calatorie este si o “lupta” continua intre dorinta de a ramane mai mult timp intr-un loc frumos si chemarea pe care o simti in interior, sa pleci mai departe, sa descoperi alte locuri si alti oameni.

II. Despre motocicleta:

• desi a fost cumparata la mana a doua, ne-a castigat increderea in privinta abilitatii de a functiona fara probleme
• Consumabile schimbate pe traseu:
  • 10 filtre de ulei
  • 2 filtre de aer
  • 29 litri de ulei
  • 3 cauciucuri fata, 5 cauciucuri spate (datorita unor intamplari neprevazute)
  • 1 bec faza scurta
  • 2 pinioane fata, 2 pinioane spate
  • 4 lanturi (unul Non O-Ring, gasit de urgenta in Patagonia)

• Nici o problema tehnica majora. Singurele probleme nu au tinut direct de motocicltea ci au fost “colaterale”: o pana urata pe in Mexic si o uzura neasteptata de lant in Patagonia.
• Consum: intre 4,2 litri/100 km si 5,4 litri/100 km.

Eu nu am o experienta bogata cu multe motociclete. Am mai detinut doar o singura alta motocicleta inaintea lui Gunnar si am mai mers cate putin pe alte cateva. Dar, din cate mi-am putut da seama, VStrom-ul a fost pentru noi cea mai buna alegere pentru aceasta calatorie, in conditiile in care am mers noi. Destul de mare pentru calatoria cu pasager si bagaje. Insa suficient de “mica” pentru a intra prin locuri pe unde altfel ne-ar fi fost mai greu. Consumul a fost de cele mai multe ori decent, in jurul valorii de 4,5 litri/100 km si motorul niciodata nu s-a plans de tipul benzinei folosite (si am avut cateva zone unde nu suntem nici acum siguri ce fel de benzina am pus in rezervor).

Dar poate cel mai important lucru: motocicleta nu s-a stricat. Nicodata. In nici un fel. Am avut grija sa ii schimbam consumabilele cand a fost nevoie si cam atat. In fiecare dimineata a plecat mai departe fara probleme. Am ajuns impreuna inapoi acasa cu bine.

Si sper eu sa nu o vand niciodata si sa continue sa functioneze mult si bine.

III. Halatul, cat e halatul?

Sau cu alte cuvinte cum stam cu banii…

Pai situatia era destul de simpla: am plecat in calatorie fara sponsorizari financiare si intelegerea intre mine si Andreea a fost ca o sa calatorim atat cat o sa ne placa si cat o ne permita fondurile.

Nu am facut un calcul pentru “Total”, insa in principiu am incercat sa ne incadram in 50$ (americani) pe zi. Asta insemnand cheltuieli cu benzina, mancare, cazare si alte maruntisuri.

Au fost zile cand am cheltuit mai mult (mult mai mult) si zile cand am cheltuit mai putin. Per total cred ca am fost destul de aproape de 50$/zi.

Dincolo de aspectul strict financiar, trebuie sa mentionez ca nu am fi putut ajunge atat de departe fara ajutorul prietenilor nostri, ce in diferite momente ne-au fost alaturi. De la prietenii din Bucuresti ce ne-au ajutat cu diferite item-uri (saltele de dormit, primus si multe altele) pana la minunatii oameni intalniti in calatorie, ce ne-au gazduit si ne-au devenit prieteni. Fara sa par ca strugurii sunt acrii (caci chiar nu sunt), drumul ne-a fost mult mai bogat datorita lor, decat daca am fi avut fonduri sa stam numai la hoteluri de 5 stele.

Cam atat deocamdata. Daca am uitat ceva, lasati un comentariu.

Editat Mai 14, 2013 de Anjin