4 Caucasia

[popp]

BMW-ul XChallenge e de fapt un XCountry.

 

Altfel de abia astept sa revad Ushguli prin obiectivele voastre.

bmw-ul Xchallenge este un bmw Xchallenge cu aripa fata schimbata. Probabil low fender de ktm

Editat Iulie 16, 2014 de popp

[cnairda]

Ce Paris!!??..poate sa mai astepte ...la 60 ani in sus cand nu mai poti da piciorul peste sa ....pana atunci "coclau " cat mai mult!!

corect!!!

[CuCun]

place...va urmaresc

 

PS: ma, io' cred ca voi sunteti prin Alpi la cat de tare e

[tiyuta]

Radu

Ne incalzim la soare cu o cafea. Nu prea avem chef sa strangem dar cerul fara pic de nori ne impinge usor de la spate. Aproape de casa unde am dormit, un drum urca abrupt si se pierde peste dealuri. Ala e drumul nostru, iesirea din Ushguli spre nici noi nu stim unde. Un sunet de motocicleta urmat de utilaj si proprietarul calare intrerupe linistea diminetii. Urca dealul. Urlu, fluier dar nimic. Urla si gazda cu mine dar imi pare ca orice zgomot e inghitit de munte. Nu prea inteleg de ce ma agit asa tare. Ma gandesc ca mai e unul ca noi pe aici si asta mi se pare de ajuns. Ne luam la revedere de la oameni si pornim. Stiu senzatia asta. E e o combinatie ciudata de frica, emotie si bucurie. Mersul spre necunoscut. Aventura. A-ntaia, mana in gaz si da-i la deal. In doi timpi si trei miscari suntem sus. In fata guesthouse-hotel-shop-ului din sat, la o masuta cu scaune colorate, sta Gipson, motociclistul de mai devreme. Motocicleta, o Yamaha Tenere din '93. Descoperim ca avem amandoi cutii facute de baietii de la Heavy Duties. Ce mica-i lumea, mai Gipson! Faza tare cu Gispon e ca tot incearca sa-l prinda din urma pe Dag. Ei nu se cunosc dar Gipson aude ca prin toate locurile in care ajunge, inaintea lui, cam la o zi distanta, a mai trecut un suedez. Pornim toti cinci la drum. Ma uit pentru ultima oara la muntii care inconjoara Ushguli. Parca nu ma satur sa privesc. Mai trag o poza. Gata. Pa, Ushguli! Esti blana!

Toate bune si frumoase pana dam de primele bucati cu noroi si bolovani. Aici lucrurile par sa se imputa un pic. Ii zic Iuliei ca trebuie sa coboare si ma gandesc cu groaza ca daca toti cei 70 de kilometri pana la asfalt sunt asa, avem sanse mari sa ne petrecem noaptea in stil alpin. Roibu ma invita la dans pe primii metri de teren accidentat. Trecem cu brio in pasi de tango, apoi oprim si-i asteptam pe ceilalti. Lui Bobe ii place mai hard enduro, altfel nu-mi explic de ce hotaraste sa treaca cu Codrina pasager. Roata spate se afunda in mocirla, Gina nu vrea mai departe. Asta-i unul din momentele alea cand nu stii daca sa pui mana sa ajuti sau sa faci poza. Aleg sa fac poza. Mai, vine omul ala (Gipson) din spate sa ajute si tu stai si faci poze? ma cearta Iulia. Mie tot la poza mi-e gandul. Apare Gipson din urma, doi, trei, si gata, iesim din namol si continuam spre pasul Zagar, care, conform GPS-ul e 'dupa colt'.

O curba de nivel, ceva noroi, din nou bolovani, o alta curba. Deodata drumul nu mai urca dar nici nu coboara. Hopa! Asta trebuie sa fie. Ne uitam pe GPS care arata aproape 2700 de metri. Suntem in pasul Zagar, cu capul in nori dar cu rotile inca pe pamant. Ma uit ca prostu' si ma minunez cat e de frumos. Bine, Roibu! Bine, Gina! Bine, Codrina! Bine, Iulia! Bine, Bobe! Bine, Gipson! Este as high as it gets pentru noi in calatoria asta. De aici incepem coborarea spre 'civilizatie'.

La un moment dat, pe coborare, Gina nu mai vrea sa franeze cu roata spate. Asa a hotarat ea ca e mai bine. Ne oprim, ne scarpinam in cap, ne uitam, studiem problema. Lichid de frana este? Este. Nu curge nimic, pe nicaieri. Deci, e bine. Stam pret de-o tigara si-o gura de apa si continuam. Gina isi revine iar noi tragem concluzia ca si motocicletele au toanele lor. Greul a trecut si Gipson decide s-o ia inainte in cautarea lui Dag. Urmeaza o zona de case parasite in sate parasite, printr-o padure unde gasim muuult noroi si gropi cu apa si unde Roibu si Gina se indoaie din toate articulatiile iar eu ma minunez ca nu crapa de la atatea bagaje si pasager.

Mergem incet pe un drum ingust si pustiu care serpuieste printr-un fel de chei. E frumos pe aici. Am ajuns, nu de mult, la asfalt. Ma simt destul de obosit si conduc din inertie. Nu ma bucur de drum. Mi se pare ca azi totul s-a consumat acolo sus, in munti. Ma uit in oglinda si-i vad pe Bobe si Codrina. Doua casti albe, miscandu-se la unison. M-am obisnuit sa-i vad acolo, cum poate ei s-au obisnuit sa ne vada pe noi. Azi se fac saptespe zile de cand mergem impreuna, dormim impreuna, manacam impreuna, ne mirosim sosetele si cizmele puturoase impreuna, radem impreuna. Facem cam totul impreuna. Ma rog, aproape tot. Ma tot uit in urma la ei si ma cuprinde un soi de ceva ce-aduce cu un mare gol in stomac. Stiu ca foarte curand, in vreo ora asa, drumurile noastre se vor desparti. Unii, Codrina si Bobe, se intorc acasa cu o mica oprire in Yerevan. Arde dorul de copii si nici timpul liber nu-i de partea lor. Altii, eu si Iulia, continua spre Tbilisi. Sunt cam praf. Imi dau lacrimile in casca dar mi-e rusine sa plang si ma gandesc repede la o scuza pentru ochii inlacrimati in caz ca ne oprim, Doamne fereste, acum pe undeva si ma vede toata lumea. Viziera deschisa, domne. De la asta e. Gata, sunt acoperit. In cateva secunde adrenalina ia locul emotiilor dupa ce soferul unei masini de pe contrasens face o gluma in spirit georgian, prefacandu-se ca intra in noi. Bine frate! Ce-am mai ras...

Ajungem in Kutaisi si tragem la o terasa pentru o ultima cafea impreuna. Suntem doar noi si un batran cu barba alba care sade tacut pe o banca. Dinauntru se aude

si mi se pare ca e unul din momentele alea cand timpul sta in loc. Dupa trei zile de 'salbaticie' toata lumea e preocupata sa-si verifice telefoanele. Sau poate ca fiecare mai amana un pic momentul despartirii. Ne ridicam sa facem o poza de la revedere. Pun aparatul pe timer si sar repede pe pozitii. Ii stranga mana lui Bobe. Pe fata are-un mare zambet dar in ochii lui vad lacrimi. De bucurie, de tristete, nici nu mai conteaza. Imi dau si mie lacrimile, din nou. Plang, ce sa mai. Si nu-mi mai e rusine. Ma uit la Iulia. Si ea plange. Toata lumea e praf. Codrina incearca sa ne imbarbateze dar si ea cred ca e usor praf. Bai, terminati. Doar am vorbit despre asta, nu? Om fi vorbit noi Codrina, dar se pare ca si motociclistii plang cateodata. Ne imbratisam, ne pupam, ne luam la revedere. Gata, asta a fost.

Two drifters, off to see the world

There's such a lot of world to see

We're after the same rainbow's end, waiting round the bend

My Huckleberry friend, Moon River, and me

Mergem fara tinta pe stradutele pietruite din Kutaisi in cautarea unei cazari si-ajungem din intamplare pe un deal la o doamna draguta care are un fel de pensiune. Ne amuzam ca peste tot in casa sunt poze numai cu ea, in diferite ipostaze. Are o terasa de unde se vede tot orasul. Vedem apusul dar nu putem sta mult afara pentru ca bate un vant de te darama din picioare. O fi vantul schimbarii? E tare frumos. Iesim la pas in orasul vechi si gasim o carciuma draguta unde doua fete canta live la pian si vioara. Muzica lor si aburii alcolului georgian mai alunga un pic tristetea din sufletele noastre.

[ERU]

Imi plac la maxim pozele fotografiile voastre. Apropo ce sticle folositi?

 

Pt cei care mai ramân pe meleaguri georgine va recomand sa ajungeti si la Omalo. Pe lânga faptul ca e foarte frumos pasul catre Omalo are 2900+ m.

Daca va hotarati sa nu uitati sa alimentati in Lalisquri sau Pshaveli, puteti lua si niste benzina la pet pt ca sus e bestial si eu m-as mai fi dat pe acolo dar nu aveam cu ce.

 

Bafta maxima in continuare si continuati povestea, indiferent ce va decideti, desi, daca stau bine sa ma gandesc, in scurta vreme vor fi 2 povesti.

[tiyuta]

Dragelor si dragilor, urmaritori ai postului,

 

Va multumim tuturor pentru vorbele frumoase, sfaturi, recomandari si ce-ati mai scris de bine pe-aici. ERU, sticle? Hmmm...pai cam tot ce are peste 5% alcool. Cat despre aparatura foto, un 70-200mm si un 24-70mm, ambele cu 2.8, ambele Nikon. A, sa nu uit de GoPro. Ce vedeti facut cu el e captura din filmare.

Acum legat de poveste. Fratilor, noi (eu si Iulia) ne-am intors, desi unii dintre noi am 'ramas' acolo departe si inca visam. De o zi am pus piciorul inapoi in tara. Bobe si Codrina s-au intors cam acum o saptamana si ei. Pentru ca socotelile de acasa nu se pupa cu cele de pe drum, din lipsa de net, timp, chef sau inspiratie, sau toate la un loc, nu am reusit sa tin postarea in timp real, de pe drum, asa cum mi-am propus la plecare. Oricum, povestea este inca departe de a se termina si va continua aici, asa ca va invit sa calatorim impreuna in continuare.

 

Pe curand!

 

P.S

 

Tare ciudat sa te trezesti in patul de acasa...

[MAN!AC]

Așteptăm continuarea...să avem și noi, copiii teribiliști ai societății, povești cu care să adormim

[bob66]

pfaiiiii, ce frumos e in Georgia

 

Bob

[b374]

sticle? Hmmm...pai cam tot ce are peste 5% alcool.

 

o alegere buna.

[tiyuta]

Radu

In scurta noastra sedere la doamna cu pensiunea din deal avem ocazia sa ne spalam toate hainele. Si nu de mana, cum am facut-o pana acum. Descoperim una din micile bucurii ale motociclistului imputito-calator, o masina de spalat la locul si momentul potrivit.

Mergem spre Tbilisi pe un drum care trece la un moment dat foarte aproape de granita cu regiunea separatista Osetia de Sud. Ma gandesc ca acum cativa ani pe aici treceau tancuri si se omorau oameni. Pornesc GoPro-ul si incep sa filmez. De la distanta pare un accident ca toate celelalte pe care le-am vazut pana acum prin Georgia. Si n-au fost putine. Cand ne apropiem in schimb, vedem niste oameni mascati, cu AKM-uri in mana, care se uita dubios la noi. Unul dintre ei imi vede camera clipocind. Imi sta inima un pic in loc dar trecem repede pe langa si ne vedem de viata.

Undeva dupa oraselul Khashuri incepe autostrada pana la Tbilisi. Pun pe pilot automat si ma bucur de peisaje. Ma bucur in primul rand ca am scapat de traficul nebun pe doua benzi dar sentimentul nu merge prea departe pentru ca vad o...vaca. Linistita, mananca ceva frunze dintr-un copacel ale carui ramuri se intind pana pe sosea.

Dincolo de autostrada e Osetia de Sud. La doar cateva zeci de metri moneda 'nationala' e rubla...

In drum spre capitala ne oprim in Gori sa vedem muzeul lui Stalin. Aflu si eu ca Stalin s-a nascut in Gori si nu undeva prin Rusia. Iulia imi povesteste o faza tare citita in Lonely Planet. Prin 2010, cand guvernul pro occidental georgian a hotarat sa dea jos statuia uriasa a lui Stalin din piata centrala a Gori-ului, a trebuit s-o faca noaptea si cu toata politia si armata posibila.Stalin's not dead! Clar. In muzeu sunt o multime de tablouri si poze cu domnul in tinerete. Ma opresc in fata unuia si ma gandesc serios de unde vine de fapt toata treaba asta cu hipsterii.

Casa in care s-a nascut Stalin.

Cel mai tare mi s-a parut ca am intrat in vagonul cu care s-a deplasat Stalin prin diferite colturi ale lumii, inclusiv la Yalta, unde s-a impartit Romania pe un servetel. Lui Stalin ii era frica sa zboare asa ca s-au pus oamenii si i-au facut acest vagon blindat, cu toate cele inauntru. Un fel de Air Force One al vagoanelor. Inainte sa vizitam am vazut o doamna care-si lua pranzul pe scarile vagonului. Oare ce-ar spune Stalin?

Sa mergi fara GPS prin marile orase: de nepretuit dar si de nerepetat. La intrarea in Tbilisi ne intampina o mare statuie pe care scrie in serpeasca (georgiana) dar si in engleza, David the Builder. Trecem pe langa doi motociclisti si un biciclist de cursa lunga cu care ne salutam din mers din cauza traficului alert. Dupa ceva kilometri prin oras trag pe dreapta si intreb un om de Old Tbilisi, orasul lor vechi. Imi explica ceva, parca m-am prins. Urc pe un pod, fac stanga, tot inainte. Ne mai invartim putin. Urc pe un pod, fac stanga, tot inainte. Iulia, da' noi n-am mai fost pe aici?

Traficul ne dovedeste asa ca tragem la o terasa cu WiFi sa ne revenim in simturile orientarii. Sunt cu un ochi la telefon si cu doi pe motocicleta cand vad un tip care il tot analizeaza pe Roibu. Ma uit mai bine. E Gipson! Gipsoooon! Ma bucur sa-l revad aici. Ma simt de parca m-am intalnit cu un vechi prieten. Gipson ma intreaba Where is the other bike? Ii zic ca we split, in Kutaisi. Ca unii acasa mai repede, ca unii acasa mai tarziu. Povestim una, alta. Tot nu l-a prins din urma pe Dag. E aici de o zi si in principiu bea bere si se plimba. O las pe Iulia in compania suedezului si merg pe jos sa caut un anumeSkadaveli Guesthouse gasit in Lonely Planet. Una dintre placerile ascunse ale mele e sa caut cazare imbracat in echipamentul moto, pe 'enspe mii de grade. Intr-un final gasesc locul cu pricina, si-l cunosc pe Irakli, proprietarul. Intreb de camera. Are. Ii zic ca revin cu motocicleta, fata si bagaje. Ajung inapoi la Gipson si Iulia care beau bere si stau la povesti.Stai tu aici cu Gipson ca ma duc io sa-l duc pe Roibu si bagajele la Irakli, apoi vin sa te iau. Ok. Ok. Inapoi la guesthouse. Irakli ma asteapta cu poarta deschisa. Ma conduce in camera unde a pornit el special pentru noi aerul conditionat. Pe veranda un tip tanar cu barba mare scrie de zor la o tableta. Se-ntoarce spre mine si ii recunosc fata, apoi vad bicicleta. E Jack, cicloturistul pe care l-am vazut la intrarea in oras. A plecat acum ceva timp din Londra si merge la un prieten in Australia. Evadez din echipament moto unde e ca intr-o sauna, ma schimb si merg dupa Iulia. Ajung la terasa. A beer, please. No, two. Three actually.

[Dan Rosca]

Foarte frumos. Asteptam continuarea.

[cnairda]

foarte misto povestit,

[orestte]

frumoasa povestioara cat si pozele

[tiyuta]

Radu

Incepem ziua cu o cafea turceasca bauta in tihna pe veranda guesthouse-ului. Cafea turceasca gasesti cam peste tot in Georgia. Ei ii zic oriental coffee. Nu e la fel de buna ca la mama ei dar e destul de buna cat sa ne puna sangele in miscare si sa ne faca sa pornim la pas pe stradutele din Tbilisi.

Suntem cazati in buricul targului, asa ca nu trece mult timp pana ajungem la chestiile interesante. Dam peste Clock Tower, o cladire ciudata, parca scoasa din animatiile lui Tim Burton. Mai incolo cativa studenti fac ceva practica la desen.

Peace Bridge este opera unui arhitect italian. Din cauza formei care aduce cu un tampon urias, georgienii l-au poreclit Always Bridge.

Catedrala Sioni, una dintre cele mai vechi in Georgia.

Caldura dupa-amiezii ne loveste asa ca nu rezistam mult pe strazi si ne retragem la guesthouse-ul nostru. Profit de timpul liber si de umbra locului si ma apuc cu Iulia de spalat Roibul, sub privirile curioase ale vecinilor. Roibu a adunat cam tot jegul din Caucaz in astea cateva zile de offroad. Ii sta bine cu stratul de noroi pietrificat. Parca un pic prea bine.

Pe seara urcam la Nariqala Fortress, o super fortareata deasupra orasului care e si un fel de loc de promenada pentru tbilisieni, un loc dintr-ala cum nu are Bucurestiul, unde iti iei prietenii si cateva beri si te pui la povestit si admirat orasul.

O salutam si pe Kartlis Deda, adica mama Georgia, o statuie uriasa din aluminiu. Tine o sabie intr-o mana si o cupa cu vin in cealalta, simbolizand pe de-o parte vitejia poporului iar pe de alta parte pofta grava de bautura a georgienilor. Nu trec cinci minute si sunt oprit de cativa baieti care petrec cu cel mai bun prieten al omului, pet-ul. Imi toarna si mie un pahar cu bere si ne uitam impreuna la mama Georgia.

Pe seara ne intalnim intamplator cu Jack, biciclistul, care se plimba hai-hui pe strazi. Asteapta de cateva zile nu stiu ce viza pentru Asia Centrala si i s-a cam urat sa stea singur. Il invitam cu noi la o bere, unde altundeva daca nu la terasa KGB Still watching you. Ne comandam berile si hotaram sa luam toti o khachapuri, o placinta cu branza sarata, in forma de pizza, care e foarte blana, adica bluna, adica buna. Dupa momente lungi de asteptare primim in schimb un bol cu chakapuli, o ciorba de vaca cu extrem de mult coriandru. Punem asta pe seama accentului nostru georgian si ne mai luam o bere.

 

[reddogsibiu]

fain de tot

[tiyuta]

Iulia

Eu de aici nu plec. Mai stau putin pe meleagurile astea. Tbilisi are multe de aratat. Irakli inca nu ne-a zis care sunt locurile lui preferate, ne e dator cu asta de ieri. Guesthouse-ul asta e cel mai tare loc in care am dormit pana acum. Decrepit pe afara dar atat de fain amenajat si curat inauntru. Mai merita o noapte.

Imi spun toate astea in timp ce, de fapt, imi strang calabalacul. E deja rutina pusul bagajelor pe motocicleta, ar trebui sa ne cronometram.

Ma sui pe Roibu si ceva parca se rupe in mine. Vecinul care ieri ne-a ajutat cu un burete pentru spalat motocicleta ne priveste de pe terasa, Irakli si Jack ne fac cu mana. Iar noi pornim. Iar.

Azi imi este foarte greu sa plec mai departe. As avea nevoie de inca o zi, imi spun. De fapt, problema e alta: m-am obisnuit cu drumul. Putem merge o zi intreaga in continuu, dormim undeva o noapte, apoi plecam mai departe. Mintea mea accepta jocul. Dar in Tbilisi regulile s-au schimbat. Am avut doua nopti si aproape doua zile de respirat intr-un singur oras – si ce oras! – asa ca ceva din mine a interpretat asta gresit. Mi-am scos tentaculele si m-am atasat de Tbilisi, mintea mea a spus: esti acasa. Ce ciudat, nu? Nevoia de “acasa”, de un loc de unde nu pleci.

 

Ne oprim la o benzinarie. Ii spun ce simt lui Radu. Si el e trist ca plecam si, daca ma uit cu atentie, si Roibu pare trist dupa baia strasnica de ieri. Numai domnul care pune benzina nu e. Ne da indicatii despre cum sa iesim din oras si ne ureaza cu tot dragul drum bun. Azi intram in Armenia.

Radu

Trecem granita georgiano - armeana pe la Sadakhlo - Bagratashen. Un vames armean bine dispus ne pune atent stampilele in pasapoarte. Welcome to Armenia! Opresc sa scot niste bani de la un bancomat si am un soc. Inflatia in tara asta e ceva epic, asa ca imi umplu buzunarele cu cateva zeci de mii de drahme cat ai zice peste. Trecem de ultima bariera si imi sare in fata motocicletei un tip care zice ceva de o asigurare, ca e obligatoriu, si ca face el, evident, pentru 30 de dolari. Si daca nu facem e nasol ca e police dupa colt, la doi kilometri si amenda e de 500 de dolari, imi arata el pe telefon. Eu mai fraier dau sa cobor si sa-l urmez pe om la ghereta dar Iulia imi zice ca sa-i dam inainte, ca sigur e teapa. Nu stau pe ganduri prea mult, bag a-ntaia, il ocolesc pe 'agentul' de asigurari si uite-asa intram in Armenia. Nu apuc sa fac doi kilometri ca aud in spate goarnele unei masini de politie. Gata, am pus-o. Ala de la asigurari e mana-n-mana cu politia si i-a pus pe astia pe urmele noastre. Se baga in depasire si trage un claxon cand e in dreptul nostru. Imi pregatesc repede discursul plin de scuze si ma gandesc la cat sa cotizez cand, spre surprinderea noastra, masina de politie ii da forja mai departe si se pierde dupa prima curba. Ma gandesc ca ma asteapta la cotitura, ca n-avea unde sa ma traga pe dreapta aici. S-a dus sa caute un loc bun de luat spaga. Il vad pe omul legii dupa cativa kilometri tras la umbra unui copac, fumand o tigara, fara nici cea mai mica intentie sa ne traga pe dreapta. Ridic mana, il salut si ne vedem de drum.

Harta Armeniei e aproape rosie de atatea semne pentru manastiri. Sunt cateva si in drumul nostru si asa alegem sa ne oprim la Haghpat. In parcare doi domni sunt foarte curiosi cat costa motocicleta. Bem o cafea cu aroma Disney si inainte sa pornim la vizitat o las un pic pe Iulia langa motocicleta si ma duc in vizita la buda din curtea manastirii. Cand ies, un tip mai mic de statura insotit de cativa turisti imi spune buna ziua. Il cheama Laszlo si e nascut la Gherla dar lucreaza de ceva timp ca ghid turistic in Armenia. E ocupat acum dar are chef sa stam la povesti asa ca ne dam intalnire in parcare mai tarziu.

Ajungem in parcare si gasim in tankbag acest biletel de la Laszlo.

Continuam drumul prin canionul Debed. Trec pe langa un loc de belvedere si-i zic lu' Iulia ca vreau sa intorc, sa fac niste poze. Ea nu mai are chef asa ca ma duc singur la locul cu pricina.

Ma intorc unde am lasat-o pe Iulia dar ia-o de unde nu-i. Ma uit mai bine in jur si o vad la umbra unei cosmelii, in compania a doua doamne, Larisa si Roza, si a unui domn caruia i-am uitat numele dar stim sigur ca incepea cu So, asa ca Iulia i-a spus So Good. Oamenii vand tuica si fructe de padure pe marginea drumului. Ne poftesc sa luam loc cu ei si ne dau un mare bol cu zmeura si dude si alte chestii bune. Ei tot o dau pe ruseste si eu le tot spun ca ne ponimayu poruski.

So Good e foarte atras de aparatul foto. Incerca sa faca cateva poze dar nu prea ii iese. Ne spun prin semne cat de bine se inteleg ei cu rusii. Ne bucuram de oamenii astia calzi si buni.

Miroase a lemn de brad ars si a carne fripta pe gratar. Am citit in Lonely Planet ca cea mai buna mancare prin Armenia e aia de-o iei de pe drum. Trag pe dreapta sa-mi satisfac pofta de gratar, desi Iulia nu prea vrea. Ne intampina o doamna mai in varsta, ai carei singuri doi-trei dinti sunt din aur. Normal ca nu are meniu dar ne zice ea ca ne face shashlik, ne arat o rosie, o bucatica de branza...Ne intreaba ce vrem sa bem. Imi zice s-o urmez pana la frigider si-mi arata pe langa multe chestii dubioase ca are apa minerala si o limonada imbuteliata. Eu iau apa, Iulia limonada. Apa e cea mai buna apa minerala bauta de mine, daca poti zice despre o apa ca-i buna. Limonada Iuliei e ca sucurile alea de pe vremea comunismului, de puneai peste ceva concentrat apa si obtineai o chestie.

O vad pe femeie cu coada ochiului. Merge sa puna shashlik-ul pe gratar. Are in fiecare mana cate o sabie si pe fiecare sabie cate trei halci de carne de porc. Stai femeie ca ne-o fi noua foame, dar nici chiar asa! O opresc inainte sa le puna pe foc si-i zic ca vrem doar o sabie. In fine, mancam, totul bun, cerem nota. Doamna imi arata cinci cu degetele de la o mana si-mi dau seama ca nu poate fi vorba de cinci drahme. Nici de 500, adica un euro. Deci clar, sunt 5000. Ne-a facut baba la nota de-am vorbit singuri tot drumul pana la Dilijan, unde aveam sa dormim.

Lonely Planet zice ca Dilijan e supranumit Armenia's Switzerland. In schimb, noi am gasit un oras care Iuliei ii aminteste de Onesti si de toata saracia din Moldova pe vremea cand mergea la tara in anii '90 si treaba asta o intristeaza. Mie nu-mi aminteste de nimic si asta imi place. Mergem sa vedem monumentul sovietic inchinat eroilor neamului, cazuti in razboaiele patriotice. Am o chestie pentru monumentele astea sovietice. Urc numai eu la statuie. Zona e lasata in paragina si pare ca natura isi reintra in drepturi inghitind betonul turnat de comunisti in momente de glorie a URSS.

Ne cazam la pensiunea Nina B&B si seara iesim la plimbare. Totul parca e parasit. Gasim o carciuma si bem o bere Ararat. Citim in ghid despre o strada pietonala unde cica-i misto de tot. Pornim in cautarea ei si o gasim intr-un final. Intr-adevar, strada asta parca e din alt film. Case vechi, reconditionate, restaurante si carciumi faine, felinare cu lumini calde dar nimeni sa le insufleteasca. Aflam mai tarziu de la un domn profesor rus care urmeaza sa predea la o super scoala care se construieste in Dilijan ca strada respectiva a fost cumparata si refacuta de un milionar armean stabilit la New York. Mergem la culcare si imi amintesc de un tricou vazut intr-un mic magazin cu suveniruri, pe care scria I (inima) Dilijan si ma gandesc ca-mi pare rau ca nu l-am luat, pentru ca mi-a ramas cumva la inima oraselul asta ciudat.

 

[Dan Rosca]

Foarte frumos. Asteptam continuarea.

[MAN!AC]

este o problemă cu pozele...nu se pot vedea... ...vrem în continuare povești...multe povești...

[tiyuta]

este o problemă cu pozele...nu se pot vedea... ...vrem în continuare povești...multe povești...

 

Hmmm...eu de pe laptop le vad. Am verificat acum si de pe telefon. Se vad si acolo. Mai are cineva problema asta?

» Post actualizat in 29 Jul 2014 13:32

Se pare ca nici altii nu vad pozele. Hmmm...ciudat.

 

Rog frumos un moderator care vede postul de mai sus sa-l stearga. Mai incercam odata.

 

Multumesc!

[Dan Rosca]

Hmmm...eu de pe laptop le vad. Am verificat acum si de pe telefon. Se vad si acolo. Mai are cineva problema asta?

» Post actualizat in 29 Jul 2014 13:32

Se pare ca nici altii nu vad pozele. Hmmm...ciudat.

 

Rog frumos un moderator care vede postul de mai sus sa-l stearga. Mai incercam odata.

 

Multumesc!

Nici eu nu vad ultimele poze.

[MAN!AC]

La mine tot nu se văd...și probleme cu laptopul nu am...e totul updatat la zi...până acum am văzut tot...o fi probleme de la flickr sau pe ce sunt pozele...arată cum că nu ar fi complete...cu un colț lipsă...

[tiyuta]

La mine tot nu se văd...și probleme cu laptopul nu am...e totul updatat la zi...până acum am văzut tot...o fi probleme de la flickr sau pe ce sunt pozele...arată cum că nu ar fi complete...cu un colț lipsă...

 

Nu-mi dau seama care e buba. Se pare ca nu le vede nimeni. Pozele sunt luate ca si pana acum ca URL-uri de pe blog. Care stiti vreun moderator? Poate e buba la motociclism.ro? Habar n-am cum sa rezolv.

[ADVRadu]

"Waiting for 1.1.1.5..."

Ceva link-uri bushite (local in loc de server?!?) ?

[rul]

Nici eu nu vad fotografiile..

[b374]

Nici eu nu vad fotografiile..

 

asa-ti trebe. eu le vad