Into the World - Misiune CHINA

[mrwwwhite]

Si este o incantare sa citesti ceea ce scriu. Nu folosesc acel exasperant "esperanto" al " motociclistilor adevarati", care nu scriu doua vorbe in limba romana fara sa nu tranteasca si o expresie in engleza,( care cat de engleza o fi...Dumnezeu stie), probabil cu gandul ca asta este singura modalitate de a da veridicitate spuselor lor si valoare de adevar incontestabil, ca sa nu mai vorbesc de cat de ..."cool" ii face sa se simta, aratandu-si totodata si inalta eruditie....

In ceea ce-i priveste pe Ana si Ionut sunt convins ca limba engleza nu este singura limba straina pe care o cunosc foarte bine si ca ar putea scrie cu aceeasi usurinta si la fel de spumos totul, cap-coada, in limba LITERARA a lui Shakespeare, dar de,...daca nu fac parte din mult ravnita "casta" a "motociclistilor adevarati"...

DOAMNE-AJUTA CA-I ASA!...

Cu asa complimente, presiunea sa tinem calitatea jurnalului cat putem de la nivelul asteptarilor…creste. Sincer, multumim. Apropo de engleza, daca ai prieteni care ar avea chef sa citeasca un astfel de blog, pe site-ul nostru intotheworld[punct]eu[slash]en este versiunea in engleza, traducerea fiind una din chestiile care ne mananca ceva timp.

 

Din Ba Mei in Tagong

 

Downhillul nebunesc se termina la aproximativ 3500 de metri altitudine, la marginea estica a platoului tibetan Qinghai. Viscolul de pe culme s-a muiat intr-o ceata lejera, dar soarele s-a retras dincolo de orizont. Pedalam agale pe langa primele case din oras si vantul isi face curaj si ne impinge in drumul principal, deasupra caruia sunt atarnate o multime de lampioane rosii. Dupa cat de singuri am fost in ultimele doua zile pe munte, scena strazii pare dintr-o pelicula de Jarmush, Coffee and Cigarettes mai precis. Efectele de fum sunt prezente in cel putin doua forme: fuioare verticale deasupra gurilor de canal si smocuri inecacioase in jurul gratarelor scoase in fata micilor restaurante din urbe. Bastinasii completeaza tabloul in costume de hipster tibetan, cu niste caftane imblanite care lasa un umar si bratul aferent complet descoperite. Noi doi, in toale puse la repezeala ca sa tina de frig, aratam in comparatie cu ei ca niste maimutoi. Acesta, doamnelor si domnilor, este orasul Ba Mei, faimos ca fiind locul de nastere al celui de-al 11-lea Dalai Lama si pentru inca alte cateva lucruri pe care nu mi le amintesc acum pe motiv de hipotermie. Stiu ca Ba Mei a fost si un centru destul de important pe asa-zisa ruta a ceaiului si a cailor. In orice caz, orasul e unul dintre putinele puncte de acces spre Tibet, pentru ca autostrada Sichuan-Tibet trece fix prin el.

 

 

Pentru la noapte ne tocmim cu doua fete in bundite pe un apartament din care noi vom ocupa o camera. Cealalta e folosita pe post de depozit, asa ca depozitam si noi in ea bicicletele, dupa ce Ionut le cara in spate vreo patru etaje. Nu stiu prin ce minune gazdele inteleg ca ne-ar face bine un dus cu apa calda si paturi electrice. La fel de misterios, dimineata vom afla ca pretul cazarii e cu 50% mai putin decat am inteles in ajun. De pe terasa cuibusorului nostru cu iz sovietic avem o panorama splendida a pasunilor din imprejurimi. Cealalta fatada nu ofera o perspectiva la fel de zen, caci la macelaria de vizavi tocmai se livreaza o carcasa proaspata si mesterii se apuca de transat.

 

 

 

Brusc ni se face o foame de lup, dar suntem siguri ca muntenii astia au leacul potrivit. Ne instalam fara prea multe mofturi intr-o carciuma de familie, mai ales pentru ca ce-o-fi-in-stiva-de-site-de-bambus miroase irezistibil. Oamenii sunt ca niste bunici carora le-au venit in vizita nepotii. Mancarea trece sub ochii nostri de la stadiul de zarzavat adus cu bicicleta de un baietandru, la tocatorul unde e maruntit si amestecat cu grasime si carne de iac, apoi in mainile lui nenea bucatarul care umple bilele de aluat si in fine in sitele babei, care in scurt timp ni le aduce la masa sub forma de baozi (un soi de chifla de orez care se face la aburi), zhou (terci de orez), plus traditionalul bol cu tofu, spanac si supa de care nu ne mai putem lipsi.

 

 

 

Dupa zapada de ieri eu m-am paranoizat putin. Nu stiu cum am putut sa venim in zona asta de Tibet in luna octombrie cu echipament de vara si cort de 3 sezoane. E musai sa imi iau macar o geaca si manusi de polar pentru amandoi, pe care o sa le purtam peste cele cu care am mers pana aici (de fapt si astea sunt manusi de moto pentru vara, adica foarte bine ventilate). Din pacate in afara de manusi nu gasesc nimic pe masura mea. Va trebui sa strang din dinti si sa sper ca voi avea mai mult noroc in localitatea urmatoare. Pana acolo avem de urcat si coborat un carusel de pasuri alpine si pasuni ancestrale, unde sunt sanse sa revedem simapticii iaci manati nu de mongoli pe cal, ci de ciobani tibetani. Dupa asta o vom coti spre sud-vest, pentru a ajunge in Kangding.

Succesiunea de rampe e atat de frumoasa, ca e simplu sa uitam de toate si sa ne concentram numai pe drum. La vale taiem curbele si ne doboram recordurile de viteza. Asta e partea egoista, unde nu conteaza decat adrenalina. Cand ajungem la deal, focusul se muta pe ce se intampla in exteriorul nostru. Spre pasul de la 3900 si ceva de metri virajele sunt lungi si stranse, ceea ce ne ingaduie sa inregistram lacom fiecare detaliu, fiecare bit de informatie eliberat de piatra, cer si vegetal, care e absorbit si digerat de ceea ce imi pare sa devina o minte tot mai clara. Oricat de scurta ar fi, pentru noi asta e prima tura mai lunga cu bicicletele si trebuie sa spun deja ca desi cu cei 200 de dolari cu care le-am platit ne-am fi putut duce la psiholog, asta e o terapie mult mai eficienta.

 

 

 

 

Pasul alpin e plin de bucatele de hartie colorata imprimate cu rugaciuni si simboluri aducatoare de noroc. Lipesc cateva in caietul meu, de amintire.

 

 

Continuam pe un drum solid, in cea mai mare parte de asfalt cu zone scurte de pietris tasat si pistruiat din cand in cand de cate o groapa in care stagneaza noroiul de la lucrarile de sistematizare. Suntem pe ruta de sud a autostrazii Sichuan-Tibet, cea mai lunga sosea de altitudine din China, construita de prin anii ’50 cu eforturi uriase, cauzate mai ales de terenul dificil. Sectiunea pe care suntem are in total 2149km si se uneste cu ruta de nord (2412km) in Xindu Bridge (Xinduqiao).

 

 

Magistrala asta leaga Chengdu (capitala provinciei Si Chuan) de Lhasa (capitala Regiunii Autonome Tibet) si face parte din G318 (de la Shanghai la Zhangmu). Spre deosebire de oricare alta ruta de calibrul asta din tarile occidentale, si autostrada Sichuan-Tibet si zonele de legatura sunt mai mult goale.

 

[Ana.]

Bravo copii!!!!

[mrwwwhite]

@ana.maria: cheers!

 

Oraselul Tagong incepe cu o stupa si un han de calatori, dar este in realitate ceva mai mult de un loc de intalnire pentru ciobani si pelerinii inspre si dinspre Tibet. Dupa cum a decurs dimineata, meritam o masa imbelsugata.

 

 

Ma catar pe un deal din spatele hanului ca sa admir privelistea. Dulaii tibetani sunt legendari, dar izbutesc sa ii alung cu tusea violenta pe care am capatat-o in noaptea geroasa la cort. Odata singura, ma pun pe cronometrat norii si numarat steagurile de rugaciune.

 

 

Asa se vad zapezile vesnice din Tagong (sau Lhagang cum ii zic tibetanii). Suntem la 3700m altitudine

 

Odata cu noi au sosit trei grupuri de vizitatori foarte diferite. Primul este alcatuit din chinezi de etnie Han imbracati in geci colorate de ski, fiecare cu cate un DSRL la gat.

 

 

Al doilea grup pare sa fi venit calare si e format din cateva familii de tibetani care s-au aciuat pe pajistea din fata templului.

 

 

 

Mie imi atrage atentia al treilea personaj, care e ajutat sa coboare din limuzina de sofer. Tipul se descheie la sacoul scrobit, isi scoate manusile din piele alba si isi aprinde o tigara cu spatele la chortenurile aurite ale templului.

 

Spre amiaza ne punem din nou in miscare. Pentru un loc atat de rupt de lume gasim ca asfaltul e impecabil. Exceptie face doar drumeagul care duce la lamaseria din afara localitatii, unde servesc circa 60 de calugari si langa care s-a coagulat in timp un mic catun. Dupa ce a fost distrusa in timpul Revolutiei Culturale, lamaseria isi revine incet incet la gloria de odinioara. Si e normal sa fie asa, caci in Tagong a existat o manastire budista inca din anul 652.

 

 

 

La munte aerul e atat de limpede ca apusul face chiar si o simpla stupa sa para mai putin produsul naivitatii omului, cat cel al unei interventii divine.

 

Zona seamana cu stepa mongola, numai ca la 4000 de metri seara aduce o vijelie de abia ne tinem pe picioare. Nu are nici un rost sa incercam sa punem cortul aici. E mai logic sa ne suim pe roti si sa mai avansam, macar asa ne putem incalzi. Drumul ne scoate intr-un satuc, unde o luam unul in stanga si altul in dreapta si ne apucam sa batem la porti. In fine, dupa o dezbatere din care nu am priceput nimic, suntem poftiti in casa unei femei care pare singura acasa cu cei doi copii. Cladirea are trei camere: o magazie de alimente si o camera care serveste drept bucatarie si living, unde ne adunam cu totii in jurul unui resou electric si incercam sa ne dezmortim. Ceva mai tarziu isi face aparitia un nene care are de vanzare un ditamai piciorul de iac. Ne loveste imaginea orgasmica a unei fripturi in sange, dar gazda se apuca sa cioparteasca bunatate de carne direct pe podea. Mare pacat. Nemancati, ne retragem la culcare in odaia a treia, care e enorma. Prici de saltele? Este. Masuta cu fructiera plina de ananasi de plastic in mijloc? Este. Boxe-gigant si poster semi-libidinos in care un cuplu caucazian se saruta imbracati in haine de anii ’80 langa o decupatura din ziar cu chipul lui Dalai Lama? Este, este, este! Ah! Casa, dulce casa.

[Proxi]

Foarte frumoasa calatoria ta prin China!

Desi am fost de multe ori in China, n-am fost niciodata ca turist, ca urmare n-am vazut nici 1/10 din ce ai vazut tu. Dar tu mi-ai deschis pofta

[mrwwwhite]

Foarte frumoasa calatoria ta prin China!

Desi am fost de multe ori in China, n-am fost niciodata ca turist, ca urmare n-am vazut nici 1/10 din ce ai vazut tu. Dar tu mi-ai deschis pofta

Mult ne-a placut! Intr-un fel ne asteptam sa ne buimaceasca, ca e … cat China. Pe de alta parte nu speram sa fie atat de frumoasa la tara, de contradictorie la oras, ce mai, totul a fost la maxim

 

Paradisul pierdut

 

Bocanelile gazdelor si sforaielile celor mici nu ne impiedica sa dormim ca lemnele pana la 09:30! Abia acum realizez cum de n-am degerat asta-noapte: cineva milos ne-a invelit cu trei plapumi puse una peste alta. Ca sa ne spalam pe dinti, trebuie sa spargem pojghita de gheata care astupa robinetul din curte si sa ne felicitam ca nu am campat. Gazdele se codesc sa imparta cu noi terciul de ovaz de la micul dejun (banuiesc ca din pricina ca nu e cu carne) si pana la urma il pimpuiesc cu niste iaurt de iac. Suntem gata. Hai cu vremea buna, ca drumul e minunat!

 

 

 

Cum spuneam mai devreme, e frumos sa poti calatori incet. Cand esti pe rotile tale, nu conteaza in ce zi a saptamanii esti, nici cat e ceasul. Singurele constrangeri (in afara de bani) sunt actele care expira – e cazul vizei noastre de China. Trebuie deci sa marim ritmul putin, sa ajungem in Kangding si sa aplicam acolo pentru o extensie. Ruta la care ne-am gandit contine doua pasuri: Zhe Duo Shan (4300m) si Tsedo (4298m), al doilea fiind limita dintre Kangding si Xinduqiao si dintre etniile Kham si Han.

Teoretic, oricine poate sa urce fara probleme la altitudini situate in intervalul 2438 – 3658m; de la 3658m incepe zona asa-zisa de risc care duce pana la vreo 5487m. Peste 5500m e deja o cu totul alta poveste. Problema cu raul de altitudine este ca desi concentratia de oxigen din aer ramane aceeasi, scade numarul de molecule de oxigen pe care le inspiram. De pilda aici unde suntem, in Tagong, acelasi volum de aer inspirat este cu 40% mai sarac decat la nivelul marii. Pe Kilimanjaro ar fi cam la jumate, iar pe un optmiar stai de trei ori mai prost decat in mod normal. Cu alte cuvinte organismul trebuie lasat sa se obisnuiasca sa-si faca treaba cu mai putin “gaz”(aclimatizare) sau trebuie sa creasca rata de absorbitie (adica sa tragem aer in piept mai mult si mai des… hmmm).

 

 

Noi nu avem de ce sa ne facem griji. Suntem de doua saptamani pe munte si biciclitul este ideal pentru a ne aclimatiza corect. Iar dupa cum arata locul asta, cred ca am nimerit in paradis. Din Ta Gong mergem cumva paralel cu valea raului Liqi, care intinde un covor de tufe stacojii pana la poalele muntilor pudrati cu zapada

 

E iarna timpurie si vegetatia suculenta de asta vara s-a cam dus. La ora asta mai sunt foarte putini nomazi pe munte si se pregatesc si ei de iernat, cu turmele de iaci si corturile din lana de iac instalate cat mai aproape de drum.

 

 

Din cand in cand trecem pe langa cate un barbat Kham care sade singur pe iarba, privind la nimic. Unii par atat de cufundati in ale lor, ca nici macar nu indraznim sa le facem cu mana. Hainele lor si felul in care le poarta atrag imediat atentia: sunt palarii de cowboy de sub care parul negru carbune flutura neimblanzit, sau impletit in coada pana la brau. Paltoanele sunt rosii sau visinii, legate cu sfoara sau cordon de piele si cu o maneca lasata sa atarne pana la pamant. Langa unele corturi vedem panouri solare si jucarii din plastic. Stim ca viata nomadica pare simpla, curata si frumoasa, dar trebuie sa fie si foarte grea. Rostul acestor lucruri sau cum se aseaza ele in rostul intregii lumi ne scapa.

 

 

 

Pe la pranz se intampla sa trecem prin dreptul unei magazii sau asa ceva si Ionut observa la intrare clasicele galetuse in care se vinde iaurt de iac. Dam la o parte perdeaua si ce gasim inauntru ne trezeste o gramada de amintiri. In fund e teancul de paturi, ca la Adil acasa, in Tadjikistan (pentru a citi povestea, va trebui sa vizitati totusi blogul nostru. Merita, e una dintre cele mai emotionante intalniri). In mijlocul odaii e o masa cu lavite stanga dreapta, iar pe peretele opus e o mica bucatarie.

 

 

Intre timp au mai intrat niste indivizi, care, ca toti tibetanii dealtfel, nu sunt sfiosi defel.

 

 

 

Vizitatorii incep sa comande ceai tibetan si sa palavrageasca. Larma o trezeste din somn pe frumusetea asta mica, care nici macar nu aveam habar ca e pe aici.

 

 

Spatosul care ne aduce ceaiul e Laozang, si tot el a pastorit si muls iacii si a fermentat laptele in iaurt demential.

 

 

Luasem iaurtul cu gandul sa-l mancam la cina, dar Ionut nu se poate abtine sa nu guste, asa ca ma bag si eu.

 

 

E atat de placut la Laozang in cabina, ca ne urnim cu greu. Afara, simt ca m-am cam molesit si raman cu doi sau trei kilometri in urma lui Ionut. Cand imi dau seama ca cerul s-a inchis a furtuna si simt primele picaturi, nu suntem impreuna si incerc sa maresc ritmul cat pot de mult. Ma intreb desigur la ce altitudine am ajuns si daca o sa avem zapada in Zhe Duo Shan. Dintr-o data aud sunet de motor. Masina ma depaseste, dupa care o vad oprind la vreo suta de metri in fata. Soferul astepta sa trec prin dreptul lui si imi face semn, dupa care ma intreaba intr-o engleza acceptabila unde ma duc. Ii spun ca in Kangding. Pare perplex. Nu se poate, spune, sus ninge si s-a anuntat polei in Xinduqiao. E periculos sa mergi singura. Imi propune sa ma duca el cu masina, pentru 50 de kwai (cam 30 de lei). Ii multumesc frumos si ii spun ca prefer sa pedalez.

Pleaca, dar un kilometru mai incolo dau din nou peste el, tras pe dreapta in dreptul unui grup de corturi.

 

 

Omul e hotarat sa ma convinga sa vin cu el in Kangding. Burnita s-a oprit si e soare afara, dar s-a lasat gerul si stiu ca soarele asta cu dinti nu anunta nimic bun. Ma roade indoiala. Nu pot sa ma intorc in Tagong sau in sat, trebuie sa dau de John si ma obsedeaza faptul ca daca soferul nu bate campii, suntem echipati mizerabil pentru ce va urma.

Pe scurt, ma sui in masina si jumatate de ceas mai tarziu vad silueta familiara pedaland impotriva vantului. Ionut se lasa rugat, dar pana la urma vine si el cu noi.

 

 

Seara tarziu suntem debarcati in Kangding. As vrea sa spun ca regret ca am ales calea mai usoara, si ca atunci cand am ajuns in pas am vazut varful Minyak Konka (7556m), cel mai inalt din Tibetul de est. Dar de fapt nu am vazut decat niste steaguri si un mare nor si m-am bucurat ca nu sunt afara, pedaland in tricou. Dupa aeroportul Kangding (4280m) drumul a fost oribil – vizibilitate zero, polei pe serpentine, camioane, tot tacamul.

 

 

Azi a inceput bine si s-a terminat nasol. In zile din astea e bine sa nu fii singur, iar persoana de langa tine ar fi bine sa-ti faca un ceai cald si sa aiba la indemana macar o bucatica de ciocolata si gata, supararea a trecut.

 

[viorel_dumitru]

Faina calatoria voastra. Totusi am o nelamurire: de ce nu ati fost cu motocicletele? Scuteati o gramada de efort ... si de timp!

[Theo Biker]

Da le report ca au fost cu bicicletele, nu cu moto, pasiv care nici macar nu ai citit ce povestesc cei doi, altfel ai fi inteles.

[mrwwwhite]

Faina calatoria voastra. Totusi am o nelamurire: de ce nu ati fost cu motocicletele? Scuteati o gramada de efort ... si de timp!

Am fost cu biclele din mai multe motive: printre care personal si financiar. Vezi prima pagina unde explicam in mare cat de nebunesc ar fi fost sa mergem cu motoarele in China. Si a fost o experienta care a meritat tot efortul. Cu un cort de 4 sezoane si niste haine mai serioase am fi razbit si prin zapada

 

Da le report ca au fost cu bicicletele, nu cu moto, pasiv care nici macar nu ai citit ce povestesc cei doi, altfel ai fi inteles.

» Post actualizat in 23 Dec 2014 12:31

Dragi prieteni. Sarbatorile vin navala peste noi. Ne luam asadar, si noi ca toata lumea, o "pauza" din realitatea prozaica si plecam sa fugarim un unicorn. O sa va placa sa aflati ca de data asta plecam cu bicicletele dupa noi si speram sa avem ce povesti la intoarcere. Totul se intampla in timp ce tastam. Nu am apucat sa punem totul la punct, inca ne mai facem bagajele si avem emotii ca nu ne vor ajunge timpul si banii. Dar suntem cu atat mai nerabdatori. Daca suntem deja conectati pe Facebook, probabil ca vom incerca sa punem acolo cate ceva pe parcurs. Daca nu, tot misterul (hahaha, nu e mister, dar pana nu trecem granita nici noi nu stim daca e pe bune sau nu) se va limpezi cand ne intoarcem.

 

Promitem ca din februarie vom relua episoadele chinezesti. Nu vrem sa "inghetam" povestea de aici fara sa va multumim ca ati urmarit-o pana acum si fara sa va uram sa aveti un an aventuros si plin de magie! La multi ani tuturor!

 

[ADVRadu]

Dragi prieteni. Sarbatorile vin navala peste noi. Ne luam asadar, si noi ca toata lumea, o "pauza" din realitatea prozaica si plecam sa fugarim un unicorn. O sa va placa sa aflati ca de data asta plecam cu bicicletele dupa noi si speram sa avem ce povesti la intoarcere. Totul se intampla in timp ce tastam. Nu am apucat sa punem totul la punct, inca ne mai facem bagajele si avem emotii ca nu ne vor ajunge timpul si banii. Dar suntem cu atat mai nerabdatori. Daca suntem deja conectati pe Facebook, probabil ca vom incerca sa punem acolo cate ceva pe parcurs. Daca nu, tot misterul (hahaha, nu e mister, dar pana nu trecem granita nici noi nu stim daca e pe bune sau nu) se va limpezi cand ne intoarcem.

 

 

Promitem ca din februarie vom relua episoadele chinezesti. Nu vrem sa "inghetam" povestea de aici fara sa va multumim ca ati urmarit-o pana acum si fara sa va uram sa aveti un an aventuros si plin de magie! La multi ani tuturor!

 

La multi ani si voua! Nu v-a mai urmarit de ceva vreme, dar ma bucur sa va regasesc din nou in Africa!

 

India asteapta, si mi-am adus aminte ca pe blogul vostru erau niste informatii ...utilizabile... despre malarie. Am cautat si se pare ca e o problema: orice ar fi, cand vreau sa deschid pagina, imi apare WP admin.

 

Have phun!

[Quetzalcoatl]

 

Panorama zic ca e superba pe toate cele 180 de grade.

[mrwwwhite]

La multi ani si voua! Nu v-a mai urmarit de ceva vreme, dar ma bucur sa va regasesc din nou in Africa!

 

India asteapta, si mi-am adus aminte ca pe blogul vostru erau niste informatii ...utilizabile... despre malarie. Am cautat si se pare ca e o problema: orice ar fi, cand vreau sa deschid pagina, imi apare WP admin.

 

Have phun!

Multam fain Radule. Reintalnirea cu Africa a fost ca o reindragostire: naprasnica. In curand terminam de sortat pozele (a fost iar cu peripetii, cu cele doua aparate intrate in colaps din prima saptamana, fiind obligati sa documentam tripul cat se poate de hipstereste, cu telefonul) si de transcris in computer jurnalul tinut cu pix, caiet si truda de Ana in fiecare seara in cort.

Pe site a fost o mica problema tehnica, acum e totul in normal. Stim ca s au adunat multe povesti si informatii care ar trebui accesate mai usor si incercam cat de curand sa oferim un site prietenos si cu platformele mobile. Linkul despre malarie tips and tricks pe care il cautai este acesta. Drum bun in India, daca la asta faci aluzie. Pe lista noastra India are un pic de asteptat, ca necesita timp si am vrea sa o facem pe roti, de preferat cu trecerea overland in Myanmar.

» Post actualizat in 02 Mar 2015 15:25

Adica?

[TrekOut]

Felicitari, foarte misto calatoria voastra. Succes la mai multe !

[aka`]

Superb!!!