Vacanta de vara - Singur de la Bucuresti la Bishkek

[Vizitator _Raul_]

Superba povestea batranului de la receptie.

Am trait o experienta, cumva, asemanatoare in Londra.

Eram cu un coleg, dimineata, in drum spre lucru. Si am intrat intr-un magazin din asta mic, gen non stop, sa ne luam cartele/net.

Cum vorbeam noi asa, ne-am trezit acompaniati in romana. Vanzatorul/proprietarul buticului fusese student la Bucuresti pe timpul lui Ceausescu.

Bineinteles ca numai acolo ne-am baut cafea toata saptamana cat am lucrat in zona respectiva.

 

 

"Nu mergem nicaieri, doar ne plimbam !"

Cat de faina replica si povestea din spatele ei.

Editat Iunie 23, 2017 de DeVazut_TM

[Catalin.V]

Superba povestea ta ... am revazut si un vechi prieten ... ma bucur ca-i merge bine .

 

 

[moleck2002]

@survey - multumesc

@guy_ana - scuze pot gasi multe dar sper mai degraba sa gasesc resursele necesare sa continui. Multumesc !

@DeVazut_TM - ai dreptate, romana o gasesti in cele mai neasteptate locuri. Multumesc !

@Catalin.V - He He ! Era pe vremea cand nu era Era cumva chiar ziua in care am cumparat-o ?

» Post actualizat in 28 Jun 2017 19:13

M-am trezit la 6, brusc si iremediabil. Nici nu mai stiu daca de frica de iesirea din orasul furnicar, bazar de 1.5 milioane de suflete sau de frica drumului ce mai are sa vina. Ori poate e numai de la galagia Oborului iranian. Sunt in Iran si mai am atata drum ca nici nu stiu cum sa ma mai gandesc la el. De fapt azi e prima zi in care ma trezesc asa cum planuiam de acasa. E haos dar ma simt linistit. E un haos de care eu sunt distantat. E al lor si va ramane aici in timp ce eu imi incarc desagii si imi iau talpasita. Va ramane si batranul receptioner in visul cu frumoasa romanca si oamenii astia de pe strazi. Ramai sanatos Tabriz ca eu imi iau calabalacul si plec. Sper sa ne revedem. Ai grija sa nu te schimbi.

Gasesc roibul nemiscat. Si-a gasit chiar o interlocutoare mica si cu ochi oblici si savureaza dimineata sub copac. Vrea o tava cu jaragai dar ii soptesc la ureche ca e deja cel mai cel printre chinezoaice si nu mai e cazul. Oricum o sa devenim noi insine un fel de jar incins si intins la drum. Ma mai chinuie si o raceala. Ca deh, asa sunt eu neom. Cum poate cineva sa raceasca pe aici ? Sunt 300 de grade pe drum! Nu am mai vazut un strop de ploaie din mezolitic. De acum doua tari ... Si eu racesc ? Fenomenal tovarasi !

Sase sute de kilometri de autostrada nu par multi, dar peisagistica nu prea ajuta. E un desert continuu. Il privesc asiduu. Il privesc cu interes. Il privesc pentru prima data si de undeva am impresia ca ma priveste inapoi fata lui Morgan. E acolo. E vast. E definitia imensitatii. Ascunde mantia disperarii si ruinele multor nefericiti calatori ce nu i-au mai gasit capatul. Cu toate astea nu e ca ala de la televizor. Foarte rar se vad dune de nisip profilate curat. Desi nisipul este omniprezent nu este la fel de coagulat ca in Sahara si lasa chiar unele ierburi sa creasca. Daca desertul ala standard, african, saharian l-as vedea ca pe un corp ondulat, fin , proaspat epilat, aici avem corpul unei lucratoare la colhoz cu pielea fina ca un smirgher si epilata cu toporul.

Tot acum mai descopar ceva: tragediile mari stau in lucrurile mici. Sa va dau un exemplu al nimcniciei lucrurilor si existentei ratate de catre acestea: castile au terminat bateriile si soarele inca nu a aparut ca lumea. M-au lasat si fara coloana sonoara pentru traversarea infinitului. Numai roibul mai zice din pistoane un cantec suav si monoton pentru calator. Induce la bagat scobitori in ochi. Dar nici asta nu am(scobitori ca ochi mai am inca). Numai nisipul mai adie usor. Vine, ma saluta, si pleaca. Si ia o farama din pavaza mea exterioara drept amintire a trecerii. In ritmul asta pana in Turkmenistan o sa arat ca adus de garla, cu haine siroind in urma-mi. As arata ca un nomad invechit in drumurile lumii. M-am gandit chiar si sa pun stratul de la MetricMotion care sigur m-ar fi aparat de vantul puternic "Made in Iran" si totusi m-as fi copt la foc mic si uscat ca asta scoate si transpiratia. Sauna uscata la purtator. E buna haina asta, dar nu il face mereu pe om. E foarte bun mnealui dar nu pe aici. Nici nu stiu ce ar fi trebuit sa iau ca sa fiu eficient. Probabil o masina. Dar atunci ar fi fost ca si cum m-as fi miscat in televizor.... Nu le poti avea pe toate odata. Dar acum am ce am si sunt inca multumit. Plictisit ingrozitor dar multumit. Si mai ales mirat. Expresia asta mi-a ramas de cand am intrat in desert. Zarea ma cheama. Ii simt chemarea si piciorul imi tremura. Deja visul ma face mare. Ma vad imens ca un zeu calare pe un leu albastru . Simt cum pot zbura si ma roade sederea. Sunt eu acelasi de zi cu zi dar azi ma mananca palma dreapta si nu vreau sa dau nimic. Vreau numai sa iau amintiri. Sa le smulg efemerului si sa le duc cu mine in viitorul meu. Azi, acum, in secunda asta roibul prinde viata si din strafundurile fiarelor se naste flacara cilindrului, impinge puterea Divinului si drumul se asterne in fata lung, drept, naucitor si liber.

Azi e zi de mers si cam atat. Nu am nici un alt obiectiv decat a ajunge din A in Teheran. Nici macar nu am nevoie de ceva. Numai de cate o benzinarie pentru 'mnealui, roibul. Asta devine dealtfel si atractia zilei. Evenimentul. Iau contact cu localnicul normal, obosit de drum si toropit de caldura. De fapt toropit sunt eu ca ei sunt obisnuti. Si opresc la o benzinarie. Sunt trei Dorei si un sef mustacios. Baga benzina si dau roata motoretei cu randul. Nu vor sa deranjeze dar sunt curiosi. Mustaciosul isi dovedeste suprematia. Desi niciunul nu vorbeste engleza ma face sa inteleg ca vrea sa urce pe motor. Bine neica. Sui-te! Nu o face pana nu studiaza temeinic metoda si mai ales pana cand Dorel numarul 2 nu ii aduce telefonul sa ramana omul cu o amintire.

A doua oprire are dotare de varf. Un fel de supermarket/piata cu de toate si moscheie. Cumpar 2 fructe ca mai multe s-ar face tuica si aici se lasa cu temnita.nu se faca tuica pt ca e interzisa. Sunt oprit cu semne de proprietarul de magazin ce im intinde furtunul cu apa. Asa civilizatie nu am mai vazut nene ... sa nu ma lase sa mananc nespalat.... nu ma aspteptam. Darrrr. .. nu asta era dorinta. Imi face semn sa spal motoretul ca sa se racoreasca. Pe caldura asta ? Pocneste inima-n el nene de raman sa car desagi in spinare prin desertul matale... multumim frumos dar nu acum.

Cu chiu, cu vai si mai ales cu aplatizarea posteriorului am ajuns cam la 65 de km de oras. A inceput o zona semi-locuita, semi-industriala. Cred ca se va termina in curand ca doar tre sa inceapa marele oras. Muicaaa incepuse deja. Asta e mare. E enorm. Si mai ales e agitat. Si Doamne (sau Alah ) cat e de agitat. Obosesc numai acum la gandul chinului de pe drum.

In general drumul a fost drept, deci fara de treaba pentru GPS-Imparat. Dar la singura curba la dreapta pe care ar fi trebuit sa o anunte, a decis ca s-a incalzit si nu mai vrea. M-am oprit si l-am descantat. Ce ii poti face ? El si numai el a putut decide ca nu am mers destul si as putea sa mai sorb o gura de trafic de pe aici. Asa ca am mai balotat vreo 5 km de trafic de Teheran la ora de varf(de fapt cred ca astia stau tot timpul pe strada ...mereu pare ora de varf)

Traficul e dement, v-am mai zis ? Semafoarele au rol numai de a opri masinile nu si pietonii. Prioritatile de orice fel se anuleaza din principiu si in general motoretele si pietonii sunt peste tot. Ca pieton, singura diferenta e ca atunci cand ai rosu te feresti mai cu spor. Am incercat sa fiu si corect. Cand ma plimbam am incercat sa astept la trecerea de pietoni sa se mai opreasca masinile sa trec si eu. S-au oprit trei. Dar nu ca sa trec ci ca sa intrebe daca vreau sa ma duca undeva. Recunosc nu fara o urma de rusine ca la primele traversari m-am ascuns dupa femei. Nu sunt mandru dar a mers. Dupa o zi poti deveni expert totusi in traversari anapoda.

Maine e zi de sedere dar mai ales e zi de pauza. Si nu orice fel de pauza . E pauza de limbi straine. Voi auzi din nou romana. Le-am scris celor de la ambasada si mi-au raspuns ca ma asteapta. I-am sunat in seara asta dar deja plecasera. Mi-a raspuns cineva care mi-a zis sa revin maine. Mi-a zis in romana si zau ca a fost bine. Maine ajung in oaza romaneasca din Teheran.

De dimineata nu mai pot suna dar dau o fuga pe acolo. Cat de departe poate fi ? Ma uit pe harta si imi pare chiar aproape de fosta ambasada americana. Doi iepuri dintr-o singura cartela de metrou. Cobor la metrou. In tara asta atat de speciala, la subteran nu ai voie sa faci poze pentru ca e obiectiv militar... si au vagoane speciale pentru femei si daca te iei dupa zvonuri circula balauri prin tuneluri ce te iau in spinare si te duc din statie in staie in sunet de muezin citand coranul si cand iesi de acolo ai un brau de dinamita de jur imprejur. Si realitatea iar bate fictiunea. Bate si multe realitati de prin marile orase pe care le-am mai vazut eu. E curat, e liniste si nimeni si nimic nu te-ar deranja. Treaba cu vagoanele pentru femei o inteleg eu cam asa : daca esti femeie singura te duci matale la primele doua vagoane ca se stie ca barbatii"e porci" si esti mai in siguranta acolo. Daca esti cu un barbat, chiar si numai un amic mergi unde vrei. Si am vazut treaba asta in drum spre ambasada noastra. Aici nu eram anuntat si prin urmare programat. Sau ma rog, cred ca ma anuntasem aseara portarului, centralistului din Romania ca aici nu auzise nimeni de mine. Asa ca am stat eu nitel pe la poarta sa vada daca pot fi primit. Imi luasera pasaportul inauntru la intrebari ca altfel ma lipseam dupa cinci minute de stat model vitel la poarta lor. Apoi verificat cu detector de metale de ziceai ca intru la FBI si am stat de vorba cu cineva ce banuiesc ca era consul vreo 5 minute printre niste zabrele. Omul fiind foarte amabil si ... diplomatic. Dar de boala si de mine nici cu antibiotice nu scapi. M-am intors la ei si deja am simtit exasperarea prin interfon. Nu ne-am mai vazut . Doar mi-am recuperat sapca din curtea in care am stat mai multa vreme decat in ambasada. Si da si lupta si cauta ambasada americana. Si pe stanga si pe dreapta si poate inainte sau poate am trecut? Nu mai inteleg nimic. Intreb. Si sunt lamurit instant. E cam in partea ailalta a orasului ca nu inteleg nimic din slovele de pe aici . Nici macar cand sunt traduse. Nu-i nimic, mai vedem o data metroul.

Cladirea asta de a fost a americanilor nu e mare lucru. Si de vizitat poti vedea doar gardul. Dar povestea din trecutul locurilor transpira prin beton. Sunt unii din putinii pereti ce vorbesc, ce isi spun istoriile.. Prin '79 baietii astia veseli s-au suparat pe americani. Dar rau de tot s-au suparat. Si au declansat ceea ce va ramane in istorie ca cea mai lunga luare de ostatici din lume: 444 de zile. In perioada asta 52 de angajati ai ambasadei au fost tinuti de catre sustinatorii ayatolahului Komeini. Acum cladirea este centru de antrenament pentru cei mai revolutionari dintre fiii revolutiei si numai gardurile mai spun povesti. Si din toate desenele alea de pe garduri socheaza modul in care simbolurile americane sunt reinterpretate, cum doamna cu faclia (care oricum stim ca-i frantuzoaica emigrata) are chipul mortii.

Teheranul asta e asa, nu stiu cum. Nici nu stiu cu ce sa incep sa iti povestesc prietene! Poate cu oamenii atat de binevoitori, dar de iranieni ti-am mai zis. Poate cu amestecul de cladiri? Influenta capatata din toate partile ? Cladiri patratoase rusesti langa moschei cu acoperisul rotund acoperit cu mozaic facut de Sisifi batrani langa parcuri si langa insiruiri de magazine. Poate despre bazarul cu nebunia sa ? Locul acesta care atrage ca un magnet dar care iti da un sentiment de teama de a intra in multimea de oameni si a nu mai gasi inapoi calea spre lumina. Vin si se duc intr-o viteza si cu o precizie ametitoare. Le fac o poza peste capete ca inauntru nu am curaj sa ma arunc. Nu stiu sa inot.Baile de oameni sunt specialitatea unui fost presedinte pe la noi, nu e pentru oricine treaba ast. Poate despre traficul infernal pentru europeanul de rand si atat de natural pentru ei. Poate despre partile istorice in care monumentalitatea unor castele este inlocuita la Golestan de o arta a detaliului iar aurul omniprezent la curtile europene este inlocuit de simple oglinzi ce creaza starea mareata si lemnul de abanos sau cine stie ce raritati aduse din tarile cucerite e inlocuit aici , la curtea Assasinilor de marmura. M-am vazut in oglinzile de 150 de ani ale acestui palat mai bine ca niciodata in viata. Daca nu esti atent te poate lua durerea de cap de la atata lucire. Nu cred ca am vazut prea mult aur, semn ca valorile lor sunt altele. Poate, prietene, vrei sa vezi cum arata comertul si cum arata bursa in trecut. Atunci ar trebui sa vezi bursa valutei dusmanului. E o adunare si o gramada dezorganizata pentru un venetic. Ma invart fascinat jumatate de ora cu ochii la spectacol ba chiar imi iau si de mancare sa nu obosesc privind. In primul rand trebuie mentionat ca sunt cel putin doua nuclee. Case de licitatie cum ar veni. Mai degraba streasini le-as zice eu pt ca ascunsi la umbra cate unei cladiri, cocotati pe cine stie ce margine mai larga sa le permita agitatia sunt cate 3-4 dirijori. Unul striga valorile stabilite intai si ceilalti doi sub forma de mana stanga si dreapta aduna informatiile si mai stiu eu ce. Jos o adunare de vreo 40 de oameni se agita cu o miscare exact browniana schimband chiar si streasina. Cred ca astia au defapt un numar fix de dolari pe care ii tot muta. Pe dreapta e un nene. Isi trage sufletul istovit de lupta. Isi numara multumit teancul de prada. Il intreb care e treaba si raspunde in engleza dar ma si avertizeaza ca trebuie sa imi inchid geanta aparatului. Sa nu cada ca nu isi face probleme de hoti. Plec mai departe si mai bifez Aiazid tower. Un turn facut cu un scop ce mie imi scapa intr-o zona de autogara. Dar o autogara imensa.. Un smog invaluie maretii munti din spate si totul este cufundat intr-o mare de claxoane si motoare si motorete.

Nu prietene! Nimic din toate astea nu poate soca mai tare decat ea. Faptura de langa barbat. Femeia ! Ma nene, astia au incercat multe si au pedepsit femeile in multe feluri pe aici. Daca ar putea le-ar imbraca in prelata masinii. Dar femeia asta a lor ar putea sa faca intr-un fel incat si trista prelata sa fie eleganta. Am vazut mult mai multe "ninjace" (varianta de val in care se vad numai ochii) la Bruxelles decat aici. Si in atatia ani de cand trebuie sa poarte valul iraniencele au ajuns la o tehnica ce le sporeste intr-un fel frumuaetea. A devenit un accesoriu ce nu permite vantului sa deranjeze parul. Probabil imi voi atrage antipatia multor europence cand spun aceste lucruri dar femeia iraniana are eleganta in sange. Bunul gust e o calitate intrinseca a sa.

Ma intorc in oaza de europenism calatoricesc . Hostelul 7zile . Locul asta desi intr-o tara teoretic neprimitoare turistic este un furnicar continuu. La orice ora din zi si din noapte aici usa se deschide si intra cate unul cu cate un ruxac mai mare decat el insusi. De fapt cladirea e formata din 2 camere cu baie la parter, unde sunt cazati masculii si probabil acelasi lucru la etaj pentru doamne. Plus o curte cu o masa lunga si un colt acoperit pentru patul hostelierului din tura. Din cauza impartirii asteia sotul si sotia sunt separati pe perioada sederii. O alta trasatura interesanta e ca femeile stau in curte cu capul descoperit si isi iau baticul precum un lord englez bastonul in ultima secunda inainte de a iesi pe usa. Aici o itaianca cu aspect de englezoiaca, pe la 35 ani declarati de ea si 50 banuiti de mine se cearta cu hostelierul. Motivul e supararea celui din urma ca europencele nu fac mai devreme copii si asteapta cariera. Spune ca a stat in Suedia cativa ani si a observat cu proprii ochi. Iranianul e calm si vorbeste. Italianca e calma si vorbeste. Iranianul vorbeste calm. Itaianca asculta si bate fin din picior. Iranianul continua sa fie calm. Italiaca imi sopteste ca daca era pe teritoriul ei conversatia, pana acum i-ar fi scos deja ochii, la propriu. Discutia e intrerupta de un nene la poarta. Vorbeste ceva cu iranianul si acesta imi spune ca e vecinul care se ofera sa gazduiasca fara nici un cost roibul la el in curte. Ii e frica, dar nu de hoti. Ii e frica de el insusi. Casa lui e ultima de pe ulita si ii e frica sa nu atinga roibul cand scoate masina. Ti-am zis ca oamenii astia sunt intr-un mare fel ?

Tu, cel ce iti treci privirea peste aceste randuri, rogu-te adauga un semn la sfarsit ca sa fie o departajare intre povesti.

[kappy666]

nu i frumos sa lasi lucrurile neterminate...se facu anu si povestea nu i gata. asteptam cuminti

[hondacbr1000rr]

Salut si felicitari ptr curaj si vointa. Sper ca ai gasit ce cautai.

Dragos

[moleck2002]

@kapppy666 - scuze pot o gasi o mie dar nu e cazul. Sper sa maresc ritmul

@hondacbr1000rr - multumesc. Nu am cautat nimic dar am gasit un dor de duca nebun

 

[spre Pamir de unul singur ep 11] E cu Q si e inainte de Turkmenistan pe dreapta

 

E un du-te-vino continu in camera de hostel si asa suprapopulata de sforaitori. Asta cred ca face parte din metodele de schinguire a inamicului aplicate de jihadisti si altii ca ei. Dar aici suntem numai straini de locurile astea. Si atunci raman doua variante: ori au boxe bine ascunse cu sforaituri subversive ori ne lucram intre noi. Ar mai fi o varianta care are legatura de prostia si lipsa de somn si alte chestiuni dar nu va fi mentionata aici pentru ca eu sunt Perfectul, atat simplu cat si compus. Nici nu am nevoie de ceas. Din ora in ora alti si alti turisti vin si pleaca spre diverse destinatii. Trebuie numai sa numar de cate ori m-am trezit si se face dimineata. Numai numar oi ca sa adorm ci oameni ca sa ma trezesc. Am senzatia ca agitatia este de fapt in genetica iraniana si se propaga de pe strada in bazar si din bazar in hostel. Sau ordinea e alta ? Nu conteaza. Nu numai ca m-am trezit la 5 dar am si luat-o din loc. Trebuie evitat traficul cu orice pret. E criminal sa incerci sa te strecori cu ditai magarul printre oitele chinezesti cu suflet de claxon. Toti par sa vrea ceva si cand reusesti sa fi atent realizezi ca vor numai sa fie draguti, sa salute, sa iti ureze bun venit.

 

Dar prin tot haosul asta incerc sa imi fac drum. Am iesit de pe ulita hostelului si am realizat ca ceva nu e bine. Aha, te-am prins vrajitoare antentatoare! Ti-am gasit bomba cu ceas prin care vrei sa ma faci sa raman pe aici . Te-am prins la timp. Ce mai conteaza ca era sa ma autosabotez? Ce mai conteaza ca o combinatie de prostie cu alta combinatie de prostie au dus aici ? Ce s-a intamplat ? Pai sa ve zic. Am facut acasa o pseudogeanta in care tin numai sprayurile pentru lant. Am facut-o bine dar am prins-o prost. Cu un soricel din acela de plastic. Apoi a venit un alt "destept", mai mare decat mine si a zis ca nu e bine. A pus un soricel mai mare. Ghici ce ? S-a dus si ala si geanta se ingramadea sa distruga cauciucul. Facuse deja un canal intre calea de rulare si laterala. M-a lucram incet dar temeinic. I-am schimbat locul si a ajuns pe post de pasager langa cort. Am scapat si de data asta. Rasuflu usurat. Pe de alta parte aparatoarea minunata de la lant, cand a decis sa iasa la plimbare a razuit si ea din cauciuc. Cam prin aceleasi locuri de aveai impresia ca s-au vorbit sau poate erau chiar puse de cineva sa faca asa ceva. Dar aici imi pare ca a avut castig mai mult de cauza cauciucul. Sper de la aceste 2 nimicuri sa nu se agraveze. In Iran cel putin ar fi chiar ciudat de rezolvat pt ca nu exista motocicleta peste 250 de cmc si prin urmare nici roti pentru magari carausi albastrii.

Sunt o vedeta v-am zis ? Normal ca sunt unicat in felul meu. Sunt atat de special ca nici mie nu imi vine sa cred. Toti vor sa faca poze cu maimuta asta de pe magar. La fiecare oprire am parte de un mic spectacol, incepe prin saluturi, eterna intrebare "de unde esti ? " si tot asa. Intr-una din opriri beam apa cand vad cu coada ochiului trei copii. Pe la 10-12 ani fiecare. Vorbeau aprins intre ei dar clar privirile erau spre mine si gramada de fier albastra. Se impingeau unul pe altul si se inghionteau, se harjoneau si radeau dar le lipsea curajul. Intr-un final si-l aduna cea mai mica dintre ei si veni sa imi ceara sa faca o poza. Au acea atitudine de frica si nu imi dau seama daca sa ma simt foarte batran sau prea strain. Ar vrea sa vorbeasca dar eu sunt aterizat din alte lumi si limba comuna nu prea se gaseste intre noi. Totusi si-au luat inima in dinti si imi cer sa cam ies din cadru ca le stric poza. Doar roibul albastru e vedeta de data asta. La alta oprire m-am teleportat acasa. Ce au in comun desertul si Romania ? Oamenii. Sau animalele. Racadau reloaded. Racadau departe de Racadau. Oamenii sunt aceiasi peste tot si dorintele sunt cam la fel. Si astia vor cu orice pret sa hraneasca animale slobode, salbatice cum ar veni. Politistii la fel de agitati in incercarile de a inlatura oamenii si ursii. Pardon! Ursii aici sunt camile. Eu le vad prima data in viata in libertate, in elementul lor. Sunt intr-o gradina zoo in care eu sunt exponatul la care clefetitoarea camila (sau dromader mai degraba) se uita luuung la mine. Cu casca pe cap cred ca arat tare ciudat pentru ea. O secunda am fost interesant dupa care si-a vazut de treaba dupa suratele desertului. S-au dus pe langa sosea ca o turma de oi de Pipera.
De cand am intrat in iran, pe marginea drumului sunt vanzatori de struguĺri si felurite seminte. Dupa Racadau zic sa trec si prin dealurile Dobrogei si cumpar si eu. Sunt struguri de stafide si nu seamana deloc cu ce avem noi. Totusi imi aduc aminte de bunicul care reusea sa ne faca rost de asa ceva pe vremea lu'mpusctu'. Sa mai spun ca vanzatorul a vazut cum ma incurc cu banii si a zis ca e suficient (a renuntat cam la o treime din pret) ? Oricum in tara asta am renuntat si la un instinct de conservare si la alt simt de rusine si de cate ori a trebuit sa platesc ceva am scos toti banii din buzunar si i-am intins vanzatorului sa isi aleaga. La hostel, cu italianca si cu hostelierul facuse o mica lectie de denominare si am realizat ca e cam ca in .ro pana la denominare dar in piata tot cu rest imi da. Dar felul si firea oamenilor astia m-au facut sa las scutul de aparare crescut in atatia ani de lupta in pietele pline de romulani de pe la noi.

 

Apoi mi-am dat seama cam ce ar simti puiul in cuptor. Caldura vine de peste tot. Umbra este total inexistenta iar dupa ce am iesit din zona Khar Turan a inceput un vant cu adevarat turbat. Nu am mai patit niciodata asa ceva. Merg inclinat si ma doare fata din cauza puterii cu care imi impinge casca in obraz. Asta e cel mai mare terorist pe care l-am gasit prin Iran. Nu prea il intereseaza de sentimente si alte ornamente ci numai de sablare. Cred ca vrea sa mute desertul mai incolo fir de nisip dupa fir de nisip. Ba ! Gata , n-auzi ! M-ai tampit, m-ai zapacit ! Gata, ajunge! Si s-a oprit. Sunt zeu si comand stihiile. Sunt stapanul vantului si il trimit la plimbare ! Sunt emirul nisipului si ii dau ordine dupa cum vreau ! Si atunci, fara anunt prealabil si fara nici un fel de prevestire se intoarse vantul, se uita la mine, isi rase in barba de asa narod si imi mai trase o palma de fu cat pe ce sa ma darame de pe drum. Bine ma, am inteles! Raman un nimic. Nu mai sunt nici emir si nici altele. Numai lasa-ma-n pace. Se mai uita o data la mine, i se facu mila si ma lasa.

Stiti cum rade Dumenzeu de oameni? Ii lasa sa isi faca planuri. Al meu continea Khar Turan. Cica unul din cele mai mari parcuri naturale din lume cu tot felul de chestii de vazut pe acolo. L-am intrebat pe hostelier si nici nu auzise de asa ceva. Am mai cautat prin cartile celor de prin hostel si se pare ca trebuie sa ai programare si tre sa stai cel putin 3 zile si trebuie sa ai ghid. Si aia si ailalta si am recalculat traseul. Am intrebat in stanga si in dreapta si mi s-a recomandat un oras. Cica are vestigii si chestii bune de vazut. Asa sa fie atunci. Sa merg pana la Shahroud sa ma cazez vroiam. Dar o data ajuns gasesc un oras cel putin adormit, cu toate obloanele trase. Gasit, hotel, intrebat de pret, speriat complet. N-am mai auzit asemenea suma din Turcia. Cu marinimie mi-a zis omul ca imi da o camera de 3 paturi la pret de 2. Cred ca vede dublu omul asta. Neica nu vezi ca sunt singur ? Iau si mobra cu mine ? Oricum pretul e cat am platit pe 2 nopti la Teheran. Iesind din hotel ma lovi iar teroristul iranian care te pacaleste pana te trezesti cu bomba de gat. Deja m-am invatat cu asta. Stia chiar bine engleza si mi-a aratat pe harta mea unde mai sunt inca doua locuri de cazare. M-am dus dar nu am gasit niciunul. De hotel vorbesc. Nu am gasit niciunul din cele doua. Asa ca fac ce fac de mult: ma-invart ca o gaina fara cap. Dau iar de individ ce zice "Hai ca merg eu cu tine". Si mergem si nu aveam sanse sa le gasesc nici cu mama nici cu tata lui GPS si nici macar daca imi arata cineva ca la narozii ai mai mari pt ca scria in limba lor peste tot si nici aspect de hotel nu au. La al doilea avea loc si imi arata camera. Jilava confort sporit. Nu am mai vazut camera asa de mica. Si baia la comun bineinteles. Pana sa intreb de programul de plimbare si mesele detinutilor mi se spune ca ar costa 3 dolari dar ca trebuie sa am aprobare de la politie ca sa stau in celula. Du-ta maaa ! I-am multumit binefacatorului care era total nefericit ca nu a putut sa ma ajute, am facut o poza si am plecat. Adica nu am avut probleme cu politia pana acum si sa ma duc singur la ei sa ii intreb daca nu imi dau si mie niste belele ? Tot trecatorul a sugerat si dormitul in parc. In Iran e o practica foarte des intalnita intre localnici. In parcurile mai mari sunt amenajate zone de camping si tot poporul isi viziteaza astfel tara. Am mai vazut un hotel mai scump decat primul si am reevaluat situatia: sa dau o gramada de bani pentru a vizita un orasel adormit , un fel de Videle, ce nu promitea nimic sau nu mai bine mergem la urmatoarea destinatie, aproape de granita si maine trecem direct ? Cu alte cuvinte daca tot dam un ban macar sa scutim o zi pierduta inutil.

Si asa am ajuns intr-un oras a carei denumire o uit intruna, dar daca va uitati pe harta e cu Q si e inainte de Turkmenistan pe dreapta. Drumul de la hotelul scump pana la orasul cu nume uitat a ridicat plictiseala aruncata de autostrada. In o suta de km am vazut atat dealuri incretite ca un caine chinezesc, dealuri (sau munti ...) rosii verzi si galbene. La carte trebuie sa dai pagini. Aici dupa fiecare deal, dupa fiecare curba am dat cricul jos pentru a mai face cate o poza.
Orasul de destinatie e un vacarm general cu care m-am obisnuit deja. Dar este mai curat parca decat Tabriz si mai putin agitat decat Teheran. Pe de alta parte, femeile par mai acoperite si in general in negru. Caut cazarea promisa de GPSImparat si dau peste un fel de camin de nefamilisti, dar curat. Hotelierul pare betiv batran care din 79 incoace pare sa fi baut numai spirt strecurat. Imi spune ca are si loc pentru mobra. M-am lamurit cu camera. e ok. Hai sa cazam motoretul sa ma linistesc si eu. Il vad pe nene ca incuie hotelul si o ia pe trotuar iar eu cu roibul pe strada dupa el. Opresc juma de trafic dar nimeni nu e stresat. Intram pe un gang intr-o curte interioara si parchez. Imi iau bagajele si printr-un magazin ajungem iar la hotel. Constat ca in seara voi avea vedere la mobra in parcare. Constat de altfel ca toti cei care mai devreme dateau ocol, acum isi fac poze cu roibul albastru. Dar numai cei mai curajosi, mai hotarati pun o mana pe sa, in rest nu vor sa deranjeze nici un fir de praf. Unde sunt armenii de acu cateva zile sa ii invete si pe astia cum iese cadrul ala bun... Radem, glumim dar trebuie sa dau un semn acasa. La hotel nu au net si un apel e prea scump. Ies la plimbare si vad un magazin de electronice. Daca oamenii de p'aci au fost asa de buni pana acum de ce s-ar desminti? Am intrebat cum pot face sa am si eu putin internet. Si mi-au conectat telefonul la wireless-ul lor fara nici o problema sau cost. Am vorbit si am plecat. Dupa ce m-am mai invartit nitel, bineinteles ca am simtit nevoia sa mai aflu cate ceva. Asa ca am petrecut cateva minute pe post de caine la poarta magazinului de langa sa nu ma vada careva.

 

Tu, cel ce iti treci privirea peste aceste randuri, rogu-te adauga un semn la sfarsit ca sa fie o departajare intre povesti.

 

 

Tu, cel ce iti treci privirea peste aceste randuri, rogu-te adauga un semn la sfarsit ca sa fie o departajare intre povesti.

Editat Iulie 22, 2017 de moleck2002

[Gabi M]

vrem si continuarea ....

[Flower-Power]

Incredibil, superb, îndrăzneț ...felicitări !

[moleck2002]

@pasagera, @Gabi M @taong mapagbiro -- Multumesc !

 

[spre Pamir de unul singur ep 12] Azi nu am poze. Ies din Iran

 

Nu imi vine sa cred. A cazut de nicaieri ca un palos. Ma simt deja incatusat si mi se invarte lumea. Imi vin in cap toti ce au zis ca voi muri pe drum. Imi vine in suflet disperarea si incapacitatea de a face ceva. Nici macar nu ma pot intelege cu omul asta din fata mea. Google translate sa traiasca dar are si el limitarile lui. E atat de linistit omul incat imi vine sa il spanzur cu capul in jos de biroul lui. Ma uit in jur. Australienii au plecat, francezii si-au luat zborul, iar restul, localnici fiind, sunt realmente veseli si nepasatori. Ca mine in week-end acasa. De mine pasa cuiva ? Nici cat negru sub unghie. Peste tot e vineri. Dar la ei vinerea e duminica noastra si e nitel cam liber. In vama in mod special se face liniste pe la 1.30. Ghici cat e ceasul ? Daca nu aveau problema aia de 2 ore cu sistemul de la stampilat pasapoarte poate aflam pana acum si treceam si eu cu australienii. Dar asa .... Am stampila de iesire din Iran, deci practic figurez ca plecat, dar nu pot iesi. Ma rog, eu pot iesi dar armasarul n-are voie. Trebuie sa dorm pe aici pe undeva. As dormi si in vama si pe jos si pe motor daca as fi sigur ca e totul in regula. Dar agentul vamal imi ia pasaportul, il baga in sertar si ma conduce la un hotel la 2 km. Sunt practic ilegal in singura tara de pe traseul meu in care imi doream sa nu am vreo problema.

 

Te urasc uneori bai viata. Ma pui sa incerc din toate si imi dai acum paharul asta al amaraciunii si disperarii. Te urasc bai viata dar te iubesc. Abia in momente ca astea imi dau seama cat imi esti de draga. In zbuciumul normal nu te vad, dar acum, in camera de hotel in care am ajuns, acum imi pari imensa si departe de mine. Abia camera asta cu aspect de celula vazuta la televizor imi aduce toata disperarea in varful sufletului. Nu stiu in ce directie as putea sa o iau, iar pana maine sunt ca si legat de hotelul asta.Ma duc unde ma duc doar ca sa ma intorc spre nicaieri. Cine sunt nu mai conteaza dar de aici vreau sa trec. Eu sunt eu , un roman, un narod, un tembel, un ratat si un vis si un rebel si un frumos recurs la libertate am in gand. Eu nu mai vreau nimic inafara de a trece mai departe. Eu nu mai cunosc timpul si viata. De la geam contemplu doar ceata. Dar aici e desert si inseamna ca ceata e doar gandul meu. E perdeaua sufletului ce nu mai vede nimic in zare, nu mai vede salvare si nu mai vede scapare. Sunt eu aici in camera asta sau e aievea ? Am murit si filmul se deruleaza dintr-o inertie lamentabila intr- o lume paralela sau trebuie sa ma-nalt si sa merg mai departe ? Sau poate am devenit un Lazar blocat intre lumi? Te rog dimineata sa-mi aduci liberarea si sufletul la loc. Te rog dimineata sa ma readuci la viata.

Iubire te vad cum nu te-am mai vazut nicicand. Te vad acum numai cu ochi ai mintii. Esti zambitoare si ma mangai jucausa. Esti pusa pe glume iar eu te-as sorbi dar iti soptesc numai un " te iubesc" . Iar razi de mine si iar ma trezesc. Sunt tot aici in lume plecat si intre noi e ceva ce ne este peste putere. Incerc sa adorm imediat la loc. Doar , doar voi reusi sa te mai prind . Sa iti prind mana cea mica si sa te intorc, sa imi zambesti fastacita si sa te sarut. Buzele mele sa atinga sufletul tau si atunci sa devina un singur suflet, o singura strigare :"Lasati-ne sa fim noi !". Ii dau un mesaj si ma suna. Incerc sa o imbarbatez si sa ma dau barbat dar imi dau seama ca pe buza nu e transpiratie. E o lacrima scursa ce se aseaza langa cea de dinaintea sa. Incerc sa dorm dar somnul e departe. Incerc sa gandesc dar imi e rau de orice gand. Incerc sa ma uit la TV dar e vorba despre razboaiele din Siria si de oriunde. Innebunesc complet. Trebuie sa fac ceva. Imi aduc aminte un amanunt : si anume ca nu am mancat altceva decat cativa biscuiti. Cobor la receptie. Nu mai e stresatul ce nu vroia sa ma cazeze mai devreme din cauza de lipsa de pasaport oprit in vama. E un batran. Are pielea arsa de soare si parul alb. Are miscari incete de bunic ce a vazut tot ce poate sa ii ofere viata, e poate spune oricand o poveste, ce are povata pentru orice ai vedea in viata. Stie tot ce se poate sti cat sa devina intelept. Intelege putine cuvinte in engleza dar imi pare ca nu are nevoie. El stie TOT. Intelege si pe cel mai de neinteles om fara de cuvinte. Nu avem nevoie de cuvinte. Imi intelege toate problemele citind in ochi. Si ochii nu cred ca au o limba ci numai un limbaj, o exprimare, o fata a sufletului. Stau in mijlocul holului hotelului cu bani intr-o mana si ma uit aiurea. Nu stiu ce vreau si nici cum sa spun asta. Cu un gest batranul cheama o doamna din spate care porneste arzatorul pentru gratar. Imi arata ce au de oferit si aleg ceva kebab si vreau sa platesc. In disperarea-mi vreau sa platesc numai ca sa fiu sigur ca nu am si alte probleme. Batranul imi face semn sa ma asez la masa. Imi atinge umarul cu mana lui si in momentul astalinistea se asterne. Nu are cum sa fie totul tragic. E numai in mintea mea povestea si maine vom continua drumul. Te agiti degeaba omule imi zi-se batranul fara sa zica vreun cuvant. Abia acum reusesc sa il vad. Abia acum imi dau seama cine e. Il cunosc imi pare de o mie de ani. In hotelul din vama din capatul lumii sta iarasi Dumnezeu. Dupa ce ne-am salutat in Armenia a venit sa ma aduca pe calea mea. E bunicul meu din Teleorman venit peste ani sa ma linisteasca precum in copilarie. Dupa masa ma intorc in camera si ma reintorc la fantazme.

La 6 dimineata ma dau jos din pat si incep sa strang bagajul. Nu ca as fi dormit prea mult dar de acum pot merge in vama sa vad ce se intampla. Am filme in cap cu politisti ce ma opresc si in lipsa actelor ma arunca in greaua temnita. Am cosmaruri cu agentul vamal ce sa va face ca nu stie nimic sau ca vrea mii de dolari si cate si mai cate probleme vad. Cobor si il rog pe batran sa imi cheme o masina. Ii multumesc pentru gazduire cum stiu eu mai bine, dar nici un cuvant din cate as putea eu sa spun nu ii trebuiesc batranului. Probabil ca stie cat m-a ajutat pentru ca asa cum am stabilit este Dumnezeu . Ma saluta si imi deshid usa la masina.

Ajuns in vama, mai stau vreo 2 ore pana agentul minune. E relaxat si zambitor, imi arata semne de ok. Ii zic ca am stres cat casa si incepe a rade. Imi mai ia echivalemntul a 10 lei, ca teoretic am dormit in vama si cica era un fel de amenda, dar ma ajuta sa schimb banii iranieni in cei turkmeni. Echivalentul a vreo 20 de dolari. In doua ore ieseam deja din vacarmul vamii iraniene si intram in Turkmenistan ca intr-un mausoleu pustiu pazit numai de soldati. Am stat si pe aici vreo ora ca nu era dechis ghiseul unde se plateste. Dar am trecut si pot povesti mai departe. M-a costat 87 de dolari intrarea dar era stiuta si asumata de acasa. Aici benzina e subventionata de stat, iar eu ca si trecator trebuie sa imi platesc subventia. Mi se da chiar si o harta pe unde trebuie sa ajung in vama cealalta. Probabil ca e problema daca te abati dar nu am e gand.

 

Tu, cel ce iti treci privirea peste aceste randuri, rogu-te adauga un semn la sfarsit ca sa fie o departajare intre povesti.

[Flower-Power]

Mai vreau , continua..

[D_A_N]

Te-ai gandit sa scrii carti de calatorie? Sunt sigur ca ai avea succes.