Metal Heart Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Dupa ce o saptamana am incins wazzupul ca ba ploua, ba nu ploua, ba aplicatia mea zice ca e frumos, ba la munte inca e naspa, 4 crai frumosi si o mandra pasagera ne-am incumetat duminica la o tura. Cum eu eram dupa un botez, am zis sa amanam plecarea spre ora 9. Asa ca la ora 9 ne-am infiintat frumos, care de care mai mahmuri si mai chauni de somn, in MOLul de la intrarea pe A2. Evident ca a intarziat cel ce statea cel mai aproape Dupa cafelele de reveneala, dupa ce am mai verificat inca odata prognoza, ne-am urcat pe cai si dusi am fost. Motoarele nici nu le-am incins bine pe autostrada ca am cotit imediat pe iesirea de Cernica. Am luat satele alea la rand facandu-ne loc discret printre fumul de gratare si targurile comunale. Dubios cum la ora 10:00 dimineata, baietii erau pe marginea drumului si incingeau jarul. Fundeni, Cucuieti, Vasilati si am dat in Budesti. De acolo am am luat-o frumos spre Luica, Ciocanesti, Gradistea, razbind intr-un final in Calarasi. Pe drum ne-am tot depasit cu o gasca cu Harley, mai galagiosi ei asa, defel, care faceau deliciul localnicilor. Dupa ce am trecut cu bacul la Ostrov, da-i si pune-te pe mers. Numai ca acolo, pe cat de e frumos si proaspat asfaltul, pe atat de valurit si de denivelat este... E pacat de acea portiune de drum, dar tare naspa a fost pt motocicleta mea. Eh... problema a aparut cand nori frumosi se aratau la orizont. Mai mergeam noi, mai stropea un pic, mai era uscat... dar nah, asa e cand mergi cu mobra. Pana cand am tras pe dreapta si am pus costumul de ploaie: "decat sa fiu ud, mai bine sa fiu uscat" zic eu. Se pare ca eu am fost singurul precaut. Si bine am facut... ploaia a stropit bine de tot. Plus un vant sanatos care imi cam plimba motocicleta pe toata banda. In Adamclisi am vrut sa mancam in singurul restaurant, dar baietii cu Harley ne-au luat-o inainte si deja erau postati la masa si cu comanda plasata. Nu vreau sa ma gandesc ce, cum si cand au mancat, dar tantita de acolo ne-a usuit imediat cum am intrat pe usa "nu mai servim mancare, e deja aglomerat, e comanda mare la baietii de la masa!" Cred ca au fost nevoiti sa suplimenteze urgent personalul ca sa onoreze comanda... Am plecat dezamagiti mai departe, urmand sa ne oprim la Cobadin la urmatorul restaurant. Ceea ce a fost mai mult decat ok - mancarea bunicica, servirea rapida, muzica buna, preturile mici. Asa ca ne-am uscat un pic, ne-am potolit foamea, am asteptat sa se opreasca ploaia si i-am dat inainte. Pentru ca orinde mergeam, nori negri veneau dupa noi sau ieseau in intampinarea noastra, de la Murfatlar am intrat direct in A2. Am fi vrut sa o luam pe drumul vechi, dar n-am mai avut chef de ploaie. Asa ca da-i sa sara pe autostrada pana acasa. Ploaie nasoala n-am mai prins, dar asfaltul era destul de fleasca. Cu putin noroc am ajuns uscati acasa. Si cu vreo 500 de km adaugati pe odometru. Protagonisti (cei mai de tastatura motociclisti): Eu - VFR 800Fi Mathe - TDM900 Pacaliciosu - Versys 650 SuzukiRF600 - Yamaha MT09 Ce a fost fumos e ca l-am prins pe Alex pe Gopro cand imi arata ca MT-ul lui a implinit 1000 km La cat mai multi kilometri, coane! Poze mai putine, ca nah, asa le sade bine motociclistilor - in sa si nu pe langa motorete facand poze. Filmari sunt destule, numai ca tre' sa se incumete cineva sa puna cap la cap aproape 100gb de filmare si sa taie ce nu trebuie! » Post actualizat in 22 May 2017 15:10Traseul cam asta a fost https://goo.gl/maps/a4UJDxfXanz Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Adrian M. Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 (edited) Ce poveste, ce aventura, m ai emotionat. Ma faci sa plang bre:))))) » Post actualizat in 22 May 2017 15:22 Ps: doo greseli. 1-si eu am avut echipament de ploaie. Am folosit doar haina. 2-am zis la final 9.15, 9.30. Eu am ajuns la si 25. Deci, va rog frumos, daaa? Faina plimbarea, oricum. Trebuie extinsa si pe alte trasee. Lepsa, daca nu stiati deja:)) Edited May 22, 2017 by mathe adrian Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
THE VADER Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Acu nu stiu ce sa cred. Doar in casnicia lu' mathe exista iubire? de nu-l lasa sa se plimbe singur nici pe ploaie.sau nu are incredere sa il lase singur?! Lol Bravo mah,la mai multe. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Adrian M. Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Aaa, eu am trezit sotia la 8 da? A vrut sa vina, am luat o. Si bine am facut. I a placut. Tdm ul a intrat in familie, tot pe acest motiv, printre altele. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
SuzukiRf600R Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Ai uitat o poza importanta! Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
THE VADER Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Aaa, eu am trezit sotia la 8 da? A vrut sa vina, am luat o. Si bine am facut. I a placut. Tdm ul a intrat in familie, tot pe acest motiv, printre altele. Nu mai bine recunosti ca nu o vrut sa te lase sa pleci singur?! Lol Indiferent de motiv. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Adrian M. Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Fiecare cu ce are acasa, in cazul meu, ma rog de sotia mea sa vina cu mine. Si, aia cu recunoaste, nici la popa, la spovedit:)) da ce e aici, sa trebuuasca sa recunosc ceva? Si ca idee, userul meu este numele meu real. Asta ca idee. Bafta. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
angus_young Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Frumoasa tura , si pozele pacat de ploaie ! Exista aplicatia asta de mobil care este foarte precisa , o folosesc de ceva vreme si spune la nivel de 15 minute Prognoza pe radar , incredibil de precise simularile lor , deh sunt nemti ! Chiar ma gandesc sa le dau 15 lei ca sa iau pentru tot anul , ca sa pot sa dau zoom la harta si sa am prognoza la 5 minute ! Pentru vreme pe termen lung , de fapt simulare radar , va recomand o alta aplicatie care la fel ( cel putin la mine care o verific zilnic ! ) nu da gres absolut deloc ! https://play.google.com/store/apps/details?id=com.TMC.Sat24 Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Adrian M. Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Frumoasa tura , si pozele pacat de ploaie ! Exista aplicatia asta de mobil care este foarte precisa , o folosesc de ceva vreme si spune la nivel de 15 minute Prognoza pe radar , incredibil de precise simularile lor , deh sunt nemti ! Chiar ma gandesc sa le dau 15 lei ca sa iau pentru tot anul , ca sa pot sa dau zoom la harta si sa am prognoza la 5 minute ! Pentru vreme pe termen lung , de fapt simulare radar , va recomand o alta aplicatie care la fel ( cel putin la mine care o verific zilnic ! ) nu da gres absolut deloc ! https://play.google.com/store/apps/details?id=com.TMC.Sat24 Aaa, aplicatia va rugam, prima? Link? Sau a fost....tot un trailer, fara ...finalizare? )) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
misionaru Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 Frumos! si eu am venit ieri tot dinspre Baneasa-Adamclisi-Ostrov-A2. Cand eram pe bac deja, aparusera 2 motoare pentru traversare spre Calarasi M-a plouat jumatate din drum, dar tot frumos a fost. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Metal Heart Posted May 22, 2017 Author Share Posted May 22, 2017 (edited) Ce poveste, ce aventura, m ai emotionat. Ma faci sa plang bre:))))) » Post actualizat in 22 May 2017 15:22 Ps: doo greseli. 1-si eu am avut echipament de ploaie. Am folosit doar haina. 2-am zis la final 9.15, 9.30. Eu am ajuns la si 25. Deci, va rog frumos, daaa? Faina plimbarea, oricum. Trebuie extinsa si pe alte trasee. Lepsa, daca nu stiati deja:)) Da, scuze... am omis ca echipamentul tau e un costum de vara care merge si pe vreme rece si tine de ploaie! Am zis sa fac topic separat pentru ca la tura de saptamana trecuta am poluat topicul baiatului cu Ruse Mai avem de facut tura Buc-Lehliu-Calarasi-Silistra-Ruse-Giurgiu-Bucuresti si cu asta am terminat cu sudul pe anul asta Dar dupa ce-si ia Alex numere negre. Edited May 22, 2017 by Metal Heart Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
angus_young Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 @mathe adrian iata si primul link https://play.google.com/store/apps/details?id=de.wetteronline.wetterapp Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
finu Posted May 22, 2017 Share Posted May 22, 2017 (edited) Tu-i ceapa masii, ce ma oftic ca am mobra bolnava. Repar janta si ne luam cu munca ca nu se mai poate. Ba, pe whatsapp m-ati pierdut. Sute de mesaje,citite pe fuga. N-am inteles mai nimic ☺ Marfa tura , dar chiar si cu mobra in toate mintile n-as fi putut participa. Am stat mahmur 2 zile ☺ Edited May 22, 2017 by finu Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Adrian M. Posted May 23, 2017 Share Posted May 23, 2017 Ufff...ce uituc sunt...o las si pe asta ! Viitor motociclist! Reactie foarte simpatica a pustiului:) Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Adrian M. Posted May 25, 2017 Share Posted May 25, 2017 Tangchianglangpangzamg, a iesit foarte misto! Bravo. Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.