Jurnal de bord Honda Hornet '07

[SONYC]

Ziua 3) Vineri -> Canakkale - Bergama (375 km)

 

Alta zi, alt traseu pitoresc prin satele, dealurile si muntii din Turcia. Ca sa ajung insa la zonele cu liniste trebuie sa trec de orasele aglomerate si de traficul haotic. Reguli de circulatie? Ha! Fiecare face ce vrea, cand si unde vrea! Sunt pe banda doi si ma apropii de un semafor care e rosu, cand dintr-o data tirul de pe banda unu se muta pe banda mea. Nu tu semnal, nu tu asigurare, nimic! Treceri de pietoni? Nu e indicat sa te opresti si sa acorzi prioritate, te iau pe sus cei din spate. Sens giratoriu? Fiecare intra si iese cum poate, nu se respecta niciun fel de prioritate. M-a inghesuit o turcoaica la o intersectie de zici ca voia sa ma ia de barbat, noroc ca am tras de gaz si am scapat, nu de alta, dar sigur facea sarmale bune si nu mai plecam in veci de acolo.

 

Imi scuze cre pentur eventualel scriere de greseli, a citit moldoveanca textul cu saramalele is mi-a palit un dos de palma de bine mai vad drept nu ochiul. Care era semnul universal pentru ajutor? Cred ca am nevoie.

 

Urmez indicatiile date de navigatie si ajung pe un drum foarte ingust pe niste dealuri, printr-o padure, unde Ana culegea mure. Daca nu uitam pe undeva prinderea pentru camera de actiune ar fi existat si o filmare cu nurii, pardon, murii, pardon, mugurii de brad. Asta e, trebuie sa ma credeti pe cuvant.

 

Imi place zona, nu si frigul, ceata de ieri este prezenta si astazi. E un drum plin de serpentine care ba coboara, ba urca, iar temperatura tine si ea pasul. Sa tot fie vreo doua ore de cand schimb anotimpurile, eu sunt bocna, mobra in schimb toarce frumos. Ba chiar incepe sa danseze cand o scot de pe asfalt si o bag intr-o baie de noroi, repara baietii segmente de drum, situatie pe care am intalnit-o foarte des.

 

Urmeaza sa intru pe alt traseu prin pustietate, astfel ca decid sa alimentez. Las turcul sa isi faca treaba, asta pentru ca soferii n-au voie si nici posibilitatea de a-si alimenta singuri autovehiculele. Cat timp astept, trage la pompa un pusti cu o masina din 1800 primavara, dar cu niste jante si anvelope din 2050. Duduie atat de tare boxele incat ma mir ca se poate intelege verbal cu baiatul de la pompa. Ma uitam ca sarea rugina din tabla de la atatea vibratii, piesa insa imi place cum suna. Am Shazam, am si internet, asa ca identific usor artistul: link

 

Nu stiam care e mesajul piesei la momentul respectiv, dar am aflat ulterior: "Fie ca fețele a o mie de asupritori să se stingă la strigătul unei singure persoane asuprite"

 

Maslini stanga/dreapta, zici ca sunt intr-o livada, musai sa fac o fotografie:

 

 

 

Dupa vreo 40 de km de mers realizez ca drumul pe care trebuia sa continui este blocat datorita unor lucrari de mentenanta. Am pierdut ceva timp cautand rute alternative, dar cum asfaltul nu avea sa ma insoteasca pe nicio varianta, am decis sa ma intorc, yeeey!

 

Odata ajuns la drumul principal, sa fie viteza maxima! Aha, a fost urmata de frane la fel de maxime pentru ca oamenii schimba benzile fara sa se uite in oglinzi. Avem si noi soferi pilaf, dar sunt painea lui Dzeu in comparatie cu astia.

 

Ajung in Bergama la o cazare cocotata pe un deal cu strazi pavate cu piatra de rau, ceva de vis pentru aderenta. Bat la poarta, nimic. Trimit un mesaj pe Booking, nimic. Sun, raspunde. Omu' meu dormea tun. Arunc bagajele in camera, fac un dus rapid si plec spre obiectiv, este deja foarte tarziu.

 

Cu Google Maps-ul deschis pe telefon o iau pe alei catre orasul antic. In drumul catre intrarea principala vad doi oameni care ies pe la un turnichet de acces rotativ. Ii intreb daca am luat-o bine pe acolo si imi spun ca exista doua cai de acces, una in directia opusa care implica ori masina, ori mersul pe jos si inca una cu telegondola. Mai stau la palavre cu ei vreo 10 minute, apoi imi iau la revedere si cobor spre telegondola.

 

Acolo o intreb pe doamna de la casierie la ce ora se inchide obiectivul si daca imi ajunge timpul ramas sa vizitez integral obiectivul. E foarte amabila, dar nu prea stie engleza, asa ca domnul din stanga ei intervine: "Daca ai picioare bune, o ora si jumatate, daca te misti mai incet, doua ore si jumatate". N-am toate tiglele pe casa, dar picioare, ohoo.. nici atat.

 

Achit biletul pentru telegondola (500 de lire) si incep urcarea:

 

 

Inca 730 de lire pentru intrarea in Pergamon si la 14:45 o iau la pas:

 

 

 

In fata mea e un grup ce abia a ajuns si care are ghid. Ma lipesc de ei ca sa aflu si eu despre istoria acestui loc. Dupa prima oprire si in drum spre a doua aud o baba cum le zice celorlalti: "ia uite, baiatul asta are parte de un tur gratis"

 

Raspunsul meu poate fi doar unul:

 

 

Ghidul rade si imi zice ca nu e niciun fel de problema. Continui turul, mereu dupa ei, iar cand se odihnesc eu continui sa descopar pietrele astea batrane.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stiu ca o sa fie amara, dar nu ma pot abtine, trebuie sa incerc una:

 

 

 

Urmeaza povestea despre amfiteatru, asa ca ma grabesc sa prind un loc bun:

 

 

 

 

Planul e sa poposim o idee pe bancile incarcate de istorie, astfel ca o luam din loc:

 

 

 

 

 

 

 

Este abrupta coborarea, dar daca batranii au zis pas, eu ma bag:

 

 

 

Pe la jumatatea urcarii, pustiul din fata mea zice ca nu e bine sa sari peste antrenamentul picioarelor la sala. Ne bufneste pe amandoi rasul, dar probabil ca din motive diferite. Eu unul radeam pentru ca singura sala pe care o vad e aia de mese. Apropo, mi s-a facut oleaca foame, mai sunt multe de vazut?

 

  

 

Uite asa terminam vizita la ora 15:45. Acum, sa iau telegondola si la coborare, sau sa o iau la picior? Varianta doi sa fie!

 

  

 

Mandarini peste tot:

 

 

Bergama e un oras mic si destul de saracios, dar oamenii sunt pozitivi si asta imi place. Cutreier strazile in cautare de ceva haleala si curand descopar un loc care pare a fi o afacere de familie. N-am incercat shawarma pana acum la ei, nici nu pot spune ca as vrea, dar optiunile in acest oras sunt ceva mai limitate. Intreb daca are cu vita sau miel, dar puiul e singurul disponibil, asta sau kofte. Nu stiu ce sunt astea din urma, dar cum imi place sa risc, comand fara ezitare.

 

Asta vine la masa, o jumatate de paine extrem de frageda ticsita cu chiftele, ardei iute, salata, ceapa si rosii. Langa, intr-un vas, ardei iute murat.

 

 

Meaaaamaa cum a fost, bun rau de tot! Am golit tava si am mai comandat o portie!

 

 

O cola si un ceai la final au incheiat socotelile culinare pe ziua de astazi.

 

Asta era privelistea pe care o aveam de la acest local, lucru care mi-a permis sa observ putin traiul oamenilor de aici.

 

 

Prin balta de se vede in imagine au trecute sute de scutere si alte zeci de motoare. Urca baietii orice pe scutere, familie, cumparaturi, mobila s.a.m.d

 

Intreb cat e nota de plata si desi nu stie sa imi spuna in engleza, imi arata pe un calculator: 380 de lire. Mi se pare de-a dreptul pomana pentru cata mancare am primit, ba unde mai pun ca a fost si extrem de gustoasa. Las 400 si parca tot putin imi pare. In drum spre cazare trec printr-un mini bazar, ma aleg cu ceva si de acolo, deh, nu se putea altfel.

 

Baiatul de la pensiune ma intreaba daca am reusit sa vizitez si Asclepieion. Ii raspund ca n-a fost timp, dar as putea incerca maine dimineata. Ne intindem la povesti si aflu ca presedintele lor e setat pe reparat drumuri, din acest motiv exista atatea santiere si drumuri inchise. Tot de la el aflu ca turcii, contrar a ceea ce stiam, beau de sting, atat doar ca intre cei patru pereti ai casei, nu in public. Timpul trece, iar oboseala isi spune cuvantul, asa ca ma retrag.

 

Ajuns in camera constat ca nu am televizor, dar nu ma deranjeaza catusi de putin, nu doar ca nu urmaresc telenovele, dar toate posturile sunt dublate in turca si nu inteleg o iota.

 

 

Dupa chemarea la rugaciune se lasa linistea, asa ca adorm cat ai zice kofte.

Editat 47 minute în urmă de SONYC