Jurnal de bord Honda Hornet '07

SONYC · Vineri la 12:41

Ziua 3) Vineri -> Canakkale - Bergama (375 km)

Alta zi, alt traseu pitoresc prin satele, dealurile si muntii din Turcia. Ca sa ajung insa la zonele cu liniste trebuie sa trec de orasele aglomerate si de traficul haotic. Reguli de circulatie? Ha! Fiecare face ce vrea, cand si unde vrea! Sunt pe banda doi si ma apropii de un semafor care e rosu, cand dintr-o data tirul de pe banda unu se muta pe banda mea. Nu tu semnal, nu tu asigurare, nimic! Treceri de pietoni? Nu e indicat sa te opresti si sa acorzi prioritate, te iau pe sus cei din spate. Sens giratoriu? Fiecare intra si iese cum poate, nu se respecta niciun fel de prioritate. M-a inghesuit o turcoaica la o intersectie de zici ca voia sa ma ia de barbat, noroc ca am tras de gaz si am scapat, nu de alta, dar sigur facea sarmale bune si nu mai plecam in veci de acolo.

Imi scuze cre pentur eventualel scriere de greseli, a citit moldoveanca textul cu saramalele is mi-a palit un dos de palma de bine mai vad drept nu ochiul. Care era semnul universal pentru ajutor? Cred ca am nevoie.

Urmez indicatiile date de navigatie si ajung pe un drum foarte ingust pe niste dealuri, printr-o padure, unde Ana culegea mure. Daca nu uitam pe undeva prinderea pentru camera de actiune ar fi existat si o filmare cu nurii, pardon, murii, pardon, mugurii de brad. Asta e, trebuie sa ma credeti pe cuvant.

Imi place zona, nu si frigul, ceata de ieri este prezenta si astazi. E un drum plin de serpentine care ba coboara, ba urca, iar temperatura tine si ea pasul. Sa tot fie vreo doua ore de cand schimb anotimpurile, eu sunt bocna, mobra in schimb toarce frumos. Ba chiar incepe sa danseze cand o scot de pe asfalt si o bag intr-o baie de noroi, repara baietii segmente de drum, situatie pe care am intalnit-o foarte des.

Urmeaza sa intru pe alt traseu prin pustietate, astfel ca decid sa alimentez. Las turcul sa isi faca treaba, asta pentru ca soferii n-au voie si nici posibilitatea de a-si alimenta singuri autovehiculele. Cat timp astept, trage la pompa un pusti cu o masina din 1800 primavara, dar cu niste jante si anvelope din 2050. Duduie atat de tare boxele incat ma mir ca se poate intelege verbal cu baiatul de la pompa. Ma uitam ca sarea rugina din tabla de la atatea vibratii, piesa insa imi place cum suna. Am Shazam, am si internet, asa ca identific usor artistul: link

Nu stiam care e mesajul piesei la momentul respectiv, dar am aflat ulterior: "Fie ca fețele a o mie de asupritori să se stingă la strigătul unei singure persoane asuprite"

Maslini stanga/dreapta, zici ca sunt intr-o livada, musai sa fac o fotografie:

Dupa vreo 40 de km de mers realizez ca drumul pe care trebuia sa continui este blocat datorita unor lucrari de mentenanta. Am pierdut ceva timp cautand rute alternative, dar cum asfaltul nu avea sa ma insoteasca pe nicio varianta, am decis sa ma intorc, yeeey!

Odata ajuns la drumul principal, sa fie viteza maxima! Aha, a fost urmata de frane la fel de maxime pentru ca oamenii schimba benzile fara sa se uite in oglinzi. Avem si noi soferi pilaf, dar sunt painea lui Dzeu in comparatie cu astia.

Ajung in Bergama la o cazare cocotata pe un deal cu strazi pavate cu piatra de rau, ceva de vis pentru aderenta. Bat la poarta, nimic. Trimit un mesaj pe Booking, nimic. Sun, raspunde. Omu' meu dormea tun. Arunc bagajele in camera, fac un dus rapid si plec spre obiectiv, este deja foarte tarziu.

Cu Google Maps-ul deschis pe telefon o iau pe alei catre orasul antic. In drumul catre intrarea principala vad doi oameni care ies pe la un turnichet de acces rotativ. Ii intreb daca am luat-o bine pe acolo si imi spun ca exista doua cai de acces, una in directia opusa care implica ori masina, ori mersul pe jos si inca una cu telegondola. Mai stau la palavre cu ei vreo 10 minute, apoi imi iau la revedere si cobor spre telegondola.

Acolo o intreb pe doamna de la casierie la ce ora se inchide obiectivul si daca imi ajunge timpul ramas sa vizitez integral obiectivul. E foarte amabila, dar nu prea stie engleza, asa ca domnul din stanga ei intervine: "Daca ai picioare bune, o ora si jumatate, daca te misti mai incet, doua ore si jumatate". N-am toate tiglele pe casa, dar picioare, ohoo.. nici atat.

Achit biletul pentru telegondola (500 de lire) si incep urcarea:

Inca 730 de lire pentru intrarea in Pergamon si la 14:45 o iau la pas:

In fata mea e un grup ce abia a ajuns si care are ghid. Ma lipesc de ei ca sa aflu si eu despre istoria acestui loc. Dupa prima oprire si in drum spre a doua aud o baba cum le zice celorlalti: "ia uite, baiatul asta are parte de un tur gratis"

Raspunsul meu poate fi doar unul:

Ghidul rade si imi zice ca nu e niciun fel de problema. Continui turul, mereu dupa ei, iar cand se odihnesc eu continui sa descopar pietrele astea batrane.

Stiu ca o sa fie amara, dar nu ma pot abtine, trebuie sa incerc una:

Urmeaza povestea despre amfiteatru, asa ca ma grabesc sa prind un loc bun:

Planul e sa poposim o idee pe bancile incarcate de istorie, astfel ca o luam din loc:

Este abrupta coborarea, dar daca batranii au zis pas, eu ma bag:

Pe la jumatatea urcarii, pustiul din fata mea zice ca nu e bine sa sari peste antrenamentul picioarelor la sala. Ne bufneste pe amandoi rasul, dar probabil ca din motive diferite. Eu unul radeam pentru ca singura sala pe care o vad e aia de mese. Apropo, mi s-a facut oleaca foame, mai sunt multe de vazut?

Uite asa terminam vizita la ora 15:45. Acum, sa iau telegondola si la coborare, sau sa o iau la picior? Varianta doi sa fie!

Mandarini peste tot:

Bergama e un oras mic si destul de saracios, dar oamenii sunt pozitivi si asta imi place. Cutreier strazile in cautare de ceva haleala si curand descopar un loc care pare a fi o afacere de familie. N-am incercat shawarma pana acum la ei, nici nu pot spune ca as vrea, dar optiunile in acest oras sunt ceva mai limitate. Intreb daca are cu vita sau miel, dar puiul e singurul disponibil, asta sau kofte. Nu stiu ce sunt astea din urma, dar cum imi place sa risc, comand fara ezitare.

Asta vine la masa, o jumatate de paine extrem de frageda ticsita cu chiftele, ardei iute, salata, ceapa si rosii. Langa, intr-un vas, ardei iute murat.

Meaaaamaa cum a fost, bun rau de tot! Am golit tava si am mai comandat o portie!

O cola si un ceai la final au incheiat socotelile culinare pe ziua de astazi.

Asta era privelistea pe care o aveam de la acest local, lucru care mi-a permis sa observ putin traiul oamenilor de aici.

Prin balta de se vede in imagine au trecute sute de scutere si alte zeci de motoare. Urca baietii orice pe scutere, familie, cumparaturi, mobila s.a.m.d

Intreb cat e nota de plata si desi nu stie sa imi spuna in engleza, imi arata pe un calculator: 380 de lire. Mi se pare de-a dreptul pomana pentru cata mancare am primit, ba unde mai pun ca a fost si extrem de gustoasa. Las 400 si parca tot putin imi pare. In drum spre cazare trec printr-un mini bazar, ma aleg cu ceva si de acolo, deh, nu se putea altfel.

Baiatul de la pensiune ma intreaba daca am reusit sa vizitez si Asclepieion. Ii raspund ca n-a fost timp, dar as putea incerca maine dimineata. Ne intindem la povesti si aflu ca presedintele lor e setat pe reparat drumuri, din acest motiv exista atatea santiere si drumuri inchise. Tot de la el aflu ca turcii, contrar a ceea ce stiam, beau de sting, atat doar ca intre cei patru pereti ai casei, nu in public. Timpul trece, iar oboseala isi spune cuvantul, asa ca ma retrag.

Ajuns in camera constat ca nu am televizor, dar nu ma deranjeaza catusi de putin, nu doar ca nu urmaresc telenovele, dar toate posturile sunt dublate in turca si nu inteleg o iota.

Dupa chemarea la rugaciune se lasa linistea, asa ca adorm cat ai zice kofte.

Editat Vineri la 12:45 de SONYC

SONYC · 2025-12-03T10:58:56Z

Ziua 4) Sambata -> Bergama - Izmir (120 km)

E ora 07:15 si sunt primul la micul dejun. Brr, brr, e frig si in aceasta dimineata. De fapt, ce zic eu, e frig in fiecare dimineata, noroc cu ceaiul asta cald. Curand se alatura si niste americani din Texas. Glumesc cu ei pe baza fripturilor uriase de acolo, dar aflu ca au de fapt origini mexicane. Mi s-a parut ca tenul si aspectul fizic sunt de acolo, dar i-am lasat pe ei sa zica. Oricum, n-a durat mult si au dat-o pe spaniola. Habar n-au ei, dar ii inteleg aproape in totalitate, pai cine a crescut cu Thalia si Natalia Oreiro?

Cand sa urc in camera sa iau rucsacul pentru vizita la Asclepieion ma trezesc ca imi da cineva binete. Mai mult de atat, ma intreaba si cum a fost ieri la Pergamon, daca am reusit sa vizitez tot. Ma uit mai bine la acest om si imi pica fisa, e domnul cu doamna de la turnichetul rotativ, cei pe care i-am intrebat daca am luat-o pe drumul bun catre intrarea la obiectiv. Ce sa vezi, aici au fost si ei cazati. Ne strangem mana si le povestesc cum a fost. Cu ocazia asta aflu si de unde sunt, Germania, Stuttgart mai precis. Au bine peste 65 de ani, dar sunt inca in putere si le-a venit cheful de plimbare. Ii las sa se bucure de micul dejun si plec cu taxiul spre obiectivul pe care n-am reusit sa il vizitez ieri din lipsa de timp.

E coada la casa de bilete, italienii au fost mai rapizi:

Achit taxa de 630 de lire si ii depasesc:

Au ghid, asa ca as putea repeta faza de ieri, dar ma asteapta taximetristul, plus ca vreau sa ajung repejor in Izmir. E un oras mare si am nevoie de cat mai mult timp pentru a putea sa descopar macar o parte din el.

O clipa de liniste:

Continui:

Pe drumul spre Izmir intalnesc un filtru al jandarmeriei. Unul dintre baieti rasfoieste paginile pasaportului si imi spune ca nu am viza stampilata din momentul intrarii in Turcia = problem. Pai ce problema sa fie sefule, eu teoretic puteam sa intru si cu buletinul, caz in care unde puneau vamesii stampila? Dupa ce ii confirm pentru a doua oara data la care am intrat in tara si vama pe unde am facut acest lucru, gen un fel de reintroducere a parolei, imi ureaza o zi buna si ma lasa sa plec.

Intrarea in Izmir este extrem de aglomerata, dar foarte faina, cu palmieri pe ambele sensuri, marea Egee pe partea dreapta si multe cladiri de tip zgarie-nori. Ma strecor prin traficul intens si ma apropii de hotel, moment in care o politista imi face semn sa opresc. Tocmai ce depasisem prin partea dreapta o masina de politie, asta sa fie? Nu de alta, dar m-am comportat fix ca cei de aici, teoretic trebuia sa trec neobservat. O intreb daca am gresit cu ceva, dar imi raspunde in turca. Ii spun ca nu inteleg, dar fata mea ii da inainte pe limba ei. O schimb si eu: "- Auzi, unde se mananca o amandina buna aici?". Face ochii mari si scoate telefonul din buzunar, nu-i chip sa se inteleaga cu mine. Scrie timp de doua minute si cand apasa pe butonul de translate reiese ceva ce nu avea nicio logica. Surprinsa ca nu inteleg, ma intreaba daca stiu engleza :)))) Mai, ceva ceva stiu eu, tu insa.. ioc. In cele din urma recurge la limbajul universal, cel al semnelor. Intinde bratul spre inainte si spune: "- Go!". Asa bambolino, ai vazut ca n-a fost greu?

Ajung la hotel, iar parcarea din fata este ocupata. Vorbesc cu baiatul care se ocupa de ea si cauta sa imi faca loc intre doua masini. Iese insa boss-ul hotelului si ii spune sa ma duca in parcarea subterana. Cobor cu liftul si acolo deja ma asteapta boss-ul. Imi spune sa trag mobra in spatele motocicletei lui, o Honda CB 1000 GT. Arunca un ochi si la a mea, apoi imi ureaza o sedere placuta si dispare printre doamnele care se ocupau de asternuturi.

Bag repede un dus si in oras cu mine. Statia de metrou e aproape si in cateva minute sunt deja pe peron. Cost bilet: 33 de lire

Meaamaa ce bine arata curmalele astea, dar hai ca iau cateva la intoarcere. Nu aveam ulterior sa ma intorc prin acelasi loc si am ajuns sa raman cu pofta.

Florile o duc bine mersi, sunt putin peste 24 de grade afara:

Primul obiectiv, liftul din Izmir:

Accesul este gratuit, iar sus este o terasa frumoasa ce ofera o priveliste asupra marii:

Terase exista si la baza liftului:

Urmeaza faleza care este foarte lunga si amenajata de la un capat pana la celalalt:

Arata ca o plantatie de orez, dar in realitate sunt niste scari acoperite de iarba pe care lumea fie se odihneste, fie admira marea sau asteapta feribotul, Konak fiind un punct de legatura cu celalalt mal:

Turnul cu ceas:

Drumul catre bazar credeam ca o sa ma pregateasca pentru aglomeratia de acolo, dar n-a fost chiar asa:

Imi place cum arata la exterior moscheea Salepcioglu, asa ca decid sa intru:

Bazarul Kizlaragasi a fost chiar lejer din punct de vedere al aglomeratiei:

E buna plimbarea, imi place, dar ce fac cu foamea asta care nu-mi da pace? Am noroc si gasesc un restaurant care arata bine.

La aperitiv, midii pane, foarte bune:

La felul principal am pus degetul la intamplare pe meniu si i-am zis chelnerului sa imi aduca fix aia, orice ar fi insemnand "aia". Ei bine, "aia" avea sa fie file de macrou. Mda, n-am avut prea mult noroc de data asta, nu-s fan macrou. Cum foamea insa era mare, iar pestele gatit corect, l-am ras din farfurie: