Semaca

Mai uita-te si tu la desene animate din cand in cand.

Stai linistit, chiar ai avut un concediu misto pe doua roate si inteleg perfect ce inseamna "doar" bautul unei cafele. De regula asta e primul pas in directia potrivita. Si mie mi-au trebuit iesiri scurte si multe, foarte multe cafele ca sa incep sa gust un pic din libertatea asta, atata cata ne-o permitem. Si vorba lui Bizoo_n , nu cred ca avem vreun coi in minus ca sa nu ne putem lua lumea in cap calare pe motor, in cate o tura mai lunga. Nu ne lipseste nimic, suntem la fel de inteligenti si de destepti ca si altii de afara care deja fac asta. Si buni pe improvizatie, calitate pe care romanul o are din plin cand, mai ales cand, intra in cacao. Sunt o gramada de feluri de a duce la cap un lucru sau altul, depinde de fiecare sa-si gaseasca propriul stil de a-l face. Chiar si atunci cand ploua. Acum doua zile m-am dus sa-mi scoata suruburile de la tija asa ca a trebuit sa o frec un pic p-acasa si sa incerc sa nu ma plictisesc prea tare asa ca am luat la revizionat filmele pe care le am, printre altele si Oblio. A rock in the rain is just cool, i-a spus Rockman mititelului. M-a uns la inima.

dupa mine sper ca a urmat Billy Idol \"furmos, frumos, frumos!!!\" am inteles , am inteles

Eu unul cred ca modalitatea de finantare e total irelevanta cand vine vorba de ceva atat de mare si greu de realizat. De asta nu o sa vedeti nici un miliardar pe motor in jurul lumii, pentru ca desi greu nu mai e nimic extravagant in asta... Sunt oameni care aleg sa-si umple buzunarul si oameni care aleg sa-si umple inima. Cei doi argentinieni au ales varianta B si de aceea merita tot respectul iar oamenii care le dau bani nu o fac in nici un caz din mila ci pentru ca inteleg si cred in ceea ce vor sa faca argentinienii. Asta nu e deloc cersit ci pur si simplu recunoasterea unui merit. Daca vrei o faci, daca nu, sa crezi ca cei doi cersesc, denota doar o minte ingusta. Ganditi-va ca cei doi or sa-si termine turul, ce ar suna mai bine: "Ii stiu, i-am ajutat si eu cu bani pentru 100 de km" sau "Baa, i-am vazut la Unirea da m-am (cuvant urat) pa ei ca cerseau" ? Acu', fiecare cum il duce capu.

Am baut o bere, am inchis ochii si s-a ales praful de definitia originala, nu ma injurati daca va recunoasteti pe undeva. Mus Musculus (regionalismul moldovenesc = Chitzulan) Capul + trunchiul 174-184 si un pic, cm (deocamdata); coa...e 2 buc (+1buc. rezerva) 65-75 mm (geometrie variabila pe curbe si in depasiri); laba (bulan inexprimabil in cmc, prevazut cu tija in functie de subspecie) - DA; greutatea variabila, constitutie supla. Vârfurile picioarelor sure-gălbui prevazute cu ghete sau cizme enduro. Actioneaza in haita dar poate fi intalnit si solitar, oprit la cate un stop. Răspândit pe întreg globul. La noi, ssp. M. m. musculus este comună si voioasa, iarna prin podurile caselor, vara prin grădini de vara, ogoare, carciumi, drumuri forestiere si autostrazi de la Âşes până la munte. Ziua stă mai mult ascuns, navigand pe internet, umblând după bautura dupa lasarea intunericului. Este omnivor cu raza lunga de actiune. Femelele nasc câte 6-8 (10) pui, de 5-7 (9) ori pe an. După forma castii, în fauna Europei centrale se pot distinge deocamdata doua forme caracteristice mai mult zonei montane Âşi submontane decât celei de Âşes: Mus Musculus Choparensis, flegmatic adaptat la clima calda, hiberneaza in anotimpul rece, tzepos cu bube in cap, blana lui ii asigura prea putina protectie impotriva umezelii, aparat dentar, cu spatele Âşi abdomenul negre, protectii hard si casca open face, ghete ieftine; Mus Musculus Enduris, foarte calculat, casca si dantura integrala, foarte activ si iarna, cu spatele crem murdar, abdomenul lipicios impermeabil, urechile cenuÂşii închis, prevazute cu clei, ocazional plete, picioarele cenuÂşii dotate olfactiv (put). Dusmanii lor naturali sunt mitocanii de baragan si bovinele. # Regnul Animalia # Clasa Mammalia # Ordinul Rodentia # Familia Muridae

Io as mai pastra-o, cu atat mai mult cu cat motorul tau e foarte misto. 535'ul are insa un singur punct slab si anume starterul. Nu-i plac absolut deloc repornirile cu motorul incins, asta distruge starterul cel mai repede. Si e o piesa destul de problematic de inlocuit. Nu l-am ascultat pe Nicu Profesorul si am cam forjat-o prin Spania... Noroc ca vine iarna si sper sa am timp si bani sa-l inlocuiesc pana nu crapa de tot. In al doilea rand daca iti plac iesirile cu pasager, e cam incomod locul din spate. Daca nu, cu atat mai bine, mai mult loc pentru bagaje. Altfel...ma indoiesc ca as mai fi reusit sa o pornesc ever dupa ce scoteam din rau un motor pe injectie cu aprindere electronica...Am citit pe un alt forum o parere a unui tip care spunea cam asa: Unele motoare sunt bune, altele au pur si simplu suflet. Si personalitate as adauga eu. Chiar luand in calcul problema cu starterul, 535'ul ramane un motor foarte fun de condus. Depinde ce-si doreste fiecare. Eu unul chiar daca o sa-mi mai iau un alt motor in viitor am de gand sa o pastrez si pe Blanoasa, mai ales ca am senzatia ca pompa de benzina a crapat tot in urma incidentului submarin. In rest, nu stiu cate motoare s-ar fi comportat la fel in 12000 de km.

A incaput deasupra sacului mare dupa cum se poate vedea din unele poze, prins cu plase elastice, de arata Blanoasa ca un AWACS.

A incaput deasupra sacului mare dupa cum se poate vedea din unele poze, prins cu plase elastice, de arata Blanoasa ca un AWACS.

A incaput deasupra sacului mare dupa cum se poate vedea din unele poze, prins cu plase elastice, de arata Blanoasa ca un AWACS.

Acu ca ai pus pozele alea iar mi-am adus aminte de unde vine expresia "a injura ca la usa cortului". Al dreq divais, uitasem ca e vanjos si mi-a "explodat" in fata cand am incercat sa-l pun noaptea in La Saline in Cherbourg. Acu sunt centura neagra la strans cortu dar cel mai periculos moment ramanea tot ala cand il puneam, trebuia sa fiu atent in ce parte fugeam. Pan la urma a incaput pe motor si asta a fost cel mai bun lucru dupa a pune cortul in 2 secunde. Scula nu gluma.

Haha chitzulane, faza cu cafeaua imi suna cunsocut. Inainte de Barcelona m-am oprit sa bag petrol si o cafea si am achitat cu cash iar casiera mi-a dat inapoi mai mult decat trebuia zicandu-mi zambitoare pe limba materna: Pai daca nici la ai mei nu le dau o cafea, cui sa-i dau ? Si ca veni vorba, dai si tu o cafea ? Ca am schimbat uleiu.

Este o tara destul de umeda pe care insa o recomand cu cea mai mare caldura. Cand nu ploua dar totul este ud inca inseamna vreme frumoasa. Un antifurt bun la motor si o husa recomand cu si mai multa caldura. Prima reactie a mamei cand i-am spus ca am ramas fara motocicleta a fost: Cum ? Si acolo se fura ? ). Pentru intrebari stau la dispozitie cu cea mai mare placere.

Asta cu ratatul e ceva relativ, n-ai cum sa le vezi pe toate insa mai mereu ce ai vazut depaseste ce n-ai vazut

Felicitari pentru tura ! La capitolul cocalari mie mi s-a schimbat viziunea din sila in mila, rahatii astia sunt refuzati politicos dar ferm peste tot in Europa numai la noi nu, doar aici le tin figurile si basinile in cap, in tzarisoara asta care mai miroase a kko pe ici pe colo. Poate e si vina noastra pe undeva...nu stiu. Si apropos de pretul benzinei in Franta, nu stiu cum naiba s-a facut ca eu am alimentat mai mereu de pe la 1.5 dar in sus nu in jos. Cea mai mare diferenta de nivel fiind de la 1.68 in partea franceza a Pirineilor si 1.2 in cea spaniola, am ramas tampit. Daca ar fi sa mai trag o tura direct in Spania m-as duce, plus ca p-aia ii doare in fund de reglementarile UE apropo de fumatul in baruri, se scrumeaza pe jos iar preturile la macheala si tutun sunt mai mici in general. Asta mi-a placut la nebunie. Inca odata respect pt tura si insanatosire brusca

Sunt flatat. Va multumesc foarte mult pentru aprecieri si ma bucur ca mai sunt oameni care gusta povestea unui kamikaze cu aceeasi placere cu care am trait-o eu. Deocamdata tot ce pot sa spun despre calatoria de la anul, pe care o am deja destul de clar in cap, e ca va fi facuta pe un Bullet (Royal Enfield) intrucat tin prea mult la Blanoasa ca sa o iau cu mine, fiind sanse mari ca motorul sa arate ca o epava la sfarsit. Noi sa fim sanatosi ca drumurile nu ni le ia nimeni (decat in Romania). Si ce as mai avea de adaugat e ca nu prea conteaza ce motor ai atata timp cat ajungi sa-l cunosti, sa-i stii limitele si sa-l respecti. Virago 535 merita tot respectul, e rezistenta ca un tanc, daca era om i-as fi oferit un coniac pe cand asa pot sa-i ofer doar un schimb de ulei. Nu de alta dar din Irlanda pana acasa, doar vreo 7000km, am mers cu uleiul care inca mai avea apa in el. In ciuda spalarii cu terbentina, mai trebuie vreo 2 schimburi de ulei ca situatia sa revina la normal. Saraca n-a protestat, doar m-a ars un pic prin gheata, la calcaiul stang, pentru aducere aminte. Femeie, vb lui Bizoo_n... Cat despre Europa si campat pe acolo, e clar ca ideea mea despre asta dateaza din perioada comertului socialist. Nu se mai folosesc corturile, toata lumea e cu rulote sau autocaravane si de aceea preturile la unele campinguri rivalizeaza cu cele de hotel. De multe ori ma simteam parasutat intr-o anumita zona, pentru ca absolut nimic nu semana cu ceea ce cunosteam eu, incepand cu cumparatul detergentului pentru masina de spalat rufe si terminand cu incercari disperate de a alimenta la 3 noaptea la o benzinarie pe baza de automate pentru carduri. Rau e sa fii prost, cred ca mi-am spus asta de zeci de ori. Din pacate mai avem inca vreo 50 de ani pana sa putem visa macar sa avem niste drumuri ca dincolo si niste oameni la fel de politicosi si civilizati ca acolo ca sa ma refer la a fi motociclist in traficul din Europa de vest. Ar mai fi enorm de multe de spus, si bune si rele dar nu cred ca ar aduce ceva in plus sau in minus... N-am avut bani decat de benzina si de bere, fara hoteluri scumpe si muzee scortoase, per total cei 12000km au iesit undeva sub 2000E cam 1900. Important e ca atunci cand imi aduc aminte de prietenii pe care i-am intalnit creste inima in mine si nu pot decat sa sper ca o sa reusesc si eu odata si odata sa ofer altuia macar o mica parte din ceea ce ei toti mi-au oferit mie. Dincolo de drumurile minunate pe care m-am dat, a fost o calatorie in care am intalnit Oameni si asta a contat enorm ca sa pot merge mai departe.

Felicitari chitzulane atat tie cat si copilotului . Tare as fi venit si eu pana la Istambul sa-mi iau o carpeta cu rapirea din serai... E 8 dimineata si as mai scrie ceva asa ca m-am gandit sa o fac cu folos. Cat despre ploaie, eu unu\' recunosc cinstit: e posibil sa fac o criza de isterie daca o sa ma mai prinda vreuna pe motor in urmatorul interval de timp. Sa nu zici ca n-ai stiut .

Viata e o plaja Singura data cand linistea mi-a fost tulburata, intr-un mod foarte placut, pe plaja din Rosslare a fost cand Vincent, un batran incovoiat dupa 35 de ani petrecuti ca pescar pe mare, a trecut sa-mi faca un mic cadou. Un desen facut de el. As vrea sa-ti fac cunostiinta cu Bruce al Treilea,spuse aratand spre maidanezul timid care incepuse deja sa guste din cort. Bruce al Doilea fusese calcat de o masina, nu am mai intrebat ce s-a intamplat cu Primul Bruce. I-am multumit foarte frumos pentru gest. Si totusi, ce am facut ca sa merit un cadou atat de frumos? l-am intrebat. Stii, chiar daca stai o singura noapte, eu locuiesc in celalalt capat al plajei asa ca suntem vecini, iar la noi asa se obisnuieste in semn de bun ramas... Ne-am imbarcat din nou, eu si Blanoasa pe batranul Oscar Wilde si am luat-o inapoi spre batranul continent. In traversarea de 14 ore cred ca am dormit 11. De data asta aveam la purtator si sacul de dormit comfortabil pe mocheta, pentru ca in timpul traversarii nu este permis accesul pe puntile de parcare. Ajung in Cherbourg imi fac o cruce scurta si plec spre Paris. Atat Bizoo_n cat si un alt bun prieten mi-au spus ca e un loc care merita vazut, asadar l-am inclus in traseu. Ah, Utah Beach ! Salivasem destul de tare pe drumul de ducere la panourile indicand plajele de debarcare insa nu era timp. Acum aveam tot timpul din lume asa ca fac dreapta pe prima iesire de pe sosea. Ajung pe Utah beach si ma uit indelung la cei 200-300 de metri pe care americanii au trebuit sa-i strabata in iunie '44 ca sa atace cazematele. In afara de cazemate doar ramasitele unui pod de metal au mai ramas sa spuna povestea acelei zi de vara. Pe plaja vecina, Omaha, multi dintre ei nici nu au apucat sa iasa din apa. Pe Utah in schimb comandantii navelor care transportau tancurile spre plaja aproape ca au esuat vasele insa au reusit sa aduca tancurile si amfibiile foarte aproape de plaja fapt ce a salvat o multime de vieti, mai putin germane. Probabil era o inghesuiala ca in statia Unirea la 8 dimineatza, douazeci de mii de oameni au debarcat acolo intr-o singura zi. Parasutistii diviziilor 101 si 82 si-au facut si ei treaba in spatele zonei de debarcare si au reusit sa-i zapaceasca bine de tot pe nemti. Nu pentru toti parasutistii treaba a mers ca pe roate. Atarnata de turla bisericii din Saint Mere-Eglise poate fi vazuta o replica a unui parasutist care a avut ghinionul sa i sa agate voalura de unul din elementele arhitecturale. Scapand initial de a fi impuscat de nemti, prefacandu-se ca e mort deja, John Steele a fost dat jos de pe turla aproape surd, din cauza clopotelor care bateau intr-o dunga anuntand incendii in sat si a fost luat prizonier. Se poate spune ca a fost un tip norocos din moment ce a reusit sa evadeze din prizonierat si sa se realature camarazilor sai, a murit de abia in 1969. Francezii au fost atat de impresionati de povestea lui incat peste drum de biserica se afla o carciuma numita cum altfel decat John Steele. Si eu am fost impresionat astfel incat un ecuson al "soimilor urlatori" si-a gasit un loc si pe geaca mea moto. De abia dupa asta am pornit spre Paris. Fara gps, inarmat doar cu o harta rutiera. Mare scofala ! Pai mare scofala, pentru ca am intrat pe o autostrada am platit 2 euro si am mers mai departe. Nu apuc sa fac nici 30 de km si iar am mai cotizat 2 euro. N-are nimic, nu au cum sa o tina asa pana in Paris ma gandeam. Ei, uite ca aveau cum sa o tina, dupa 30 de kilometri un panou ma anunta ca iar tre sa scot cardul. Atat ! ma gandesc, si fac prima la dreapta sa ma ies de pe autostrada. Surprize surprize, la iesirea de pe autostrada am mai dat 2 euro. Cam la asta e bun gps-ul pe care bifezi avoid toll roads dar pe care nu-l ai, te ajuta sa stai departe pe drumurile pe care arunci cu banii. In nici un caz nu se justificau, in primul rand pentru ca erau cozi din cauza restrictiilor de viteza efectuandu-se reparatii la autostrada, in al doilea rand erau cozi imense la casele de marcat, in al treilea rand limita de viteza de pe drumurile "interjudetene" mocca, care nu numai ca sunt pustii dar arata excelent, e de 110. Al dreq sa fie ala care mai calca pe autostrazile voastre, mi-am promis. Pe la 11 noaptea am intrat in Paris si m-am indreptat pe cheiul Senei direct catre centrul orasului, spre Turnul Eiffel. Ei bine dragii mosului privelistea nocturna era incredibila. Ca un tzaran venit la oras pentru prima oara, am descalecat, mi-am dat cushma jos din cap si am ramas ca prostu in mijlocu trotuarului uitandu-ma la turnul ala frantzuzesc luminat in albastru si decorat cu stelutele Uniunii Europene. Am stat asa cam vreo ora, holbandu-ma fix si rontzaind m&m. Cand sa plec, probabil ca era ora exacta, turnul s-a luminat de flashuri ca un pom de craciun la Disneyland, wow, si am mai stat un pic. Oricum nu ma grabeam nicaieri...Planul meu era sa pun cortul undeva prin niste boscheti in afara orasului. Termin de admirat turnul, incalec si pornesc. Intru pe o autostrada care semana cu un circuit din Need 4 Speed Carbon, pasaje, tunele, lumini, peisaj urban, benzi, multe benzi, mama ce blana ! La un moment dat trec si pe langa un politai care facea semn masinilor sa reduca viteza, ceva mai incolo fiind un tir ramas in pana. Mai merg vreo 40 de kilometri si iarasi dau de un politist care facea semn masinilor sa incetineasca, ceva mai incolo fiind un tir ramas in pana. Ce ghinion pe soferii de tir in noaptea asta, imi trece prin cap. Mai vad si un bloc "Sharp"...hmm... parca am mai vazut un bloc "Sharp" pe undeva... Hahaha, ma invart in cerc ca prostu ! Si m-am mai dat de 2 ori pe Periferica Interioara, pentru ca pe ea eram, da' daca-s prost de un sa stiu ce vrea sa insemne. Cineva de la politia rutiera din Paris cred ca are niste poze foarte frumoase cu mine in actiune pentru ca la un moment dat m-am pomenit cu un blitz in mecla. Intrebasem un taximetrist pe unde as putea gasi un camping si aveam o oarecare idee de poarta pe care trebuia sa ies de pe periferica precum si faptul ca Champigny sur Marne e pe A4, si cam atat. Era doar o mica problema pe care nu o luasem in calcul si anume ca strazile (SI) acolo sunt goale cu desavarsire la 2 noaptea. Nu reusisem sa ies din zona urbana. Pustiu absolut, si-mi era cam jena sa opresc o masina care oricum trecea cam odata la 1 ora. La un moment dat dau peste unu cu un scuter. Un arab care mirosea a alcool, pe numele lui Mustafa Aoui. Se uita ala un pic la mine zice ca el nu stie sa fie vreun camping prin zona si-mi propune sa dorm la el pentru 15 euro. Rupt de oboseala, accept. Accept pana in momentul in care ajungem in fata blocului lui si ma intreaba daca stiu cum se opreste scuterul. Eu nu stiam dar intre timp il oprise omu' cu un briceag. In ciuda protestelor lui cum ca e un om bun, am plecat mai departe in noapte. Acum cine stie, poate ca era un hotz cinstit cu toate aparentele impotriva lui, tuturor ni se poate intampla sa dam rau in cadru la un anumit moment, insa eram mult prea obosit si lipsit de reflexe ca sa-mi permit sa ma conving ca era un om bun intr-adevar. Ca sa nu mai zic, daca era rau. Drept care nereusind sa gasesc nenorocitu ala de camping, cand mai aveam benzina pentru 10km am tras intr-o parcare in Champigny dar nu sur Marne, am tras costumul de ploaie si sacul de dormit peste (n-a mai facut condens) si am adormit lemn. Dimineata la 7 aud niste voci panicate, politia, politia, o batranica se urca grabita intr-o masina si demareaza in tromba ca Alain Delon...Probabil ca era timpul sa ma trezesc. Probabil ca era timpul sa stau un pic de vorba cu politistii care se uitau chioras la numarul meu de inmatriculare. Ma extrag tacticos din sacul de dormit si ma duc langa ei sa vad ce vor. Musiu', ati parcat ilegal imi spune unu din ei. Serios, credeam ca e parcare ii zic. Da, e parcare insa se deschide abia la ora 8 dimineatza iar acum e 7, imi zice el triumfator. Atunci e rau zic, omul incuvinteaza din cap, e rau pentru ca nu numai ca am parcat aici dar am si dormit in parcarea asta, probabil amenda va fi foarte mare, ranjesc eu. Unde spuneti ca ati dormit ? Pe boschetii aia...din vorba in vorba le explic care a fost treaba si de unde vin, aveau simtul umorului din fericire, mi-au urat drum bun si m-au indrumat catre camping pe care de abia l-am gasit ziua darami-te noaptea. In camping nu am inteles de ce s-a mirat receptionera cand i-am spus ca sunt cu cortul; era 22 de ero pe noapte. 30E era pentru autocaravane insa eu nu aveam trotineta. Spre norocul meu in Paris m-am revazut cu sora unui vechi si foarte bun prieten, cu Cristina Vasile, care m-a luat de ghidon si m-a plimbat prin Mont Martre pe unde Cartier Bresson a facut pozele alea ale lui frumose. Cu asa cartiere cred si eu ca avea unde. Tot Sorella mi-a aratat Sacre Coeur si am palavragit doua seri la rand la niste terase fooooarte frantzuzesti si de bon ton, cu un pahar de vin rosu in fatza. Ea, eu...eu eram in clubul bautorilor de apa minerala cu lamaie. Trebuia sa iau o decizie in Paris, merg acasa sau merg mai departe. Am imbratisat-o pe Cristina de ramas bun (ca si celorlalti, oricum nu puteam sa-i multumesc de ajuns ) si...am mers mai departe. Spre disperarea mamei. Chiar nu puteam sa tai de pe lista si al treilea drum pe care vroiam sa ma dau, dupa ce-l ratasem pe al doilea. Adica puteam dar nu vroiam. Daca nu fac asta acum, s-ar putea sa nu mai am ocazia vreodata. Cu argumentul asta in cap mi-am aranjat pe mecla basmaua rosie de la bunica si am pornit spre sud. Paris-Bordeaux-Pau-Zaragosa-Madrid-Toledo-Granada-Alameria. Pe Langa Bordeaux a inceput sa ploua si nu s-a mai oprit pana am trecut Pirineii. Deja incepusem sa ma cert ca nebunu, cu ploaia. Asta cu reprize de somn la minim si campat noaptea ilegal prin benzinarii, pus cortul la 12 noaptea, trezit la 6 dimineata, impachetat tot inclusiv cortul si pus pe motor, la 6.15 deja imi beam cafeaua. Merita mentionat sudul Frantei, in zona Bordeaux. Cu drumuri care serpuiesc minunat printre si peste dealurile acoperite de podgorii, cu miros de must in aer, cu sate vechi strajuite de turlele unor bisericute darapanate si de strazile fara trotuare marginite doar de zidurile caselor, niste zone de un pitoresc deosebit... Printre toate acestea am trecut ca fulgerul . Calitatea drumului a facut diferenta de cele mai multe ori: asfalt ca in palma si, mai ales dupa Pau, niste peisaje montane de am intzepenit de frig, sa tot mergi cu motorul pe acolo. Traversarea propriu zisa a Pirineilor a fost un fleac. Am intrat in tunelul Somport inca in Franta si am iesit in Spania, dupa 8,6 km. La intrarea in tunel tremuram de frig iar la iesirea din acceleratorul ala de particule a trebuit sa-mi desfac geaca la gat. In sfarsit, cald ! Cald si se insera. Spre deosebire de Franta unde amenda e de 90 de euro daca esti prins de jandarmerie ca virgula campezi ilegal, in Spania li se cam rupe la basca, cu toate astea am ramas vigilent si am dat atentie oricarui mic semn care imi spunea sa NU campez intr-un anume loc. In doua zile treceam printre "taurii negri" care strajuiesc autostrazile din Spania prin Granada si Cabo de Gata spre Alameria. Drumul porneste din Sierra Madre si coboara serpuind prin canioane stravechi cu cactusi ca-n filmele western catre malul mediteranei. Este realmente periculos, nu din cauza asfaltului cum ai fi tentat sa crezi ci din cauza ca peisajul realmente iti distrage atentia de la drum. Problema nu este ca mi-a distras-o doar mie ci si altora astfel ca intr-o curba era sa se urce un BMW peste mine. In alta curba era sa ma urc eu pe un Fiat. Acum serios vorbind, singurul punct realmente negativ este ca drumul este o autostrada. Pe autostrada acolo nu e ca la noi unde opresti pe banda de urgenta sa te pishi. Pe autostrada acolo NU ai voie sa opresti. Prima data cand am oprit, pentru ca nu mai rezistam sa nu scot camera la lumina, a fost si ultima. Doi politisti moto au oprit si ei langa mine. No pictures. Go. M-am coit eu un pic sperand ca mi-au atras atentia si pleaca, pana cand am observat un zambet fin la unul din ei, ceva gen: nu tin bai tata trucuri d-astea cu noi. Patrulele erau o prezenta constanta pe autostrada aia asa ca am ramas cu privitul. Pe cand admiram locuintele sapate in dealuri de pamant era sa rad niste stalpisori de demarcatie dintre benzi, putea fi lejer ultimul lucru pe care l-am vazut. Pana sa raman fara benzina eram in Cabo de Gata. La fix ca sa admir apusul de soare. Cu gandul sa inoptez acolo caut un camping, nu de alta dar pe toata zona de coasta s-a construit ca la balamuc si nu prea mai existau terenuri virane. In plus niste localnici mi-au recomandat sa nu pun cortul pe plaja, ori erau batuti in cap cu totii ori stiau ei ce stiau. La camping, dezamagire maxima, 20 de euro pe noapte, nu aveau si masajul inclus in pret dar aveau piscina. Mi s-a parut culmea imbecilitatii si nici macar langa Paris nu erau. Acum ca am facut-o si p-asta poate ar trebui sa merg acasa, m-am gandit. Malaiu era si ala pe terminate. Nu intelegeti gresit: al meu se terminase de mult. Eram deja pe malaiul mamei care-mi imprumutase o parte din banii cu care vroia sa cumpere un loc de veci doar ca sa-l vada pe loaza de fi-su intors acasa. Intre timp nenorocita aia de ploaie trecuse si ea Pirineii. Trecusem de Barcelona si ma pregateam sa ma plictisesc tot mergand de-n boulea prin ploaie. N-am avut parte. Se strica pompa de benzina. Blanoasa tuseste de cateva ori si moare. Macar daca s-ar fi stricat in Molins de Rei din care tocmai iesisem. Sa sui motorul pe o autoplatforma n-ar fi fost mare lucru daca as fi stiut unde sa-l duc, problema era ca fiind 7 seara totul era inchis. Aia cu autoplatforma, maestri in psihologie: si daca ramai pe autostrada se face noapte si te ploua ce rezolvi ? Aveau dreptate imbecilii, aveam nevoie de oras ca sa pot rezolva cu pompa de benzina macar a doua zi. Si pentru ca esti baiat simpatic uite, avem noi un prieten mecanic , Antonio, cu care am vorbit cat eram in masina si ne-a zis ca are o pompa second hand pentru Virago, costa doar 90 de euro, te las undeva in oras, Antonio vine cu pompa, si toata lumea e multumita, adaugara sacalii. Fara nici o varianta accept cu inima grea sa sui motorul pe platforma. Ajungem in oras, ma debarca pe o straduta langa o gradinita si pleaca, cu promisiunea ca Antonio apare intr-o ora ca mai are o treaba pe undeva. Pe partea cealalta a strazii vad doi saci de deseuri, unul de carton unul de moloz. Iau un loc pe cel de moloz, asteptandu-l pe Antonio. Tzeapa. Antonio fa caldo. In gradinita niste tineri faceau lucrari de decorare. Intru cu gandul sa-i rog sa ma ajute cu doua informatii. Prima unde e sediul politiei, a doua, daca stiu vreun servis Yamaha. Le stiau pe amandoua. Bine, dar ce o sa faci in noaptea asta ? Ma intreaba Alba, singura dintre ei care o mai rupea un pic in engleza. Pai, cred ca o sa dorm langa motor, nu e prima oara. Nu se poate, hai sa dormi la noi, in drum trecem pe la politie si maine dimineata te ducem la un servis Yamaha, spuse ea sustinuta si de ceilalti in spaniola. A trebuit sa recunosc ca era un plan excelent dat fiind ca ploaia nu se potolise. Politia, niste dobitoci mai sinistri decat aia din Irlanda. Incepusem sa inteleg de ce-i ura Jens, prietenul belgian. M-au intrebat daca s-a intamplat pe autostrada si raspunsul fiind afirmativ, trebuia sa ma adresez politiei autostrazii care insa era in Barcelona. Cu Alba ca translator i-am explicat militianului de serviciu ca nu am cum sa ma duc in Barcelona pentru ca motorul e stricat dar ca am numarul autoplatformei, pot sa fac o plangere iar ei ar putea sa futa firmei o amenda pentru inselaciune. Intelegeam sa le dau banii alora cu platforma (180E toata distractia, atentie mare la chestia cu autoplatformele) in schimbul unui serviciu util , nu sa ma lase in strada ca pe ultimul om cu promisiuni mincinoase. Nici asta nu e posibil zice militianu, asa ca i-am urat o cariera plina de succes in slujba comunitatii mamei lui si am iesit in strada. As fi vrut sa sugrum pe cineva. Am ajuns la Alba si prietenii ei, acasa e impropriu spus, era atelierul lor de creatie, ei lucrand ca instructori de creativitate cu copii de gradinita dar si ca zugravi cand situatia o cerea. Nu mai fi suparat, maine mergem la Yamaha, cumperi pompa si mergi mai departe mi-a spus Alba oferindu-mi un fum. Era atat de simplu ca ne-a pufnit rasul pe toti, respectiv Sigrid si Maestrul Bucatar. Am avut senzatia ca si cainele, numit simplu Caine, precum si micul pisoi, Minitigri, se prapadeau si ei de ras. Cat am mai ras un pic Maestrul Bucatar pregatise un ceaun cu spaghete in sos tomat si cepa. Sa nu te sperii, spuse Alba, noi inainte sa mancam cantam mereu un cantecel, iar pe copii cu care lucram ii invatam sa faca la fel. Si au cantat cu tipete si chiote de bucurie un fel de Haka interpretata de Chip si Dale plus un cor de veveritze. Am ramas de am capiat iar spaghetele au intrat unse in timp ce ne uitam la Lionking 3. Asta inseamna Freeparty, sa faci ce-ti place, cum iti place, cand iti place, mi-a spus Alba ruland inca un joint. A doua zi la ora 14 pompa de benzina era la locul ei pentru alti 130E (se dusesera dracu' banii pentru locu de veci) si ma desparteam de prietenii mei spanioli, nu inainte de a-i oferi o mica plimbare Albei, gandindu-ma ca am cunoscut niste oameni cu O mare pe drum. M-am chinuit un pic in Franta din cauza benzinariilor care se inchid mult prea devreme si a sutelor de sensuri giratorii care realmente te fac sa inebunesti cu zile. Blanoasa in afara de ceva probleme cu starterul nu a mai avut pe drumul de intoarcere desi as fi vrut sa-mi fac niste prieteni si in Elvatia . Minunata tara. Pe drumul de intoarcere chiar nu a mai contat ca erau inchise campingurile cand ajungeam. M-am strecurat inauntru si in Berna si in Viena, am platit dimineata la plecare si nu au fost probleme. In tara am ajuns noaptea. Mai aveam 280km (parca) pana in Petrila si inchideam cercul (desi m-am uitat pe harta si traseul seamana mai mult cu o pu.la). A fost una din cele mai grele parti din tot traseul. Drumurile din Romania. Era intuneric bezna, indicatoare ioc, asfaltul prost, acolo unde era, dupa Arad era raschetat pe kilometri intregi, exact in acelasi stadiu ca si cu aproape o luna jumate in urma, am luat la faze lungi in ochi de am damblagit, tot felul de idioti se incapatanau sa depaseasca pe linia continua acolo unde exista, lipsa marcajului de orice fel pe portiuni lungi si ceata densa pe masura ce ma apropiam de Petrila. Vad un semn "alte pericole" si-mi aduc aminte de lumea civilizata: atentie asfalt provizoriu, atentie asfalt alunecos, atentie la 150 de metri iesire pentru basculante, orice era de atentionat stiai ce urma...la romani insa lucrurile sunt mai simple: Ie alte "pericole" bei dasteptule, unde te crezi...cat ma amuzam gandindu-ma la asta pur si simplu s-a terminat asfaltul, asta insemna "alte pericole"...puteau sa scrie mai simplu pe un panou: ai sa crapi si n-ai sa stii de ce. Reusesc cu chiu cu vai sa o stapanesc pe macadamul ud si sa urc "bordura" cu care se termina macadamul si reincepea gluma aia care se numeste drum. Nimeresc Petrila exact inainte sa inchid ochii. (Si ca sa ca sa fiu trezit dimineata de Zilele Petrilei) Nimeresc si blocul Doamnei Barbu si, pentru ca doamna Barbu dormea la 3 jumate noaptea (culmea) , stau la o palavra cu Mitzu si Igor. Dupa 43 de zile si 12000km. Ai lasa-ma...in apa ? murmura Igor, expunerea mea fiind puncatata din timp in timp si de cate un Wow! din partea lui Mitzu. The end. Doamne ajuta si sa fiti iubiti !

Ai sa nu exageram. Stand by, scriu la partea 3.

Placerea a fost de partea mea. Ai putea te rog sa povestesti de unde vine termenul de "chitzulan" ? Pentru ca vine dinspre Petrila iar tu esti un pic mai aproape.

Poate asa o sa mearga , ia sa vedem... Dupa 450km pe ploaie intru in Cork la 8 jumate seara, ma cazez la un Youth Hostel cu 17 euro pe noapte si fac cunostiinta in camera cu doi pustani din Belgia, Steve si Jens. Si ei faceau turul Irlandei dar cu masina. I-am invitat sa bem o bere, au refuzat politicos. Dimineata (sa mai mentionez ca ploua ? ) ne trezim toti trei fara nici un chef, toate hainele mele miroseau a mucegai. Impachetez decis sa plec direct catre Rosslare chiar daca feribotul pleca de abia peste doua zile. Imi strang mainile cu cei doi pustani si coboram impreuna in parcare. In parcarea in care nu mai era nici urma de Blanoasa. Am crezut ca visez urat si inca nu m-am trezit. Cu tot calabalacul in maini ies afara din parcare convins ca cineva o fi vrut sa faca vreo gluma. Nimic. Moment in care degetele mi se deschid singure si las lucrurile sa alunece incetisor pe langa mine. Belgienii s-au prins ca ceva nu e in regula si ma priveau in tacere. Vine si proprietarul hostelului si paleste la fata cand ii spun ce se intampla. Vine si politia. Doi cretini, care cu chiu cu vai s-au lasat induplecati sa noteze seria stantata pe motor, mi-au luat adresa de mail si telefonul si mi-au spus sa ma duc linistit acasa ca ma cauta ei cand afla ceva, mi-au lasat o carte de vizita a unei asociatii care oferea asistenta psihologica victimelor jafurilor, dupa care au plecat. Raman in picioare in parcare langa un zid, cu cartea de vizita strivita in pumn, uitandu-ma cu atentie la mortarul care tinea caramizile la un loc si cautand o cat de mica crapatura in care sa incap si eu. Eram impietrit, atata amar de drum pentru nimic, imi rasuna in cap. Jens se apropie incetisor de mine, uite ce e noi putem sa plecam si maine si daca vrei te luam si pe tine ca sa nu pierzi si feribotul, ramanem cu tine astazi pana-ti revii. Nu pot sa plec fara motocicleta, ii zic lui Jens, macar cateva zile trebuie sa raman. Bine dar poate sa dureze saptamani pana or sa o gaseasca ceva din ea si chiar daca o gasesc ce te face sa crezi ca o sa si poti pleca cu ea ? Daca o gasesc macar o pun intr-un container si o trimit acasa, i-am spus eu. Dar fara ea nu pot sa plec, am adaugat. Si ce o sa faci acum ? ma intreba privindu-ma in ochi. Nu stiu, probabil ca o sa astept un miracol, ingaim sfarsit. Mi-am anulat cele doua feriboturi spre casa, cel spre Anglia si cel din Anglia catre Franta si m-am asezat pe scarile hostelului cu capul in maini. Totul se sfarsise, nu mai ramanea decat sa ma sui in avion si sa ma intorc acasa....La un moment dat usa se deschise si o femeie din personalul hostelului care auzise ce mi se intamplase imi spune pe un ton hotarat: Stii, n-ar trebui sa-ti pierzi speranta niciodata. Si daca oricum nu mai ai nimic de facut ar fi bine sa faci o plimbare pe malul raului. Pentru ca eu imi amintesc ca in urma cu catva timp s-a mai intamplat ceva de genul asta iar scuterul a fost gasit abandonat pe malul raului. Ii multumesc pentru sfat, urc in camera si le expun planul celor doi belgieni: ne plimbam un pic pe malul raului dupa care intram intr-o carciuma si ne facem manga, erau invitatii mei. Mergem pe strada din spatele hostelului, trecem printr-un parc si intram pe un pod pietonal care traversa raul. Eram complet absent. Deodata Steven ma intreaba si n-am sa-l uit niciodata: Dude, is that your motorcycle? Where ? There ! WHERE THE HELL DO U SEE IT ? There Dude, IN the river ! Blanoasa !!! Din pacate era submarin dar nu mai conta... Ajungem in dreptul ei si simt ca explodez de furie, oare ce tembel ar fi in stare sa faca asa ceva ? Pun pariu ca nu au reusit sa o porneasca imi spuse Jens. Ramasesem impietrit din nou. Stai linistit, o sa o scotem noi ! spusera amandoi batandu-se cu pumnul in piept ca niste pui de lei. M-a pufnit rasul. Are 190 de kilograme si e jumatate ingropata in namol. Poate sa aiba si 400 tot o scoatem spuse Jens zambind. Si ne-am asezat in fund cu totii sa punem la cale un plan de actiune. Eram pe cale sa ajungem la o concluzie cand apare si un politist moto. Jens, ca fost anarhist retinut de politie de multe ori in Belgia, il intreaba pe politist daca are vreo solutie. Ala zice ca mai intai trebuie sa anunte dispeceratul. Amandoi belgienii dau din maini a lehamite. Politaiul observa si intreaba daca noi avem vreo solutie. Avem, raspunde Steve intzepat. Intram in apa o legam cu franghii si folosindu-ne de pomul de pe mal ca de bratul unei macarale o ridicam si o tragem pe mal. Observatia politistului ca s-a mai inecat cineva in locul ala in urma cu o luna si ca nu poate sa ne permita sa intram in apa nu pare sa-i sperie pe mititei. Si cam cum te gandesti sa ne impiedici ? L-a intrebat Jens zambind ironic. In disperare de cauza politistul apeleaza la argumentul suprem. Pai azi e sambata, toate magazinele sunt inchise, de unde veti face rost de franghii ? Pai le vom fura ! Raspunde Jens pe cel mai categoric ton din lume. Intervin, calmez spiritele si-l rog pe politist sa incerce sa fac rost de ceva oameni de la descarcerare sau pompieri. Problema e ca era sambata iar la aia sambata probabil e zi sfanta. Nu era nici dracu on duty. Pana la urma vin inca doi politisti inarmati cu niste vinci-uri si cu ajutorul lor si cu al franghiilor pe care intr-adevar, le-am furat dintr-un santier, am reusit sa o scoatem pe Blanoasa dupa vreo juma de ora de chin in 5 oameni, cu mine in apa incercand sa o tin dreapta cat de cat. Blanoasa a fost incarcata pe autoplatforma si a plecat la politie iar noi am urmat planul initial si am luat la colindat toate carciumile din Cork. Nu am luat prizonieri in seara aia, ne-am intors la hostel morti de beti pe la 2 noaptea. Ziua urmatoare am reusit sa-i determin sa plece, chiar nu avea rost sa scape si ei feribotul, spunandu-le ca e doar o chestiune de timp pana cand o sa plec si eu mai departe. Ne-am despartit cu o strangere de mana prieteneasca si cu ochii umezi, niste oameni deosebiti, nu am cuvinte. Si iata-ma in vacanta pe termen nedefinit in Cork. Duminica am mers la politie sa fac inspectia Blanoasei. Blocajul ghidonului fusese fortat insa dupa ce au impins la ea vreun kilometru jumate idiotii si-au dat seama ca motorul nu vrea sa porneasca cu briceagul cu care au incercat ei sa-l porneasca asa ca au scapat de ea. Apa in motor si in general peste tot cat cuprinde, am scos bateria care era moarta deja si am asteptat cu nerabdare ziua de luni. Luni am impins-o eu inca 1,5 kilometri de la politie pana la un servis moto caruia nu merita sa-i mentionez numele. Patronul de acolo insa mi-a replicat destul de sictirit ca au foarte multe rezervari si ca sa mai incerc dupa vreo 4 zile, asta desi ii explicasem in amanunt situatia. Dezamagit dau sa ies din magazin insa ma intorc si-i spun: Nu o lua personal dar daca ai un minut liber gandeste-te la urmatoarea situatie. Tu ai fi la vreo 3000km de casa, ti-ai gasi motocicleta intr-un rau si ai veni la mine care am un servis moto iar eu ti-as spune sa mai incerci peste vreo 4 zile. Cam cum plm te-ai simti ? Si plec un pic mai racorit fara sa mai astept vreun raspuns. Singura varianta era sa ma apuc singur de reparatii pe strada din spatele atelierului. Desi toate sculele mele si piese de schimb erau in coburile blanoasei, idiotii nu au luat absolut nimic, asa ca aveam cu ce sa ma apuc de surubarit. Din fericire un mecanic mai tanar de acolo a auzit discutia si m-a mai ajutat pe fereastra cu niste chei, un furtun cu aer comprimat si o baterie ca sa invart motorul, cinste lui. A fost singurul om care a miscat macar un deget din toata sleahta aia de dobitoci. Mai ales ca sa platesc reparatia plus o taxa de urgenta chiar nu ar fi fost o problema, in fine , nu mai conteaza. Doua zile, mare parte din timp in ploaie, am verificat pas cu pas instalatia electrica, golit uleiul, suflat motorul, scos filtru de aer si suflat, pus la loc, pus ulei nou, golit rezervorul, pus benzina, schimbat bateria, verificat scanteia la bujii, scos apa din far si semnalizatoare, nu porneste, de ce nu porneste, brainstorming, gasit buba la contactul fortat al cheii...In a doua zi de surubareala de un real ajutor mi-a fost Brian Lee un tip navetist, ingrijitor la un camin de batrani. Desi Brian nu avea nici cea mai mica idee despre mecanica avea alte calitati. In primul rand a tinut mortis sa vina si sa se uite la mine, astfel ca in loc sa ma ploua doar pe mine l-a plouat si pe el. In al doilea rand Brian fiind nascut in Cork cunostea o gramada de lume, saluta sau era salutat pe strada odata la 2 minute. Si la un moment dat ma intreaba, auzi Radu, da de ce stam noi in strada in ploaie si nu o impingem la alt service ? Pentru ca nu stiu unde dracu e alt service Brian, poate o fi la 20 de kilometri. Nici eu nu stiu da stai ca-ti aflu imediat imi spuse el in timp ce sorbeam doua cafele ca sa ne mai incalzim un pic. Nici 2 minute nu trec si Bingo! Un cunsocut ii spune lui Brian ca mai e un service la 3 kilometri departare. Problema era ca reusisem sa o alimentez, starterul invartea, bujiile aveau scantei insa atunci cand pornea pompa de benzina carburatoarele dadeau pe afara pe la supraplin. La astea chiar nu aveam nici cea mai mica idee ce trebuie sa le fac si datorita unor suruburi speciale mi-a fost cu desavarsire imposibil sa le desfac. Eram blocat. Ne punem pe impins. Ajungem la CB Motorcycles exact la ora inchiderii. Nu-i nimic, ne uitam maine un pic la ele ma asigura un mecanic tanar in timp ce tragea grilajul. Brian imi da un cot complice, i told you. Mi-a venit sa-l pup. M-a ingrijorat un pic doar faptul ca acolo aveau mult mai multe motoare asteptand la rand decat la primul service. La prima ora eram inapoi. Vorbesc cu John, mecanicul sef si-i zic toata tarasenia subliniind ca nu este absolut nici o problema cu malaiul. Se codeste el un pic, ca au si ei multe rezervari, ca o fi ca o patzi si ma intreaba pentru ce atata graba din moment ce locuiesc in Irlanda. Total gresit, il lamuresc, locuiesc in Romania, de acolo vin si intr-acolo ma indrept. M-au invitat la un ceai inauntru si am stat la o tigare tot spunandu-le ce am facut deja si ce as mai vrea sa fac. Ia baga bai nene motoru ala inauntru, decide John scurt. Nu numai ca au desfacut carburatoarele, le-au curatat pe toate partile si au peticit membranele. Au scos din nou uleiul, au spalat motorul cu terbentina, au testat din nou instalatia electrica, mi-au inlocuit contactele de la cheie, au pus alt ulei, au schimbat si filtrul de ulei. Cand Blanoasa a pornit parea un drac resuscitat, tot atelierul s-a umplut de fum si abur iar eu am tras un chiot de bucurie de s-a zgaltait cladirea. Dupa care a trebuit sa ies urgent afara pentru ca-mi dadusera lacrimile. De la fum, desigur. Totul a durat doua ore pe ceas. John si tanarul lui asistent nu au acceptat sa-mi ia nici un ban pe reparatie. Am plecat dator pe viatza de acolo. Stii, cand eram de varsta ta si eu am facut o calatorie cu motocicleta din Cork pana in Australia, mi-a spus la plecare John zambind. Eram mic copil. Imi iau ramas bun si de la cei de la hostel si plec direct catre Rosslare unde deja facusem rezervarea pentru feribot. Aveam doua zile la dispozitie dar m-am gandit ca daca nu o sa mai vrea sa porneasca macar pot sa o imping pana pe vas si tot ajung in Franta. Astfel ca mi-am petrecut o zi jumate stand in fata cortului pe plaja din Rosslare si privind pescarusii, navele ce intrau si ieseau din port, norii, ascultandu-mi inima si incercand inca sa visez frumos... Huh, a dat Dumnezeu si de data asta ...Va urma partea 3-a si totodata ultima.

For the faithful departed, especially those who we orselves have loved, that God will take care of them in all their needs and one day unite us all again. Lord hear us. ...Dupa un somn fara vise ma trezesc dimineata cu modelul mochetei imprimat pe fatza, cobor pe puntea 7 a vasului, imi cumpar o cafea extrem de scumpa dar, ca si benzina frantuzeasca, singura disponibila si o termin taman la timp sa pot admira Irlanda aparand in zare. Debarc emotionat in Rosslare, ma asez in sirul de vreo 200 de masini si astept sa trec prin vama. Singura persoana pe care au oprit-o am fost eu iar dialogul cu vamesul a fost desprins un pic din Tarantino. "Al cui e motorul asta ? Al meu. Vreau sa zic, ce motor este ? Yamaha Virago 535. Ok dar unde e inmatriculat ? In Romania. Si ai venit pe el pana aici ? Da, pentru ca vreau sa ajung la o nunta in Dublin, si-i arat invitatia de parca era pasaport. Bine ai venit in Irlanda si drum bun !" Asa ca am pornit-o pe "contrasens" spre Dublin. Eu am permis de conducere de la 18 ani si aproape ca am in sange sa merg pe partea dreapta. Ei bine, intr-o curba stransa era sa fac schimb de ADN cu un jeep. Extrem de neplacut momentul, frana, derapaj, oprit la 30cm de botul jeepului. Alalalt vazand un (cuvant urat) avansand hotarat spre el intr-o curba stransa s-a speriat si el ca dracu, bine ca macar el avea abs. L-am asigurat ca-s sanatos la cap dar vin din Europa. Mi-am aranjat un pic nodul din gat si am continuat catre Dublin. In Dublin reusesc sa dau de varmiu si ne pregatim moral pentru nunta impreuna cu alti prieteni din tzara. Din trei Guiness mi se inclestasera falcile de nu mai puteam decat sa zambesc cu subinteles. Ziua urmatoare, ne-am transferat intr-un mic satuc de langa Dublin, un loc numit Straffan unde avea sa se oficieze cununia religioasa. Mi-a placut foarte mult acolo, pe o parte a strazii era biserica iar pe cealalta un pub, am vizitat o herghelie si iar am baut de mi-a stat ceasul. Trebuie sa mentionez ca desi nu sunt fan bere irlandeza am preferat mereu berea cea mai proaspata pentru ca de cea mai ieftina a trebuit sa uit de cand plecasem din tzara. Sa nu ma intelegeti gresit dar mereu pe parcursul calatoriei am preferat sa beau ca omul normal intr-un bar fie si doar o bere decat sa cumpar la acelasi pret 6 beri dintr-un supermarket, pe care sa le beau ca un alcoolic anonim, singur. In majoritatea pub-urilor irlandeze se bea cu traditie de cateva sute de ani aceeasi bere Murphy's sau Guiness bruna (nu am sesizat diferenta dintre ele) care trebuie lasata mai intai sa se sedimenteze daca nu vrei sa se uite barmanul la tine ca la ultimul om. Tot traditia spune ca un pint (ceva intre pahar si halba) se bea din patru inghitituri. Puteam sa beau si din patru inghitituri insa era clar ca nu voi mai nimeri toaleta in stilul asta. Oamenii sunt foarte prietenosi si amabili, gata oricand sa stea la un pahar de vorba, chiar nu conteaza ca tu vii din pampas. Ca iar am pomenit de toaleta, la un moment dat tipul care se pisha in dreapta mea zice: Salut, ce mai faci ? Ma uit in jur un pic jenat, nu eram deloc obisnuit cu politetzile la pishoar dar ma gandesc, ei daca asa e obiceiu' p-aici...Si-i zic ca fac foarte bine, ca sunt din Romania si am venit cu motocicleta pana in Dublin ca sa particip la nunta varului meu. Asta ramane blocat cu obiectul in mana si cu ochii la mine. Intre timp in stanga mea se mai asezase un tip, care era fratele celui din dreapta. Bai John sa fiu al dreq, ii zice ala din dreapta, fii atent la tipu asta de langa tine, a venit cu motoru din Romania pana aici ! La care ala din stanga se intoarce cu totul, aproape pishandu-se pe mine: WoW ! Eu sunt John iar el e fratele meu Liam, bine ai venit si ne bucuram sa cunoastem un tip atat de coios. Dupa ce ne-am incheiat la pantaloni ne-am strans mainile calduros si am mai ciocnit cu ei la bar una mica. Cununia a fost blana, in sensul ca a durat mult mai putin decat ma asteptam (1 ora) insa a fost la fel de cuprinzatoare ca si micuta si cocheta capela din Straffan in care spre mirarea mea am incaput cu totii. Preotul, un tip beton, pus pe glume a oficiat nunta cum nu cred ca o sa mai vad vreodata, cuvantarea lui era punctata de hohotele de ras ale asistentei. Mi-a placut predica lui pentru ca e mult mai placut in viata sa-ti aduci aminte de lucrurile importante puse in cuvinte vesele. Si ca sa nu faci doua drumuri cand te casatoresti, preotul tine loc si de ofiter al starii civile, contractul de casatorie semnandu-se direct la biserica. Parte din slujba cere ca oameni apropiati atat din partea mirelui cat si a miresei sa citeasca in fata celor reuniti la cununie, cate un scurt pasaj din Rugaciunea Credinciosului. Ca sa inteleaga toti invitatii pasajele trebuiau citite atat in engleza cat si in romana. Ai repetat si tu un pic inainte ? m-a intrebat varmiu' , am zambit jenat si am rostit un nu hotarat. Pentru credinciosii plecati, in special pentru aceia pe care i-am iubit, fie ca Domnul sa ii aiba in paza si sa ne reuneasca intr-o buna zi. In momentu asta pare simplu dar cand vreo 80 de oameni se uita la tine sorbind fiecare cuvant si esti in costum negru la pupitrul unei biserici, credeti-ma ca nu mai e atat de simplu. Cert e ca m-am descurcat mai mult decat onorabil. Au urmat masa, speechurile si dansul. Am plecat catre pensiunea in care eram cazat, inca in costum dar cu pantofii in mana, pe la 3 noaptea, manga. La despartire i-am imbratisat calduros pe Mihai si Orla, multumindu-le din inima pentru minunatul motiv care a stat la baza acestei calatorii. Pe 1 septembrie ies din Dublin si ma indrept catre Belfast. In sfarsit incepe una din celebrele ploi irlandeze, nu pot sa zic ca ploua tare dar pana sa ma prind care e treaba si sa scot costumul de ploaie eram deja fleasca. Ma refugiez intr-o benzinarie unde beau o cafea si stau la o palavra cu un alt confrate motociclist pana a stat ploaia. Pana in Belfast a mai plouat de doua ori cu inca o ploaie in pauza dintre cele doua ploi. In Belfast aveam de gand sa vizitez picturile de pe cladirile orasului, picturi in marea lor majoritate celebrand sau deplangand conflictul dintre catolici si protestanti pe o parte si cel dintre republicani si nationalisti (sau unionisti...?) pe de alta. Bilantul victimelor acelui razboi de gherila nu va fi niciodata cunoscut in totalitate. Nu a fost o simpla comfruntare intre Armata Republicana Irlandeza si Armata Britanica ci si intre militiile catolice si cele protestante. Mai pe scurt, au existat multe momente in care irlandezii se executau intre ei cand nu erau ocupati sa arunce cu caramizi dupa patrulele engleze. Problema a inceput pe la 1848, a continuat in 1916 cand irlanda s-a revoltat impotriva stapanirii engleze si a continuat pana la sfarsitul anilor '90 cand deja a devenit cunoscuta sub numele de "The Troubles" tocmai pentru ca razboi nu i se prea putea spune. S-a murit pe capete de toate partile inclusiv nevinovati. Ura era atat de mare incat in 1988 pana si inmormantarea a trei membri IRA a fost atacata de un activist al unei grupari opuse, inarmat cu grenade si pistoale, inca trei oameni au murit atunci si 60 au fost raniti de schije. Dupa ce a scapat sa fie linsat de multime fiind capturat in cele din urma a primit la proces 682 de ani de inchisoare. Nici nu se terminase bine prima inmormantare ca doi ofiteri englezi au intrat din greseala in convoiul funerar care-l conducea pe ultimul drum pe unul din cei ucisi la cea dinainte. De data aia nu a mai urmat nici un proces, cei doi fiind impuscati de IRA dupa ce au fost prinsi, dezbracati si batuti...O scurta plimbare cu motorul pe Falls Road, Shankill Road si, de ce nu, RPG Avenue, locul unde fortele britanice au fost atacate cu lansatoare portabile de rachete ( ), poate dezvalui multe din povestile scrise cu sange din acest oras. De parca toate astea nu erau de ajuns mare parte din oras este strabatuta de ziduri care au menirea de a-i apara pe oameni de ei insisi, ziduri facute sa-i desparta pe Unionisti de Republicani si pe Republicani de Loialisti si de cine s-o mai simti Gica Contra p-acolo. Culmea este ca desi prin Good Friday Agreement semnat in 1998 in Belfast este pace, majoritatea oamenilor considera inca zidurile drept foarte utile, resentimentele si neincrederea fiind inca destul de mari in toate taberele... Parasesc Belfastul si calaresc agale prin ploaia trista pe primul drum de pe ordinea de zi, A2 Antrim Coast Road avand ca destinatie Bushmills aflat in nordul insulei. Ca sa va faceti o oarecare idee despre ploaia irlandeza am sa-l parafrazez pe John P. McAfee si va propun urmatorul experiment: Intrati imbracat sub dus si dati drumul la apa. Ok, acum inchideti-o pentru cateva secunde si deschideti-o din nou. Faceti asta toata ziua timp de o saptamana. Sau faceti o excursie pe motor in Irlanda, e exact acelasi lucru. A2-ul unduieste frumos uneori la 10 metri de malul marii trecand prin Larne si oferind niste senzatii si privelisti greu de uitat, la un moment dat trec de un orasel numit Cushendun, deja putea sa fie tornada pentru ca nu mai conta, ala este unul dintre cele mai frumose drumuri pe care am mers vreodata. Marea in dreapta, ca un ocean de otzel si piscurile muntoase cu varfurile invaluite in ceatza creaza impresia de Higway to Hell mai ales cand trec de un semn de avertizare pe care scrie "Try your brakes", asta ce gluma o mai fi ? ma intreb. Drumul tocmai parasise tarmul si se pierdea printre dealurile verzi puncate cu oi si capre. Din fericire franele functioneaza ok pentru ca incepe o sectiune cu urcari si coborari de am impresia ba ca o sa cad pe spate ba ca o sa pic in nas. Pante si rampe cu inclinatii nebunesti de 30-40 de grade intr-o succesiune care da clasa la orice montagne-russe. Este singurul drum care m-a facut sa rad in hohote si sa chiui ca nebunul. Poate si pentru ca eram singur pe drumul ala iar ala era Drumul ! Per total, fantastic. Imi cer scuze ca nu am imagini si de pe portiunea aceea dar trebuia sa fiu pur si simplu tampit sa ma opresc. Ajung la Giants Causeway despre care stiam ca este un ansamblu de coloane bazaltice rezultat al unei stravechi eruptii vulcanice. Ma mananca in fund si intru pe poarta ca sa nimeresc intr-un Visitors Centre. Pana la punctul de interes mai era vreun kilometru de mers pe jos, lucru nu tocmai greu in conditii normale cand esti uscat insa eu eram ud, ghetele aratau ca niste broaste strivite facand buboci la fiecare pas, cu casca intr-o mana si tankbag-ul cu camera foto in cealalta. Ajung jos si regret amarnic decizia. Faptul ca ne tragem din maimute inca mai conteaza se pare, toata lumea prezenta tinea mortis sa-si faca poze in varful coloanelor si nu undeva langa ele, astfel incat sictirit fac 2-3 poze si ma indrept catre Downhill. Hostelul acolo costa 11 pounds pe noapte, un pret foarte bun pentru Irlanda. Proprietarul este de asemenea un om deosebit, facuse minuni cu modul in care arata hostelul. Desi am stat doar o noapte m-am simtit ca acasa, lucru foarte bun pentru moral cand esti departe de casa. Cu hainele inca umede pornesc catre Galway (coasta de vest), prin Donegal si Sligo. Fac o scurta oprire si in Derry (Londonderry) unde s-a consumat un alt episod trist din istoria Irlandei in 1969. In luna august a acelui an, timp de trei zile, locuitorii orasului au construit baricade infruntand politia intr-o incercare disperata de a obtine mai multe libertati si drepturi civile dupa ce o manifestatie pasnica in acelasi sens fusese destramata cu brutalitate de politie. Cantitati industriala de tear gas si sticle incendiare au fost folosite, aproape 1000 oameni au fost raniti in acele evenimente ilustrate aproape fotografic pe zidurile cladirilor din oras. Situatia a degenerat si mai mult in ianuarie 1972 cand 13 oameni au fost impuscati de armata britanica in timpul unui mars de protest, aceea fiind ziua cunoscuta drept "Bloody Sunday". Bineinteles ca toate acestea nu au facut decat sa creasca suportul populatiei pentru IRA iar violenta nu a nascut decat violenta... Continui pe coasta de vest a Irlandei, una dintre cele mai fotogenice zone prin care mi-a fost dat sa trec, atunci cand nu ploua prea tare bineinteles. Ajung in Galway obosit mort si ud ca un soarece, reusesc sa negociez o camera de hotel cu 30 de euro si ma arunc in pat. Ma trezesc buimac pe la 11 si constat cu tristete ca nici gand de soare dar macar inca nu incepuse ploaia. Ma bag default in costumul de ploaie si o apuc pe drumul de coasta catre Cliffs of Moher si mai departe catre Cork daca vremea nu se imbunatateste cat de cat astfel incat sa merg mai mult pe drumuri de coasta si sa ma opresc in alta parte. Nu era obligatoriu sa ajung in Cork in ziua aia. Bineinteles ca se sparge teava si incepe sa ploua salbatic astfel incat, fortat, fac calculul si rezulta 450km pana in Cork. Pe drumurile de coasta se mai adauga si vanturi puternice care sufla din toate partile. Ca sa nu-si inchipuie nimeni ca in pauzele dintre ploi nu ma distram suficient de bine. Din cauza umezelii GPS-ul incepuse sa dea semne de oboseala, imaginea disparea din cand in cand (in Cork s-a dat obstescul sfarsit). Nu pun prea mult la suflet si ma bucur din inima de R479 din Galway catre Cliffs, ca si A2-ul, un drum costal fantastic de frumos strajuit de stanci tacute si ziduri de piatra. Trec pe langa Cliffs of Moher fara nici cea mai mica remuscare cand imi dau seama ca exista un Visitors Centre langa care parcarea e obligatorie daca vrei sa vezi ceva si costa pe ora doar 5 euro, asadar mai era si contracronomentru jocul de glezne. Stiam ce urmeaza: parcam si mergeam pe jos de-mi venea rau ca sa admir o gramada de tantalai pozandu-se pe maluri. Skipped this part. Insa puteti gasi niste poze foarte frumoase pe Gugal . La dracu, nu stiu de ce nu ma mai lasa sa termin partea a doua, cica-s prea multe poze ...

Nu e nici o suparare, oricum o sa va rog sa-mi acordati un ragaz de o zi doua sa pun in ordine imaginile si ideile pentru partea a doua a povestii, ea fiind alcatuita din 3 bucati.

Passant, qui est-tu ? Que cherches-tu ? Est-tu pret a partager ta vie, pour mieux te retrouver ? Acum vreun an, in vara, mai pe inserat, ma pregateam sa incalec pe Blanoasa in fata Patriarhiei, unde facusem niste poze. Cantarindu-ma din ochi, cu o bere in mana, un tip barbos cu plete, nici tanar nici batran, semana vag cu Isus intr-o camasa cu carouri si blugi. Pana la urma se decide sa-mi vorbeasca. Esti gata ? Aproape gata, spun eu gandindu-ma ca mai trebuia doar sa pornesc motorul. Si eu sunt gata, zise el. Noi sa fim sanatosi, adaug eu chinuindu-ma, ca de obicei, sa bag si manusile pe maini. Ofensiva de toamna va incepe curand, imi sopti el. De data asta vom actiona la cel mai inalt nivel ! adauga apasat, aratand in sus. Pai crezi ca avem vreo sansa de izbanda ? il intreb privindu-l cu compasiune. Am senzatia ca nu esti indeajuns de pregatit, imi spune el cu un soi de intelegere si dezgust in timp ce se indeparta incetisor...Am plecat si eu si in scurta vreme aproape ca uitasem discutia. Mi-am reamintit-o la spital dupa ce am reusit performanta sa-mi rup tibia si peroneul calare pe Blanoasa. Bonus, o tija foarte frumoasa si doua suruburi. Omul avusese dreptate, nu eram prea pregatit. Tot in vara aia varul meu Mihai Vioreanu, fost component al nationalei de rugby a Romaniei, a avut cununia religioasa cu Orla, aleasa inimii lui din Irlanda, in Brasov. Ei, nu-i nimic, m-a consolat el, lasa ca poate ma onorezi macar la cununia din Dublin, pe care o sa o facem anul viitor. Mda, nu stiu ce sa zic. Cine stie, poate vii pe motor...Am ramas cu telefonu in mana si ochii in tavan gandindu-ma: Bai da stii ca nu e rea ideea...si am inceput sa o pritocesc. Bun, n-o sa am bani sa ma sparg in figuri p-acolo dar pot sa dau o cautare pe Google dupa "top 10 most beautiful roads in europe" ca alea-s mocca. Si, cu putina bunavointa, au rezultat trei pe guardian dot uk. E primul link din rezulatate si articolul incepe cam asa: What makes a good biking road? Well, there's a saying among motorcyclists that driving a car is like watching a movie, whereas riding a motorbike is like being in one...bla bla bla. Cert este ca am gasit si Transfagarasanul listat acolo. Un drum de pe care eu am cules la un moment dat niste ciulini cu farul si am speriat de moarte o banda de mormoloci aflati intr-o balta. In care am ajuns si eu ca un mormoloc ce eram si sunt inca. Sau poate acum am avansat la stadiul de chitzulan (voi explica ce animal e asta la momentul potrivit, mai exact de unde vine si incotro se indreapta, deschid o paranteza patrata si va spun ca se indreapta unde vrea muschiu' lui, inchid paranteza patrata si pe urmatoarea ). Cert e ca mi-am dat seama ca tipul care a scris articolul nu era chiar lost in space din moment ce a avut de zis numai de bine despre Transfagarasan. Era un om voios si relaxat si imi place sa cred ca chiar a calarit pe drumurile despre care a scris, stiu sunt ipocrit pentru ca nici eu nu am sa merg chiar peste tot pe unde mi-am propus. Dar sa nu divaghez (sunt centura neagra la asta). Iata ce drumuri am ales: A2, the Antrim coast road, Belfast-Bushmills, Northern Ireland, The Cat and Fiddle run - A537 Buxton-Macclesfield, England si Cabo de Gata to Granada, Spain. Si iata cum Spania era deja in drumul spre casa. Sweet Home Alabama. Avea sa fie prima (si acum ca am facut-o pot afirma sincer, ultima) mea calatorie in europa de vest, de dupa 1989 incoace. Malaiul 1200E. Km, unknown , ca nu vroiam sa ma demoralizez din start. Echipament, cel de oras inclusiv basmalutza rosie de la bunica pentru pus pe mecla plus un costum de ploaie chinezesc. Asta dupa multe insistente din partea lui Bizoo_n si Gaxel care mi-au spus ca "e posibil sa si ploua pe alocuri". Truse de chei, cabluri si camere de rezerva, releu de incarcare. Bineinteles aparatul foto asezat in tankbag pe care aveam si gps-ul. Mult tupeu (de fapt o fiola de prostie cristalizata, in afara de 2 feriboturi si nunta, nimic planificat). Moralul la maxim (din asta mai am si acum). Blanoasa, totul pus la punct mai putin "rezerva de benzina", respectiv cand ramaneam fara benzina mai aveam 2.5 l in rezervor. Si mai primisem si doaua sfaturi pretioase, unul de la mama si altul de la bunica. Cel de la bunica era realist: mamaie, sa-ti iei niste apa la tine daca ti-o fi sete pe drum. Cel de la mama era irealizabil: sa te feresti de hoti si prosti. Eu prin conceptie sunt un idiot cinstit. Veni si ziua de 18 august 2008. Caldura mare, adormisem la 4 dimineata. La 8 punct vine mama si incepe sa ma zgaltaie. Hai mai ca doar n-ai de gand sa pleci cand or fi 34 de grade afara. Deschid ochii buimac, mi-e asa o lene bagami-as...dracu m-a pus sa le zic ca plec. Pana sa-mi beau nessu, aud la poarta un motor de Dakar, apare si bunul meu prieten aka Bizoo_n: Hai Chitzulaneeeeee, nu mai dormi, ca ai un drum de facut ! Nu mai aveam loc de intors, toata gasca vroia sa ma dea afara din casa. Apare pana si tata, mai categoric decat mama, hai ba ce dreq faci ca or sa fie 34 de grade astazi, te mai coiesti mult ? Inca in pijama cu nesu in mana si tigarea in cealalta ma gandeam ca au damblagit cu totii. Pana la urma reusim sa incarcam tot calabalacu pe motor si plec, mai mult ca sa scap de gura lor. Daca am zis ca am duc la nunta ce ? N-am voie sa dorm si eu ca omu' pan la 12 ? Ma duc! Ho. Ma indrept catre Petrila, metropola unde mama lui Bizoo_n, doamna Silvia Barbu, impreuna cu comitetul de primire format din catelul Igor si motanul Mitzu, ma asteptau cu bratele si labutele deschise. Si ma mai asteptau cu o mancare de fasole cu ciolan afumat, una dintre minunile lumii moderne. A doua zi, dimineata pe racoare, ieseam din Petrila contempland voios peisajul cu care Dumnezeu a dotat partea aia de lume. Inima-mi vibra in acelasi ritm cu cei doi cilindri in V si i-am promis Blanoasei ca orice s-ar intampla ne vom intoarce impreuna acasa. Traseul era simplu: Viena via Budapesta-Frankfurt-Antwerp(Belgia)-Cherbourg(Franta), feribotul pana in Rosslare(Irlanda) si tzup-tzup la nunta in Dublin, o aruncatura de batz. In mod normal Antwerp nu prea era in drum dar Gaxel aka domnu' motociclist cercetator Mihai Tolea, mi-a spus ca in chilia lui studenteasca s-o gasi un locsor si pentru un biet motociclist amarat. Nu puteam sa-l refuz si n-am regretat nici o clipa. Tot contempland bucuros peisajul am remarcat ca desi plecasem de la ora 9 dimineata din Petrila se facuse ora 14 iar eu inca nu iesisem din tara. Ai dreq, nu numai ca au pus Aradul cam departe dar ii si apucase reparatul drumului, coloane nesfarsite de masini, aglomeratie, injuraturi, flegme plictisite in praf. Pe la 3 dupa-amiaza, in sfarsit, am trecut in Ungaria cumparand vinieta de la o domnisoara atat de decoltata incat m-am simtit bine in tara ei din prima clipa. Si la ei ca si la noi, foarte cald, doar ca au autostrada pana in Austria. Spre norocul meu au si benzinarii pe autostrada, autonomia Blanoasei fiind limitata la 180km din cauza ca "rezerva rezervorului" era blocata dupa cum am mentionat. Lucru care nu m-a deranjat prea tare dat fiind ca daca dupa o ora nu fumez o tigare , inebunesc si inca am benzina sa mai inebunesc odata. Noaptea ajung in Austria, admir uriasele eolienele in lumina lunii pline precum si privelistea de Star Trek a rafinariei OMV de la intrarea in Viena si caut ceva gen Camping Wien Sud sau Est. Nu numai ca luminile erau stinse toate de ziceai ca e camuflaj antiaerian, strazile pustii, totu inchis cu lacat. Am supt-o, imi trece prin cap inevitabil. Tot incercand sa ma dumiresc ce vrea sa-mi mai zica dracovenia aia de GPS intru pe un drum inchis si hop, apare si politia la petrecere. Nu prea intelegeau ce vreu eu sa fac la 2 noaptea pe un drum inchis. Le explic ca am remarcat si eu ca drumul e inchis dar GPS'u s-a tampit de tot si ca vreau doar sa gasesc un hotel deschis. Aflu ca nu am nici o sansa pe autostrada catre Linz, asa cum planuiam si mai aflu ca exista un Novotel in Viena care "s-ar putea" sa fie deschis. Normal ca era deschis pentru ca o noapte de cazare acolo era 95 de euro dupa cum ma informeaza receptionerul. Simpatic. Desi destul de obosit, imi inabus cu greu un ras isteric si-i zic ca mai bine dorm afara sub un copac. Omul foarte amabil imi spune ca ii pare rau dar ca macar cu atat ma poate ajuta. Pana sa se razgandeasca eram afara uitandu-ma dupa un loc cu peluza mai moale si, ca etern tanar si nelinistitul Eminescu, mi-am ales sa dorm la umbra unui tei. In parcare. Era 3 noaptea iar eu inca mai trageam niste basini asurzitoare. Ciorba de fasole cu ciolan a facut minuni cu moralul meu. Sarumana pentru masa ! A doua zi la 7 dimneata venise toamna, adia un uragan rece, teiul fosnea duios a jale, m-am trezit fresh, inghetat tun si ud fleasca, nu prea ma ajutase nici costumul de ploaie, facuse condens. Reminder, daca mai adorm in costumul de ploaie sa pun mai multe straturi de haine pe dedesubt. Bag benzina, bag un ceai, bag o cafea, mai impusc in aer o basina de ramas bun ca-n vestu salbatic si ma astern pe drumul catre Frankfurt. Alti 700 de km. Coafura rezista. Vestea proasta e ca si nemtii isi mai repara autostrazile dar macar ei chiar au ce repara, nu ca la noi. Vestea...tzeapa, tot proasta, e ca pe drum s-a desurubat contactul de la cric fara ca eu sa-mi dau seama. Eu obisnuiam sa opresc motorul pur si simplu lasand cricul. Dintr-un anume moment a trebuit sa ma dezobisnuiesc de asta. Mai exact din momentul in care am lasat cricul intr-o benzinarie si cand am descalecat am luat-o catre pompa iar Blanoasa catre autostrada. Singura veste buna e ca am reusit sa o prind, aproape aruncandu-ma sub ea. Am reusit sa ies de sub ea destul de sobru, incercand sa par firesc iar la casierie toata benzinaria cred ca se strica de ras revazand faza a 5-a oara...Nici in Easy Rider nu apare asa ceva. Poate doar in Not So Easy Rider. Intru in Frankfurt pe la 10 noaptea un pic cam obosit, ca sa folosesc din nou acest eufemism. Stiam deja ce urmeaza. Ratacit prin oras, oprit de politie, dormit din nou sub un pom. Rahat ! Ei bine asta nu se va intampla, decid dement intr-o milisecunda eroica. Ii dau un sms lu' Gaxel ca sa-l bulversez un pic si-l intreb daca ma primeste cu o seara inainte la el. Saracu ce sa zica, zice ca da, daca nu adorm. Ok, am crezut ca am inteles eu gresit. Din Viena pana in Antwerp nu-s decat vreo 1100 de kilometri. Aproape eram in Frankfurt deci mai aveam un pic. Vreo 450 , un fleac. Cu ochii deja injectati, deh casca open face da mai bine in poza, sar in saua Blanoasei si...pe ei pe mama lor ! De kilometri facuti din milimetri. Noapte, frig, incepe ploaia. Hahaha, nu mai vad nimic. Pe ploaie e mult mai sigur de mers in spatele unui tir, nu prea aproape insa. Daca ploua si vizibilitatea scade foarte mult pot fi folosite pentru orientare cele 4 luminite din spatele tirului. Luminite care se transforma rapid in 16 apoi in 128 apoi in 512, apar si luminitele albe cand esti pe contrasens, o sirena de tir, e ca la discoteca in aer liber. Maestre da muzica mai tare si ploaia mai incet ! Pana cand trag o manusa pe vizor si tirul reparare in fata. Sau in spate, cine poate sti. Imi vine sa ma pish. Mai mersesem la toaleta de multe ori dar de data asta chiar simt nevoia sa mentionez. Opresc la o benzinarie. Alimentez. Intru val vartej, platesc si inteb apasat unde e toaleta. E la subsol. Ok. Ajung la subsol un pic crispat, aveam si costumul de ploaie pe mine iar secundele erau numarate. Dau de o poarta de intrare ca la metrou. Ma prind ca e cu cartela. Strang din dinti, urc pana sus si cumpar cartela. Ajung din nou la poarta de metrou. O voce feminina incepe sa-mi vorbeasca suav in germana. Eu nu stiu germana si ma pish pe mine in T minus 10 seconds. Caut disperat un orificiu in care sa introduc cartela aia blestemata. Il gasesc. Probabil vocea imi ureaza bun venit. Tuvangura de perversi ! Razbesc disperat pana la toaleta, inlatur violent tot ce-mi statea in cale. Ma....stiti voi, si inca ceva, nimic deosebit. Rasuflu usurat. Reusesc sa ma reechipez. Care dracu' o fi butonul de tras apa ? Erau doua, drept care o trag de vreo 3 ori lung si de doua ori scurt. Better safe than sorry. Mai gasesc un buton si apare si o manutza de plastic care spala si colacul. Ma bucur ca nu am apasat pe butonul ala in timp ce eram ocupat cu ochii bulbucati. Mai aveam 220 de km si scapam. Astia-s nebuni la cap, imi zic pentru a suta oara. Relaxat, imi vad de drum. Intrase deja in reflex. La un moment dat trec printr-o vama parasita si trec rapid pe langa un panou cu "wellcome to netherland"... Bai, da parca io trebuia sa ajung in Belgia dupa ce ieseam din Germania, ma gandesc holbandu-ma la linia verde de pe gps. Cand mi-am dezlipit privirea de pe el totul s-a luminat. Eram in Belgia. Iar autostrada era luminata. Mai erau 180km. Ei, 180 de km am mai mers imi dau curaj si accelerez. Pustiu. Ma pregateam sa adorm. Alba ca Zapada si cei 40 de hoti plus Hansel si Gretel varianta beta isi faceau de cap prin creierul meu. Nu mai vedeam decat frimituri si incepuse sa fie cald si bine. Nu-mi mai simteam mainile, nu ma mai durea fundul si vedeam negru pe fond rosu. Tin minte ca am cedat trecerea unui camion care mi-a multumit calduros. Nu stiu de ce am cedat-o pentru ca eu eram pe autostrada. Pilotu' automat era si el pe duca. M-am trezit cand am decolat un pic trecand cu viteza de croaziera peste un speedbreker. Antwerpen. My love ! Dupa 18 ore de drum ajung la punctul terminus si-l sun pe Gaxel. O data. De doua ori. De trei ori...o fi adormit... Vis-a-vis era un parc, pastele masii, deja ochisem un petic de iarba mai stufos. Dupa o vreme suna nebunu' inapoi. Ce plm faci ? ingaim de abia tinundu-ma pe picioare si cu ochii injectati ca un zombie. Bai scuza-ma jucam un ping-pong. La 3 noaptea iti arde de pin-pong ? Pai te asteptam, ce era sa fac ? Unde esti ? Am ajuns. Si unde esti ? Langa un parc. Bine, hai ca vin sa te iau. Am baut o bere, am facut un dus si am gasit maieul pe care-l pierdusem cand am plecat din Petrila... In Antwerpen s-au intamplat lucruri importante. Mihaitza m-a plimbat un pic si am ajuns la barul cu sfinti. Un ceai costa 4 euro dar sa-l bei in compania Sfantului Gheorghe si a Sfintei Fecioare era ceva deosebit. Mi-am cumparat cort si sac de dormit. Si nu in ultimul rand, am cunoscut-o pe domnisoara Monica John Kaine, colega de campus al lui Mihai, care gateste demential si cu care, dupa un prim refuz din partea mea (eram obosit ), am vizitat Bruxellesul. Printre altele, "Atomul" si cartierul marocan. Atomul nu e deloc o statueta de vreo 15 metri inaltime cum mi-o amintesc de la jurnalele de stiri. E ditamai hardughia, fiecare bila (nu ma pricep la fizica si urasc chimia) avand vreo 2 nivele lejer iar betzele alea care unesc bilele sunt prevazute cu scari rulante in interior. Din fericire la casa de bilete era o coada monumentala drept care am admirat constructia doar din exterior economisind timp ca sa-l pierdem acolo unde merita. In drum spre cartierul marocan ne-am abatut si prin Notre Dame unde ne-a intampinat intrebarea de la inceput povestirii. Nu ma duce pe mine capul prea mult dar parca incepeam sa inteleg in ce va consta calatoria mea. Noroc ca am cititori mai inteligenti ca mine. Am facut o scurta pauza si la "piticul pishecios". O statueta care va dati si singuri seama ce face, imbracata in propriile hainute. Are de altfel o garderoba intreaga. Si tot face ce face de vreo 400 de ani incoace. Asta da traditie. Oamenii nici ei nu s-au schimbat deloc, la moda este inca sa se pozeze cu gura deschisa in fata piticului. In cartierul marocan agitatie maxima, nunti, botezuri, se claxoneaza la greu iar aerul e plin de acordurile de rumba si de mirosurile de aripioare condimentate asezonate cu cartofi copti si mirodenii iuti. Seara, o multime de oameni umple o strada din centrul orasului intr-o sarbatoare a luminii, se distreza, beau bere, unii mai si vomita un pic prin tiribombe dar beau inca o bere sa se dreaga. Vata de zahar, copilasi, jucarii, bere, cascaval, mere poleite, cartofi prajiti, alte chestii tot poleite, oameni ca mine si ca tine bucurandu-se decent, civilizat. Aproape ca m-a durut sa vad atata normalitate. Fara coji de seminte pe jos, fara flegme, fara urlete, fara manele, fara mitocani, fara tigani, fara jeepuri cu ecuson parcate pe trotuar, fara militieni, fara gramezi de gunoi...fara nici o grija...Ma uitam si nu-mi dadeam seama cum reusesc oamenii aia sa se simta bine . La o cafea de dimineata Mihaitza mi-a propus sa facem si o mica excursie in Gent impreuna cu Monica si prietena lui, Belen. Un orasel la vreo 40 de km de Antwerp. Un fel de Amsterdam al Belgiei, intretaiat de canale navigabile si prevazut cu biserici si carciumi in punctele strategice. Se poate vizita foarte usor cu barci turistice prevazute cu ghizi. Prilej cu care am aflat ca fosta parnaie a orasului a fost transformata in supermarket, ce preturi mai au apartamentele de pe maluri si cate ceva despre Meg cea Nebuna (Dulle Griet ). Un tun de asalt. Am sa ma opresc un pic aici pentru ca povestioara atat cat am reusit sa ma documentez, e destul de haioasa. In secolul 16, cam cand intra piticu' in functiune si era ceva fenomenal, orasele de pe actualul teritoriul actual al Belgiei se plesneau intre ele pentru suprematie. Cum nici pe atunci nu duceau lipsa de creiere, accentul era pus uneori pe marime, drept care un bastan al Antwerpenului a decis sa fac cel mai al dreq tun de pana atunci cu care sa sparga la nara un oras vecin care se dadea independent. Zis si facut, tunu' are vreo 16 tone, probabil le-a luat ceva timp sa-l transporte pana la orasul vecin. Oricum timp aveau din belsug, erau de abia in secolul 16. Se pare ca tunul a tras doar de doua ori, a doua oara si cea consemnata in anale, la o distanta de 15 centimetri. In cele din urma cavaleriei din orasul vecin i s-a facut mila, a capturat tunul si a terminat balciul. Cei din Antwerpen au trebuit sa plateasca o rascumparare uriasa ca sa-si poata decora orasul cu nemaipomenitul lor tun. Legenda spune ca pana la urma tot i-au capacit p-aia din orasul vecin. Ma gandesc ca or fi organizat un turneu de sah. Sau poate le-au propus ceva mai indecent...Hip hip ura... Ma rup cu greu de Antwerpen, de Monica si Mihaitza sincer ingrijorati de soarta mea, probabil s-au prins ca nu prea ma duce capu' cand au vazut cat de mult injuram cand pedalam, si ma indrept catre Cherbourg. Un fleac, vreo 650km. Chiar n-are rost sa mentionez pretul la benzina in Franta, e nesimtire curata dar e singurul pret la care se gaseste asa ca e foarte buna. Ciocu' mic si joc de glezne. In Aras nimeresc intr-o benzinarie cu automate pe baza de card. Ma scarpin in cap si ochesc pe partea cealalta a intersectiei o benzinarie "normala", nu mai pun casca in cap si tai intersectia. Ma claxoneaza un politist moto: alo, baiatu', casca ? Ii fac semn ca doar trec dintr-o benzinarie in alta. Vine ala dupa mine si ma intreaba ca un tata suparat: Ai prea multi bani ? Pentru ca acum chiar va trebui sa platesti. Realizez ca de raspunsul meu atarna multe. Imi iau o fata de catelus calcat de camion si-i spun ca stiu ca am facut o greseala foarte grava si ca sunt gata sa platesc prostia daca ajuta la ceva in fata legii. "A, ok, asa mai merge !" imi spuse el parinteste, si se pierdu la orizont. Expir si-mi continui drumul. Ajung in Cherbourg pe seara, reusesc sa gasesc campingul La Saline, din nefericire si asta avea poarta inchisa dar nici temperatura nu mai era de dormit sub pomi. Mission impossible. Arunc cortul, neoprenul si sacul de dormit pe partea cealalta a zidului, il escaladez si aterizez in fund pe niste maracini. In timp ce-mi stergeam transpiratia bineinteles ca poarta se deschide si o masina iese din camping. Fugi repede afara si impinge-o si pe Blanoasa inauntru. Poarta se inchide. Pun cortul, dorm. Asta a fost partea usoara. Dimineata ma lupt vreo juma' de ora sa strang cortul. Se impotriveste rau de tot saracu', e pe baza de tije elastice. Pana la urma cel mai destept cedeaza. Dupa ce i-am aplicat un genunchi la mijloc reusesc sa-l impachetez cat de cat. Inainte sa ma imbarc ma asez la o terasa beau un phar cu bere si pap o pizza, 20 de euro. Un fel de Ai-sictir sur Mer, totusi mi-a placut atmosfera. Pe feribot il ceama Oscar Wilde. Trec de vamesii francezi care se uita cu lupa la permisul meu de conducere, la buletin si la pasaport si reusesc sa urc pe el Blanoasa cu nenorocitu ala de cort si toate sperantele mele intr-o lume mai buna, unde se circula pe partea stanga. Oscar Wilde, scriitorul nu feribotul, a spus ca experienta este suma tuturor esecurilor. Stia el ce stia. Inima-mi batea puternic cand enormul vas, cat un bloc cu opt etaje, a parasit incetisor portul la sapte dupa amiaza. Nu m-am putut abtine sa nu remarc la gatul multor femei prezenta salului gen Titanic, un fenomen destul de ingrijorator de altfel. Din fericire accesul papagalilor la prova era strict interzis si in afara de o ploaie de test, noaptea nu a fost nimic de semnalat. Am sfarsit prin a adormi pe jos pentru ca pe fotoliul rezervat mie acest lucru s-a dovedit a fi imposibil. To be continued...

Asa e bai, subscriu la parerea ta. Spatiul liber in general, tinde sa devina un lux. Traiasca sclavia de lux. Lasa ca te faci tu mare...Zi ce se mai aude de semintele alea. Mnoho ! ps ...uitasem sa zic ceva si de post. Foarte frumoase pozele. Ce aparat ai folosit chitzulane ?