redippy

Multam' fain Ziua 7. Ma trezesc incarcat de un sentiment de exaltare totala. E ziua pentru care am plecat de acasa si la care m-am gandit tot drumul. Ziua in care urmeaza sa ajungem in Capul Matapan, extremitatea sudica a Greciei continentale si totodata legendara intare in lumea mortilor patronata de Hades. In peninsula Mani, degetul mijlociu din cele trei ale Peloponesului, locuiesc „durii” Eladei, urmasi ai spartanilor care s-au retras in muntii din sud dupa infrangerea surprinzatoare de la Leuctra in fata Tebei. Cu sau fara astfel de asocieri, un lucru e cert – de cand intri in Mani realizezi ca te gasesti intr-un loc cu totul special. Pe masura ce rulam spre sud, vegetatia devine tot mai aspra si neprietenoasa, pamantul tot mai arid si stancos, iar marea tot mai azurie. Incep sa apara primele case turn si ne oprim sa ii expun lui Florin cate ceva din istoria acestora. Construite initial ca expresie a puterii clanurilor nobiliare, turnurile au sfarsit ca loc de desfasurare a vendetelor dintre acestea. Odata ce o ofensa era adusa unui astfel de clan, barbatii se retrageau un turnuri si incepea distractia. Femeile si copii erau protejati, ei ocupandu-se cu furajarea combatantilor. Cum onoarea familiei era in prim plan, aceste conflicte durau uneori ani de zile sau erau chiar transmise generatiilor urmatoare si se incheiau doar prin anihilarea totala a unuia din combatanti sau capitularea uneia din familii. Daca “sufletul” Peloponesului este Mystras, e usor de inteles de ce Mani e considerat “pumnul” acestuia. Drumul pana la Porto Kagio e presarat la fiecare pas cu mici bijuterii ale naturii sau ale muncii umane. Nu avem spor deloc si facem primii 30 km in ceva mai mult de doua ore. Ca sa imbunatatim ceva in ritmul de parcurs, o dam pe „swinging” de motoarele si mergem fiecare cu al celuilalt. Nici o imbunatatire. Oprim de zeci de ori, fara regrete, pentru a ne scalda ochii in peisajele feerice. Mergem atat de incet incat nici nu mai avem nevoie de protectii, folosim doar castile. Orientandu-ne doar ochiometric, reusim dupa ce am luat-o de trei ori pe drumuri gresite, sa ajungem la destinatie. Akro Teinaro, cum ii spun localnicii, e pozitionat ceva mai la sud decat Sicilia sau coastele Africii de Nord si te serveste din plin cu arsita dogoritoare a amiezii. O parcare prafuita si cateva case e tot ce ne asteapta ca capatul drumului. De aici suntem pe cont propriu. Ne facem curaj cu un Amstel si pornim spre Sanctuarul Oracolului Mortii. Suna macabru, dar in realitate e un loc numai bun sa te mai racoresti la umbra pietrelor. Doar de atat ai parte aici – piatra, serpi si vegetatie uscata. Pornim pe o carare ce trece pe langa un interesant mozaic in aer liber al unei antice vile romane. Drumul pana la far dureaza ceva mai bine de o jumatate de ora, dar pe caldura ucigatoare de afara pare o vesnicie. Dar iata-ne ajunsi. Suntem la capatul Greciei continentale si totodata al Peninsulei Balcanice. Rezemati de gardul farului, privim cu jind si transpiratie catre continentul african. Nu se vede, dar stim ca e acolo si va veni si vremea lui intr-o buna zi. Ii soptim sa se pregateasca. Ne aude peste baltoaca imensa ce sta intre noi. De unde stiu ca ma aude? Raspunsul il am in narile parjolite si in broboadele de sudoare de pe frunte. La intoarcere, cedam ispitei si ne aruncam in apa azurie. Ce desfatare! Si ce racoare... Urcat din nou pe motor, un sentiment ciudat si nemaintalnit ma cuprinde. Sentimentul de capat de drum. Oriunde am fost in lumea asta, drumurile pareau sa aiba continuitate, sa aiba un curs dar nu si acum. Aici trebuie sa te intorci. Gandurile melancolice dispar indata ce la raspartia de drumuri o luam pe coasta vestica a peninsulei iar spectacolul vizual continua cu Vathia, cel mai bine prezervat sat cu turnuri din Mani. Locuit pana la mijlocul secolului trecut, acum este un sat fantoma, trezit la viata ocazional de putinii turisti ce se aventureaza in ”Mesa Mani”. Drumul serpuieste splendid pe pantele golase ale unui Taygetos ce se pravaleste literalmente in mare, generand mici golfuri cu o apa de un siniliu ireal. Dar nu e totul lapte si miere pe drumul nostru. Trecuti de Kita, suntem biciuiti din senin de o ploaie naprasnica, ce ne face sa regretam amarnic costumele de ploaie lasate la hotel. Ne oprim in Aeropoli, capitala regiunii, sa ne mai uscam si sa luam prima masa pe ziua de azi. Am avut in permanenta un gol in stomac, iar acum realizam ca parte din el e din cauza foamei. Fara un impact vizual deosebit, orasul e totusi sarmant in felul sau. Plin de piatra, terase si mai ales de multa istorie, poate fi un bun punct de pornire penru cei care vor sa viziteze pe indelete regiunea. Intorsi in Gythio, savuram pe malul marii cea mai buna supa de peste ce am mancat-o vreodata. Not “tzip”, dar teribil de gusoasa. Sa mori dupa ea, nu alta.

Ziua 6. Ne trezim iar cu noaptea in cap si dupa ce Florin da o tura de inot printre barcile iesite la pescuit, ii facem o vizita amicului nostru Eddy. Gasim relativ usor cafeneaua situata pe o straduta din centrul vechi, iar omul nostru e la datorie. Tipul e o mare figura. A locuit o buna bucata de vreme in Canada, dar originile sale grecesti l-au chemat acasa. Sintetizeaza perfect Kalamata gesticuland:- “marea e aici, muntele e acolo, Atena e la doua ore...ce vrei mai mult?” Dupa ce ne trateaza cu doua cafele excelente, specialitatea casei, Eddy ne ademeneste sa facem o tura cu BMW-ul lui. N-avem noi parte de ala mare, dar de un necaz merge si ala ... foarte mic. Satui se atatea "willie" si "stoppie", il rugam sa ne indrume spre un market ca sa luam macar o sticla din celebrul ulei din masline de Kalamata.Eddy nu e de acord si spune ca uleiul vandut de marile lanturi de magazine e “industrial crap” ne trimite la dugheana unui mic producator local. Fara tagada, nenea Kosteas face un ulei mai virgin decat Fecioara de la Medjugorie, iar noi ne trezim tarand catre motoare cate 5 litri fiecare, plus un mic bonus din parte producatorului. Dupa ce stam un sfert de ceas sa reorganizam bagajele ca sa facem loc butoiului, pornim pe vechiul drum national ce leaga Kalamata de Sparta. Soseaua ce traverseaza peisajul dramantic al multilor Taygetos, era in trecut etapa in Raliul Acropolis, dar s-a renuntat la el datorita gradului mare de periculozitate. Avertizati de Eddy, suntem atenti la caderile de pietris, iar in ciuda ploii marunte care incepe sa ne sacaie, drumul plin de ace de par,literalmente ne vrajeste. E cu siguranta una din cele mai spectaculoase sosele pe care am rulat. Dupa ce trecem pe langa prapastia Kaiadas, unde legenda spune ca spartanii ar fi aruncat criminalii, tradatorii, copii cu malformatii si tot ce le mai prisosea prin casa, oprim pentru a vizita vechiul oras bizantin Mystras. Cocotat strategic pe pantele abrupte ale muntelui Taygetos, asezarea permite o panorama superba asupra Spartei. Orasul a fost parasit definitiv la inceputul secolului XIX si are putine lucruri care sa aminteasca de gloria lui de odinioara, cand era cel mai important asezamant bizantin din sudul Greciei, inghesuind intre zidurile sale mai bine de 20000 de suflete. Daca esti un impatimit al lacaselor de cult in paragina si al frescelor cu sfinti, in mod cert te vei delecta in acest asezamant aflat in patrimoniul UNESCO din 1989. O reminiscenta a trecutului a fost si acest domn, un locuitor al Mystrasului preistoric. Nu suntem „ultrasi” ai artei bisericesti asa ca lasam dupa ceva mai putin de doua ore Mystrasul in abandonul in care il gasisem, si coboram catre orasul modern Sparta, o palida umbra a ceea ce a fost candva polisul cu cei mai neinfricati razboinici. Intemeiat de regele Otto in 1832 pe ruinele fostei cetati antice, asezarea urbana actuala nu are mai nimic cu care sa se faca remarcat. Cum Sparta e utila numai pentru a cumpara din ea un spray de lant, inaintam inca aproape 100 de km catre o destinatie ce promite cu mult mai mult – Monemvasia. Situat pe o stanca solitara si invizibil de pe continent, micul orasel medieval cu o singura intrare fusese dat uitarii, pana in anii ’70, cand o sosea l-a legat de continent si implicit de turismul de masa. Dupa ce lasam motoarele in afara zidurilor cetatii, intram pe o poarta ingusta care te duce direct in evul mediu. Nimic nu pare schimbat de secole, cand orasul era unul din cele mai importante porturi pe ruta dintre Italia si Constantinopol, fiind locuit la acea vreme de mai bine de 50000 de locuitori. Cu un trecut zbuciumat si stapanit in trecut de bizantini, franci, papalitate, otomani sau venetieni, Monemvasia este momentan intr-un atent proces de restaurare, menit a-i reda farmecul de altadata. Si crede-ti-ma, orasul asta chiar are farmec. Cu stradutele sale inguste, casele de piatra, zidurile inexpugnabile si cocheta piata din centru, pare un loc in care timpul a inghetat. Tepii unui cactus ma determina sa imi revin violent din reverie (m-a mancat in dos sa rup o floare) si sa imi pescuiesc vreme de o jumatate de ora in palma. Dupa vreo 3 ore de relaxare totala in “Gibraltarul Greciei”, incalecam pentru a cauta salas in fostul port al spartanilor – Gythio. Gasim un culcus strasnic, vis a vis de Insula Cranae, locul unde legenda spune ca s-ar fi consumat prima noapte de tavaleala intre Elena si Paris, inainte sa o intinda spre Troia. Personajul la care ne cazam e de vis. Dimitri are aproape 60 de anisori, arata de vreo 40, si tine o sotioara de vreo 20...nitel insarcinata. E un etern agitat care duce in spate toata afacerea familiei. Pe langa restaurantul lui nimeni nu trece fara sa scape neabordat, politicos dar indraznet. Engleza lui e cea mai tare ce am auzit-o de la Crin Antonescu incoace. Ne ademeneste marfa de care dispune: tzipuro, tzatziki, tzips (cartofi prajiti), totul “very tzip”. Tzip-tzirip! Desi n-are o engleza impecabila, pestele mancat la dansul, e impecabil.

Ziua 4. In dimineata asta ne trezim cu gandul ca avem de tras la rame ca vikingii pe vremea lui Erik cel Rosu. Impachetam cortul in graba, infulecam o briosa si o cafea greceasca de la o patiserie de pe faleza si dusi suntem. La revedere Ag Ioannis, pt ca sigur ne vom revedea. Incepem cu explorea spre sud a a peninsulei Pelion. Mitologia greaca spune ca şi-ar fi luat numele de la regele Peleus, tatăl lui Ahile, şi ar fi fost tărâmul legendar al centaurilor. Aici a vietuit Chiron, cel mai înţelept dintre centauri, care i-a crescut şi educat printre altii pe Ahile, Asclepius, Tezeu sau Hercule. In perioada medievala aici s-a retras intelectualitatea greaca in urma invaziilor otomane infiintand la Zagora una din cele mai de seama biblioteci ale Greciei. Zona e nemaipomenita, total atipica fata de restul Greciei, plina de paduri dese, izvoare racoroase si livezi de meri. Trecem pe langa celebra plaja Mylopotamos cu regretul de a nu avea timp de o baie. Am mai fost pe acolo acum cativa ani si pot spune ca e una din cele mai spectaculoare plaje care le-am vazut. Traversam muntele spre vest pana la Afissos, iar de acolo ne intoarcem pe langa Golful Pangasetic din nou in cosmopolitul si aglomeratul port Volos. Dupa ce ne invartim aiurea de vreo doua ori prin oras (multumim Marcel), coboram din nou pe langa mare pana la Lamia, de unde iar o luam prin munte catre Delphi. Vremea la munte se dovedeste a fi capricioasa si la vreo 30 de km dupa Termopile avem parte de o furtuna de zici ca ar fi vrut Zeii sa ne innece. Ajunsi in Delphi, ne insiram toalele la uscat pe motor iar apoi vizitam muzeul si ceea ce grecii numeau Omphalos, adica ‘’buricul pamantului’’. Oracole au mai existat in Grecia, dar fara indoiala, acesta era locul de unde se dadea ora exacta in toata lumea greaca. Legenda spune ca Zeus (a se retine ca nu e vorba de domnul ala plesuv ce a condus tara vreo 10 ani) a dat drumul la doi vulturi, fiecare la cate un capat al lumii, iar acestia s-au intalnit deasupra acestui asezamant incarcat de istorie si mister. Profetiile se faceu dupa un tipar destul de interesant:- Una bucata preoteasa (Pythia) nitel euforizata de la etno-botanicele vremii, incepea bolborosirea unor fraze fara noima, care erau “decriptate” de cativa preoti, platiti aproape la fel de bine ca Patriarhul Daniel.si retransmise celui interesat de viitor intr-o forma extrem de ambigua. Un bun exemplu avem in Croesus, ultimul rege al Lydiei, care intreband oracolul cum se va termina razboiul cu regele persilor Cyrus al II-lea, a primit urmatorul raspuns: “daca vei trece raul Halys, vei distruge o mare imparatie “. Omul nostru a trecut, si-a facut pulbere armata, a fost luat prizonier iar maretul Imperiu al Lydiei a fost inglobat Imperiului Persan, pierind astfel de pe harta lumii. Cocotat in spinarea Muntelui Parnassos, locul e cu adevarat incarcat de magie si te face sa visezi la vremuri demult apuse. Timpul trece pe nesimtite si soarele coboara amenintator catre crestele muntilor, asa ca o luam la vale spre Itea in Golful Corint. Planuim sa innoptam in portul Galaxidi, dar omitem din calcule ca e seara dinainte de Rusalii. La greci e mare sarbatoare si dintr-un motiv ce ne scapa, toate hotelurile de aici sunt pline. Decidem sa Cat timp avem cortul la noi, nu ne stresam foarte tare. Un somn intr-o livada de portocali pe marginea drumului suna cat se poate de atragator. Dar nu e cazul in seara asta prieteni, pt ca nimerim inainte de lasarea intunericului in paradis. E vorba de Agion Panton, un mic satuc pescaresc cu vreo 3-4 unitati de cazare si doua taverne. Ne lasam convinsi de proprietara uneia din taverne ca nu o sa regretam cei 30 de gologani pe care ii vom da pe camera. Si are dreptate. Mancam la ea o cina pantagruelica, iar nota o calculeaza cu reducere la reducere, de iti este jena de pretul rezultat. » Post actualizat in 21 Feb 2015 00:34 Ziua 5. A doua zi, dupa o baie invioratoare, suntem asteptati de tanti pe terasa cu un mic dejun delicios si “greek coffee”, cadou de ramas bun din partea ei. E tare hazlie tanti asta Aici il cunoastem si pe Eddy Elliot, un calaret de GSA 1200, venit in aceasta oaza de liniste sa se relaxeze cu familia. Are o cafenea in Kalamata si ne invita la o degustare daca avem drum in zona. N-avem anume, dar traseul nostru e extrem de interschimbabil, asa ca ii luam adresa si numarul de telefon cu mare bucurie. Daca aveti drum in zona Golfului Itea, nu ezitati sa faceti o oprire in aceasta locatie: http://www.efis-rooms.gr/. Cu siguranta o sa va placa. Ne luam ramas si purcedem spre podul Rion – Antirion. Trecandu-l, mintea imi fuge in permanenta la doua lucruri: documentarul Megastructuri de la National Geografic, unde este prezentat pe indelete cum a luat nastere aceasta minune a ingineriei umane si scorul acestuia- cca 630 milioane de dingoti. Gurile rele spun ca podul, inaugurat in 2004, impreuna cu toata nebunia venita odata cu Olimpiada, ar fi printre principalele elemente care au subminat economia Greciei. Eu as merge mai degraba pe varianta cu lipsa bonurilor fiscale, sistem pagubos de protectie sociala si guvern corupt. Suna cunocut? Ajunsi in Pelopones, ocolim Patra cea aglomerata si rulam pe litoral Marii Ionice catre Archaia Olympia. Oprim la o benzinarie si avem parte de cea mai “draguta” alimentare. Ce rau imi pare ca Thor nu are rezervor de raba.... Achaia Olympia, locul de unde se aprinde flacara olimpica, e un loc cat se poate de interesant ca si sit arheolgic, dar in jurul ei graviteaza mult kitch turistic. O vizitam in vreo 2-3 ore in care includem si un concurs de alergat in vechiul stadion olimpic. In ciuda faptului ca avea o cota uriasa la pariuri, invingator iese Florin. Nu degeaba se vorbeste pe la colturi ca ar fi agil ca o pisica grasa. O fi fost motivat vuietul imaginar al tribunei care pe vremuri aduna peste 50 de mii de spectatori. Caldura devine tot mai insuportabila, iar noi suim ancora spre racoarea din muntii Arkadiei. Asta e una din partile calatoriei dupa care tanjeam de multa vreme. Emisiunea asta: https://www.youtube.com/watch?v=pOPt8KzF2OY mi-a facut pofta de zona si asteptam cu nerabdare sa trecem prin ea. Si nu mi-a inselat asteptarile! E idilic sa vezi micile sate de munte cocotate pe stanci, constructii superbe din piatra, panorame de vis si o bucatarie grozava. E placere pura sa treci prin sate precum Lagkadia, Stemnitsa sau Dimitsana. Ulitele serpuiesc curajos printre casele traditionale ce par adormite pe pantele abrupte ale muntelui. Doar duduitul motoarelor noastre pare a trezi aceste locuri din amorteala. Cum soarele se apropie cu pasi grabiti catre apus, decidem sa abandonam ideea de a innopta pe malul vestic la Peloponesului si parasim Arkadia planuind sa dormim din nou la mare. In fata noastra se deschide la coborare o spendida panorama a campiei in care se afla orasul industrial Megalopoli, un jalnic urmas al anticului oras omonim. Seara se lasa peste noi in Kalamata si continuam sa mergem pe langa Golful Messenian pana in Mikri Mantineia. Aici gasim o cazare cel putin ciudata. Arata de parca cineva a fugit in graba din locuinta si a uitat in urma o multime de lucruri. Ce bine ca a uitat si un bax de Amstel in frigider!!!

Oameni buni, dupa cum stiti, noi ardelenii suntem mai domoli din fire, asa ca m-am apucat sa butonez cate ceva despre ultima mea tura externa dupa mintenas anul. Cum Africa inca e la stadiul de reverie, am decis sa incercam un “teaser” in Capul Matapan, loc aflat usor mai la sud decat Tunis sau Alger. Planificata initial ca o tura de doua saptamani, din lipsa de personal disponibil pentru aceasta perioada, am fost nevoiti sa o scurtam la o singura saptamana. Am pastrat in schimb traseul aproape in integralitate ca sa ne saturam de calarit pentru tot anul. Vreo 4300 de kilometri au iesit la final. Dar hai sa aruncam zarurile. Ziua 1 (Mai exact ziua 0.5 ca n-o fost intreaga). Dupa o sedinta de poveste, in care ne este inseminata viziunea asupra dezvoltarii firmei cu toate combinatiile si variabilele posibile, de nu mai dadea Creatorul sa se termine odata, decid ca e momentul sa imi pun in practica propria viziune asupra dezvoltarii personale. Asa ca ma ridic cu eleganta unui danddy si o sterg motivand o intalnire ce nu suporta amanare. Si nu mint. Intalnirea cu Transalpul de aproape 700 pe nume Thor, noul meu camarad de aventura, nu mai poate fi contramandata nici o clipa. Ma asteapta incarcat de aseara, gata sa ii bag cheia in gura si sa ne caram catre sudul Balcanilor. Vreme de pierdut nu-i, ca drumul de la Cluj la Baile Herculane e lung si deja e trecut cu trei ceasuri peste vremea amiezii. Ma-sa de sedinta ! Dupa ce imi incredintez feciorii si sotia de bunele mele maniere in trafic, o iau incetisor (ca prin Cluj nici nu se poate altfel), catre Turda, unde jonctionez cu nanasu’ Florin, unicul meu tovaras din aceasta calatorie. Omul asta ii un tip tras cu ata. Ne leaga o prietenie de jumatate de viata si numai gandul ca om face o fecioreasca, taman ca in liceu, ma face sa chiui ca Sofia Vicoveanca. Le dam vartos in cobza motoarelor si ajungem in locul unde isi bagau romanii inca de pe vremea lui Traian coada in apa, tocmai cand prinde a se insera. Purcedem rapid la somn ca de maine incep zile lungi ca in Dakar. Ziua 2. Am mai scris eu pe undeva ca nimic nu se compara cu rasaritul pe motor. Drumul serpuit prin Cazanele Dunarii in bataia primelor raze de soare te provoaca sa mergi fara oprire. Si totusi o prima oprire facem, pe malul sarbesc al Dunarii, unde sorbim o oala de cafei, tocmai cum se facea odinioara pe insula scufundata Ada-Kaleh. Sedusi de calitatea asfaltului proaspat petecit de pe Valea Timocului, mancam kilometru dupa kilometru, trecand hotar dupa hotar, pana cand ne trezim in Ellada. Gasim cazare in Paralia la un pret de mi-e jena sa mai negociez.Saltam viteii pe terasa, o luam agale catre mare, mangaind pe spate un Mythos. Cum Mythos e prieten cu Amstel, iar asta e var din frate cu Tzipuro si cumnat cu Metaxa, terminam seara ravasiti si cu sperantele pierdute de a mai prinde rasaritul pe motor. Mult nu mai aveam si il prindeam pe plaja, ca pe la vreo 4 a.m. am tras catre vizuina. Ziua 3. Dupa o dimineata in care am exersat nitel arta negocierii in romana prin magazinele din Paralia, asa, ca sa ne mai treaca durerea de cap si uratul de casa, pornim iarasi la drum. Intentionam dupa Platamon sa parasim autostrada si inconjurand Muntele Ossa, sa iesim in Volos folosind doar sosele regionale. Genul asta de calatorie asa mai la plezneala e fara indoiala extrem de placut, daca ai toata ziua la dispozitie sa te intorci cand ai ratacit drumul. Am avut ocazia sa vedem cum arata o parte din Grecia, linistita si necotropita de turismul de masa. Savuram din plin soseaua sinuoasa dintre Ossa si Pelion, loc in care imi cade capacul de la una din cutiile laterale. Resemnat deja cu pierderea ei, decidem sa ne intoarcem o bucata de drum. Minune divina, o gasim dupa vreo 7-8 km latita in mijlocul soselei cu un slap calare pe dansa. Am avut sansa ca mi-a cazut pe o portiune de sosea unde masinile trec la fel de des ca tovarasul Ion Iliescu pe la biserica. Din aproape in aproape, pe tot felul de drumuri laturalnice, ne apropiem de Volos. Iesim undeva chiar deasupra orasului iar in fata noastra de deschide o panorama dementiala. Cu o istorie multi-milenara, Volos e locul de unde a pornit Jason cu argonautii lui catre Colchida in cautarea Lanii de Aur. Habar nu am ce stia sa faca lana repectiva, dar orasul si imprejurimile sunt de 24 de carate. Coboram in oras si il traversam doar pentru a urca din nou pe pantele imposibile ale Muntelui Pelion catre Portaria. In cativa km ajungem de la nivelul marii la peste 1000 metri altitudine iar temperatura scade cu vreo 15 grade. Ne pravalim ca din pod de partea cealalta a muntelui pentru a ne petrece noaptea in campingul Papa Nero din cochetul satuc pescaresc Agios Ioanis.

Varianta optima?

Ma poate ajuta cineva cu doua harti pt GPS - iGO in format fbl. E vorba de Georgia si de Armenia. Nu le gasesc nicaieri...

Iti faci colectie ?

Vad ca nu l-a ajutat Belzebuth pe Nani Roma pentru jegul de victorie de anul trecut. A inceput direct cu 8 ore intarziere )

Multam' fain

Man, imi trebe si mie un bec. Mai ai?

M-am mai documentat si cea mai potrivita e Denso IU24 cu gap de 0.9 mm....doar ca n-am gasit la pret bun. Am gasit in schimb CR8EIX si o sa ii maresc gap-ul de la 0.8 la 0.9. Sper sa merite banii.

Stie cineva codul pt bujia cu iridiu la Transalpul de 700?

Il ai de multi km? Cat de des il cureti?... ca la noi trebuie sa dezasamblezi jumatate de motor ca sa ajungi la filtru...

Cum la XL 700 filtrul de aer OEM e in aceasi gama de pret cu un K&N intrebarea mea ar fi care?.

Daca e sa compari CRF-ul cu un DRZ trebuie in primul rand sa il iei in calcul cel de 400 si nu pe cel de doi jumate. In gama de 250 ai ca si comparatie CRF-ul... de 250. Doar asa poti sa ajungi la un rezultat obiectiv. Depinde si la cevrei sa folosesti aceste motoare si cat de experimentat esti pe enduro. Drz-ul e mai bland cu utilizatorul ne-experimentat si are un rezervor generos. CRF e turbat rau si cere mai multa indemanare din partea rideruluii. Una are far, cealalta e cross, deci depinde daca vrei sa mergi si pe strada sau doar pe legheleu. Atentie la inaltimea seii. La CRF e de 950 mm si s-ar putea sa ajungi doar cu un picior jos pa cand la DRZ (890 mm) ai sanse sa ajungi cu amadoua. Diferente pot sa continue inca vreo 2 pagini... Una peste alta, o comparatie mai realista ar fi intre motoare din aceasi categorie de cilindree. Ex gama 400-450 (CRF 450 vs.,DRZ 400 vs. BMW G450, etc) sau gama 250 cm (CRF vs DRZ vs WR vs KLX, etc)

Incearca la baietii de la Heavyduties.ro. 0721-836178 - Alecu

nimeni?

Stiti pe cineva care sudeaza materiale din zamak / duraluminiu ?

60% comparand ce cu ce? E ca si cum ai spune ca ai primit o oferta pt o motocicleta noua cu 80% mai ieftina ca alta, doar ca e un Kymco vs Harley de exemplu. Trebuie stiut ca in domeniul asta exista produse ce sunt la jumatate pret unele fata de altele si tot "termopane" se numesc...doar ca trebuie sa le tot inlocuiesti la cativa ani. Iar faptul ca iti pui problema existentei acestei firme dupa 2 ani nu e tare incurajator, avand in vedere faptul ca sunt firme care ofera si 10 ani garantie. Numai bine.

Se poate oare reconditiona si la modelul dupa 2008?

E simplu - Helios. http://www.ferestrehelios.ro/noutati/helios-a-deschis-cel-mai-modern-si-complet-showroom-din-cluj-napoca

Donez 4 bilete pt transportul in comun din Atena. Poate are cineva drum in viitorul apropiat....

E de ocolit Atena dimineata si dupamasa. De asemenea te sfatuiesc sa eviti pe cat posibil autostrada. Din Kalamata pana in Salonic cred ca sunt vreo 15-20 Toll-uri si lasi statului grec vreo 30-40 de euro. In rest nu e de ocolit nimic. Pe oriunde ai merge e ceva de vazut. Recomand cu maxim de satisfactie un circuit al Muntelui Pelion cu plecare si intoarcere in Volos, inconjurarea Muntelui Ossa prin Elafos, Peninula Mani pana la Capul Matapan, satele de piatra din muntii Arkadiei (Dimitsana, Lagkadia, Stemnitsa), dar absolut de neratat e soseaua care taie Muntele Taigetos de la Kalamata la Sparta, fostul loc de desfasurare a Akropolis Rally Daca iti place sa vizitezi locuri faine la picior, nu poti rata Monemvasia, Mystras si Meteora. Pt o intoarcere in trecut iti recomand o vizita la Delphi, Acheia Olympia, Akropolis si Muzeul National de Arheologie al Greciei. Pt detalii suplimentare ma poti contacta si P.M ...de o saptamana m-am intors din tura de Grecia

Eftin!...aproape la fel de eftin ca unul nou: http://www.motobikeshop.eu/ro/camera-de-aer-130-140-90-15-tr87

.... Satele Unite ale Bargaului.... cred ca au fost vre 7. Intrebarea e: cine a a fost cu vehiculul rosu???