-
Număr conținut
7.242 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de Penetru
-
Şi ei îi datorăm calitatea politicienilor de azi, a lucrat mult la asta. Monica Macovei a comis ieri, sâmbătă, 8 octombrie 2022, în jurul orei 13.05, pe DN 39, între localitatea 2 Mai și municipiul Mangalia, un accident grav, soldat cu rănirea unui motociclist care circula regulamentar pe banda lui de mers, potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța. În urma impactului, motocicleta a luat foc iar bărbatul accidentat, fost cadru MAI, a fost luat pe sus cu elicopterul SMURD și dus la Spitalul Județean din Constanța. Din primele constatări, victima avea fractură deschisă membru inferior, fractură deschisă membru superior și traumatism toracic. Comunicatul Poliției, preluat ca atare de cele mai multe surse media, a fost cât se poate de clar: „Conform primelor cercetări, într-o curbă, conducătoarea auto a pătruns pe contrasens și a intrat în motociclistul care circula din sens opus.”
-
Asta cu probatul e cea mai proastă idee, aproape întotdeauna se confirmă inadaptarea.
-
90 sau 360 de grade nu-și au sensul dacă nu știi raza, aia din formula cercului.
-
Motocicleta nu porneste
topic a răspuns lui Penetru în Avadanii Iustinul Service si intretinere curenta
Kill switch este un basculant on off lângă accelerație, el este conectat cu cricul, maneta de ambreiaj și senzorul de neutru din cutia de viteze, de acolo se poate să nu învârtă demarorul. -
Motocicleta nu porneste
topic a răspuns lui Penetru în Avadanii Iustinul Service si intretinere curenta
Norocul mare este că nu pornește împinsă, te trage și tu automat tragi de accelerație. E nevoie de experiență, mâna trebuie să fie pregătită pe ambreiaj. -
Primăriile pregătesc parcări nenominale, vii și parchezi unde găsești liber,ai cod qr în geam. Ideea este să vândă mai puține locuri la mai mulți fraieri, cică dacă vine un outsider îl amendează imediat. Ce face amicul în situația asta,îi dă primăria banii pe branșament?
-
Haideţi la ţepe! https://www.rdbeco.ro/masini-electrice.html Baterie cu plumb, motor de 1kW.
-
Au construit ei oraşe întregi care stau goale, nu ne mirăm. O fi fost o schemă de fraudare.
-
Aspiratoare, uscătoare de păr... https://autolatest.ro/stiri/a-dat-faliment-cel-mai-mare-producator-de-masini-electrice-din-china-yangtse-motor-urmeaza-byd/
-
https://www.stiripesurse.ro/lidl-kaufland-incarcare-gratuita-masini-electrice-taxa_2554050.html
-
Eu am înţeles (cred că) exact ce a zis Foxu`, nu am detectat syntax error. E adevărat, suntem fraierii care ne agităm degeaba şi ne sacrificăm pentru încălzirea globală care se prea poate să fie un hoax.
-
Pasajul Unirii septembrie 2022
topic a răspuns lui Penetru în ianachimul Motociclisti, in fiecare zi
L-am considerat de multă vreme proiectat greşit, cele două sensuri trebuie să fie separate cu perete ca să se elimine posibilitatea impactului cu un stâlp, cum a păţit lady Diana şi ca să se faciliteze ventilaţia prin efectul de piston pe care-l au vehiculele. Cu golurile dintre stâlpi gazele de eşapament erau trecute de pe un sens pe celălalt şi rămâneau la interior. -
Americanii sunt speriați că încărcarea vibratoarelor le-ar suprasolicita rețeaua acum când electricele sunt 1% din totalul automobilelor dar vor eliminarea benzinarelor.
-
VID-20220902-WA0005.mp4
-
Danemarca e tot cu taxe dintr-astea, mai sunt şi alţii şi s-ar putea generaliza.
-
https://www.stiripesurse.ro/situatie-absurda-in-california-in-timp-ce-interzic-masinile-pe-benzina-sau-motorina-autoritatile-le-cer-locuitorilor-sa-nu-si-incarce-masinile-electrice_2535110.html
-
Dacă tot te apuci de ilegale, setul ar trebui să conțină și un carburator mai mare și o galerie de admisie mai largă.
-
Probleme pornire motocicletă
topic a răspuns lui Penetru în sLice77ul Service si intretinere curenta
Doar noi, ăștia cuminți am așteptat sfaturile. Ai uitat cum te grăbeai când erai tânăr? -
Probleme pornire motocicletă
topic a răspuns lui Penetru în sLice77ul Service si intretinere curenta
Poate electromotorul ia prea mult curent, trebuie văzut dacă nu freacă undeva sau are scurtcircuite. -
Cu si despre motocicletele electrice
topic a răspuns lui Penetru în ziuavecheul Totul despre motocicletele electrice
Nu e voie să dai în presă, se consideră hate speech. -
La intersecția nedirijată a două drumuri de categorii diferite nu se aplică regula priorității de dreapta, se va acorda prioritate vehiculelor care circulă pe „drumul superior”. Regula priorității de dreapta se va aplica doar dacă drumurile sunt de aceeași categorie (de exemplu două drumuri comunale). Dacă drumurile sunt de categorii diferite se va acorda prioritate vehiculelor care circulă pe „drumul superior”. Prin urmare, la intersecția nedirijată dintre un drum județean și unul comunal sau local, prioritate de trecerea se acorda vehiculelor care circulă pe drumul județean. Regulament - Articolul 135 Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii: a) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum naţional venind de pe un drum judeţean, comunal sau local; b) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum judeţean venind de pe un drum comunal sau local; c) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local; https://www.e-drpciv.ro/intrebare/816/la-intersectia-nedirijata-dintre-un-drum-judetean-si-unul-comunal-sau-local-prioritatea-de-trecere-se-acorda
