Sari la conținut

Muretto Grundieg

Super Membru
  • Număr conținut

    1.059
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de Muretto Grundieg

  1. Daca Yamaha ta are vibratii, atunci eu ce ar trebui sa montez pe DR-ul meu ? Stii ca mi-a rupt un suport de claxon, apoi inca unul, apoi suportul de la aparatoarea de lant, apoi suportul de cablu auto-decompresor si saptamana trecuta mi-a scos afara doua prezoane de la galeria evacuare ! Pune te rog, o poza cu cutia, poate imi vine vreo idee
  2. O fi interesant pentru tine dar pentru a atrage privitorii trebuie să respecți niște reguli de compoziție și montaj. Una din ele ar fi că o secvență mai lungă de 6 secunde devine plicticoasă, dacă nu e vorba, evident, de un film documentar. E bine că ai încercat ceva dar trebuie să te străduiești mai mult, depinde ce ai vrut să transmiți. Mi mi s-a părut un filmuleț de amator, care chiar și pe tine o să te plictisească peste câtva timp. Și am avut impresia că te-ai jucat și cu timing-ul pentru a da senzația de viteză. Nu mă leg de chestiile cu iz contravențional sau penal ( aia cu bariera) ci de construcția în ansamblu. Nu pot să marșez la cele cerute de tine, mai încearcă !
  3. Da, sper să ne spună și nouă cum evoluează situația...
  4. Foarte corectă observația. Omul nostru trebuie să înțeleagă însă că ar putea să monteze carburatorul și, cu puțin noroc și multă muncă de reglaj, ar putea să-și facă treaba. Adică să-și vadă motorașul mergând. Deși, după capul meu, ar fi mai indicat un carburator de capacitate echivalentă și motor asemănător. BST33 e pentru motoare mai mari și de-aia zic că trebuie să-și găsească jicloarele potrivite.
  5. Există niște diferențe între ele, în modul în care se face reglajul (aer la 2 T) și amestec (la 4T). Cel de 4T mai are și o pompă de accelerație pe care 2T n-o are. Acul de dozaj la 4T e acționat de vacuum în timp ce la 2T e acționat de cablu. Iar la modul teoretic depresiunea creată de 2T e ceva mai mica decât la 4T. În principiu, ar trebui să meargă dacă reușești să găsești perechea potrivită de jicloare dar n-o să meargă perfect și motorul o să aibă performanțe mai slabe.
  6. Oprim, cum sa nu oprim ? Aia a fost o intamplare nefericita. Apropo, stie cineva ce in GoPro ? S-au "prins" caprioarele ? Eu stiu pe cineva care a lovit o caprioara si cand s-a dus la Politie sa declare accidentul, s-a trezit cu dosar de braconaj ! Si ca sa inchei,subscriu la antevorbitori, vor fi trecuti in "Cartea Alba" pe viitor, stiti voi....
  7. Les jeux sont faits rien ne va plus...Doamne ajuta ! Sa nu ploua si tina CDI -ul !
  8. Iata, se facu lumina. Deci, cei din Bucuresti, adunare la Petrom Miorita intre 7.15 si 7.30. Recuperare Happy in zona indicata ( asta inseamna cam ...ora 8.00 sa zicem) Dupa care, ne deplasam spre Brasov, etc.... Am inteles bine ? Apropo, telefonul meu e 0726 2222 40 in caz ca intereseaza pe cineva
  9. Dupa ce am vazut tot felul de chestii pe National Geografic privind supravietuirea, nu ma indoiesc nici o clipa ca 2 zile (si alea incomplete) ne vor afecta in vreun fel. Din punctul meu de vedere, ar trebui stabilite 2 lucruri importante : daca se pleaca in grup, unde si cand ? Daca ne pierdem pe drum (motive independente de vointa noastra, ambuteiaje, orientare nefericita, starea de sanatate a unor atelaje mai in varsta) cum putem identifica punctul de sosire ? Unii, ai GPS, altii merg dupa indrumarea localnicilor. Ceva indrumari aici, ar putea ajuta in caz de nevoie. P.S. Salutari Barbarossa, am reusit !
  10. Vin si eu 100% (dar nu stiu daca nu ajung ?!) La ultimul drum facut, Suzuki-ul a avut nevoie de resuscitare. Din fericire, acum s-a rezolvat.
×
×
  • Creează nouă...