Turcia de la un capat la altul

[Marius Mihasan]

Cu ani în urmă am fost pe fugă și singur cu motoreta în Turcia centrală. Pentru că mi-a plăcut atât mâncarea cât și natura și oamenii, mi-am propus atunci să o duc și pe partenera mea să mănânce kunefe și să vadă Cappadoccia.

Anul acesta s-a ivit ocazia, odată cu invitația unui prieten de a face o echipă pentru Georgia. Mi-am făcut așadar planul cu gândul de a merge băiețește cu echipa în Georgia, iar la întoarcere partenera mea sa vina cu avionul undeva în Turcia și să facem concediul pe drumul de întoarcere spre Iași. Am visat la planul asta câteva luni, rezervat bilete de avion, căutat informații, făcut hărți, etc, etc. și așa am dat încet, încet și de gustul Georgiei.

Planul însă atât de lucrat nu a mers pentru că nu am putut sincroniza nicicum datele fixe de concediu ale partenerei cu datele incerte de plecare ale echipei “georgiene”, așa că m-am văzut nevoit să pornesc singur la drum. Pentru că punctul de întâlnire cu partenera era fixat în Kayseri, pentru că drumul Istanbul -Ankara – Kayseri l-am făcut deja și pentru că Georgia era încă era în cap, a ales să plec spre Odessa și de acolo să iau vaporul către Batumi.

Pe 30 iulie iată-mă cu bagajul împachetat și gata de drum. Am tranzitat R. Moldova fără prea multe opriri, însă în încântarea de a filma cat mai mult, am rupt suportul de fixare al camerei video. Deci fără filmări pe mobră pana vine pasagerul încă din prima zi!

Am trecut în Ucraina pe la Palanca fluierând și spre seară am ajuns în Odessa. Oricât de mult m-am chinuit să găsesc o cale de a ajunge pe malul mării la Steller Hostel & Camping unde voiam să petrec noaptea, nu a fost chip, peste tot erau porți, alei pietonale și semne de accesul interzis. A trebuit să sun la proprietate și după vreo 15 minute a apărut un adolescent bronzat care nu știa boabă de engleză să mă ghideze. I-am citit în ochi oboseala și plictiseala, așa că l-am invitat să i-a loc pe scaunul pasagerului și să mergem. După nu mai știu câte stânga-dreapta prin boscheți, ba pe alei asfaltate, ba pe lângă, m-am trezit pe plajă încercând să bag măgarul de Transalp printre un chioșc/bar și ceva stânci. Noroc că adolescentul s-a dat jos când a văzut că se impute treaba. Am ajuns cu greu  și l-a camping-ul ascuns printre boscheți. Toată seara am fost mândru că sunt singurul cazat cu vehicul cu motor lângă cort.

A doua zi, pentru că vaporul pleca mai spre seara, am dat o raită prin Odessa pentru a vedea dacă merită de revenit. Încă nu sunt convins, dar am văzut și zone frumoase, cu potențial. După ce am transpirat bine prin trafic căutând statui, palate și poduri, m-am decis să o iau frumușel spre vapor, adică să fac check-inul in Borei. Mi-am luat biletele și am plecat în trombă spre port unde am ajuns semnificativ mai devreme decât ora indicată. Mi-am făcut ceva provizii cu apă și m-am pus pe așteptat. Între timp a început să se miște lumea. Au apărut 2 mașini de la Mongol Rally – Mathieu din Franța cu un Peugeot pe carburație în 2 uși și doi Ed din Anglia cu o Skoda Fabia. Bașca 2 motocicliști unguri, soț și soție, cu tricourile albe de transpirație și puțind de la 3 metri. „Așa e când ai chopper și ții la imagine” mi-am spus. A mai apărut și un ucrainean cu un KTM 990, dar cu ăsta nu s-a legat nimic că habar nu avea engleză, și nici eu rusă. Atât am înțeles – Mongolia, dar nu trebuia să zică, se vedea că e pregătit de dans după bagajul de pe mobră. Timpul a trecut repede și pe nerăsuflate, lumea a început să se agite cu îmbarcarea și pentru că nu țin la imagine m-am repezit în față, având grijă să chem și pe motocicliștii ungurii. De ucrainean nu mi-am făcut probleme, ăla se descurcă singur. Am trecut de prima poarta repede, și m-am amplasat primul și la controlul pașapoartelor. Care a durat 20-15 minute, dar a trebuit să așteptăm vreo 2 ore în soare în prealabil. Tot ungurii au suferit cel mai mult din cauza imaginii de rocker.

Dintr-un control în altul pe la 7 seara am ajuns pe vapor și am pornit la drum. A fost interesant c-am o oră-două, până am plecat și am luat și cina. După a început plictiseala, mai ales că m-am cazat în aceeași cabina cu francezul de la raliu care a dormit continuu aproape tot drumul. Noroc cu cei doi unguri, cu care am discutat și schimbat informații în cele 2 zile. Ei au mai racolat un australian pe care l-am îmbătat într-o seara și a povesti vrute și nevrut, iar eu doi bicicliști elvețieni care aveau ca țintă Iranul. Am făcut ceva poze la un răsărit de soare, m-am uitat de departe la Crimeea, am căscat ochii după delfini, m-am bronzat ca un tractorist de la CAP și am ieșit din amorțeală abia când la orizont s-a arătat destinația.

 

Am debarcat relativ ușor, nu a trebuit decât să rezist la camionagii turci și georgieni care încercau să se bage în față, și am fugit repede spre hotel că era deja seara. Am ieșit pe promenada de pe plajă un pic, dar c-am asta a fost.

A doua zi m-am trezit de dimineață și am purces ușor spre fortăreața Petra, mai mult ca să văd și eu cum e cu Georgia asta. Fortăreața am găsit-o închisă, așa că am luat-o repejor spre podul Makhuntseti pe care l-am găsit disponibil. Drumul a fost extraordinar, cu păduri luxuriante, apă peste tot, munți înăltuți și nori cât cuprinde, totul generând o senzație de prospețime și natural. Am să mă mai duc în Georgia, asta e clar.

 

Spre amiază am pornit-o încet spre Turcia. Am trecut granița pe la Sarpi și am tot ținut țărmul Mării Negre. Am descoperit o Turcie pe care nu o știam, cu munți acoperiți de plantații de ceai ce se prăvălesc în mare.

Nu am vrut să experimentez aglomerația presupusă din orașul stațiune Trabzon, așa că am făcut stânga cu gând să traversez munții pe unde zice Garmin-ul. Plictisit de mare, am început încântat să urmez drumul care urca din ce în ce mai sus, trecând pe lângă sate uitate de lume în care se ajunge în aparență doar cu căruciorul pe cablu. Încetul cu încetul drumul a devenit mai îngust, apoi asfaltul a dispărut complet și s-a lăsat o ceață densă. Pe am început să urmăresc drumul pe GPS pentru că nu vedeam la 5 metri în față. Încetul cu încetul am realizat că urcușul s-a terminat, am ajuns la un platou și mai apoi că am început să cobor. Dintr-o dată, într-o fracțiune de secundă ceața s-a ridicat si am rămas mască la priveliștea din fată - podișul uscat al Anatoliei se vedea ca în palmă. Pentru câteva secunde, că apoi iar a revenit ceața. Apoi iar s-a înseninat și ciclul se tot repeta. Am uitat și de faptul că eram ud fleașcă, și de temerile legate de drum și m-am pe vorbit singur "Bă, nu ești în ceață, ești în nori. Aici se opresc norii ce vin de la mare și de aia Anatolia e uscată". Încetul cu am ieșit din nori, am mai făcut câteva poze că să demonstrez pe unde am fost și la drum. Spre seară eram în mijlocul uscăciunii, în apropiere de Erzican unde am pus cortul. 

 

De la Erzican la Kayseri, locul unde trebuia să iau pasagerul,  a fost o cursă printr-un peisaj  uscat plăcut ochiului meu. Nu știu cum trăiesc turcii în uscăciunea aceea, dar am rămas surprins de cât teren era cultivat cu grâu. De la atât gândit la agricultură, mi s-a făcut și o poftă/foame de pâine de nedescris. Spre după-amiază am ajuns la destinație și m-am oprit direct la o brutărie, de unde am cumpărat vre-o cinci feluri de plăcinte, simit și alte nebunii. Ca să potolesc pofta și ca să aștept pasagerul cum se cuvine. Orașul astă mare din mijlocul uscăciunii mi-a plăcut în mod deosebit. Poate eram eu obosit și Adana Kebab-ul a a mers pe gât ca uns, poate eram mulțumit că am ajuns cu bine într-un punct cheie, dar mi-au plăcut monumentele și viermuiala din Kayseri.

 

 

Continuarea mâine. Esențialul aici:

[gabyshor]

Fain traseul, astept si continuarea.

[robert23mg]

Bun, bun. Up, subscribed

[iulianserban]

Bravo, foarte frumos!

La final poti pune detalii despre ferry, cate zile ai fost plecat, km etc ?

[Ribo]

abonat, pe ce ai creat traseul cu harta?

[Titishor]

Fain traseul. Abonat

[Marius Mihasan]

Intre timp am descoperit că D919 Bayburt of Yolu e pe lista de mostdangerousroads https://www.dangerousroads.org/europe/turkey/3923-bayburt-of-yolu-d915.html . Iaca na, dacă știam sigur nu mă porneam să îl urc. 

 

Am ramas la Kayseri, momentul în care m-am reîntâlnit cu pasagerul. Deși trebuia să ajungă pe la 6-7 PM, unul dintre zboruri a fost mutat așa că am luat-o de la aeroport pe la 2 noaptea. Nu s-a mai putut minuna deloc de oraș, pentru că a doua zi am purces direct la drum, cu destinația Goreme. Drumul de vreo 80 de km a fost scurt, dar mi-a readus aminte de avantajele (si dezavantajele) călătoriei în doi - coana pasageră trăncănea în cască în continuu ba despre uscăciune, ba despre avion, ba despre culorile solului, ba despre de ce nu respect limita de viteză. Trebuie să îi multumesc lui Gabyshor  de aici de pe forum pentru asta, m-a salvat cu intercomul pe ultima sută de metri. Fără glumă, mulțumesc, concediul nu ar fi fost la fel fără “traăncăneala” asta.  Pe drum am oprit din scurt doar la un Caravanserai. 

 

Pe nerăsuflate am ajuns în Goreme, unde identificarea hotelului ne-a dat un pic de bătăi de cap datorită străzilor înguste și înclinate. După ce ne-am cazat și scos bagajul, am luat-o fuguța spre Goreme Open Air Museum. Am ignorat cele câteva voci de români de la coadă care se plângeau că “de 72 de lire ori 3 mai bine îmi cumpăr ceva decât să văd pietroaiele astea” și am intrat totuși. A meritat osteneala și efortul, chiar dacă altceva decât pietroaie într-adevăr nu erau. Mai apoi am luat-o la liber să vedem Valea Dragostei, Cavusin, Fairy Chimneys și valea Devrent. Ne-a prins noapte pe drum și nu am bifat așa cum am fi dorit și Rose Valley la apus.

Ca să scăpăm de grija mobrei și a drumului, am luat un tur verde cu ghid a doua zi care ne-a dus pe la Pigeon Valley, un oraș subteran, Ilhara Valley și Selime Monastery. Explicațiile turcului și discuțiile avute cu el pe microbuz au meritat toți banii.

La întoarcere am zis să completă noi la liber cu valea Rose la apus. Am luat mobra și ne-am plimbat un pic pe cărările prăfoase din jur, cu gând ca la ora stabilită să plecăm spre vale. În drum spre vale însă am întâlnit mare și lat accesul interzis cu motorete, așa că am luat-o grăbiți pe jos după cum ne indica Garminul. Am mers vreo oră ca să realizăm că de fapt la apus de soare nu trebuia să fim în vale, ci undeva pe o culme. Și am realizat asta după zecile de ATV-uri, cele cele 4-5 drone ce flueirau deasupra noastră dar mai ales viermuiala uriașă de turiști ce făceau poze cu toate dispozitivele posibile. Așa că ne-am adâncit și mai mult printre relieful din poveste și cred că am stricat majoritatea pozelor. 

Goreme e un oraș turistic prin excelență, totul pare să fie construit pentru turiști. Cu toate acestea m-am simțit bine, mancarea a fost bună și rezonabilă ca preț, turcii nu au fost extrem de agasanți. Cei ce caută poze cu baloane, ei bine surprinzător nu sunt, nu ne-am sinchist să ne trezim să facem, iar să luăm noi baloane a ieșit din discuție din motive numeroase. Cred că ar fi meritat să mai fi stat o zi în Goreme, găseam cu ce să o umplem, dar după 2 zile ne-am cărat spre Guzelyurt. C-am cu inima strânsă, mai ales după ce turcul de la hotel mi-a spus “ce să faci în Guzelyurt? Nimeni cu merge acolo”. Ei, orășelul ăsta e total opusul lui Goreme în privința facilităților pentru turiști - lipsesc aproape cu desavărsire. Nu tu restaurante fancy, nu tu cluburi, magazine chinezești și toate cele din Goreme. Valea Manastirilor însă,care e punctul de atracție al orașului, merită tot efortul pentru cine vrea să experimenteze natura din Cappadocia ceva mai în intimiate. E un fel de Ilhara , un canon în pereții cărora sunt săpate mănăstiri și locuințe, însă fără facilitățile și aglomerația din Ilhara. Mergi pe iarba, te poți suii pe unde vrei tu și rupe picioarele după pofta inimii. În Guzelyurt am vizitat pe îndelete și fără să ne sufle nimeni în ceafă orașul subteran Gaziemir. Nu a fost prea mare, asta din cauză că noi ne-am oprit cu explorarea la atunci când ar fi trebuit presupun să coborâm printr-un puț vertical al cărui capăt nu îl vedeam la lumina telefoanelor. Pasagera, Simoana, a zis pas și eu am fost bucuros parcă că a zis ea prima.

După 4 zile petrecute în Cappadoccia, am plecat spre Antalya. Drumul a fost OK, chiar frumos atunci când am urcat Munții Taurus. Când am început să coborâm însă, lucrurile au început să se încingă, la propriu. La 30-40 de km de Antalya deja curgea apa pe mine șiroaie. A fost un chin să ajung la hotelul rezervat în centrul vechi al orașului, din nou pe străduțe înguste și cu o grămadă de sensuri unice și semne de accesul interzis. După ce m-am răcorit, am luat-o în direcția portului ca să prindem apusul de soare. 

A doua zi a fost de relaxare - plajă de dimineața, acvariu și cascada la amiază și altă plajă după amiază. Antalya e un oraș prea mare ca să ne placă, așa că am plecat după două nopți spre Oludeniz și renumita s-a lagună albastră. 

Drumul până acolo a fost extraordinar, unduind pe malul unei mării de un albastru ideal. Păcat ca pe mine m-a apucat din nou un atac de căldură de n-am oprit decât pentru gaz până la destinație. Pozele făcute de pasager din mers redau cât de cât peisajul de film. 

În Oludeniz coana mea a dat de apă și de relaxare, astfel încât am fost nevoit să prelungesc șederea și să modific un pic traseul. În ziua suplimentară am decis să merge la Valea Fluturilor și să facem baie acolo. Ne-am pornit de dimineață, ne-am minunat de sus la cât de frumoasă e valea respectivă și am pus GPS-up să ne ducă chiar acolo. Am mers o bucată cu mobra, dar a trebuit să o parcăm, drumul devenise o potecă. Am continuat curajoși pe jos vreo 40 de minute, până am ajuns la o stângă de unde am avut o posibilitatea să vedem ce ne așteaptă ca să ajungem jos. Am pus rapid coada între picioare și am pornit spre următorul obiectiv: vârful Babadag. 

După ce am orbecăit un pic ca să găsesc drumul, am urcat până sus având în minte în permanență cuvintele paznicilor de la intrarea în ceea ce cred că e un parc național:  “Drumul e bun, dar aveți grijă la șoferii de microbuz ce cară parapantiștii - sunt nebuni”. 

Sus priveliștea e de neuitat, nu doar marea de un albastru extraordinar, dar și mulțimea de turiști ce zboară cu parapanta. Eu cu Simona ne-am multumit cu suc respectiv bere  servit la înălțime. 

Spre după-amiază am revenit la plajă, unde cucoana a prins curaj și a ânceput să facă scufundări. Eu m-am pus pe poze, așa că am produs capodoperele astea:

Un autoportret:  

și un portret pentru cucoană de care e tare mândră 

C-am atât pe azi, mâine Pamukkale, Ephesus Troia și Istanbul. 

 

 

Acum 11 ore, Ribo a spus:

abonat, pe ce ai creat traseul cu harta?

Harta nu e creată de mine, e track-ul înregistrat de GPS, încărcat pe google maps și adăugat ceva POI cu poze. Aici poți interacționa cu harta, face zoom și vedea detalii - https://drive.google.com/open?id=1qjOsVCCRcObpN98aKlPkaeTJ3qQ&usp=sharing

 

Acum 13 ore, iulianserban a spus:

Bravo, foarte frumos!

La final poti pune detalii despre ferry, cate zile ai fost plecat, km etc ?

Pot, și va trebuii să ajung și la un bilanț, deși nu prea mă trage inima, dar trebuie făcut.

 

Pentru 2 zile am stat așadar muiați în apă până s-a încrețit pielea pe fund. Am plecat cu greu, dar ne-am luat ușor cu drumul. Am oprit ba la un copac de rodii, ba la un smochin și fără prea multe complicații am ajuns la Pamukkale.

Era programat să stăm 2 nopți aici, însă am rezolvat cum am ajuns am aruncat bagajul în camera de hotel și am pornit-o spre zona de interes. Am reușit și noi să găsim loc printre sutele de turiști și să ne bălăcim un pic prin apa caldă. Din treaptă în  treaptă și de la o mini-pisicină la alta, am ajuns sus unde prețurile la apă și orice altceva erau imposibile. Între timp s-a încălzit atât de bine încât nu am mai avut curaj să continuăm cu ruinele Hierapolis. Am luat un kefir uriaș plin cu spumă și rece ca gheața la un preț nesimțit și ne-am culcat pe iarba. Abia când s-a mai răcorit am bătut la picior tot orașul antic, de la un capăt la antic. 

Următoarele 2 zile au fost rezervate ruinelor : 1 zi în Ephesus și una la Trioa. Primul mi-a plăcut, am mers până mi-a crăpat pielea de la picioare, dar al doilea nu a fost mare fâs și nu merită mai mult de jumătate de zi. 

Ephesus

Troia

 

Din Troia am plecat spre Istanbul, însă ca să evit cât mai mult aglomerația am decis să iau un vapor rapid din Badirma. Mi-am rezervat bilete pe net și ne-am prezentat la îmbarcare transpirați și roșii ca niște raci. Ca să fie treaba bună, după ce ne-am îmbarcat înmracați cum eram, pasagera a realizat că nu poate ieși pe punte și e legată de scaun. Eu am înteles de îndată ce mă așteaptă așa că am tras pe dreapta, somn de nevoie 2 ore. La debarcare toată lumea s-a îmbulzit și când am ajuns în cală, surpriză, toate motoretele erau plecate iar măgarul meu de Transalp bloca ieșirea tuturor mașinilor. Șoferii transpirau, claxonau, se agitau și unul mai deosebit încerca să se strecoare pe lângă motoretă. Spoilerul mașinii a atins roata mea față exact când am ajuns lângă mobră, așa că a început să țipe ca din gură de șarpe. Mi-am verificat mobreta și pentru că nu avea nimic, m-am îmbrăcat tacticos și am verificat cu dușmănie fiecare bagaj. In timp ce turcul se tot agita. 

 

In drum spre Bandirma, a 4 mare e la orizont. 

Istanbulul a fost așa cum îl știu, agitat și plin de mirosuri. Am luat pachetul oarecum standard, cu bazarul egiptean,

plimbare și ceva peste mancat pe podul Galata, o scurtă “croazieră” pe Bosfor,

apoi Topkapi cu haremul

Hagia Sofia,

Moscheea Albastră cu bonus ceva morminte de sultani

marele bazar și alte nimicuri printre.

A, și kunefe în fiecare seară pentru Simona. În total 3 nopți, după care pasagerul a zburat spre Iași și eu am luat-o cătinel spre casă de asemenea. 

Istanbul - Sofia a fost cald și plictisitor, la fel și Sofia - Bechet - Craiova - Ranca. Odată ce am dat de Transalpina lucurile și-au mai revenit. După atâta mâncare turcească am zis că e timpul de o schimbare, așa că m-am alimentat slănină, cașcaval afumat și pâine și am pus cortul pentru noapte la bifurcația dintre Strategica și Transalpina. Am avut parte de un apus de soare frumos, dar și de o constatare îngrijorătoare - măgarul are nevoie de lanț nou. 

După o noapte în care m-am trezit de câteva ori cu urechile ciulite, a doua zi m-am decis - dacă tot sunt aici, hai să văd și Strategica că doar nu s-a rupe lanțul chiar acum. Am pornit pe la 9, cu Garminul instruit să mă ducă pe toată lungimea drumului strategic, adică vreo 40 de km. Drumul săpat în piatră a fost frumos, și fără prea multe dificultăți. După ce am trecut de Cabana Plaiul Poienii unde nu am făcut spre Ciungetu ci am continuat înainte, lucrurile au început să se complice. Drumul a început să fie din ce în ce mai înierbat și mai puțin utilizat. Am avut câteva momente în care am încercat să fiu mai prevăzător, dar au trecut repede: măgarul mergea bine și pe iarba. Vale, deal, iar vale, iar deal, am început să merg ceva mai alerg când deodată am făcut o tumbă și m-am trezit cu nasul în praf chinuindu-mă să scot piciorul de sub măgar și mirându-mă de cum a râmas cutia de aluminiu așa de departe. Cu greu am ridicat Transalpul și l-am pus înapoi pe roți, bucuros că nu au fost pagube. După vreo 5 minute am dat de un motociclist polonez cred pe un DRz400 care mi-a dat de înțeles că ce e greu abia urmează. Și avea dreptate, ultimii 3-4 kilometri, coborârea spre asfalt au fost dificili, cu făgașe mari săpate de apă în drum. Cu chiu cu vai am scos măgarul la liman după care am tăiat-o rapid spre Iași. Până seara am ajuns acasă, cu opriri frecvente ca să verific lanțul care părea că sună din ce în ce mai tare. Până acasă am mai realizat un lucru, că trânta nu a fost chiar fără urmări, genunchiul drept a început să mă doară din ce în ce mai rău.

 

C-am asta a fost tot, câteva numere maine sau săptămâna viitoare după ce îmi fac curaj să fac un bilanț.  Poate fac și un documentar, am c-am 100 de gb de filmări cu care cu greu mă descurc.

Edited August 28 by Marius Mihasan

[gabyshor]

Cu placere, sa ne vedem sanatosi, da un semn cand ajungi prin zona...

Marius, la cum povestesti tu acolo, nu stiu daca ti-am facut un bine cu intercomu. :)))

Glumesc, stiu cum e, fara "trancaneala" e plictisitor si drumu trece mai repede cand mai vorbesti cu cineva.

Edited August 30 by gabyshor

[Marius Mihasan]

Ca sa fiu trendy din nou, am facut si niste documentare, dar atentie cu nu sunt mare regizor sau artist. 

Partea 1 - debarcarea, Batumi si drumul spre Bayburt

 

Partea 2 - Cappadocia pe mobra si pe jos

 

[george13]

Super, felicitari.

[Marius Mihasan]

Inca un episod, de data aceasta coasta turcoaz inot si cu mobra, Pamukkale si Istanbul

 

Ultimul episod, partea romaneasca - Transalpina si tumba de pe Strategica. fara muzică, să glăsuiasca Transalpul.