Sari la conținut

Jurnal de bord


Postări Recomandate

Uite așa, dragii moșului, socot că a venit vremea să îmi deschid și eu un topic mititel de tot, unde să bat câmpii în voie despre una-alta și să îndrug verzi și uscate. Adică ce, fiecare este liber să posteze orice și eu să fiu mai prost? Unul scrie despre o călătorie palpitantă cu motocicleta până la băcănia din colț pentru a-și cumpăra un pac de mahoarcă, altul despre reumatismele sau coșmarurile ce nu l-au lăsat să doarmă, altul despre cum plănuiește de un an întreg să meargă la întrunirea de vechituri și rable de nu știu unde și așa mai departe. Mă roade invidia, ce mai!

Mărturisesc de la început că m-am gândit mult care ar fi secțiunea potrivită. Ca vârstă și vechime m-aș încadra lejer la moșoveterani și nu sunt prea departe nici de longilinii moto. Din fericire însă am încă toate țiglele pe casă și mintea nu mi-a plecat cu sorcova. Totodată, aș fi putut posta ceva la "motocicleta mea" dar nici acolo nu ar fi picat prea bine. Odată, pentru că am mai multe atelaje, pe urmă pentru că nu vreau să îndrug prostii numai despre motociclete ci și despre multe altele. Cine știe, poate inventez și eu o gaură nouă la covrig, precum unii binecunoscuți și iluștri colegi de-ai noștri de forum. Apoi m-am gândit la secțiunea de timp liber. Eu mă cam aflu permanent în timpul liber, munca am lăsat-o de ceva anișori celor mai verzi ca vârstă și mai preocupați de viitor. Dar am decis până la urmă să deschid topicul la "motocicliști în fiecare zi" și cred că asta a fost alegerea corectă.

Destul însă cu introducerea. Pentru că a început sezonul moto care, așa cum toată lumea știe prea bine, ține de la începutul lui iulie și până la sfârșitul lui august, am decis să scot și eu turma de la iernat și să mă scobor până la benzinărie și înapoi. Cu care ocazie am făcut și numărătoarea, să nu fi fost vreuna mâncată de lup sau urs, dar temerile mi s-au dovedit neîntemeiate. Așa că puteți vedea mai jos șeptelul, în vara anului de grație douăzeci douăzecișitrei.

image.thumb.png.602e751fe6fb585a5957ea52d5c68e93.png

Acum nu mai trebuie decât să văd când e timpul potrivit să plec în călătoria planificată. Pe lângă pericolele care mă pândesc la tot pasul, mai este și vremea potrivnică. Greu, foarte greu de luat o decizie. Ba e prea cald, ba plouă, ba adie vântul, nu e așa ușor cum am crezut. Dar despre astea poate o să vă povestesc cu altă ocazie, că acum am cam obosit de atâta scris. Până atunci, cred că zilele următoare renunț la motociclit și fac niște teste cu niște trăscău, pe care le tot amân de ceva timp...

 

La sfârșit, ceva potrivit pentru cei bătrâni la ani dar tineri la trup și mai ales la minte:

 

Vă doresc un sfârșit de săptămână cel puțin la fel de frumos ca al meu!

 

 

Salutare!

Ieri, fiind o vreme cam capricioasă și nepotrivită pentru ieșit la motocicleală, am organizat o degustare. Ce fel? Păi de rom... De multă vreme mă rodea gândul să o fac, dar nu prea am avut timpul și dispoziția necesară și probam cel mult două-trei odată. Ei, uite că ieri mi-am luat inima în dinți și i-am dat bătaie cu experimentul (ce-i drept, vineri după-amiază m-a mâncat în dos să plec cu motoreta și numai ce ieșisem din pădure iar pe drumul spre casă m-a plouat pentru tot anul sau chiar pentru un cincinal, așa că ieri nu m-am mai riscat).

Care au fost competitorii? În ordinea numerelor de pe tricouri, un Havana Club Anejo Especial, trei Bacardi (Oro, Oakheart, Reserva Superior), două Dictador (12 și 20 de anișori) și două Zacapa (Centenario XO și unul mai tinerel, 23 de primăveri).

image.thumb.png.1a1c6d3a12339a6224a111eb67e13536.png

În afară de Bacardi Oro, cele două Dictador și Zacapa mai tinerică, celelalte se aflau în posesia subsemnatului de minim 10 ani, deci s-au mai învechit și la sticlă, ca să zic așa.

Am luptat deci din greu, zi de vară până-n seară, iar către sfârșitul zilei am ales doi finaliști. Care au fost? Continuarea în numărul viitor...

 

Chiar dacă nu înțelegeți ce spune băiatul ăsta, credeți-mă pe cuvânt că este o melodie numai bună de ascultat de către un bătrânel care-și bea liniștit păhărelul pe cerdac... Život teče ka i rijeka, aveți grijă să nu se scurgă în zadar...

 

Numai bine!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La 07.07.2023 la 21:08, Kagemusha a spus:

Așa că puteți vedea mai jos șeptelul, în vara anului de grație douăzeci douăzecișitrei.

Ai fi putut sa pui Indianul  primul in stanga si mai din lateral, sa se bucure ochiul privitorului de frumusete (asta nu inseamna ca celelalte sunt de dat la o parte).

 

La 07.07.2023 la 21:08, Kagemusha a spus:

Am luptat deci din greu, zi de vară până-n seară, iar către sfârșitul zilei am ales doi finaliști

Cu arsenalul asta și eu as merge la lupta 😂

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 5 months later...

Jurnalul căpitanului, data stelară 202312231821:
Nu prea e vreme de motorit, așa că reiau o temă mai veche, cu rezultatul unei "competiții" organizate în vară.
De la ultima postare, rămăsesem dator cu desfășurarea și rezultatul "finalei" la categoria rom. Am selectat doi catindați care să lupte pentru coroniță: Dictador de 20 ani și Zacapa de 23 ani.

image.thumb.png.10447412d181c78cccfaec7dfc9ba797.png
După ce le-am gustat pe îndelete la umbră de măslin până ce aproape am gătat conținutul celor două flacoane, am declarat câștigător al competiției romul Zacapa. Diferența a facut-o, cum vă imaginați, numai părerea personală și dispoziția în care m-am aflat pe seară, după ce am consumat suficient.
Acum, cred că ar trebui să precizez, nu numai pentru pasionații de rom - care cunosc asta - că cele două băuturi sunt foarte apropiate la gust și extrem de aromate - în sensul bun al cuvântului. Se potrivesc mai degrabă la ocazii, sau într-o după-amiază sau seară liniștită. Ca să fiu cinstit, atunci când beau rom, asta însemnând în viața de toate zilele, prefer un produs mai "straight", cum ar fi favoritul meu Bacardi Oro/Gold, pe care l-am avut printre "competitori", ori Barceló Añejo:

image.thumb.png.73116bfbd97cf1f978394fbb9030e5d1.png

Tot la fel, pentru cei ce preferă romurile aromate, care să-i facă să simtă pe limbă aroma Caraibelor, mai există și variante precum Barceló Imperial sau Flor de Caña (de la 12 ani încolo):

image.thumb.png.799655bff68920ab40fdfd7814bd1712.png

image.thumb.png.3dc7518b1bd157bd434e915cd04b3405.png
Cam atât despre rom, în ce mă privește. Urmează un nou “episod”, despre coniac sau whisky, să vedem ce iese în urma tragerii la sorți.:D
Între timp, Dumnezeu să vă dea sărbători fericite, cel puțin la fel ca ale mele!:cheers:

 

@shui, mulțumesc pentru mesaj și sărbători fericite! Tomiță e bun de inimă albastră, cam ca astea de mai jos:

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...