_Tex_

Astea sunt genul de mesaje la care pur si simplu nu ai ce sa raspunzi. In fata unei asemenea demonstratii de (elegant spus) non sens, nu poti decat sa te inchini. Am fost la ora 13 in vama, plecat la 8,30 din Sibiu, deci ca de obicei. Iar pe autostrada, mergand constant cu 100, din motive aerodinamice, iti garantez ca am scos timpul normal, pentru ca nu am oprit o data la 300 km. Alte nelamuriri in afara de remorca mai sunt?

Petrica, fiecare cu optiunile si socotelile lui, asa cum am mai spus. Mie asa mi-a dat mai bine in excursia asta, altele le-am facut si le voi face strict pe 2 roti. Oricum, iti respect parerea. Pe cuvant, daca stiam cate controverse va genera biata mea remorcuta, nici nu mai pomeneam de ea. Ceva intrebari, comentarii sau chestii legate de excursia propriu-zisa nu sunt? Ca vad ca accentul e pus pe cei 3500 de km de ses si autostrada, zona care mie mi se pare total nesemnificativa. Am plecat fresh in sa, exact de unde devenea interesant pentru mine.

Pai asteptam poze cu cauciucurile tocite de tine, daca ale mele ti se par tocite drept, desi cred ca ai probleme cu monitorul. Oare cum ar fi aratat daca mai bagam si 4000 km de autostrada? Ce-i drept, sunt tare, am trecut peste legile fizicii, reusind sa merg drept in miile de curbe de pe RGA. Tehnic vorbind, s-a dus setul cu care a venit motorul, BT021, care nu sunt o referinta. La 13000 arata cum se vad, pe cand PR3 merg 20000 si pentru ca sunt de tip 2CT se tocesc si altfel. Oricum, asa cum nu ma bag sa comentez tipul tau de motor, pentru ca nu am avut motociclete de tip GS, asteptam pareri pertinente doar de la cei care au mers pe GT-uri. Despre remorca nu-ti face probleme, ia-ti GTR si ti-o imprumut eu cu draga inima.

Uite ce descriere frumoasa a muncii mele, te unge la suflet. Noroc ca, spre deosebire de altii care se stiu, eu am plecat strict pentru mine si placerea mea, iar parerea celor de pe forum e total secundara. Avem calatori pe aici care nici n-au oprit bine motorul si asteapta aplauze pentru 2 poze si 3 randuri.

Multumesc.

Eu zic ca am redactat un ghid util pentru cei care vor sa faca pe cont propriu un astfel de drum. Amatorii de turism organizat, bineinteles pot alege alte variante. Chiar si ca lectura pentru cei care nu intentioneze sa calatoreasca in acea directie, nu cred ca e de lepadat. Iar faptul ca am pierdut destul de mult timp cu explicatii amanuntite (mai ales ca sunt un om ocupat), cred ca este de apreciat. Era mult mai simplu sa pun 20 de poze fara nici o vorba sau sa fac un colaj de imagini intr-un film psihedelic. Oarecum regret ca reactia la efortul meu pare mai mult negativa decat pozitiva.

Ma refeream la Norvegia si modul tau de abordare vis-a-vis de RGA si vacanta mea personala, sa nu extragem frazele din context. Stiu ca ai meciuri cu Bogdan, asta nu inseamna sa vezi scenarii unde nu sunt.

N-am de ce sa fac comparatii. Mi-am organizat vacanta asa cum mi-a placut mie, nu ca sa obtin aprobarea forumului moto. Amatorii de cauciucuri pentru izbit barca de debarcader le gasesc incepand de maine in containerul de gunoi de la United.

Baiatul asta a ramas cu fixatia cu remorca, nu se mai vindeca, desi inteleg ca a tras si el o sforaiala in tren de la Hamburg la Viena. Facand un total conform celor scrise in dreptul fiecarei zile ar fi: 2 nopti Paprika 80, 5 nopti St. Anton 310, 1 noapte Chamonix 90, 1 noapte Vacheresse 60, 1 noapte Val d'Isere 70, 1 noapte Le Sauze 60 si 3 nopti Ventimiglia 270. 14 nopti cu 940 euro.

Ziua 10 - duminica, Le Sauze - Ventimiglia. Vedere de ansamblu: intortocheala fara sfarsit (in sensul bun al cuvantului) Ramasesem restanti cu Col de la Bonette, fiindca ne ferisem de ploaie cu o zi inainte. Ca urmare, dimineata am facut cale intoarsa pina in Jausiers, de unde am inceput ascensiunea abrupta spre Bonette. Am tot urcat vreo jumatate de ora, trecand printre lacuri si zone de gol alpin, apoi a disparut si vegetatia. Ma uitam pe altitudinea indicata de GPS si mi-am zis ca nu mai trebuie sa fie mult. Intr-adevar, dintr-o data, dupa o curba, a aparut semnul asteptat. Probabil va fi maximul pe 2 roti pentru bine, deoarece este cea mai inalta sosea asfaltata din Europa. Sau cine stie, poate o sa ajung pe alte continente vreodata? Din acest punct poti merge direct spre Nisa sau poti reveni pe RGA. Nu stiu cum o fi prima varianta (sigur mai scurta), insa noi am preferat-o pe cea de a doua. Am luat-o inapoi, insa chiar pa langa lacul din imagine ne-a oprit politia montana. Ne-au explicat cat de importanta e viata salbatica, cum trebuie protejata, cum trebuie sa respectam animalele fara se le speriem. In clipa respectiva au trecut pe langa noi niste Harley in bubuieli de tobe si chiar m-a apucat rasul. Ca urmare nici ei n-au mai insistat si ne-au urat drum bun. Bine ca ne-au oprit, caci apoi imediat ne-am sincronizat cu niste marmote, singurele pe care le-am vazut in aceasta excursie. Am revenit in RGA si am traversat Barcelonette. De acolo am intrat pe un drum ultra-secundar, catre Col de la Cayolle. Acest drum a avut 2 proprietati principale: cea mai proasta sosea si cea mai frumoasa sosea din toata drumetia. Cu ochii dupa gropi si denivelari, sper ca nu am ratat mare lucru. Oricum, am mers pe o vale ingusta, plina de vegetatie agatata de stanci, iar din cand in cand treceam de pe un mal pe celalalt al unui rau nervos. Probabil din cauza asfaltului gaurit, n-am intalnit decat vreo cativa biciclisti de-a lungul acestei sectiuni. De fapt, cam tot timpul s-a intamplat un fenomen ciudat: ba intalneai droaia de motociclisti, ba dispareau in neant, nu mi-e clar pe ce drumuri. Oricum, ne-am vazut linistiti de treaba noastra si intr-un final, prin peisaje demne de revista, am ajuns sus. La coborare, brusc s-a schimbat calitatea asfaltului si am revenit la un mers ceva mai sportiv, desi "gumele" nu mai aveau demult vizibile semnele de uzura. Nu-mi dau seama exact cat am coborat, insa mi s-a parut o succesiune interminabila de curbe, satuce cu carciumioare de duminica, paduri de salcami, case sub stanci, lacusoare, tunele. Soseaua semi pustie ne-a scos intr-un final intr-un orasel numit Guillaumes unde, surpriza, sute de motociclisti impanzeau terasele si patiseriile. De unde se parasutasera toti, nu stiu. Fiind duminica, era plin de italieni veniti sa se "dea". Sincer, n-am vazut nicaieri pe unde am fost tipi mai priceputi si care sa-si asume mai multe riscuri. Majoritatea erau cu street-fightere sau supermoto, fara bagaje, in combinezoane, iar ce faceau pe curbe e greu de descris. M-a impresionat iuteala cu care schimbau inclinarea de pe o parte pe cealalta astfel ca oricat de stranse erau serpentinele, balansul stanga-dreapta se schimba instantaneu. Faptul ca depaseau la vizibilitate zero tine de altceva, dar fiecare cu socotelile lui. Imi pare rau ca nu le-am fotografiat cauciucurile: ca noi pe mijloc, rase complet langa talon. Ca sa ma intelegeti, nu erau unul-doi, erau cu zecile pe stilul asta. Credeam ca de aici incolo peisajul se va domoli si se va intinde catre mare, caci indicatoarele ne aratau tot mai putin km catre Nisa. Aiurea, cred ca a urmat cea mai virajata parte a drumului. Intai am urcat zdravan pina in statiunea de ski Valberg, unde din nou mi s-a parut forfota in toi. A urmat o coborare pustie apoi o trecere printr-un pas fara personalitate Col de la Couillole si cand credeam ca nu mai e nimic demn de semnalat, sa vezi orasel pe stil Veliko. De abia ce ne-am delectat cu imaginea lui, cand soseaua a inceput sa se rasuceasca printre niste stanci cu o culoare visiniu intens, de zici ca era toata marmura slefuita. La fel, premiera pentru mine, n-am mai vazut aceasta culoare la roci in stare naturala (de aceste dimensiuni). Pe aici, din nou singuri-singurei pe sosea. De ce oare? Nu-mi dau seama cat am mai mers, insa la un moment dat am facut jonctiunea cu o sosea mai importanta. Nu mai era mult pina la Nisa, doar vreo 50-60 km si noi tot in munti. Ne-am tras sufletul vreo jumatate de ora pe malul raului, atata ghidonat pe curbe mai rar gasesti. Poate mi s-a parut obositor fiindca deja temperaturile incepusera sa cam creasca, deja ajunsesem pe la 28 de grade. Parca altfel ne descurcam pe la 17 -18, ce vremuri placute... Repornim, mai mergem cativa km si bifurcatie: Nisa inainte, RGA stanga. Hai pe RGA, desi decizia a fost unilaterala. Urma ultra-celebrul Col de Turini, emblema pe care o aveam in minte despre Raliul Monte Carlo, pe vremea cand eram copil si devoram astfel de povesti ce mai scapau prin Almanahul Auto. Foarte frumoasa ascensiunea, drum taiat prin stanca si vegetatie abundenta, cu ace de par dar si cu zone de viteza, ca pentru un raliu adevarat. Sus statea sa ploua, insa ca sa marchez un vis implinit, am facut pauza la cate o inghetata. Poza si cu un salcam "ploaie de aur", care populeaza masiv padurile din zona. Toti erau infloriti in aceasta perioada, spectacol unic. Practic mai urma doar coborarea catre Menton ca sa declaram parcursa complet RGA. Cand ne-am pus in miscare, incepuse sa picure putin. La intrebarea "ne imbracam?" am raspuns "cine a mai vazut ploaie pe Coasta de Azur?". Am vazut eu dupa inca vreo 10 minute, ba chiar si grindina. A plouat cu spume, desi eram la vreo 10 - 20 km de Menton, iar soseaua era in continuare abrupta si virajata de spuneai ca suntem la Vidraru. Ce sa te mai imbraci, ne-a udat bine de tot, n-au scapat nici pasapoartele, telefoanele si aparatul foto. Am strans din dinti si am mers usurel in continuare. Bineinteles, cu 10 metri inainte de Menton ploaia s-a oprit si chiar s-a vazut si soarele. Incredibil cat de brusc se termina muntele si intri in forfota unui ditamai orasul (caci Menton este un oras mare, nu doar o statiune asa cum gresit credeam). Dintr-o data atmosfera de vacanta, palmieri, flori mediteraneene, terase pline, aglomeratie de sezon. Foarte cochet Menton, nicidecum ca alte orase mai vestite (gen gaura de banditi - Nisa). Noi am trecut granita in Italia, in primul oras - Ventimiglia, acolo gasisem cazare mult mai convenabil decat in Franta. Dupa vreo 20 de minute cu marea pe dreapta si atmosfera de litoral pe stanga, am ajuns si la hotelul nostru, aflat chiar pe faleza. Acolo erau cazati membri unui club german Kawasaki Z1000, asa ca am putut vedea toate generatiile acestui model. Urma o pauza binemeritata la mare, 3 nopti la hotel Kaly, 3 stele 90 euro camera/noapte. Povestea se apropie de sfarsit. Ziua 11 - luni: plaja, baie, mers cu moto la spalatorie. Acolo am intalnit specimenul de roman idiot get-beget. Astia care lucreaza acolo cred ca au ura pe cei care ne permitem sa ne facem vacanta unde ei dau cu sapa din greu, altfel nu pot sa imi explic. Am mai patit o chestie similara cu o chelnerita in Salzburg, care dupa ce ne-a lasat sa comentam calitatea indoielnica a mancarii, sa-i explicam in germano-engleza ce dorim de la ea si alte incercari de comunicare, sa ne intrebe senina la final, intr-un dulce grai de la Arad: "Nu v-a placut, nu-i asa? Asa e aici in centru, nu-i mancarea buna, ii dai turistului repede ceva si-l faci sa plece, sa vina altul in locul lui." Sa nu-ti vina sa-i spargi capul? Revenim la spalatorie, self-service in benzinarie, motocicleta mea cu numar de Bucuresti, adica ce vrei mai evident ca sunt roman? Trebuia sa bag niste fise euro intr-un aparat care sa imi dea la schimb jetoane pentru Karcher. Nu functiona aparatul si-l intreb pe un baiat angajat acolo cum sa procedez. Total lipsit de amabilitate imi spune ca e defect. Se invartea pe acolo si patronul, care bineinteles ca si-a dat interesul si a aparut cu niste fise. L-am intrebat apoi din nou in italiana pe baiatul bun la toate cum functioneaza masinaria. Din nou raspuns in 2 peri, dar am facut abstractie. Dupa spalat am vrut sa o sterg cu niste lavete, dar imi trbuia un robinet cu apa, cel de langa rampa nefunctionand. Baiatul imi zice ca e inchisa apa si ca sa-mi vad de drum. Cum sa fie inchisa apa, cand abia am spalat moto? M-am dus in extrema cealalta a benzinariei, la vreo 50 metri unde am gasit alt robinet. Du-te, vino de vreo 5 ori, sa tot spal carpele. La final, precum vita din Salzburg, ma intreaba boul: "Tu sei rumeno?". Ce raspunsuri i-am dat ar genera warning points. Cam atat despre conationalii nostri. Dupa-amiaza, in tinuta de vara, am pornit catre Monaco si Nisa. La Monte Carlo am parcat in port, in fata sediului politiei si am parcurs pe jos o tura care aducea cu traseul circuitului de F1. In fata Cazinoului, vestitul rond de flori era transformat in podgorie de vita de vie, cu stalpi de beton si araci. Mi-am pus intrebarea de ce si am gasit rasounsul pe net: omagiaza astfel nu stiu ce soi de vinuri, care se vand intr-o retea de 19 restaurante. Va dati seama ce scoruri trebuie sa fie in acele restaurante care si-au permis o astfel de reclama. Am coborat apoi catre tunel pe cea mai vestita curba din lume, asa cum e mentionat pe o placa pusa in locul respectiv. Dupa tunel, am revenit in saracia din port, la ruginiturile ancorate pe acolo. Am revenit la motocicleta si am refacut tura si calare, apoi am iesit prin reteaua de tuneluri catre Nisa. Drumul de coasta e foarte frumos si relaxant, pacat insa de asfaltul care ar trebui refacut in totalitate. Despre Nisa nu pot sa spun decat ca e un oras mare, plin de magrebieni dubiosi. Ne-am dus bineinteles catre Promenada Englezilor, faleza lunga de cativa km, pe care se afla cele mai reprezentative hoteluri si cazinouri. Noroc ca fusese turul Frantei cu vreo saptamana inainte si era proaspat asfaltata. In loc de englezi, pe inserat la plimbare erau doar personaje care te faceau sa-ti iei talpasita rapid. In benzinaria Elf situata chiar pe acest bulevard de lux, nu puteai decat sa platesti in avans, apoi te lasa sa pui carburant. Eu care vroiam sa fac plinul, am lasat intai cardul garantie la casa si, dupa ce am alimentat, m-am intors sa platesc si sa-l recuperez. Asta cred ca spune multe despre ce inseamna sa lasi de izbeliste totul, in numele drepturilor omului. Ca urmare, nema poze, ca sunt destule pe internet si inapoi catre Ventimiglia. Drumul de intoarcere a trecut din nou prin Menton, ocazie cu care am remarcat din nou cat de frumos este, mai ales prin comparatie cu Nisa. Ziua 12 - marti: dimineata, de pe fereastra camerei, mi s-a parut hus de pe motocicleta cam ciufulita. Fusese bataie de pisici in timpul noptii, doar iesisem pe la 2 cu zzzt. Cum asta e norocul meu, nu se caftisera pe vechiturile alea de Z1000, ci taman pe parbrizul meu. Am coborat: husa sfasiata, parbrizul cu urme de gheare de sus pina jos. Deja socoteam cat ma costa un nou parbriz, caci arata jalnic. Am dat totusi cu degetul pe el si, incredibil, zgarieturile adanci se duceau ca in reclamele de prost-gust de la TV, unde zgarie capota cu cheia si apoi da cu carpa si nimic. Deci publicitatea pentru materialul din care e facut V-stream nu e de pomana. Am curatat pina nu a ramas absolut nimic si cine ma cunoaste stie ca sunt foarte exigent. Deci nu a ramas absolut nici o urma. Acest incident odata rezolvat, am dedicat restul zilei balacelii si inghetatei. Ziua 13 - miercuri: zi de tranzit catre St. Anton. Toate bagajele incarcate si am pornit de dimineata, aveam 700 km in fata. Am mers pe autostrada Genova - Milano, am iesit apoi catre lacul Como. Am mers prin tunelurile de pe malul sau drept si am cotit catre Bormio. Ati ghicit, Bormio = Stelvio, era pacat sa nu punem un punct frumos la finalul calatoriei. Am urcat pe o vreme incerta, insa una peste alta a fost in regula. Pot sa zic ca nu a fost cu repetitie, in 2009 il parcursesem in sens invers. Sus am mancat chifla obligatorie cu carnat si varza. La coborarea catre Nauders vremea a devenit senina, deci ne-am bucurat in voie de unul din cele mai frumoase drumuri, pe care revin de fiecare data cu mare placere. Reintoarcerea la civilizatia si peisajele austriece ma face de fiecare data sa ma intreb ce caut in Franta sau Italia (scotand din discutie peisajele). Landeck si apoi stanga catre "casa", am ajuns la St. Anton, unde eram asteptati cu drag la pensiune de ceilalti 2 tovarasi de drum: 10 si 24. Evaluarea pneurilor si satisfactia ca ne-au dus cu bine pina la final: A urmat o zi de relaxare, apoi, fara sa mai intru in amanunte care sa-i excite pe marii calatori de pe forum, am incarcat motocicleta pe remorca si duminica la pranz am ajuns la Mogosoaia. Bineinteles, pe drum au fost si niste opriri de tip shopping, incluzand Louis. Sper ca v-a placut relatarea si sa ne auzim cu bine. Vlad

Am inteles acum la ce te referi, am incurcat denumirile. Recunosc, nu pot urmari filmuletul lui. Stiu la ce te referi, am urcat la Edelweiss, chiar a fost o problema de trafic pe drumuletul ingust. Daca e vreme senina, intr-adevar, perspectiva e superba. Daca insa e innorat sau ploua, pierderea nu e mare.

Stiu si eu ce aventura? Poate una cu pisici, peste vreo cateva zile. In rest, nimic neprevazut sau palpitant, ci doar locurile pe care incerc sa le descriu. Bogdan, in Franta nu prea sunt pensiuni, ei nu merg pe stilul germanic. Sunt hoteluri sau blocuri intregi cu studiouri si apartamente de inchiriat pentru perioade scurte. Asa era si la Brides les Bains, ti-am povestit excursia la ski de acum 2 ani. Preturi mai mici sunt sigur ca erau daca aveai rabdare sa cauti. Toate statiunile montane de pe RGA traiesc in special datorita turismului din sezonul de ski. Acum nu cred ca erau ocupate mai mult de 10 %. Totusi e mai bine sa mergi la sigur, fara sa mai pierzi timpul cu cautatul la destinatie.

Asta-i stilul romanesc, n-ai ce-i face. Romanul e prea smecher sa spuna: "Da, asta e, n-am stiut de zona respectiva, poate data viitoare". Nu, romanul autentic descalifica tot ce nu stie el. Faptul ca n-ai trecut prin zona mentionata este echivalent, dupa parerea mea cu o vizita la Garmisch in timpul intrunirii moto, fara sa te duci la intrunirea moto. Eu n-am avut rabdare sa ma uit la cadrele din colajul tau, mi se pare un stil obositor de prezentare. Dar faptul ca s-a mai mirat cineva pe tema respectiva, nu te pune pe ganduri? Oricum, nu mai continui discutia, ca e inutila.

Eu n-am vrut sa fiu sarcastic, doar am spus ca e pacat ca n-ai stiut ca facand la stanga vreo 5 km ajungi intr-o zona pe care e pacat ca ai ratat-o. Daca nu iti plac pasurile alpine, de ce n-ai luat-o pe autostrada? Cateva poze de anul trecut, ca sa stii ce ai pierdut sau nu.

Mi-a facut site-ul figuri, era sa pierd toata munca. Pina la urma a fost doar balbaiala in ultimele poze. Reiau. Am trecut tunelul si am coborat mult si repede, pina la Briancon. In aceasta coborare am inceput sa simt primele probleme cu cauciucurile, care se toceau in ritm alarmant. Deci adio vitejii! Pina la Briancon nu-mi amintesc de lucruri demne de semnalat, ce-i drept am si vorbit cam mult la telefon. Pranzul la Briancon si apoi la deal pe Col d'Izoard, aflat si el in top 5. Ce este intersant pe pasurile cele mai cunoscute, este faptul ca te intalnesti in cate o sicana cu un fotograf profesionist care pozeaza tot ce-i trece prin fata, cat e ziua de lunga. Pe masina scrie numele unui site, iar in varf, unde oricum opresti, gasesti carti de vizita. Intri pe net, selectezi zona, ziua si ora, apoi sigur de regasesti. Preturile cam mari, gen 10-15 euro poza, insa cred ca au clienti destui. Asa ne-am gasit si noi 3 instantanee, la ora 15:13. http://www.griffephotos.com/YOUR-2013-PICTURES-MOTORBIKES-AND-NICE-CARS-Le-Col-de-l-Izoard-July-2013-06-July-2013,1477,2,en,f,g96,n9.html Am incheiat ziua cu Col de Vars, unde deja lumea se lenevise, cursele se incheiasera si plaja in sezlong era la putere. La acest popas, eu am avut o dicutie serioasa cu GPS-ul Marcel, care, dupa amenintari repetate, mi-a inteles doleantele. De sus, dinspre Bonette, veneau nori amenintatori, asa ca ne-am luat talpasita rapid catre Le Sauze, statiune de ski de langa Barcelonette. Am tras la hotelul L'Equipe, magnet pentru motociclisti, caci era ditamai garjul plin. Adevarul e ca pe booking.com iti sare primul in fata cand dai cautare pe 10 km in jurul Barcelonette. Conditii foarte bune, 60 euro camera, doar berea pression era cam piperata. Oricum, am ajuns la timp, caci i-a dat o ploaie cu spume. Au aparut la un moment dat si unii murati mai rau ca niste castraveti: erau cei care n-au mai avut rabdare pentru "acoperisul soselelor europene asfaltate" - Col de la Bonette. Pozele de sus de pe Galibier vad ca nu s-au incarcat corect, asa ca le mai pun odata: Vad ca te roade tare treaba cu remorca, poate ca mai sunt si altele de zis in afara de asta. Oricum, in caz ca ai citit pe sarite, remorca a ramas in Sankt Anton, 2 tari mai la est. Cat despre Turul Frantei, banuiesc ca motocicletele si masinile oficiale sunt aduse de sponsor in mod organizat pina la start. Poate ca Skoda isi aduce masinile pe trailer, iar Kawasaki in remorca. Ma indoiesc ca vei gasi parcata la Alimentara sau in fata la Louis vreo masina sau motocicleta oficiala, parte a unei competitii.

Ziua 8 - vineri. Intai o scurta introducere despre modul cum am gandit traseul. Propriu-zis, RGA are cam 690 km pe varianta principala, fara alte bucle adiacente. Am impartit distanta la 3 si au rezultat etapele zilnice, undeva in jur de 220 - 250 km. In functie de aceste distante am cautat si cazarile, pe principiul review cu nota peste 7,5 si pret cat mai bun. Initial am crezut ca o sa fie timp berechet pentru 250 km pe zi si ca o sa ajungem prea devreme la hotel, insa s-a dovedit ca mediile orare sunt mici si opririle dese, asa ca niciodata nu am finalizat ziua inainte de 18,30. Am tinut sa fac traseul ca la carte, adica inceputul la Thonon les Bains si finalul la Menton. Am scris la inceput care este site-ul pe care l-am considerat cel mai util. Prima etapa: Thonon les Bains - Val d Íserë. Am plecat de fapt din Vacheresse si am urcat 18 km catre nord, pina la lacul Leman. Ce m-a mirat este cat de aproape sunt muntii fata de malul sudic al lacului. Mai tranzitasem de cateva ori pe malul nordic, de la Lausanne la Geneva, dar nu mi-am dat seama ca vis-a-vis muntele coboara pina langa apa. Evian si Thonon, desi cam par statiuni pentru mosnegi, iti dau asa o senzatie de viata fara griji si relaxare, de iti vine sa arzi gazul pe-acolo vreo saptamana - plimbare, inot, yole. Noi am facut doar cateva poze pe faleza de la Thonon. Dupa scurta relaxare, am pornit catre sud. Inainte de urcarea catre primul pas, stiam ca avem ca obiectiv Gorges du Pont du Diable. N-aveam exact idee ce sunt astea, dar am zis ca daca ne ies incale, sa oprim. Si bine am facut. Se cumpara bilete 11 euro/2 persoane si se coboara pe o carare intr-o vale. Ajungi la o casuta, fara inca sa iti dai seama ce urmeaza si astepti un ghid. Abia cand te preia, iti deschide o poarta si cobori pe o scara ca de incendiu intr-un jumatate canion, jumatate pestera, sapat de un rau incredibil ca si culoare. Se coboara cam 40 metri pina aproape de nivelul apei si apoi se poate observa si podul Diavolului, practic o punte de stanca intre cele 2 maluri. Am ramas impresionati de cele vazute si ne gandeam cat de usor era sa ratam obiectivul. Multumiti am urcat inapoi in sosea, unde bineinteles era plantat un mic restaurant, doar veneai insetat si infometat dupa drumetie. Am cotizat constiinciosi. Pornim mai departe, trecem pe langa ruinele manastirii Aulps si urcam pana la primul pas Col de la Colombiere. Lume multa, ciclisti cat cuprinde, masini de epoca si chiar si o capra salbatica. Ca paranteza, ramasesem cu impresia privind diverse poze de pe traseu facute de altii, ca RGA inseamna mai mult sosea prin gol alpin, probabil fiindca toata lumea se pozeaza in varf. Nici gand, treci prin toate formele de vegetatie, diversitatea e incredibila si peisajul se schimba extrem de rapid. Prima zi as caracteriza-o ca asemanatoare cu zonele de tip Transfagarasan. Am continuat cu Col des Aravis unde se vindeau niste piei de vaca ultra, parca as fi pus si eu vreo doua sub sa. Apoi Col des Saisies, unde era si o statiune in care deduc ca au fost ceva probe olimpice. Acolo am fost doar la WC. Am coborat catre lacul de acumulare Roselend, foarte mare si interesant ca pozitionare. De acolo, abrupt pe serpentine, pina pe Cormet de Roselend. Poza de acolo am pus-o si pe celalalt topic si am provocat putina agitatie, dar intre timp cred ca apele s-au linistit. Astfel ne-am apropiat de Val dÍsere. Chiar inainte de a ajunge, poza unui alt baraj. La Val dÍsere, oraselul pustiu, insa extrem de interesant: toate constructiile sunt placate cu piatra, indiferent ca sunt noi sau vechi; inclusiv tiglele sunt bucati mari de paitra, taiate in felii subtiri. Am stat intr-un hotel de nota 10, o cladire veche, renovata respectand toate traditiile, dar utilata ultra modern si cu toate facilitatile mascate in barne de lemn, dulapuri vechi, podele de stejar. Pret: 70 euro/dubla. Ziua 9 - sambata si etapa Val d'Isere pina la Barcelonette. Ca privire de ansamblu, odata cu apropierea de sud, varfurile muntoase devin tot mai golase, dispare chiar si pajistea alpina, cateodata peisajul la mare inaltime pare desertic. Deci dupa noaptea petrecuta in hotelul high tech cu iz traditional, am luat asa zisul mic dejun frantuzesc (bani aruncati pe apa sambetei) si am pornit pieptis catre vestitul Col d'Iseran. Ascensiune a fost foarte rapida, curand statiunile au ramas undeva foarte jos. Ma asteptam sa vad mult mai multa zapada, in urma cu 3 saptamani vestile erau ca utilajele de deszapezire s-au blocat in nameti de 7 metri. Oricum, dupa pasul propriu-zis era o partie unde se schia bine mersi, cu telescaun si tot dichisul. Pauza s-a incheiat si am pornit-o la vale. Dupa coborarea pina in primul orasel, peisajul se schimba si mergem in sfarsit pe drum drept pentru un timp. Puteti sa credeti ca ajunsesem sa tanjim dupa cate o linie dreapta, sa dam drumul putin la herghelie? Totusi eram inca la altitudine mare, in jur de 1500 metri, intr-o vale foarte larga. Din acest moment au aparut tot mai multi motociclisti, fiind probabil sambata. Inclusiv am vazut si niste italieni mergand cuminti, lucru rar. De fapt mergeau dupa o ambulanta, probabil un coleg riscase prea mult. Am trecut printr-un Col de la Madeleine, insa altul decat cel vestit, pe langa fortul Marie Christine si ne-am apropiat de o zona ultra mediatizata in Turul Frantei, Telegraphe si Galibier. Si sa vezi surpriza, cand sa intram pe zona de inceput a Col de Telegraphe, mare cursa ciclistica. Bucurosi ca totusi nu inchisesera circulatia (sau o inchisesera si noi nu ne-am dat seama, ca prea erau doar biciclete) am pornit in depasire. Chiar era interesant si pentru ciclisti, ei aspiranti catre Turul Frantei, noi calare pe GTR, motocicleta oficiala pentru Le Tour. Ne gandeam ca o sa fie probabil treaba de 5 minute ca sa se elibereze drumul, insa ciclistii nu se mai terminau si aveau numere tot mai ciudate pe spinare de gen 9654. Pina la urma s-a dovedit ca erau chiar vreo 10000 de participanti la tour des Vacances, din multe tari, de toate varstele, super antrenati, iar coloana tinea cateva zeci de km, finish-ul fiind tocmai la Briancon. Ne-am impacat cu ideea ca trebuie sa impartim soseaua si am continuat pe Galibier. Chiar ne simteam ca in Turul Frantei, doar urcarea aceasta este legendara, prin peisajele unice. Cand te apropii doar la vreun km de varf, ai doua variante: traversezi muntele prin tunel, sau urci serpentinele pina sus. La aceasta bifurcatie ni s-a infundat socoteala, niste jandarmi ne-au aratat fara echivoc gura neagra a tunelului. Asta e, bine ca am ajuns si pina acolo. Nefiind echipati ca si Chris Froome, n-am putut sa le facem paguba in zona de refresh a competitiei.

Din pacate ai ratat cireasa de pe tort.

Lasa-l Bogdane, nu mai glumi pe seama lui, abia astepta si el o portita sa spuna ceva inteligent si dupa toata povestea atata a putut. Fii atent insa cum judeca cu masura diferita, in functie de personajul principal. Uite ce ma sfatuia el pe celalalt topic de RGA, unde chiar deja regret ca m-am bagat, fiindca oricum fiecare o tine pe a lui: "Prietene......daca te deranjeaza etichetarile la adresa ta ......vezi-ti de turele tale si nu te mai baga .nu te-a invitat nimeni sa-ti dai cu parerea .ai ceva de spus on topic esti bine venit,daca nu....DRUM BUN!!!!" Stimate sorin das, eu nu iti adresez acest indemn, ci chiar te rog sa citesti in continuare, poate exista zone care voua v-au scapat: de exemplu, Gorges du Pont du Diable, ai sa le vezi descrierea curand.

Ziua 7 - joi: n-am dormit prea grozav, ma tot gandeam la starea vremii. Astia de la meteo o dadeau cam pe ploaie, eu ma uitam pe harta norilor si nu intelegeam de ce. La un moment dat s-au auzit niste bubuituri si am sarit speriat: ce-i, ce s-a intamplat? Nu-i nimic, se crapa de ziua. Pina la urma, a fost mai mult ca mine, adica pina pe la ora 10 a fost plafon de nori, insa peste 2000 metri - soare orbitor. Iar noi aveam treaba la 3900 metri. Ca urmare am pornit prin targ, catre telecabina. Motocicleta a ramas la hotel, impreuna cu castile, desi predasem camera. Frumusel Chamonix si destul de plin de viata. Restaurantul Saracilor? Nu prea. La telecabina, la fel ca si la Wengen si alte locuri celebre de care s-a auzit pina hat-departe, plin de japonezi. Astia strica preturile si dispozitia oriunde s-ar duce. Incercam sa facem abstractie, platim suta de euro pentru 2 bilete si ne indreptam prin ceata catre statia intermediara. La un moment dat insa, in drumul catre varf, am iesit din nori. Intr-adevar, un peisaj incredibil a aparut dintr-o data sub privirile noastre. Nu stii ce sa admiri mai intai, muntii sau realizarea incredibila a celor care au cladit acest ansamblu de beton si metal in stanca ostila. Cu Mont Blanc in spate cei doi protagonisti. Oricum, Mont Blanc e cel mai inalt, insa pare doar o cusma de zapada. Ceilalti munti din jur mi s-au parut mai spectaculosi. Alpinisti cu duiumul, turisti, gura-casca, caldura incredibila, multe de vazut, inclusiv muzeul alpinismului. Am pierdut vreo 2-3 ore fara sa ne dam seama (cea mai bine cheltuita suta de euro). Intr-un final am luat-o in jos, intre timp se dusesera toti norii, asa ca am vazut si Chamonix-ul de sus. Multumiti de isprava noastra, am bagat ceva la ghiozdan si am incalecat pe-o sa, de fapt pe singura pe care o aveam la dispozitie. Directia: Vacheresse, undeva aproape de Evian. E clar, inevitabilul se apropia, a doua zi incepea oficial Route des Grandes Alpes. Am luat-o inapoi catre Elvetia, cu scopul principal de a-mi scoate parleala cu ploaia de pe Forclaz si cu scopul secundar de a pune benzina la preturi omenesti, in franci elvetieni. Si mi-am scos parleala, nu gluma, chiar daca zona cea mai pe gustul meu era la vale. Curbe relativ stranse si apoi bucati drepte de cate 300 - 500 metri - am malaxat bagajele bine de tot. Un mic comentariu referitor la GTR: eu am avut ZZR1400 pina anul trecut si la trecerea pe GTR am constatat ca sunt mult mai sprinten si sigur pe mine, in viraje. Probabil ca echilibrul din solduri si nu din umeri este mult mai potrivit pentru mine. In orice caz, la momentul respectiv inca mai aveam cauciucuri, asa ca am mers ca pe sine, fara griji. Dupa un drum de doar 90 km, am ajuns la hotel Plein Soleil. O piscina de relaxare oare ar merge? Cazare : 60 euro doua incaperi lipite, deci un mini-apartament. La masa de seara am optat pentru meniul fix de 14 euro, dar cand am vazut cate feluri ne-a adus, am crezut ca lipseste un zero. Pai numai la platoul de branze mucegaite le-am facut o paguba de neuitat. Urmeaza ziua 1 din RGA. A fost prezent, cum sa nu, sa vezi ce am pe piciorul drept si pe spate. Unde o fi hibernat, derbedeul?

In afara de motivele descrise deja, sa mai adaugam: - parerea partenerei de drum; - dorinta de a cumpara diverse chestii, de la maruntisuri (inclusiv deo, sampon - acelasi pret ca la noi, dar de 3 ori mai bune) pina la chestii voluminoase (de exemplu, mi-am luat mobilier de camping de la Louis).

Usurel, ca nu sunt masina de scris, plus ca mai sunt si altele de facut. Vine continuarea mai pe seara.

Ziua 5 - marti, ultima inainte de plecarea in circuit. Inca vreme foarte frumoasa (meteorologii lor nu sunt cu nimic mai breji ca ai nostri). Ca urmare, am urcat pasul Arlberg si am facut o plimbare de o dimineata in zona Zurs - Lech. Acest Lech este o bijuterie, din pacate mai mult pentru portofele grase si foarte grase (dupa standardul lor, nu al nostru). Oricum, este o incantare, atat oraselul, cat si imprejurimile. Din loc in loc, cate o atractie mai exotica. Nu stiu de ce cuvantul "buruiana" nu exista in vocabularul din partea locului. Cam asa se prezinta o pajiste, in asteptarea cositorilor. Si o sugestie austriaca pentru cheile de la masina, sa nu le rataciti. Spre dupa-amiaza ne-am retras la barlog, pentru a sorta lucrurile necesare si a le ingramadi in 3 coburi si un tank-bag. Restul , in portbagaj, pentru ultimele zile. Rezumat financiar: 3 zile cazare in pensiune 3 stele, 62 euro/zi camera, total 196 euro. Ziua 6 - miercuri, marea plecare. Bineinteles, nori amenintatori. Ne-am urnit pe la 9,30, cu destinatia finala Chamonix. Era timpul sa vedem si noi Mont-Blanc, singura grija era ca vremea sa nu ne incurce planurile. Pana in Lichtenstein am mers pe autostrada. Acolo si-a dat drumul ploaia si am trecut la costumele de rigoare. Traseul prin Elvetia nu a inclus autostrazi. Am mers in directia Andermatt, peste Oberalp pass si Furka. La Oberalp a fost cat de cat in regula, ploaia ne-a dat un ragaz. Oricum, fata de 2009, elvetienii si-au reparat drumurile de munte, iar la cabana din imagine au aparut si robinetii de apa calda, la toalete. Catre Furka treaba s-a cam imputit, incet-incet termometrul s-a dus la 4 grade si hopa si lapovita. Vizibilitatea in varf cred ca era de vreo 10 metri. Totusi am reusit sa facem cateva poze. Fiind un loc vazut deja, nu pot sa spun ca starea vremii a fost vreo drama. Ne-am continuat drumul, frumos dar ploios si am strabatut toata Elvetia pina la Martigny. Mai aveam de trecut doar Col de Forclaz ca sa ajungem la Chamonix. tot pe ploaie s-a intamplat acest lucru, insa mi-am scos parleala a doua zi. Am tras la hotelul Croix Blanche, in buricul targului, 3 stele, pret 88 euro camera dubla, parcaj pazit. Din fericire, aceasta a fost singura zi mohorata a excursiei. Iti trebuie un calculator, acces la internet si bunavointa timp de o ora. O sa vezi preturile si conditiile de cazare pentru fiecare etapa. Prin comparatie, totalul o sa fie surprinzator.

Intai cateva raspunsuri scurte. Dupa cum am spus, asinii si-au facut datoria cu brio pina la St Anton. Misiunea lor s-a incheiat pentru 10 zile si i-am bagat la grajd. Deci nici o grija, nu ramane geterelul neutilizat. De tren nu mi-am pus problema niciodata, ala te duce doar pina in gara si te lasa cu catrafusele pe peron. GTR dus pe remorca sa nu se uzeze - da, in special cauciucurile. La o greutate totala pe care am estimat-o la 550 kg, cred ca a fost o decizie corecta. Oricum, am cam calculat-o gresit si nu am schimbat pneurile inainte de plecare (aveau 11000 km). Am zis ca mai merg macar 3000 km si o sa vedeti cum arata la final. Nu mai zic de spatiu si confort, plus loc pentru cumparaturi la intoarcere, deci consider ca am facut un bun compromis. In rest, multumesc pentru aprecieri si sa continuam relatarea

Ziua 4, luni - vreme superba, relaxare, pina la un punct, si anume vizita obligatorie la roller coaster Imst. Am avut noroc, nu a fost aglomerat, asa ca baietii de la instalatie ne-au lasat cate 5 minute fata de caruciorul din fata, sa fim siguri ca nu intalnim vreun obstacol. Am mers, bineinteles, pe principiul FARA FRANE. Dupa ce ne-am linistit putin, am mers prin Landeck - castel, magazine, plimbare de voie.

Dupa mai multi ani de amanari ale acestui traseu, in sfarsit vara aceasta a venit randul pentru Route des Grandes Alpes. Amanarile au fost cauzate in special de drumul foarte lung pina la inceperea propriu-zisa a traseului, cu inconvenientele de rigoare: lipsa spatiului de bagaje pentru 2 persoane, uzura inutila a motocicletei pe autostrada si lista poate continua. Am trecut de aceste inconveniente reusind sa pregatesc remorca moto intr-un mod care sa ma faca sa stau linistit, adica am scapat de obsesia pietrelor si prafului aruncat de rotile masinii. Am echipat remorca cu un coviltir de 1,50 m, exact indeajuns ca sa se strecoare parbrizul pe dedesubt. Logistic fiind deci pus la punct, am intocmit traseul, lucru simplu, caci despre acest subiect informatiile abunda. Am urmat ruta clasica, avand ca principal ghid http://www.losapos.com/great_alpine_road. Toate rezervarile le-am facut cu vreo 2 saptamani inainte, prin booking.com, tinand cont de notele primite de la turisti. Pretul tinta: 50 – 99 euro/zi camera si o sa vedeti ce a iesit. Ziua 1, vineri – plecare dupa-amiaza de la Bucuresti, escala peste noapte la Sibiu si verificat prinderile motorului. Prima surpriza: consumul de motorina cu prelata remorcii – 10 … 11 l/100km, viteza de deplasare maxim 110 km la ora. Deci cam 4 l/100 km mai mult decat fara remorca, dar sa nu ne grabim cu concluziile, o sa vedem in curand ce punem in rezervoare in scumpa noastra patrie. Ziua 2, sambata – tranzit Sibiu – Paprika Csarda, cazare in noul hotel, conditii de nota 9,5, pret 40 euro/camera. Ziua 3, duminica – tranzit Paprika Csarda – Sankt Anton am Arlberg, tabara de baza pentru masina si punctul de plecare in excursia moto. Am stat la pensiunea unde mergem de obicei la ski, catarii intrand la garaj. Vedere superba de pe balconul camerei, simti cum te linistesti instantaneu. Sa nu uit precizarea, dupa alimentarea cu motorina BP la Sankt-Polten, surpriza de proportii, consumul a scazut la 7,5 l/100 km. Mai constatasem diferente de fiecare data cand iesisem din tara, cam de 1,5 l, insa fara remorca. De data asta insa, concluziile te fac sa sabotezi pe benzinarii romani (pestele e imputit sus, la rafinarie si se mai altereaza si pe parcurs).