Sari la conținut

Lonerider

Super Membru
  • Număr conținut

    579
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de Lonerider

  1. Uite, eu am avut o motocicleta de 19 ani, pe care am luat-o intr-o stare jalnica (estetic vorbind), dar cu motorul functionand bine, dupa parerea mea. Nici nu am fost eu sa o vad si sa o probez. Am vazut-o intr-o fotografie la rezolutie mica pe internet si am trimis pe cineva necunoscut mie si cu care am vorbit doar la telefon, sa o cumpere si sa mi-o aduca. Toate astea printr-un intermediar din tara, pe care il cunosteam doar si care cunostea pe tipul care a fost sa o cumpere. Odata adusa, am ramas putin dezamagit de cum arata (asta nu se putea vedea in poza de pe net, desi neamtul mi-a zis ca e "uzata"), iar km la bord erau cei scrisi in anunt. Nu am putut garanta ca erau reali sau nu, dar motorul functiona bine (la vechimea ei), iar eu am pus umarul la treaba si am facut-o pe placul meu, cu usoare investitii. M-am bucurat de ea trei ani si distante relativ lungi, fara sa ma lase in drum, sa nu porneasca, etc. Am dat-o din motive de sanatate si mi-a parut rau. Acum, ca am ramas fara, si e tare greu, ma uit sa-mi iau alta. Nu mai dispun de bani multi, asa ca ma uit dupa ceva ieftin. Am dat de modelele de la Honda, respectiv VF750S (Sabre) sau VF750C (Custom), din anii '82-'86 (20 si de ani). Cardan, desing placut (din pct. meu de vedere), la care nu stii daca ce au pe bord e real sau nu, dar, atat timp cat motorul funtioneaza bine, nu a fost trantit sau accidentat, investind munca, pasiune si ceva bani, poti sa aduci o motocicleta in stare foarte buna de functionare si estetica si pe care sa te poti baza. Fie vorba intre noi, la fel cum cu o motocicleta veche poti ramane in drum, tot asa, si cu o motocicleta noua se poate intampla. E un fier, pana la urma, facut de om cu perfectiunile sau imperfectiunile de rigoare. Asta nu e un sfat sa procedezi ca mine, sunt , doar, opinii personale. Ideea e ca sunt atatea documentatii si discutii pe forumuri in Internet, incat iti poti face idei despre ce iti place, ce vrei si ce ti se potriveste.
  2. De modelu Sabre am uitat. Multam de idee. Pana la urma cred ca renunt la Suzuki GSX1100G. Motivele: are motorul de GSXR 1100 modelul anterior anilor '90 (nu de Bandit) si e cu alternator clasic (cu perii). Raman sa caut celelalte modele, sa sap, sa citesc si sa adun bani
  3. Salutare. Am postat gresit la sectiunea oferte... Caut si eu un manual de reparatii sau de intretinere pentru SUZUKI GSX 1100G (1990-1993/4). Ma poate ajuta cineva?
  4. Caut si eu un manual de reparatii sau de intretinere pentru SUZUKI GSX 1100G. Ma poate ajuta cineva?
  5. Salutare tuturor. Stau si ma gandesc ca e greu fara motor si nu stiu cat oi putea rezista. Privesc si vad curtea ca e goala, masina nu conteaza. Acum stau si ma uit pe internet ca sa caut un model de motocicleta care sa-mi placa si care sa o pot lua. Las doar pana la anul, daca nu ma dilesc pana atunci, apoi incerc sa vad de unde pot sa ma imprumut de ceva bani sau sa gasesc undeva sa-mi fac un card cu descoperire (si cu dobanda acceptabila). Imi trag cu ochiul mai multe modele vechi, desi nu stiu daca merita investit in ele. Ar fi si VX-ul printre ele, dar nu stiu daca ma voi opri la asa ceva. Motivul? Un altul ca cel pe care l-am avut nu cred sa mai prind. Cred ca ma voi axa pe modelele de la Honda, repectiv VT750/VT800 anii 1986-1988, VT1100 anii 1988-1991, VF1100C din 1987-1988 sau Suzuki VS1400 (1987-1990), GSX 1100G (1990-1994) ori un VX800 complet echipat (cum l-am avut al meu). Motoare numai cu cardan. Daca stiti sau cunoasteti detinatori de asa ceva, as fi bucuros sa aflu detalii despre modelele enumerate. Oare se mai ocupa cineva cu transport moto pe platforma/remorca/duba pe aici si cam care ar fi preturile? Toate cele bune si bucurati-va cat mai tine vremea de ele. Mesaj completat @Burlacu'@ Poza din avatarul tau am vazut-o pe Adventure Rider (advrider.com) cumva? Mesaj completat Mai este un VX prin Craiova? Am vazut un owner pe bikepics.com
  6. Are cineva prin tara sau ai avut ocazia prin alte parti? Sunt curios de modelul asta de motocicleta. Daca ma poti pune in legatura cu cineva care stie mai multe detalii, as fi incantat, mai ales sa aflu cum se comporta motorul la un nr mare de km rulati. Toate cele bune.
  7. Inca nu iau sau, poate, nu prea curand. De coltul asta de forum nu o sa ma despart. M-am simtit prea bine aici si cu acest motor, ca sa renunt asa usor, insa planurile nu se arata intotdeauna asa cum le faci. Uneori, in viata, apar alte prioritati... Da' bere mai putem bea si de intalnit, la fel... Mesaj completat Ce as vrea sa-mi mai iau, cand o mai fi sa iau? Mi-ar place un Suzuki GSX1100G , un Suzuki Madura (e unul pe mobile.de) , un alt VX800... Mesaj completat ...bineinteles, tot raritati si mai vechi...
  8. ...si s-a dus... ...dar voi ramane... Mesaj completat A venit si momentul sa ne "despartim"... Sper ca noul proprietar sa se bucure cel putin la fel de mult ca mine de motor.
  9. Azi mi-a "implinit" 56000 km, la bord... Mesaj completat ...si totusi, e pe dreapta? La cardan ma refer... La fel si la mine..., cu cat vreau sa o dau, cu atat imi pare mai rau de ea..., ca n-o sa o mai am...
  10. Salutare. Intr-adevar, se face verificare la jocul tachetilor, la 6000 Km si ajustare daca e necesar. Eu am procedat la asemenea reglaj o data, mai ales ca, atunci cand am cumparat motocicleta, avea aproape 48k rulat. Motocicleta a fost in stare jalnica atunci cand am luat-o (sunt poze pe la pagina 4 a acestui topic). M-am orientat dupa manual si, cum avea multipu de 6000, la 48100 km (odata cu venirea iernii), l-am demontat si i-am facut o revizie mai amanuntita. Cu ocazia asta i-am facut si reglaj la supape, desi mai ca nu era necesar, pentru ca jocurile erau in limite (si am vrut eu sa fie toate la fel). Am curatit etrierii de la frane (pistonasele), pompele de frana, carburatoarele (ca erau jalnice), contactii pe la electrica si am gresat cam tot ce era lagar (cric central, lateral, schimbator viteze, manete si pedala frana, lagare ventilator racire, etc), ca am avut la indemana o iarna intreaga. Anul trecut, la 54+ km am facut numai o verificare, asa, mai superficiala ca se nimerise in timpul verii, si inca se pastrau valorile. Daca nu o sa am client la ea pana la sfarsitul lunii, voi renunta, deocamdata, sa o mai vand, iar peste iarna cred ca voi face ceva investitii in ea si sa o revizuiesc din nou (cauciucuri, uleiuri, coolant, cabluri de acceleratie si ambreiaj, etc). Sa auzim de bine.
  11. Salutare tuturor, -@dezamagitoru'@ am fost duminica dimineata pe la Nandru in jur de ora 10.00. Ti-am vazut motorul pe acolo (cred ca al tau era, ceva cu nr de PH si nu departe de panta care o coborai de la intrare), insa pana am cautat eu rapid pe cineva si m-am intors, deja disparuse de acolo. Semnal gsm nu era, asa ca-mi pare rau, da' sper ca vor mai fi ocazii, numa' sa fim sanatosi. Toate cele bune. Mesaj completat Retrospective? Rider Magazine Sept/2009
  12. Aha, asta e aia de pe grup, cealalta e in roata...
  13. Salut. Evacuarea de pe dreapta cum o fi si la ce pret? Poti sa pui o poza cu ea? Multumesc.
  14. Salutare, Baga o poza sa vad si eu care e piesa/piesele aia/alea. Apoi sa caut in cartea de reparatii cum ii zice si sa dau un mail la cineva din UK care mai are tot felul de piese VX din dezmebrari. Poate o fi de ajutor...
  15. Salutare, Pe la Hunedoara vreau sa vin si eu, dar numai peste zi, poate sambata. Poate ne vedem pe acolo.
  16. An old cowboy, dressed in a cowboy shirt, jeans, ten gallon hat, spurs, and chaps was sitting in a bar sipping his whiskey when a beautiful young woman walked in and sat down next to him. After a few minutes she turned to the cowboy and asked, "Are you a real cowboy"? "Well," he replied, "I've spent my whole life on the ranch, herding cattle, breaking horses, mending fences and such, so I reckon I am." After a short time he turned to the young woman and asked, "What're you, young lady?" "I've never been on a ranch", she replied, "so I'm certainly no cowboy. I'm a lesbian", she went on. "I've spent my whole life thinking about other women. As soon as I get up in the morning I start to think of women. When I eat I think of women. When I shower I think of women. When I watch TV I think of women. When I sleep I dream of women. Everything seems to make me think of women." A short time later the young woman left and an older couple came in and sat down next to the cowboy. In a few minutes they turned to the cowboy and asked, "Are you a real cowboy?" He replied, "I always thought that I was, but I just found out that I'm a lesbian!"
  17. Mai era unul in dreapta, pe marginea drumului (nu e prins in poze) din TM. Cele doua din zare erau din Moldova (IS si BT). Imi pare rau ca nu i-am intalnit pe proprietari...
  18. Salutare. No, sa fac 250 km numa' prin ploaie si vant inca nu am patit pana acum. Cred ca a fost prea mult (oare incep sa imbatranesc?). A trebuit sa ma desfaca tata de pe motor Mainile imi erau amortite si inclestate pe ghidon, in cizme nu a stat apa (s-a tras in ciorapi si pe izmene in sus pana sub genunchi ) , iar la casca mi s-a intredeschis aerisirea frontala, de nu stiam de unde sunt ud pe cagula la ceafa. Una peste alta, am ajuns acasa țapăn, da' nu-mi pare rau de aventura.
  19. Salutare, Nu mai zice nimeni nimic aici? Pana la urma cati stim % daca mergem sau nu la Predeal?
  20. Cand am avut Honda VT500E (1985) si a trebuit sa schimb filtrul de ulei, l-am demontat si am dat fuga cu el la un shop de piese auto. Acolo au avut, pe stoc, un filtru pentru un auto Mitsubishi, cu acelasi filet, acelasi diametru exterior, doar cu 1 cm mai lung si mai ieftin decat as fi putut lua atunci pe comanda...
  21. In euro se poate plati la intrare?
  22. ASX, am inteles azi de la el, ca o sa plece vineri in jurul orelor 11 din Alba, cu un grup mai mare... Mai am un țel (sau vis)..., sa trag o tura cu motorul la Deals Gap, TN/NC...
  23. VX-eri..., oare cum sa ne aflam. In principiu, eu vin la Predeal, dar nu am certitudinea %% pana vineri seara, deoarece vineri voi fi plecat la Deva si nu stiu exact la ce ora ma voi intoarce acasa. De Predeal e vorba numai de sambata. Oare sa ne lasam pe PM nr de telefon? Joi am acces la internet toata ziua si, in principiu si vineri, dar nu pot fi sigur (imi iau, totusi, laptop-ul si stick-ul 3G la mine, dar depinde de timpul liber) Toate cele bune. Ceva de gunul am vrut sa fac din vx-ul meu acu 1 an, in iarna...
  24. @Burlacu'@ baga un ochi aici pentru ghidon...40$+shipping http://vx800forum.com/forum/index.php?topic=1762.0
×
×
  • Creează nouă...