cicloburu

De la mine, pentru toți participanții, o îmbrățișare: Ieșită din tipare!

Foarte mult îmi place îndemnul tău!

Am venit, am văzut, am plecat... Nu-mi pare rău decît că n-am avut timp mai mult. Atmosfera a fost excelentă și mă bucur că v-am revăzut, sper ca la anul să pot sta măcar o noapte, deși încep să mă-ndoiesc că voi primi o „permisie”, poate tot o „învoire” de 24 de ore. Dar mai e pînă la anul! Acum v-aștept să reveniți pe la cășile voastre și să puneți poze! Toate bune!

Sînt oarece șanse să fac și eu o vizită de cîteva ore. Sîmbătă ar fi ziua, deci mi-ar place să vin cu voi. Keep in touch!

De aici vreau să încep, deoarece, dacă nu zicea Silviu, veneam eu cu ideea și apoi o argumentam. Acum, nu mai am de făcut decît să argumentez! Deci, pe primul loc și de departe, cel mai important: pălinca are rolul cel mai tare (dintre multe alte roluri) de combustibil! Bine, după ce e filtrată de rinichi, evident! Deci, se bea pînă la saturație (aici se exclud băutorii cu ecșperienție ca Silviu și Berchezu, la care nu s-a găsit indicator de saturație, scala lor fiind defectă sau subdimensionată), apoi se dă la boboci (se exclud iarăși cei din categoria grea) și apoi te piși în rezervor! Cifra octanică a pișatului ce rezultă este mult peste cea a benzinei de la peco, mi-a zis mie o pecoiță (pentru cine nu cunoaște termenul, e fata aia care știe să folosească foarte bine pompa)! Dacă motocicleta nu pornește, tot pălinca filtrată e utilă, te piși pe ea de motocicletă! Aici se vede altă calitate a pălincii filtrate, pe post de indicator meteorologic, dacă te-ai pișat pe pantaloni înseamnă că ți-ai dat seama din ce parte bate vîntul. Mai departe, dacă ai făcut pe pantaloni, rezultă că procesul de spălare a pantalonilor e deja înfăptuit, deci n-ai nevoie de pantaloni de rezervă! Un mare cîștig: ușurarea bagajelor! Trecem mai departe la alt obiecte util ce nu trebuie să lipsească din bagajul motociclistului posesor de comunistă: kur-papier! După prima folosire nu se aruncă! Se pune la uscat pentru a se refolosi pe post de combustibil! Pe post de aragaz se folosește prima conservă găsită pe frumoasa și curata pajiște unde se campează, în care se îndeasă kur-papier-ul uscat și i se dă foc. Deasupra, în casca motociclistului - Wehrmacht, evident (tot motociclistul comunist trebuie s-o dețină, nu-i așa?) - se prepară haleala. Rezultă a doua folosire a căștii, ceea ce ne duce cu gîndul la altă ușurare de bagaj! A treia utilizare este cunoscută, pe post de țucal! Continuăm cu alt obiect strict necesar la care putem renunța cu ușurință, cortul. Cine are nevoie de un obiect plin de piedici, cum sînt ancorele sau fermoarele, pe care, oricum, nu-l găsești după ce ai filtrat pălinca? De ce să te obosești să-l întinzi ca apoi să vină un bețiv nenorocit de roacăr cu cioper care să se culce în el și să-l umple de borîtură? La gunoi cu el! Sacul de dormit... ce e ăla? Păi geaca dă piele ce e? N-am dreptate? Sărim peste acest obiect greu și inutil - făcut inutil și de pălincă, nu? Haine de schimb... Ha! Ha! Ha! Ce nevoie ai? După ce dai jos „sacul de dormit” prezentat mai sus, ajungi la cămașa - obligatoriu kaki/camuflaj - și te duci să faci baie în rîu! Cum care rîu? Păi ce, ești prost și n-ai campat lîngă rîu? Păi atunci cum faci baia anuală care să te ajute să-ți găsești tricoul cu Metallica? Deci, fără rîu, campingul e ca nunta fără lăutari, ca pișatul fără bășină... ceea ce ne reamintește de alte obiecte de lăsat acasă! Chiloții! De obicei, aceștia se îmbracă cu partea galbenă în față și cu cea maro în spate! Deci, după ce s-au purtat în acest mod pînă s-a fixat culoarea, se trece la folosirea lor schimbînd culorile, ceea ce arată de ce n-avem nevoie de pereche de schimb! Ciorapii! Aceștia se poartă pînă cînd nu mai poți sta singur cu tine însuți de la duhoarea lor! Mirosul pătrunzător îi va alunga și pe țînțari, dar și pe urși! De aici se observă de ce nu e nevoie de Autan sau alte prostii de alungat insectele sau animalele sălbatice. A doua zi, ciorapii pot fi folosiți ca obiecte de joacă, putînd fi folosiți ca bumerang sau bîtă, pentru că s-au întărit, așa cum e normal! Să nu ți se pară ciudat că se întăresc, chiar dacă după ce i-ai dat jos de pe picioare și i-ai aruncat către primul copac s-au lipit de acesta! Trecem mai departe la ustensile strict necesar în camping. De aragaz nu mai discut, am explicat în al doilea paragraf cum se face unul la fața locului. Briceagul! Da, acesta e foarte util! Doar să nu uiți să-l cureți după ce ți-ai rașchetat chiloții! Aceștia se rașchetează înainte de încă o întoarcere, ca să se scape de culorile prezentate mai devreme! Chibriturile! Foarte utile pentru a-i da foc motocicletei care nu mai vrea să pornească! Păi cum să pornească dacă te-ai pișat în rezervor? Cum ziceam, poți să te piși pe ea și apoi să-i dai foc! Dacă i-ai dat foc, rezultă că n-ai nevoie de scule și piese de rezervă! Aș mai zice, dar văd că nu mă ia nimeni în serios! Acest post NU este un pamflet, ci reflectă întocmai (și la timp!) concepțiile mele de nezdruncinat, pe care le-am căpătat în scurtele perioade de lipsă a combustibilului amintit de Silviu! Trebuie să precizez că aceste idei se referă mai ales la motocicliștii care merg cu solo-uri! Cei care merg cu atașistele au posibilitatea de a căra mult mai multe bagaje, nu au problema volumului și greutății acestora, deci pot căra pălincă în cantități mult mai apropiate de necesar! Toate bune! P.S. Dacă tot nu mai ai motocicletă (că i-ai dat foc după ce te-ai pișat pe ea) poți bea cîtă pălincă vrei, că n-o să-ți ia niciun polițai permisul expirat! Sau, mai bine, STAI ACASĂ!

Nene s@rpe, vreau eu o bobină. Vorbim la telefon.

@pomo zicea de rucsac, să-i prinzi două elastice, să-l transformi în tankbag. Eu așa prind rucsacul. Uite poză aici, motorul ăla vechi, nu cel galben...

SPRE CIUCAÂŞ Zăganul, CiucaÂşul Âşi modestul lor vecin de apus, Muntele Bobul Mare, alcătuiesc un adevărat paradis pentru drumeți. Numai sărăcia mijloacelor de transport face ca acest paradis să fie atît de puțin umblat, cu deosebire de toamna tîrziu pînă prin aprilie, cînd doar căruțele Âşi săniile cu boi se încumetă să facă pîrtie peste Trecătoarea Bratocei. Îmi aduc aminte o dimineața rece, dar însorită, de primăvară, cînd am luat schiurile scurte în bandulieră Âşi am pornit motorul către CiucaÂş. În sus de cabana Babarunca se vedea Âşoseluța parțial eliberată de ultimele zăpezi, iar ghioceii se îngrămădeau printre tulpinile fagilor. Cam la jumătatea urcuÂşului, la jgheabul de piatră cu izvor, începea însă granița iernii, cu gheață Âşi făgaÂşe tot mai adînci în zăpadă. Intrînd cu roțile pe o urmă de sanie, nu am reuÂşit să o părăsesc pînă pe înălțimea trecătorii. Am oprit motorul încins. De jur împrejur nu se simțea țipenie de om. Soarele poleia culmile ninse Âşi stîncile golaÂşe din CiucaÂş Âşi Zăgan. Am depărtat motocicleta de făgaÂşele drumului, împingînd-o anevoie în zăpada adîncă, Âşi am pornit către Bobul Mare, ascuns vederii, în capătul unui drum nu prea lung, pe firul crestei carpatine. Muchia împădurită este tăiată de o alee umbroasă, pe care la tot pasul se încruciÂşează urme de vulpi Âşi căprioare. După jumătate de oră, ajungînd în creÂştetul unui vîrfuleț anonim, vederea se deschide către Bobul Mare, rotunjindu-Âşi spinarea golaÂşă peste versanții îmbrăcați cu făget. Schiurile taie drum în continuare prin poieni, ținînd firul muchiei adîncite într-o Âşa prelungă. Am hoinărit atunci ore întregi pe înălțimea culmii unde vîntul înghețat răscolea pojghițe sticloase de zăpadă, apoi am coborît în slalom printre fagi bătrîni, la adăpostul pădurii încinse de soarele arzător. Am regăsit motocicleta tîrziu după-amiază Âşi am pornit iarăÂşi motorul către vale, înotînd pe urme de sanie. Odată cu seara soseam în oraÂş, prăfuiți Âşi bronzați, cu buchete de ghiocei legate în vîrful schiurilor, înfruntînd privirea curioÂşilor care nu bănuiau ce drum frumos am făcut într-o scurtă Âşi minunată zi de primăvară. CunoaÂşterea CiucaÂşului o datorăm în întregime motocicletei. Unul dintre cele mai atrăgătoare este drumul pe lîngă Vîrful Tesla, Âşi nu este primăvară să nu ne bucurăm de farmecul său. Sosim de obicei într-o sîmbătă seara Âşi lăsăm motocicletele la Babarunca; încărcați cu schiuri Âşi ranițe grele traversăm pajiÂştea din fața cabanei Âşi pîrîul, apoi intrăm în pădurea deasă de fag, care te cuprinde îndată după perdeaua trunchiurilor înalte Âşi drepte. Poteca înecată sub frunziÂşul ruginit urcă alene, întîlneÂşte pîlcuri de ghiocei Âşi brebenei Âşi cîÂştigă pe nesimțite înălțime, pînă pe creasta unde regăsim marcajul. Urmînd Âşirul poienilor către dreapta, zărim în curînd printre ramuri desfrunzite o căpățînă ciudat alcătuită din coaste repezi, presărate cu stînci ascuțite Âşi brădet, într-o simetrie aproape perfectă: Vîrful Tesla. Pe măsură ce ne apropiem de el, urcuÂşul devine pieptiÂş, iar stratul de zăpadă creÂşte la rădăcina fagilor. Cam pe aici ne prinde noaptea, silindu-ne să aprindem lămpile. Marcajul ne scoate apoi sub Tesla pe un plai întins, traversează firul unui pîrîu Âşi se îndreaptă în coborîÂş lin, printre brazi Âşi jnepeni, către Stînca Ursului. Vom poposi cel mai bine la adăpostul peretelui său boltit Âşi afumat de focuri ciobăneÂşti. Cărarea continuă prin pădure, se pierde pentru cîteva clipe în ultima Âşa, ÂşerpuieÂşte iarăÂşi pieptiÂş printre brazi, apoi iese la gol, pe sub stînci ciudate de conglomerat. Fermecătoare este singurătatea acestui drum în faptul primăverii, dar dacă traversezi la stînga, pe sub stînci, pînă în valea vecină, afli un peisaj mai sălbatic Âşi locuri neumblate. Cu schiurile în spate ne vom deschide pîrtie printre țancurile Âşi vîlcelele unei spinări prăpăstioase. Piramida CiucaÂşului răsare în ultima clipă, încununînd arcul crestei împodobite de corniÂşe modeste. Atrăgătoare este priveliÂştea de pe acest pisc izolat deasupra adîncului proaspăt înverzit al văilor. Minunat este, de asemenea, coborîÂşul cu schiurile pe sub piramidele Tigăilor sau prin hornurile Âşi vîlcelele dinspre sud-vest. Acolo vom găsi de fiecare dată adăpost de vînt, pante lungi Âşi zăpadă uniformă. La înapoiere tăiem făgaÂşe în trepte peste coaste sclipitoare, traversînd la marcajul din șaua crestei principale. Din această Âşa sau, mai bine, din creÂştetul vîrfului următor, scapă spre nord o pantă netedă, pe care schiurile alunecă vertiginos. Urma se strecoară peste coaste repezi, ocoleÂşte jnepeni Âşi brăduți, apoi este nevoită să pătrundă pe firul îngust al văii. În șusuri lungi, trepte Âşi mici sărituri, coborîrea ține Âşiragul poienilor, pînă ce regăseÂşte marcajul înainte de Stînca Ursului. Întinsa pajiÂşte de sub Tesla ne prilejuieÂşte, la sfîrÂşit de aprilie, desfătarea ultimului popas. Aici înfloresc, mai multe ca în oricare alt loc, minunate flori alpine, adevărate orhidee, cu petale sîngerii răsfrînte Âşi frunze prelungi, împestrițate cu pete cafenii. O ultimă privire se adresează CiucaÂşului, paralel desfăÂşurat, cu văi tăinuite Âşi stînci golaÂşe. .................................................. În acest capitolaș se vorbește mai puțin de motociclism și mai mult de munte. Pentru mine e o împletire a pasiunilor. Rețineți, la momentul scrierii aceste cărți, nu exista drum asfaltat către Cheia. Tatăl meu a fost printre cei care au lucrat la construcția acelui drum. A lucrat și la drumul de Poiană, așa-zisul Drum Nou. A lucrat și la asfaltarea zonei Moieciu - Fundata - Rucăr. Tatăl meu a fost și el motociclist. A făcut turul țării cu Mobra 50. Deși era considerată motoretă și permisul pentru ea era de categoria „G”, eu tot motociclist consider că era! Toate bune!

Aia e, Petrică! Am vorbit cu Mihăescu, i-am zis să te sune, dar e cam rușinos... Poate își va face curaj, dacă promiți că nu muști! Toate bune!

Vă doresc drum bun și mai departe, să întîlniți numai oameni de aceeași calitate! Și vă mai dau o piesă pentru playlist: http://www.youtube.com/watch?v=EnGsUeIm7s0 Toate bune!

ÎNTRECERE CU MĂGARUL Fiind mari amatori de drumuri alpine, să examinăm cu atenție ghidul automobiliÂştilor: între Satulung Âşi Valea Doftanei vom descoperi pe hartă o linie roÂşie, traversînd Carpații cam acolo unde Âştim că se află Pasul PredeluÂş. Curiozitatea ne poate convinge să-i rezervăm cîteva ore libere, poate trei sau patru, avînd în vedere că lungimea sa, din Satulung Âşi pînă la Comarnic, nu pare să depăÂşească patruzeci de kilometri. Plimbarea începe într-adevăr minunat! Pornim din BraÂşov pe bulevardul larg, proaspăt asfaltat, cu linii de troleibuz. Trecem încîntați printre elegante blocuri muncitoreÂşti, înconjurate cu răzoare de flori, încununate cu pădurea antenelor de televiziune, înveselite de joaca Âşi forfota copiilor. Primim parada celor două Âşiruri zvelte de plopi, apoi ne abatem de pe asfalt Âşi, traversînd cele „Âşapte sate" devenite oraÂş, ajungem la Valea Tărlungului. Chiar în curba asfaltată de la ÂŞanțuri se desface panglica prăfuită a presupusei Âşosele peste Carpați. Iată-ne cu zece ani în urmă, într-o dimineață friguroasă de octombrie, opriți la răscruce în aÂşteptarea primului trecător. Tocmai se apropia un moÂşneag, trăgînd de căpăstru măgarul încărcat cu desage. — Neața, moÂşule! CunoÂşti drumul pînă dincolo? — Păi... tot înainte! Iaca Âşi eu mă duc la TeÂşila. — Mergi sănătos! Da' noi o luăm degrabă, că măgarii noÂştri au băut benzină. Noroc! Bătrînul Âşi-a tras nemulțumit căciula pe ochi, fără să mai spună ceva, iar noi am plecat într-un nor de colb. După cîțiva kilometri, Âşoseluța părăseÂşte valea, avîntîndu-se pe coastă printre bolovani. Am descălecat Âşi cu motocicletele de coarne am pornit la asalt, pînă ce ne-au părăsit puterile. S-a spart un far, s-a vărsat un acumulator, mă rog... ca la drum! Am oprit să facem ordine, tocmai cît i-a trebuit moÂşului să ne ajungă Âşi să ne arate calea. Pasul PredeluÂş este o Âşa prea puțin răsărită peste codrii de fag, între culmile ierboase ale Gîrbovei Âşi Muntele Bobul Mare. Acest pas fiind total lipsit de importanță ca poartă de circulație, în mod normal drumeagul s-a părăginit. Pîrtia îngustă, transversal pardosită cu lemne putrede, urcă în serpentine la pasul anonim, apoi coboară de cealaltă parte, împletindu-se de-a lungul pîrîului, prin apă sau peste podețe de buÂşteni. Hărțuiți de gropi Âşi noroaie, pierzînd timp prețios cu reparația ambreiajului defectat de prea numeroase solicitări, o dată cu seara am sosit în sfîrÂşit în satul Trestieni, gîndind că am scăpat de greutăți. Cînd colo, podul fusese rupt de puhoaie cu cîteva zile mai înainte. Lumea se aduna în jurul nostru. Unii afirmau că apa în vad ajunge la osia căruței. Să încercăm? Să nu încercăm? Ne-am învîrtit pe mal, pînă ce... a sosit moÂşul. Mieros Âşi satisfăcut, s-a oprit lîngă noi Âşi ne-a apostrofat în auzul tuturor: — Va să zică măgarii dumneavoastră fac mofturi? Acu să-l vedeți p-al meu! Încălecînd tacticos pe desage a intrat în rîu. Noi, după el, dar la jumătatea vadului apa ajunsese la bujii, oprind motoarele. MoÂşul s-a tot dus, iar noi am descălecat îmbrăcați Âşi încălțați, am împins cu chiu cu vai motocicletele pe celălalt mal, apoi am pornit să ne dezbrăcăm Âşi să ne stoarcem pantalonii Âşi ciorapii. Prin satele TeÂşila Âşi Secăria, peste dealuri la Comarnic, revedeam asfaltul în puterea nopții, socotind fără mîndrie proaspătul nostru record: 43 kilometri în unsprezece ore!

Da' cadru', cadru' are voie să-l găurească? Aaa, și cauciucurile! Mai ales că-s pereche!

Nu-s rău! Era o parafrază la povestea cu boierul și supărarea... Chiar m-a amuzat situația creată de pariul tău cu tine însuți.

Iarăși, de acord cu ce zici, cu alt amendament ... plaja de temperatură pe pistonul în lucru variază mult de la calotă pînă la umeri, nu trebuie să-ți explic de ce! Căldura apare ca urmare a exploziei din camera de ardere, dar și ca urmare a frecării pistonului cu peretele cilindrului și a bolțului în umerii acestuia. De asemenea, aceeași căldură disipează tot prin peretele cilindrului, dar și ca urmare a „întîlnirii” cu amestecul combustibil mai rece, care răcește interiorul pistonului mai înainte de a ajunge deasupra pistonului (prin canalele de baleiaj) unde este deja muuult mai fierbinte. De aceea, printre altele, pistoanele corect turnate și corect prelucrate nu au o formă perfect cilindrică, ci tronconică. Dilatarea unui piston diferă în funcție de mulți factori, de aceea nu cred că o încălzire ușoară pentru montaj poate să-l afecteze. Da, dacă cel care face treaba asta încălzește în mod excesiv doar zona umerilor, atunci aceasta poate duce la deformări sau chiar spargere, dar eu mă aștept ca cel care face această operație să nu aibă două mîini stîngi și să aibă și „puțin” simț mecanic. Toate bune!

Robi, nu te supăra, boierule, că-ți tai... nasul!

Părerea mea e că presiunea atmosferică determină temperatura de fierbere a apei, apa nefiind un lichid compresibil. Din cîte știu eu, după ce ajunge la temperaturea de fierbere, apa începe să se transforme în vapori, nu depășește acea temperatură în stare lichidă ci își schimbă starea de agregare.

Lolo, temperaturile la care ajunge pistonul în timpul mersului depășesc 90 de grade (unde, apropo, fierbe unghiu' drept, că apa fierbe la 100o ), deci o încălzire ușoară cu lampa sau cu cîteva picături de benzină nu deformează nimic... Da, e mai bine să-l încălzești în apă, dar nu ai mereu posibilitatea asta.

E bine să fie încălzit pistonul și răcit bolțul. Dacă n-ai o lampă de gaz, pui cîteva picături de benzină în piston și le dai foc. În prealabil, pui bolțul la congelator pentru minim două ore. Cînd faci montajul, porți mănuși (ceva mai groase), că doar cu o cîrpă nu faci treabă bună. Verifici să intre bolțul egal (stînga/dreapta) în umerii pistonului, pentru a rămîne loc de siguranțe. Toată treaba trebuie făcută în cîteva secunde, pentru că transferul termic se face foarte rapid! Ajută foarte mult și e chiar util să pui puțin ulei pe piese înainte de montare. Pentru demontare este necesară presa (chiar și una improvizată) și nu se folosește „convingătorul” în niciun caz! Spor la lucru!

Să trăiești o mie de ani fără să ai nevoie de reparații!

Off: Măi Silviu, tu pariezi pe p.ula altuia? Nu de alta, dar asta a pus Robi la bătaie! On: Sînt și eu interesat, că am și eu oarece probleme cu aprinderea și caut și eu bobină de orezărie! Toate bune! (și nefeliate )

Șmecheria e că, după ce bagi bucșa, măsori cotele cu șublerul și, dacă ai diferență, trebuie alezată bucșa. Dacă faci reparația „pe genunchi”, cauți un bolț puțin mai uzat, care are loc lejer în bucșă, îl „îmbraci” cu șmirghel fin și alezezi! Succes!

Mai este un descris un concediu întreg, dar trebuie să-mi fac timp să corectez puțin textul, deformat în urma scanării și transformării în format .doc, iar acum nu stau tocmai bine cu timpul. Dar... promit să revin. E prea frumoasă cartea ca să n-o fac! Auzisem multe povești de acest gen, spuse de bătrîni motocicliști (dintre care mulți au plecat dintre noi), dar acest capitol mi s-a părut cel mai frumos. Acesta e motociclismul pe care încerc și eu să-l practic, de la așa ceva mi-a intrat microbul în sînge! Toate bune!

Zău că nu e meritul meu, eu doar am găsit cartea din care am dat cu copy-paste!

Ionele, foarte mișto concediul! Dacă n-aș fi fost recent p-acolo cu Uralul, te invidiam! Așa, să-i lăsăm pe alții s-o facă! Uite povestea aici. Toate bune!

Acesta este un fragment dintr-o carte scrisă de unul dintre foștii mari alpiniști români, IONEL COMAN (1920-2008). Cartea se numește „Am îndrăgit munții” și a fost publicată în anul 1963. În această carte despre munți, Ionel Coman face o pledoarie pentru motocicletă, de aceea m-am gîndit să vă redau un capitol în care este descrisă zona Parîngului (așa-zisa Transalpina din zilele noastre), traversat cu motocicleta în anii '50-'60. Cele cîteva fotografii atașate aparțin autorului și sînt din această carte minunată. Lectură plăcută! Cu motocicleta peste munte Dintre toate mijloacele de transport terestru există unul care are cei mai mulți prieteni Âşi duÂşmani. El nu inspiră respect ca un automobil, nu trece neobservat ca o bicicletă, nu se integrează în peisajul rural ca un car cu boi, nu zguduie zările ca un tren accelerat. Mereu prăfuit Âşi murdar, stîrneÂşte cîinii cu zgomotul eÂşapamentului, se vîră ca un spiriduÂş printre maÂşini Âşi pietoni. Mai degrabă la el ar fi trebuit să se refere Topîrceanu în amenințătoarele versuri: Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vîjîie ca vîntul ÂŞi dacă n-ai urechi normale Te face una cu pămîntul! Ați ghicit că vorbim despre motocicletă. Lipsită de siguranță Âşi confort, asemenea unui armăsar nărăvaÂş gata să te lepede în Âşanț, această încurcă-circulație, cu toate păcatele sale, se potriveÂşte cu elanul tinereții. Ei îi datorăm multe dintre drumurile noastre de munte Âşi îi sîntem recunoscători pentru adevăratele „expediții" organizate în concediu. Motocicleta mea a depăÂşit vîrsta... majoratului, Âşi-a pierdut lustrul, are tobele turtite de bolovani Âşi aripile sudate, dar sufletul său continuă să bată... în patru timpi cu aceeaÂşi vigoare. I-am făcut un ataÂş încăpător, anume să poată înghiți cort, saltele pneumatice Âşi saci de dormit, frînghii Âşi pitoane, primus Âşi aparate fotografice, echipamentul de vînătoare subacvatică, ba chiar o barcă de cauciuc. Anii Âşi drumurile făcute împreună cu noi îi acordă dreptul să se laude mai abitir ca pescarii amatori. ÂŞi cîte nu are de povestit! Odată a luat foc, într-o zi de februarie a remorcat unsprezece schiori pe drumul înzăpezit de la Babarunca la Săcele, altădată a trecut dealurile dobrogene prin porumburi... dar mai mult decît pățaniile sale, povesteÂşte cu patimă despre frumusețile pe care le-a întîlnit Âşi le-a îndrăgit. CunoaÂşte Dobrogea, îndrăgostită de stepă, de codrul Babadagului, de piramida Vîrfului Ăuțuiat Âşi de largile priveliÂşti peste Razelm. CunoaÂşte nordul Olteniei Âşi platoul carstic al Mehedinților, de parcă ar fi fost fabricată în... Gorj. A cutreierat Banatul prin păduri, a trecut peste Munții Semenicului, a urmărit învolburarea apelor MiniÂşului Âşi încătuÂşarea Dunării la Cazane. În munții Apuseni se laudă cu drumuri istovitoare, ca Âşi cu fermecătoare priveliÂşti. A trecut toate pasurile Carpaților, a îndrăgit imensitatea Bistriței stăvilite la Bicaz, eleganța barajului de la Sadu, căpățîna albă a Pietrei Unice, ne-a însoțit în nenumărate zile de schi Âşi în multe regiuni, din Bucegi Âşi pînă în Gutin, nu rareori a aÂşteptat pitită în tufe să ne înapoiem din ascensiuni. Peste Parîng ÂŞi acum, invitîndu-vă să părăsiți marile Âşosele asfaltate, în căutarea frumuseților mai puțin accesibile, să parcurgem în treacăt cel mai înalt, lung Âşi greu drum alpin din țara noastră, traversarea peste Masivul Parîng. Ca altitudine maximă atinge 2150 metri pe Muntele Urdele, ceea ce îl recomandă suficient. Ca lungime, biruie aproape o sută de kilometri peste Carpați. Ca dificultate însă nu se împacă nicicum cu turiÂştii iubitori de asfalt, dar răsplăteÂşte din plin pe călătorul îndrăgostit de peisajul crestelor sure, de liniÂştea căldărilor alpine Âşi de orizontul care întinde o punte albastră peste munți. Pentru prima dată am trecut Parîngul în anul cînd am cumpărat prima motocicletă: un AJS de 275 cmc vechi Âşi murdar, fără claxon Âşi lumină, fără suspensia atît de apreciată astăzi, dar cu un motor excepțional de simplu Âşi... uÂşor de demontat. Se strica atît de des, încît, după două luni de ucenicie, îi cunoÂşteam toate piesele Âşi toate leacurile. În dimineața plecării în concediu am descoperit o crăpătură în rezervor Âşi l-am dus la sudor. DeÂşi interiorul fusese umplut cu apă rece, gazele degajate s-au aprins, lăsîndu-mă pe loc fără gene Âşi sprîncene. Bandajat pînă peste ochi, amărît Âşi vesel în acelaÂşi timp, ani plecat acum cincisprezece ani la primul drum lung cu motocicleta. Pînă la Sibiu am făcut 6 ore, deoarece avansul se deregla fără să aflu cum. Zorii zilei următoare m-au surprins pe trotuar în fața hotelului, confecționînd din daltă Âşi ciocan o pană pentru magnetou. Pînă pe Valea SebeÂşului mi s-a rupt frînă de mînă, pînă la OaÂşa mi s-a întins lanțul, sărind de paisprezece ori de pe roată, pe Tărtărău am aprins foc în mijlocul Âşoselei pentru a-mi cositori cablul de ambreiaj, iar la cabana Rînca am căutat cuie Âşi sîrmă pentru a-mi repara Âşaua ruptă. Nu voi mai pomeni alte detalii tehnice, legate inerent de vremurile cînd cei mai mulți dintre noi aveam dorințe modeste. Oamenii noÂştri consideră astăzi normal să posede cu relativă uÂşurință un vehicul modern. Mai puțin decît pățaniile care acordau călătoriei un caracter aventuros, mi-au rămas întipărite în memorie imagini pline de pitoresc. Prima impresie puternică s-a născut în fața vertiginosului coborîÂş de pe înălțimile Jinei, către căsuțele cătunului Dobra, ascunse în golul celor cinci sute de metri adîncime. Am rămas peste noapte în satul ÂŞugag, iar în dimineața următoare am pornit în sus pe Valea SebeÂşului. Cale de cincisprezece kilometri, pînă la confluența cu Pîrîul Bistra, urmezi partea cea mai frumoasă a rîului, frămîntîndu-se năvalnic peste stînci, întovărăÂşit de ceața uÂşoară a dimineții. Valea are caracter de defileu, cu maluri stîncoase, împădurite. După zece kilometri, pe stînga, albia ocoleÂşte un pinten de optzeci de metri înălțime, acoperit cu lespedea ciudată a Mesei Jidovului. În sus de confluența Bistrei, valea descrie un larg ocol pînă La Tău, loc deschis, cu priveliÂştea căsuțelor risipite pe boturi de deal. În sfîrÂşit, la kilometrul 39, rîul SebeÂş ne surprinde cu oglinda tăului ascuns între barajul de lemn Âşi tivul întunecos al codrului. De acum am intrat în creierul munților. Peste nouă kilometri vom părăsi valea, pornind în serpentine către Culmea Tărtărăului, dincolo de care ajungem la ObîrÂşie, odată cu pîrîiaÂşul venit să se întîlnească la sfat cu Lotrul. Cabana se află într-o poiană largă Âşi îmbietoare, înconjurată de brazi Âşi culmi. Apele abia sosite din Zănoagele Parîngului freamătă peste prundiÂşul mărunt. În sus de ObîrÂşie, Âşoseluța seamănă cu o alee, de-a lungul Lotrului. După aproximativ cinci kilometri trece apa, acolo unde altădată am traversat de două ori fără pod Âşi se avîntă prin pădure, în serpentine strînse, pînă pe Muntele ÂŞtefanul, la gol. Era atunci la mijloc de septembrie, în ziua sorocită pentru plecarea turmelor. Pe scurtăturile Âşoselei coborau pîlcuri de oi Âşi ciobani înfăÂşurați friguros în sarici. Arii de fluier, fără început Âşi fără sfîrÂşit, dădeau un farmec trist culmilor pustii. Treptat pădurea se răreÂşte, iar orizontul se deschide larg către vîrfurile Iezer Âşi Setea, unde ochiul urmăreÂşte pînă în jnepeniÂşul căldărilor firul argintiu al Lotrului izvorît de sub Lacul Cîlcescu. Deasupra Muntelui ÂŞtefanul, pe loc Âşes, la răscruce cu panglica cenuÂşie a căii de legătură cu Brezoi, Âşoseaua se avîntă către Muntele Cărbunele Âşi printr-un mare ocol pe deasupra căldărilor Lotriței, soseÂşte pe un platou întins, făcînd parte din culmea principală a Parîngului. Ar fi de prisos să încerci a descrie în toate amănuntele ceea ce vezi Âşi simți ca drumeț, străbătînd acest ținut carpatin, greu accesibil cu piciorul. Ocolul vastei căldări a Urdelor, urcuÂşul nesfîrÂşit al curbelor pietroase, popasul la 2150 metri altitudine, toate acestea se întipăresc adînc în amintire, fără comparație cu alte călătorii în Carpați. Trecînd de punctul culminant, drumul continuă pe sub Vîrful PăpuÂşa către ÂŞaua Dengheru, înainte de a coborî spre satul Novaci, ne aÂşteaptă popas la cabana Rînca. În ziua aceea de septembrie, o dată cu apusul soarelui, am sorbit de la fereastra cabanei una dintre cele mai frumoase imagini ale Parîngului: culmi îmbujorate de ultimele licăriri, deasupra văilor întunecate ale Gilortului. Pe trupul mistuit de umbre al PăpuÂşii abia se mai desluÂşeau serpentinele, cusute cu fir subțire. După doi ani am repetat traversarea, din Oltenia spre SebeÂş. Am admirat arta meÂşterilor de la Horezul, am intrat în peÂştera cu lilieci de la Bistrița, în PeÂştera Muierii Âşi în peÂştera de la Polovraci, deasupra Oltețului amețitor ascuns în funduri de văgăună. Peste Urdele Âşi Cărbunele am întîlnit căruțe lungi trase de boi, încărcate cu putini de brînză, mînate de oameni cu privirea deschisă Âşi chef de vorbă. În Valea Lotrului am găsit podul rupt de puhoaie Âşi am trecut cu motocicleta prin undele repezi, apoi, la ObîrÂşie, l-am revăzut pe badea GhiÂşe. Nu l-ați cunoscut? Era aspru la vorbă Âşi nu ne ospăta... decît cu păstrăvi împănați cu slănină. Din tinerețe, trăia vară Âşi iarnă la ObîrÂşie, unde nu călca picior de om pe vremea zăpezilor. În prima iarnă cînd feciorii lui l-au convins să locuiască în sat, s-a stins fără să se Âştie de ce... În Âşaua largă a Muntelui ÂŞtefanul am întîlnit firul unui drum care, făcînd ocol prelung pe deasupra Lotriței, se pierde alb Âşi aproape drept, pe sub o coastă care, după cum vom afla, se numeÂşte Coasta Benghii. Călătorul dornic de noi priveliÂşti nu va fi dezamăgit venind din acea direcție la întîlnire cu Parîngul. Să părăsim la podul Gura Lotrului asfaltul proaspăt din defileul Oltului, elegant împodobit cu balustrade. Ne vom abate prin localitatea Brezoi, angajîndu-ne de-a lungul rîului, cale de peste 20 kilometri. ÂŞoseluța se împleteÂşte cu linia căii ferate forestiere, împărțindu-Âşi spațiul restrîns. Hotar între satele Malaia Âşi Voineasa este podul peste apa Lotriței. Va trebui să fim atenți, deoarece îndată, dincolo de Âşipotul Âşi stația căii ferate, se desface aproape neobservat la stînga începutul urcuÂşului către Parîng. Primele serpentine ne aduc imediat la picioare fundul văii. Oricît ți s-ar părea coasta de abruptă Âşi priveliÂştea de ispititoare, să nu repeți, călătorule, greÂşeala de a te opri deseori pentru fotografii! Urmează aproape 40 kilometri de drum necunoscut, al cărui farmec abia începe. Drumeagul depăÂşeÂşte limita pădurii de fag, ÂşerpuieÂşte printre fînețe presărate cu mesteceni picturali, trece pe sub Vîrful CireÂşu, apoi coboară uÂşor pe lîngă prima stînă, pregătindu-se pentru culmea care începe să devină parțial vizibilă. În stînga, dedesubt, apare ultima aÂşezare pe Lotrița. cătunul Ciunget. Motocicleta urcă Âşi coboară peste Plaiul Haiturile, ținînd uneori făgaÂşul îngust de-a curmeziÂşul coastelor amețitoare, alteori alei umbrite cu mesteceni. Creasta împădurită părăseÂşte orizontul Âşi se apropie. La Dosul Mînilesii intrăm în tăieturi Âşi zmeuriÂş, începînd urcuÂşul anevoios al ÂŞteviei. Serpentinele sînt părăginite Âşi bolovănoase, iar temperatura motorului creÂşte, pe măsură ce ne apropiem de culme. Apoi, efortul scade, depăÂşim culmea, întîlnim o plantație Âşi ne potolim setea la primul Âşipot. Fără să bănuim, ne-am abătut mult de la cursul Lotriței. IeÂşim îndată la gol, în dreptul cantonului pastoral Plaiul Poienii. Sub el se adînceÂşte Valea Rudăreasa, iar dincolo de ea se ridică peste păduri Vîrful Repezi, amestecînd verdele ienuperilor cu roÂşieticul tufelor trecute de rododendron. Sîntem aproape de jumătatea drumului, contorul vitezometrului indică 22 kilometri de la Malaia. Drept în față se zăresc vîrfuri însemnate cu balize: FlotoÂşteanu Âşi Curmătura Noptesei, piramide întunecate pe cerul asfințitului. Pe drumul rareori umblat creÂşte iarba. Pădurea rămîne sub FlotoÂşteanu, în schimb răsar stîncile, care mai departe fac parte din peisaj, ca maluri, pereți sau căpățîni albe. Culmi albastre ne înconjură cît vezi cu ochii. ÂŞoseaua urcă Âşi coboară, strecurîndu-se printre culmi golaÂşe: Turcinu, Părăginosul, MogoÂşul, BoarneÂşul, apoi Pietrile. La stîna din Pietrile ne-a întîmpinat baciul Ion „Benzină", om zdravăn Âşi vesel, mîndru de burdufele sale de brînză în guÂşă de curcan. Ne-a invitat să dormim la camera „oficială", o încăpere de Âşindrilă cu laviță, înaintea noastră dormise neoficial... numai un porc. La cină am fost ospătați cu lapte, mămăligă Âşi urdă, apoi am mers la culcare, vecini în ograda strîmtă cu berbecii Âşi măgarii. Se lăsa noaptea, cu cer senin, Âşi boarea călduță purta aroma brazilor peste stîna cu miros de fum, brînză Âşi lut frămîntat de copite. Dimineața următoare, cu senin nepătat, ne-a poftit să grăbim la drum, pe urcuÂşul Vîrfului Puru. Din Âşa se deschide grandioasa priveliÂşte a Parîngului. Pe sub Zănoaga Âşi Coasta Benghii, drumul îngust lasă de partea stîngă ultima căldare largă Âşi primitoare a Lotriței, cu pîlcuri de brădet Âşi stîne împrăÂştiate. La o oră depărtare de stînă, traversînd pante înierbate, sosim în Âşaua Muntelui ÂŞtefanul la răscrucea cu Âşoseaua Novaci-SebeÂş. Dacă am face o ultimă propunere? Ceva mai jos, pe Coasta ÂŞtefanului, înainte de pădurea Lotrului, se află o căÂşărie. Cerem voie să lăsăm aici motocicleta, cu gînd să mergem la Lacul Cîlcescu. Valea largă a Lotrului se întinde la picioare, de la ObîrÂşie Âşi pînă la orizont, unde matahala sură-albastră a Vîrfului Setea adăposteÂşte lacul alpin. În jnepeniÂşul povîrniÂşurilor depărtate zărim adesea sclipind la soare firul pîrîiaÂşului izvorît din lac. Nici nu crezi că pînă acolo este cale de numai două ceasuri cu piciorul! Marcajul „roÂşu vertical" se desprinde din Âşosea, cam cu două serpentine în jos de căÂşărie. Noi vom prinde însă una dintre „lăsători", cum sînt acolo denumite potecile Âşi, ținînd aproximativ aceeaÂşi curbă de nivel, pe deasupra stînelor din Cărbunele, vom regăsi marcajul într-o Âşa însemnată de sub Coasta Petresii. Curînd intrăm în taina pădurii bătrîne, semnele aproape dispar în terenul umed, cu bolovani Âşi izvoare furiÂşate pe sub iarbă, pentru a se înfrăți cu pîrîul care vine de sub Vîrful Iezer. Marcajul traversează valea către apus, pătrunde într-o căldare prelungă, printre ultimele pîlcuri de brazi Âşi primele desiÂşuri de jnepeni, apoi urcă spre lacul ascuns deasupra noastră, pe terasa copleÂşită de vegetație. Lacul Cîlcescu apare în ultima clipă, răsărind pe neaÂşteptate, cu oglinda uÂşor încrețită de briză, dominat de neorînduiala bolovanilor prăvăliți de sub peretele sur. Am ocolit lacul, pînă am găsit un loc romantic, pentru bivuac, într-o mică poiană, cu izvor Âşi vatră de lespezi. În dimineața următoare, deschizînd uÂşa cortului, nu am zărit nimic în afară de neguri. Apoi, ceața a prins să se destrame în fuioare, iar netezimea adormită a iezerului să tremure de adierea vîntului Âşi cerculețele păstrăvilor vînători. Pînă ce soarele ajunsese la cort, ceaiul de afine clocotea pe vatră. Apoi am părăsit gospodăria noastră vremelnică, fără teamă de musafiri Âşi am hoinărit ziua întreagă, numărînd alte Âşase lacuri alpine, stîrnind fără voie un ciopor de nouă capre negre, cățărîndu-ne pe stînci, pînă la culmea rotunjită Âşi pietroasă a Parîngului. Socotim îndeajuns aceste invitații la drumeție. Prea numeroase sînt minunatele meleaguri ale patriei noastre, totul ne stă la dispoziție, afară de... inițiativă Âşi voie bună, care desigur nu ne lipsesc!