Jump to content

Search the Community

Showing results for tags 'offroad'.

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • SMAEB - Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti
    • SMAEB 2003 - 2019
  • Actiuni caritabile si de sustinere
    • Actiuni caritabile si de sustinere
    • In memoriam
  • Poze & Filme
    • Poze & Filme din ROMANIA
    • Poze & Filme din STRAINATATE
    • Poze & Filme - Arhive 2005 - 2013
  • Competitii Nationale si Internationale
    • TRACKDAYS
    • Competitii Nationale
    • Competitii Internationale
  • Comunitati Moto Regionale
    • DIASPORA
    • MARAMURES si TRANSILVANIA
    • CRISANA si BANAT
    • MOLDOVA si BUCOVINA
    • OLTENIA, MUNTENIA si DOBROGEA
    • BUCURESTI si zona limitrofa
  • Motociclist in Romania
    • Discutii generale
    • Motociclisti, in fiecare zi
    • Incepatori
    • MotoVeteranii
    • Fete motocicliste
    • Motociclisti in timpul liber
    • Social si Politica
  • Motociclism in Romania
    • Campanii anti-accidente
    • Accidente
    • Intalniri moto in Romania
    • Evenimente, excursii
    • Legislatie, acte, vama
    • BARURI MOTO si alte locuri de socializare
  • Totul despre motociclete
    • Motocicleta mea
    • Service si intretinere curenta
    • Totul despre motocicletele electrice
    • Totul despre motocicletele de strada
    • Totul despre motocicletele A1 (125cc)
    • Totul despre motocicletele chopper/custom/oldtimer & socialiste
    • Totul despre motocicletele de enduro touring & adventure
    • Totul despre motocicletele offroad
    • Totul despre scutere si maxiscutere
    • Alte mijloace de transport
  • Totul despre Echipamente si Accesorii Moto
    • Discutii Generale
    • Casti
    • Echipamente din piele
    • Echipamente din material textil
    • Incaltaminte
    • Manusi
    • Accesorii after-market pentru motociclete
    • Do It Yourself - componente si accesorii
  • Bursa
    • BIKESHOP.ro - Bursa de motociclete din Romania
    • LOCURI DE MUNCA - cereri si oferte
    • Vanzari
    • Cumparari
    • Servicii
    • Oferte de service in Romania
    • BURSE LOCALE
  • Mass-media
    • Stiri, reportaje si articole
    • Reviste moto din trecut
  • Magyar, English, Deutsch
    • MOTOCICLISM.ro magyarul beszélő motorkerékpárosoknak
    • MOTOCICLISM.ro for English-speaking bikers
    • MOTOCICLISM.ro für deutschsprachige Biker
  • ARHIVAT: Casa de Avocatura COLTUC

Calendars

There are no results to display.


Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Website URL


Yahoo


Skype


Location


Carnet moto din


Motocicleta


Numar Moto


Club


Motociclete detinute


Alte vehicule


Interests

  1. Anu’ Domnului 2020, si doi gugustiuci se dau pe-o vaca pe TET Romania. Gugustiucul din spate e atat de incantat de ideea ca e un gugustiuc neinfricat si ca se poate da si singur prin tara pe barzaunele propriu, incat ii incolteste in minte o idee si mai creata, cum ca poate ar fi momentul sa nu se mai cocoloseasca si sa-si ia si el niste picioroange mai inalte si mai rapide. Un an, un A cu coronita (din prima, bitches ) si o expeditie la Techirghiol mai tarziu, Jolene intra in peisaj si Player 2 enters the game... (S-a strigat bingo pentru @Adrian M., care a suspectat inevitabilul.) Si ce face proaspatul absolvent cu permis in buzunar de nici doua luni, dar plin de entuziasm dupa tura cu Bart? Pai se da jos de pe saua din spate, ingrasa porcul in weekendul de dinainte cu vreo 500km solo, apoi impreuna cu El Capitan fura idei de la altii (din nou), si pleaca la drum pe unde vede cu ochii, de data asta fiecare cu agregatul lui – eu pe don’soara roscata CRF „de-un sfert” de mai sus, el pe al lui Husqvarna „Rolf” 701 Enduro. Planul? Was ist das? Rezervam cazare doar pentru primele doua nopti si plecam la drum cu o intentie nedefinita de a ajunge „undeva” prin Grecia, pe niste tarana, apoi sa esuam cu burta la soare si sa bagam in noi fructe de mare pana ne rostogolim mai ceva ca rotile motoarelor. What could possibly go wrong? Ziua 1: Bucuresti – Veliko Tarnovo Weeeeell, nu chiar Bucuresti. Pe langa Bucuresti. In directia gresita, evident. Asa ca marea mea expeditie initiatica incepe glorios cu un DN1 pe ploaie torentiala, si continua la fel de glorios, dar ceva mai „initiatic” cu un Bucuresti pe ploaie torentiala. Ma concentrez atat de tare sa nu ajung cu roatele-n sus inca din prima zi, incat nici nu-mi da prin cap sa pornesc GoPro-ul. Usurel, copacel, reusesc, totusi, sa ma tin binisor dupa El Capitan si al lui Rolf, iar dupa ce se opreste intr-un final si ploaia tragem pe dreapta intr-o benzinarie spre Giurgiu, pentru inspectii tehnice si momente artistice. Toate bune si frumoase, pare ca incepe vag a se lumina, iar morcovul de proportii epice cu care am plecat de acasa prinde a se micsora incet-incet cu fiecare kilometru in care, in mod incredibil si total neasteptat, nu ajung in sant. Si parca inainte sa-mi dau macar seama, ajungem la vecini. Sarbatoresc prima granita trecuta ca motociclist cu acte-n regula cu un mic topait de Pokemon fericit pe marginea drumului (in privirile curioase ale trecatorilor), apoi ne punem din nou in miscare. Nu trece mult pana peisajul incepe sa arate foarte cunoscut si trecem pe sub deja celebrul cartier-peste-tunel, iar eu jur ca deja pot sa miros Adana kebab-ul de la Shtastliveca. Ne lipim de un vinisor local cu care ne retragem la un pahar after-dinner, si asa se incheie prima zi de expeditie. Ploua din nou. Dar nu-mi pasa. Dupa atatia ani pe saua din spate am pierdut sirul plimbarilor pana in Veliko, ma simt aproape ca acasa aici. Si de data asta am venit pe rotile proprii. Pot sa vina si sezoane musonice, nimic nu-mi sterge ranjetul de pe fata. Ziua 2: Veliko Tarnovo – Komotini Dimineata ne intampina cu aceeasi ceata ca aseara, dar ploaia pare sa se fi imblanzit, si pana ne servim micul dejun si punem bagajele inapoi pe motoare, deja se lumineaza. Ma urc pe Jolene si imi dau seama ca dupa o singura zi deja o privesc cu alti ochi. Nu mai e bestia grea si inalta care-mi da emotii de fiecare data cand se abate de la verticala. Incep sa ma simt comod pe ea. Incep s-o vad la fel ca pe Bart, extensie a mea si cel mai bun companion de drum. Eu si ea in lumea larga. Si El Capitan. E si el pe-acolo pe undeva. Si tot asa mai trece o granita, apoi o zi. Pff... De ce-mi era mie asa frica? Ne cazam in Komotini si o luam agale spre vreo taverna sau alta, in timp ce mie nu-mi mai tace gura despre Jolene in sus si Jolene in jos, si cum descopar eu inclinatul in curbe, si cum nu e chiar atat de inspaimantator sa mergi peste 40, si cum cred ca o sa ma descurc minunat excursia asta. El Capitan rade de mine ca veteranul de razboi uitandu-se la recrutii jongland cu grenade, ca si cum ar sti el ceva ce eu nu stiu. Ceea ce nu-i tocmai neadevarat. El stie ca maine urmeaza primul offroad... Dupa cina ne retragem pe balconul hotelului cu o sticla de limoncello (hei, trebuie sarbatorita si a doua zi, nu?), si ne punem pe studiat harta. Cum prea mult asfalt strica, iar gugustiucului neexperimentat incepe sa i se urce la cap verticalitatea neintrerupta, planuim sa iesim in offroad drept din Komotini si sa facem vreo 70km de TET cu claia lui de curbe, apoi sa ne intoarcem pe asfalt in Iasmos, drept la vest de Komotini. De acolo tinem asfaltul tot spre vest pana-n Xanthi, unde avem iar un pic de offroad spre nord, pana la o cazare prin munte care gugustiucului fotograf ii aprinde tot felul de beculete artistice. Parca mi se ofileste un pic entuziasmul ala debordant de prima zi de scoala, dar incerc sa ma conving ca nu poate fi chiaaaaar atat de greu. Toata lumea-mi spune ca offroad-ul e mai usor pe motor decat pe scuter. Nu? Nu?? Ziua 3: Komotini – Xanthi Dimineata deja? Azi avem offroad? Sigur? Draci... O sa-mi rup gatul, nu-i asa? Dar ma urc pe motor si iau ziua pas cu pas, straduta cu straduta in urma lui Rolf, pana iesim din Komotini si de pe asfalt, pe un drum pietruit, cu nimic mai parsiv decat o ulita a satului. Tragem pe dreapta sa-l schimbam pe Gogu cu navigatia de TET, si pentru un minut uit de emotii si ma pierd admirand motoarele. Ce bine le sade lor impreuna! Da’ parca-i mai mumos ala rosu, asa-i? Daaaaa, mult mai mumos, manca-l-ar mama! Ulita se hotaraste totusi sa devina parsiva destul de repede, cu o bucata framantata de excavator, ca sa descurajeze din start doritorii de aventuri cu prea multe roti. ...Sau cu suficient de putine roti, nu suficient de multi kilometri in sa... I-o predau pe Jolene lui El Capitan, care purcede la a desumfla toate cele patru roti (doua ale mele, doua ale lui) pana la nivelul „s**t just got real”, si la a trece sleaurile pe rand, cu fiecare agregat in parte. Santurile dispar totusi la fel de brusc cum au aparut, si drumul devine din nou practicabil, chiar si pentru Pokemoni inepti. Dam chiar si de o bucata scurta de asfalt ratacit. Facem din nou pauza dupa vreo ora de mers si imi dau seama ca incepe sa se incline inapoi balanta in favoarea placerii drumului, si in defavoarea temerilor. Stiu ca offroad-ul asta e inca autostrada fata de ce (probabil) urmeaza, dar hei, tot n-am cazut inca. Si de unde Jolene mi se paruse pana acum la fel de mare si de intimidanta ca Rolf, uitandu-ma la motoare din lateral, unul langa altul, nu poate sa nu ma umfle rasul realizand pentru prima oara cat de tantar e ea fata de ditai burtosul. Inainte sa ridicam ancora imi fac curaj si prind GoPro-ul de Rolf, pentru ca, nu-i asa, toti suntem niste mici narcisisti, iar unii dintre noi prea si-au facut un obicei din a sta pe partea gresita a aparatului. Mai devreme sau mai tarziu se produce, totusi, inevitabilul. Imi fuge roata spate intr-un sant, ma dezechilibrez, reusesc s-o tin (am fost chiar mandra de mine), dar mi se opreste motorul. Repornesc, incerc sa plec (la deal), dar nu coordonez bine accelerarea cu lasatul franei, imi moare iar motorul, si de data asta nu mai reusesc s-o tin. Gravitatia 1 – gugustiucul 0. Jolene se culca gingas pe-o parte, iar eu raman in picioare (din nou, mandra de mine), cracanata cu un picior pe drum, si celalat pe un mic mal de pamant, undeva deasupra seii. Asta... n-a fost chiar atat de rau. Chiar terapeutic, intr-un fel. Acum ca mi-am luat prima cazatura (desi tehnic vorbind, sa nu uitam ca eu am ramas in picioare), ma simt cumva usurata, ca si cum mi s-ar fi demonstrat ca nu e chiar sfarsitul lumii, si nici ceva de care trebuie sa fiu ingrozita. El Capitan vine la interventie, si apoi ne continuam plimbarea, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Drumul devine mai abrupt si mai bolovanos, dar deja ma simt mai bine in sa. Incet, dar sigur, ma tin dupa Rolf si incepe iar sa apara ranjetul ala tamp de squid fericit. Il aud pe El Capitan razand in casca si spunandu-mi ca merg pe Jolene la fel cum merg pe Bart, incet si hotarat, ca pe un tractor de jucarie. Mai cad o data cand uit sa iau o curba si-mi amintesc brusc prea tarziu, dar de data asta imi ridic singura motorul si ma pun in miscare repejor. Like a boss. Cativa kilometri si multe urcari mai tarziu, peisajul se deschide si deja incep sa chitai la fiecare curba dupa pauza de poze. Dar ne luam intr-un final la revedere de la drumurile de munte si ne intoarcem pe asfaltul nostru cel de toate zilele. Eu deja ma vad ca si ajunsa la cazare si sarbatorind inca o zi de mare succes, cand zeii motociclismului (si stradutele inguste, intortocheate si foarte, foarte abrupte ale Xanthi-ului vechi) gasesc cu cale sa intervina si sa-mi arda una peste bot. Incerc sa iau o stanga stransa si foarte hotarata in sus cu mai mult entuziasm decat imi permite viteza, asa ca o culc iar pe Jolene. Iar daca primele doua cazaturi au fost complet fara pagube (la mine sau la ea), asta e usor dureroasa. Pentru mine. Galeria de evacuare 1 – gugustiucul 0. Trec cele mai lungi cateva secunde din viata mea pana reusesc sa ma ridic de pe ea, timp in care interiorul coapsei mi se coace apetisant prin pantalon. Il las pe El Capitan s-o ridice pe tradatoare, iar eu intru in chioscul de langa si cer un Schweppes, perfect calma, ca si cum ar fi fost intentia mea de cand lumea sa ma imprastii in mijlocul satului. Il dau pe gat ca pe pietre incinse, ma urc din nou in sa si imi continuu drumul dupa El Capitan, cu coapsa pulsand dureros si moralul undeva sub nivelul marii. Aproape ca fusese o zi buna... Complet desumflata si cu increderea in mine franjuri, abordez crispat si temator curbe pe care cu o zi inainte as fi zburat cu incantare, si simt ca parca nu mai ajungem odata. Dar El Capitan ma stie mult prea bine, asa ca dupa cateva minute ma trage brusc pe dreapta, ma ia de-o aripa, si fara sa spuna un cuvant ma indreapta in directia unei mogaldete nedefinite in iarba. Un chiot si o lunga sesiune foto-video mai tarziu, ma urc din nou in sa mult mai vesela. Uneori e util sa ai inertia psihica a unui copil de 5 ani. Si asa ajungem in cele din urma la acea cazare de la capatul pamantului, fara alte incidente. And boy, did it deliver! Suntem intampinati cu bratele deschise, mai ceva ca fiii ratacitori, de Kostas, la randul lui motociclist batran, care nu rateaza ocazia sa ne arate XT-ul lui matusalemic, dar ingrijit cu batistuta. Noua ne aminteste instant si induiosator de Muttley, al nostru XT660X bombanitor care ne-a purtat pana-n Sicilia in prima noastra plimbare romantica pe doua roti, noi ii amintim lui Kostas de tineretile lui zbuciumate, se varsa o lacrima, se indoapa din partea casei doi gugustiuci amarati care deja se resemnasera la o cina de biscuiti, se admira un apus la o sticla de vin tot din partea casei (alcoolici? noi??), si noaptea cade peste doi calatori obositi si o basica de arsura mare cat pumnu’... Ziua 4: Xanthi – Kavala Azi ne continuam periplul prin offroad, dar cum, in ciuda numelui, si TET-ul mai are portiuni de asfalt, offroad-ul efectiv al zilei e relativ scurt, intrerupt, si nu foarte dificil, asa ca reusesc sa ma mentin pe doua si nu mai avem alte incidente. Incepem drumul in compania delicioasa a lui Kostas, cu sotia Vicky in spate, pe XT-ul antic, conducandu-ne pana in Xanthi, pe drumul pe care merg oamenii normali, nu cel direct si ridicol, ca „altii”. Ne intersectam scurt cu jungla provinciala greceasca, apoi alternam intre offroad simplut, asfalt decent, si pauze de mure, pana trecem de Kavala si ne cazam relativ devreme la un hotel generic pe plaja. Cu prima cina de fructe de mare la activ, ne parcam pe balconul hotelului cu sticla de vin reportata de ieri (gratie ofertei mai bune a lui Kostas) si admiram apusul deasupra... benzinariei de peste drum, cum balconul e pe partea evident gresita. Incepem sa cautam insula aia insorita, izolata, si utopica pe care sa ne petrecem vreo 3-4 zile de pauza la jumatea sejurul (planificat la doua saptamani de bananait incert), dar nu ajungem inca la nicio concluzie, asa ca rezervam deocamdata ceva mai la sud de Thessaloniki si ne bagam la somn. Ziua 5: Kavala – Thessaloniki Azi avem iarasi destul de mult offroad in plan, dar si o prognoza de ploi apocaliptice, asa ca ne rezervam cateva „portite” de revenit pe asfalt in caz de nevoie. Incepem cu o urcare si o coborare destul de prafuite si alunecoase, deasupra marii si apoi pana la buza ei... ...Continuam cu o bucata de asfalt de-a lungul coastei... ...Si apoi o luam brusc si pieptis in sus, pe un drum de tarana relativ nivelat, dar abrupt si cu petice mari si inselatoare de nisip afanat, intre praguri bolovanoase foarte solide. Ce mai, reteta succesului. Ma agat strans cu genunchii de Jolene ca de ultimul fir de iarba pe marginea prapastiei, ii dau hotarat gaz reechilibrandu-ma la limita de fiecare data cand imi fuge spatele, si reusesc sa urc cu bine pana pe un petic un pic mai plat, unde luam o pauza de evaluat situatia. Studiem harta, si drumul pare ca mai tine mult si bine tot asa, inca de cateva ori pe atat pana la urmatoarea posibila iesire pe asfalt, iar norii incep deja sa se arate urati la orizont. Ne multumim cu satisfactia ca am urcat pana aici macar pentru priveliste, intoarcem motoarele, mai stam cateva minute la poze, si o luam inapoi in jos. Cu nu mai mult de vreun km de offroad pana inapoi la asfalt, ma inec ca tiganul la mal si pe un damb de pamant pe care il coborasem fara probleme, la urcarea inapoi imi aluneca spatele pe margine si in sant, urmat prompt si de fata, si acolo raman. Nu imi moare motorul, nu scap agregatul, dar nici nu mai reusesc sa ies. Nici nu iesim bine din offroad, ca amenintarile se concretizeaza si incepe sa toarne hotarat si abundent. Mergem o vreme incet si (ne)sigur, pana gasim un colt unde sa ne refugiem ca doi sobolani murati ce ne aflam, ocazie cu care facem cunostinta cu fauna locala, la fel de murata ca si noi. Ploaia se potoleste intr-un final suficient cat sa ridicam din nou ancora, si mai oprim abia cand deja devine din nou uscat si cald, sa scapam de niste straturi si sa evacuam ceva balti clandestine. Ocolim aglomeratia urbana din Thessaloniki si ne cazam undeva mai la sud, tot pe plaja, si de data asta admiram apusul de pe partea corecta. Ne parcam pe balcon deasupra promenadei aglomerate si sclipicioase, cu restul de limoncello si cu harta in fata. Plimbare, plimbare, dar noi unde zacem? Dupa lupte seculare care au durat aproape doua pahare, ne gasim in sfarsit unicornul – o casuta pe faleza, cu o mana de bolovani privati in apa, intr-un satuc necunoscut pe nume Lefokastro. Drum lungut pana acolo, pe la vreo 300km (sa nu va aud, unii dintre noi inca au cerneala uda pe permis), dar pe asfalt, si relativ drept si plictisitor. Ne bagam la somn cu valurile marii in urechi si cu gandurile la paradisuri mediteraneene rupte de lume... Ziua 6 – 9: Lefokastro Conform asteptarilor, drumul de a doua zi e relativ nememorabil, dar are meritul de necontestat de a ne duce spre ceea ce se dovedeste a fi exact oaza la care speram, and then some. Suntem intampinati de Apostolia si Nicolas, care ne lasa practic casa pe maini, si ne dedam cu incantare (pentru urmatoarele trei zile jumate) traiului boem pe care-l vanam de aproape o saptamana prin pietre si praf. Plaja, bai in mare, taverne, si multe, multe pisici... <...Va urma...>
  2. Anu’ Domnului 2020, si doi gugustiuci se dau pe-o vaca pe TET Romania. Gugustiucul din spate se gandeste ca e un gugustiuc puternic si independent si cu nimic mai fraier decat gugustiucul din fata, asa ca incepe sa-i incolteasca in minte o idee creata cum ca ar putea sa se plimbe si singur prin tara, cu agregatul propriu. A, agregatul propriu e o pocnitoare de 50? Ei, si care-i graba? ...Famous last words... Dar s-o luam cu inceputul. Agregatul, mandru barzaune, pe cat de mic, pe-atat de dornic de aventura: Nu trece de 40 la ora decat in picaj, dar sunt cei mai dragalasi 40 de km pe care ii poti face intr-o ora. Raspunde la numele de Bart. Daca-l saluti de pe doua roti mai mari esti persoana lui preferata de pe lume. Gugustiucul, la fel de mandru, la fel de mic, la fel de dornic de aventura: Nu trece de 7 la ora nici in cea mai buna zi, si apoi isi da sufletul oricum. A match made in heaven. Reguli. Pentru ca radem, glumim, dar nu parasim incinta, toata distractia trebuie sa se desfasoare pe drumuri secundare (recte nu aglomerate si de viteze orbitoare), iar SPOT-ul e pornit constant, cu location tracking si date de contact de urgenta completate. Cum viata e complexa si are multe aspecte, ocazional a trebuit sa ies si in DN-uri pe portiuni scurte(ish), unde efectiv nu aveam alternativa din punctul A in punctul B. Nu a fost distractiv, dar gugustiucul traieste. Trusa de scule cu tot ce ar fi util la drum lung si m-as descurca (realist) sa folosesc singura, si ura si la gara! Planul! Undeva pe la 1000km in fix o saptamana la sfarsit de iulie, cu plecare direct de la una bucata sindrofie la Maneciu (pentru ca nicio poveste buna nu a inceput cu o salata, am I right?), luat vitejeste in sus, bananait o vreme prin tara gulasului, urcat si coborat iar niste munti pe unde s-o putea, si intors acasica, pe langa Bucuresti. Bene, poate nu-i chiar turul tarii, dar jur ca de la inaltimea asta asa se simte. Pai, si-am incalecat pe-o sa... Ziua 1: Maneciu – Sf. Gheorghe Trezita de la prima ora si plina de elanul specific omului care habar n-are in ce se baga, dar abia asteapta sa ajunga acolo, si eu si Bart ne infulecam repede fiecare mic dejunul campionilor (eu la hotel, el la pompa), si purcedem la drum. Distractia incepe destul de repede, cu o bariera peste barajul Maneciu (ciocu’ mic, sunt practic bicicleta, cat de rau pot sa se supere pe mine?), si apoi o urcare destul de voiniceasca prin pietre. Coafura rezista. Rezista in mod miraculos si cracii pantalonilor... Si cam asa se scurge prima zi, pietroi dupa pietroi, nor de praf dupa nor de praf, si senzatia din ce in ce mai insinuanta ca o sa-mi placa la nebunie plimbarea asta. Ajung la pensiunea din Sf. Gheorghe, il cazez pe Bart langa un Tracer tantos, imi suprim un horcait de ras la alaturarea dintre ei doi, dau jos doua kile de praf, ma fac prezentabila in societate, si ies ca o lady ce ma aflu la un gulas si-o plimbare prin parc. Nu-i un oras rau cu care sa-ti incepi periplul... Ziua 2: Sf. Gheorghe – Miercurea-Ciuc Dimineata il rup pe Bart de langa noul lui prieten mai inalt, mai rapid si mai motor, si ne continuam odiseea DJ-urilor, DC-urilor, si ulitelor patriei, in acelasi amuzant zig-zag. Distractia se termina totusi pe la jumatea traseului zilei, cand muntii nu-mi mai dau de ales, asa ca zig-zagul meu distractiv devine o linie dreapta pe un drum mic si neimportant, cunoscut amicilor ca DN12. Ma pregatesc sufleteste, bag coatele si genunchii la cutie, ma infig in acceleratie (nu ca ar conta), si incep cei 12km de fuga intre Micfalau si Baile Tusnad. Bart gafaie, masinile zboara pe langa, si eu ma simt ca un gandac intr-un mosh pit. Dar kilometrii trec, si ma vad cu bine la acea minunata stanga din Baile Tusnad, de unde pot iesi pe un forestier care merge paralel cu DN-ul, pe partea cealalta a Oltului. ... <Poza pe care n-am avut inspiratia sa o fac> ... Exceptand faptul ca forestierul meu incepe cu o panta retardata si foarte noroioasa, pe care nu cred ca o pot urca nici cu piciorul, d-apai cu nouaj’ de kile de fier propulsate de juma de cal putere. Imi ingan in minte un “reconfigurarea traseului” tafnos si ma intorc cu coada intre picioare la DN12. Jur ca pot sa aud asfaltul cum rade de mine. Nu stiu daca m-am obisnuit deja cu chestii de cateva ori mai mari zburand pe langa mine de cateva ori mai repede, sau sunt prea iritata de stanga imprejur ca sa ma mai impresioneze traficul, dar cert e ca trec instant si cei 10 km ramasi pana in Tusnad, unde imi iau la revedere de la DNeu. Pe bune de data asta. Sper. Poate. Drumul se linisteste, peisajul se aplatizeaza, si ajung la vreo 12km de Miercurea-Ciuc, la una dintre cele mai frumoase cazari pe care le cunosc in tara. Cu fix un an in urma, pe saua din spate, ajungeam pur intamplator, fara niciun plan si nicio cautare, la Kavalliera, o pensiune cu centru de echitatie aflata efectiv in camp, rupta de lume si de agitatie, care si-a luat locul meritoriu in lista noastra (a mea si a lui El Capitan, gugustiucul din fata) de refugii departe de lumea dezlantuita. Un an mai tarziu, stiind ca voi fi in zona, nici macar nu caut alta varianta de cazare. Iar pensiunea este aceeasi oaza pe care am gasit-o si atunci, gazda aceeasi Wonder Woman, si cainii aceeasi terapie cu blana. Ziua 3: Miercurea-Ciuc – Racos Daca ziua de ieri mi-a dat cu asfalt ceva mai mult decat as fi vrut, ei bine, azi am parte de offroad cat sa-mi iasa pe urechi. Dar nu chiar asa, de la inceput. Intai un pic de ceata molcoma de dimineata, doar asa, cat sa nu-mi para chiar atat de rau ca plec de aici. Gata cafeluta? Bun, pai amu sa trecem la treaba... Funsies! Si uite asa se mai termina o zi, mai adun vreun kil de praf si noroi, si ajung la cazare cu un mare ranjet tamp pe fata. Il parchez pe Bart ca o floare intre flori in curtea pensiunii... ...Si plec per pedes, intre doua ploi, sa vizionez complexul geologic si apoi cetatea. Inapoi spre cazare ma acompaniaza prietenos, vorba cantecului, ale satului mari fete fara ghete... Ziua 4: Racos – Albota Dupa rodeo-ul de ieri, drumul de azi e de-a dreptul banal. Lung, plat, asfaltat, si prin sate. Moartea pasiunii. II dau blana (loool... altii dau “blana” mai repede la pedale...) o buna parte din zi, oprind doar pentru esentiale. Nici macar n-am la ce sa scot aparatul din rucsac. Dar nu conteaza asta. De ce? Pentru ca ziua de azi nu e despre offroad sau viraje sau floricele. Ziua de azi este despre o foame. O foame launtrica si inexorabila, care poate fi stinsa cu un singur lucru, spre care marsaluiesc lacoma. That’s right, bitches, pastrav in fulgi à la Albota! Cu burta plina si cu o privire mai zen asupra existentei, ma plimb incet si regal pe “mosia” complexului, cu un aer satisfacut, de zici ca ar fi a mea. Ce face pastravul din oameni! Mai trec o data pe la Bart sa-i spun somnic pufos, arunc un ochi pe la stele, si bag cornu-n perna. Zi mare maine. Pam pam... Ziua 5: Albota – Transfagarasan – Curtea de Arges Pai se putea? Sa-l plimbe Mamita pe Bart atata amar de drum si sa nu-l duca si la TFeu? Ridic ancora de la Albota la sapte trecute fix, nici prea prea, nici foarte foarte, cat sa fie inca gol drumul, dar nu atat de gol incat sa trezesc vreun urs adormit, in intelepciunea lui, in mijlocul drumului, asteptandu-si biscuitii de dimineata. Incep urcarea cu ceva emotii, parca deja ma vedeam impingandu-l pe Bart la deal dupa metoda Flintstones, dar capat incredere vazand ca mititelul urca mai ceva ca un magarus dupa morcov. The little engine that could! Iar restul e poveste... Ajung la Vidraru, si cum e inca devreme, il indes pe Bart intr-un colt de parcare, ma agat de un porumb fiert, ma cocot turceste pe sa cu spatele la ghidon (surprinzator de comod cand ai bagaje pe toate partile), si ma simt ca un troll mic si invizibil rumegandu-mi porumbul si ranjind (unilateral) la stolurile de motoare mari si lucioase care defileaza dintr-o parte in alta. E inca devreme cand imi termin tacticos ultimul bob, si cum nu prea am chef de lungul si plictisitorul drum pe asfalt pana-n Curtea de Arges, trec prin celalalt tunel, tin drumul pietruit pana la cascada Calugarita, si apoi o iau pe si mai lungul, dar mai distractivul drum forestier spre Salatrucu, sa nu termine Bart excursia vietii lui fara sa fi bifat si oleaca de TET. Ma cazez undeva pe langa Curtea de Arges, dau jos inca un kil de jeg (al catalea?), ma fac din nou prezentabila in societate, si... nu mai ies nicaieri, ma rostogolesc in pat si adorm instant. Ziua 6 & 7: Curtea de Arges – Valea Doftanei – Home Sweet Home Ma trezesc si plec la drum cu o senzatie dulce-amaruie care-mi spune ca asta a fost distractia, acum merem acasa. A fost greu, a fost frumos, a fost retardat pe alocuri, a fost distractiv cam tot timpul, dar “a fost”. Incerc sa alung sentimentul si sa ma bucur de ultimele doua zile. Si n-au fost doua zile rele. Planul initial era sa ma cazez undeva pe langa Breaza, dar cine sunt eu sa refuz o oferta impromptu de adapostire si indopare materne, asa ca mai lungesc un pic drumul (o, nu... ma voi sacrifica...) si dau un ocol pana-n Valea Doftanei, unde zac o noapte ca-n puf, in mrejele ispititoare ale bucatariei moldovenesti, cu serpentinele de deasupra barajului Paltinu in rolul ciresei de pe tort. And then there were none... Si ajunseram acasa.
  3. Salut, Am o problema de ceva timp care s-a agravat si as vrea sa o rezolv singurel ca tot vine iarna, dar inainte de toate va trebui sa stiu ce caut. Deci, La frane, vobleaza din ce in ce mai tare. M-am uitat in manual si scrie asa: Front weel wobbling: 1. Bent Rim 2. Worn front weel bearings 3. Faulty tire 4. Loose axle 5. Wheel out of balance deci : 1. NU STIU CE INSEAMNA !!! 2. rulmentii de la roata si axul sunt schimbate de 1 luna 3. cum adica ? cauciucul e intr-adevar batran, dar asta nu inseamna ca e defect. Iar galme sau alte kestii nu are pe el. E doar sters. 4. NU STIU CE INSEAMNA !!! 5. janta are plumbii pe ea. Oricum, la 40-60 nu conteaza foarte mult echilibarea. Pun o poza cu schema furcii, poate imi arata cineva despre ce e vorba si ce tre' sa verific. Merci,
  4. Sa ma laud, sa nu ma laud....? Ma laud, ce mama dreq! ...ca e "once in a lifetime".... Dupa patania cu accidentul de acum 2 ani, am renuntat la mobrit. Am gasit o noo pasiune, respectiv off-road-ul, si am vandut "utilajul". Da, stiu, acum o sa-mi sara in cap motociclistii tru, ca asa e un forum de mobre, nu de conserve. Si ce? ....Cui nu-i place, sa nu citeasca! Cum ziceam, am vandut utilajul, si cum vis-a-vis de bani exista o zicala veche: mai bine la duci dorul, decat sa le duci grija, am decis sa luam o masina care va fi folosita exclusiv in off-road. Probabil stiti ca momentam mai facem iesiri in muntii patriei cu un "Prafos" nou si nepreparat. Cum ne place comportamentul masinii autohtone in off, si dupa cateva luni de cautari, googalit, intrebat, comparat etc....am decis sa luam un....ati ghicit tot un "Prafos". uite asta: Masina e stock, dar va primi cam tot ce trebuie pentru offroad: kit de inaltare +5.5 cm, anvelope A/T, troliu, bara metalica, race cip, scuturi pentru motor, cutie, diferential, rezervor, si alte mici rahatele necesare. Acum sa va povestesc cu "alinierea planetelor, once in a lifetime". Totul a inceput acum 2 ani jumate cand a aparut Duster 100 (primele 100 de Dustere model nou) si am primit de la Dacoserv o instiintare vis-a-vis de chestia asta. Am mers, am vazut, ne-a placut, dar na belea: nu aveam bani de avans. Am facut repejor niste calcule si am decis sa apelam la serviciul celor de la Dacoserv - "vehicule de ocazie" prin care duci masina veche, ei ti-o evalueaza si primesti banii. A fost putin diferit pentru ca noul Duster nu intra la ofertele de buy-back. In fine...sa mergem mai departe. Un "baeat" de acolo din reprezentanta, care stia foarte bine masina (totul fusese facut in reprezentanta) ne-a propus sa o cumpere el, in loc s-o dam la Dacoserv. Bun, zis si facut. Vandut masina, luat banii, dat avans si primit noul Duster. "Baeatul" de nota 10, chiar ne-a lasat masina inca vreo 3 saptamani pana a venit cea noua. Acum, de vreo 2-3 luni, ne tot roade pasiunea pentru offroad si am inceput sa cautam masina. vroiam ceva mic, fasnet, usor de inretinut, etc., etc. Ne orientasem catre un Jimny sau Vitara, ne utiasem si pe la Mudster, etc., dar cum inca nu dadusem mobretul, nu am facut nimic palpabil in acest sens. Cum saptamana trecuta am vandut moto, am avut un fel de scurtcircuit (a se citi revelatie/inspiratie/mana divina)si am pus mana pe telefon si l-am sunat pe "baeat" sa-l intreb daca nu cumva vrea sa vanda masina luata de la noi acum 2,5 ani. SOC!!! da' SOC fratilor...omu' a zis scurt si raspicat DA! Asadar, azi am batut palma si iata cum am rascumparat masina. Si acum scuip in san si imi fac cruce pentru ca nu-mi vine sa cred.... Cateva date tehnice: masina e "tzipla, boss" 87k km, istoric service, model Laureate, 1.5 dci 110 caluti, 4x4, ne lovita, ne vopsita, ne nimic. Omu' i-a pus jante de aliaj si geamuri fumurii omologate si a facut cu ea vreo 20k km. A....poze si etapele transformarii...in episoadele viitoare! Sa auzim de bine!
  5. De ceva vreme, Ktm a anuntat ca dezvolta un paralel twin de 500 cc. Prima data informatia a aparut acum cativa ani si atunci era vorba de 2 propulsoare de 500cc respectiv 800cc, cel de 800 este deja pe piata in diverse forme, dar cel de 500 parea ca se lasa asteptat, dar spre sfarsitul anului trecut a aparut in presa poza asta: Cum KTM 790 Adventure a fost pt mine un pic dezamagitor dpdv greutate, desi este o motocicleta extraordinara, in opinia mea cea mai buna in clasa ei de la mare distanta, totusi foarte multi oameni isi doresc o motocicleta de adventure, cu 2 cilindri care sa fie cu adevarat usoara. Mi-ar place sa vad acest motor intr-un cadru de 690 cu un rezervor similar cu cel de pe 790 si un fairing in stil Dakar, sa zicem in genul celui de pe Yamaha T7 [de preferat conceptul nu produsul de serie] si foarte important cu o masa proprie care sa nu depaseasca 150 kg. Avand in vedere ca cei de la Ktm scot cam 13 hp dintr-o suta de cc, probabil va dezvolta undeva intre 60 si 65 de cai si de asemenea probabil ca inainte sa fie vorba de o motoreta adventure, il vom vedea intr-un duke.
  6. Din ce in ce mai multe surse vorbesc despre aceasta motocicleta. Deocamdata nu sunt date concrete despre ea, doar motorul care va echipa o sportiva si un naked e ceva clar dpdv cilindree macar. Pana sa existe date mai multe, mie imi place foarte mult designul, desi nu e final si nici oficial e foarte sexy.
  7. Salutare, In anul de gratie 2020 am reusit sa facem o tura de cateva zile in Delta Dunarii. Pe scurt am incarcat motoarele pe o barja la Tulcea si le-am recuperat la Sulina. Turele din zilele respective s-au desfasurat in jurul localitatii C.A. Rosetti. La intoarcere am luat "Pasagerul" de la Periprava catre Chilia Veche si am plecat pe roti spre Tulcea. Vor fi in total 3 episoade, primele doua sunt mai jos. Enjoy! Episodul 1: Episodul 2:
  8. Apăi cine-o crede că noi ne-am apucat de făcut tutoriale și-o-ncerca să facă ce-i aici, își merită soarta și noi de-abia așteptăm să ne povestească ce-a ieșit. În sfârșit o tură cu-adevărat de sezon! https://www.youtube.com/watch?v=UllqsUSKEGg
  9. ...Sau excursia lui “ce bine ca e canicula!” Salutare! Inspirati de niste baieti aventurosi de pe-aici si la fel de loviti anul asta cu plecarile pe-afara, am zis noi (adica El – imblanzitorul de vaci motorizate, si Eu – sacul de cartofi din spate), in vasta noastra intelepciune, ca nu suntem mai fraieri si ca hai sa le calcam pe urme lui Bursyllac & compania. Ce daca noi suntem doi pe-o vaca si nu avem prieteni? Ce daca tehnic vorbind nici nu avem vaca respectiva (inca)? Sure we can... Planul: vindem repejor Gixxeru’, ca ne-am facut damblaua de adrenalina la etatea noastra, si luam un 690 (KTM) sau 701 (H) cu care ne dam prin tarana pana ne plictisim. Ei bine, planul nostru in doua etape a picat spectaculos cand n-am dat nici Gixu’ la timp, si n-am gasit nici capra de luat. Planul 2.0: din fericire, exista niste baieti intreprinzatori care inchiriaza T7-uri nou-noute, tipla, numa’ bune de investigat ce crucea lu’ Satan a facut Yamaha in ultimii trei ani (spoiler alert: frecat menta). Ne luam micul pachiderm in primire, si ne punem pe studiat harta... Cum alte plecari nema in anul Domnului 2020, ne permitem sa ne lafaim in doua saptamani de plimbare, asa ca, din nou, in aceeasi vasta intelepciune, ne angajam sa facem tot traseul, cu plecare de pe la Maneciu, batut Orientalii pana-n Maramu’, intors pe asfalt pentru vreo doua zile pauza de ingrijire si indopare materna in Valea Doftanei, apoi Meridionalii pana-n Orsova, si intors din nou pe asfalt. In elanul nostru aventuros si visand la nopti romantice sub cerul instelat, ocupam jumate din bagaj cu hamace, saci de dormit, si prelata. Evident, elanul nostru aventuros uita ca suntem doua lepre care vor cerveza, pastrav si aer conditionat la sfarsitul zilei, asa ca le-am carat degeaba, dupa cum s-a dovedit. Si-am incalecat pe-o sa... Ziua 1: Maneciu – Miercurea-Ciuc Frumos, uscat, dragut, pff... Cine mai e ca noi, facem traseul asta fluierand. Incidental, ziua 1 va ramane in istoria calatoriei ca ultima zi in care am fost curati si prezentabili in societate. E abia prima noapte, avem toata excursia sa dormim la hamac, nu-i asa? Ne cazam in pat caldut si pufos la o pensiune-ferma in Cotormani (Kavalliera, recomandam cu insistenta), si ne imprastiem pe sectoare. El la somn, eu la alergat pufoseniile locale. Ziua 2: Miercurea-Ciuc – Miercurea-Ciuc + 30km Ne punem in miscare, servim mic-dejunul campionilor à la minimarket-ul satesc, si ziua incepe promitator. Gresim drumul, totusi, fapt de care ne dam seama muuuult prea tarziu, asa ca ziua noastra promitatoare se naste talent si moare speranta. Zece km mai tarziu... O ora, zero km, si cate-o hernie de disc mai tarziu... Lasam vaca infipta in namol, intindem prelata, si ne ghemuim sub ea ca doi sobolani murati ce ne aflam, impreuna cu toate catrafusele, asteptand mila zeilor meteorologici, si resemnati cu posibilitatea reala de a inaugura deja hamacele din noaptea asta, langa motorul infipt ferm in namol. Dupa vreo trei ore de motait si privit viata in mod zen, se opreste totusi ploaia si ne intoarcem la extras copitata din noroi. Nu reusim neam sa biruim namolul atat de gros si lipicios incat ne trage cizmele din picioare, asa ca trecem la planul B. Caram pietre de la paraul din vale (vreo 50m mai jos) pana pavam o fasie de juma’ de metru latime pe-o parte a motorului, il saltam pe ea ridicand si tragand cate un capat pe rand, apoi pavam si in fata pana la cel mai apropiat “mal” (toate astea dupa ce l-am rotit vreo 180 de grade, tot ridicand si tragand de roata fata, ca sa ajunga cu fata spre acel mal cel mai apropiat), si iesim glorios din mocirla, peste pietre, in uralele publicului (recte eu). Brusc incurajati de victoria in lupta cu vicisitudinile vietii, decidem sa-i tot dam inainte cat inca mai avem lumina, poate-poate ajungem macar undeva mai ferit unde sa intindem hamacele. Alti cativa km mai tarziu... Pe lumina deja pe duca si pe o ceata groasa, dam pana la urma intr-un drum (ceva mai) pietruit. Cum totul e relativ, noul drum ne pare autostrada fata de poteca de carute de pe care am iesit, chiar daca traverseaza repetat (si ocazional se suprapune cu) paraul, asa ca ne incumetam sa-l urmam pe intuneric pana la prima localitate (Ciobanis pentru cei curiosi, cu toate cele trei case ale lui). Ocazie cu care dam peste primii doi dintr-o lunga serie de localnici incredibil de de treaba cu care am avut placerea sa interactionam de-a lungul expeditiei. Primul, paznic de noapte la o exploatare forestiera, ne-a auzit trecand, s-a urcat in masina, si a venit dupa noi sa ne intrebe daca suntem ok si stim unde vrem sa ajungem, al doilea, satean, ne-a auzit oprind in fata casei (ajunseseram deja in sat) si a iesit la randul lui sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva. Ambii ne-au spus ca ar fi o pensiune cativa km mai jos de sat. Nu ne facem prea mari iluzii, suntem totusi in mijlocul pustietatii, e deja vreo 11 seara, dar ii dam inainte, evident. Si uite asa se face ca ziua 2 (aproape 3) o incheiem la pastravaria Carunta, intr-o casuta de lemn, cu patru pereti si un acoperis, o BAIE!!!, si cel mai important, inca un pat caldut si pufos. Cel mai bun pat din lume, jur! Ziua 3: Ciobanis – Cheile Bicazului – Vatra Dornei Dupa ce ieri ne-a dat cu ploaie sa ne ajunga, azi zeii noroiului se milostivesc de noi si avem o zi uscata, calduta, si singurele portiuni mai complicate (dar complet realizabile) sunt niste urcari si coborari bolovanoase si abrupte. Atingem primul record de altitudine, 2013/1983m, in functie de care GPS alegem sa-l credem, imediat inainte sa coboram in Vatra Dornei. Tot astazi parcurgem si Cheile Bicazului, frumoase de felul lor, dar mult prea populate pentru sensibilitatile noastre de antisociali. Ne cazam in Vatra Dornei, noi si cele cateva kile de noroi uscat pe motor, pe bagaje, pe noi, unde primim priviri curioase, dar suntem intampinati cu aceeasi ospitalitate incantatoare care va deveni tema recurenta a excursiei. Vila Seva, take note, kids! Ziua 4: Vatra Dornei – Transrarau – Borsa Daca ziua 2 a fost ziua noroaielor, ei bine, ziua 4 a tinut mortis sa fie ziua noroaielor SI a portilor pentru vaci (reale sau figurative), care mai de care mai creative si mai pitoresti. Imi asum cu entuziasm rolul de gatekeeper si ne continuam drumul printre balti mai mici si mai mari. Si tot astazi, cu doar putin inainte sa ajungem la destinatia zilei, are loc si cea mai monumentala faza a excursiei, care nu e imortalizata in niciun fel, asa cum pare sa se intample mereu cu fazele monumentale. Scena: o balta ca oricare alta, marisoara, adancuta, nici prima, nici ultima a zilei. Personajele: Eu – o victima inocenta, El – un capitan de nava in cautarea visului intangibil de a termina macar o zi cu picioarele uscate, Soarta – materializata intr-o creanga sanatoasa pe marginea malului de pamant care abia ocolea balta. Eu: Sigur nu vrei sa ma dau jos? El: Ye of little faith... Creanga: <Exista si se tine tare pe pozitie> Inevitabilul se produce, creanga agata piciorul, piciorul ramane in urma, ghidonul e tras dupa picior, si cadem amandoi neceremonios, cu atelaj cu tot, in mijlocul baltii. Urmarea nu e greu de imaginat... Ridicat motorul din balta ca Venus din spuma marii, pescuit bagaje, uscat electronicele cu servetele, si ajuns intr-un final la cazare in Borsa. “Ne cam trebuie o baie buna, hai sa mai amanam dormitul la hamac”... Ca toate gazdele de pana acum si de dupa, doamna casei nu se arata deloc deranjata de starea deplorabila in care ne prezentam, ba chiar ne primeste cu bratele deschise, cu o indulgenta de martir si un pahar de palinca. Ziua 5: Borsa – Mara Ei bine, daca pana acum am avut probleme doar cand ne-am abatut de la traseu, azi pentru prima oara il bombanim cu toata sinceritatea pe Jon cu al lui drum de capre. Incepem clasic si familiar cu niste noroaie, ca doar ce naiba, ne-am obisnuit deja... ...Continuam pitoresc si pastoral cu un drum de carute care se metamorfozeaza pe nesimtite intr-o poteca abia vizibila... ...Ne distram apoi cu o rapa, asa, de variatie (care, dupa cum aflam ulterior, poate fi ocolita pe un drum paralel, ceva mai decent, care porneste de la vreo 100m mai sus)... ...Si incheiem apoteotic cu memorabilul, magnificul drum judetean 109U, care arata cam asa: O iau timid inainte, la pas, si constat rapid ca nici macar cu piciorul nu prea merge escaladata panta, cu vaca nici gand, nici pe, nici pe langa, nicicum. Cu un sentiment amar de infrangere, ne vedem nevoiti sa sarim primul “Here be dragons” si sa ocolim pe drum pietruit. Ajungem in Mara fara alte mari probleme, si suntem (din nou) primiti cu toata ospitalitatea la care am putea spera. ... Nu voi plictisi publicul cu urmatoarele trei zile, cum se reduc in mare la un maraton chinuitor pe asfalt pana in Valea Doftanei, mult spalat de echipament, motor, bagaje si protagonisti, oblojit varii vanatai, si indopat fara rusine cu placinte moldovenesti. Pentru cei suficient de rabdatori cu Pacala si Tandala cat sa ramana pe receptie, urmeaza partea a doua (Meridionalii), si apoi umila noastra tentativa de montaj video. La capitolul “impresii despre T7”, il voi lasa pe don’ sofer sa raspunda la orice intrebari tehnice, dar din ce am observat eu raportat la alte multiple agregate cu care ne-am mai preumblat in lung si-n lat, e mare, greu, dificil de manevrat pe trasee tehnice, nu atat de comod cat te-ai astepta de la asa o vaca, lenes cu demarajul, si in mare singurul avantaj real e farul (din Alexandria), care-i de-a dreptul apocaliptic, si caruia i-am cantat ode cand bantuiam pe la 11 seara prin padure. Pe scurt, ne-am descurcat cu el, dar clar n-a fost nici pe departe motorul ideal pentru asta, si nici macar nu pare justificat tot tam-tamul cu care a fost lansat. Cu toate astea, ne-a dus si ne-a intors, nu ne-a facut absolut nicio problema tehnica, si ne-a fost (si ne va fi) drag de el ca de toate motoarele cu care am avut vreodata o poveste de zis. Va urma...
  10. Se spune ca "definitia fericirii e drumul" sau "importanta este calatoria in sine, nu destinatia". Noi credem ca ambele variante se potrivesc "chestiei" pe care am facut-o weekend-ul care tocmai s-a incheiat. "Chestia" era pusa la dospit mai demult, dar astrele s-au aliniat acum si am reusit sa o punem in practica. Initial se vroia a fi un periplu offroad-istic in jurul lacului Vidra pe traseul: Voineasa - Ciungetu - Strategica (plaiul zanelor)- Transalpina - Vidra (malul de nord dus-intors) - Lacul Balindru - Voineasa, dar pesemne ca zanele au considerat ca merita sa ne "vada" trecand de 2 ori pe plaiurile lor si au vorbit cu zmeul sa ne intoarca. Am ajuns vineri seara la pensiunea din Voineasa, dupa ce ne-am "curentat" si a 3 a oara (@john17 stie ce si cum ), de data asta pe DN7 inainte de Rm. Valcea cand politia a decis ca toate TIR-urile sa fie deviate de a nu intra pe Valea Oltului. In schimb, Valea Oltului a fost aproape goala pana la Brezoi cand am cotit-o la stanga. De aici a fost chiar pustiu... Treziti de dimineata pana'n 8, cu gandul la Strategica si cei 2000 m pe care ii atinge prin tinuturi minunate unde salasluiesc zanele, ne-am baut rapid cafeaua la 9 grade , am coborat la micul dejun, iar la ora 9.22 puneam contactul Prafosului. Pana la Ciungetu, drum ca-n palma, soarele isi facea simtita prezenta incalzind usor crestele muntilor. De la iesire din sat, drumul incepe sa urce usor-usor, printr-o vale care taie pereti verticali in carnea muntelui. Drumul nu este foarte anevoios, pana la primele curbe in ac de par, unde, cu 4x4 lock, ESP off, si treapta II, incepem sa urcam. O tinem tot asa pana la iesirea din padure unde...SOC si GROAZA!...e o bariera. Dupa o injuratura scurta in gand, ma dau jos si citesc "STOP! Va rugam sa deschideti poarta si apoi s-o inchideti in urma Dvs. Va multumim!" Urmeaza un moment de relaxare totala. Stiam ca am intrat pe taramul lor, al zanelor, care tine pana aproape de Transalpina la taberele de cupercari. Ieseam in golul alpin si in fata nostra incepeau sa se desfasoare peisaje ca dintr-o alta lume. O lume de basm in care imaginatia iti ofera aproape absolut tot ce-ti ofera si natura. ...numai ca natura e infinit mai frumoasa... Primul popas il facem pe un colt de stanca de unde se poate admira in toata splendoarea lui Lacul Vidra. Insotiti de cei 7 armasari din basm , admiram indelung toata valea care se deschide inaintea noastra, muti si incantati in egala masura de ceea ce vedeam. Dupa aproape juma' de ora, ne revenim in simturi si continuam periplul pe drumul de creasta. Dpdv al offroad-ului, treaba incepe sa se "imputa", dar totul spre bucuria noastra. Prafosul inghite cuminte tot ce i-au aruncat zanele dinainte fara ca macar sa simta diferentele de nivel, sleaurile si stancile iesite in drum. Ajungem intr-un final si "ne intepam" in DN67C, a.k.a Transalpina. Evident, sambata dupa-amiaza, e ticsita de masini, magari, gura casca, oameni prosti... Norocul nostru era ca pana la coada lacului aveam de mers doar veo douaj' de minute avand apoi iar toata frumuseatea naturii numai pentru noi. Si totusi...Zmeul si-a tinut cuvanul, al dreaq, si ne-a aruncat buzduganul (a se citi bariera) in drum , obligandu-ne sa cautam repede o solutie. Din punctul acela si pana la pensiune erau 41 km, deci vreo ora, asa ca am decis cu unanumitate de voturi sa facem cale-ntoarsa pe la zane. Pana la urma era solutia cea mai ok. Drumul trebuie oricum facut im ambele sensuri, asa ca, de ce nu in aceeasi zi? L-am intrebat repede pe nenea Gogu cum sa facem si ne-a sugerat ca de la stanca de unde vazusem prima data lacul, sa o cotim in vale spre DN7A si sa iesim cu vreo 20 de km inainte de Voineasa. Zis si facut... Am intors conserva, am luat iar la rand oameni prosti, gura casca, magari, masini care ticseau Transalpina si am ajuns in sfarsit iar pe offroad. Am trecut de taberele de ciupercari si am pasit in imparatia situata la 2000 m. Am incercat sa gasim drumul spre cascada moara dracilor, dar era aproape invizibil. Asta e: Cum? nu-l vedeti? Uite-l aici: Este de fapt o poteca semi-vizibila care coboara pieptis versantul. Am abandonat ideea si am purces mai departe. Pe drum am gasit alti temerari pe care ii salutam si pe aceasta cale. Am ajuns in sfarsit la stanca de pe care se vede tot si apoi am inceput coborarea. La inceput a fost usor, apoi, incet-incet drumul s-a asprit, facandu-ne sa ne folosim de toate cunostintele noastre in materie de offroad. Am ajuns in sfarsit la sosea, iar dupa alte 20 de minute parcam Prafosul in fata pensiunii, printre flori. Ne-am delectat cu niste "ambrozie" si ne-am bagat la somn cu gandul la ce se intamplase azi, dar si la ce urma maine. Ce urma maine? Pai asta: Desi era duminica, am zis sa nu mergem direct acasa, ci sa ne abatem putin pe la varful Cozia. Il intrebasem pe Gogu ce si cum si ne da 2 variante de abordare a muntelui. Din pacate, doar una a fost castigatoare, prima propusa fiind inca sub imperiul zmeului de ieri. Am urmat putin drumul pe Valea Oltului spre Sibiu pana cand am facut stanga, am traversat DN-ul si in fata ni s-a deschis o vale lata prin care serpuia un drum de o calitate extraordinara (pana la intrarea in Dalghiu unde incepe sa se cam rupa). Am ajuns in final la prima propunere a lui nenea Gogu , dar a trebuit sa zicem "pas" si am purces spre varf pe traseul care pleaca din satul Dalghiu . Urcarea este lina, lata si doar pe alocuri spectaculoasa. Sus la cabana, aceleasi aglomeratie de masini, gura casca, oameni prosti. Magarii de ieri fusesera inlocuiti cu grupuri de manelisti care ascultau ceva de nedescris in cuvinte. Am mai mers putin spre varf pana la releu iar aici s-a deschis panorama asupra vaii Oltului. Am coborat destul de rapid si am decis s-o taiem peste dealuri spre Curtea de Arges pe cateva portiuni de offroad usor cu care sa incheiem un weekend de poveste . Inainte: si dupa: Si am incaleacat pe-o sea (saua Stafanu), si v-am spus povestea asa! Ma'nclin! 2020_0905_150038_161.MOV 2020_0905_145408_155.MOV 2020_0905_120647_126.MOV 2020_0905_113111_122.MOV 2020_0905_112405_120.MOV 2020_0905_103336_108.MOV 2020_0905_112405_120.MOV IMG_1740.MP4
  11. Salutam cu respect! Fiindca vremea tine cu noi, am pus ochii pe Varful Cozia la care as vrea sa urc in weekend-ul acesta ca parte integranta dintr-un traseu de offroad mai lung si care se va "intinde" pe durata a 2 zile. Asadar, am gasit 2 urcari spre varf, respectiv: Varianta 1: https://www.google.ro/maps/dir/45.3301015,24.4228485/Cabana+Cozia+(M.+Cozia)/@45.3195857,24.3642007,15.21z/data=!4m9!4m8!1m0!1m5!1m1!1s0x474d198278020a3f:0xc8d00c1880c39222!2m2!1d24.3380585!2d45.3190454!3e0 Varianta 2: https://www.google.ro/maps/dir/45.287988,24.4227988/Cabana+Cozia+(M.+Cozia)/@45.3074977,24.3713925,14.75z/data=!4m9!4m8!1m0!1m5!1m1!1s0x474d198278020a3f:0xc8d00c1880c39222!2m2!1d24.3380585!2d45.3190454!3e0 si am mai gasit asta: dar nu prea am info despre prima varianta. Ma gandeam sa urc pe o parte si sa cobor pe cealalta. O sa fiu cu Prafosu' deci si info vis a vis de cum s-ar comorta o conseva pe acolo ar fi minunat. Va rog, daca aveti ceva info sa le faceti un share aici. Mutumesc anticipat!
  12. Vorba lu' un coleg de aici: "vaca trebuie sa se curenteze de 3 ori ca sa-si dea seama ca nu are voie... " ... asa si noi... la ce mama dreaq ne-o fi stat capul cand am decis sa plecam sambata pe la 8.45 spre Rasnov pe DN1? Inca ne gandim si ne minunam... La 10.35 ne opream in coada cu vreo 4-5 km inainte de intrarea in Comarnic. ...si am stat, am stat....pana de-a venit mintea la cap (adica dupa vreo ora in care am mers 1,5 km) si am facut cale'ntoarsa spre barajul Paltinu. Pe dum, am vazut urmarile grabei, inconstientei, nesimtirii sau cum vreti voi... , am scuipat in san, am refacut repede calcului si am "taiat" dealul spre baraj cu gandul la pasul Predelus. Da, stiu, il mai facusem o data, dar eram cu conserva nepreparata, asa ca am vrut sa vedem ce si cum poate Prafosul de offroad. Eram increzatori ca daca urcasem inainte cu anvelope de vara, nu aveam cum sa nu urcam si acum. Zis si facut, iar la 12.48 intram pe pas . Pana aici, 'j'de mii de masini, corturi, gratare si grataragii de ti se facea mai mare sila, dar....am luat cu lamaie si am mers mai departe. Ca si data trecuta, am lasat in urma "king of the mountain" si ne-am continuat drumul pe o vreme splendida si tocmai buna de cucerit munti. Pe drum am intalnit si niste "temerari" care intentioneau sa treaca. Am stat putin de vorba cu ei, iar cel din Grand Cherokee era ferm convins ca Skoda va trece dincolo fara "daune" desi aveau la ei doar o sufa si corturile. I-am lasat cu stolul lor si am mers mai departe cu al nostru. Pe drum, peisaje de vis, urcari in forta, urme de taf, urcari "tehnice", gropi cu noroi adanc, coborari la fel de tehnice, si liber, absolut nimeni pe aici. Urmeaza primele "mii de cuvinte": Pentru ca trecuse doar vreo ora si pentru ca nu apucasem sa facem data trecuta si coborarea dinspre Tabla Butii spre Slon, am decis sa mergem si acolo, asa ca, am virat spre dreapta si ne-am indreptat spre Cheia, cap-compas: Tabla Butii. Pana cu vreo 2 km inainte de varf, drumul este bun, lat, batatorit, poate sa urce si un Passat, vorba colegului @vis-a-vis, in schimb, dupa ce incepi urcarea, iti dai seama de ce nu vezi decat masini "de care trebuie" pe acolo. Urcarea este lunga, inconstanta si de cele mai multe ori printre 2 maluri de pamant. Are portiuni lejere, dar si unele cu panta destul de accentuata. Noi o mai parcursesem cand fusese ceva noroi, dar nici acum nu ni s-a parut prea usoara. Am poposit langa monumentul eroilor la umbra unui fag imens si ne-am potolit foamea, ne-am "dat" putin pe urcarile si coborarile de acolo si apoi am mers mai departe spre Slon. Pe drum, ne-a "agatat" un cioban si ne-a dus in stana de unde am cumparat niste branza excelenta. La plecare am fost "escortati" de aproape toti 8 cainii de la stana care s-au asigurat ca nu mai punem piciorul/roata pe teritoriul lor. Coborarea spre Slon e total diferita fata de urcarea pe care venisem. Drumul e pietruit si zdruncina, dar intr-un mare fel, fratilor. Bine...nici noi nu am abuzat de pedala aia de frana . Tot aici am gasit si cativa colegi enduristi pe care ii salut si pe aceasta cale. Ajunsi in Slon, Gogu se transforma subit in Andreea Marin si: "Surprize, surprize!" na baga pe un drum "Z"-ul acela mic din poza. Ce? Drum e mult spus...Era asta: Toate bune si frumoase, dar dupa portiunea aia, urmau vreo 400 m cu niste sleauri facute de tractor ca daca nu ne dadea bunul Dumnezeu inspiratia sa mergem cu o roata sus pe sleau si cu celalta jos cu tot riscul de a harjai masna de malul de pamant, acolo ramaneam. ...si sincer, nu aveam niciun chef sa ies pe geamul masinii si sa incerc s-o troliez. Vreau sa va zic ca amandoi avem si acum dureri de spate de la incercarile, nereusite de altfel, de a ne mentine postura verticala cand masina era inclinata cu 40 de grade. Dar...am iesit pana la urma. Transpirati si cu puls de 200 si ne-am indreptat catre Bukukurestiul natal. Alte cateva "mii de cuvinte": Una peste alta, traseul a fost cam asa: , 11 ore, 368 km in total, din care 125 pe off si restul sosea, consum mediu 7,8 l/100 km, deconectare, distractie si voie buna: fara limite. Sa auzim de bine!
  13. Salutare, Vara aceasta, de fapt vorba vine vara, la inceputul lui mai am plecat in concediu. Datele problemei de anul acesta erau cam asa: 1. aveam 3 saptamani la dispozitie 2. jumatatile noastre mai bune au fost intelegatoare si n-au dat papucii temporar (perioada mentionata la pct1) 3. cum vremea era inca destul de rece a trebuit sa filtram destinatiile de vacanta - au cazut pe rand Georgia, Rusia, tot ce era in Est. Am abandonat si ideea sa mergem in Maroc - era complicat cu logistica. Deci asadar si in concluzie a ramas sa mergem undeva in sud. Acestea fiind spuse, eu si Vlad (Igi pentru cunoscuti) am ales ca destinatie "insorita" dupa cum mai glumeam noi Grecie. Cum gura pacatosului adevar graieste (in general) am prins si lapovita, si zapada, si ploaie. Nu lungesc polologhia si va arat primul episod al calatoriei. Dupa cum v-am obisnuit deja urmeaza o serie de toata frumusetea, asa ca daca sunteti amatori de filme cu calatorii va recomand sa va abonati la https://www.youtube.com/motorcyclingto Costumele pe care le veti vedea in seria aceasta sunt Hevik Titanium si ne-au fost oferite de Toni de la https://gentimoto.ro - asta e linkul direct catre geaca pe care am purtat-o: https://www.gentimoto.ro/jacheta-moto-cu-protectii/ Salutari, Mihai https://facebook.com/motorcyclingTO
  14. Asa cum ne-am obisnuit in fiecare an facem o calatorie offroad mai lunga, concediu – gen si incercam sa ne cazam cat mai mult cu cortul. Pentru anul acesta am ales TET Albania, anul trecut am fost pe TET Bulgaria dar asta e alta poveste. Pentru 10 zile libere maximul distantei de dus ar trebui sa fie de 1000 km, am calculat noi, astfel incat sa nu obosim cauciucurile de off mai mult de 500 km pe zi. Si asa cum ne-am vorbit, intalnire joi dimineata pe 29 august la OMW cu destinatia Sandansky, Bulgaria…distractia a inceput inca din benzinarie cand, dupa cafele, tigari si sandwisuri…se cam facuse de plecare, profit de faptul ca al 5-lea element nu aparuse inca si trag o fuga pana acasa pentru ca uitasem plescoii Ma intorc, baietii erau deja echipati, Al 5-lea element (botezat intre timp de Gabi…povestea o sa o aflati ulterior) a anuntat ca din multiple motive care nu au tinut neaparat de el ne prinde din urma ca mai intarzie cu bagajele. Din acest moment povestea calatoriei celor 5 elemente se va desfasura pe timp de 7 zile din 10 in episoade paralele. Ca sa va fac un inside flash, am devenit grup complet de 5 abia joia urmatoare S-a mers bine, legat, viteza de croaziera 100/110 civilizat, bagajele bine facute, bine prinse, totul roger. Oprit pe drum la un parjolnita, sashlak, salata, bere, classic, bun, ieftin cam la vreo 300 de km in Bulgaria. Am ajuns pe lumina in Sandanski, ne duce Emil (Apa) la o cazare pe care o stia de anul trecut. Avem noroc, mosul ne da doua camera la ultimul etaj, 4 parca, cu o terasa imensa care ne oferea priveliste peste Sandanski si unde am petrecut o super seara la povesti, bere si planuri pentru aventura in desfasurare. Fix langa hotel era piata orasului asa ca ne-am aprovizionat cu fructe super coapte de sezon asa cum ii sta bine motociclistului insetat dupa o zi de goana prin soarele de sfarsit de august. Intre timp, Al 5-lea element (Andrei) a reusit sa-si termine bagajele, sa mai treaca odata pe la service pentru operatia de scurtare de cric (stii ce zic!) si pe la ora 17 (ora Romaniei) sa plece pe traseu. A inoptat in Bulgaria pe la Pleven, ca l-a prins noaptea. Buna dimineata Sandanski, legat bagaje la mosu in curtea interioara Si ura si la gara, Albania ne asteapta!
  15. anna89

    Enduro

    Hei, ce motor de enduro imi recomandati pana in 1500 euro, am 1.70 si 70 kg. Un 125 2 t sau 250 4t? Il voi folosi pe aici
  16. Hei, la vara as vrea sa dau de carnet(A1), dar încă nu sunt sigura ce fel de motor sa mi iau. Sunt pasionata de enduro și as vrea sa mi iau un motor cu care pot merge și offroad.unii oameni îmi spun sa nu dau carnetu la 16 ani și sa mi iau un motor special offroad (150 sau 200 cc), dar eu as vrea sa pot merge și pe drumuri publice legal.. :)) nu știu ce sa fac. Aștept păreri.
  17. Dupa cum spune si titlul se pare ca cei de la KTM pregatesc o surpriza de proportii in domeniu. KTM 890 adventure va fi urmasul lui KTM 990 adventure, cu o cilindree ceva mai mica dar relativ aceeasi putere si cuplu obtinute de data asta dintr-un paralel twin. Masa estimata la gol [fara benzina] aprox. 165 Kg, cu rezervor de 24l si cu fairing inspirat din cel de la Dakarul anilor trecuti, promite sa convinga toti aventurierii in cautarea miticului bicilindru usor. http://auto.ndtv.com/news/spied-parallel-twin-powered-ktm-duke-890-spotted-testing-in-spain-1280209 http://www.visordown.com/motorcycle-news-new-bikes/ktm-duke-890-spied/30865.html http://www.motorcycle.com/manufacturer/ktm/2017-ktm-890-duke-spy-shots.html
  18. Salutare! Stateam noi (stimabilul prafrau si cu mine) weekendul trecut si ne uitam la al nostru purcel rosu cum e patetic de curat si cum isi rateaza menirea in viata, asa ca am zis sa-i facem un mic botez al noroiului, dupa puterile noastre, prin zona Valea Doftanei. Purcelul s-a descurcat de-a dreptul eroic prin hartoape cu doi oameni in carca, noi... se vede la sfarsit, dar na, baby steps. Oricum, filmulet mai jos, vizionare placuta! Click pe logo-ul vimeo din dreapta jos pentru o dimensiune mai umana. Ca intotdeauna, idei, sugestii, propuneri, binevenite. [video=800x600]
  19. Ce s-a intamplat? Stie cineva? http://stirileprotv.ro/article/stiri/social/scandal-urias-dupa-ce-150-de-motociclisti-s-au-gandit-sa-organizeze-o-cursa-intr-o-arie-protejata-dezastrul-lasat-in-urma.html "O competitie hard-enduro desfasurata in muntii Apuseni, intr-o arie naturala protejata, a starnit revolta satenilor, ecologistilor si autoritatilor. Desi in rezervatia Codru Moma este strict interzis accesul motorizatelor, peste 150 de motociclisti au dat buzna in hatisurile padurii, au distrus iremediabil habitate si au speriat salbaticiunile, multe dintre ele cu pui. Localnicii spun ca le-au fost calcate pamanturile si distruse fanetele. Garda de Mediu i-a amendat pe organizatori cu 50 de mii de lei, dar nici inspectorii, nici jandarmii montani nu au putut opri cursa distrugatoare. Aproape 150 de motociclisti s-au aliniat la start si au pornit pe traseul lung de 70 de kilometri, in aria protejata Codru Moma. Zona este recunoscuta ca loc de retragere si liniste pentru lupi, dar si pentru alte specii protejate. Zgomotul, fumul si rotile motoarelor au facut ravagii, sustin specialistii. Ramon Jurj, reprezentantul custodelui ariei protejate: "Au mers foarte mult prin rauri si prin paraie, unde sunt habitate specifice de amfibieni si pesti. Au distrus habitatul lor si, fiind perioada de primavara, in unele zone e nevoie de un an ca sa-si revina habitatele acvatice. Pe traseul concursului a fost identificata o femela cu pui de urs, acum o sa monitorizam sa vedem daca mai identificam aceasta femela acolo sau nu." Taranii din comuna Tarcaia se plang si ei ca motociclistii le-au invadat fara drept pasunile si fanetele. Au stricat terenul si au pus pe fuga animalele aflate la pascut. Aurel Ilea, primarul comunei Tarcaia: "Au un tupeu fantastic ei si datorita acestui fapt s-a ajuns unde s-a ajuns. Ieri am inteles ca au fost si jandarmii si concursul s-a desfasurat fara nicio aprobare, fara niciun aviz. Pana la urma, o sa ajunga ca o sa iasa cu scandal intre proprietari si cei care vor fi prinsi acolo." Custodele ariei protejate spune ca i-a avertizat pe organizatori ca incalca legea si a chemat la start si Garda de Mediu. Inspectorii au dat o amenda de 50 de mii de lei, dar nici ei si nici jandarmii montani nu au reusit sa anuleze competitia. Maior Nicolae Raducu, purtatorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara: "Noi acuma verificam si cu custodele si cu cei de la Garda de Mediu, dar si cu organizatori si administratia locala, sa vedem exact modalitatea in care s-a desfasurat si zona in care a avut loc aceasta competitie. Dupa finalizarea acestor, verificari vom lua si masurile corespunzatoare." Organizatorul competitiei, la care au participat si motociclisti din strainatate, nu a vrut sa comenteze situatia. A anuntat insa ca va contesta amenda in instanta. Aria protejata Codru Moma se intinde pe 24 de mii de hectare si este inclusa in lista "sit natura 2000", reteaua celor mai prestigioase situri naturale europene."
  20. Salut, ceva posesori de asa ceva in tara/Bucuresti? Ma mananca de ceva vreme sa-mi iau si eu unul, dar as vrea sa fac un test-drive mai intai. PS: nu era nici un thread pentru Ulysses asa ca am facut unul nou.
  21. Salutare, as vrea sa ies cu vaca la o plimbare de 1 sau 2 zile care sa includa si ceva enduro mai light (asa ca pentru vaci) si parca nu as merge chiar singuri pe coclauri. In varianta de o zi as incerca ceva prin Baiului cu coborare prin Cheia dar nimic nu este batut in cuie orice e posibil. Se mai baga cineva?
  22. Va salut pe toti, Am cautat un forum dedicat pentru Enduro in Romania dar se pare ca nu exista. Cred ca aici comunitatea este mare, si imi doresc din tot sufletul sa fie si activa, si chiar daca nu e ceva dedicat, sper sa fie multa lume care balaureste pe off-road. Dupa ce mi-am luat GPS, m-am tot documentat cum s-ar putea pune trackurile pe care le strang pe o harta, astfel incat sa nu ramana doar ca trackuri prin computer ci sa le pot folosi tot timpul. Daca le ai ca trackuri e relativ dificil... Trebuie ca la fiecare tura sa le pui pe GPS si mai trebuie sa fie si suficient de mici ca sa le poti incarca, etc... Bine, acum depinde si ce GPS ai... M-am documentat ceva vreme si am reusit sa pun trackurile pe o harta, rutabila. Am mai luat si ce am gasit pe net si incerc sa fac una cat de completa. Am pus-o pentru toata lumea aici: ROWest Map, si gasiti si detalii despre ce are la baza, ce contine si cum e facuta. Daca aveti trackuri salvate, sau diverse puncte luate cu GPS-ul ar fi fain sa le postati pe undeva sau sa le trimiteti astfel incat in timp sa se faca improvement la harta... Sper sa ajute... cel putin pe posesorii de Garmin... Numai bine, Razvan
  23. Tara Beiusului si prima editie Apuseni Enduro Trophy! Evenimentul il gasiti pe facebook: https://www.facebook.com/events/1464448837102789/ Siteul oficial: https://www.apusenienduro.ro Prima editie a competitiei Apuseni Enduro Trophy se va tine pe perioada 28-29-30 martie 2014 si va avea loc in Municipiul Beius si imprejurimile sale. Ziua 1: Ora 14:00 Prolog - Obstacole Artificiale Ziua 2: Ora 10:00 Traseu 70KM Ziua 3: Ora 10:00 Etapa Speciala 5 KM Mai jos aveti coordonatele pentru GPS a locatiei! Traseul va avea nivel de dificultate mediu, poate fi parcurs atat de incepatori cat si de avansati. Vor fi 7 Checkpointuri si un Fuel Point. Participantii vor parcurge un traseu foarte frumos de 70 KM printre dealuri , vai , urcari cu nivel de dificultate mediu , peisaje foarte frumoase. Un peisaj foarte frumos vazut de pe "Curu Varului" O mica parte din Apuseni Enduro Beius , o ceata de motoristi foarte optimisti si dedicati noroiului! "Putina" distractie pe traseu. Uneori pe traseul de 70 de km pe care participantii il vor strabe vor intalni cate o vale pe urcare sau pe coborare. Si vor fi portiuni rapide de urcare cu gazul deschis la maxim. Va asteptam cu mare drag si in numar cat mai mare la aceasta prima editie a Apuseni Enduro Trophy. Mai multe detalii pe siteul oficial: https://www.apusenienduro.ro
  24. Salut, Suntem Vali si Theo, tata si fiu. Cum aschia nu sare departe de pom, iata-ne hotarati sa plecam in aceasta aventura inspre Asia Centrala. Fiecare pe motorul sau, un F650 Gs si un F650 Gs Dakar, vrem sa parcurgem aproximativ 15.000 de kilometri si sa vedem lucuri frumoase, sa cunoastem oameni si sa avem parte de o aventura incredibila. Ne face placere sa postam aici si sa va invitam sa fiti alaturi de noi in calatoria noastra. Planuim sa plecam in jur de 21 iulie. Traseul urmeaza sa formeze o bucla spre est catre Ucraina, mai apoi in Rusia. De acolo spre sud inspre Kazahstan si mai departe Kyrgystan. De-aici o luam inapoi spre Bucuresti, incet, incet, prin Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaijan, Georgia, Turcia, Bulgaria si apoi Romania. Suntem in toiul pregatirilor, am obtinut o mare parte din vize si ne ocupam acum de echiparea motocicletelor. O parte din buget este acoperit dar avem nevoie de ajutor financiar și din partea celor care doresc sa ne "insoteasca". Cum ? Pai e destul de simplu...Va oferim fiecaruia dintre voi care doneaza 25 de euro, un DVD cu 50 de fotografii care vor ilustra in mare parte traseul. Ele vor fi insotite de comentarii si explicatii " de la fata locului". Pentru cei dintre voi care doneaza 50 de euro, vom oferi 100 de fotografii, insotite de aceleasi comentarii si impresii, de-acolo de unde ele se imortalizeaza. Inafara de asta, va invitam sa fiti alaturi de noi, in ziua plecarii, sa bem o cafea de ramas-bun si sa ne facem o poza de grup. Ca sa ne cunoasteti mai bine, va invitam pe www.tworidepamir.ro sa descoperiti galeria de imagini si alte informatii despre noi ! Va multumim ! Vali & Theo www.tworidepamir.ro
×
×
  • Create New...