XIII Postat Noiembrie 28, 2007 Share Postat Noiembrie 28, 2007 Mai, e vorba aici de motociclisti, la modul general? Ca tot nu inteleg... Motociclisti? Bikers? Wtf? Club in ce sens? Ceva gen HOG? Atunci...hai sa zicem. Dar MC, in sensul traditional...nu-mi prea pot imagina cum functioneaza combinatia. Hai sa fim seriosi. MC-urile nu sint organizatii criminale si membrii acestora nu sint criminali, chiar daca unele cluburi si-au facut, din motive ce le privesc personal, o aura de outlaws, meritata, intimplatoare, sau voita. Dar baza intregii idei sint niste concepte ce nu cred sa fie compatibile cu organele legii. Acele mari cluburi vechi, de dincolo de balta, pe care le tot admiram, n-au fost, initial, decit niste adunaturi de oameni satui de viata fada, ipocrita si snoaba, a societatii americane postbelice. Majoritatea acelor biker-i, mai erau si veterani de razboi, cu unele probleme de adaptare, la intoarcerea acasa. Ma rog, ideea e ca acei indivizi au incercat sa se lepede de constringerile societatii si ale sistemului si sa duca un alt fel de viata, mai nonconformist, sau cum vreti voi. Acum, ca aparator al legii, politistul este si un aparator al societatii si al sistemului. Exact chestiile refuzate de cei ce-au stat la baza subculturii noastre. De aceea ma intrebam, cum poate functiona un asemenea spagat? HOG, Star Riders (de la Yamaha Drag Star, Wild Star, etc.), Vulcan Riders, sau Owners, etc., etc., etc., nu sint, pentru mine MC-uri. OK. Unii nici nu pretind asta. Dar inteleg membrii MC-urilor "traditionale" ca sint suparati de faptul ca asemenea grupari circula cu Backpatch si mimeaza, de obicei in WE, biker-ii. La fel si chestia cu Blue Knights MC(?). De ce MC? De la motorcycle club? Pai, initialele astea inseamna, de v-o 50 si ceva de ani, mai mult decit doar motorcycle club. Macar din respect, bun simt, sau doar spre a nu fi confundati cu "inamicul", trebuia sa gasiti alte initiale. Dar, asa cum se intimpla nu doar pe plaiurile mioritice, foarte multi indivizi fac foarte multe lucruri, inainte de a le cugeta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ozzy Postat Noiembrie 28, 2007 Share Postat Noiembrie 28, 2007 Poate cineva sa defineasca idea de MC din zilele noastre nu ce insemna acum 50 de ani? Cam cum sunt oamenii ce fac parte azi din asemenea organizatii, cu ce se ocupa ei si ce idealuri au? O sa restudiez si eu problema dar poate a studiat-o cineva inaintea mea si nu mai pierd eu vremea. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
XIII Postat Noiembrie 28, 2007 Share Postat Noiembrie 28, 2007 (editat) Poate cineva sa defineasca idea de MC din zilele noastre nu ce insemna acum 50 de ani? Cam cum sunt oamenii ce fac parte azi din asemenea organizatii, cu ce se ocupa ei si ce idealuri au? O sa restudiez si eu problema dar poate a studiat-o cineva inaintea mea si nu mai pierd eu vremea. Prior to joining a motorcycle club, it is imperitive that one understands the basic philosophy of the traditional motorcycle club (M/C), how it is organized and what to expect from membership in one. There are many types of motorcycle organizations such as M/C's, M/A's, and R/C's. Being correctly informed, can lead you to the correct type and specific group that's right for you. Within the motorcycling community there are subcultures that if enterd into recklessly, or with the wrong intentions, it can prove to be detrimental to both the group and the individual. Motorcycle clubs(M/C's) are the pinnicale of the motorcycle community. They command respect for a number of reasons: Members of an M/C are chosen by the organization. Many may be invited to take a look, only a few will be ask to join. Members of traditional M/C's must demonstrate a level of personal commitment and self discipline uncommon in todays society. Recognizing that an entire club can be stigmatized by the inappropriate acts of a single person, new prospetive members generally go thru phases such as hang around, prospect and probate. During these phases the individual will learn the protocols, and expectations of the club and of the M/C community. Loyalty and commitment to the club must be demonstrated before the probate may be awarded full colors and be considerd a member of the brotherhood. O fi de ajtor? Mai ales pentru ca nu cred ca ideea de MC s-a schimbat, in decursul anilor. Poate in aparente, dar nu in esenta. Tot cautind, am mai gasit si ceva chestii interesante, care poate exprima, intr-o oarecare masura, ideea mea personala despre bikers si nu numai: "The hottest places in hell are reserved for those who, in a time of moral crisis, maintain their neutrality." - Dante's Inferno For those who do, no explanation is necessary. For those who don't, no explanation is possible. "Always do sober what you said you'd do drunk. That will teach you to keep your mouth shut." - Ernest Hemingway “Man, if you gotta ask, you'll never know." - Louis Armstrong Editat Noiembrie 28, 2007 de XIII Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
maceluicasorin Postat Noiembrie 28, 2007 Share Postat Noiembrie 28, 2007 Ba dar voi incercati sa copiati ceea ce ati vazut in filmele americane.Daca cineva nu corespunde acelei imagini inseaman ca nu este demn sa calareasca un motor?sau sa poarte emblema unui club?oare nu poti sa fii pasionat de motoare decat daca ai plete,tatuaje,esti betivan,drogat si scandalagiu?excluzand partea cu pletele deja apare imaginea unui cocalar,a unui manelist original din descrierea asta. In alta ordine de idei:si tata a fost sau inca este motociclist.Sau altfel spus psionat de motociclete.a avut foarte multe motoare pana acum,s-a priceput sa le repare,modifice...a fost un pasionat al lor.si acum are un MZ ees de 250 din 62 original cu care circula.insa sta la filiasi si creste pasari.si nici plete nu a avut.chiar eu am avut probleme majore cu el.deci in nici un caz nu face parte din peisajul motociclistilor pe care ii vedeti la TV.insa putini se puteau compara cu el in ceea ce prveste vechile motoare comuniste.si putini au avut motoare pe vremea aia cate a avut el.omul avea o pasiune ptr motoare.si atat... 1.Oare militienii aia carora le plac motoarele trebuie marginalizati ptr ca sunt militieni?pai sa ne gandim un pic.oare ei au capatat aceasta pasiune ptr motoare prin prisma meseriei pe care o practica?nu exista posibilitatea ca lor sa le fi placut viata pe motoare si inainte de a ajunge militieni?si daca da,ar trebui sa renunte la aceasta dragoste ptr motoare doar ca sunt militieni? 2.Un alt aspect.cineva a spus mai sus ceva legat de imbracamintea adoptata pe motor si ceea de la serviciu.Pai daca mizeria asta de stat roman mi-ar oferii posibilitatea sa profesez meseria mea de jurist,si eu as renunta la hainele de piele si accesoriile metalice(pe care le pot purta la actualul serviuciu)ptr a pleda in instanta.asta ar insemna ca nu as avea voie sa le port cand as pleca de acolo? asta mi-a schimba sistemul de valori?atunci haina face pe om?pai sa imi cumpar si eu un costum de "presedintele romaniei".macar ptr cateva zile(sa imi ajunga ptr un genocid). Pe unul din membrii acestui nou club de militieni il cunosc personal si eu il respect si-l apreciez foarte mult.si nu intra in acea categorie de militieni pe care toti o blasfemiem(si pe drept cuvant)si-a ales aceasta meserie ptr siguranta financiara.(de aceea el are un motor super iar eu o rapciuga).un alt coleg de-al lui militian,(care numai militian nu e in timpul liber)bantuia rockotecile si se incaiera cu tiganii prin oras pe vremea cand o mare parte din rockerii-motociclisti de azi abia aflasera de DR.Alban.acu nu mai are plete....ca e militian.dar in week end ma intalnesc cu el prin carciumi la bauta si la pogo mai ca in vremurile bune.Se pare ca statutul de militian nu i-a schimbat.au ramas aceeasi.Tot respectul ptr ei.Atunci merita aprecierile voastre nedrepte?Incercati sa fiti obiectivi.Sa priviti mai departe de aparente.Nu fiti superficiali.Fiti mai buni ca ceilalti.De asta sunteti bikeri --- Mesaj completat în 28 Nov 2007 17:53 -------------Imi cer mii de scuze ptr romanul expus mai sus.... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
urcu Postat Noiembrie 28, 2007 Share Postat Noiembrie 28, 2007 eu cred ca numai un anumit tip de oameni, mult deosebiti de profilul comun , pot sa dezvolte pasiune pt motoare . si intradevar printre motociclisti am gasit persoane mult mai deschise si dispuse sa socializeze cu ceilalti pasionati . cu timpul se dezvolta afinitati si se formeaza grupuri de drum si distractie.imaginea de dur am vazut-o tratata destul de haios chiar si de catre cei mai tineri . cluburile ,,inchise,, altor categorii socio-profesionale altele decat politie (de ex) sau inchise pt neposesorii de moto marca bmw sau harley samd nu cred ca servesc ideii de socializare-pasiune comuna . sant multi motoristi cu doctorat sau bancari sau mai stiu eu ce ,care au si pot sa deschida gura cu ceva interesant. in ceea ce ma priveste nu simt nevoia sa bat la usa unui club nici de politisti nici de bmw nici de harley doar pentru ca da bine .totdeauna am sa caut insa si am sa pretuiesc oamenii de caracter . oricand am sa ajut pe orice motorist daca imi cere ajutorul sau pot sa i-l dau si oricand o sa stau de vorba cu placere cu orice motorist fie ca-i politist sau posesor de nipra . ii admir f mult pe cei de la dac motors pt actiunile in care se implica ( asa vad eu un club ) si pe cei care pun pe roate asociatia motociclistilor din Romania. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ozzy Postat Noiembrie 28, 2007 Share Postat Noiembrie 28, 2007 Prior to joining a motorcycle club, it is imperitive that one understands the basic philosophy of the traditional motorcycle club (M/C), how it is organized and what to expect from membership in one. Nu vreau sa par nepoliticos dar eu cand am intrebat daca poate cineva sa defineasca un MC din zilele noastre ma refeream la o descriere proprie. Adica cum vedem noi ca romani un MC din Romania. Ce ar trebui sa faca compatriotii nostrii motocilisti sau ce fac ei intr-un MC. De asemenea ce face MC-ul pentru membrii. Care sunt regulile si cat de departe se merge cu nivelul si angajamentul atat de diferit de societatea de azi. Ce il determina pe un motociclist sa intre intr-un MC. Sunt multe intrebari care nu au raspuns si evident de ce poitistii nu corespund tipului de motociclist acceptat intr-un MC. Multumesc oricum XIII pentru efort dar poate reusesti sa ne ajuti mai mult pentru ca nu reiese din textul pus de tine ce inseamna de fapt un MC in Romania. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
XIII Postat Noiembrie 29, 2007 Share Postat Noiembrie 29, 2007 (editat) Nu vreau sa par nepoliticos dar eu cand am intrebat daca poate cineva sa defineasca un MC din zilele noastre ma refeream la o descriere proprie. Adica cum vedem noi ca romani un MC din Romania. Ce ar trebui sa faca compatriotii nostrii motocilisti sau ce fac ei intr-un MC. De asemenea ce face MC-ul pentru membrii. Care sunt regulile si cat de departe se merge cu nivelul si angajamentul atat de diferit de societatea de azi. Ce il determina pe un motociclist sa intre intr-un MC. Sunt multe intrebari care nu au raspuns si evident de ce poitistii nu corespund tipului de motociclist acceptat intr-un MC. Multumesc oricum XIII pentru efort dar poate reusesti sa ne ajuti mai mult pentru ca nu reiese din textul pus de tine ce inseamna de fapt un MC in Romania. Trebuia s-o spui din capul locului. Cum vedem, noi ca romani, un MC din Romania? La fel ca majoritatea motoristilor din alte tari: copiem o relitate, sau un mit, american, intr-o masura mai mare, sau mai mica. E inevitabil, dat fiind faptul ca acolo, dincolo de balta, a inceput totul. Nu toti o facem, dar majoritatea... Cu vreo 10 ani in urma, am fost unul dintre membrii fondatori, ai unui MC romanesc, la vremea aceea inca neoficial, pe care-l stie mai toata lumea, intretimp. Ideea unui backpatch, din care 75% se regasesc si in emblema actuala a clubului, a venit din dorinta de a exterioriza apartenenta la acel grup, care existase si inainte de acest punct. Regula de baza a fost ceva de genul "toti pentru unul si unul pentru toti", cu timpul fiind adoptate si alte reguli, mai specifice. Fata de noi veniti a fost o atitudine amicala, dar si o distantare, din simplul motiv ca nu-i cunosteam. Cu timpul, unii au fost acceptati, in gasca, altii nu, iar altii au plecat, asa cum au venit. Un MC adevarat face totul, pentru membrii sai, iar membrii fac totul pentru club. Cit de departe se merge, in sensul asta, depinde de club si de membrii, iar motivele, ce-l determina pe un motorist, sa intre intr-un club, sint extrem de variate si nu pot fi generalizate. MC-urile traditionale impartasesc o camaraderie si o scara de valori, total atipica vremurilor noastre. Cred ca asta este motivul pentru care e greu sa fie intelesi, de masele largi. Pentru cei ce inteleg acest lucru, o explicatie e inutila. Pentru cei ce nu inteleg, nici o explicatie nu este posibila. De ce politistii, din punctul meu de vedere, nu corespund tipului de motorist, acceptat intr-un MC traditional, am scris cu doua posturi mai inainte. Oricum, sint curios ce va iesi, din toata treaba, ce vor face Blue Knights si care va fi reactia, in timp, a motoristilor, vis-a-vis de ei. O carte extrem de utila, pentru cei interesati intr-adevar de acest subiect: "One percenter: the legend of the outlaw bikers" by Dave Nichols. De gasit aici: http://www.amazon.de/One-Percenter-Legend-...4652&sr=1-4 "This book is about the one percent of us who have not chosen to live safely, but have left the constraints of society to be outlaws. The motorcycling community offers a natural sanctuary to those with their own morals, values, and aesthetics. Just by choosing such a flamboyant and dangerous sport, motorcyclists have always been outlaws to some extent, but the One Percenters live this life to the full, 24 hours a day, seven days a week. This book tells the story of this rebellion without a cause - other than freedom and living to the extreme. From the earliest days of the subculture - when World War II veterans began forming motorcycle clubs - up to the present day this is the real-life account of the Wild Ones, who have made their own world unashamedly." Ce inseamna outlaw? Uite: http://hallo.ro/search.do?query=outlaw Dar, cel mai clar, aici: http://dictionary.reference.com/browse/outlaw Editat Noiembrie 29, 2007 de XIII Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ACHIMOTO Postat Noiembrie 29, 2007 Share Postat Noiembrie 29, 2007 oameni - motociclistilor -omu ARE DREPTATE 100% in ceaa ce afirma si sustine , daca vreti stiti - documentatziva - nu vb din vb auzite si din impresii creat de unu sau altul , sau de cine stie ce coment vazut pe la tv (tampenii comerciale) , * iar in Romania totul merge inca deavalma , duapa vazute - auzite - copiate si adaptate plaiurilor mioritice ( TARA TUTUROR POSIBILITATILOR ) . * ''...Cu vreo 10 ani in urma, am fost unul dintre membrii fondatori, ai unui MC romanesc, la vremea aceea inca neoficial, pe care-l stie mai toata lumea, intretimp. Ideea unui backpatch, din care 75% se regasesc si in emblema actuala a clubului, a venit din dorinta de a exterioriza apartenenta la acel grup, care existase si inainte de acest punct ... '' = RESPECT TIE XIII Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ozzy Postat Noiembrie 30, 2007 Share Postat Noiembrie 30, 2007 Trebuia s-o spui din capul locului. Cum vedem, noi ca romani, un MC din Romania? La fel ca majoritatea motoristilor din alte tari: copiem o relitate, sau un mit, american, intr-o masura mai mare, sau mai mica. E inevitabil, dat fiind faptul ca acolo, dincolo de balta, a inceput totul. Nu toti o facem, dar majoritatea... Multumesc mult pentru raspuns. Poate ca prima oara nu m-am exprimat eu destul de concis. Sper sa nu se supere forumistii ca discutam aici direct decat pe privat. Eu cred ca este o informatie de interes general, asa ca voi continua discutia. Achimmoto spunea mai sus ca cine este interesat sa se documenteze. Eu ii raspund ca despre miscarea MC-urilor din Romania nu prea ai unde sa te documentezi. Sunt foarte putine informatii scrise iar majoritatea sunt ambigue. In privinta miscarii MC-urilor din America sunt mai multe informatii, dar nu e o regula ca si la noi sa fie la fel. Parerea mea este ca nu putem copia perfect miscarea americanilor. Fiecare miscare de protest este determinata de evenimente de constrangere sau lipsa acestora. S-a scris mai sus ca in America miscarea a luat amploare dupa razboiul din Vietnam cand combatantii s-au intors din razboi si nu aveau nici o tinta. Astfel au inceput sa cutreiere America calare pe un vehicul ieftin, economic si usor de reparat. Apoi au constat ca e mai usor sa supravietuiasca in gasca si au aparut cluburile. Erau organizate pe sistemul militar fiindca asa se simteau ei mai bine. Asa erau obisnuiti. Am insiruit cateva motive, dar au mai fost si altele cum ar fi nevoia de droguri fiindca multi se intorsesera dependenti din razboi. Deci ei au avut niste motive sa faca ce au facut. Apoi sa constate ca e frumoasa viata in gasca. Noi am preluat numai partea a doua, deci nu putem spune ca aveam motive sa ne formam gasti pentru a protesta ori pentru a supravetui. Nu putem spune despre motociclistii din tara noastra ori din alte tari ca sunt reprimati ori nu au tinta. Majoritatea sunt bine integrati in sistem, altfel nu si-ar permite motociclete asa scumpe. Asa ca revin cu intrebarea ce ii determina sa intre intr-un MC? Din putinele informatii pe care le am pot sa deduc cateva motive. Primul ar fi ca te distrezi mai bine in gasca, apoi ca te ajuti cu restul gastii daca ai probleme la motor, gasca te ajuta sa iti cumperi un motor mai bun, poti incepe o afacere in gasca, te simti mai protejat daca faci parte dintr-o gasca cu toate ca nu stiu daca are cineva curaj sa agreseze un motociclist. Pana la urma ajungem la concluzia ca romanii sunt atrasi de MC-uri doar dpdv material/financiar. Poate e o concluzie gresita, dar atat am putut din cauza lipsei de informatii. Cu vreo 10 ani in urma, am fost unul dintre membrii fondatori, ai unui MC romanesc, la vremea aceea inca neoficial, pe care-l stie mai toata lumea, intretimp. Ideea unui backpatch, din care 75% se regasesc si in emblema actuala a clubului, a venit din dorinta de a exterioriza apartenenta la acel grup, care existase si inainte de acest punct. Regula de baza a fost ceva de genul "toti pentru unul si unul pentru toti", cu timpul fiind adoptate si alte reguli, mai specifice. Fata de noi veniti a fost o atitudine amicala, dar si o distantare, din simplul motiv ca nu-i cunosteam. Cu timpul, unii au fost acceptati, in gasca, altii nu, iar altii au plecat, asa cum au venit. Un MC adevarat face totul, pentru membrii sai, iar membrii fac totul pentru club. Cit de departe se merge, in sensul asta, depinde de club si de membrii, iar motivele, ce-l determina pe un motorist, sa intre intr-un club, sint extrem de variate si nu pot fi generalizate. La fel ca si mai sus suntem nevoiti sa apelam la propria imaginatie din lipsa de informatii. Adica cat de departe se poate merge. Ma gandesc ca daca nu se constituiau intr-un club si ramaneau o simpla gasca de prieteni aveau mai multe sanse sa devina o gasca mare. Devenind club 1% au devenit exclusivisti si elitisti. Unii au putut intra in club ulterior, altii nu, si datorita regulilor, cei care au intrat nu au fost acceptati 100%. MC-urile traditionale impartasesc o camaraderie si o scara de valori, total atipica vremurilor noastre. Cred ca asta este motivul pentru care e greu sa fie intelesi, de masele largi. Pentru cei ce inteleg acest lucru, o explicatie e inutila. Pentru cei ce nu inteleg, nici o explicatie nu este posibila. Normal ca impartasesc o camaraderie atipica fiindca din cate imi dau eu seama de unul singur au valori depasite de vremuri. Acele valori se aplicau acum multi ani in alta tara in cu totul alta conjunctura. Asta nu inseamna ca nu sunt capabil sa inteleg. Si ca exemplu: Imediat dupa caderea comunismului am descoperit libertatea de a ne exprima liber din toate punctele de vedere. Situatie asemanatoare cu cea din America anilor '60-'70. Astfel ca am facut si noi ce au facut ei atunci dar evident copiata. A fost foarte frumos. Ne credeam mari hipioti si ascultam muzica americanilor din vremea miscarii Flower Power. Am format gasti mari, am incercat sa traim cat mai mult in natura. Apoi vremurile s-au schimbat si nu mai era chiar asa deosebit ce faceam noi. Astfel am facut si noi ceva copiat, dar adaptat tarii noastre. Asa ca eu cred ca poti incerca o explicatie si cred ca vor fi multi care o vor intelege. Poate nu toti vor fi de acord cu tine, dar sigur o vor intelege. De ce politistii, din punctul meu de vedere, nu corespund tipului de motorist, acceptat intr-un MC traditional, am scris cu doua posturi mai inainte. Oricum, sint curios ce va iesi, din toata treaba, ce vor face Blue Knights si care va fi reactia, in timp, a motoristilor, vis-a-vis de ei. Un MC traditional adaptat la vremurile noastre. Cred totusi ca acum MC inseamna altceva decat atunci cand l-au inventata americanii. Aici si eu sunt de acord cu tine. Oare ce va iesi? Multam mult pentru efort si sper sa ne mai lamuresti si in continuare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cetateanulx Postat Noiembrie 30, 2007 Share Postat Noiembrie 30, 2007 plitisti nu sunt motociclisti........sunt politisti sunt pusi acolo sa arda motociclisti nu sa ii ajute goborii tot gabori sunt --- Mesaj completat în 30 Nov 2007 13:55 -------------plitie.sri,jandarmi tot militieni sunt toti,tot una este,organe ptr reprimarea populatiei........cu asta se ocupa ei,nimic altceva,aparate de luat spaga Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Joe Black Postat Decembrie 2, 2007 Share Postat Decembrie 2, 2007 eu unul aplaud aceasta noua aparitzie a gaborilor detzinatori de motorete(competitzia/concurentza inseamna evolutzie (cu mici esxceptzii distructive)) ...chiar nu pot sa vad cel mai mic rau in asta shi paranoia este natura mea... dar ca-tzi iei ca un idiot amenda este de vina atitudinea ta shi mai cred ca inexistentza organelor te-ar plictisi shi tzi-ar produce stari de suicid.... eu am trecut shi pe roshu shi mi-am luat o simpla amenda ca nu purtam centura, fara sa plang sau sa bag o hartie de 50 (prefer o amenda de 38 decat sa-mi salte carnetu' 3 luni asta se intampla la Bigu la nunta)...dar asta sunt eu tu pastreaza-tzi atitudinea bad ass shi toarna bani la buget ca poate se mai repara ceva gropi . nu-i asha ca te doare inima cand bagi mana in buzunar? am o prietena blonda, buna rau, jandarmeritza la divizia hipo shi ma prapadesc de ras can imi povesteshte cam de cate ori ii este luat calul in ciocan, de cate ori pe zi este intrebata daca ii face placere cate "una scurta" sau cate pietre shi-a luat in vizor la nu shtiu ce meci... daca vrei sa vorbeshti cu ea sa vezi cum este sa fi legiuitor de strada , se rezolva... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
najnaj Postat Decembrie 2, 2007 Share Postat Decembrie 2, 2007 plitisti nu sunt motociclisti........sunt politisti sunt pusi acolo sa arda motociclisti nu sa ii ajute goborii tot gabori sunt <small>--- Mesaj completat în 30 Nov 2007 13:55 -------------</small><br/>plitie.sri,jandarmi tot militieni sunt toti,tot una este,organe ptr reprimarea populatiei........cu asta se ocupa ei,nimic altceva,aparate de luat spaga si eu sunt unul din oala asta . bunicul meu a avut o motocicleta de la care mai ramasese doar seaua pe care o calaream prin curte...la 26 de ani am reusit sa imi iau si eu motor, sa calaresc o sea care merge dusa de un motor nu doar de ganduri. am iesit cu motocicleta mea pe strada, am fost prezent la unele actiuni, la unele intruniri, salut motociclistii in trafic, inclusiv pe tine cand ne intalnim la semafor, am oprit langa motociclisti pe marginea soselei pentru a vedea daca e nevoie de o mana de ajutor...in toate aceste situatii tu stii cumva ca eu lucrez acolo unde lucrez? iti scot eu ochii cu chestia asta? sa inteleg ca daca ne intalnim pe strada incepi sa ma urasti in momentul in care afli ce lucrez ( a se observa ca nu am spus " ce sunt" caci nu ma identific cu haina p e care o port)? ceea ce fac eu la serviciu e doar o meserie, viata inseamna mai mult decat cele 8 ore petrecute pe zi la serviciu. muncesc cate 8 ore/zi pentru a ma putea bucura de celelate 16. in privinta apartenentei la un grup... NU , nu imi trebuie niciun grup si nici nu mi se pare o chestie grozava infiintarea unui M.C. de politisti, jandarmi etc. pentru ce mi-ar trebui? mi-am luat motor ca sa ma simt bine si nu pentru a putea socializa mai usor, pentru a-mi face o imagine printre colegi si colege.(am coleg care a vandut un teren si si-a cumparat din prima R1...pentru ca "e printre cele mai tari si e super frumoasa, magnet pentru gagici" ). nici nu aplaud, nici nu hulesc infiintarea acestui M.C. pentru simplul motiv ca nu ma deranjeaza si nici nu imi face vreun bine, imi este indiferent. toti suntem liberi sa alegem ce vrem in viata! numai bine Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Saracie Postat Decembrie 3, 2007 Share Postat Decembrie 3, 2007 si eu sunt unul din oala asta . bunicul meu a avut o motocicleta de la care mai ramasese doar seaua pe care o calaream prin curte...la 26 de ani am reusit sa imi iau si eu motor, sa calaresc o sea care merge dusa de un motor nu doar de ganduri. am iesit cu motocicleta mea pe strada, am fost prezent la unele actiuni, la unele intruniri, salut motociclistii in trafic, inclusiv pe tine cand ne intalnim la semafor, am oprit langa motociclisti pe marginea soselei pentru a vedea daca e nevoie de o mana de ajutor...in toate aceste situatii tu stii cumva ca eu lucrez acolo unde lucrez? iti scot eu ochii cu chestia asta? sa inteleg ca daca ne intalnim pe strada incepi sa ma urasti in momentul in care afli ce lucrez ( a se observa ca nu am spus " ce sunt" caci nu ma identific cu haina p e care o port)? ceea ce fac eu la serviciu e doar o meserie, viata inseamna mai mult decat cele 8 ore petrecute pe zi la serviciu. muncesc cate 8 ore/zi pentru a ma putea bucura de celelate 16. in privinta apartenentei la un grup... NU , nu imi trebuie niciun grup si nici nu mi se pare o chestie grozava infiintarea unui M.C. de politisti, jandarmi etc. pentru ce mi-ar trebui? mi-am luat motor ca sa ma simt bine si nu pentru a putea socializa mai usor, pentru a-mi face o imagine printre colegi si colege.(am coleg care a vandut un teren si si-a cumparat din prima R1...pentru ca "e printre cele mai tari si e super frumoasa, magnet pentru gagici" ). nici nu aplaud, nici nu hulesc infiintarea acestui M.C. pentru simplul motiv ca nu ma deranjeaza si nici nu imi face vreun bine, imi este indiferent. toti suntem liberi sa alegem ce vrem in viata! numai bine 99% din cei care lucreaza in bransa(politie,sri,etc...)au facut un mod de viata din meseria lor(nesimtire,spaga) asa ca, poate tu nu te "identifici" dar cum faci parte din grup nu te prea deosebeste nimeni...fa o sinteza a colegilor si ai sa recunosti ca sunt multi sub valoarea morala care trebuie sa o aibe un politist... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
najnaj Postat Decembrie 3, 2007 Share Postat Decembrie 3, 2007 nu sunt politist , nu am luat si nu am dat spaga (nici macar cate o mica atentie sefilor cu toate ca "se bate seaua sa priceapa iapa" ). nu ma numar printre ipocritii care se plang ca politistii iau spaga si apoi se bucura ca au putut da spaga pentru a scapa de sanctiune... si multe altele . una peste alta, eu tot voi opri langa cineva tras pe dreapta pentru a vedea daca are nevoie de ajutor, tot voi saluta ceilalti oameni de pe motoare...ce sa mai, voi fi la fel! si pentru asta nu am nevoie de un grup, de un M.C. sau eu stiu de ce fel de apartenenta. chiar as fi curios cum ti-ai da seama ce meserie am in situatia in care s-ar merge in grup cu motoarele la mare spre exemplu...dupa tatuajul de pe spate? dupa cercelul din ureche? dupa tunsoarea mea zero? ca pe frunte inca nu mi-a fost scris nimic. numai bine! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mihai_prd Postat Decembrie 14, 2007 Share Postat Decembrie 14, 2007 Bre Roadkiller, mai bine te-ai duce tu cu barca aia care pluteÂşte uÂşor. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Thomas Postat Decembrie 15, 2007 Share Postat Decembrie 15, 2007 Tovarasu Roadkill, aka XIII, acum nu multa vreme iti bagai organul si plecai cu surle si trambite. Acum te-ai intors si tot asa. Ba mai mult iti faci si conturi clona sa nu se prinda lumea cine esti. Am inchis contul clona. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Jean_Taxi Postat Decembrie 23, 2007 Share Postat Decembrie 23, 2007 eu cred ca numai un anumit tip de oameni, mult deosebiti de profilul comun , pot sa dezvolte pasiune pt motoare . si intradevar printre motociclisti am gasit persoane mult mai deschise si dispuse sa socializeze cu ceilalti pasionati . cu timpul se dezvolta afinitati si se formeaza grupuri de drum si distractie.imaginea de dur am vazut-o tratata destul de haios chiar si de catre cei mai tineri . cluburile ,,inchise,, altor categorii socio-profesionale altele decat politie (de ex) sau inchise pt neposesorii de moto marca bmw sau harley samd nu cred ca servesc ideii de socializare-pasiune comuna . sant multi motoristi cu doctorat sau bancari sau mai stiu eu ce ,care au si pot sa deschida gura cu ceva interesant. in ceea ce ma priveste nu simt nevoia sa bat la usa unui club nici de politisti nici de bmw nici de harley doar pentru ca da bine .totdeauna am sa caut insa si am sa pretuiesc oamenii de caracter . oricand am sa ajut pe orice motorist daca imi cere ajutorul sau pot sa i-l dau si oricand o sa stau de vorba cu placere cu orice motorist fie ca-i politist sau posesor de nipra . ii admir f mult pe cei de la dac motors pt actiunile in care se implica ( asa vad eu un club ) si pe cei care pun pe roate asociatia motociclistilor din Romania. Dincolo de orice religie, filozofie, educatie, etc.., ramane Caracterul, restul sunt vorbe.MC sau HOG, imi e totuna, initiale care nu-mi spun nimic, ne pierdem timpul cu lucruri marunte si uitam esentialul Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Roadkill_Himself Postat Decembrie 23, 2007 Share Postat Decembrie 23, 2007 Dincolo de orice religie, filozofie, educatie, etc.., ramane Caracterul, restul sunt vorbe.MC sau HOG, imi e totuna, initiale care nu-mi spun nimic, ne pierdem timpul cu lucruri marunte si uitam esentialul Si esentialul ar fi...? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ady_viteza Postat Decembrie 23, 2007 Share Postat Decembrie 23, 2007 plitisti nu sunt motociclisti........sunt politisti sunt pusi acolo sa arda motociclisti nu sa ii ajute goborii tot gabori sunt <small>--- Mesaj completat în 30 Nov 2007 13:55 -------------</small><br/>plitie.sri,jandarmi tot militieni sunt toti,tot una este,organe ptr reprimarea populatiei........cu asta se ocupa ei,nimic altceva,aparate de luat spaga Du-te mah si te culca ca oi fi si tu obosit Am prieteni motociclisti politisti care ca valoare umana sunt mult peste asa zisii "bikeri adevarati"... Aici vad ca se confunda garcea de pe strada care n-are nici o treaba cu fenomenul moto, cu politistii care la fel ca si noi in afara serviciului merg pe motoare. Cu totii am avut probleme in trafic cu politia mai mult sau mai putin.....dar macar nu-i bagati pe toti in aceeasi oala......asa cum si intre noi sunt o gramada de uscaturi....dar nu inseamna ca suntem toti la fel. Numai bine Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Roadkill_Himself Postat Decembrie 23, 2007 Share Postat Decembrie 23, 2007 Du-te mah si te culca ca oi fi si tu obosit Am prieteni motociclisti politisti care ca valoare umana sunt mult peste asa zisii "bikeri adevarati"... Aici vad ca se confunda garcea de pe strada care n-are nici o treaba cu fenomenul moto, cu politistii care la fel ca si noi in afara serviciului merg pe motoare. Cu totii am avut probleme in trafic cu politia mai mult sau mai putin.....dar macar nu-i bagati pe toti in aceeasi oala......asa cum si intre noi sunt o gramada de uscaturi....dar nu inseamna ca suntem toti la fel. Numai bine Vezi ca risti sa bagi in aceeasi oala, pe cei ce baga organele de ordine, in aceeasi oala. In plus, bagi toti motociclistii in aceeasi oala, vis-a-vis de problemele in trafic. Sint unii care n-au avut probleme. Pe linga asta, bagi iarasi in aceeasi oala, politistii care "merg pe motoare". Asta nu poate fi un motiv, pt. a sustine, ca cei pomeniti, sint automat baieti simpatici. Numai bine. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ady_viteza Postat Decembrie 23, 2007 Share Postat Decembrie 23, 2007 Vezi ca risti sa bagi in aceeasi oala, pe cei ce baga organele de ordine, in aceeasi oala. In plus, bagi toti motociclistii in aceeasi oala, vis-a-vis de problemele in trafic. Sint unii care n-au avut probleme. Pe linga asta, bagi iarasi in aceeasi oala, politistii care "merg pe motoare". Asta nu poate fi un motiv, pt. a sustine, ca cei pomeniti, sint automat baieti simpatici. Numai bine. De-alungul timpului am invatat sa nu vorbesc despre cineva fara sa-l cunosc,fie el biker..politist..barbier..farmacist sau mai stiu eu ce. Nu impart oamenii nici in clase sociale nici in buni sau rai......nici in motociclisti sau politisti.... Ai spus ca "Asta nu poate fi un motiv, pt. a sustine, ca cei pomeniti, sint automat baieti simpatici."....dar nici nu inseamna ca automat n-ar fi!!! Am intalnit OAMENI fantastici unde nu ma gandeam vreodata..si nu cu scoala si studii superioare.....dar am intalnit si scursuri umane acolo unde chiar ca ma asteptam cel mai putin.... Asa ca o sa accept oricand langa mine un politist cu onoare decat un biker fara ... Numai bine! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Roadkill_Himself Postat Decembrie 23, 2007 Share Postat Decembrie 23, 2007 (editat) De-alungul timpului am invatat sa nu vorbesc despre cineva fara sa-l cunosc,fie el biker..politist..barbier..farmacist sau mai stiu eu ce. Nu impart oamenii nici in clase sociale nici in buni sau rai......nici in motociclisti sau politisti.... Ai spus ca "Asta nu poate fi un motiv, pt. a sustine, ca cei pomeniti, sint automat baieti simpatici."....dar nici nu inseamna ca automat n-ar fi!!! Am intalnit OAMENI fantastici unde nu ma gandeam vreodata..si nu cu scoala si studii superioare.....dar am intalnit si scursuri umane acolo unde chiar ca ma asteptam cel mai putin.... Asa ca o sa accept oricand langa mine un politist cu onoare decat un biker fara ... Numai bine! Intreg forumul e plin de pareri, despre oameni si situatii, pe care nu-i cunostem si nu pe care le-am trait. Generalizez, din nou... Personal, am avut experienta de a intilni ceva Knights si nu a fost una imbucuratoare. Si nu as fi singurul, dar asta e alta ciorba.Hai sa inchei discutia asta, care a luat-o total razna, aportul meu nefiind de ignorat: sper ca "ai nostri" o sa fie altfel si o sa demonstreze ca ma insel! E bine asa? Si, cum am mai spus, le doresc exact ceea ce merita! Depinde de ei... PS: Teoretic, ai dreptate, in ceea ce spui. Mai ales chestia de la final. Sa vedem cum functioneaza treaba, in practica. --- Mesaj completat în 25 Dec 2007 10:08 -------------"Do not go gentle into that good night. Rage, rage, against the dying of the light." - Dylan Thomas Editat Decembrie 23, 2007 de roadkill Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
maddie Postat Ianuarie 4, 2008 Share Postat Ianuarie 4, 2008 Nu va suparati pe mine ca va zic da a-ti luat-o razna fratilor la care nu va convine puteti sa stati linistiti si sa va tineti parerile pt voi...... si mai usor cu insultele.....ca nu e chiar cum credeti voi.....eu am frate,verisori si multi prieteni pe la politia rutiera.de frontiera chiar si sri.....si sunt si bikeri.....si daca chiar aveti vreo problema mergeti si spunetii la om in fata si faceti faze dinastea de c...t aici sa vada toata lumea....omu o venit sa anunte frumos si voi sariti sa-i luati gatu..cati ani aveti ?? PS: Res Q deabia astept prima intrunire a "fortelor" din tm.....pana atunci ne mai vedem pe la birt(se stie care) la o bere... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Roadkill_Himself Postat Ianuarie 4, 2008 Share Postat Ianuarie 4, 2008 Nu va suparati pe mine ca va zic da a-ti luat-o razna fratilor la care nu va convine puteti sa stati linistiti si sa va tineti parerile pt voi...... si mai usor cu insultele.....ca nu e chiar cum credeti voi.....eu am frate,verisori si multi prieteni pe la politia rutiera.de frontiera chiar si sri.....si sunt si bikeri.....si daca chiar aveti vreo problema mergeti si spunetii la om in fata si faceti faze dinastea de c...t aici sa vada toata lumea....omu o venit sa anunte frumos si voi sariti sa-i luati gatu..cati ani aveti ?? PS: Res Q deabia astept prima intrunire a "fortelor" din tm.....pana atunci ne mai vedem pe la birt(se stie care) la o bere... Pina una, alta, e un forum public, nu scoala de cadre, my dear. Aici, cica, lumea poate sa-si spuna parerea, fara sa ceara dreptul de a raporta. Si e bine asa... Sint convins ca e asa cum cred eu. Have fun... Recunosc ca nu am asa o familie, asemeni familiei tale. O fi bine? O fi rau? Dracu' stie... "Fortele" din TM... Pe vremea cind se decideau birturile, pe unde se aduna motoristii timisoreni, cred ca voi inca mai erati, cum zicea un bun prieten de-al meu, pe vremuri, categoria "succes la teze", pe la scoala generala. So, take it easy... Sper sa ma invitati si pe mine, la intrunirea "fortelor"... sa ne distram cita. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Razv Postat August 1, 2011 Share Postat August 1, 2011 Intr-adevar, A.C.A.B. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.