Clodius Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 "Clasic, dreapta peste mine", ca sa-l citez pe H3llryderr. Din pacate aseara am fost implicat intr-un accident cu scuterul. Cred ca am povestit de 20 ori cel putin, dar o mai fac o data. Era aproximativ ora 20. Veneam dinspre City Mall pe Soseaua Giurgiului si, la un moment dat, inainte de Piata Progresul vad un Seat Ibiza pozitionat oblic pe cele 2 bezi. Practic de Ibiza nu putea trece nicio masina. Nu mai tin minte daca masina mergea foarte incet sau stationa. Am bagat mana in claxon, am franat putin (mai bine ma opream, dar aveam si putina viteza) si am luat decizia sa trec de el prin dreapta (aveam loc), dar in momentul in care am trecut prin dreptul lui dobitocul a mai inaintat jumatate de metru. Indeajuns de mult cat sa-l lovesc in roata dreapta si sa cad. Pagube scuter : furca stramba bine de tot, oglinzi rupte, carene sparte samd. Sunt la serviciu acum asa ca o sa pun poze deseara. S-a nimerit prin zona si un echipaj de politie (sectoristi), care n-au avut ce face decat san e indrume catre Candiano Popescu. Am vorbit cu soferul sa ne intalnim acolo intr-o ora. Bineinteles ca dobitocul (impreuna cu vaca de nevasta-sa) au inceput sa urle la mine ca « sunt prost, ca n-am vazut ca el vrea sa intre in parcare, ca-s vinovat, samd», de parca eu sunt obligat sa acord prioritate la schimbarea directiei de mers (retineti ca el era pozitionat oblic pe sosea). Ideea este ca ar fi trebuit sa merg cu scuterul la Candiano Popescu. Eram plan de noroi, intrucat cazusem pe ciment, in zona parcarilor noi construite, fix intr.-o balta. Din nou am avut putin noroc ca a venit un alt echipaj de politie, de data aceasta de la rutiera, care mi-au facut pe loc constatarea daunelor scuterului (soferul plecase in casa). Si uite asa am impins eu scuterul 1km pana acasa, unde m-am schimbat si am plecat. Partea proasta este ca am inceput sa resimt dureri la spate si, ce m-a ingrijorat cel mai tare a fost ca ma durea si stomacul. Am mers la Candiano Popescu si le-am zis ca ma duc la spital. Am vrut initial sa merg la clinica unde sunt abonat, dar politistul a insistat sa ma duc la un spitale de urgenta. Si uite asa am ajuns la Bagdasar. De aici asistenta a chemap politia (au venit cei de la Udriste), l-am chemat si eu pe sofer si uite asa i s-a deschis dosar penal. Investigatiile (radiografii, ecografie, examnarile medicilor) n-au aratat nimic grav, decat o usoara tasare a a vertebrei L5. Am mers apoi la local accidentului, unde au facut masuratori. Noroc ca am facut poze si am putut pozitiona exact accidentul si masina pt ca aveau de gand sa puna conul acela de marcaj (locul impactului) in afara carosabilului, ceea ce ma face ape mine vinovat (cred eu). In final am stat pe la Udristei pana la ora 3.30 pt ca englezul (am uitat sa precizez ca soferul era de alta nationalitate, dar vorbea romaneste si avea si pe sotie cu el) avea niste probleme cu actele. Din cate am inteles eu nu corespundeau datele din permis cu cele din pasaport. I-au suspendat permisul si au inaintat dosarul catre Parchet. Eu nici asigurarea n-am primit-o pt ca nu aveau stampila sefului, asa ca trebuie sa merg vineri si pt Anexa 2. Mare noroc am avut ca aveam echipament : casca, manusi geaca mea cu protectii. Sa-mi mai zica cineva ca de ce merg vara pe caldurile astea cu geaca. Dati-mi si mie niste sfaturi cu privire la asigurari, constatare, samd. Cu echipamentul cum se procedeaza ? Trebuie sa am facturi, ceva ca sa pot sa-mi recuperez banii pe el? Cei de la Ardaf cum sunt? Platesc? Apropo, stiti pe cineva cu vreo dacie Papuc sau altceva care sa ma ajute sa duc scuterul la constatare vineri? Numai bine tuturor si aveti grija la cretini! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
jamalex2000 Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 la ce ora si in ce zona? poate te ajut eu omule! bine ca n-ai mai rau! bravo pt echipament! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
xcite Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 Nu pot decat sa te felicit pentru faptul ca purtai echipament desi erai pe scuter, putini sunt cei care isi pun casca pe scuter, ce sa mai zic de geaca sau alte protectii?!? Bafta multa in recuperarea pagubelor si multa atentie pe viitor ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Sniky Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 (editat) Mare noroc am avut ca aveam echipament : casca, manusi geaca mea cu protectii. Sa-mi mai zica cineva ca de ce merg vara pe caldurile astea cu geaca.Dati-mi si mie niste sfaturi cu privire la asigurari, constatare, samd. Cu echipamentul cum se procedeaza ? Trebuie sa am facturi, ceva ca sa pot sa-mi recuperez banii pe el? Cei de la Ardaf cum sunt? Platesc? Apropo, stiti pe cineva cu vreo dacie Papuc sau altceva care sa ma ajute sa duc scuterul la constatare vineri? Numai bine tuturor si aveti grija la cretini! Man sincer bravos pt echipament .. nu multi il poarte (pt scuter si vara ia-ti o armura .. are si prot de coloana ... eu ma simt nai in siguranta decat cu geaca) si mergi si mai preventiv de acum inainte e mai bine sa injuri si sa nu ai nimic decat sa te tavalesti Insanatosire grabnica (sa ti se vindece repede vretebra ) si vezi ce si cum ca deobicei intr-un accident suteristu iese vinovat pt ca nu are ce permis sa ii ia si daunele sunt mai mici ... Bafta crancena si bulan exagerat Editat Iulie 30, 2008 de Sniky Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
iurox Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 E bine ca ai scapat cu atat. Pana la urma o sa repari tu scuteru ala. Important este ca nu ai nimic rupt si tu esti ok. Bravo ptr purtarea echipamentului, multi spun ca se incalzesc prea tare cu echipament. Daca nu era echipamntul, era pielea. Asa ca mai bine mai cald, dar intreg. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Thomas Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 Frana, lasi dobitocul sa se duca, treci. Mai ales ca l-ai vazut, mai ales ca aveai timp sa te opresti, mai ales ca nu aveai cine stie ce viteza. "Mica intelegere" in astfel de cazuri conduce de obicei la impacte si... pe 2 roti patesti mai mult decat o tabla indoita. Bafta si sanatate Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Metal Heart Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 (editat) bine ca n-ai patit mare lucru. ai procedat foarte bine cu mersul la spital. sa fie invatatura de minte pentru toti, cand sunteti picati jos, "Au, buba, sa vina salvarea" astfel voi scapati de drumuri pana la politie cu fierul stramb si in cazul in care sunteti si nevinovati, nu prea au cum sa o mai dea la intors cu politia venita la fata locului. la sectie se pot schimba declaratii, mai pierzi timpul cu reconstituiri, martori samd... ca sigurarile trebuie sa te despagubeasca corect, tu trebuie sa ai facturi emise pe numele tau pentru tot ce vei trece pe foaia de daune, inclusiv echipament. deci, daca ai factura pentr casca, trece-ti si cea mai mica zgarietura. ar fi fost bine daca si la politie ti-ar fi trecut si echipamentul pe foaia de constatare, agentii de la asigurari or sa traga de tine si sa "omita" sa-ti treca anumite pagube. dupa ce ti-ai facut constatarea la asigurari, du-te la un service sa-ti iei un deviz estimativ pentru reparatie. tare mi-e ca o sa ai dauna totala . Editat Iulie 30, 2008 de Metal Heart Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Clodius Postat Iulie 30, 2008 Autor Share Postat Iulie 30, 2008 Multumesc pt incurajari tuturor. jamalex2000, mutumesc. Eu stau pe sos. Girgiului si vreau ca vineri dimineata sa merg la Udriste si apoi la Ardaf (inca n-am primit asigurarea si l-am intrebat pe politist), pe str. Tepes Voda (pe langa Mihai Bravu). Vorbim pe PM pt detalii daca esti disponibil. Scuterul este inscris pe numele prietenei mele pt ca eu nu am domiciliul in Bucuresti Pt echipament nu mai am facturi/chitante. O s-o caut pe cea de la geaca,dar... Oricum, cand i-am zis politistului sa treaca pe constatare si echipamentul mi-a zis ca rad colegii lui de el. Sniky, eu merg in costum la serviciu (tinuta obligatorie) si armura ar fi prea mult pt mine. Tocmai am vorbit la Niba Scutere si nu au decontare cu asigurarile. Nici nu stiu unde sa merg. Vreo idee? Pe unde mai repara scutere Peugeot si au decontare cu Adraf. Numai bine tuturor Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
tiptil Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 Imi pare rau pt tine ai grija cu vertebra aia, stai pe bara putin pana se reface ca nu e bine sa-ti fortezi spatele si o dai in altele ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Cap0ne Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 (editat) Insanatosire grabnica Clodius si bine ca a fost doar atat. Fierul si plasticul se repara Succes si cu asigurarile si hartzogaraia aferenta si tine-ne la curent. PS Vorbeste cu cei de la Niba sa-ti spuna la ce suma se ridica reparatiile, eventual sa-ti dea o hartie la mana cu suma respectiva. Apoi vorbeste la Ardaf si vezi daca au optiunea de reparatii in regim propriu si sa-ti dea banii in mana Editat Iulie 30, 2008 de Cap0ne Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
haste Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 bine ca ai scapat usor spor la reparatii Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
jamalex2000 Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 nu poti seara sa l duci? mi e cam peste mana ziua ...si dimineata! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ssergiu_tuning Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 E trist ce se intampla in Romania...In caz de accident cu scuterul/motocicleta,trebuie dupa impact sa te gandesti la toate,sa faci poze,etc,etc,etc.Asta in caz ca vrei sa mai ai cazierul curat si scuterul reparat!Putem sa ne dam foc,in frunte cu Baselu(Basescu). Clodius,sper ca sa te refaci total in cel mai scurt timp,si ma bucur ca n-ai patit ceva mai grav. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
bogdancbr Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 (editat) Coincidenta sau nu si mie mi s'a intamplat cam la fel azi unu francez pe la piata gemenii a facut dreapta fara sa semnalizeze si era sa ma arunce pe troutuar si cand l'am prins la urmatorul stop tot el tipa la mine si imi zicea ca a dat semnal...dar deh era cu un mercedes slk si na cum sa il claxoneze unu' cu scuteru,cum de mi-am permis .... dar l'am linistit repede,am tipat la el si am plecat. P.S. Bafta & Sanatete Clodius Editat Iulie 30, 2008 de bogdancbr Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Clodius Postat Iulie 30, 2008 Autor Share Postat Iulie 30, 2008 (editat) Sunt fericit ca am scapat atat de ieftin. Ma mai doare spatele putin mai ales dupa o zi de munca si stat pe scaun, dar sper sa treaca. Jamalex, iti multumesc mult pt ca te-ai oferit sa ma ajuti, dar am gasit o cunostinta cu un transporter. Iata poze Editat Iulie 30, 2008 de Clodius Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
s0rinel Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 (editat) ala a semnalizat ca vrea sa traga in parcare ? Editat Iulie 30, 2008 de s0rinel Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
padr3 Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 ala a semnalizat ca vrea sa traga in parcare ? Dupa pozitionare cam e vina celui cu masina doarece nu a acordat prioritate,dar e si vina ta ca ai depasit pe partea dreapta(lucru pe care ma chinui sa nu il mai fac deloc de vreo 2 luni). Data viitoare incearca sa faci depasirile mereu numai pe partea stanga,chiar daca risti ca si mine sa iti iei 50 de claxoane si injuraturi in mai putin de 5 secunde Sanatate multa si ma bucur cand vad ca nu sunt singurul "nebun" care foloseste geaca vara Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
s0rinel Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 este vina lu ala ca a vrut sa intre in parcare dp mijlocul soselei si avea loc destul sa intre in parcare dp prima banda si sunt sigur ca nici nu a semnalizat si oricine cu scuterul cred ca l`ar fi depasit pe dreapta fiind atata loc Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
padr3 Postat Iulie 30, 2008 Share Postat Iulie 30, 2008 este vina lu ala ca a vrut sa intre in parcare dp mijlocul soselei si avea loc destul sa intre in parcare dp prima banda si sunt sigur ca nici nu a semnalizat si oricine cu scuterul cred ca l`ar fi depasit pe dreapta fiind atata loc Poate doar daca cel care conduce scuterul nu e patit cu faze de genul acesta . Oricum,bafta in recuperarea daunelor si mai ales ai grija cu coloana aia Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Foltrans Postat Iulie 31, 2008 Share Postat Iulie 31, 2008 Dupa pozitionare cam e vina celui cu masina doarece nu a acordat prioritate,dar e si vina ta ca ai depasit pe partea dreapta(lucru pe care ma chinui sa nu il mai fac deloc de vreo 2 luni). Data viitoare incearca sa faci depasirile mereu numai pe partea stanga,chiar daca risti ca si mine sa iti iei 50 de claxoane si injuraturi in mai putin de 5 secunde Sanatate multa si ma bucur cand vad ca nu sunt singurul "nebun" care foloseste geaca vara si eu ma aflu printre aia care poarta geaca de piele groasa vara....pe langa asta si cagula si protectii pentru genunchi si tibie......sa te faci bine Clodius si incearca sa scoti de pe el si ultimu maruntis eu am patit cu unu cu dubita ca a dat inapoi si sa suit pe mine si a zis ca plateste tot numa sa nu mergem la politie....ii luam painea din buzunar...si na avut ce face a platit aripa fata 2mil jumate pt un speedfight Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
keloo85 Postat August 2, 2008 Share Postat August 2, 2008 a trebuit sa fiu tavalit de 3 ori ca sa-mi intre in cap sa nu mai depasesc pe dreapta!!! bafta mea ca eram echipat ca la carte de fiecare data ma mai bag pe dreapta cand nu am nici o alta alternativa insa merg foarte incet si incerc sa-i ghicesc intentiile celui depasit. ma uit bine in oglinda lui si incerc sa ma asigur ca nu are de gand sa se suie pe mine cu masina insanatosire grabnica si sa auzim de bine vecine! (stau la piata resita) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
m3talik Postat August 3, 2008 Share Postat August 3, 2008 (editat) Era s-o patesc si eu azi in acelasi mod, pe la Laromet... Bine ca n-ai patit nimic! Editat August 3, 2008 de m3talik Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cosmin cretu Postat August 3, 2008 Share Postat August 3, 2008 Imi pare rau sa aud asta, bine ca ai scapat tu intreg, asta este cel mai important. Din experienta mea cei de la ARDAF pot spune ca sunt niste magari, mie mi-au platit un dosar la o masina (masina venita la mine in service pe rca la ARDAF) dupa 8 luni de zile plus ca ua taiat si din el diverse... Ce s-a mai intamplat ? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
tudor@manowar.ro Postat August 4, 2008 Share Postat August 4, 2008 Imi pare rau sa aud asta, bine ca ai scapat tu intreg, asta este cel mai important. Din experienta mea cei de la ARDAF pot spune ca sunt niste magari, mie mi-au platit un dosar la o masina (masina venita la mine in service pe rca la ARDAF) dupa 8 luni de zile plus ca ua taiat si din el diverse... Ce s-a mai intamplat ? Si eu am patit-o pe mosilor si am culcat-o pe dreapta ca sa nu intru in el. Nu aveam viteza si aveam crash baruri, moto a iesit ok. Trec usor prin dreapta numai in portiunile unde nu au cum sa vireze la dreapta. Cand ma apropi de intersesctii ocup o banda intreaga, insa nu esti de acuzat, din cand in cand toti procedam ca tine macar o data. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Clodius Postat August 14, 2008 Autor Share Postat August 14, 2008 In prezent stau cu scuterul pe bara. Am tot incercat sa dau de cel de la Ardaf pt ca mi-a zis ca trb sa faca si ei reconstituire. I-am dat mail cu pozele care le-am facut eu ca sa-l intreb daca mai este nevoie si-n acest caz si inca n-am primit raspuns. Pt ca nu au conventie cu vre-un service va trebui sa-l repar in regie proprie. O sa-l duc la Service pt un deviz (care la Niba se plateste 60 ron) si cu acesta sa merg inapoi la Ardaf. De aici, Dumnezeu cu mila. Oricum, tot devizul cred ca depaseste 1000 ron. Cunoasteti pe cineva de la ARDAF. De aproape 2 saptamani incerc sa-mi repar scuterul si n-am ajuns decat la faza de deviz. Pur si simplu nu reusesc sa dau de tipul de la asigurari, nu-mi raspunde la tel, la mail-uri samd. Intre timp m-au sunat si cei de la service sa ma intrebe ce fac cu el, ca le ocupa loc... In curand o sa ajung la limita rabdarii Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.