Into the World - Pe moto prin Africa si mai departe

[mrwwwhite]

Cu susul in jos

Cape Town - Cape Agulhas 01- 10/04

 

Primii colonisti care s-au aventurat in marile sudului au fost sedusi de frumusetea peninsulei Capului Bunei Sperante: flori nemaivazute, ierburi aromate, paduri, elefanti, hipopotami. Intre timp epoca pastorala a apus, populatiile indigene Khoi s-au risipit, turmele de animale salbatice au fost exterminate si o mare parte din vegetatia endemica a fost indepartata, pentru a face loc proiectelor industriale si rezidentiale. Dar orasul, unul dintre putinele din lume, ca Rio si Hong Kong, care se mai bucura de o pozitionare geografica de exceptie, si-a pastrat farmecul. Inca putin in Cape Town si am fi prins radacini. Pentru multi over-landeri Cape Town reprezinta finalul triumfal al calatoriei de-a lungul Africii. Pentru noi insa, cel mai important port de marfa din emisfera sudica a fost doar baza logistica unde am incercat sa ne organizam cat mai bine ceea ce aveam de facut mai departe. Nu am gasit joburi - pe o piata a muncii rigid reglementata, nici sprijin financiar printre businessurile locale, nu am gasit unde sa reparam cortul si nici solutii pentru geanta facuta armonica si indreptata cu ciocanul in Congo. In plus, iarna sudica isi facea deja simtita prezenta in Western Cape. Frigul, ploaia si vantul au fost doar argumente in plus ca sa ne facem bagajele. Nu inainte de a ne lua ramas bun de la James la o degustare de vinuri si branza la podgoria Fairview, Stellenbosch (una dintre cele mai renumite regiuni vinicole din Africa de Sud).

 

 

 

 

 

 

Pentru ca solul e gras si clima blanda si pentru ca legislatia permite mixarea soiurilor si tehnicilor de maturare, e foarte greu sa dai gres, fie si cu un vin de supermarket in Africa de Sud. Dupa ferma Fairview a urmat un ride impreuna catre 'casa' pe Bainskloof Pass, intr-un apus ca un Cabernet Sauvignon maturat.

 

 

Ultimul mic dejun in Cape Town l-am luat cu Charl, care mai pastrase in maneca un as: cele mai bune oua Benedict din oras.

 

 

 

 

Cand ne cautam o camera de inchiriat in Cape Town cineva ne-a spus de Clarence Drive, drumul de coasta dintre Gordon Bay si Hermanus ca fiind mai frumos decat Chapman's Peak. Abia acum aveam ocazia sa ne convingem de asta: apelei Indianului atat de albastre, tarmurile curbate, golf dupa golf, iar pe buza haului, soseaua, neteda, serpuita.

 

 

Din cand in cand oprim sa ascultam oceanul si sa numaram norii. Aproape in fiecare golf zarim in valurile inspumate surferi care o ard la soare. Viata e frumoasa aici!

 

 

 

Am continuat pe R44 pana in Gansbaai, unde am tras la un fish & chips, apoi am dat asfaltul pe un drum solid de pietris care taie Parcul National Agulhas, direct catre punctul cel mai sudic al continentului African. Te-ai astepta la o geografie extrordinara intr-un astfel de reper, dar tarmul e plat si o poteca de lemn duce pana la placuta celebra.

 

 

 

Ajunsi in punctul catre care marsam de luni de zile am simtit o strangere de inima amestecata cu voiosie. Unde calatorul se asteapta la o scena extraordinara, tarmul e plat, modest impestritat cu flori suculente, iar valurile bat scurt si sec.

 

 

 

Am bifat poza obligatorie, dar la capatul pamantului gravitatia asculta de alte reguli …

 

 

Un capitol incheiat, chipuri, locuri, peripetii de care ne va fi din ce in ce mai dor. Din Capul Agulhas drumul nostru merge, macar o vreme, doar in sus, spre nord.

 

 

Zvastica, Omul de Fier si Magicianul - Partea I

Couchsurfing: Garden Route, Port Elizabeth, Somerset East 11 - 15/04

 

 

Plecasem de la Cap Agulhas in voie buna. Dar in emisfera sudica deja se intuneca devreme si seara e atat de frig incat imi ingheata mainile pe ghidon (am pierdut manusile Dainese de mult, in Windhoek, iar cele de rezerva s-au scorojit de la caldura si pur si simplu nu ma mai incap). In Africa de Sud - am fost sfatuiti de nenumarate ori - nu e safe sa campam oriunde, nu ca ar fi multe terenuri ne-ingradite cu sarma ghimpata. Campsite dupa campsite insa, in seara accea, nu ma gasit nimic deschis, decat un hotel obosit unde tariful ar fi fost in jur de 60 de euro pentru doua paturi. Cand am ajuns in Bredasdorp deja era noapte. Am vazut niste motoare parcate in fata unui pub, The Pink Piano, si am intrat sa cerem un sfat.

Daca nu esti genul care intra in vorba cu necunoscuti care iti ofera ospitalitatea, nu are rost sa bati drumul pana in sud-Africa. In tara asta trebuie sa uiti de prejudecati si sa nu te astepti la nimic. Noi asta am facut, pentru ca noi astia suntem, si am fost rasplatiti, si cu rele, dar mai ales cu bune. Poate ca natiunea asta eterogena are probleme la capitolul coabitare pasnica, dar structura multi-polara a societatii a dus la nenumarate 'adaptari', tot atatea lectii de viata pentru cineva care vine dintr-o tara ca Romania. Aici oamenii se pot retrage la periferia vietii sociale, unde isi contruiesc propriul univers si isi cultiva unele dintre cele mai interesante hobby-uri. O sa incercam sa impartasim cate ceva din experienta noastra de nomad pe canapelele sud-africanilor, cat de obiectiv putem. La drum!

In Cape Town am fost gazduiti de un evreu cool, care lucreaza in industria cinematografica si de prietena lui romanca. Apoi, in loc sa dam peste tineri care trag liniute de coca, asa cum fusesem preveniti, am fost primiti de un cuplu crestin de Afrikaner. Comunitatea de motociclisti insa a compensat dezamagirea - cu informatii valoroase si ture faine. La 300 de km de Cape Town, in The Pink Piano din Bredasdorp, grupul posesorilor de 'vitezane' nu promitea nimic grozav. Vestimentatie din piele neagra, insigne cu zvastica, tunsori soldatesti si o tipa cu cizme pana la genunchi si machiaj goth. Ne-am baut ceaiul si berea, cat gasca se sfatuia in Afrikaans. Cateva telefoane mai tarziu, tipul de langa noi, ne face o oferta de nerefuzat, zambind pe sub mustata: suntem invitati sa dormim la el acasa, tocmai a vorbit cu sotia si cei doi copii, care sunt incantati sa ne primeasca. JJ, posesor de GSXR de 1000, este mecanic la centrul national de testare si service al industriei aviatice militare din Africa de Sud. Sotia lui preda engleza la un liceu mixt. Ne-am intins pana tarziu in noapte, la pahar dupa pahar de povesti. Dimineata am facut schimb de adrese si ne-am luat, cu regret, ramas bun. Multumim JJ! Inca o dovada ca aparentele inseala…

 

 

Coasta Oceanului Indian (Garden Route) este renumita ca unul dintre traseele cele mai frumoase pentru sofat din lume. Nu ne-am lamurit de ce: autostrada e aglomerata si obositoare, ca sa vezi faimoasele golfuri din cartile postale trebuie sa faci de fiecare data zeci de kilometri dus-intors pana la ocean. Drumul merge de fapt la mare distanta de tarm si partea pitoreasca se intampla in statiunile de vacanta care sunt insirate pe litoral. Am mai cotit pe unde am putut ca sa mirosim briza si sa vedem oceanul, insa nu aveam in plan sa risipim timp si bani prin pensiunile cochete: eram asteptati in Port Elizabeth.

 

 

In 1488 Bartolomeo Diaz era primul european care ajungea in Mossel Bay. Ne-am oprit cat sa comunicam cu gazdele de diseara si sa mancam ceva. Orasul este incantator, dar scump. Am tras la o cafenea simpatica, detinuta de arhitecti. Localnicii ne-au trimis la Sea Gipsy pentru a gusta din faimoasele stridii locale, insa nu se compara cu ce am mancat in Walvis Bay!

 

 

Pe Garden Route - atunci cand nu e full de masini

 

 

Dupa Knysna, plictisiti de moarte de autostrada, am facut stanga catre Route 62. In cativa kilometri eram singuri pe un R340, un drum superb de pietris. Contrastul era prea tare: aer curat, muntii acoperiti de vegetatie, cascade supurande, traseu sinuos. In prima oara ne-am oprit de cateva ori sa facem poze, apoi pur si simplu am uitat.

 

 

 

 

 

 

 

 

Drumul - prin trecatoarea Pince Albert - arata cam asa:

 

Odata muntele traversat, am iesit in Route 62, care taie drept zona deluroasa si cateva parcuri nationale. Insa se facea foarte repede noapte, asa ca nu am apucat sa vedem mare lucru. Am facut plinul si am completat ce aveam la pachet cu de-ale gurii dintr-un supermarket.

 

 

In Port Elizabeth am ajuns dupa 8. Gazda noastra ne urmarea aventura inca de anul trecut si ne invitase sa ne arate imprejurimile. Nu stiam nimic despre Bernard, cu atat mai mare surpriza sa aflam ca este unul dintre putinii oameni din lume care a terminat - nu doar o data - cea mai dificila competitie sportiva de anduranta din lume: Ironman. 3,8 km inot in ocean, 180 de km ciclism, 42,2 km maraton, doar numerele astea insirata sunt de ajuns pentru a intimida pe oricine. Dar nu si pe Bernard, care are in palmares zeci de triatloane si competitii de inot si doua competitii Ironman terminat cu timpi impresionanti: ceva peste 11 ore, cand recordul mondial depaseste 8 ore si limita este de 17! Astfel de performante impun disciplina si antrenamente dure, dar pentru Bernard, perfectionist si pasionat, un astfel de regim de viata este normal. Am petrecut cateva zile insorite cu un cuplu 'de fier', pentru ca iubita lui Bernard, Sharmyn, a terminat si ea de doua ori cu lauri faimoasa competitie. Exemplul lor de curaj si generozitate ramane unul dintre cele mai emotionante din calatorie.

 

Cu Bernard si Sharmyn

 

Port Elizabeth este al treilea port de cargo ca marime din Africa de Sud, edificat de-a lungul lagunei si fortului din 1799, dar botezat oficial abia la sosirea colonistilor britanici in 1820. Englezii au esuat la tarmul insorit, unde briza neimblazita framanta dunele. In prezent orasul formeaza, impreuna cu Uitenhage centrul industriei automobilistice din Africa de Sud, iar in golful Nelson Mandela se organizeaza an de an in aprilie competitia Ironman. Plajele pustii sunt minunate pentru picnic, asa ca ne-am executat, cu pui fript si o sticla de Merlot.

 

 

 

Putinele locuinte rustice care au supravietuit modernizarii sunt exploatate turistic

 

 

Zone de agrement si mall-uri chic sunt aliniate la litoral. De pe terasa unei cafenele cu wifi zarim comercianti ambulanti de suveniruri africane de duzina, denumite peiorativ - incepand cu Zambia - 'curios'.

 

 

 

Nu degeaba Port Elizabeth este poreclit 'Orasul prietenos': un alt cuplu de motociclisti ne oferise gazduire dupa ce ne urmarisera calatoria pe advrider.com. Asa ca am luat cina impreuna, noi doi si Bernard la Terry si Dorianne, o seara prea scurta insa pentru cate lucruri ne-am descoperit in comun, pasiunea pentru natura si faptul ca Terry este unul dintre cei mai cunoscuti arhitecti din oras fiind doar cateva dintre ele. Dar Bernard planuise pentru noi o iesire la tara, pe ferma tatalui sau, care s-a retras la 73 de ani pe pamanturile parintesti, la cateva zeci de kilometri de Somerset East. De neratat! Ne-am suit pe cai: noi pe Tenere, Bernard pe un BMW R1100 S din anii 80', si, dupa 150 de km de asfalt si o gustare cu fructe de cactus, am tras in fata domeniului Avon Heights.

 

 

 

 

Casa e plina de amintiri si obiecte pretioase: scaune pliante de serie mica executate pentru armata britanica in anii 30', fotografii de familie, mobila vintage si o bucatarie cu un sarm inefabil

 

 

 

 

 

 

 

 

Printre micile comori de familie se numara si un Harley din 1932, unul dintre cele 1137 dintr-un lot produs special pentru armata britanica. Visul lui Bernard este ca intr-o buna zi sa redea viata 'mostrului'.

 

 

 

 

 

Cel mai pretios secret este insa cascada de la ferma, un loc care iti taie rasuflarea. Am pus berile, taraneste, la rece in apa limpede ca cristalul si am incins un braai adevarat.

 

 

 

O gasca relaxata

 

 

 

Si cascada, care formeaza la baza mai multe locuri bune de baie

 

 

Tot ce e bun are si un sfarsit

 

 

Incheiat insa cu un drum pana la spitalul de stat in Somerset East, pentru ca tatal lui Bernard s-a renit intr-o piatra. Am asteptat trei ore sa ii fie suturata plaga, timp in care ne-am convins ca un spital de tara nu e departe de nivelul Municipalului din Bucuresti

 

 

Nu degeaba Port Elizabeth este poreclit 'Orasul prietenos': un alt cuplu de motociclisti ne oferise gazduire dupa ce ne urmarisera calatoria pe advrider.com. Asa ca am luat cina impreuna, noi doi si Bernard la Terry si Dorianne, o seara prea scurta insa pentru cate lucruri ne-am descoperit in comun, pasiunea pentru natura si faptul ca Terry este unul dintre cei mai cunoscuti arhitecti din oras fiind doar cateva dintre ele. Dar Bernard planuise pentru noi o iesire la tara, pe ferma tatalui sau, care s-a retras la 73 de ani pe pamanturile parintesti, la cateva zeci de kilometri de Somerset East. De neratat! Ne-am suit pe cai: noi pe Tenere, Bernard pe un BMW R1100 S din anii 80', si, dupa 150 de km de asfalt si o gustare cu fructe de cactus, am tras in fata domeniului Avon Heights.

 

 

 

 

Casa e plina de amintiri si obiecte pretioase: scaune pliante de serie mica executate pentru armata britanica in anii 30', fotografii de familie, mobila vintage si o bucatarie cu un sarm inefabil

 

 

 

 

 

 

 

 

Printre micile comori de familie se numara si un Harley din 1932, unul dintre cele 1137 dintr-un lot produs special pentru armata britanica. Visul lui Bernard este ca intr-o buna zi sa redea viata 'mostrului'.

 

 

 

 

 

Cel mai pretios secret este insa cascada de la ferma, un loc care iti taie rasuflarea. Am pus berile, taraneste, la rece in apa limpede ca cristalul si am incins un braai adevarat.

 

 

 

O gasca relaxata

 

 

 

Si cascada, care formeaza la baza mai multe locuri bune de baie

 

 

Tot ce e bun are si un sfarsit

 

 

Incheiat insa cu un drum pana la spitalul de stat in Somerset East, pentru ca tatal lui Bernard s-a renit intr-o piatra. Am asteptat trei ore sa ii fie suturata plaga, timp in care ne-am convins ca un spital de tara nu e departe de nivelul Municipalului din Bucuresti

 

[magarusulmarius]

bravo !

 

o experienta unica de viata,,,si ce frumos este in doi

 

cand priveam prin ce greutati ati trecut,,,prin ce noroaie ati trecut, ma gandeam : "astia ori sunt nebuni ori sunt genii"

 

dar raportam totul la mine, fiindca n-as avea curajul sa fac asa ceva

 

multumim pt efortul de a impartasi calatoria cu noi, cat despre poze,sunt minunate, in spatele fiecareia sta o creatie

 

salutari de acasa

[mrwwwhite]

Zvastica, Omul de Fier si Magicianul - Partea II

Couchsurfing in East London & Durban 16 - 27/04

 

Am plecat de la ferma Avon Heights intr-o dimineata rece, incotosmanati cu tot ce am gasit prin bagaje. Drumul de-a latul muntelui, apoi printre fanete si pe poteci pietroase de tara ne-a luat o buna parte din zi. Spre dupa-amiaza am regasit asfaltul, am luat inca un pranz de pui si legume (mancarea de supermarket e chiar ok in AS), apoi am mers intins pana in Gonubie.

 

 

Chiar si pe drumurile singuratice de tara bietele animale salbatice cad victime traficului

 

 

Un cartier de provincie pentru negri si metisi

 

 

Amicul nostru din Cape Town a fost primul care ne-a sugerat sa ne intalnim cu un anume Metal Jockey, 'tartorul' comunitatii moto sud-africane. In Port Elizabeth am primit acelasi sfat, in unanimitate. Aventurile moto ale lui MJ fac valva pe advrider.com. Asa ca i-am batut la poarta si am petrecut o seara impreuna. Tipul face mai mult decat cinste legendei. Ca sa nu mai vorbim de nevasta si copil. Nu am avut decat o seara de braai la dispozitie, dar a fost una pe cinste! Multumim, Metal Jockey & co. Daca intr-o zi o sa am un plod, sper sa am curaj sa fac in continuare ceea ce iubesc, sa il/o leg de motocicleta si sa raman cine sunt.

 

Am plecat la jumatatea diminetii si pe drum am hotarat sa tragem tare: 675 km pana in Durban. Noroc ca drumurile sunt foarte bune! Am traversat repede pitorescul Transkei, desi am intalnit multe STOP-uri si drumuri in lucru. In zare Drakensberg si Lesotho promiteau aventuri viitoare. Soarele si-a vazut de treaba, insa odata disparut sub orizont, am cazut prada unui vant rece care ne-a patruns pana in oase. Incepeam sa ne facem un obicei din a ajunge la destinatie pe intuneric; am intrat in Kloof, o suburbie la cativa km de Durban pe la 8 seara, dupa ce am depasit o naluca, dar si o imagine familiara la periferia metropolei.

 

 

 

In 1497, in ziua de Craciun, Vasco da Gama ajungea pe aceste tarmuri pe care avea sa le boteze Natal. In prezent Durban este cel mai mare port industrial de marfa din Africa de Sud si o mecca pentru turisti. Noi venisem insa doar datorita unui telefon neasteptat. Dupa toate aparentele, aveam sa ne incheiem traseul pe canapelele unor compatrioti. Martin si Camelia sunt stabiliti de 20 de ani in Durban. la scurt timp dupa revolutia din '89 au pariat pe libertate si au castigat. Astazi sunt si cetateni sudafricani si duc o viata confortabila, care le-a permis sa calatoreasca si sa viseze la o aventura over-land de-a lungul coastei de est a Africii, din Caoe Town pana in Cairo si Bucuresti. Intamplator au aflat de prezenta noastra de la consulatul roman si, cum in cateva zile urmau sa isi transforme visul in realitate, ne-au invitat sa ne cunoastem si sa impartim povesti si planuri de drum.

Amanuntul surpriza insa a fost faptul ca Andrei, fiul lui Martin si al Cameliei, este magician. Foarte tanar, foarte talentat. Ca sa fiti vrajiti de poate cele mai tari numere de magie insa, trebuie sa luati avionul pana in Durban.

 

 

Iubita lui Andrei, Candace - jumatate femeie, jumatate zana, de profesie terapeut

 

 

Am fost primiti cu ospitalitate romaneasca: supa de perisoare…

 

 

Slana si ceapa rosie…

 

 

Romanii sunt printre putinii albi care savureaza amassi (lapte batut african). Localnicii il mananca cu mamaliga (pap).

 

 

Audrey, o angajata la curatenie, care locuieste cu chirie (cam 35 de euro/luna) in apropiere de cartier.

 

 

Durban are tot: cartier de afaceri, agrement, plaje cu ape calde numai bune pentru surferi, parcuri nationale pentru escapade pe jos si cafenele sarmante pe Florida Road.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atmosfera urbana

 

 

 

 

O lampa din sticle de lapte intr-un bar in Durban

 

 

Stadionul King Senzangakhona, contruit cu ocazia Cupei Mondiale din 2010 (capacitate 80,000 locuri)

 

 

 

 

 

Biserica Scientologica nu putea rata un centru financiar de talia Durban-ului

 

 

Sud Africa detine cea mai mare corporatie care fabrica bere din lume.

 

 

Cat ne-am organizat bagajele si ne-am pregatit pentru continuarea calatoriei pe coasta de est, ne-am zis ca dam o fuga, fara bagaje, pana in Sani Pass si Lesotho. Am legat doar cortul si saltelele de Tenere, am umplut un rucsac cu mancare si am pornit pe sosea inspre regatul alpin.

 

 

 

 

Esec total! La doar 50 de km de granita am observat ca guma Heidenau de pe spate se de-lamina, si in curand o bucata considerabila de cauciuc s-a dezlipit. Hai sa ne riscam pana la frontiera, ne-am spus, dar ajunsi la ghiseu, situatia parea dezastruoasa. Dovada:

 

 

Ar fi fost inutil sa ne aventuram asa in Lesotho, o tara pastorala unde in cazul unei pene riscam tot felul de complicatii. Asa ca ne-am intors cu coada intre picioare in Durban, un pic cam sifonati, chiar daca drumul la vale e superb.

 

 

 

 

 

 

 

Cu siguranta ne vom intoarce pentru a termina ce am inceput

 

 

 

Norocul nostru a fost ca ne aflam in zona Durban: baietii de la Bike Gear Port Elizabeth de unde luasem cauciucul au fost ultra rapizi si ne-au facut legatura cu Gear Up in Umhlanga, unde in cateva ore problema era rezolvata, gratis. Pentru ca nu am gasit Heidenau pe stoc, am ales Michelin Anakee 2, cu care speram sa ajungem pana in Europa. Din pacate asta inseamna ca ne vom abtine de la drumuri nebunesti.

 

 

 

Dar Calatorului ii sta bine cu drumul. Asa ca bagajele odata facute si moto gata de aventura, ne-am luat luat la revedere de la Martin & Camelia. Multumim, prieteni, drum bun si noroc in calatorie!

 

 

Lesotho

 

Lesotho (care se traduce approximative 'tinutul oamenilor care vorbesc Sesotho) este singurul stat independent situat la peste 1000 de metri. Cel mai jos punct (1400 metri) de aici detine recodrul mondial de altitudine. Exuberanta asta geologica este efectul unor evenimente tectonice care au creat un relief cu maxime de peste 3000 de metri. Cea mai populara intrare in regat este o legenda off-road: Pasul Sani, pe care aveam sa-l abordam pentru a doua oara. Primul tur terminat cu o saptamana in urma in abandon, din cauza gumei spate. De data asta eram iar incarcati la maxim, si am plusat, indreptandu-ne catre Lesotho pe un drum diferit, de pietris, prin Pasul Hella Hella. La sugestia inspirata a lui John @ Gear Up Umhlanga.

 

 

 

Imediat curbele si aerul tare de munte ne-au inveselit. Muntii, drumul pieptis de piatra spre Sani - le-am regasit pe toate asa cum le lasasem. Aveam insa de negociat vantul care batea cu putere.

 

 

 

 

Sani este chiar atat de frumoasa cum se spune, nu e o legenda, e o obsesie. Multi ii cad prada. Cum era 27 aprilie - sarbatoare publica in Africa de Sud, aniversarea primelor alegeri multi-rasiale democratice - locul era plin de sud-africani veniti cu masinile de teren si motoarele. Multe 1200 GS si multe enduro, tipii cu bagaje putine si gazul la maxim!

 

 

 

 

Problema a fost vantul: neobisnuit de puternic, incat de multe ori aproape ne-a dat jos. Cam iritant sa fim depasiti pe motoare de masinile care nu au avut pre mult de furca din cauza rafalelor. La vreo 2 km de trecatoare am oprit langa un biker care se odihnea ingrijorat de tovarasii ramasi in urma, dupa ce luasera deja cateva trante.

 

 

'O iau pe jos, macar o bucata de drum' a zis Ana, cu gandul de a face si niste poze cu mine in chinurile urcusului. 'Mai bine pe picioare decat sa cadem pe bolovanii astia!' 'Incearca sa convingi o masina sa te duca pana sus' am mormait in timp ce Ana a inceput sa urce, pas cu pas, aproape maturata de rafale. Cateva minute mai tarziu i-am dat si eu gaz, constient ca o cazatura pe un astfel de teren si cu prapastia cascata la buza drumului ar putea fi un dezastru. Inevitabilul insa s-a produs in al doilea ac de par: pur si simplu vantul m-a dat jos si doar cu ajutorul unul sofer amabil am reusit sa ridicam cele 400 de kile de metal si bagaje.

 

 

Ultima parte a urcusului m-a tinut in priza, au fost unele dintre cele mai intense minute pe care le-am trait pe motorul asta.

 

 

La frontiera ne-am negociat intrarea in stil african. Dupa ce am terminat cu afacerile 'murdare', ne-am bagat la caldurica in cel mai inalt (si cel mai scump) bar din Africa. In curte ai fi zis ca e reuniune BMW si Yamaha, motoarele grupate, bineinteles, pe bisericute.

 

 

 

 

Cu berea in sange, urmatoarea bucla abrupta s-a dovedit dificila. Cazatura a indoit si mai tare cutia stanga, care abia se mai poate inchide acum. Panorama insa facea toti banii.

 

 

 

Am trecut pe langa multe case de piatra, camuflate in munte. Pe alocuri unii sateni indraznesc sa iasa din tiparul traditional, renuntand la forma circulara (care rezista bine la vantoasele din Lesotho), in favoarea unor case 'moderne', rectangulare.

 

 

 

 

 

Economia locala se bazeaza pe pastoritul oilor si vacilor, insa recent, tara a inceput sa conteze tot mai mult pe turism. Initiativele sunt inca modeste, croite pe cererea sud-africanilor, dar deja se prefigureaza efectele viitoare ale turismului de masa (cum ar fi statiunile de ski din est). Lesotho este o tara mica cu o economie fragila, si ar putea fi profund afectata de globalizare si consumerism. Taranii de azi ar putea deveni cersetorii si vanzatorii de nimicuri de maine. Ar fi frumos sa nu se intample asa.

 

 

 

 

Localnicii umbla infasurati in paturi groase de lana, cu cizme de cauciuc in picioare si caciuli trase peste fata. Majoritatea pe jos, unii pe magarus.

 

 

 

Pe la 6 seara inca nu gasisem un loc de campat si deja era prea cancer si prea plin de lume ca sa punem cortul oriunde.

 

 

Pe bezna ne-a fost mai greu sa gasim o solutie pentru la noapte: abia 6 km mai jos am dat peste o luminita care vestea ceva ce arata a pensiune. Fara electricitate, dar avea apa incalzita la boiler pe gaz, asa ca ne-am incropit o cina la lumina lumanarilor. Vinul pe care il caram din Cape Towm pentru prietenii din Abuja a fost sacrificat si el. Eram epuizati: eu de condus si ridicat motoreta de pe jos, Ana de urcat in cizmele de touring, asa ca am dormit ca pietrele sub toate paturile pe care le-am gasit in dormitorul in care restul paturilor erau goale.

 

 

A doua zi am primit o noua portie de aventura. Am inceput destul de devreme, ne-am fiert ovazul si ceaiul, ne-am impachetat lucrurile in timp ce un om canta la setolo-tolo, si pe la 8 jumate eram deja pe cai.

 

 

 

 

Mai intai a trebuit sa facem cale intoarsa pana la drumul principal.

 

 

 

Care o vreme a fost asfaltat chiar ok.

 

 

 

Apoi am tras tare pe 25 km de pietris, ca sa ne potolim pe urmatorii 35 de km de gropi nisipoase, dar cu muchii tari, o veste proasta pentru furca. Am revenit pe pietris, apoi pe asfalt, si curbele au redevenit o placere. Am condus de placere, cu aerul limpede in plamanii nostri si ai motorului.

 

 

A fost o zi lunga in sa - 10 ore petrecute intre 2500 si 3283 metri altitudine. Drumul memorabil, dar asta a insemnat si ca vreme de 300 de km a fost ger. Ne-am intrebat cum fac localnicii sa reziste frigului, probabil ca paturile de lana isi fac treaba.

 

 

 

 

Lumina in Lesotho e unica, iar norii fug peste culmile pustii. Am trecut multe paraie, unele abia picurand la buza stancilor. Putine case ascunse in munte, si inca mai putini oameni, timizi si tacuti.

 

 

 

 

 

Cine isi lauda consumul si aderenta pe drumurile astea nu s-a bucurat de ele cu adevarat. Lesotho are multe locuri de explorat: ne-am oprit in unul dintre ele ca sa luam o gustare de pranz, si am calcat in resturile de la pranzul altora. KFC-ul a pus gheara pe tot subcontinentul african, chiar si pe catunele cele mai marunte.

 

 

 

La granita cu Africa de Sud, ultima imagine din regatul alpin a fost cu oi mitoase. In cateva luni lana lor va fi transformata in colectia primavara-vara in stil Lesotho.

 

[shooty13cris]

Fabulos ! Frumoasa si salbatica Africa asta ! Succes in continuare !

[mrwwwhite]

Johannesburg

 

Johannesburg 28/04 - 10/05

Rau famat, cu cea mai mare rata a criminalitatii din lume, Johannesburg se afla pe ruta noastra inspre Botswana. Un stop necesar pentru a ne dota cu piese de schimb pentru partea a doua a turului Africii si pentru a aplica la cateva vize in vecina Pretoria (capitala de jure a RAS). Tot ce stiam despre Johannesburg anunta un loc insalubru si nesigur, infractori negri printre gunoaie, ceva cam asa:

 

 

Dar capitala de facto a RAS arata mai curand asa:

 

 

Energia vibranta a hubului industrial si comercial al tarii ne-a captivat. Aveam nevoie de un loc in care sa stam pentru cateva zile, si cu proverbialul noroc al calatorului, am nimerit peste unii dintre cei mai faini oameni pe care i-am intalnit pana acum. Mircea, prietenul si gazda din Abuja, sugerase inca din septembrie trecut sa mergem la ei. David, Sam & Layla, impreuna cu amicul Roberto si 'mortalii' caini Vincent & Kelly ne-au facut sa ne simtim ca acasa: numai voie buna, mancare excelenta, braaiuri nemaipomenite si o atmosfera de familie. Multumim, prieteni!

 

 

 

Joburg este supranumit 'orasul de aur' din cauza industriei mineritului. In curand aveam sa ne facem o idee de amploarea afacerii. De la terminarea apartheid-ului, companiile, banii si albii au abandonat cladirile din centrul de afaceri si isi construiesc incet incet un altul in Sandton, un cartier de fitze. Asa ca centrul 'istoric' nu arata prea bine: cladiri prost intretinute, locuite ilegal, geamuri sparte. Efectele previzibile ale unei tranzitii nu foarte domoale catre o administratie noua, ne-educata si ne-pregatita sa faca fata volumului de responsabilitate.

 

 

 

 

Dar semnele pozitive ale schimbarii se vad peste tot, si ca sa avem o prespectiva de ansamblu, am urcat pe 'acoperisul Africii', pe platforma panoramica a turnului Carlton.

 

 

Si am vazut metropola

 

 

O textura urbana care aminteste de New York, siganlistica stradala de calitate, amenajari pietonale, infrastructura in curs de reorganizare, transport urban haotic, dar functional

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am trecut si pe langa Soccer City (fostul Stadion FNB, renovat pentru Cupa Mondiala)

 

 

Acesta este Soweto

 

Cel mai celebru loc din Africa de Sud si din Johannesburg este insa Soweto, celebra suburbie de unde a inceput si a fost purtata lupta impotriva apartheid-lui. Soweto este un acronim, compus in epoca underground din cuvintele 'south' (sud) 'western' (vest) si 'township' (cartier). Istoria locului incepe in anii '30, cand primii oameni au fost mutati fortat in cartierul Orlando, in cadrul procedurilor de eliminare a 'zonelor negre' din centrul Johannesburg-ului. In 1976 Soweto a fost locul de nastere a frondei tinerilor, care mai tarziu a cuprins intreaga Africa de Sud. Mega-suburbia de azi este locuita de peste 2 milioane de oameni de-tribalizati, care vorbesc propriul dialect si afiseaza un stil urban propriu, departe de imaginea din trecut. Pana in Joburg ni s-a spus ca Soweto e prea periculos, dar familia Jones, care s-a mutat din Durban pentru a locui in eclecticul oras al tuturor oportunitatilor, s-a dovedit mai cu picioarele pe pamant, si ne-a invitat intr-o plimbare de sambata, ca ne vedem singuri cum sta treaba. Fara arma la picior, fara paranoia, fara false asteptari.

 

 

Daca te astepti la mizerie si bande de delicventi, Soweto dezamageste. Strazile sunt asfaltate, casele variaza de la din ce in ce mai putine baraci improvizate, pana la vile de bun gust. Am vazut capitale africane care aspira la un astfel de context urban, ca sa nu mai vorbim de anumite orase de pe la noi. In fata restaurantului celebru in toata lumea - parcare pazita si un autcar de turisti care benchetuiau inauntru la un fantastic bufet agrementat cu muzica live.

 

 

 

 

Mancarea: fusion sud-african cu bucatarie zulu si xhosa. Chiar si inghetata cu fructe la desert. Noua nu ni s-a parut deloc inspaimantator. Ne-a placut in special atchar, o salata iute de morcovi murati.

 

 

Casa lui Mandela nu ne-a inspaimantat mai mult. E adevarat ca a fost reconstruita si transformata intr-un mic muzeu demn de orice tara occidentala. Asta i-a luat ceva din autenticitate. Se afla la intersectia strazilor Vilakazi si Ngakane, chiar in Orlando Vest, cartierul cu care a inceput istoria Soweto, unde mai exista cateva baruri traditionale (shebeen), din pacate si acestea adaptate pentru turismul de masa. Casa a fost construita in 1945 si Mandela s-a mutat in ea in 1976, insa locuit aici sporadic, intorcandu-se pentru 11 zile dupa eliberarea din inchisoare din Insula Robben in 1990.

 

 

 

 

 

Nascut in 1918 in Mvezo, langa Qunu, fiul mainii drepte a sefului din Tembe, Nelson Mandela a fost de mic educat in Transkei pentru a deveni la randul sau o capetenie. Mai tarziu va deveni membru fondator al ligii de tineret a ANC, actualul partid la putere in RAS. Rolul sau in reformarea partidului in anii '40 si in initierea luptei pentru incetarea apartheid a fost esential. In 1994 Mandela a devenit primul presedinte democratic ales in sufragiu multi-rasial si personalitatea-cheie pentru a unifica o tara si o administratie puternic divizate. Astazi castigatorul din 1993 al premiului Nobel pentru pace (distinctie pe care o imparte cu fostul presedinte sud-african de Klerk) este unanim recunoscut ca un pacifist si negociator de elita. In 'The Long Walk to Freedom' Nelson Mandela vorbeste despre aceasta prima locuinta din Soweto: ' Era departe de a fi ceva grandios, dar a fost primul meu camin cu adevarat al meu si am fost mandru de el. Un barbat nu este barbat decat atunci cand are o casa a sa.'

 

 

 

 

 

 

Sunt nu unul, ci chiar doua shopping mall-uri in Soweto.

 

 

Iar cel mai infricosator lucru despre Soweto din zilele noastre este probabil bungee-ul dintre cele doua turnuri de apa mazagalite de artistii graffitti locali

 

 

Calatorului ii sta bine cu drumul

 

OK, eram plimbati, odihniti, mancati, cu macar o viza rezolvata. Mai aveam de lipit cortul, in care ploua de luni de zile, asa ca am luat niste musama din mall-ul indian si am tras niste prenandez.

 

 

Nimeni nu se bucura de ramas bun

 

 

 

Un ultim potje de miel - tocana traditionala gatita cu orele la ceaun

 

 

Si o luna bizar de stralucitoare, se pare ca nu a mai fost asa de sute de ani

 

 

Apus peste Johannesburg… Ne va fi dor de acest skyline.

 

 

Sponsori de unde nu ne asteptam

 

Aproape doua luni in Africa de Sud au lasat urme in contul nostru si pe starea noastra de spirit. Incurajati de amicul Gui aproape ca incepusem sa credem ca lumea corporatista va cadea pe spate afland cum am ajuns lana aici fara nici un fel de sprijin. Bineinteles ca nu a fost asa. Cautarea de sponsori ne-a umplut de amaraciune, ca atunci cand ne asteptam mai putin, sa dam peste oameni grozavi, generosi, pozitivi.

 

Multumim Linex Yamaha - reprezentanta Yamaha in Johannesburg, pentru service gratuit al motocicletei. Multumim lui Danny, Roger, mecanicului Jacques si intregii echipe! Multumim Yamaha Africa de Sud pentru piesele de schimb oferite gratuit (kit ambreiaj, placute frana, discuri frana fata).

 

 

 

Multumim Arai Africa de Sud pentru service gratuit si un vizor nou pentru casca mea Tour X3.

 

 

Multumim Bike Gear, Porth Elizabeth pentru seturile de chingi elastice ROK si perna Air Hawk.

 

 

 

De asemenea multumim: lui Wayne (pentru geanta impermeabila HB), revistei Dirt & Trail pentru intervieu (www.dirtandtrail.co.za), Gear Up Durban (pentru service si amabilitate), multumim comunitatii moto care ne-a sprijinit: Charl, Bernard, Terry & Doryanne; si nu in ultimul rand gazdelor noastre: Iulia, Carla & Charl, JJ, Eric, Bernard, Martin & Camy, precum si fantasticilor Jones.

[KOKIX]

langa unu din copaci langa care ati facut poza voi a facut poza si un alt prieten ac vreo 4 ani ! felicitari !

 

motorul mananca si benzina cu plumb ?

 

ca mai e si de aia.. un grup de 5 franceji sau intors cu bmw anul trecut inapoi ca nu era buna benzina.. suces .. ceva normal pt africa.. daca traim in lux suntem cam nesimptiti !

 

e mai frumos acolo! si se traeste mai bine la noi asa ca nu va mai vaitati !

[Bobozauru]

Urmaresc "serialul" de mai mult timp si-mi doresc sa nu se mai termine!! Imi dau seama ca nu pot decat sa va felicit si sa va urez drum bun in continuare!

Ce poze, ce narator!!!..

[CuCun]

inca o data... wowwwwwwww(ca n-am cuvinte )

ce atragatoare pare Africa de Sud

[mrwwwhite]

inca o data... wowwwwwwww(ca n-am cuvinte )

ce atragatoare pare Africa de Sud

 

Stiu, ti se pare absurd (copyright pentru titlu ii apartine genialei formatii E.M.I.L. o adevarata sursa de inspiratie pentru noi)

 

Una dintre cele mai des repetate intrebari este: care e tara preferata in Africa? Nu, nu e Africa de Sud. Stiu, ti se pare absurd, dar lasa-ne sa-ti spunem de ce.

 

Stau la masa cu Ionut, cu Iulia si cu Zak la unul dintre nenumaratele carciumi care servesc mancare thai alaturi de sushi si chinezesti. Un concept 3 in 1, o specialitate capetoniana care dezamageste. Localurile arata de fitze, meniul de sushi contine incercari de a fi original acolo unde simplitatea e regina. Daca bei si o bere, ai cheltuit bugetul pe o zi a unei familii congoleze de 5. Ma codesc sa comand, pentru ca aproape totul este mai mult decat ne putem permite sa dam pe o masa. Si ma oftic, in loc sa dau naibii pentru o seara contabilitatea calatoriei noastre care incepe, de cand ne-am intors in capitalism, sa fie o povara. Dar in Cape Town nu e usor.

 

 

Banii

Locul e prea misto: plaje superbe, sosele perfecte, o gramada de optiuni pentru ture pe iconicul munte. Pe Long Street sunt puzderie de baruri si cluburi de noapte. Oceanul atrage ca un magnet fanii sporturilor extreme. Dar bugetul nostru de calatori nu poate acoperi astfel de tentatii. Aventura noastra ne-a indepartat de stilul de viata urban, am lasat in urma cariera si un program aglomerat pentru a vagabonda si pentru a fi mai aproape de lucruri simple si de natura. Desigur ca in ultimele doua luni a inceput sa ne bantuie gandul de a ne stabili undeva, iar Cape Town a pus paie pe foc. Toale la moda, oameni la patru ace, gadgeturi, un cerc vicios: fa bani, ca sa ii cheltui pe chestii de care nu ai nevoie. In aparenta relaxat, Cape Town e seducator, dar sub coaja de glamour e doar o alta capcana citadina. Nu pentru asta am condus 32,000 km. Ca sa citam o revista locala: ' toate lucurile faine care ne fac sa venim in cel mai grozav oras din Africa au un pret. Poate intr-o zi, cand vom fi bogati, ne vom intoarce sa locuim aici, dar nu ne vom imbogati niciodata daca ramanem aici acum."

 

Paradigma urbana

E ceva nelinistitor in cartierele de lux gen Hout Bay si Clifton: locuintele minimaliste cu panorama la ocean, masinile de epoca tipla parcate pe peluza, mallurile enorme, bistrourile chic, joggerii si ciclistii imbracati din cap pana in picioare in echipament ultimul racnet.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Negri zaresti numai la intersectii: spaland parbrize sau vanzand iarba. Cartierele lor au denumiri care implica ceva temporar, fiecare colt de strada are cate un semn care interzice comertul stradal. Negrii traiesc la limita societatii, iar albii o ard regeste intr-un fel de statiune balneara de chill.

 

 

Consumerism

Banul e rege: safari de lux, proprietati imobiliare, restaurante cu stele Michelin. Asta inseamna sa supravietuiesti intr-o metropola. Iar noi, in loc sa tragem pentru cariera si bani, ne-am irosit timpul si economiile vagabondand. Hmmm …

 

 

Stil de viata

In lungile ore de condus, nu putem face conversatie unul cu altul si ne-am adaptat unei vieti superficiale in sine, pentru ca exclude atatea. Nu ne putem 'specializa', trebuie sa fim buni la orice, gata pentru orice. Nu putem cara tot ce ne-ar trebui, nu avem un dulap cu provizii, unul cu haine sau un raft cu carti. Treaba noastra e sa supravietuim: in principal asta inseamna cautat hrana si adapost. Daca am putea sa retinem intensitatea vietii de pe drum si sa o retraim in fiecare zi, fiecare leguma ar fi un motiv de fericire, fiecare dus un miracol. Dar asta e blestemul obisnuintei. Inapoi in oras, am inceput sa luam iar totul de bun, ploaia enerveaza iar ploaie plus natura inseamna pentru citadin 'noroi'.

 

Libertate

In oras ti se spune de peste tot: 'STAI', 'CUMPARA', IMPRUMUTA', 'INCEARCA ACUM', 'SUNA'. In mod contrar, rutina noastra de pe drum este reglata de soare. Rasaritul a devenit o obisnuinta, luni de zile ne-am hranit cu energia vitala a naturii, fericiti doar ca traim. Ne place aventura de ne ne cauta un loc in care sa punem cortul in fiecare noapte, sa facem focul, sa ne fierbem ceva pe resoul de campanie. In Africa de Sud, ca in multe tari 'civilizate', sa dormi in natura e aproape imposibil. Sunt, desigur, vaste teritorii inca neingradite unde nomadul cu experienta se poate rataci in voie, dar majoritatea turistilor nici macar nu isi doresc asta. Daca nu ne trebuie decat un petec de pamant unde sa punem capul, de ce ne-am alinia in stil sub-urban in dreptul unui numar si al unui bransament la utilitati?

 

 

Hrana

 

De cand am reintrat in lumea sunetelor municipale, avem stomacul punga la gandul ca hrana se gaseste numai in supermarketuri. De fiecare data cand torn niste sos de soia, adaug 'zahar, colorant caramel (poate fi modificat geenetic), glucoza, soia, sare, faina de grau, acid citric, regulator de aciditate, guma de xanthan, propylene glycol alginate si antioxiadant EDTA'. Din Zambia mancarea a devenit din ce in ce mai inselatoare, facuta sa seduca, o victorie sinistra a aparentelor asupra aromelor. Pietele autentice au fost exterminate demult. Atentie, asta se intampla in Romania chiara acum. Fiecare cartier are mallul sau. Ambalajele produselor contin obsedant mesaje de genul: 'lapte adevarat', 'branza adevarata', chiar si 'branza rasa manual'. Pe cand 'mancare adevarata'?

 

Chiar si un orasel ca Springbok are tot ce-i trebuie unui consumator model: supermarketuri, fast fooduri si loto.

 

 

 

 

 

Dar exista si mancare super buna aici: vinurile sunt excelente. Carnea de vita e de top, garniturile clasice sunt piureul de dovleac sau de spanac. Tocana locala (potje) este inspirata din curryurile indiene si se mananca cu pap (mamaliga africana). Preferatul nostru a fost biltong, carne cruda, condimentata si uscata pentru care fiecare familie are reteta proprie.

 

Securitate

Vestigiile apartheidului marcheaza profund tara: natiunea asa zisa 'curcubeu' are o gramada de probeme de integrare, securitate si segregare rasiala. In timp ce trecutul inca nu a fost acceptat si inteles, prezentul e dominat de dicriminare inversa, iar viitorul promite un mai bine nesigur. Oamenii s-au obisnuit sa traiasca in paranoia: garduri electrice, gratii chiar si in interiorul casei, patrule armate pe strazi, multi poseada propria arma acasa. Traditiile tribale de a regla conflicte prin violenta au fost absobite in normalitate. Iar epidemia HIV este combatuta cu declaratii inepte ale unor 'specialisti' care indeamna populatia sa faca dus dupa sex, sa manance anumite legume sau chiar sa practice pedofilia.

 

 

Oamenii

Ce cautam aici? Orbiti de luminile oraselor, vom uita de stele? Am plecat de acasa ca sa ne eliberam de rutina, materialism si un destin previzibil. Ca sa ne traim un vis: sa calatorim in jurul lumii. Nu avem niste talente atletice deosebite, pur si simplu incercam sa exploram independent locurile in care ajungem, sa intram in contact cu localnicii si sa le cunoastem obiceiurile. Astfel intalnim oameni, si nu personaje de buletin de stiri. Dar am plecat si pentru a ne re-educa, pentru a fi inspirati de nou si pentru a pune totul in perspectiva. Pentru noi Africa de Sud nu e nici cea mai frumoasa, nici cea mai buna tara, dar aici am intalnit unii dintre cei mai faini oameni. Si nu va fie teama, chiar daca pot fi nationalisti si chiar agresivi, sud-africanii sunt extraordinari de calzi si ospitalieri. Africa de Sud nu te poate lasa indiferent. Noi ne-am atasat nitel si am petrecut, cu bune si cu rele, aproape 2 luni acolo.

 

The Computer Says No

Credeam ca s-a terminat calvarul vizelor? Ei bine, nu. Pe coasta de est or fi drumuri si - pare-se - plin de turisti, dar si 'chichite': in majoritatea parcurilor nationale nu se poate intra decat cu masina si pe niste preturi aiuritor de piperate, Sudanu-rile tocmai s-au re-apucat de galceava, iar Etiopia aproape ca nu mai acorda deloc vize (fostele 'puncte cheie' nu mai functioneaza). Decat rezidentilor din tari africane, sau celor care aplica acasa, in tara de origine (in Europa). Telefonul fara fir insa zbarnaie, si am aflat de accidente ca Pretoria si Harare, unde niste turisti au reusit sa primeasca, fara un efort deosebit, scriu ei, permis de intrare. Le-am luat pe rand:

 

Pretoria

 

Ambasada acorda vize numai rezidentilor, in urma unui interviu cu dl. consul am fost sfatuiti sa ne prelungim viza pentru Africa de Sud pana la 6 luni. La Home Affairs e nebunie curata: cozi invernale, sute de emigranti disperati, si noi, care solicitam o stampila pentru a aplica pentru o alta stampila. Cert e ca aplicatiile ne-ar fi fost acceptate, fara certitudinea unui succes, iar procesarea actelor dureaza 30 de zile lucratoare!!!!!!!!!!!!!!!! Intorsi la Ambasada Etiopiei am reusit sa vorbim cu amabila dna. ambasadoare, insa nici dansa nu ne-a putut ajuta. In urma unui telefon in Addis, ne-a sugerat sa incercam totusi in Nairobi, unde stim ca majoritatea over-landerilor sunt refuzati. Vom vedea…

 

Harare

 

Desi Mugabe si Ceausescu au ars-o multa vreme prieteni la catarama, cetatenii romani au nevoie de viza de intrare in Zimbabwe. Surpriza: viza e si scumpa (aproape 60 de euro) si incomod de obtinut in Joburg (sa zicem ca putea rezolva cu 'rezervarile' la hotel, dar dureaza 7-10 zile lucratoare!). Doua telefoane in Harare la Ambasada Etiopiei ne-au convins de inutilitatea demersului: in Harare nu se acorda vize decat rezidentilor.

 

Solutii: am contactat ambasada etiopiana din Viena (unde se pare ca Romania e arondata), serviciul imigrari din Etiopia (pentru a confirma aceasta informatie), precum si misiunea diplomatica romaneasca in Addis Ababa. Mai jos, raspunsul romanilor, singurul pe care l-am primit pana acum:

 

 

Bună ziua!

 

Găsiți, ataÂşate, toate informațiile privind obținerea vizei etiopiene. Viza de intrare în Etiopia este cu atât mai necesară cu cât intrați pe cale terestră Âşi nu cu avionul.

 

Întrucât acordarea vizei este prerogativa suverană a unui stat, nu putem

 

interveni de cât în cazul posesorilor de paÂşapoarte diplomatice Âşi de serviciu.

 

În cazul vizei etiopiene, afirmația este cu atât mai valabilă cu cât această

 

țară se află într-o zonă de conflict prelungit (Somalia, Sudan, Eritreea).

 

În Etiopia au avut loc, în ultima perioadă, atentate cu bombe sau cu arme,

 

în ianuarie, 5 turiÂşti europeni au fost uciÂşi etc etc. Din acest motiv,

 

autoritățile etiopiene sunt foarte atente la acordarea vizei de intrare, mai

 

ales când intrarea se face pe cale terestră.

 

După părerea noastră, calea cea mai sigură o constituie obținerea vizei la

 

Ambasada Etiopiei în țara în care vă aflați. Conform regulilor

 

internaționale, ambasada Etiopiei în care vă aflați are datoria de a vă

 

primi solicitarea dv. de viză. De asemenea, cererea dv. de viză poate fi

 

sprijinită de către misiunea diplomatică a României care este în măsură a

 

garanta scopul turistic-sportiv al solicitării dv, cu atât mai mult cu cât,

 

în mod normal, Âşefii celor două misiuni diplomatice s-au întîlnit deja,

 

probabil, în cadrul acțiunilor diplomatice.

 

Vă atragem atenția că deplasarea cu motocicleta în interiorul Etiopiei poate reprezenta riscuri majore pentru securitatea dv.

 

Vă dorim mult succes.

[end quote]

 

PS. Documentul nu contine, desigur, atasamente.

 

Botswana - Intre cer si Pamant

Titlu alternativ - "In Botswana scoatem (cuvant urat)"

 

 

Treceam in sfarsit frontiera catre o tara in care redeveneam iberi sa campam in siguranta, dar asta a insemnat ceva bataie de cap. Pentru ca Africa de Sud e o tara exemplara, am adunat cuminti facturile si ne-am prezentat la ghiseu sa colectam nu mai putin de 60 de euro de TVA. Dar biroul era inchis de mult si ni s-a sugerat sa mergem pentru asta in Pretoria. In fine.

Dupa asta am facut dute vino intre cele doua posturi de politie: nici intr-o tara, nici intr-alta nimeni nu vroia sa ne stampileze nouile pasapoarte temporare. Cireasa pe coliva au fost taxele (de drum, permis si asigurare) pentru Botswana: nu mai putin de 240 de (cuvant urat)! cand deja terminasem toata tevatura si eram departe de zona de vama, am descoperie insa ca biroul in care facusem schimbul valutar pentru taxe ne sponsorizase fara voie. Primisem dublul banilor cuveniti, si faptul era consumat. Benzina costa 8,9 (cuvant urat)/l. Nu mai e nevoie sa explicam de ce simpla pomenire a monedei nationale din Botswana ne distreaza pe noi romanii, merita mentionat doar ca in setswana, lingo-ul local, cuvantul desemneaza reverata ploaie care aduce viata. Ceva important intr-o tara care e 80% desert (Kalahari). De fapt cle doua sensuri nu sunt complet antagoniste.

 

 

Drumul de-a curmezisul Botswanei e cum se stie: plat, infinit, plictisitor, drept. Asfaltul correct strabate catune risipite in teritoriul de praf si desert.

 

 

 

 

Suricatele stau la o barfa pe marginea drumului. Si cand totul e cum nu se poate mai monoton, peisajul devine supra-realist. Trecem pe langa Makgadikgadi, cea mai mare albie salina naturala din lume, 12,000 km patrati. Ne gandim la cat de ingust ne e habitatul terestru. Conditiile propice vietii vor exista pe pamant timp de doar 10% din viata planetei. Oceanele acopera mai mult de doua treimi din suprafata Terrei, insa imagineaza-ti ca acum mii de ani chiar si aceasta intindere stearpa era un vast lac pe care triburile San l-au vazut. In sezonul ploios iarba de savana acopera albia si migratia marilor turme de animale transforma acest desert intr-un tablou in miscare. Makgadikgadi nu poate fi traversat cu motorul, decat pe zonele mai mici, cum ar fi acest pan, Mopipi, unde ne puteam auzi cugetand.

 

 

 

 

Nori de praf in argila gri

 

Read more: http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?f=/c/a/2010/10/29/TR2U1EGKNC.DTL&ao=all#ixzz1w8gjlnbI

 

 

De la independenta din 1966, Botswana s-a bucurat de pace si democratie, o exceptie fericita in Africa sub sahariana. Peste 500,000 km patrati sunt locuiti de sub 2 milioane de oameni, asa singuratatea e un fel de a fi. Asta insemna si ca nu vom mai exaspera publicul cand luam apa din pompe sau cand ne cumparam de-ale gurii de la tarabe. Cam asa aratase ultima masa in Africa de Sud:

 

 

Cand marcasem si 50,00 de km pe bord

 

 

Dupa de ne incepusem ziua la 10 grade Celsius, mult prea congelati ca sa ne putem misca din loc inainte de 7.30 …

 

 

… am incheiat ziua leoarca de transpiratie in Maun, poarta de intrare a turistilor in Delta Okavango. Orasul prea civilizat ca sa dormim in tufe, asa ca am tras la campul Old Bridge Backpackers. Atributul din nume nu are nimic de-a face cu fenomenul de a calatori cu un rucsac in spate si buget modest. Se refera doar la faptul ca se poate campa in locul respectiv si ca uneori exista dormitoare comune. Construit cu mai putini bani decat similarul Ngepi (campul cu hipopotam din Namibia), locul - prost intretinut si cam scump - emitea in schimb pretentii de spatiu de chill. Obisnuit sa dormim in natura, am pus cu greu geana pe geana in atmosfera de petrecere si muzica care bubuia dinspre bar. Venisem insa aici doar ca sa vedem delta, cu barca (mokoro) sau cu avionul. Am vizitat toate companiile aviatice din Maun si preturile ne-au dat pe spate, iar distractia cu barca dureaza cateva zile. Spre seara abandonasem, cand am cunoscut doi calatori din Munchen, care ne-au ajutat sa ne indeplinim visul.

Asa ca in dimineata urmatoare noi doi, impreuna cu Dominic si Stefan, ne prezentam in gluma de aeroport pentru un penibil de scrupulos control de securitate.

 

 

Pe pista se facea smotru la greu

 

 

Cateva date simpatice despre zbor: avionul, un Cessna 206 capabil sa duca pana la 5 pasageri la bord. Consum: 1 l kerosen/minut. Interval maxim de zbor: 5 ore. In cele 45 de minute de survol am parcurs 228,82 km, acoperind o suprafata de 109,707 ha wcu viteza maxima de 300 km/h.

 

 

 

 

Pilotul Andras este american si de gasca, afland ca pentru noi doi era primul zbor cu un obiectiv usor, ne-a propus ceva mai aventuros. Decolare in forta, apoi cateva viraje ametitoare si eram in al noualea cer. Toata lumea vibra de la adrenalina. La un moment dat toate G-urile astea m-au terminat, iar Andras a considerat ca cel mai bun leac e sa imi dea avionul pe mana.

 

 

 

 

 

Am mentionat ca toata faza se intampla la cateva sute de metri deasupra deltei Okavango, unul dintre cele mai fabuloase locuri din lume?

 

 

Cu o suprafata de 16,000 km patrati, Delta este una dintre putinele care nu sunt generate la varsarea intr-o apa. Mai intai falia Gumare schimba inclinatia albiei raului Okavango, astfel ia nastere Delta. Raul se imparte in trei brate principale, apoi in altele, nenumarate, secundare. Falia Thamalakane 'inchide' Delta, asa ca raul Okavango nu mai ajunge niciodata la ocea, partial evaporat, partial absorbit de Kalahari. Delta este un mozaic complex. Nenumarata lagune si canale taiate perpendicula de o retea radiala de poteci create de animale. In jurul acestor zone sunt movile circulare unde cresc nuferi si papirus, acestea sunt 'insulele' Deltei. In fine, spre margini sunt zone non-inundabile, acoperite cu iarba.

 

 

 

 

Vazusem Delta in Ferbruarie de departe, din Namibia. Acum sezonul ploios trecuse, si ca niste ucenici ai celebrului Yann Artus Bertrand, incercam sa avem o imagine de ansamblu. Am asistat la numeroase scene intime: elefanti si girafe traversand mlastinile si iazurile, cate un elefant adult singuratic, hipopotami pascand sau dormind sub apa, turme de zebre si antilope, un crocodil lenevind la soare, o familie de rinoceri, stoluri de pasari bucurandu-se de acest paradis terestru.

 

 

 

Culorile si texturile de apa, cer si pamant, cicatricile verii alcatuiau un peisaj fabulos

 

 

 

Schimbarea de anotim dezvaluia alte detalii ale vastului ecosistem semi-acvatic. Te las sa privesti pozele care sunt o prea modesta imagine a realitatii.

 

 

 

 

 

Dupa o dimineata asa de plina, nemtii ne-au scos la un nesscaffe, sa ne mai limpezim mintile. O ocazie sa mai sporovaim cu pilotul nostru, care e multumit de job si de orelele acumulate, dar nerabdator sa gaseasca un post mai banos in Europa. Ce bine ca drumul catre zambia de-a latul Botswanei e monoton. Aveam nevoie de ragazul asta sa digeram amintirile din Delta. Am trecut repede pe langa pan-urile Nxai si Makgadikgadi si pe langa baobabii batrani de mii de ani.

 

 

 

Stiam ca drumul ca trece prin parcul national Chobe si printr-un coridor de migratie a animalelor salbatice catre traverseaza dinspre Zimbabwe. Asa ca am campat la distanta confortabila de limita e securitate si am facut un foc de tabara, preventiv. A fost unuk dintre cele mai frumoase locuri in care am dormit.

 

 

 

Animati de rasaritul de soare, ne-am pregatit de intalnirea cu animalele. Dar drumul e in lucru, asa ca utilajele si operatiunea monstru au perturbat dramatic traiectoria faunei. Am vazut totusi cateva familii de elefanti, pe langa antilope, porci salbatici, elani si multe multe specii de pasari.

 

 

 

 

 

E de neinteles cum s-au adaptat acesti uriasi blanzi la prezenta si nestavilitul apetit pentru teritoriu ale omului.

 

 

 

 

La frontiera ne-am intalnit cu un grur de sud-africani echipati si para-echipati, pana in dinti.

 

 

Ne-am inghesuit pe bac pentru 15 minute de traversare a fluviului Zambezi.

 

 

 

 

Un grup de mokoro fshermen a trecut in forta, amintindu=ne de sportivii cu caiacele din Durban, Numai ca oamenii de fata nu o fac din placere, ci de nevoie.

 

 

Inapoi in Zambia eram inapoi in Africa neagra: haos total la frontiera, peste tot 'intermediari' si 'bine-voitori' de profesie. Am trecut ca si neobservati pe langa tot show0uk sud-african. Daca la granita nu am platit nimic, in Livingstone am pierdut 160 (cuvant urat) pe mana unui bisnitar. Ssta e Africa, orice eroare se plateste. Supermarketul SPAR fusese intre timp inaugurat, asa ca inarmati cu mancare din piata si giftuiti cu pui si orez, am pornit piezis inspre Rapid 14.

[bavareze]

stupide si inutile regulile cu vizele. sunt invidios pe cei care calatoreau acum 70 de ani: era si mai putin riscant si mai simplu, deoarece in multe tari inca nu se aflase ce e aia o "viza". acum se iau toti prea in serios si iti cer 1000 de documente pentru o banala vizita turistica cu motocicleta, de parca ai aduce in tara lor un dinozaur.

[mrwwwhite]

stupide si inutile regulile cu vizele. sunt invidios pe cei care calatoreau acum 70 de ani: era si mai putin riscant si mai simplu, deoarece in multe tari inca nu se aflase ce e aia o "viza". acum se iau toti prea in serios si iti cer 1000 de documente pentru o banala vizita turistica cu motocicleta, de parca ai aduce in tara lor un dinozaur.

Clar si eu... Africa acum 70 de ani. Nici nu pot sa mi imaginez!

Interesul scade cu dimensiunea "vehiculului": camion, 4x4, motocicleta, bicicleta.

____________________________________________________________________________________________________________

 

Praf, sudoare si acatiste in Zambia

 

 

In Livingstone taxiurile turcoaz somau.

 

 

Dar pe drumul de pamant catre Nsogwe, mirosea a cascada Victoria si la un moment dat i-am zarit si jetul de aburi, o treime fata de februarie. Aveam emotii. Pentru prima data in aceasta calatorie, ne intorceam intr-un loc cunoscut, unde stiam numele oamenilor si fiecare coltisor. Aici aveam un trecut, si ne intorceam ca sa revedem prieteni si sa punem bazele unui viitor. Pentru ca internetul e o gluma in Joburg, sosirea noastra a fost o surpriza de mare efect. Bucurosi sa le fim din nou oaspeti, prietenii nostri ne-au intampinat cu vesti bune. Parintii Laurei isi incheiau primul lor sejur in Zambia planuind cum sa revina mai repede. Cate ceva se schimbase insa:

 

 

Culorile erau tomnatice, mult ruginiu si auriu. Timpul lasase urme aici, ca si peste noi, totul parea mai limpede, cum speram sa fie si cautarile noastre. Insa Zambezi era mai involburat si mai nestavilit, plajele de asta vara inundate. Apusurile erau asa cum ni le aminteam, cele mai frumoase din lume. Eram 'acasa'. Dar numai pentru trei nopti, cat sa stam cu prietenii, sa ne spalam si organizam bagajele.

 

 

 

 

 

 

La baza ne aflam in plin sezon. Seara in care am ajuns noi a coincis cu sosirea fondatorului Overland. Phil ne-a povestit cum dupa ce a servit in aramata sud-africana, a calatorit independent timp de 6 ani in peste 40 de tari, apoi a fost intructor pentru expeditiile Camel Trophy. In 1999 a ous bazele Overland impreuna cu sotia sa Sharon, dedicandu-se misionariatului, pionieratului umanitar si proiectelor de dezvoltare economica in comunitati izolate din punct de vedere geografic. Cuplul celor doi fuseses desemnat unua dintre cele 30 de voci emergente in SUA pentru munca desfasurata in tarile lumii a treia.

 

Acum cativa ani, Pete a participat la o expeditie Overaland in Amazon, apoi a venit pentru scurt timp la baza din Zambia. Anul urmator a stat la baza 3 luni, iar anul urmator 7. Din 2012 s-a hotarat sa se mute in Zambia. Pete este tartorul garajului si fan moto. 'Daca ai ceva de facut, te pot ajuta' mi-a oferit. Orin urmare am fabricat un nou sistem de prindere pentru scutul care se rupsese deja de doua ori (Lumbumbashi si Namibia), si am sudat la esapament ca sa mai reduc din zgomot.

 

 

 

 

Vremea sa plecam a venit pe nesimtite. Laura a avut dreptate; e aiurea sa ne tot luam ramas bun, data viitoare trebuie sa facem cumva si sa ramanem mai mult, sau de tot. Cum ne pregateam sa o luam insore Lusaka, Pete a fost convocat in teritoriu. Un camion aflat in misiune era blocat undeva in Nyhawa, de cateva zile bune monstrul trebuie impins ca sa porneasca. Era o treaba de o zi, dus-intors. 'Veniti si voi', ne-a propus Pete, 'campam in sat cu echipa, asa vedeti si ce se intampla intr-o misiune, iar a doua zi puteti urca catre nord'. Zis si facut.

 

 

 

In Zima, 90 km dupa Livingstone, am iesit de pe asfalt pe pietris pana in Nyhawa central. Am intrebat in stanga si in drepta, noroc cu sotia pastorului, care a banuit correct ca echipa era Siamundele.

 

 

 

Misionarii erau integrati de o saptamana in comunitate: mergeau pe jos cu orele prin arsita, ajutau satenii la treburi prin gospodarie, organizau activitati extra scolare si jocuri, chiar si un meci de fotbal.

 

 

 

Biserica e importanta in Africa. Oamenii pastreaza credinte animiste, dar se intalnesc si se manifesta plenar in cadrul religios, incorporand in ritualurile de divinatie muzica, dans, ba chiar dramaturgie, cum am vazut prin RDC (in Mission Kalonda). Fiecare sat mai mare are insa si vraciul sau, care se ocupa cu 'desfacutul' vrajilor, in fapt cu spolierea si manipularea naivilor de ocazie.

 

 

 

 

 

Copiii din zambia profunda, pe care abia de data asta o intalneam, erau cam la fel ca cei din Congo. Mai linistiti si mai timizi, desigur, insa tot atat de sinceri si avizi de contact. Cel mai important lucru care le lipseste e informatia: multi oameni nu stiu ca ii doare caoul pentru ca abia au baut un pahar de apa pe zi in plina vara, sau ca trebuie sa manance si altceva decat porumb crud sau nshima (proteine ieftine ca fasolea ajuta). Sunt multe de facut.

 

 

 

 

In aceasta regiunea a Zambiei etnia dominanta e Tonga, care incheie ziua cu un ritual: un dans in jurul focului gen 'perinita' folosind fusta africana 'shetenge'. Am participat la ceva similar in Gabon.

 

 

Dupa o zi plina (off road, dans) am topit marshmallow in foc, l-am indesat intre doi biscuiti si o bucata de ciocolata, si gata 'smore'-ul (de la 'give me some more'). Un desert american de tabara, dupa care am cazut franti. De cand plecasem din Cape Town vremea continua sa se incalzeasca, dar zilele erau din ce in ce mai scurte. Se intuneca deja pe la 6.30 seara, iar diminetile erau inca prea reci. De data asta insa ne-am trezit mai vioi ca de obicei, pentru ca Pete nascocise o noua aventura.

 

 

Jako si Amber si-au lasat in urma cu peste 10 ani patriile: el Africa de Sud, ea America. De 6 ani traiesc impreuna cu copiii lor, Jakob si Jeremiah, intr-un colt de lume departe de orice. Au fondat un orfelinat si un institul prescolar, isi vad de treaba. Catinel, dar asezat, si sigur. Aflati mai mult aici: www.missionoflovezambia.org. Amici cu Pete, urma sa-i vizitam. Aveam doar o harta schitata de pastor si stiam ca pe Jako il cheama pe Jako. Ne bazam pe localnici sa ne ghideze. 70 de kilometri am muncit la drum, 3 ore de praf si nisip. Tipul asta de teren e denumit 'bumbac' in jargonul sud-african. Cand e ud te scufunzi ca intr-o mlastina, dar noroiul nu se inchide la loc, iar odata uscat e tare ca betonul, tre' sa-l spargi ca sa treci peste. Ironia a fost de-a lungul drumului: numai plantatii de bumbac.

 

 

 

Asa trebuie sa fie Kinshasa - Lubumbashi pe uscat. M-as baga sa-l fac din nou, si cu pasager. Traversarea in sezon umed a fost nebunie curata. In Zambia aceleasi deviatii, poteci ca sa ocolesti poteca, fara eroii anonimi din Congo, care trudesc la drum.

 

 

 

Cel mai importat aspect insa care separa Zambia de Zair este ca satenii tonga pot ajunge, dupa ceva kilometri, la drumul principal, care e asfaltat. Adica pot primi provizii si medicamente. In plus, in multe sate sunt pompe de apa, ceea ce face oamenii mai putini vulnerabili la seceta. Sezonul umed nu e atat de lung si neindurator ca in RDC, iar guvernul nu atat de corupt, incat banii mai ajung si in constructii, iar proiectele umanitare se pot desfasura cat de cat. Revenind la drum… Pete avea niste probleme cu presiunea in cauciucuri.

 

 

La Jako am dat o raita si am imbucat ceva. Inca 40 de km de 'bumbac', iar in Kalomo ne-am despartit de Pete. A trebuit sa dormim intr-un land de buruiei inalte, inca ceva ce ne-a amintit de Zair. Dimineata cortul era leoarca de roua.

 

 

Eram afara din Lusaka a doua zi inainte de pranz. Cumparaturi facute (pui, ovaz, ulei Motul de la Ali Boats Yamaha). Estul tarii e aproape tropical, mai verde si pitoresc. Traversand raul Luangwa ne-am gandit in treacat la cele doua parcuri nationale in care nu avem voie sa intram - trebuie sa fie faine. Decat sa bantuim la periferia parcurilor, ne grabeam sa trecem frontiera cu Mozambique.

 

 

 

 

Rasaritul fusese la 5.10 seara, rasaritul era dat de GPS la 5.56 dimineata. La 5 si un sfert orizontul se imbujora deja. Cortul ud. Si frig, de scoteam aburi oe gura.

 

 

 

Aveam un sistem ca sa speriem creaturile de prin tufe, cu un bat lung, mai ales ca stiam de la localnici ca sunt serpi si seara ne vizitase campingul un rozator. 'Dopuri" pentru esapament confectionasem din berile de la cina.

 

[livache]

Asteptam continuarea ..

[MirceaB]

Hello,

Am urmarit cu sufletul la gura aventura lui Mihai Barbu in drumul sau spre Mongolia, l-am admirat pe Andrei Samoil pentru tenacitatea si pasiunea cu care ne-a povestit despre locurile frumoase din Romania, dar acum e momentul sa va multumesc pentru efortul depus,pentru ca impartasiti trairile si experientele din aceasta super-calatoriile cu noi cei care doar visam la asa ceva.

 

Bafta multa !

[mrwwwhite]

Hello,

Am urmarit cu sufletul la gura aventura lui Mihai Barbu in drumul sau spre Mongolia, l-am admirat pe Andrei Samoil pentru tenacitatea si pasiunea cu care ne-a povestit despre locurile frumoase din Romania, dar acum e momentul sa va multumesc pentru efortul depus,pentru ca impartasiti trairile si experientele din aceasta super-calatoriile cu noi cei care doar visam la asa ceva.

 

Bafta multa !

 

Multumim ca ne urmaresti!!!

_____________________________________________________________________________________________________________________

 

Tudo Bem?

Mozambique 19-23/05/2012

 

Cu exceptia provinciilor Tete si Niassa - prin care am intrat noi - Mozambique nu are mai mult de 300 km latime de-a lungul celor 2500 km de coasta. Cat doua treimi din Africa de Sud, ne-a atras nu doar cu legendarii shrimpi care iti sar direct in tigaie, dar mai ales cu melanjul de cultura latino si africana. In afara de ceva Bantu, araba, Makonde si Swahili in nord, limba oficiala este portugheza, pentru ca aceasta a fost colonia celor mai priceputi navigatori ai lumii. Limbile romana si portugheza sunt printre cele mai apropiate. Eram nerabdatori sa exersam.

 

 

Primele incercari de portugheza au fost de mare succes: aceasta a 17-a tara africana intra direct in topul favoritelor. In mai putin de jumatate de ora eram rezolvati cu actele pe ambele parti ale frontierei, incluzand si statul la taclale cu oficialii. Pentru 14 zile taxa de import temporar pentru moto a fost de 27 de Meticais, nici macar 1 Euro! Ziua si aventura in Mozambique incepeau sub cele mai bune auspicii. Am intrebat pe ce parte a drumului sa conduc, si ne-am asternut pe treaba.

 

 

Hai sa vorbim despre cat de fain e sa te dai cu motorul off-road intr-un nor de praf. Nu-i asa ca e blana? Sa nu ne intelegi gresit, suntem si noi in aceeasi caruta cu restul lumii. Ne convine si noua sa economisim timp si anvelope, sa nu ne frangem oasele prin toate hartoapele si sa ne prezentam la ambasade intr-o tinuta decenta. Imprevizibilitatea drumurilor africane insa este acea evadare temporara din Puscaria de Asfalt in care traim. Merita sa aplicam la vize plini de noroi si de praf si sa starnim curiozitatea orasenilor cu parul nostru zburlit si hainele zdrentuite. Pentru ca nimic nu bate drumul care nu e pe bune drum. Nefiind fanii soselei si nici ai atractiilor turistice (de care sudul tarii e plin), planuisem o ruta mai putin circulata: de-a curmezisul provinciei Zambezia, catre Tete. Ideea fiind sa bagam off road de-a lungul fluviului Zambezi, apoi sa trecem o garla - daca bacul era functiune - undeva dupa Caia, dupa care urma aflam cum sta treaba cu drumurile asfaltate in Mozambique. Planul a functional fara cusur.

 

Ziua a doua, orele 14.00

 

Ziua a patra, orele 12.45

 

Dar sa o luam cu inceputul: prima zi am petrecut-o traversand sate saracacioase dar pitoresti, numai colibe de chirpici si oameni pe jos sau pe bicicleta. Poate o data pe ora, cate un OZN pe patru roti transporta catre urmatoarea paranghelie un mahar local. In Tete am primit primele vesti proaste: benzina costa aproape 6,5 lei, cea mai scumpa in Africa, iar drumurile pe care vroiam sa iesim din Moatize fusesera inchise pentru uzul privat al minelor de carbune. In spatele padurii de boababi am gasit trasa pe care urma sa mergem a doua zi.

 

 

 

La 5.22 seara eram cu cortul pus si cina intinsa: samosa de cartofi la 1 Metical bucata, avocado, rosii, banane si faimoasele chifle mozambicane. Soarele apusese deja, in spatele muntilor din Malawi.

 

 

 

A doua zi a fost de doua ori mai tare. Rasaritul ne-a pus in miscare devreme. Pe la 7.30 facusem deja ceva kilometri. Drumul avea de toate: nisip sau praf profund, ba pietris, ba bolovani, ba albii secate. Trebuie sa dea de furca cand ploua.

 

 

 

Cautand cea mai buna trasa aproape ca ne-a ciocnit de un taximetrist pe scuter care venea din sensul opus. Am franat amandoi, si am oprit in malul de pamant. Ne-am numarat pagubele: oglinda dreapta rupta (din nou), ceva zagarieturi pe protectii, cutia indoita, iar 15 km mai tarziu am observat semnalizatorul dreapta rupt. Asa ca am mai potolit ritmul, ceea ce ne-a permis sa observam in tihna ca duminica e o zi oarecare de munca pe aici: femeile spala rufe, muncesc pamantul, cara apa si lemne de foc, cern faina; barbatii isi vad si eu de ce pot, iar copiii zburda in praf sau ajuta prin gospodarie. La praz am tras sub un copac sa imbucam o gustare din conserva pe avocado si paine. Satenii s-au aratat interesati, dar nu ne-au deranjat in nici un fel. Oamenii astia sunt altfel, foarte linistiti, aproape timizi.

 

 

La una dintre trecerile peste calea ferata un biciclist mi-a urat 'boa tarde'. A fost fain sa il putem saluta pe limba lui.

 

 

Terminasem apa de ceva vreme, cand am dat peste prima pompa.

 

 

Dupa 279 de kilometri de pamant si soare eram franti. Ajungeam la podul Dona Ana, la vremea sa cel mai lung pod de cale ferata din Africa. Traversand Zambezi-ul de jos pe circa 3,67 km, podul a costat peste 1 400 000 de lire in 1935, si chiar si azi e un exemplu de invovatie inginereasca.

 

link http://en.wikipedia.org/wiki/Dona_Ana_Bridge

sau http://mikes.railhistory.railfan.net/r150.html

 

 

Cat asteptam sa treaca trenul, am ochit pietoni si biciclisti venind printre case si dinspre pod. Adica ar fi rost sa trecem si noi? Pana la bac am mai fi avut de mancat o paine si oricum nu aveam baza sa il gasim in functiune, mai ales duminica si abia la sfarsitul sezonului ploios. Asta se cerea investigat.

 

 

Cu ajutorul satenilor am descurcat potecile pana la picioarele podului. Unde am descoperit ca aveam de urcat o scara de lemn cam la 45, ca sa ajungem pe platforma pietonala. Am dat jos cutiile si ne-am opintit - eu, basca 4 localnici - sa urcam mostrul pe pod. In general nu rasplatim serviciile cu bani, dar de data asta ne-am zis ca ar fi de bun simt sa le dam baietilor o bere.

 

 

 

 

Vazute de sus, insulite acoperite cu nuferi albi si lila faceau ca Zambezi sa arate ca o delta; cine si-ar imagina undeva pe traseul acestui fluviu domol neimblanzita cascada Victoria? Multimea a frematat cand pe la jumatea podului am saltat motorul si l-am trecut cu inima cat un purice peste locul din care lipseau niste lespezi de beton. Cam asa arata iesirea de pe pod:

 

 

Stii ca te afli pe drumuri africane daca e plin de lume. Pe jos, pe bicla, unii chiar motaind in lumea lor pe cate un sac de porumb. Drumul african e un spatiu de intalnire si surpriza. Adesea trecem pe langa cele mai ingenioase incercari ale oamenilor de a cara un volum imposibil de bagaje, schimbam saluturi cu trecatorii si provocam cate un orgasm politistilor care uita sa ne mai ceara actele.

 

 

In Caia am trecut al doilea pod peste Zambezi.

 

 

In primul sat am gasit rosii, avocado, banane si niste prajituri din zahar, miere si arahide. Oamenii ii gaseam neobisnuit de simpatici si relaxati, printre cei mai placuti din intreaga Africa.

 

 

 

De ceva timp ne formasem o rutina: ca sa putem campa in lanul de iarba cat un stat de om aveam de cosit cu cizmele si smuls buruieni vreo 20 de minute, in timp ce felurite lighioane se adapa cu sangele si sudoarea noastra. Cam asa arata un campsite dupa ce ne-am strans bulendrele:

 

 

Ceata matinala

 

 

 

Pe la jumatatea diminetii ajungeam in Quelimane, un fost centru al comertului cu fildes, aur si sclavi. In 1858 David Livingstone era numit aici consul onorific al Coroanei britanice, si tot aici isi icepea cruciala explorare in bazinul fluviului Zambezi. Astazi gloria de odinioara s-a pierdut, cladiri coloniale in ruina zac prada lichenilor pe post de toalete publice alaturi de constructii interesante din epoca modernista. Locul asta ar merita un viitor.

 

 

 

 

 

 

In cautarea unei cafenele internet - conexiunea s-a dovedit teribil de slaba - am dat peste o 'pastelaria'. Daca venisem in Mozambique pentru crustacee, aveam sa stam din cauza acestor patiserii de inspiratie portugheza. Ne-am initiat cu un fursec fraged cu cocos si un chec parfumat cu dulche de leche.

 

 

 

Plantatiile de cocos se intind cat vezi cu ochii, dar raman in mare parte ne-recoltate de-a lungul celor 33 de km care duc catre plaja Zalala.

 

 

 

Catunul de pescari nu arata deloc ca in pozele cu plaje paradisiace cu care sunt ademeniti turistii in Mozambique. Sosirea noastra in satul in care eram singurii care nu aveau treaba cu pescuitul a provocat ceva valva. Ne-am instalat cartul in gradina unei pensiuni pustii, al carui patron s-a dovedit a fi seful sectiei de politie. Biroul lui era chiar peste drum de noi, asa ca macar eram in siguranta. In zece minute eram pe plaja in cautare de pescari si pestele aferent. Nici 24 de ore mai incolo ne faceam bagajele, inregistrand unul dintre cele mai eficiente pit stopuri din calatorie. Izbutisem sa: mancam creveti la gratar, sa cumparam peste oarescum stricat (Ana in prag de harakiri de rusine) pe care l-au mancat intr-un final paznicii, sa spalam toate rufele si sa ne dusam (totul operat la galeata cu apa rece de put). Africa, bine te-am regasit. La lumina frontalei Ana mi-a crosetat o freza care m-a convins ca tunsul parului in semi-intuneric e o idee buna.

 

 

 

 

 

La micul dejun ne-am nimerit in cea mai buna pastelaria din Quelimane, tinuta de niste arabi. Cafea buna, un melc cu zahar caramelizat, cremschnit cu vanilie, muffin cu esenta de migdale. Ultima prajiturica din farfurie ne-a cucerit definiv: un cosulet de aluat frantuzesc umplut cu o crema de ou si cocos. Singura solutie pentru a pune capat acestui delir culinar era sa platim nota si sa plecam. Dand bir cu fugitii din calea placerilor vinovate.

 

 

Brutarii mozambicani se indeletnicesc si cu unele dintre cele mai bune chifle, si o uimitoare varietate de gogosi, biscuti si fursecuri cu preturi intre 2 si 5 Meticali.

 

 

 

Drumul pana in Nampula incepe bine, apoi asfaltul colapseaza in cel mai pur stil african intr-un haos de deviatii si camioane, cu toate gropile din Namibia si Africa de Sud la un loc.

 

 

 

 

 

In acea seara am fost nevoiti sa campam la marginea unei plantatii de casava. Ocazie sa testam atitudinea mozambicanilor fata de intrusi. Un satean ne-a zarit dupa doar cateva minute, dar a plecat. S-a intors insotit de alti 3 ceva mai tarziu, insa ne-a cerut cu sfiala permisiunea sa se apropie si sa ne vorbeasca. Le-am spus ca doream sa dormit acolo pentru o noapte si asta a fost tot. Nu a mai venit nimeni sa ne intrebe de sanatate, nici in cursul serii, nici a doua zi dimineata. Daca acestia nu sunt cei mai pasnici africani, nu stim cine ar putea fi.

 

 

Nampula e al treilea oras ca marime din Mozambique, dar mai pustiu chiar decat Quelimane. Cladiri in ruina, strazi pustii, magazine in faliment, dar si cate un exemplu interesant de arta murala din epoca postbelica. In Mozambique aceasta forma de arta a aparut in anii '70, in contextul revolutiei si tranzitiei post-coloniale. Restructurarea mediului urban si, sens mai larg, a celor social, economic si politic, a inspirat nasterea unei noi identitati nationale, ba chiar a unul nou stil national. Artistii au folosit tehnici din arta vernaculara (sculptura Makonde, machinamu etc), slogane si simboluri ale dominatiei europene, pentru a investiga mostenirea coloniala si viitorul politic al natiunii.

 

 

 

 

 

Am vrut sa testam patiseria locala, dar dezamagire: singurul loc in care erau si scaune arata la fel de comunist ca localurile de pe timpul lui Ceausescu. Parintii ne-au povestit cum resturantele erau goale, meniurile cu pretentii si preturile de speriat. In patiseria in care am intrat niste securisti mozambicani puneau tara la cale; ne-am inghesuit in fata unei farfurioare cu doua fursecuri, care au fost si nasoale pe deasupra. Am tot intalnit astfel de localuri comuniste in Mozambique, fara clienti dar cu preturi de 400 de Meticali pentru niste pui cu sos, adica echivalentul a 200 de chifle babane. Trist.

 

 

 

Prajituricile de alune, nuci si zahar insa au compensat.

 

 

 

Fructe si legume proaspete se gasesc in functie de regiune, ca in Maroc, cu exceptia portocalelor si bananelor. Asa ca daca vrei ceva anume trebuie sa stai cu ochii in patru: in curand am intrat in patria nucilor de caju, care se cumpara la lighean (Meticais).

 

 

Inca un cameleon adunat din calea masinilor si mutat in tufe. Ne sunt foarte dragi.

 

 

 

Ilha de Moçambique

Mozambique 23-24/05/2012

Cand baobabii au facut loc din nou palmierilor, am zarit istmul de 3,5 km care leaga continentul de fascinanta Ilha de Moçambique, fosta capitala insulara a tarii, si din 1991 sit World Heritage. Aceasta este una dintre cele mai interesante destinatii pe coasta estica a Africii. Splendoarea apusa a arhitecturii coloniale, cladirile din coral din cidade de pedra (Stone Town), fortul Sāo Sebastiāo odinioara impenetrabil, cidade de makuti (cartierul de colibe din palmier) in care traiesc pescarii … un loc al contrastelor care vorbeste despre prezent la trecut. Numele insulei vine de la cel al sultanului Muss Mbiki care in secolul XIV a fost rasturnat de la putere de portughezi. Acesta a fost centrul comertului maritim care lega Portugalia de Estul indepartat.

 

 

 

 

Un labirint de stradute inguste si case in paragina, unele doar o coaja pe care doar buruienile o mai tin in picioare.

 

 

 

Vopseaua de pe fatade se cojeste in straturi de vremuri-demult-apuse

 

 

 

 

Dar viata merge mai departe

 

 

 

 

In 1498, la sosirea lui Vasco da Gama, Ilha de Moçambique era deja un port important, legat de Zanzibar, Madagascar, Oman si Persia. In sec. XVI devenise baza portugheza permanenta pentru nave si echipaje angajate in ruta catre Macau si Goa. Diferite evenimente din sec. XX (descoperirea zacamintelor de aur in Transvaal, inaugurarea canalului Suez, expansiunea portului din Maputo) au dus la decaderea economiei insulei. Populatia a scazut, caldirile au colapsat si din pacate multe piese inestimabile de mobilier au ajuns lemne de foc (in casele refugiatilor din cazua razboiului civil).

 

 

 

 

 

Fosta scoala de arte si meserii

 

 

 

 

In micul port Santo Antonio familii de pescari (musulmani) se adunasera ca in fiecare zi pe praia (plaja), sa sorteze pestele si sa stea la taclale. O barca traditionala, dhow.

 

 

 

 

Nici macar barbatii nu indrazneau sa se ceara in poza, dar de indata ce unul isi facea curaj, sesiunea foto era de nestavilit.

 

 

 

 

Ce prada fabuloasa! Moluste, arici de mare, caracatita si tot soiul de specii exotice, totul pescuit artizanal. Oare pentru consum propriu sau pentru cina unor restaurante scumpe?

 

 

Ochii copiiilor au o lumina aparte. Pitacii se dau in vant sa interactioneze si sa fie fotografiati

 

 

 

 

 

Mina si tovarasii de joaca

 

 

 

Eu si tovarasele mele de joaca

 

 

 

Eu si Saidi

 

 

 

Ne doream sa ramanem o noapte pe insula, dar ne-am sfiit sa campam pe plaja si hotelurile ni s-au parut prea scumpe, asa ca urma inca o noapte in tufele de casava. Abia dimineata ne-am dat seama cat de riscant fusese locul ales la repezeala. De oboseala nu am mai rezistat sa cautam mai bine si dormisem chiar intre doua drumuri, aproape in vazul unuor sateni.

 

 

Asa ca la 5 ne stiam pe nume cu o mana de localnici: Amina, Anija, Ajira si Antonio. Oameni de zahar, nu degraba portughezii i-au spus acesti zone Terra da Boa Gente ('Taramul oamenilor buni'). Erau, fara exceptie, bucurosi de musafiri, asa ca le-am printat cateva poze. Ajira ni s-a parut chiar eleganta cu cosul ei de nuiele pe cap. Doar batrana Amina a mentionat in treacat ceva de bani, iar nepotul ei a intrebat daca nu i-am putea da ceva de lucru. Asta ne-a amintit din nou de Congo (Zair): adesea strainii care se ocupa de infrastructura dorm in corturi si spun ca sunt 'in tranzit', asa ca e normal ca aparitia unor albi prin imprejurimi satenii sa caute sa se angajeze. In Congo asta incepuse sa ne agaseze, cand de fapt arata dorinta localnicilor de a face treaba.

 

 

Plaja, muste Tsetse si un scorpion in pantaloni

Mozambique 24-31/05/2012

 

Praf african la micul dejun? Da, multumesc. Drumul - solicitant, singuratic; peisajul - fermecator, cu enigmatice culmi rasarind ca niste insule din orizontala savanei. Ajunsesem la limita sudica a celui mai mare sistem de falii din lume, care se intinde pe 6400 de km, pana in Cornul Africii si Iordania.

 

 

 

 

 

Poduri STAS, chiar si pe drumurile astea de tara. Am adunat multe zambete de la batranii care o ardeau pe prispa.

 

 

Am mers snur, oprindu-ne doar sa refacem rezervele de apa in cate un sat, in entuziasmul general. Schimbatorul de viteze era, stiam, calcaiul lui Achille: nu mai merge ca lumea de ceva timp.

 

 

 

Inevitabilul s-a produs mai tarziu, cand chiar nu am mai putut sa fac deloc frana de motor, si am mers asa, cu a patra, inca 30 de km. In satul in care am oprit sa improvizez ceva, multimea era pregatita pentru 'white watching', dar stiam deja ca oamenii astia sunt super prietenosi. E greu de suportat faptul ca mai mult de unul din zece oameni pe care ii vedem in pozele astea va muri in urmatorii cinci ani din cauza HIV. Majoritatea copiilor de pilda, sunt infectati in periada in care sunt alaptati de mame seropozitive. Astfel primesc, odata cu darul vietii, sentinta la moarte.

 

 

 

 

Caldura era sufocanta. Tot ce se putea face a fost o ajustare a schimbatorului, care pe drumurile astea nu avea sa tina mult. Speram sa ajungem mai curand la asfalt, si am rezistat asa, trebuind ca la intalnirea cu un sant sau cu o groapa, in loc de frana de motor sa opresc, apoi sa trec in viteza 1 cu mana.

 

 

Cand campam, in primele zile fara dus avem un sentiment de a fi una cu natura. Dupa ce trecem de faza hipioata insa, o gama de mirosuri si senzatii tactile ne anunta ca trebuie sa luam atitudine. In Pemba era musai sa ne dusam, si poate sa ne intindem oasele nitel. Si in fond, unde erau plajele alea fara cusur? Orasul Pemba este un important port de marfa, situat in cel mai adanc golf natural din Africa. De curand a fost descoperita aici o rezerva de gaze naturale estimata a fi a doua, daca nu chiar cea mai mare din lume. Asa ca sunt multi expati din exploatarile offshore, preturi mari si mancare putina.

 

 

Dupa ce am verificat alternativa, ne-am decis sa ne instalam in campingul Pemba Bush Camp.

 

 

Rudi este din Africa de Sud, dar si-a petrecut adolescenta in Mozambique, unde tatal lui era Consul General. Cand s-a facut mare, a cumparat o plaja pustie populata de baobabi si mangrove, intr-un golf linistit din Pemba, si s-a asternut pe treaba. Acum cativa ani a deschis in acel loc un camping, unde un suc de casa din baobab, locul de gatar, spatiul de depozitare, bucataria, wifi (cand merge generatorul), trasul cu arcul, caiacele, drumetiile ghidate prin padure si baile de namol sunt toate gratis. Daca ai bani suficienti, Rudi gateste cina si bufetul all-you-can-eat de duminica. Noi n-aveam, dar motive numai de el stiute, Rudi ne-a placut, si ne-a invitat la cina.

 

 

 

 

 

Personalul, oameni blajini cu picioarele pe pamant, a fost un motiv in plus sa adastam cateva zile.

 

 

 

 

Am demarat vanatoarea de peste in satul Paquetequete. Am gasit de toate, dar nimic proaspat.

 

 

La 7.00 dimineata soarele era de cateva sulite pe cer. Am luat caiacul, si am vaslit pana intr-un golf unde niste pescari isi strangeau plasele. Comunitatile de pescari artizani din Mozambique se zbat sa isi castige existenta in aceste regiuni puternic afectate de pescuitul comercial. Pescarii ne-au chemat sa ii ajutam. A durat mai bine de 2 ore ca 13 oameni sa scoatem plasele, in timp ce doua femei incercau sa prinda orice ar fi scapat din navodul mare. Tehnica e urmatoarea: se intinde plasa, apoi de fac doua echipe care incep sa traga din doua parti. Fiecare aveam cate un cordon pe care il petreceam pe dupa solduri, apoi pe un nod pe franghia de la navod. La sfarsitul orelor de munca in soarele amiezii, abia daca am numarat peste de o tocana. Oamenii astia duc o viata frumoasa, dar foarte grea.

 

 

Din a doua zi aveam libanezul nostru de unde luam oua si paine. Am depistat si taraba cu peste proaspat langa plaja Wimbe. Intamplarea a facut sa ne iasa in cale un baiat cu un cos de paie acoperit cu frunze, in care avea creveti. In sfarsit putea sa incingem gratarul mult dorit.

 

 

 

 

Berile concurente sunt Manica si 2M. Dar nu sunt eu omul partinitor.

 

 

Ana nu bea bere, dar a descoperit un fruct de care era plin campingul: masanica. Un fel de merisor salbatic, fiecare boaba are un gust diferit in functie de culoare si de copacul din care a cazut. Pentru ca nu le culegi din copac, ci de pe jos.

 

 

Am facut o plimbare prin padurea de mangrove si baobabi cu Kai-Uwe si Thomas, un DJ backpacker din Vienna

 

 

 

Vedere din interiorul unui copac de 1800 de ani

 

 

Mustele tsetse au ciuruit-o pe Ana, care mi-a salvat barbatia spalandu-mi pantalonii, caci scorpionul ascuns in ei a intepat-o pe ea, si nu pe mine. Nota catre sine: a nu se mai lasa haine afara.

 

 

Ca sa mai uite de intepatura, Kai-Uwe i-a propus Anei, si mie, o baie de namol. Ingredientul minune din acest mal care exfoliaza si hraneste pielea si parul? Excremente de crab. Ne-am distrat pe cinste.

 

 

 

 

 

Coridorul dintre Mozambique si Tanzania este deschis, si bacul costisitor poate fi evitat de cand cu inaugurarea podului Unitatii. Formalitatile se fac in Negomano. In dimineata in care ne-am strans tabara insa, a cazut probabil ultima rapaiala pana prin decembrie. Ne-am putut misca abia dupa pranz, dar pe drum am dat iar de ploaie, asa ca ne-am intors in directia Pemba, ca macar sa punem cortul pe semi-uscat. Antonio, un fermier din Nampula care s-a mutat in zona ca sa creasca vite, a venit in scurt timp sa ne informeze ca eram pe punctul de a ne instala pe terenul lui. Nu am fi preferat mai bine sa mergem la el acasa? (ne-a spus el) Asa ii puteam cunoaste si consoarta si aveam ragaz sa stam la un pahar de vorba. Spune si tu, cum sa refuzam asa o invitatie?

 

 

Ne-am ridicat casa in 10 minute. Am aflat ca lui Antonio i-au trebuit doua zile ca sa o construiasca pe a lui.

 

 

 

 

Casa lui Antonio si Francisca are doua camere: bucatarie si dormitor. Dar si-au zis sa ne tina de urat, asa ca au tras lavita de palmier afara. Ana a pregatit oua, paine, fursecuri si ceai. Francisca a gatit orez cu fasole fava. Faseli, pastorul lui Antonio, a dat o fuga pana in sat sa ii invite si pe señor Pumbolo cu sotia, prietenii cei mai buni ai gazdelor.

 

 

Dimineata fagaduisem ca trecem sa il salutam pe señor Pumbolo. Aparitia noastra in sat, unde oamenii ne-au insotit pana la adresa, a generat un spectacol care l-a propulsat de buna-seama pe Pumbolo ca favorit in viitoarele alegeri pentru sefia asezarii.

Ne-am petrecut restul zilei traversand o zona de o frumusete salbatica, la limita rezervatiei Niassa. Drumul era umed, si avea inca cicatrici de la camioanele care il traverseaza in sezonul ploios. Am imbucat ce luasem din ultimul sat de dinaintea postului de control.

 

 

 

Am vazut babuini, macaci, pasari, chiar si o caprioara cu posterior albastru. Era cazul sa punem punct zilei, si sa lasam trecerea de frontiera pentru maine. Maceta noastra cedase in Namibia, dar cu atatia copaci uscati in jur, nu-mi mai trebuiau scule. Am adunat lemnele gramada si am aprins focul, ca sa le dam de inteles leilor ca suntem pe zona. Eram oare in cel mai fain loc de campat posibil? Intinsi in cort, pe nisipul moale, am inchis ochii, si ne-am lasat prada caleidoscopului multicolor din spatele pleoapelor.

 

[shooty13cris]

De fiecare data cand postezi, ziua mi se face mai buna ! Parca ma rup de rutina zilnica si citind parcurg si eu drumul virtual alaturi de voi ! Superb !

[CuCun]

Am si eu o intrebare: cum va descurcati ci benzina prin zone asa izolate?

Sau distantele dintre orase/localitati sau ce or mai fi nu sunt asa lungi si va ajunge? Ca stand si gandind putin, pe off-road consumul creste si autonomia scade. Plus ca sunteti incarcati si 2 pe o motocicleta.

 

PS: Superb si... de vis!!!

[cnairda]

Multumim ca ne urmaresti!!!

 

you got to be fuckin kiddin us!!

faptul ca va faceti timp sa scrieti si sa impartiti cu tot forumul aventura asta e priceless.

 

[DENY]

@mrwwwhite, pot sa-ti poluez si eu putin topicul?

Spectaculos, no comment, pentru asta traim, bucurati-va de fiecare secunda...

Bafta si multa sanatate...

Editat Iunie 20, 2012 de DENY

[mrwwwhite]

MULTUMIM!!!

 

Am si eu o intrebare: cum va descurcati ci benzina prin zone asa izolate?

Sau distantele dintre orase/localitati sau ce or mai fi nu sunt asa lungi si va ajunge? Ca stand si gandind putin, pe off-road consumul creste si autonomia scade. Plus ca sunteti incarcati si 2 pe o motocicleta.

 

PS: Superb si... de vis!!!

 

Sincer cu benzina e destul de simplu in Africa (exceptand Africa de Nord). Statii de benzina sunt foarte multe iar datorita scuterelor chinezesti gasesti si in sate la sticla, bidon, damigeana etc. Preturile in mod normal sunt cu doar 10% mai mari (transportul de la statie in satul respectiv) dar initial cer dublu.

La Tenere consumul fluctueaza intre 4,5 si 7 dar ai sa razi pentru noi consumul scade cand suntem offroad. Pe asfalt la 120km/h mananca 6-6,5, offroad 4,5-5. Consumul cel mai mare (aprox. 7) l-am avut in Congo conducand singur si fara bagaje pe nisip (deep sand). Practic autonomia variaza intre 330 si peste 500 de km. Pina in Congo am avut si o canistra de 5l dar nu ne am mai stresat s o inlocuim dupa ce a fost distrusa.

 

Ionut

[plescoi rulz]

Foarte tare Mocambique asta. Mi-ai dat idei pentru la anu'...si Madagascarul e asa aproape....

[mrwwwhite]

Foarte tare Mocambique asta. Mi-ai dat idei pentru la anu'...si Madagascarul e asa aproape....

 

Mozambique este un dintre tarile care ne-au placut cel mai mult, musai sa mai mergem cand vom putea. Madagascar este un vis vechi al Anei, am avut toate intentiile sa mergem, am studiat toate - chiar si cele mai nesigure - variante de a ajunge pe insula, fara motocicleta, desigur, pentru ca bataia de cap cu vama este inutila. Pana la urma avionul iesea cea mai ieftina solutie) chiar decat combinatii de lotca, barca, ferry), dar tot pe la aproape 600 de dolari de caciula, plus ne trebuiau bani acolo sa facem ceva. Bani pe care nu-i avem, asa ca pentru noi, visul ramane, deocamdata, vis.

[Rotila]

Cand va astept pe la mine?

[mrwwwhite]

Cand va astept pe la mine?

Facem tot posibilul! Poate in toamna. Te anuntam sa pui berea la congelator oricum prima oprire in Abuja e in Mogadishu la un peste!

 

Mananca. Plateste. Iubeste

 

Tanzania 31/05 - 03/06/2012

 

Tanzania e o masinarie de tocat bani. Aceasta tara vasta contine cele mai tari destinatii pentru safari, un arhipelag tropical cu situri fantastice pentru scufundari si snorkeling, si cel mai inalt munte din Africa. Am survolat craterul Ngorongoro in imaginatie, am explorat Serengeti pe dupa pleoape inchise ai am urcat Kilimanjaro in vis. Pentru ca sa faci toate astea pe bune, si sa mai si calatoresti in jurul lumii, inseamna ca ai tai au cumparat Internetul. In fine, am hotarat ca nu vom vorbi despre cum strugurii sunt acri, pentru, se stie, cele mai bune lucruri in viata sunt gratis. Planul nostru era sa ne bagam motocicleta in niste hartoape, sa vedem un lac, sa traversam o bucata de ocean, si sa ne simtim bine, dand uitarii faptul ca ajunsesem in perioada optima pentru a asita la marea migratie din Serengeti. Am iesit deci din Mozambique, si am intrat in Tanzania, tot pe un pod, de data asta pe unul adevarat.

 

 

Si ne-am intalnit cu inca un simpatic. Trebuie sa incepem sa-i catalogam

 

 

In Africa e o idee buna sa te prezinti la frontiera cu lectiille facute. Stiam prea bine ca nu ne trebuie viza pentru Tanzania, dar documentele oficiale din granita erau de alta parere; mi-a luat 2 ore, dar am rezolvat: fara bani, fara spagi, ofiterii politicosi si prietenosi. Am descoperit ca aveau wifi in birouri!

 

 

Cum am intrat in primul sat, ne-am dat seama ca am tras lozul castigator in ceea ce priveste oferta cu de-ale gurii. Daca in Mozambique optiunile erau minimale, in Tanzania, pe de alta parte, distractia tine de burta: sa-ti alegi, prajesti, savurezi, si chiar sa-ti platesti mancarea. Intrasem pe orarul Swahili, ceea ce insemna ca inca se servea micul dejun: ceai indian condimentat (chai( cu lapte si chapati.

 

 

Pentru ca nu mancasem mare lucru in ziua precedenta, am plusat cu o portie din ceea ce aveam sa ne lamurim ca e mancarea favorita in Tanzania. Ei bine, Ana nu se atinge de cartofi, mai ales prajiti, dar in urmatoarele 20 de zile avea sa invete sa ii savureze asa cum si tanzanienii o fac: chipsi mayai, adica o omleta cu ceva cartofi prajiti inauntru. Aveam o banuiala ca in tara asta nu o sa prea folosim resoul.

 

 

 

Pilaf aromat, mishkaki (kabap), cartofi dulci, casava prajita…

 

 

Caracatita, calamar, chiftele de cartofi si curry…

 

 

Si fructul pasiunii, care pe marginea drumului se vinde in galeti de 10 kile de vopsea lavabila, pe mai putin de 2 euro. Si asta e doar o selectie din fabuloasa oferta culinara

 

 

Dupa ce am dormit intr-un camp, a doua zi am condus motocicleta pana in Dar Es Salaam.

 

 

Dar cum campingurile erau zgomotoase si cu tarife piperate, iar orasul e… un oras, am ajuns sa campam mai in nord, la 70 de km, in Bagamoyo

 

 

Acesta era orasul de unde si-au inceput expeditiile pentru cucerirea interiorului Africii toti acei fgaimosi exploratori din sec. XIX: Stanley, Grant, Burton, Speke. Pentru David Livingstone insa, orasul a fost nu numai punct de plecare, cu si final al calatoriei pe continent, si prin viata; cadavrul sau a fost adus pe brate de porteri, de langa lacul Bangweulu, Zambia, aflat la 1500 de km distanta. Dar fosta centrula conial era deja faimos. Miile de sclavi adusi din Africa centrala pentru a fi trimisi in Zanzibar, apoi peste marea Arabiei, catre destinatia finala, il poreclisera ‘Bwagamoyo’ ('frange inima'). Mostenirea culturala si arhitecturala a orasului nu este departe de ceea ce exista in Zanzibar, insa conservarea cladirilor nu e tocmai o prioritate pentru localnici. Ruinele gloriei apuse sunt folosite pentru depozitarea gunoiului sau ca buda publica.

 

 

Seara, am iesit la o bere

 

 

Unele lucruri trebuie traite asa cum vin. Zanzibar, stia prea bine, nu e o destinatie pentru buzunarul nostru. Dar ne doream sa mergem acolo oricum, fie si numai pentru a cunoaste familia prietenei noastre din Lubumbashi, care e nascuta in Zanzibar. Aveam nevoie de un plan. Avionul iesea din discutie, deci trebuia sa ajungem in arhipelag pe mare. In septembrie 2011, un feribot care transporta 800 de pasageri din Uguja (insula principala) si Pemba s-a scufundat, si 200 de oameni au murit. De multi ani guvernul interzice trasportul turistilor cu barcile de lemn traditionale (dhow). Toate astea ar fi trebuit sa dea oricui de gandit. Apoi l-am intalnit pe Daudi, un capitan de dhow, care pentru 15,000 de shillingi (7,5 Euro, dar deja de 3 ori cat ar plati un localnic) avea sa ne duca in 'siguranta' in Zanzibar (daca ne calci pe urme si vrei sa aranjezi o calatorie similara, suna-l la +255713334674; un minim de swahili e recomandabil). Era oare decizia noastra potential periculoasa?

 

 

Din anumite puncte de vedere, probabil ca da: nu stiam care e hramul capitanului, la bord nici urma de veste de salvare; tot ce am putut face a afosts a ne lasam nr. de telefon din Romanoa la receptia capingului unde am parcat Tenerele. Pentru ca lasam motocicleta pe continent, ar fi fost scump si complicat cu hartogaraia sa o luam cu noi. Speram ca rudele lui Chams o sa ne ajute cu un magarus sau ceva de genul asta pentru a ne putea deplasa incolo si incoace. Cat mareea era inca joasa, ne-am carat bagajele, inclusiv cortul. In aparenta este ilegal sa campezi in Zamzibar, dar suntem in Africa, cui ii pasa? Pe plaja barbatii licitau captura de peste a zilei, iar femeile o preparau.

 

 

 

Versiunea tanzaniana a unui chai-walla vindea, ca multi altii, cafea si prajiturici cat unghia pentru 50 de shilingi

 

 

Pentru Daudi, marfa conta. In afara de noi doi si jovialul echipaj din 4, mai era doar un pasager la bord. In rest, rosii, ardei grasi si saltele. Daudi a carmit barca straveche, apoi toata lumea a pus osul sa ridice catargul si sa ridice vele in bataia vantului: a fost un moment electric, si pentru o clipa am simtit ca ne imbarcam intr-o calatorie pe care nu o vom uita niciodata.

 

 

Acum mai bine de trei decenii, mama vroia musai sa se distreze de Anul Nou. Cea de-a doua sarcina ii ajunsese la termen, dar a mai rezistat inca 3 zile de petrecere si voie buna, pentru a ma naste pe treptele maternitatii, practic pe bancheta din spate a Fordului Taunus al bunicului. Faptul ca am venit pe lume intr-un vehicul mi-a pecetluit soarta: masinile, motocicletele sunt viata mea. Chiar si copilaria mi-am petrecut-o incarcand sa fur meserie de la bunicul meu, mecanic auto. Pe mare insa, e cu totul alta poveste. Pe la jumatatea drumului, daca mijeam bine ochii, puteam zari si continentul, si Zanzibar. Cam atunci m-a lovit si raul de mare, cu toata forta. Nu aveam nimic de facut, decat sa zac pe rosii si sa incerc sa atipesc.

 

 

4 ore maio tarziu erau intampinati de Nassur in portul de langa Stone Town ('orasul de piatra'). Urma sa stam la sora lui mai mare, Neyfuu. Aveam iar norocul sa stam cu localnici, iar karma de adusese intr-un camin plin de dragoste, femei frumoase si copii cuminti.

Editat Iunie 25, 2012 de mrwwwhite

[plescoi rulz]

Ar fi fost pacat sa nu vedeti Zanzibar, e de stat acolo cel putin o saptamana.

Zanzibarul are o culoare aparte, te face sa te simti intr-un mare fel, te cucereste.

Sa ne spuneti daca e la fel de fain ca si Ihle de Mocambique sau mai fain...

Puteti inchiria XT de 250 nu e scump e vreo 4 euro pe zi si va face si permis de conducere.

Pe mine personal Orasul de Piatra m-a lasat masca (luati un ghid local vorbitor de engleza) e plin de istorie pe care n-o bunghesti daca nu ti-o povesteste un localnic.

Si incercati sa vizitati/stati la hotelul http://www.princesssalmeinn.com/, e fabulos si are o terasa...verde!

 

Hacuna Matata!

[bavareze]

in general nu prea intru pe blogurile altor aventurieri, sau daca intru, intru doar ca sa gasesc o informatie anume. dar in cazul vostru, calitatea imaginilor si a textelor face totul sa para cam ca o carte de Jules Verne. felicitari + multa bafta in continuare + va stam la dispozitie cu asistenta/sprijin (iti pot trimite piese din SUA daca ai nevoie, in general mai ieftin si mai usor/rapid de gasit decat este posibil prin Ro) daca este nevoie vreodata. (noi am ajuns in Ro de vreo 10 zile, dupa 6 luni si 12 zile de la plecare si 24.500km)

 

ceau!

Editat Iulie 2, 2012 de bavareze