CipriAT Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 Cu cea mai mare placere Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 13, 2014 Autor Share Postat Februarie 13, 2014 Nu inteleg cum se poate rupe cadrul unei astfel de motorete. Hai, un subframe poate, de la greutate and shit... Nici noi! Mai sus sunt niște supozitii personale. Răspunsul oficial încetează sa apară la mai mult de patru luni de la incident iar având in vedere ca motocicleta este iesita din garanției este logic ca interesul producătorului pentru acest caz este minim. Mai jos gasiti continuarea pe care o asteptati, adica primul calup din povestea inceputului unui sfarsit. _________________________________________________________________________ 'Sa nu conduci motociclete' Hotarasc sa ma tarai inapoi in Severobaikalsk. Conduc cat pot de incet, asa ca voi face de doua ori mai mult timp decat la dus. Pe drum am destul ragaz cat sa-mi cumpanesc optiunile, in functie de timp si de bani. E duminica la pranz; sa caut un alt sudor in Severobaikalsk care sa peticeasca ce a mai ramas din cadru in speranta ca voi reusi sa parcurg si ultimii ~800 kilometri pana in Irkutsk inseamna sa ma amagesc singur. Desi, ura si la gara! La casa de bilete ma interesez mai intai de trenuri, si aflu ca azi pleaca unul la Irkutsk si ca maine va pleca cel de Moscova. Dar daca pot imi iau bilet de Irkutsk, pot sa pun si moto la bagaje? Tanti de la informatie ma trimite la ‘bagajnaia adilenia‘, adica, deduc eu, la biroul de bagaje. Insa nu inteleg ca e vorba de un alt corp de cladire (corpul nr. 2) si cu biletul de Irkutsk in mana, nimeresc la etajul 2 al aceleiasi cladiri, taman in camera de comanda a garii de tren. Liubea, o rusoaica prezentabila, blonda, inalta, la vreo 40 de ani, ma ia in primire din usa. Ii explic ce caut si Liuba – care vorbeste putina engleza – propune sa ne interesam impreuna la informatii. Se confirma ca e in regula sa trimit 690-ul la Moscova, dar numai daca pe biletul meu este trecuta aceeasi destinatie. Sunt deci nevoit sa imi schimb biletul si dupa ce imbuc ceva la cantina garii, sa ii trimit Anei un SMS: Houston we have a problem, ii scriu. La 2 pm se deschide biroul de bagaje si la ghiseu ma intampina o acritura comunista care nu are nici un chef sa dialogheze cu un strain care vorbeste cu doua cuvinte in rusa si restul in engleza. Nu-ti putem incarca motocicleta in vagon, imi spune, pentru ca nu avem lucratori. Ma gandesc sa o sun pe Tanea din Tynda si sa o rog sa ii explice babei ca sunt gata sa platesc suplimentar pentru incarcare. Dar pe Tanea o gasesc in toiul serbarii din prima zi de scoala; imi dau seama ca nu pot sa abuzez de bunatatea ei, ii trasmit imbratisari si inchid, apoi ma intorc la Liuba. Sunt primit ca un prieten vechi: stai jos, ma pofteste Liuba impingandu-mi o farfurie cu prajituri de cofetarie in fata, nu vrei sa-ti fac un ceai? Imediat ce Liuba poate lua o pauza, mergem sa parlamentam cu acritura. 15 minute si cateva telefoane mai tarziu Liuba are o veste buna: ti-am gasit un vagon care pleaca chiar acum la Moscova, zice; am eu niste baieti care pot sa te rezolve cu incarcarea marfii, uite numarul lor de telefon. Sar’m'na Liuba, cam cat o sa ma coste? Nu stiu, Ioane, imi spune Liuba, noi de regula nu facem astfel de servicii; banuiesc ca te vor taxa la kg. Apar baietii cu duba: niste azeri cu mainile batatorite de munca. Incarcam motocicleta in duba, apoi mergem in gara de marfa unde ca sa o putem pune in vagon suntem nevoiti sa o ridicam – noi patru plus doi oameni de la caile ferate – mai sus de nivelul umarului! Pe drumul inapoi in gara de calatori intram un pic in vorba: soferul dubitei are impreuna cu baietii lui o mica afacere-capusa, care supravietuieste, ca multe altele, de pe urma marilor corporatii ruse. Desi am convenit la 1500 de ruble pentru incarcare, cu tot cu spagi si taxe la diferiti marunti ai garii, azerul imi spune: omule, m-ai ajutat, ai muncit cot la cot cu noi, o sa-ti iau numai 1000 de ruble. Pentru ca nu am ars gazul prin Asia Centrala degeaba, imi pica fisa sa ii multumesc in turceste. Iar pentru a-l impiedica pe omul super incantat de gestul meu sa imi returneze toti banii, imi iau imediat si adio. In toata operatiunea asta, nu s-a discutat inca nimic de acte… peste 5 zile suni la Moscova la numarul asta, mi-a spus azerul la despartire si sunt suficient de paranoic ca sa ma intorc pentru a treia oara in zi la prietena mea Liuba. Nu-ti face griji, totul va fi ok, imi spune rusoaica; dupa inca o noapte in Severobaikalsk si o bere savurata pe dealul din dosul pensiunii, cu vedere la Lacul Baikal, a doua zi urc in Trans-Siberianul care ma va duce la Moscova. The next day I start my bikeless Trans-Siberian journey to Moscow. La clasa a treia vagoanele nu sunt compartimentate, ci organizate in celule cu cate 4 paturi suprapuse. Pe culoarul ramas sunt aliniate alte perechi de paturi rabatabile si eu nimeresc in cel de sus. Atmosfera e joviala: betiva de vizavi ma indeamna la o chiftea si o votca si schimbam doua vorbe. De unde esti, ma intreaba betiva, din Romania ii zic. Asta e tigan, ii spune ceva mai tarziu grasul din patul de jos unui vecin de vagon, ceea ce incheie orice dialog intre noi. Imi indrept deci atentia catre un alt alcoolist prietenos, Tolea, care rupe destula engleza cat sa ne amuzam cu istorioare din fundul taigalei, unde el munceste ca inginer silvicultor. In restul timpului ma intretin cu cele doua tantici care lucreaza in ture ca intendente de vagon. Sictirite la debutul voiajului, apoi din ce in ce mai prietenoase si zambitoare, ele sunt responsabile peste distributia lenjeriei de pat, mustruluirea pasagerilor, intretinerea samovarului care duduie la capatul culoarului, vanzarea de suveniruri demodate si supa la plic catre calatori si, desigur, spalatul linoleumului cu mopul. In Omsk Tolea coboara din tren si in locul lui urca trei negri. Cat sunt interogati de cele doua intendente incerc sa trag cu ochiul la pasapoarte. Cantaret amator in baruri, in varsta de 22 de ani, Michael e cel mai vorbaret dintre cei trei. Ne imprietenim. Michael imi povesteste ca el si amicii provin din familii bogate din Accra si ca tocmai au efectuat un stagiu intr-o tabara de vara internationala, un fel de practica care ii va ajuta sa adune credite pentru a aplica la facultatea la care viseaza sa ajunga, celebra MIT. Sunt impresionat de povestea africanilor care fac voluntariat in Rusia si istorisesc cate ceva din propriile aventuri moto. Inainte sa ne despartim, ghanezii imi imprumuta incarcatorul ‘african’, un gizmo pe care ultima data l-am folosit in Mozambique! Zilele trec incet. Prizonieri in cutia de metal pe roti, profitam de orice oprire pentru a ne dezmorti oasele, dar garile par mereu aceleasi alcatuiri utopiene din linii care converg la infinit, populate cu gherete din care se intampla sa-si faca aparitia femei in uniforme impecabile incep sa patruleze agale, pe tocuri ametitor de inalte, chiar pe linia de tren. La 4 dimineata sunt pescuit din gara de Vlad. Romanul este o gazda desavarsita: rasfaturile culinare si sesiunile de dormit ca buturuga in caminul primitor sunt alternate cu o tura prin centrul Moscovei impreuna cu amicul Max, o bere cu Walter @Sibirsky Extreme si un concert de muzica cubaneza cu Tom si Tony. Dupa saptamani petrecute in taiga si cu stresul cadrului fracturat pe cap, nu imi e lesne sa ma relaxez, dar rusii si expatii sai nu sunt niste oameni oarecare. Ca bine a zis-o Churchill: “Russia is a riddle wrapped in a mystery inside an enigma.” Ospitalitatea si spiritul de camaraderie trebuie sa-si fi atins desavarsirea aici. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CipriAT Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 Super... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Rotila Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 Ce mica e lumea ) aflu de prin alte parti ca ai ajuns la Tiglariu cu cadru in punga ) Cand va mai astept la o bere...doua trei ? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 13, 2014 Autor Share Postat Februarie 13, 2014 Ce mica e lumea. aflu de prin alte parti ca ai ajuns la Tiglariu cu cadru in punga Cand va mai astept la o bere...doua trei ? Maine am lua un avion spre Lagos !!! Cat despre Vlad, ne am pus in gand sa va conectam pe toti. Aaa... si mai subtire cu emoticoanele ca o ia forumul razna!!! Continuam, Cu cateva zile in urma, cam pe cand eu treceam al tz-spelea rau de pe BAM-ul de vest, Ana parasea Ulaanbaatarul impreuna cu Baptiste. Ca de obicei, soarele este absent peste orasul amortit de noxe. Centimetru cu centimetru, DRZ-ul si TTR-ul strabat pentru ultima oara favelele de iurte care demonstreaza ca in Mongolia nu trebuie sa fi nomad ca sa traiesti la cort. Orasul asta e ceva special – o anomalie in inima stepei, o urbe care si-a incarcerat cetatenii sub promisiunea unui viitor de obiecte care le vor pecetlui nefericirea. Sau poate e doar Ana enervata din cauza vremii mizerabile. Spre finalul zilei cei doi motoristi decid sa nu-si prelungeasca agonia cu o noapte la cort, mai ales ca potopul e in toi. Pentru 30 de dolari camera nu ofera clante la usa, intrerupatoarele scot scantei si panorama este incantatoare. Pana in Ulan-Ude drumul este impecabil. Ana continua sa se intrebe de ce atatia motociclisti soseau in oaza oripilati de ruta dinspre Rusia, si abandonau traversarea Mongoliei, intorcandu-se inapoi in fostul imperiu. Sa fie o coincidenta ca majoritatea abandonurilor se faceau pe mobre intre 800 si 1200cc? Ca si eu doua saptamani mai devreme, Ana si Baptiste sunt fermecati de peisajul Siberiei, care este splendid. Trickul rusesc este admirabil de reusit: la mongoli au ramas stepele sterpe si norii de furtuna, la rusi cerul e albatru ca speranta si un soare stralucitor vegheaza peste taiga. Ca un facut, si primul pranz in Rusia este delicios, iar Ana chicoteste cu veselie de cate ori cate un soldat sau o precupeata o abordeaza pe strada, ambii convinsi ca Ana e rusoaica get beget. In fata celui mai mare cap de Lenin din fosta URSS, indragostii din Ulan Ude isi fac poze cu telefonul iar turistii isi dau rendez-vous cu gazdele de couchsurfing. Omul Anei nu raspunde. Dar cele doua motociclete cu crampoanele pline de noroi si cu numere straine au atras deja atentia cui trebuie. Stas, se prezinta tanarul inalt, osos, cu ochi jucausi si o cicatrice proaspata care ii acopera tot antebratul stang. Ha ha, rade el, am luat o ‘lama’. Asta insemnand ca a luat o cazatura serioasa de pe un Kawasaki. Voi de unde si incotro? Romania, spune Ana, iar el, si arata spre Baptiste, e din Franta. Stas este primul dintr-o lunga serie de rusi pe care numele patriei lui Baudelaire pare sa ii dea gata. Cat Ana incearca sa ii explice ca in principiu merg la cineva, Stas formeaza un numar in telefon si incepe sa discute aprins. Baptiste s-a fastacit. Ce facem? o intreaba pe Ana, care ii raspunde sa stea linistit si sa lasa magia Rusiei sa isi faca treaba. Ti-am povestit ca asa fac rusii, acum o sa sa vezi cu ochii tai. Stas inchide telefonul si pare absolut incantat sa ne anunte sa prietenii lui – membri in clubul de bikeri al urbei – ne vor caza la ei in sediu. Nici nu se pune problema unui refuz: in cateva minute vin doi baieti in veste de piele si blugi zdrentuiti artistic, care ii conduc pana la periferia unde o gasca consistenta s-a adunat in fata unei structuri de cadre abandonate intre cladiri industriale. Acesta este sediul clubului de bikeri: doua camarute, bar, de-ale muzicii si canapele pentru prieteni sositi pe neasteptate dar intotdeauna bineveniti. Tot ce lipseste – apa, buda, confort – este compensat de energia molipsitoare a rusilor. Ana si Baptiste parcheaza la caldurica, apoi cineaza, sporovaiesc si petrec pana in zori cu fabuloasele gazde. Dimineata – de fapt pe la zece – sunt treziti de Andrei pe CBR 1000 RR. E prea tarziu pentru a mai onora propunerea lui de ieri pentru o tura la manastirea buddhista din oras; dar se simte dezamagirea din ochii lui Andrei. Hai sa mergem, ii spune Ana lui Baptiste, baiatul asta isi doreste din tot sufletul sa faca un gest frumos pentru noi. Poza de adio. Alaturi, Sasha aka “Real men ride choppers” Ulan-Ude este capitala Republicii Buryate. Etnia din republica este o ramura mai conservatoare din familia mongola, unde traditiile samanice sunt inca foarte puternice, desi buddhismul este practicat cu tot atata devotament. Padurea din spatele manastirii este o dovada poetica a credintelor animiste ale buryatilor. In apropiere de Irkutsk, Ana, care ruleaza la circa o ora in urma lui Baptiste, vede pentru prima oara Lacul Baikal, aceasta mare siberiana. Pe partea cealalta a lacului, eu rulam inca sub un soare la fel de glorios, dar pe un drum complet diferit si intr-un frig feroce. Orasul Irkutsk este unul dintre cele mai pitoresti din Rusia: arhitectura tzarista aliniaza armonios promenada de pe rau. Pe fundul apei odihnesc cheile de la zecile de mii de lacate care asigura perenitatea legamintelor de dragoste dintre bastinasi. Seara, Ana si francezul ies la o bere cu gazda lor, Marina, si cu Roman, colegul de couchsurfing care calatoreste de mai bine de un an din Argentina natala prin toata lumea. Baptiste nu poate parasi orasul fara sa schimbe lantul in parcarea unui atelier moto, unde Ana gaseste dosit vehiculul lui de suflet: un monociclu. Francezul face o demonstratie. Apusul urmator ii prinde pe cei doi motociclisti instalati confortabil la bivuac. Mesajul prin care ii cer Anei sa imi trimita coordonatele GPS de pe insula Olkhon, incotro se indreapta, o incurajeaza sa creada ca totul este in regula cu mine pe BAM. Nici ca s-ar putea insela mai mult. 300 de km de sosea prin taiga si un feribot gratis mai tarziu, DRZ-ul si TTR-ul ruleaza pe o insula care pare desprinsa din povesti: Olkhon. Este 1 septembrie, prima zi de scoala in Rusia, si toti turistii au parasit insula. Pustie, inconjurata de albastrul calm al lacului, Olkhon are un farmec unic. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CipriAT Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 Fara replica! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
MotoMax Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 Asa e, Cipri. Efectiv ramai mut Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 13, 2014 Autor Share Postat Februarie 13, 2014 In sat, Ana si Baptiste trag la Serghey, un personaj nu mai putin fabulos decat locul in care traieste impreuna cu familia. Poliglot, chipes, initiat, Ana nu se poate decide daca Serghey e un surfer evlavios, un saman sau un artist mistic. In fiecare dimineata rusul, care are in grija singura biserica ortodoxa de pe insula, compune o alta arie sublima cu doar cateva sfori si cateva clopote. Drumetii s-au instalat in casa de oaspeti, un culcus de familie cu de toate, care indeamna la o sedere prelungita. Cat Serghey e plecat la cules de mure, oaspetii deretica in cabana si se ocupa de sera de legume a gazdelor. Cu motocicletele usurate de orice bagaj, Ana si Baptiste pleaca in misiune. Vor explora cei 75 pe 15 kilometri de uscat inconjurat de cel mai adanc lac din lume. Pistele si peisajul amintesc de tara lui Genghis Han – nu degeaba i se zice ‘mica Mongolie’. Din spatiu, conturul lacului descrie o lacrima, singura care intrerupe imensitatea greu de imaginat a Siberiei, aceasta intindere gigantica de stepa si padure vesnica. Undeva de-a lungul acestei faleze fundul lacului se opreste abia la 1637 de metri adancime! Iar pe malul celalalt, unde muntele umple orizontul, izvoreste legendarul Lena, la 4472 de km lungime abia al zecelea fluviu din lume. Lacul Baikal este o anomalie si un univers in sine: o cincime din rezervele de apa dulce de pe glob umplu una dintre cele mai vechi cicatrici geologice, o falie de 25-30 de milioane de ani al carui destin este sa devina al cincilea ocean al planetei albastre. Norii si ceata formeaza un spectacol permanent. Olkhon nu doar ca se bucura de un microclimat unic – cu cele mai putine precipitatii din toata Siberia – dar multe dintre speciile endemice au ajus sa sufere (datorita izolarii) mutatii australo-asiatice. Plajele au nisip de Caraibe; dar din desert se inalta palcuri de pini care amintesc ca cel mai apropiat nu e Ecuatorul, ci Cercul Polar. Oferta este incitanta pentru motociclisti: dealuri abrupte, un labirint de poteci brazdate de sleauri si venele radacinilor, paduri pustii cu arbori a caror scoarta pare ingenios sculptata de mana unui virtuoz, in timp ce ramurile implora cerul. Padurile de foioase din capul insulei se incheie cu inca un promontoriu glorios. Insula e presarata cu indicii. Nu doar cadrul natural si animalele sunt aparte pe Olkhon, ci si oamenii. Olkhon este insula sacra a samanismului buryat; de fiecare piatra, fiecare deal si fiecare pestera se leaga cate o legenda straveche; nenumarate totemuri (ovoo) si altare ritualice sunt instalate in locurile pe care buryatii le considera salasul spiritelor. Nu lipsesc nici ramasitele animalelor sacrificate in ritualurile de purificare, penitenta sau mariaj: copite amputate la jumatatea tibiei, dinti, framente de corn. Seara, Ana devoreaza din biblioteca exceptionala a lui Serghey cartea lui Jeremiah Curtincare a facut la 1909 o calatorie intr-o lume pe care din pacate generatia noastra a ratat-o. In ziua de azi complexitatea unor locuri ca Republica Buryata e rezumata eficient intre paginile de Lonely Planet, indosariata pe activitati generice si in efect condamnata la disparitie. Spre deosebire de aerul misterios al partilor nelocuite de pe Olkhon, satul lancezeste intr-un romantism care ii este propriu. Izbe de lemn cu obloane sinilii, ulite desfundate a caror liniste nu e tulburata decat de pusti balai tunsi la castron si de scartaitul bicicletelor. In port ruginesc cateva epave, iar pe uscat putrezesc hangare abandonate de pe timpul cand pescarii isi puteau intretine familiile din leafa. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CipriAT Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 13, 2014 Autor Share Postat Februarie 13, 2014 Pe malul ros de valurile Baikalului etern, un graffitti este un simbol potrivit pentru nostalgia locului. Abia in a treia zi Ana si francezul realizeaza ca locuiesc pe coama promotoriului celui mai fotogenic de pe Olkhon, cel pe care il gasesti in toate publicatiile turistice. Capul se leaga de insula printr-o limba care separa o plaja cu nisip fin si auriu care ar putea la fel de bine sa fie in Thailanda, de una cu apa cistalina si pietris identica cu ce ai vedea pe coasta Dalmata. Ultimul apus pe insula. Ana si pe Baptiste nu au aflat inca de necazurile mele cu motocicleta, si se pregatesc sa ne regasim in Irkutsk. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CipriAT Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 Si astept cu nerabdare continuarea, sper sa nu ma tineti asa mult de data asta fara material didactic ))) Cred ca este singurul topic pe care il citesc cu cea mai mare placere... imi place mai ales pt ca nimeni nu are nimic de comentat, doar de laudat Bafta in continuare... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Buggy Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 pai cum ar fi sa inceapa careva cu comentarii...absolut ei sunt de apreciat si le doresc calatorie placuta in continuare... cat despre cadru am mai discutat si cu cativa mai in domeniu...si cum presupuneam si eu e posibil o doza prea mare de carbon in compozitie ...dar mai performant cum spuneam... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 uluitor ... lupta cu BAM-ul este o experienta foarte masculina si spectaculoasa prin dificultate. insa calatoria Anei este mai savuroasa, e foarte frumoasa insula aceea... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ianachim Postat Februarie 13, 2014 Share Postat Februarie 13, 2014 de 1000 de ori mai frumos ca n Africa....... aici chiar va invidiez Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
berbec Postat Februarie 18, 2014 Share Postat Februarie 18, 2014 (editat) Superb. Eu urmaresc povestea la voi pe blog,sunt mai in fata un pic.... Va felicit din tot sufletul , pentru tot ceea ce faceti Enjoy and have fun Editat Februarie 18, 2014 de mihaistancu Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 18, 2014 Autor Share Postat Februarie 18, 2014 'Sa nu conduci motociclete' II Vestea ca eu si 690-ul in pioneze suntem in drum spre Moscova o prinde pe Ana intr-un stalov siberian. Tocmai a oprit impreuna cu Baptiste, pentru o portie de pozy (ceea ce mongolii numesc buuz) si sa-si mai dezmorteasca picioarele. Un musteriu ii aude conversand in franceza si incurajat de procentul de alcool din sange, izbucneste intr-o sansoneta. Vodca si nu ideologia este aliatul cel mai bun al guvernului, capacul peste cratita in care clocoteste molcom kasha natiunii. Rusii isi iau singuri doza de cate o suta de grame la orice ora a zilei - iar istoria ne-a aratat ca revolutiile nu sunt conduse de betivi joviali, ci de asceti. Inapoi la Marina@Irkutsk, Ana si Baptiste se resemneaza sa isi rezolve si ei transportul in capitala rusa. Negocierile si logistica le ocupa cea mai mai parte a zilei: niste muncitori cu cate doua maini stangi incropesc suporti pentru motociclete, iar motociclistii se metamorfozeaza pentru urmatoarele doua zile si jumatate in backpackeri. Hainele de turist si lipsa castilor moto ii fac - cel putin la inceput - se se simta cumva inadecvati. Dar atmosfera din Trans-Siberian e molipsitoare. La jumatate de ceas de la debutul voiajului, pasagerii se schimba in echipamentul de tren: treninguri lejere, papuci, capoate de casa. Traistele cu provizii incep sa alimenteze festinul general, se da cep sticlelor de vodca, se da drumul la limbi. Sunt recuperate abilitatile sociale pierdute in saptamanile printre nomazi rareori rusofili sau anglofili, si spre finalul primei seri Ana face pe traducatorul (atat prin cuvinte, cat si prin mima si desene) intre francez si rusi. Ca ameteala sa fie si mai mare, unul dintre vecinii de vagon e armean, si tine mortis sa o invete pe Ana cateva cuvinte in limba natala, solicitand de fiecare data echivalentul fie in romana, fie in engleza. Seara culmineaza cu un festin si o betie in toata regula in compania lui Daniel si Aleksandr, doi tineri siberieni din Krasnoiarsk. Sedusi, ca toti rusii pentru un motiv anume, de faptul ca in tren sa afla un francez, cei doi tin mortis sa il aiba drept oaspete in vagonul restaurant. Ana e atenta sa nu i se umple paharul la nesfarsit, dar Baptiste, la primul contact de felul asta, este victima sigura a celor doua sticle de vodca. Pe drumul de intoarcere la vagonul de dormit francezul va trebui sa viziteze fiecare buda din tren si va rata urarile de noapte buna rostite intre vecini in nu mai putin de cinci limbi diferite. Sigur ca romantismul unei calatorii cu Trans-Siberianul este oarecum exagerat: dupa 24 de ore de toropeala, trupurile marinate in zapuseala din vagon incep sa acuze nevoia de dus, mirosul de supa la plic si de carnati cu nitrati de sodiu e din ce in ce mai gretos. Pe geam Siberia se deruleaza indiferenta, monotona, inselator de virgina. Dar vagonul cu celule de dormit e un stup cu tot atatea scene hazlii. Un antropolog, un umorist sau un carcotas s-ar giftui cu material: o tigancusa sexy de 17 ani isi alapteaza pruncul de 1, un nene sparge seminte culese direct din floarea soarelui care ii serveste si ca ambalaj si ca farfurie, doi fosti marinari in chiloti si maieuri dungate in masoara tatuajele si joaca poker cu priviri ciudat de languroase, mama armeanului ii hraneste cu adoratie seria de iubite de o ora ale fiului care intre episoade de coma alcoolica si-a pus in gand sa seduca toate persoanele de sex feminin din tren. Ultima sosita ii scapa din mreje: o lezbiana subtire ca trestia, care dupa ce isi saruta pe peron iubita durdulie, refuza convivialitatea voiajului, cuibarindu-se in pat cu fata la perete. Pe culoar un tata pregateste o gustare pentru fiul lui de 9 ani, care doarme in pozitie de alergator strangand la piept o mitraliera de jucarie. Mama poarta pedichiura roz bombon si colanti provocatori si un rictus de ingrijorare pe frunte. Un pasager atipit geme in somn pe raftul de sus. Talpile desculte ii atarna deasupra culoarului unde Aliona, intendenta de vagon, s-a apucat sa mature. E tanara, poate nu are nici 25 de ani, dar cumva trasaturile i s-au sedimentat deja in cele ale unei Aliona mai batrane cu cateva decenii. De doua ori pe zi isi pune peste uniforma un capot din nylon albastru cu guleras brodat, isi ia maturica si galetusa cu zoaie, si incepe sa deretice, mustruluindu-si pasagerii ca pe niste copii de gradinita, certandu-i ca nu ridica picioarele ca sa poata strange gunoaiele, ca stau prea mult la veceu sau ca nu fac liniste cand se da stingerea. Pentru Ana e ca si cum ar face o calatorie nu de-a lungul Rusiei, ci de-a curmezisul istoriei, in tineretea sau poate copilaria parintilor. Rusii insa, spre deosebire de natiunile care au fost obligate sa le adopte ideile, nu par vexati de ceea ce se intampla, si calatorii isi vad de calatorie cu aceeasi voiosie indiferenta. Cuplul de pensionari care ocupa banchetele de sub Ana si Baptiste sfarsesc prin a lega o amicitie efemera cu mama armeanului. In afara orelor de masa - care sunt dese si prelungite - cei doi soti este clar ca nu mai au nimic sa-si spuna. Fiecare isi traieste propria viata, picotind, dezlagand integrame, sau sforaind de-a binelea. Din cand in cand cineva cu capul mare a decretat ca opririle in statii trebuie sa fie mai lungi, astfel ca cei care nu isi intrerup voiajul pot sa verifice daca nu au facut intre timp tromboflebita. Pentru altii este un prilej sa cumpere si mai multa mancare de la mamaiele care asteapta cu pui fript si cartofi pe peron - in fond nu e altceva mai interesant de facut in tren decat sa gustaresti, sa bei si sa dormi. Pentru turisti, e o ocazie sa admire cat efort artistic a fost consumat odinioara pentru a portretiza liderii politici, sau sa rataceasca prin garile Rusiei. In fine, inainte de zorii celei de-a treia zi, astept in gara moscovita, impreuna cu Vlad, trenul 69 care imi aduce prietena din Siberia. Revederea ne moaie genunchii si desi s-au intamplat si evenimente mai putin fericite, grupul nostru este euforic. Pe Baptiste il plantam intr-un hostel, in asteptarea marfarului cu care a doua zi sosesc DRZ-ul si TTR-ul. De parca Moscova nu ar avea 15 milioane de locuitori, dam nas in nas cu Tom, riderul american pe care l-am cunoscut acum o luna si ceva in urma tocmai in Ulaanbaatar Odata mobrele celor doi care au batut Buryatia eliberate, Baptiste isi vede de drum. Eu si Ana ramanem sa ne indragostim putin de Moscova. Vlad ne pune la dispozitie bicicletele familiei: tura ne starneste cheful pentru ceea ce urmeaza sa facem in mai putin de zece zile in celalalt capat al Asiei. Moscoviti Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Into the World Postat Februarie 18, 2014 Share Postat Februarie 18, 2014 Cand nu exploram suprafata, bantuim subteranele: metroul moscovit este o adevarata galerie de arta, fiecare statie un exemplu de mozaic, arta cubista, elemente art nouveau, ba chiar si marturii ale superstitiilor slave care fac maini grabite sa slefuiasca 'talismanul' preferat. Desi ne-am dori sa zabovim, in scurt timp trebuie sa ne incepem etapa ciclistica in China. Asta inseamna ca avem putine zile sa conducem inapoi in Bucuresti si sa ne bucuram de familie si prieteni. Pentru asta am nevoie de cineva de incredere care sa-mi sudeze cadrul. Barbos, masiv, gurmand, poet, betiv, generos, pe Kostya il intalnesc in atelierul lui de sudura de la liziera Moscovei. Dar Kostya nu e un sudor, ci un artist in metal; un fabricant. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 18, 2014 Autor Share Postat Februarie 18, 2014 690-ul restaurat pentru a doua oara, suntem gata sa ne luam ramas bun de la Vlad. Odata ce periferia Moscovei dispare in zare, ne asternem la drum intins. Din cand in cand facem pauza de ceai - motocicletele merg bine, iar noi suntem in forma dupa odihna din Moscova. Din pacate finalul de expeditie va fi patetic. Acesta e ultimul bivuac linistit… Dupa care incep poznele… In Kiev Ana face prima pana; urmez eu, pe ploaie si pe autostrada. Reparatia dureaza suficient cat sa fim nevoiti sa campam in cel mai mizerabil noroi, in zgomotul infernal al camioanelor. Pana in Odessa blestematul 15W50 imi termina tachetii. Nu este ultima lovitura sub centura si ne ia mai mult de un ceas sa convingem pe cineva sa ne ajute sa transportam mobra pana in primul oras. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Into the World Postat Februarie 18, 2014 Share Postat Februarie 18, 2014 La sediul firmei de transport dam peste un bun samaritean: Dimitri ne ajuta sa negociem un pret rezonabil pentru serviciile soferului care va tracta cu o Lada platforma dubioasa in care priponim 690-ul. Ana ia loc in masina iar eu ii conduc DRZ-ul prin ploaie continua. La 10 noaptea impingem motoarele dincolo de granita, in Moldova, unde ne asteapta sora Anei cu un vecin din Galati, cu intentia de a tracta KTM-ul. Dar vamesii ucrainieni hotarasc ca galateanul e suspectat de nu stiu ce infractiune; masina si cei doi sunt eliberati din anchete tarziu spre zori. Ora la care, extenuati, sictiriti si infrigurati, eu si Ana am depus de mult armele si am intins cortul pe primii cinci metri patrati din afara zonei de frontiera. Dimineata ne recupereaza o duba antamata in Galati. Bucuria de a fi incheiat o tura scurta dar intensa, in care ne-am depasit obiectivele si ne-am redescoperit atat fiecare in parte cat si impreuna, este sifonata de sosirea non-eroica. Plina cu de toate - drame, zapada, viziunea Himalayei, nomazi, birocratie, Siberia, orase stralucitoare, furtuni de nisip si cate si mai cate, aventura moto Into Asia ia sfarsit. Urmeaza o saptamana in care ne parcam cu regret motocicletele in garaj si ne pregatim bagajele pentru cateva luni pe bicicleta. Pentru ca am facut mii de kilometri suplimentari si o tura pe BAM fata de planul initial, consideram ca am compensat mai mult decat onorabil distanta ramasa dintre Ulaanbaatar si prima destinatie din China. Incepem deci in Beijing. Avertisment! Cei care nu stiu inca daca sa urmareasca o aventura pe bicicleta pe un site despre aventuri cu motocicleta, sunt avertizati ca jurnalul de calatorie care urmeaza poate contine: un oras al viitorului versus un oras interzis disciplina si relaxare feluri de mancare care iti lasa gura apa, printre care cea mai faimoasa pho din lume si omizi mai scumpe decat aurul Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 18, 2014 Autor Share Postat Februarie 18, 2014 iures citadin versus zen rural lapovita in pasuri alpine la peste 5000 de metri in Tibet si furtuni tropicale in Yunnan actiune pe pista care cere tone de carbohidrati Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Into the World Postat Februarie 18, 2014 Share Postat Februarie 18, 2014 o poveste despre cum se traieste in cele mai fotogenice orezarii din lume Cowboy tibetani si un copil mofturos care seamana cu un Ionut mai mic oameni buni ca painea calda o China a armoniilor si una a constrastelor Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 18, 2014 Autor Share Postat Februarie 18, 2014 un dragon de jad ascuns in Yangtze o micro-aventura alpina si o saptamana in coada de peste un loc secret in Vietnam o reuniune pe litoralul Cambogiei … dar stai asa, calatoria inca nu s-a incheiat. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
BikerXX Postat Februarie 18, 2014 Share Postat Februarie 18, 2014 Voi nu traiti degeaba... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CipriAT Postat Februarie 21, 2014 Share Postat Februarie 21, 2014 (editat) Felicitari inca odata!!! Imi pare rau pentru pataniile de pe final, dar asa e viata cu urcusuri si coborasuri... bine ca ati ajuns cu bine acasa, intregi amandoi si ca ati luat drumul la roata din nou!!! Sunt sigur ca va vom urmari la fel, cu sufletul la gura si pe biciclete Am o curiozitate, de fapt un feeling...urmatoarea tura moto va fi pe o japoneza? ca cea din Africa? Drum bun in continuare si sa ne scrieti cat mai curand ... so...??? Editat Februarie 18, 2014 de CipriAT Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 21, 2014 Autor Share Postat Februarie 21, 2014 Salut CipriAT, Ma gândeam sa mai bag un pic de suspans dar mi am dat seama ca i cam penibil. Cu toate cele întâmplate la finalul călătoriei noastre in Asia Centrală consider ca am făcut o alegere foarte inspirata in privinta modelului de motocicleta pentru mine si nici in cazul Anei nu cred ca am ales prost. Ea a reușit sa plece o începătoare de 1,55 si sa revină o motociclista cu peste 20.000km iar eu sa descopăr motocicleta care mi oferă o baza perfecta pentru a pune la cap poate cea mai completa motocicleta de adventure in momentul acesta pe piața. Dupa o pauza in Cambogia pornim in curând spre România cu o escala foarte interesantă iar la sosire am de gând sa încep reparația 690ului si aducerea lui intr o stare mult peste cea de la plecare Revenim cu un prim material din China, dar pana atunci o sa postam poze recente pe contul de instagram. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.