Tura RO-BG-TR-GR-MK-SRB

[redippy]

Uite ca a venit in sfarsit vremea sa auzim si noi cum se spune "motociclism" in alta limba decat a noastra. In planul initial voiam sa calarim pana Roma, dar in urma unor articole de pe acest forum am inceput sa am indoieli serioase ca la noi in Cluj se face cel mai bun kebab, asa ca am decis sa halim unul din tara lui de origine. Participanti:Anca, eu si Rudy, un GS de sase jumate.

Incepem lucrul tacticos, de cu seara, intinzand lantul tocmai in standardele date de un domn inginer de la Bmw, si asezonam totul vartos cu beri, ca sa mearga treaba ca unsa.Ii aruncam apoi in carca la sarmanul Rudy tot ce gasim prin casa. Ajungem la concluzia ca mobila de bucatarie nu mai incape, asa ca de data asta ramane acasa. Rudy behaie, se incovoaie si protesteaza ca ar fi greutatea peste puterile lui. Ba chiar se ridica pe roata fata cand e pus pe cricul central. Mai bagam o bere si ii ignoram necazul. Maine are o zi lunga in fata asa ar face bine sa nu mai protesteze.

Ziua 1 - Romania. Ne trezim la 5 jumate cu gandul de a sari in echipament si a pleca la 6. Suntem oameni de cuvant si reusim...sa plecam ca de obicei pe la vreo 8. Nu-i bai, nu ne zoreste nimeni. Cortul de p cutia din dreapta imi o ofera o relaxare fantastica. Daca nu ajungem seara pana la Vama, asta e. Ne trantim pe marginea drumului si continuam maine. Traseul nu pana in Vama nu e batut in cuie asa ca la intersectiile majore dam cu banul. Pajura in Turda, deci o luam catre Tg Mures. Alegere neinspirata. Prindem un accident major si suntem inghititi in pantecele unei coloane kilometrice. Nu prea am eu chef sa ma reped in depasirea acesteia, stiind cat de permisiva e Politia Romana legat de fluidizarea traficului, dar la indemnul unor colegi moto si chiar a unor soferi, o iau incet, lipa-lipa, pana la locul accidentului. Urat mod de incepe o calatorie lunga, vazand un asemenea necaz, dar ma incurajez in gand "merg tourind, casc ochii si ma feresc de probleme". Pana la Brasov drumul ca-n palma. Aici mai dam odata cu banul si ne pica varianta pe Cheia. Drumul e fabulos, dar o ploaie mocaneasca ne sacaie pana in Ploiesti. De aici urmeaza o parte monotona catre Urziceni-Slobozia, unde atentia imi este captata doar de clinchenitul metalic ce se aude dinspre motor. Nu tin minte sa il mai fi auzit si asta ma ingrijoreaza. Ajung pe autostrada si fac cateva teste. Nu pare sa aiba pierderi de putere si urca zglobiu catre 150, deci varianta cu supapele decalibrate este eliminata. Incercam si noua "autostrada" ce ocoleste Constanta, in fapt un drum cu circulatie pe ambele sensuri si restrictie la 80, lucru de care se ingrijeste o masina de Politie bine camuflata intre coline. Ajungem in Vama dupa cei 750 de km cu fundul mai tabacit decat al Sandrei Romain dar extrem de incantati de hamsiile reci si berea indoita de care o sa avem parte. Si Vama nu ne tradeaza. Vremurile se schimba, si Vama odata cu ele. S-a trecut de la Hippye la Emo, aspect ce ma face sa leg cu deosebita atentie castile si sa ferec lacatul pe cutii. Maine meteorologii ne anunta ca e vreme de motociclism asa ca nu mai prea gasesc argumente pt a prelungii sederea in Vama Veche.

[mony]

Frumos !

Asteptam continuarea povestii.

De la ce era clinchenitul metalic ?

[redippy]

Ziua 2,3 - Bulgaria

Ne trezim si dau un telefon acasa sa ma informez ce poate fi sunetul metalic de la motor. " E posibil sa fie lantul de distributie...". "Si pot continua asa?". "Discutabil. Trebuie intins dar daca e pe pastile nu prea ai ce sa ii faci". Asa ca, in mod clasic incerc sa ignor problema si incepem corvoada pt care as plati oricand un om numai sa ma scape de ea - facutul bagajelor si legatul lor pe motocicleta. Oricat am incercat sa ne perfectionam, tot nu am reusit pana la sfarsitul calatoriei sa plecam mai repede de 2 ore fata de cum ne trezeam.

Dupa lalaiala de dimineata, o luam catinel catre frontiera cu fratii nostrii bulgari.

Trecem fara probleme si alunecam incetisor catre in jos de-a lungul Marii Negre. Planul pe azi e sa vizitam orasul vechi Nessebar si apoi sa gasim un loc de campat la sud de Sozopol. Meteorologii ne-au pacalit din nou si nori negrii se vad in zare. Oprim si punem costumele. Ce gand intelept. In cateva minute ploaia e pe noi si ne insoteste pana dupa Varna. La intrare in Nessebar vad un atelier moto si sper sa lamuresc problema legata de sunetul motorului, dar bariera lingvistica dintre popoarele noastre ma impiedica sa o fac. Apare si patronul, iar cu ajutorul limbii lui Shakespeare reusim sa ajungem la o concluzie. "It's not a new engine, so it sounds normal to me". Merci patroane, sa ne traiesti, mi-ai luat o piatra de pe inima. Sunt bucuros de parca mi-ar fi reparat masinaria. Parca nici nu mai suna cum suna, daca isi baga urechea un profesionist intr-ale scuterelor.

Nessebar e un oras minunat, dar extrem de aglomerat. Ruine, biserici bizantine, stradute intortocheate, case de lemn.

Nu e un loc de vazut in doua - trei ore cat avem noi la dispozitie. Aici merita sa stai la o seama de beri, dar timpul si Rudy sunt dusmani ai acestui gand al meu, asa ca o lasam pe alta data si ii dam forja pe un drum extrem de aglomerat catre Burgas. In oras, traficul se transforma intr-un blocaj complet din care reusesc sa scap cu ajutorul unui taximetrist binevoitor si iata-ne in drum spre sudul litoralului bulgaresc. Trecem pe langa un castel in constructie al unui viitor tzar si realizez ca incepe sa imi placa tara asta tot mai mult.

In urma unui articol citit pe acest forum, decidem sa cautam campingul Arapya de langa Tzarevo. Il gasim si ma cufund instant intr-o stare de relaxare totala. Locul e idilic. Campam pe o cornisa intre rulote si avem in fata o priveliste superba.

E genul de loc de unde nu te mai dai dus. Ai tot ce iti trebuie aici. Peisaje, oameni de calitate, mancare excelenta, preturi decente iar doua Burgasko si Kamenitza reci fac sa se incheie ziua aprope de perfectiune.

A doua zi exploram imprejurimile iar locul nu se dezminte.

Iar plaja e perfecta daca te insoteste si o bere locala.

 

Ziua 4,5,6 - Turcia

Azi e ziua cea mare. Trebuie sa ajungem in punctul culminant al calatoriei - orasul lui Constantin cel Mare. O luam catre punctul de frontiera de la Kapitan Andreevo. Parasim Arapya cu multe regrete si cu promisiunea ca o sa ne intoarcem intr-o zi, poate cu o rulota. Vremea e absolut superba si renunt la geaca ramanand doar in armura, decizie ce o voi regreta mai tarziu. Cei 60 de km pana la frontiera te poarta printr-o frumoasa zona impadurita, dar soseaua nu imi permite sa ma uit pe laturi si imi testeaza suspensiile la maxim. Ajungem la frontiera. Nu prea stiu care e procedura si tot dau inainte pana la ultimul pichet cu bariera. Sunt poftit sa intorc si sa imi rezolv cele trei stampile de care am nevoie pt accesul in Turcia. Usor de zis sa intorci, dar cand ai o vaca incarcata de peste 200 de kile si esti intr-o panta cu botul in bariera devine problematic. Imi fac eu curaj si incerc dar vorba aia, greu la deal. Granicerului ii se face mila de mine si ridica bariera. Intorc tacticos pe taram otoman si intru iar in zona dintre frontiere. Primele doua stampile se rezolva rapid, dar a treia imi da fiori - controlul bagajelor. Daca ma pun astia sa desfac tot, imi ia cel putin o ora sa reimpachetez si sa leg tot. La fel gandeste si functionarul care imi pune stampila fara nici cea mai sumara verificare si imi intinde pasapoartele cu un ranjet satisfacut de ce mare favor imi face. Si intr-adevar e mare. Inapoi la pichet si bariera se ridica. Bine te gasim Turcia...din nou.

Drumul difera total fata de cel bulgaresc. Doua benzi ca-n palma si nici o localitate cale de vreo 40 de kilometri. As calca-o nitel, dar gandul amenzilor usturatoare ma linisteste si ma face sa adopt viteza in jur de 90/h. Si tot asa pana la Kırklareli cand da nenorocirea peste noi. Il vad cum vine hotarat in camioneta lui Ford Tranzit de pe un drum lateral fara nici cea mai vaga intentie de a-mi acorda prioritate. Nu-i bai, sunt obisnuit. Ca motociclist ai prioritate cand ti se da, nu-i asa? Si imi scot mana din gaz si o pun pe frana cu gandul sa incetinesc si sa trec prin spatele lui dupa ce imi va fi taiat calea. Dar nu. Isi intoarce privirea spre mine exact cand trece de semnul "DUR" (STOP). Ma vede. Nuuuuu, nu face asta....nu te oprii....du-te daca tot te-ai bagat. Prea tarziu. Omul meu franeaza in mijlocul drumului si ocupa ambele benzi de pe sens. De aici totul devine "slow motion". Franarea aia de urgenta ce am tot exersat-o devine pura teorie si blochez instant spatele. Numar clipele pana la impact si par sa nu se mai termine. Cadem glorios cu 3-4 metri inainte si de scurgem blajin intre roti sub camioneta. E clar ca nu sunt pregatit psihic pt asta. Eu merg touring, responsabil, cu o sotie in spate si un copil ce ma asteapta acasa. Nu ma aventurez si nu risc nimic. Am sute de mii de kilometrii facuti fara evenimente majore, deci stiu teoretic sa intuiesc si traficul. Poi atunci cum zdama-sii nu am reusit sa previn asta. Ei, turcule cum m-ai pacalit tu...Ne taram de sub camioneta, ridicam motorul si incepem sa evaluam: Anca - contuzie la sold, deci poate continua, eu - contuzie la sold, polish la antebratul stang (la care eu nu am muncit atat de mult ca domnul de pe Tg. Ocna) si la cotul drept, deci pot continua, Rudy - polish la parbriz ,crashbar, o cutie laterala si fractura de maneta ambreaj, deci el nu poate continua.

Uhhhh, imi vine sa imi plang in pumni. Nu am maneta de rezerva. Unul dintre turci stie engleza si incerca sa ma linisteasca.Ii intreb daca nu ar trebui sa chemam politia dar imi raspunde in cor intreaga galerie lui Galatasaray - nuuuuu. Imi spune sa mergem in Kirklareli care e la vreo 2 km si ca acolo rezolvam problema. Pai cu ce, ca nu pot pleca de pe loc. Cu camioneta faptasului, evident. O las pe Anca langa pacientul ranit, alaturi de gasca de gura-casca ce s-a format in cateva minute si plecam. E clar ca oamenii nu stiu pe ce planeta se afla si intreaba din poarta in poarta ceva de dedeslusit pt mine. Intr-un final aterizam in fata la un fel de bodega unde isi faceau veacul o alta gasca de pierde-vara. E Ramazan pe aici asa ca nu se omoara oamenii cu activitatile fizice. Il gasim si pe Marele Mester din localitate care imi spune intr-o engleza aproximativa "wait, moment". Wait eu si mai mult, ca solutii nu prea am. Si iata-l cum se intoarce triumfator cu o maneta de scuter si ma pofteste pe locul din spate al unei capre de 50 cm cubi. Pornim hotarati spre locul crimei dar dupa vreo 200 de metri Marele Mester opreste si ma pofteste pe capra altui scuterist din gasca ce s-a format la bodega si vine cu noi sa vada cum s-a putut intampla una ca asta, tocmai langa oraselul lor. Motivul mutarii mele parea fi lipsa de putere a monstrului care de duce pe amandoi cu fantastica iuteala de aproximativ 20 km/h

Marele Mester nu a nimerit sculele potrivite, si avem noroc ca am luat tot ce am gasit scula prin casa. Suruburile originale nu mai potrivesc, dar gasim in bagaj si suruburi potrivite. Gata, am maneta noua. Fac un test si pare in regula. E cam departe de ghidon si trebuie sa imi intind serios degetele dupa ea dar functioneaza si imi pot continua drumul. Camionagiul imi intinde bucuros mana ca a scapat ieftin si da sa plece. Il opresc si ii spun ca nu suntem tocmai ok. Nu am de gand sa ii cer bani pt juliturile lui Rudy si ale noastre, dar macar pt o maneta noua sa nu scot tot eu banii din buzunar. Imi da 50 de lire (cca 20 euro) calcul ce se dovedeste eronat din partea mea, pt ca o maneta originala e vreo 40 de euro. Asta e. Sunt bucuros ca putem sa o intindem de acolo si sa ne vedem de drum spre Stambul. Pe drum ma incearca sentimente ciudate si parca imi e frica sa conduc. Oprim la o benzinarie si o informez pe Anca de schimbarea de plan. Nu mai mergem de-a lungul coastei Marii Marmara ci ne urcam pe autostrada. Ma simt mai in siguranta acolo. Zis si facut. Luam cu 10 euro un card KGS si ii dam bataie. Autostrada intradevar ma mai linisteste, dar cu cat ne apropiem de Istambul traficul de inteteste. Intram in aria metropolitana si aici traficul o ia razna bine de tot. Schimbari de benzi fara semnalizare la viteze ametitoare, forfota, du-te, franeaza, claxoane ce mai - o nebunie. Juri ca toti soferii din Turcia si-au luat carnetul la Pitesti. Coboram de pe autostrada si o rugam pe Ioana, vocea de serviciu a GPS-ului si ne lumineze incurcatele cai ale Stambului. Ea saraca le-ar lumina, dar nu stie ca se apropie seara, e Ramazan si se blocheaza o multime de strazi in Sultanahmet. Si da-i si du-te, ia-te dupa autocare, pana ne trezim in fata Palatului Topkapi si langa Aya Sofia. Ioana e complet zapacita si vrea sa ma bage in multime. Renunt la orgoliul masculin si decid sa intreb unde e strada asta a mea. Stiu ca e aproape dar vad ca nu am acces la ea. Si iata-i cum apar cei doi vanzatori ambulanti pe care o sa ii intreb. Nu apuc pt ca sunt eu intrebat de unde sunt. "Aaaa Romania, ce faci? bine?" "Pai nu is asa bine si vreau aflu pe unde sa o iau catre hotel". "Ai numarul de telefon al hotelului?". "Da, uite-l". Din momentul ala va jur ca a inceput un serial de comedie de nu te puteai opri din ras. Nu stiu cati ati vazut "Don't mess with the Zohan" dar cand a inceput unul sa ii dicteze numarul de telefon celuilat am explodat. E clar faza din film. Astia fac misto de noi. Sifir-sifir, yehdi-yehdi...si numere nu se mai termina. Nu ne putem abtine si radem zgomotos. Ajutoarele noastre nu inteleg, deci nu au facut-o cu intentie. Vin si informatiile dorite prin telefon si nu sunt de bun augur. O iei pe aici, inconjuri pe dincolo si ne trezim din nou pe un pasaj pietonal fix in capatul Hipodromului antic. Vad un politist si ma apropii sfios, ca sa nu se apropie el curajos. Omul ma lamureste dar ma obiga sa fac stanga pe interzis. Il intreb daca pot si primesc un raspuns ce chiar imi lumineaza ziua asta de rahat cu cocos: "foreign turist - no problem". Si intr-adevar nu sunt. Gasim hotelul, ne cazam, legam calul de zabrelele de la demisol si iesim sa vedem ce o fi asa de minunat la orasul asta. Pai ne arata el ce este. O splendoare formata din cladiri, culori, oameni, mirosuri...iti vine sa innebunesti. Iar cum era deja se lasa seara asistam in direct la campionatul mondial de gatit si mancat in aer liber. Timpul se opreste si incep toti sa infulece de parca ar fi ultima lor masa. Pe strada, in parcuri, terase, restaurante, pe malul Bosforului, peste tot sa mananca cu disperare, iar noi, flamanzi, dupa toate intamplarile de azi ne integram perfect in tot acest spectacol. Plecam noaptea spre hotel si ne culcam cu gandul ca acest oras isi merita tributul.

Urmatoarele doua zile petrecute aici sunt clasice. Vizite la moscheile Yeni Cami, Blue Mosque, Mehmed al II -lea, Palatul Topkapi, Grand Bazar, trecut Bosforul in Asia, admirat motoarele politiei, cunoscut tot felul de oameni (sa traiesti dom' profesor de istorie din Iran) si nu in ultimul rand mancat. De toate si pana la refuz la preturi uneori ridicole. Ador orasul asta. Cred ca e singurul loc de pe planeta asta unde kitch - ul nu pare a fi kitch. anbul University.JPG]

Editat August 24, 2011 de redippy

[monsteristu']

mai zi nene, nu te opri.

[redippy]

Ziua 2,3 - Bulgaria

Ne trezim si dau un telefon acasa sa ma informez ce poate fi sunetul metalic de la motor. " E posibil sa fie lantul de distributie...". "Si pot continua asa?". "Discutabil. Trebuie intins dar daca e pe pastile nu prea ai ce sa ii faci". Asa ca, in mod clasic incerc sa ignor problema si incepem corvoada pt care as plati oricand un om numai sa ma scape de ea - facutul bagajelor si legatul lor pe motocicleta. Oricat am incercat sa ne perfectionam, tot nu am reusit pana la sfarsitul calatoriei sa plecam mai repede de 2 ore fata de cum ne trezeam.

Dupa lalaiala de dimineata, o luam catinel catre frontiera cu fratii nostrii bulgari.

Trecem fara probleme si alunecam incetisor catre in jos de-a lungul Marii Negre. Planul pe azi e sa vizitam orasul vechi Nessebar si apoi sa gasim un loc de campat la sud de Sozopol. Meteorologii ne-au pacalit din nou si nori negrii se vad in zare. Oprim si punem costumele. Ce gand intelept. In cateva minute ploaia e pe noi si ne insoteste pana dupa Varna. La intrare in Nessebar vad un atelier moto si sper sa lamuresc problema legata de sunetul motorului, dar bariera lingvistica dintre popoarele noastre ma impiedica sa o fac. Apare si patronul, iar cu ajutorul limbii lui Shakespeare reusim sa ajungem la o concluzie. "It's not a new engine, so it sounds normal to me". Merci patroane, sa ne traiesti, mi-ai luat o piatra de pe inima. Sunt bucuros de parca mi-ar fi reparat masinaria. Parca nici nu mai suna cum suna, daca isi baga urechea un profesionist intr-ale scuterelor.

Nessebar e un oras minunat, dar extrem de aglomerat. Ruine, biserici bizantine, stradute intortocheate, case de lemn.

Nu e un loc de vazut in doua - trei ore cat avem noi la dispozitie. Aici merita sa stai la o seama de beri, dar timpul si Rudy sunt dusmani ai acestui gand al meu, asa ca o lasam pe alta data si ii dam forja pe un drum extrem de aglomerat catre Burgas. In oras, traficul se transforma intr-un blocaj complet din care reusesc sa scap cu ajutorul unui taximetrist binevoitor si iata-ne in drum spre sudul litoralului bulgaresc. Trecem pe langa un castel in constructie al unui viitor tzar si realizez ca incepe sa imi placa tara asta tot mai mult.

In urma unui articol citit pe acest forum, decidem sa cautam campingul Arapya de langa Tzarevo. Il gasim si ma cufund instant intr-o stare de relaxare totala. Locul e idilic. Campam pe o cornisa intre rulote si avem in fata o priveliste superba.

E genul de loc de unde nu te mai dai dus. Ai tot ce iti trebuie aici. Peisaje, oameni de calitate, mancare excelenta, preturi decente iar doua Burgasko si Kamenitza reci fac sa se incheie ziua aprope de perfectiune.

A doua zi exploram imprejurimile iar locul nu se dezminte.

Iar plaja e perfecta daca te insoteste si o bere locala.

 

Ziua 4,5,6 - Turcia

Azi e ziua cea mare. Trebuie sa ajungem in punctul culminant al calatoriei - orasul lui Constantin cel Mare. O luam catre punctul de frontiera de la Kapitan Andreevo. Parasim Arapya cu multe regrete si cu promisiunea ca o sa ne intoarcem intr-o zi, poate cu o rulota. Vremea e absolut superba si renunt la geaca ramanand doar in armura, decizie ce o voi regreta mai tarziu. Cei 60 de km pana la frontiera te poarta printr-o frumoasa zona impadurita, dar soseaua nu imi permite sa ma uit pe laturi si imi testeaza suspensiile la maxim. Ajungem la frontiera. Nu prea stiu care e procedura si tot dau inainte pana la ultimul pichet cu bariera. Sunt poftit sa intorc si sa imi rezolv cele trei stampile de care am nevoie pt accesul in Turcia. Usor de zis sa intorci, dar cand ai o vaca incarcata de peste 200 de kile si esti intr-o panta cu botul in bariera devine problematic. Imi fac eu curaj si incerc dar vorba aia, greu la deal. Granicerului ii se face mila de mine si ridica bariera. Intorc tacticos pe taram otoman si intru iar in zona dintre frontiere. Primele doua stampile se rezolva rapid, dar a treia imi da fiori - controlul bagajelor. Daca ma pun astia sa desfac tot, imi ia cel putin o ora sa reimpachetez si sa leg tot. La fel gandeste si functionarul care imi pune stampila fara nici cea mai sumara verificare si imi intinde pasapoartele cu un ranjet satisfacut de ce mare favor imi face. Si intr-adevar e mare. Inapoi la pichet si bariera se ridica. Bine te gasim Turcia...din nou.

Drumul difera total fata de cel bulgaresc. Doua benzi ca-n palma si nici o localitate cale de vreo 40 de kilometri. As calca-o nitel, dar gandul amenzilor usturatoare ma linisteste si ma face sa adopt viteza in jur de 90/h. Si tot asa pana la Kırklareli cand da nenorocirea peste noi. Il vad cum vine hotarat in camioneta lui Ford Tranzit de pe un drum lateral fara nici cea mai vaga intentie de a-mi acorda prioritate. Nu-i bai, sunt obisnuit. Ca motociclist ai prioritate cand ti se da, nu-i asa? Si imi scot mana din gaz si o pun pe frana cu gandul sa incetinesc si sa trec prin spatele lui dupa ce imi va fi taiat calea. Dar nu. Isi intoarce privirea spre mine exact cand trece de semnul "DUR" (STOP). Ma vede. Nuuuuu, nu face asta....nu te oprii....du-te daca tot te-ai bagat. Prea tarziu. Omul meu franeaza in mijlocul drumului si ocupa ambele benzi de pe sens. De aici totul devine "slow motion". Franarea aia de urgenta ce am tot exersat-o devine pura teorie si blochez instant spatele. Numar clipele pana la impact si par sa nu se mai termine. Cadem glorios cu 3-4 metri inainte si de scurgem blajin intre roti sub camioneta. E clar ca nu sunt pregatit psihic pt asta. Eu merg touring, responsabil, cu o sotie in spate si un copil ce ma asteapta acasa. Nu ma aventurez si nu risc nimic. Am sute de mii de kilometrii facuti fara evenimente majore, deci stiu teoretic sa intuiesc si traficul. Poi atunci cum zdama-sii nu am reusit sa previn asta. Ei, turcule cum m-ai pacalit tu...Ne taram de sub camioneta, ridicam motorul si incepem sa evaluam: Anca - contuzie la sold, deci poate continua, eu - contuzie la sold, polish la antebratul stang (la care eu nu am muncit atat de mult ca domnul de pe Tg. Ocna) si la cotul drept, deci pot continua, Rudy - polish la parbriz ,crashbar, o cutie laterala si fractura de maneta ambreaj, deci el nu poate continua.

Uhhhh, imi vine sa imi plang in pumni. Nu am maneta de rezerva. Unul dintre turci stie engleza si incerca sa ma linisteasca.Ii intreb daca nu ar trebui sa chemam politia dar imi raspunde in cor intreaga galerie lui Galatasaray - nuuuuu. Imi spune sa mergem in Kirklareli care e la vreo 2 km si ca acolo rezolvam problema. Pai cu ce, ca nu pot pleca de pe loc. Cu camioneta faptasului, evident. O las pe Anca langa pacientul ranit, alaturi de gasca de gura-casca ce s-a format in cateva minute si plecam. E clar ca oamenii nu stiu pe ce planeta se afla si intreaba din poarta in poarta ceva de dedeslusit pt mine. Intr-un final aterizam in fata la un fel de bodega unde isi faceau veacul o alta gasca de pierde-vara. E Ramazan pe aici asa ca nu se omoara oamenii cu activitatile fizice. Il gasim si pe Marele Mester din localitate care imi spune intr-o engleza aproximativa "wait, moment". Wait eu si mai mult, ca solutii nu prea am. Si iata-l cum se intoarce triumfator cu o maneta de scuter si ma pofteste pe locul din spate al unei capre de 50 cm cubi. Pornim hotarati spre locul crimei dar dupa vreo 200 de metri Marele Mester opreste si ma pofteste pe capra altui scuterist din gasca ce s-a format la bodega si vine cu noi sa vada cum s-a putut intampla una ca asta, tocmai langa oraselul lor. Motivul mutarii mele parea fi lipsa de putere a monstrului care de duce pe amandoi cu fantastica iuteala de aproximativ 20 km/h

Marele Mester nu a nimerit sculele potrivite, si avem noroc ca am luat tot ce am gasit scula prin casa. Suruburile originale nu mai potrivesc, dar gasim in bagaj si suruburi potrivite. Gata, am maneta noua. Fac un test si pare in regula. E cam departe de ghidon si trebuie sa imi intind serios degetele dupa ea dar functioneaza si imi pot continua drumul. Camionagiul imi intinde bucuros mana ca a scapat ieftin si da sa plece. Il opresc si ii spun ca nu suntem tocmai ok. Nu am de gand sa ii cer bani pt juliturile lui Rudy si ale noastre, dar macar pt o maneta noua sa nu scot tot eu banii din buzunar. Imi da 50 de lire (cca 20 euro) calcul ce se dovedeste eronat din partea mea, pt ca o maneta originala e vreo 40 de euro. Asta e. Sunt bucuros ca putem sa o intindem de acolo si sa ne vedem de drum spre Stambul. Pe drum ma incearca sentimente ciudate si parca imi e frica sa conduc. Oprim la o benzinarie si o informez pe Anca de schimbarea de plan. Nu mai mergem de-a lungul coastei Marii Marmara ci ne urcam pe autostrada. Ma simt mai in siguranta acolo. Zis si facut. Luam cu 10 euro un card KGS si ii dam bataie. Autostrada intradevar ma mai linisteste, dar cu cat ne apropiem de Istambul traficul de inteteste. Intram in aria metropolitana si aici traficul o ia razna bine de tot. Schimbari de benzi fara semnalizare la viteze ametitoare, forfota, du-te, franeaza, claxoane ce mai - o nebunie. Juri ca toti soferii din Turcia si-au luat carnetul la Pitesti. Coboram de pe autostrada si o rugam pe Ioana, vocea de serviciu a GPS-ului si ne lumineze incurcatele cai ale Stambului. Ea saraca le-ar lumina, dar nu stie ca se apropie seara, e Ramazan si se blocheaza o multime de strazi in Sultanahmet. Si da-i si du-te, ia-te dupa autocare, pana ne trezim in fata Palatului Topkapi si langa Aya Sofia. Ioana e complet zapacita si vrea sa ma bage in multime. Renunt la orgoliul masculin si decid sa intreb unde e strada asta a mea. Stiu ca e aproape dar vad ca nu am acces la ea. Si iata-i cum apar cei doi vanzatori ambulanti pe care o sa ii intreb. Nu apuc pt ca sunt eu intrebat de unde sunt. "Aaaa Romania, ce faci? bine?" "Pai nu is asa bine si vreau aflu pe unde sa o iau catre hotel". "Ai numarul de telefon al hotelului?". "Da, uite-l". Din momentul ala va jur ca a inceput un serial de comedie de nu te puteai opri din ras. Nu stiu cati ati vazut "Don't mess with the Zohan" dar cand a inceput unul sa ii dicteze numarul de telefon celuilat am explodat. E clar faza din film. Astia fac misto de noi. Sifir-sifir, yehdi-yehdi...si numere nu se mai termina. Nu ne putem abtine si radem zgomotos. Ajutoarele noastre nu inteleg, deci nu au facut-o cu intentie. Vin si informatiile dorite prin telefon si nu sunt de bun augur. O iei pe aici, inconjuri pe dincolo si ne trezim din nou pe un pasaj pietonal fix in capatul Hipodromului antic. Vad un politist si ma apropii sfios, ca sa nu se apropie el curajos. Omul ma lamureste dar ma obiga sa fac stanga pe interzis. Il intreb daca pot si primesc un raspuns ce chiar imi lumineaza ziua asta de rahat cu cocos: "foreign turist - no problem". Si intr-adevar nu sunt. Gasim hotelul, ne cazam, legam calul de zabrelele de la demisol si iesim sa vedem ce o fi asa de minunat la orasul asta. Pai ne arata el ce este. O splendoare formata din cladiri, culori, oameni, mirosuri...iti vine sa innebunesti. Iar cum era deja se lasa seara asistam in direct la campionatul mondial de gatit si mancat in aer liber. Timpul se opreste si incep toti sa infulece de parca ar fi ultima lor masa. Pe strada, in parcuri, terase, restaurante, pe malul Bosforului, peste tot sa mananca cu disperare, iar noi, flamanzi, dupa toate intamplarile de azi ne integram perfect in tot acest spectacol. Plecam noaptea spre hotel si ne culcam cu gandul ca acest oras isi merita tributul.

Urmatoarele doua zile petrecute aici sunt clasice. Vizitat moscheile Yeni Cami, Blue Mosque, Mehmed al II -lea, Palatul Topkapi, Grand Bazar,Bazarul Egiptean, trecut Bosforul in Asia, admirat motoarele politiei, baut cafea turceasca, negociat nimicuri, dezbatut problema lui Hagi ca antrenor, mangaiat pisici maidaneze, scuipat in Cornul de Aur, cunoscut tot felul de oameni (sa traiesti dom' profesor de istorie din Iran) si nu in ultimul rand mancat. De toate si pana la refuz, la preturi uneori ridicole. Supa de linte si ciorba de peste te fac sa plangi langa ele iar kebabul traditional pe carbuni imi da certitudinea ca e peste cel din Cluj. Noaptea e un spectacol continuu, cu muzica, dans, teatru, spectacole Sufi, totul intr-o explozie de lumina si culoare. Pe langa faptul ca turcii dunt foarte nationalisti si vezi peste tot arborat steagul stiu sa isi puna in valoare foarte bine si istoria. O istorie cu adevarat impresionanta, pe care noi, din nefericire am perceput-o la scoala trunchiat. Ador orasul asta. Cred ca e singurul loc de pe planeta asta unde kitch - ul nu pare a fi kitch. E genul de loc unde agitatia te linisteste si chiar te relaxeaza. anbul University.JPG]

[mony]

Frumos. Cand am fost in iunie in Istanbul nu am vazut niciun truc imbracat asa, ca un pasa.

Foarte tare... si un up pentru continuarea povestii.

[redippy]

Ziua 7,8,9 – Grecia

Ne trezim din nou cu noaptea in cap pe la vreo 9. Azi o sa ajungem in Yunanistan (sugubati mai sunt turcii astia). Legam bagajele, ne luam ramas bun de la gazdele noastre si o rugam pe Ioana sa ne scoata cat mai repede din traficul infernal. Se conformeaza si ne scoate pe o ruta superba de-a lungul Golden Hornului. Plecam din orasul unde Hagi este un zeu, cu regretul ca nu e mai aproape de noi sa il putem vizita mai des. Ah, cat de frumos esti tu, mai Bizantule.

Pe autostrada se aprinde becul la benzina. Intram in prima benzinarie si luam o teapa de zile mari. Cica nu merge sistemul de plata electronic si trebuie platit cash. Lire nu mai avem asa ca platim in euro la chilipirul de 2,3 euro /litru. Pentru ca prostul nu e prost destul daca nu e si credul, punem botul la afirmatia benzinarului ca nu mai avem benzinarii vreo 50 de km si bagam sa fie, dupa care ne uitam cu ochii injectati de ura la fiecare benzinarie pe langa care trecem, dupa doar cativa km. La frontiera scapam din nou de control, dar trebuie sa completam un chestionar, cum ca ne-a placut tara si am spart o gramada de bani in ea. Iesim din Turcia nu inainte de a transmite un cordial “gule-gule” fiecarui vames in parte. Sa ne revedem sanatosi Turcie draga.

Yasas Hellas. Bine te regasim.

Prima oprire o facem langa Alexandroupoli, intr-un satuc numit Makri. Ne-am mai ratacit odata pe aici acum cativa ani si am fost ospatati regeste la mica taverna din centru. Makrinezii nu se dezmint nici acum si mancam pana la refuz la jumate pretul fata de statiuni. Ne rostogolim pana la motocicleta si pornim catre orasul antic Phillipi. Vrem sa analizam tactic ce greseli au putut comite Brutus si Cassius de au pierdut in fata lui Octavian si Marc Antoniu. Nu aflam mare lucru pt ca mlastina unde a avut loc batalia nu e de interes istoric si nu e promovata. In schimb orasul Phillipi, prosper in antichitate, situat pe faimoasa Via Egnatia, are cateva lucruri interesante printre care un amfiteatru si Inchisoarea Sfantului Pavel. Aici se spune ca ar fi predicat intaia oara pe taram european Sfantul, dar se pare ca “ Epistola catre Filipeni”, nu prea a avut trecere la “filipinezi” si acestia l-au varat la mititica.

Incalecam cu gandul de a ajunge cat mai aproape de Salonic, dar o furtuna de zadarniceste planurile. Benzinarul amabil din statia unde ne adapostim, ne ajuta si ne gaseste pe internet doua campinguri in apropiere. Sunt vreo 40 de km pana la primul dar pe autostrada treaba merge repede. Autostrada e superba in zona asta la nord de Kavala. Ajungem in Nea Iraklitsa si campam in campingul “Paradiso”. Numele e predestinat, pt e foarte frumos aici si decidem sa mai ramanem o zi. Hotarare excelenta pt ca si incep sa imi umflu capul cu fratii Mythos, Amstel si Heineken de la un magazin din apropiere.

Tot aici invat si o lectie valoroasa - mananci intotdeauna din locul unde vezi ca e plin de lume. Am testat cum e musakaua arsa si reincalzita, pe o terasa unde eram doar noi si trei pisici, extrem de incantate de norocul ce a dat peste ele cu musakaua mea.

Azi plecam acasa. Nu, nu in Romania ci in Paralia neica. E mica noastra Mamaia de pe teritoriu grecesc. Nu sunt un fan al statiunii dar are cateva avantaje care nu pot fi neglijate: cazare ieftina, nu mai trebuie sa impachetam dimineata si in plus e un excelent punct de a porni catre tara datorita infrastructurii. Legam bagajele si ne bagam devreme la somn ca maine e ziua cea lunga.Intentionam sa facem vreo 700 de km sa ajungem in tara. Si Rudy e multumit de alegere. Se culca linistit in curte sub vita de vie a gazdelor noastre.

Ziua 10 – Macedonia, Serbia, Romania

Ne trezim pe la 5 jumate cu acelasi gand ca si in prima zi a calatorie noastre – sa plecam la 6. Se vede ca ne-am perfectionat si de data asta reusim sa plecam aproape la 7. Pe autostrada avem parte de o prima surpriza neplacuta. Grecii, in dragostea lor nemarginita ce o poarta poporului macedonean ex-iugoslav, “uita” sa puna indicatoare catre aceasta tara si ratam iesirea de pe autostrada. Vocea suava a Ioanei nu ne poate incuraja pentru ca si-a dat obstescul sfarsit undeva catre iesirea din Turcia si acum refuza cu incapatanare sa ne mai furnizeze sfaturi. Intram in Salonic unde un taximetrist imi spune ca trebuie sa caut indicatoare cu Evroni daca vreau sa ajung in “Skopija”. Ma conformez si gasesc drumul cel bun. 40 de km in plus nu mai conteaza. Sunt numai buni de inviorare.

Intram in Macedonia, nu inainte de a ne minuna de preturile prohibitive din duty-freeul de acolo.

Macedonia e deosebit de frumoasa pe valea raului Vardar. Viaducte, munti, tunele, curbe. Doar o vrabiuta ce se bate de umarul meu ma mai trezeste din admiratie si ma face sa fiu mai atent la sosea. Traversam in mai putin doua ore tara si raman cu sentimental ca vreau sa ma intorc si sa ma mai dau o tura.

Intrarea in Serbia e desprinsa parca din filmele lui Emir Kusturica. O turma de aproximativ 20 de cetateni, parte a unei minoritati indoielnice, se catara pe orice masina ce opreste vama in dorinta de a obtine o seama de euroi. Vine si randul meu, dar eu nu sunt un bun contributor la bunastarea acestei etnii. Pai daca tot nu vreau sa dau nimic, sunt invitat sa imi turez macar nitel motorul. Nu ma conformez nici acestei cereri si reusesc intr-un final sa ma strecor in Serbia.

Pe drum prindem un accident extrem de urat, in care sunt implicate vreo 4-5 masini mici si un tir. Ma iau dupa coloana de masini care intoarce si vizitez cale de vreo 25 de km toate satele din sudul Serbiei, lucru ce imi intareste convingerea ca zona rurala din Serbia si Bulgaria e exact prelungirea Romaniei. Drumuri puscate, arhitectura bizara si cetateni turmentati la ora 12 in amiaza mare. Ajungem pe autostrada intr-un final si ii dam forja pana dupa Nis. Oprim pe drum la un “King Burger”, rivalul de moarte sarbesc al lui Burger King, simtim pe propria piele ca iubirea frateasca romano-sarba tine doar pana la gasirea fraierului. Pe sistemul clasic ca nu merge plata cu cardul si dinari nu avem, decartam 10 euro pe doua sandwich-uri si doua cola. Nu-i bai, doara bani avem garla. Sunt intrebat daca le dorim la toaster sau la microunde. Optez pt toaster si la toaster le baga omul meu, numai ca probabil uita sa il bage in prize si imi sunt servite reci. Nu sunt un tip irascibil, dar aici clachez. Trantesc reciturile pe tejghea si il somez pe ciubucar sa le incalzeasca ca lumea daca tot face un ciubuc de pe fraierii de motociclisti din Romania. Se conformeaza si dupa cateva minute vine cu ele incalzite. Acum parca aluneca mai usor. Nu stiu daca se trage de la faptul ca is calde sau de la flegmele cu care presupun ca le-a asezonat, dar mai prindem la viata si ne putem vedea de drum. Pana la Nis soseaua sarbeasca nu mi-a lasat urme adanci in memorie, dar de aici incolo, pe Valea Timocului si pana la Cazanele Dunarii peisajul devine captivant. Noroc cu asfaltul turnat pe vremea lui Tito ca te tine conectat la evenimente. Intru intr-o serie de cratere cu vro 90/h si suspensia fata nu mai reuseste sa isi faca datoria. Se loveste in capat si imi da un recul in brate de imi sare ghidonul din mana. Suntem aproape sa lingem podeaua a doua oara. Reusesc sa capturez ghidonul si ne redresam. Uh, ne-a trecut glontul pe langa ureche. Trebuie sa o las mai moale si fiu mai atent, dar caldura insuportabila ma moleseste. Transpir si in mers, dar Portile de Fier sunt tot mai aproape si gandul ca intram in tara ma face sa uit de caldura. Drumul ne poarta pe malurile Dunarii si ne vedem tara. Good bye Serbia.

Ura, suntem in tara.

Raman uimit de splendoarea peisajului de la Cazane. Frumoasa tara avem si noi.

Constatam ca am avut un ritm peste asteptari. Voiam sa innoptam undeva in zona Cazanelor dar e abia ora 5, iar dorul de casa si lenea de a mai despacheta odata cortul ma fac sa imi incolteasca in minte ideea ca putem ajunge azi pana in Cluj. Ma simt bine, deci nu vad nici un motiv sa nu incercam. Anca nici nu vrea sa auda in prima faza, de teama sa nu comit erori din cauza oboselii. Ajungem la concluzia sa mergem cat putem iar cand incepe sa se intunece o-m vedea. Calitatea soselei catre Caransebes ne ajuta si doar o noua ploaie ne scoate un pic din ritm, dar tot avansam si casa pare tot mai aproape. Intunericul ne prinde de-a binelea catre Sebes dar nu mai e cale de intoarcere. Detest sa conduc noaptea. Farurile imi dau reflezii bizare in casca si sunt nesigur, asa ca imi iau antemergator cate o masina cu un ritm constant in jur de 80-90. Obosela incepe sa isi spuna cuvantul asa ca oprim la niste prieteni in Aiud la o cafea. Atmosfera e placuta si stam aproape doua ore, deci e cazul sa incalecam si sa terminam si ultima etapa a calatoriei. Si o terminam pe la unu noaptea dupa o forja de aproape 1100 de km.

Asa s-a incheiat calatoria noastra. Sase tari frumoase, 3265 de km parcursi si un buget care sa nu ne faca sa luam laptele de la gura copilului.

Ramane doar regretul acelui eveniment din Turcia ca m-a facut la un moment dat sa am serioase indoielei daca voi mai continua motociclismul de sosea sau o sa trec la cross, dar pasiunea e prea puternica ca sa o poti abandona asa usor.

[November]

Felicitari! O tura superba !

[redippy]

Merci

[redippy]

No, amu' ca l-am bagat pe Rudy la hibernat, am gasit timp sa pun si o harta cu traseul.

[petrica]

Asa s-a incheiat calatoria noastra. Sase tari frumoase, 3265 de km parcursi si un buget care sa nu ne faca sa luam laptele de la gura copilului.

Ramane doar regretul acelui eveniment din Turcia ca m-a facut la un moment dat sa am serioase indoielei daca voi mai continua motociclismul de sosea sau o sa trec la cross, dar pasiunea e prea puternica ca sa o poti abandona asa usor.

 

Faina de tot tura ! Felicitari !

 

Cat va costat toata distractia ? (... fara maneta de ambreiaj )

 

Din propria experienta iti spun ... este fumos si pe coclauri (enduro sau cross) insa nimic nu se compara cu goana spre orizonturi indepartate, in care ochii iti vor arata alte si alte locuri, urechile iti vor auzii alte si alte sunete, nasul iti va mirosi alte ai alte miresme, ... alte gusturi, alti oameni, alte culori, alte, alte ...

Nu renunta la turing !

 

Cu respect !

petrica

[Vlad S]

Foarte frumoasa tura!

Recunosc ca nu am aruncat de mult un ochi in coltul acesta de poza din calatorii, dar vazand tura voastra mi s-a facut dor de o tura mai lunga si "pofta" de o tura pana-n Grecia(tara ce m-a cucerit complet).

[l.u.v]

Foarte frumosa calatorie..

Ai deschis in mine cheful de Stambul, sezonul urmator m-ar tenta si pe mine o plimbare motorizata pina acolo..sa vedem insa cum facem sa plecam , am si eu un baiat de 4 ani jumate si nu prea vrea sa mai stea cu bunicii neam!

Va trebui sa plecam cu masina, sau strang bani si-mi iau o Honda Goldwing cu atas..

[redippy]

 

Cat va costat toata distractia ?

 

 

 

Pt ca eram pe bani de imprumut, calculele sunt foarte exacte, si suna cam asa :400 lei, 130 leva, 290 lire, 1820 denar mkd, 1300 dinar srb, 330 euro, deci un total de aproape 650 euro. Din suma asta 235 euro a fost combustibilul, iar cazare 165 euro. Asta demonstreaza, zic eu, inca odata faptul ca aventura tine mai mult de vointa decat de bariere materiale...

[ldarius]

Faina de tot tura ! Felicitari !

 

Cat va costat toata distractia ? (... fara maneta de ambreiaj )

 

Din propria experienta iti spun ... este fumos si pe coclauri (enduro sau cross) insa nimic nu se compara cu goana spre orizonturi indepartate, in care ochii iti vor arata alte si alte locuri, urechile iti vor auzii alte si alte sunete, nasul iti va mirosi alte ai alte miresme, ... alte gusturi, alti oameni, alte culori, alte, alte ...

Nu renunta la turing !

 

Cu respect !

petrica

 

@Petrica: +1