Anjin Postat Iulie 18, 2012 Autor Share Postat Iulie 18, 2012 Chif good info! Deci pot sa bag linistit de 89! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
lostinsnow Postat Iulie 19, 2012 Share Postat Iulie 19, 2012 Chif good info! Deci pot sa bag linistit de 89! Salut, Poti sa bagi linistit si 87, merge foarte bine . Pe autostrada poti merge cu 119 kmh fara nici o problema, dupa 119 kmh risti sa te opreasca. Imi pare rau ca am vazut asa tarziu topic-ul, te scoteam si eu la o bere . Pacat ca nu ai ramas macar cateva zile sa vizitezi Montreal-ul (sunt multe chestii de facut vara aici..din nefericire nu asa multe si iarna ). Legat de drumul pe care ai de gand sa il parcurgi, te sfatuiesc sa eviti autostrada canadiana pana in nord unde vrei sa ajungi si sa mergi putin spre sud si sa iti continui drumul prin state pana pe coasta de vest. Drumurile sunt mult mai faine (o sa innebunesti pe autostrada cel putin pana iesi din Ontario..este doar drum drept), motelurile/benzina/mancarea mai ieftine. In locul tau as merge din Toronto spre Detroit si de acolo luat I90(asta daca vrei sa mergi pe autostrada..sunt si multe drumuri secundare pe langa) pana la Seattle, dupa care poti urca iar spre nord. In rest asfalt uscat si sa ai parte de o calatorie lipsita de incidente ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 22, 2012 Autor Share Postat Iulie 22, 2012 Salut, Poti sa bagi linistit si 87, merge foarte bine . Pe autostrada poti merge cu 119 kmh fara nici o problema, dupa 119 kmh risti sa te opreasca. Imi pare rau ca am vazut asa tarziu topic-ul, te scoteam si eu la o bere . Pacat ca nu ai ramas macar cateva zile sa vizitezi Montreal-ul (sunt multe chestii de facut vara aici..din nefericire nu asa multe si iarna ). Legat de drumul pe care ai de gand sa il parcurgi, te sfatuiesc sa eviti autostrada canadiana pana in nord unde vrei sa ajungi si sa mergi putin spre sud si sa iti continui drumul prin state pana pe coasta de vest. Drumurile sunt mult mai faine (o sa innebunesti pe autostrada cel putin pana iesi din Ontario..este doar drum drept), motelurile/benzina/mancarea mai ieftine. In locul tau as merge din Toronto spre Detroit si de acolo luat I90(asta daca vrei sa mergi pe autostrada..sunt si multe drumuri secundare pe langa) pana la Seattle, dupa care poti urca iar spre nord. In rest asfalt uscat si sa ai parte de o calatorie lipsita de incidente ! @lostinsnow (sugestiv nume ) intr-adevar, ai dreptate. Am vazut ca lumea merge cam cu 110-120 pe autostrada. Totusi eu nu prea vreau sa ma risc. Oricum, "gansacul" meu incarcat, se simte mai bine pe la 110 maxim. Si ne mai ramane si ceva putere pentru depasiri. Daca e nevoie. Cat despre ruta, am fost gand la gand si am facut intr-adevar stanga trecand in state in Michigan. Asta nu datorita drumului neaparat dar o sa va povestesc eu de ce. Pana atunci, incerc sa recuperez cu zilele trecute. Iata urmatorul episod: Dragilor relatarea de astazi este una scurta. Am fost si noi, ca “tot turistul”, la Niagara. Cand eram inca in tara, nu eram convinsi daca merita sa facem acest “mic” ocol de vreo 300km (dus intors) spre sud. Insa ajunsi in Canada, toti cu care am vorbit ne-au sfatuit sa mergem. “Ati ajuns din Romania pana aici si acum sa nu mergeti? Nu se poate…” Si cum George si Luiza chiar planuiau a doua zi o excursie la Niagara, am spus ca asta e un semn clar sa mergem si noi. Si am mers. Tot pe Gunnar, dar fara bagaje. De plecat am plecat impreuna, insa din pacate ne-am pierdut pe parcurs prin ambuteiajele de pe autostrada. Si ca tot am vorbit in episodul trecut despre autostrazi, mai spun acum doar ca desi ele pot avea de la 2 benzi, cum avem si noi, pana la 5-6 benzi din pacate tot se exista ambuteiaje. Luiza chiar ne povestea ca o portiune de autostrada este poreclita “parking way” pentru ca acolo stau masinile bara la bara de parca ar fi parcate. Dar sa nu divagam inutil… Ajungem la Niagara si e “ca in filme”. Cautam parcare. Prima de care ne apropiem, 15$ pe ora. Pas. La a doua, care era si ceva mai departe, surpriza, 20$ pe ora. Super. Hai sa vedem daca o gasim si pe aia de 25$. Mai cautam putin si gasim un incredibil 5$ pe ora, care acum ni se parea un chilipir. Bun hai, popas pentru Gunnar si la picior inapoi spre cascada, ce se intrezareste deja. Acum trebuie sa fiu sincer si sa recunosc ca, trecand peste marea de turisti care se buluceau pe promenada de nu aveai loc sa faci un pas, trecand peste ghioscurile, gheretele, dar si cazinourile, magazinele, hotelurile si toate celelalte contraptii proiectate special sa te faca sa iti lasi banii acolo, trecand peste tot “business”-ul din jur, cascada este extraordinara. Din marea aceasta de straini, va saluta cu drag, doi romani! Data viitoare scapam de potop si purcedem spre Nordul “salbatic”. Ramaneti pe frecventa Scris din localitatea Christmas ce pentru noi are wifi-ul drept cadou Toata povestea aici: Micadu.ro Update-uri (mai) frecvente pe FB La intoarcerea din Niagara ne-am oprit pe la prietenii de la Campul Romanesc. Saptamana Culturala Romaneasca tocmai se termina si noi am ajuns in toiul petrecerii. Mancare romaneasca, muzica romaneasca, picturi si poezii, zambete si incurajari, toate romanesti. A fost o surpriza foarte placuta sa ii cunoastem pe acesti oameni. Plecand de la Campul Romanesc, avem o minunata surpriza: GPS-ul nu se alimenteaza de la priza. Si cum il cam folosisem toata ziua, se inchide exact cand iesim de pe aleea Campului Romanesc. Adica… dupa singura parte din drumul de intoarcere pe care o stiam Dar ce poti face cand esti intr-o tara straina, esti intr-un camp pe un drum pustiu, e opt seara, afara se intuneca deja si tu vrei sa ajungi la o adresa dintr-un oras total necunoscut? Pai simplu… pornesti in directia in care CREZI ca e orasul. Apoi cand drumul pe care ai decis sa mergi se termina brusc gasesti un canadian care isi uda linistit peluza si il intrebi “orasul, unde e orasul?”. Omu’ ne da ceva indicatii, cam pe unde s-ar gasi autostrada. Ne indreptam spre ea dar nu dupa multe vreme ne oprim pe marginea drumului. Oprim motorul si mai ales luminile. Tufisurile din jur erau pline de licurici. Andreea e fericita. Eu mai putin caci nu tot nu stiu sigur unde e autostrada. Totusi nu suntem prea ingrijorati. Desi in jur sunt numai campuri si intuneric bezna, in zare, cerul este luminat. Nu pot sa fie decat luminile din Tornto. Traiasca poluarea luminoasa. Am mai continuat distractia pentru ceva timp insa in final am reusit sa ajungem acasa in Toronto, intreband inclusiv un echipaj de politie pe unde sa o luam. A fost o experienta interesanta, una pe care nu vrem neaparat sa o repetam totusi. In ziua urmatoare ne trezim tarziu, decisi sa facem putini kilometri, doar cat sa iesim binisor din Tornto si sa ne indreptam spre nord. Numai ca, pana ne mosmondim noi si pregatim bagajele, pana le aducem langa motocicleta, vremea se schimba. Si dintr-o dimineata insorita ajunge cam asa: Gerge ne spune sa nu plecam pe asa o urgie. “Mai stati cu noi, daca nu se opreste repede ramaneti pana maine, mai vorbim, in casa e cald si bine” In fata unei astfel de invitatii cedam cu gratie, ii multumesc lui George si ne ducem inapoi bagajele in casa. Nu pot sa nu ma gandesc ca poate in curand, in Alaska nu se stie daca o sa mai avem optiunea “mai stai o zi”. Sa ne bucuram deci azi ca privim ploaia dintr-un loc cald si uscat. Deja e luni si chiar e timpul sa plecam la drum. Soarele e sus pe cer, bagajele sunt sus pe motocicleta, GPS-ul e incarcat (de la priza) si deci avem 4 ore de ghidaj. Suficiente. Iesim din Toronto repejor si ne indreptam spre nordul Provinciei Ontario. Peisajul se schimbar rapid si lasam in urma asezarile urbane mari. Viata rurala isi face din ce in ce mai mult simtita prezenta. Obisnuiti cu frecventa benzinariilor de pe autostrada Montreal-Toronto, era sa facem o prostie si sa ramanem fara benzina pentru ca unde ne aflam acum, benzinariile erau mult mai rare. De fapt, la “drumul mare” nu prea am mai vazut nici una. Asa ca am iesit in cele din urma pe un drum secundar si, trecand peste prima benzinarie care era inchisa am reusit sa dam peste alta deschisa. La benzinarie am dat nas in nas cu un pick-up tipic. Prin comparatie, inaltimea lui Gunnar este de 1,3 metri. Si de abia trecea de capota Ford-ului. Nice! Cu plinul facut, ne continuam drumul si din pacate dam din nou de nori cu ploaie. Asa ca ne schimbam putin planurile si decidem sa o luam spre vest mai repede. Maine vom trece in Statele Unite! Pana atunci insa campam pe marginea unuia dintre multele lacuri din zona. Avea sa fie prima noapte petrecuta in cort din aceasta calatorie. Somn usor! Distanta de la ultima relatare: 423 kilometri Distanta totala parcusa : 1208 kilometri Scris din localitatea Miami, cu vedere la gara. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Bakajin Postat Iulie 22, 2012 Share Postat Iulie 22, 2012 Calatorie placuta si asflat uscat!! Va urmaresc cu sufletul la gura. Tot respectul pentru ce faceti. Poate in viitor o sa ajungem si noi la o asa aventura. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 23, 2012 Autor Share Postat Iulie 23, 2012 Calatorie placuta si asflat uscat!! Va urmaresc cu sufletul la gura. Tot respectul pentru ce faceti. Poate in viitor o sa ajungem si noi la o asa aventura. Hei, multumim frumos pentru urari. Va dorim si voua sa plecati in calatoria pe care o visati! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
omunegru22 Postat Iulie 23, 2012 Share Postat Iulie 23, 2012 Va tinem pumnii. Aveti grija de voi si ...asfalt uscat Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 24, 2012 Autor Share Postat Iulie 24, 2012 Lumea Noua I.7 – E timpul sa petrecem Craciunul in Statele Unite Campingul unde ne-am petrecut noaptea nu avea internet. Avea insa lac, iarba verde, copaci mari si… curent electric “din” unii dintre copaci. Desi nu ma incadrez in curent, iata hipstereala dusa la un nou nivel: laptop conectat la copac. Alaturi, Gunnar se odihneste langa cort! Fiind prima noapte petrecuta la cort, a doua zi avem sa descoperim un alt aspect al calatoriei: cam cat ne ia sa stragem “tabara”. Raspunsul este: cam mult, spre 2 ore. Hmm asta este ceva ce va trebui sa imbunatatim. Sunt sigur ca pana la finalul calatoriei vom scoate sub 30 minute. Bun, dar sa plecam la drum. Nu iesim bine din Camping si, la drumul mare, gasim din nou tot felul de semne pe marginea carosabilului. Reclame, semne de circulatie, semne care iti spun sa nu hranesti ursi, limita de viteza, unde se gaseste benzina…. Ceee??? lasa indicatoarele, ce era inainte?Inapoi nu dam ca vine si varianta in franceza (traiasca cele 2 limbi oficiale din Canada). Suna mai melodios, dar mesajul e acelasi: Mda, sigur, noi nu hranim ursii da’ daca vine unul dupa mancare eu unul nu am de gand sa ii dau cu regulamentul in cap. Si ca tot veni vorba de benzina. Dupa experienta cu benzinaria din ziua precedenta am inceput sa fim mult mai atenti la acest aspect. Si iata, cu cat ne ducem mai spre nord, localitati mai putine si mai mici, functiile importante se comaseze si sa se simplifice. La oprirea urmatoare de exemplu e clar ce poti cumpara. Benzina si carne. Proaspta chiar. Strictul necesar pentru ca tu si masina sa va puteti continua drumul. Azi vom incerca sa trecem granita in Statele Unite. Un lucru care ar trebui sa fie destul de simplu pentru 2 oameni onesti si seriosi care au si vize. Dar ar putea sa fie si complicat, daca intalnesti agentul gresit. Intr-o vreme, intre Canada si SUA se putea trecea cu buletinul. Acuma nici pentru ei nu mai e asa simplu. Mai multe gherete, fiecare cu un agent care verifica macar pasaportul. Asa ca se pot forma cozi. Noi nimerim desigur la coada ce se misca cel mai greu. Asteptand, Andreea face poza de mai sus cu vama. Un tip dintr-un pick-up cu numere de Ontario, observa si ne zice “you might want to put the camera away. They don’t like them too much”. OK… adio poze brat la brat cu agentii de vama. La cat de greu se misca coada noastra, deja ne gandeam ca agentul asta e cel mai meticulos si o sa ne programeze pentru vreun “cavity check”. Ajungem in fata si o domnisoara draguta ne ia pasapoartele si ne intreaba de toate cele. De unde venim, unde ne ducem, cati bani avem, cam ce intentii avem in “the promise(d) land” si alte d-astea. Vine si inevitabila intrebare, unde lucrati. De data asta Andreea e mult mai sigura pe raspuns. Cred ca pana in Argentina o sa stim poeziile astea foarte bine. Deocamdata, trecem testul insa aflam ca fiind noi romani si nu canadieni si avand noi vize, trebuie sa parcam frumusel pe dreapta si sa mergem in vama. Urmeaza runda 2. Alti agenti de vama, alte fete zambitoare, dar poti sa iti dai seama din intrebarile pe care ti le pun ca lucrurile sunt serioase. Trecem si peste asta. Chiar foarte bine. Stampile in pasaport, hartii care ne permit sa haladuim prin SUA pana in 14 ianuarie 2013, si drum bun. Drum bun si bine ati venit in Minnesota. Unde apucam directia Vest pe un drum regional. Am zis sa evitam autostrazile si sa fie lucrurile mai interesante. Ei bine, primul lucru interesant a fost cat de drept poate sa fie drumul asta. Al doilea lucru interesant a fost cati kilometri poate sa o tina tooot asa, la fel de drept. Privirea Andreei cred ca spune totul: Dar in caz ca mai aveti nevoie de o explicatie… va mai arat una: Dar si drumul acesta, ca oricare altul, a avut farmecul sau. Te poti relaxa, ai timp sa iti lasi gandurile sa zboare, in sunetul motorului din fundal. Nu mai exista accelerari, nu mai exista franari, nu mai exista schimbari de viteza. Drumul e drept, vremea e buna si motorul toarce linistit si constant sub tine. Da! Chiar si pe astfel de drumuri, tot e mai bine pe o motocicleta! Doar ca poate aici, mai mult decat in alte parti, iti doresti poate un cruiser. Cand ajungem pe tarmurile sudice ale Lacului Superior, cel mai mare din lume ca intinere de apa dulce apar si schimbarile de peisaj si curbele si noi ne simtim de parca a venit Craciunul. Si ei bine, ca sa vezi… Voi daca ati intra intr-o astfel de localitate, aflata langa un lac frumos, ati continua drumul? Desigur ca nici noi! Ne oprim aici. Si in seara aceasta dormim la cort! Scris intr-o ferma din Manitoba, avand o harta cu Alaska langa mine. Suntem inca departe… Distanta de la ultima relatare: 466 kilometri Distanta totala parcusa : 1674 kilometri Toata povestea aici: Micadu.ro Update-uri (mai) frecvente pe FB Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Pictorash Postat Iulie 24, 2012 Share Postat Iulie 24, 2012 Citind aceste randuri, nu-ti mai vine sa postezi despre mega "excursia" ta la Bicaz . Jos casca pentru voi! Sa aveti parte de drumuri uscate si ceva mai virajate. Semnat, Un corporatrist motociclist ce va urmareste cu interes. Sugestie: Incercati sa scrieti cat mai mult. Poate la intoarcere veti reusi sa concretizati postarile intr-o carte/jurnal de calatorie gen "Vand kilometri". As achizitiona cu mare placere Drum bun in continuare Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 24, 2012 Autor Share Postat Iulie 24, 2012 Citind aceste randuri, nu-ti mai vine sa postezi despre mega "excursia" ta la Bicaz . Jos casca pentru voi! Sa aveti parte de drumuri uscate si ceva mai virajate. Semnat, Un corporatrist motociclist ce va urmareste cu interes. Sugestie: Incercati sa scrieti cat mai mult. Poate la intoarcere veti reusi sa concretizati postarile intr-o carte/jurnal de calatorie gen "Vand kilometri". As achizitiona cu mare placere Drum bun in continuare Hei, multumim pentru aprecieri draga corporatistule. Sa stii ca eu unul cred ca si excursia la Bicaz merita povestita. Absolut orice iesire este importanta si poate inspira pe altii sa faca la fel. Asa ca nu ezita! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
memyselfandI Postat Iulie 24, 2012 Share Postat Iulie 24, 2012 drum bun sa aveti "corporatistilor" Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
T I M B E R L A N D Postat Iulie 24, 2012 Share Postat Iulie 24, 2012 aproximativ cati $$$$ ati preconizat ca va fi toata excursia? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 24, 2012 Autor Share Postat Iulie 24, 2012 aproximativ cati $$ ati preconizat ca va fi toata excursia? @Timberland: la intrebarea asta m-am invatat sa raspund cu "priceless" Sincer, nu stim cat o sa fie. Probabil ca mult, poate reusim sa nu fie chiar asa mult. De exemplu daca dormim o noapte la motel pe aici din start se duc 60-70-100 dolari. Daca nu stam la hotel, de banii aia mancam 4 zile. Oricum, noi nu stim daca o sa ne ajunga banii sau nu. Daca nu, o sa ne intoarcem mai repede acasa si aia e. Oricum, si o parte din drum daca facem, tot este un castig si o sa ne intoarcem fericiti. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
pomo Postat Iulie 24, 2012 Share Postat Iulie 24, 2012 Anjin, drumuri bune să aveți, fără incidente. Trebuie neapărat să opriți la Chif în Vancurve și să îl aduceți cu forța în țară. Asfalt uscat și așteptăm poveștile. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 25, 2012 Autor Share Postat Iulie 25, 2012 Anjin, drumuri bune să aveți, fără incidente. Trebuie neapărat să opriți la Chif în Vancurve și să îl aduceți cu forța în țară. Asfalt uscat și așteptăm poveștile. Facem un detour si pe la Chif! Dar nu stiu daca reusim sa il aducem in tara, da' poate il convingem sa vina cu noi pana in Argentina? ) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
McKagan Postat Iulie 25, 2012 Share Postat Iulie 25, 2012 Foarte frumos modul tau de a povesti, si pozele sunt sugestive, reflecta exact ideile pe care le-ai relatat. Sa dea Domnul sa calatoriti cu bine si sa ajungeti prin toate locurile pe care v-ati propus sa le vedeti, si sa va intoarca acasa teferi, sanatosi si voiosi Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 26, 2012 Autor Share Postat Iulie 26, 2012 (editat) Foarte frumos modul tau de a povesti, si pozele sunt sugestive, reflecta exact ideile pe care le-ai relatat. Sa dea Domnul sa calatoriti cu bine si sa ajungeti prin toate locurile pe care v-ati propus sa le vedeti, si sa va intoarca acasa teferi, sanatosi si voiosi Doamne ajuta, asa sa fie! ------------------------- Primul om pe care il intalnim cand plecam din Miami este Ira. Motociclisti si el, trecuse pe langa noi cand noi inca ne aranjam langa Camping, ne observase lazile laterale ciudate si cativa kilometri mai incolo ne astepta pe marginea drumului. Cand l-am vazut m-am oprit sa il intreb daca e in regula si mi-a spus “Yes, I’m just waiting for you”. Am stat cateva minute bune la discutii, despre motociclete, despre viata din acele parti din lume despre calatori si calatorii. El are un cruiser japonez si imi spune ca cei cu Harley Davidson cam fac grup aparte si nu vor sa salute sau sa ajute pe ceilalti motociclisti. Eu nu pot sa cred asta… sunt sigur ca un om, daca e de treaba, e de treaba indiferent ce motocicleta are sub el. Cel putin, asa speram! Ira ne face si o poza pe care ne-o si trimite pe email. Nu prea avem noi poze impreuna pe moto asa ca iata-ne gata de drum. Dupa cum observati, Andreea insista sa isi etaleze bronzul obtinut numai cu o zi in urma pe plajele din Miami… Plecam mai departe si cum astazi aveam putini kilometri de facut pentru ca nu era foarte mult pana la Bill. Pe drum ne permitem chiar sa ne si oprim din cnad in cand. Bill este motociclist. Acum 6 luni, punand niste intrebari despre drumurile din America, mi-a scris si asa a inceput o foarte interesanta conversatie pe email. Cand data plecarii s-a apropiat, ne-a invitat sa trecem pe la ferma lui din Provincia Manitoba. Desigur ca am facut cu mare interes traseul in asa fel incat a trecem pe la el. In urmatoarele 3 zile aveam sa fim oaspetii acestei minunate familii de canadieni.Am lasat motocicleta pentru un timp (deja devine un obicei se pare dar unul recunoastem foarte placut!) si am vazut cum este viata la o ferma de vaci in Manitoba. Eu am avut ocazia sa ma plimb si cu tractorul, mergand cu Bill sa facem baloti de fan Am vizitat parcul national Riding Mountain, acuma “munte” insemnand in locurile acelea cam orice este ceva mai inalt decat campia. Nu cred ca am trecut de 900m altitudine totusi, de “sus” puteai sa vezi cam asa: Alte detalii din parcul national: De cand am ajuns in Canada sa vedem animale salbatice, aproape de oameni, a devenit o obisnuinta. E adevarat, primele dintre ele au fost ceva ratoni morti pe marginea autostrazii Toronto – Montreal (clar nu va arat nici o poza cu asa ceva) insa altele, multe altele, au fost animale vii si in libertate. Se pare ca aici in Canada toata lumea e obisnuita cu asta si asta e un locru… normal. Unele au fost cam prea rapide sa le prindem in poza (pana acum). De exemplu chipmunk-sii sau pasarile colibri. Altele insa nu s-au ascuns suficient de repede. De exemplu daca va uitati cu atentie puteti vedea un castor, inotand spre castelul sau din ramurele: Iar in urmatoarea fotografie nu trebuie sa va uitati cu prea multa atentie ca sa observati un… urs. Primul urs pe care il vad in realitate, la cativa metri de mine. Cei care ma cunosc mai bine stiu ca eu am o “afinitate” speciala pentru ursi. Din fericire acum eram in masina, nu pe motocicleta. Iar oricum, micutul era mai interesat de furnicile pe care tocmai le gasise decat de noi. Bill Brenda si fata lor Lisa, ne-au aratat ce inseamna ospitalitatea canadiana si ne-au facutut sa ne dorim sa mai stam. Au o ferma foarte ingrijita, de care se ocupa ei singuri. Cateva sute de vaci, cateva hectare de fan, toate acareturile de la ferma, casa, totul intretinut de 3 oameni. E adevarat au si mecanizarile necesare pentru asta. Timpul petrecut acolo m-a facut sa ma gandesc serios despre ce s-ar putea face similar si in Romania. In ultima seara inainte de plecare, il rog pe Bill sa imi imprumute quad-ul (quad-ul este inlocuitorul moder al calului la ferme se pare ) si ies sa fac cateva poze. norii auriti de apus rezultaul unei zile de munca, “la birou” soarele apune peste ferma din Manitoba E adevarat ca nu este mereu asa. Probabil cand ploua mult sau cand e iarna si foarte frig e mai putin idilic. Dar totusi… Scris in Saskatoon, in timp ce mananc niste Poale in Brau! In episodul viitor ne propunem sa parcurgem multi kilometri insa sfarsim prin a dansa swing in Saskatoon! Ramaneti pe frecventa! Toata povestea aici: Micadu.ro Update-uri (mai) frecvente pe FB Editat Iulie 26, 2012 de Anjin Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
B.B. Postat Iulie 26, 2012 Share Postat Iulie 26, 2012 Like! Felicitari si drum bun! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
KESU Postat Iulie 27, 2012 Share Postat Iulie 27, 2012 (editat) Super-imi incep fiecare dimineata de la birou cu topicul vostru. Va felicit pentru curajul de a va rupe din sistemul cotidian si pentru stilul concis si ingrijit cu care ne purtati alaturi de voi in calatoria voastra. O intrebare am spuneti-mi va rog cum e treaba cu campatul la cort-ai voie sa pui cortul si in alte locatii in afara de campinguri platite special amenajate ? La anul am in plan o tura asemanatoare pe urmele voastre. Drumuri cat mai bune va doresc! Editat Iulie 27, 2012 de bykerkess Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
nike Postat Iulie 27, 2012 Share Postat Iulie 27, 2012 Like Drum bun si distractie placuta Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
chif Postat Iulie 27, 2012 Share Postat Iulie 27, 2012 Super-imi incep fiecare dimineata de la birou cu topicul vostru. Va felicit pentru curajul de a va rupe din sistemul cotidian si pentru stilul concis si ingrijit cu care ne purtati alaturi de voi in calatoria voastra. O intrebare am spuneti-mi va rog cum e treaba cu campatul la cort-ai voie sa pui cortul si in alte locatii in afara de campinguri platite special amenajate ? La anul am in plan o tura asemanatoare pe urmele voastre. Drumuri cat mai bune va doresc! Pe aici se campeaza doar in locurile amenajate (camping-uri). Nu poti pune cortul unde vrei, sunt terenuri private si nimeni nu face asta. Daca esti prin mijlocul muntilor si padurilor, in afara drumurilor, e logic ca pui unde vrei, nu-i bai, dar pt excursiile de "sosea", trebuie sa respecti asta. Ideea este, insa, ca sunt foarte multe camping-uri, la tot pasul, care au curent, dusuri, internet, etc. si sunt relativ ieftine ($15-25/site/noapte). Bafta in viitoarea ta excursie. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 29, 2012 Autor Share Postat Iulie 29, 2012 Pe aici se campeaza doar in locurile amenajate (camping-uri). Nu poti pune cortul unde vrei, sunt terenuri private si nimeni nu face asta. Daca esti prin mijlocul muntilor si padurilor, in afara drumurilor, e logic ca pui unde vrei, nu-i bai, dar pt excursiile de "sosea", trebuie sa respecti asta. Ideea este, insa, ca sunt foarte multe camping-uri, la tot pasul, care au curent, dusuri, internet, etc. si sunt relativ ieftine ($15-25/site/noapte). Bafta in viitoarea ta excursie. +1 la ce a spus Chif. Campam in principal in locuri amenajate. Cel mai ieftin a fost 5$. Cel mai scump...26$ ----------------- Le multumim frumos pentru gazduire lui Brenda si Bill si ne pregatim de drum. Bill, care are si el tot un Vstrom, ne insoteste cu motocicleta pana iesim la drumul asfaltat. “That way, we can say we rode together!” . Eu chiar sper sa ne mai vedem undeva, candva. Ne despartim de Bill si ne indreptam motocicleta spre o alta provincie Canadiana. De acum inainte urma sa avansam mai vertiginos spre Vest. Sau cel putin asa credeam noi… Chiar inainte de plecare, primim un mesaj pe CouchSurfing de la Iulian, un roman ce este la un internship in Saskatoon. A citit despre noi si ne invita sa stam la ei pentru o noapte. Buun sa mergem deci. Drumul este deja tipic. Putine curbe, campii cat vezi cu ochii, holdele intrerupte de cate un iaz sau de cate o padure. Din cand in cand, zarim si cate o biserica ortodoxa. In aceasta zona sunt foarte multi ucrainieni. Drumuri drepte si putine asezari. Incepem sa intalnim din ce in ce mai des camioane lungi, cu remorca. In oras nu ar fi chiar asa de practice insa aici, pe drumurile intinse, se pot desfasura in voie. Imi place totusi ceea ce vad in jur. Decid ca sunt OK preieriile. Cel putin vara. Era deja seara cand ne apropiem de Saskatoon, in provincia Saskatchewan. “Shines” si nu prea, pe noi urmarindu-ne cativa nori pusi pe treaba de cum intram in oras. Gasim totusi casa gazdelor inainte sa inceapa ploaia. Iulian din Romania, Chris din Irlanda, Melisa din Australia si Mark din Filipine, lucreaza impreuna la aceeasi companie si locuiesc sub acelasi acoperis. Casa lor este destul de aproape de Broadway si de centrul orasului. Broadway este o strada chic cu magazine si cafenele, “cea mai frumoasa strada din Canada” dupa parerea “landlord”-ului celor patru (un domn activ si prietenos care ne invata sa jucam tenis de masa). Detalii de pe Broadway De cum ajungem la ei acasa ne simtim foarte bine in comania lor si nu ne ia mult sa hotaram ca vom mai sta inca o zi in Saskatoon. Dormim pana tarziu, pregatim bagajele si spre seara iesim la o plimbare. Ne intalnim si cu doi motociclisti care in urma cu o jumatate de an au facut aceeasi calatorie ca cea pe care o planuim noi: sa “coboare” pana in Ushuaia, Argentina. Intalnirea cu ei ne-a ajutat sa clarificam unele aspecte inca neclare din planul nostru. Ne continuam plimbarea si ne alaturam gazdelor noastre pe malul raului pentru o lectie gratis de swing in aer liber. Cine s-ar fi gandit la asta? Sa putem invata Swing, chiar aici, in mijlocul Canadei. Dar de ce nu? La dans! Niste spectatori ne cerceteaza cu atentie. Noi ne vedem de treaba noastra. De dans, mai bine spus. Intorsi acasa, ne incheiem seara cu cina si melodii spaniole cantate de Chris. Dis de dimineata, mai exact la 5 AM, Iulian se trezeste pentru a ne pregati poale-n brau. “Sa aveti pe drum”. Nu mai avem cuvinte. Sunteti grozavi, oameni buni! La 7:30 AM gazdele noastre au plecat la munca iar noi ne-am grabit sa plecam in acelasi timp. Eram hotarati sa parcurgem multi kilometri si poate chiar sa trecem de Edmonton. Ce nu stiam noi atunci era ca nu aveam sa ajungem foarte departe. Cineva ne face semn sa tragem pe dreapta, asa ca ne oprim la 100 de kilometri de Edmonton. Urma sa ne petrecem noaptea intr-un loc cu totul diferit de ceea ce aveam noi in minte. Va vom povesti despre asta data viitoare. Ramaneti pe frecventa! Scris din Grande Prairie la rascruce de drumuri de tara. Cum va spuneam data trecuta, plecaseram dimineata din Saskatoon hotarati sa parcurgem foarte multi kilometri in acea zi, ca sa recuperam putin din timp. Insa dimineata a inceput destul de greoi pentru ca ne-am invartit ceva prin oras. Dupa off-road-ul din Manitoba, motocicleta si mai ales lantul aveau nevoie de ceva curatare. Asa ca mai intai am gasit o spalatorie. Multe de pe aici sunt “self-service”. Bagi un ban si te apuci de treaba. Apoi am cautat pe la 2 magazine de motociclete spray pentru curatat lantul. La unul nu aveau iar la celalat habar nu aveau ca… aveau. Am luat 2. Era deci deja vreo 10 cand reusim sa iesim cu adevarat din oras. Super, aproape pranz si noi suntem “abia la inceput”. Abia intrati pe soseaua spre Edmonton, ne aducem rapid aminte ce am lasat in urma cu doar 2 zile: campii, holde, rapita si cer albastru. Undeva saptamana trecuta Andreea a facut si o mica imbunatatire costumelor moto. In cazul meu, aceasta se vede foarte frumos in oglinda. Povestea costumelor este una destul de amuzanta (acum). Aveam nevoie de costume noi pentru caltorie (al meu vechi, Andreea nu avea deloc) asa ca am vorbit cu un tip din SUA care produce unele la un pret (mai) rezonabil. Am dat deci cmanda in SUA, costumele au fost facute in Pakistan, pentru ca nu au ajuns la timp in Romania au fost trimise directin Canada si le-am ridicat din Montreal si… au fost facute cu adevarat ale noastre de mana Andreei, odata ce am pornit in calatorie. Globalizare! Pranzul l-am luat intr-o bodega de la intrarea in provincia Alberta. Afara era frig si umezeala. Am intrat in localul acela sperand ca o sa gasim cald si uscat. Am gasit aer conditionat si intuneric. Am stat totusi sa mancam ceva (cald). Dar poze nu am ca eram prea ocupati cu dezmortitul. Cand am plecat de la restaurant am decis sa imi pun manusile de iarna (da, era frig!). Zis si facut insa abia demarez de pe marginea drumului ca tank-bacg-ul incepe sa falfaie (plecasem cu el deschis) si din el zboara manusile de vara. Soseaua era in regim de autostrada (spatiu verde la mijloc) deci nu puteam sa intorc. Asa ca Andreea face alergarea de dimineata/pranz inapi dupa manusi. Si plecam mai departe. Acum, cand scriu aceste randuri, ma gandesc ca toate intarzierile din ziua aia au avut totusi un rost, un rost fain. Bajbaiala de dimineata din Saskatoon, bomba unde am mancat, manusa pierduta pe autostrada… toate au facut ca la o anumita ora sa ajungem din urma o autocisterna. O depasesc asa cum am facut cu atatea altele (hehe, duse sunt vremurile ezitante din prima zi cand pe Montreal-Toronto ne mancaut tiurile). Abia depasit, camionul imi da flash-uri. Ma gandesc ca se ne saluta, bucurnadu-se ca vede steagul Canadei. Asa ca il salut si eu, ridicand o mana (astia aici nu stiu de salutul cu avariile, pe alea chiar le folosesc cand vor sa atraga atentia). Camionul imi da flash-uri din nou si apoi se angajeaza in depasire. “Hmm, asta e ciudat, abia l-am depasi si acuma ma depaseste el? Oare ce vrea? Eu cu el nu vreau sa fac liniute, daca vrea sa se duca, sa se duca” ma gandesc. Numai ca in timp ce era in dreptul meu, il vad pe sofer ca imi face semene cu mana aratand spre motocicleta mea. Ma uit in fata, ma uit in spate, nu vad nimic iesit din comun. Ce are domnule, arde ceva? Miros de fum nu simt (Doamne fereste). Intre timp, autocisterna termina depasirea si este exact in fata mea. Hmm sa vezi, poate imi facea semn sa trag pe dreapta? Super, de ce mi-ar face un tirist semn sa trag pe dreapta? Ia sa pun semnal, vad ce se intampla. Pun semnal si ma trag spre dreapta. Imediat pune si el semnal. Ooo perfect, deci asta era. Vrea sa vorbim. OK, sa vorbim. Ne opriom pe marginea drumului si pana imi dau eu jos casca, din cabina tirului-cisterna coboara… Lucian. Un roman stabilit in Canada de 6 ani, originar din Oradea. “Salut! Cand te-am vazut ca ma depasesti am vazut steagul Romaniei si am zis ca esti si tu un roman de aici iesit la plimbare. Apoi cand am vazut numarul de Romania si nu imi venea sa cred, ma frecam la ochi si parca nu imi venea sa cred. Vazandu-te si cu bagaje si incarcat asa, am zis ca trebuie sa te opresc sa vad ce e cu tine” Eu il salut, ii spun cine sunt si ce cautam prin partile acelea. Omul este super incantat ca ne cunoastem. Si noi la fel. Facem si o poza. Ma intreaba unde mergem. Ii spun ca azi as vrea sa gasim un sat numit Boian, locul unde au venit prima data in aceste parti colonisti din Bucovina. Imi spune “stiu unde este. Stii cum facem? Eu am terminat pentru azi cu munca. Ma urmezi pana la mine acasa, imi las camionul si te duc eu pana la Boian”. Acuma, cand cititi aceste randuri stiu ca poate nu vi se pare o idee asa buna sa urmezi un tir condus de un necunoscut pana intr-o localitate pe care nu o cunosti asa, pe nepusa masa. Insa noi in acele momente, vedeam bucuria sincera a omului. Era la sfarsitul programului, se intorcea dupa 3 zile de munca departe de familie. Poatea foarte bine sa dormiteze la volan, sau hai, daca ne zarea sa ne salute, ca pe niste conationali. In schimb, el ne-a oprit, ne-a invitat la el acasa si s-a oferit sa ne conduca pana in locul unde vroiam sa ajungem. Am considerat ca merita sa avem incredere in el. La urma urmei calatoria aceasta trebuie sa se bazeze si pe incredere. Asa am ajuns sa urmam cisterna de petrol, pana intr-un sat 50 kilometri mai “la vale”, unde locuia Lucian. O cunoastem si pe sotia lui Mirela si pe fiica sa Patricia. Sunt de 6 ani in Alberta si Lucian lucreaza ca sofer. La inceput pe masinile companiei petroliere. Acum insa si-a cumparat camionul propriu. “Este masina mea.” spune el cu mandrie si poti sa iti dai seama de asta cand il vezi ca se descalta inainte de a intra in cabina tir-ului. Inauntru este curatenie luna. Face curse pentru o companie petroliera. Care titei de la sonde spre anumite puncte de colectare. Lipseste de acasa cu zilele, in functie de cat de departe trebuie sa isi duca incarcatura. Acum numai ce se intorcea dintr-o tura de 3 zile, cand ne-a zarit pe noi. Ne invita sa ramanem la ei in acea zi si sa mergem la Boian doar cu masina lor, sa lasam motocicleta. Eu stau si ma gandesc putin la traseu. Azi ne propuseseram sa facem macar 500 de kilometri, sa trecem de Edmonton. Si noi mai avem 100 de kilometri pana sa ajungem la Edmonton. Dar pe de alta parte, chiar merita sa ne grabim? Nu putem recupera in alta zi? Hai sa ramanem. Ne-a suflat vantul toata ziua pana acum, suntem obositi si este si frig. Trebuie ca Lucian nu a aparut din intamplare in calea noastra. Azi nu ne mai grabim nicaieri. Ramanem. Ne indreptam impreuna spre Boian. Stiam de aceasta asezare dintr-un email primit de la comunitatea de romani din Calgary. Ei ne invitau sa vizitam cea mai veche asezare din zona Edmontonului, o asezare de romani, veniti primii aici in 1898. Iata pe scurt povestea: Au primit de la statul Canadian, pamant (cate 10$ pentru 80 hectare de familie) si ei s-au angajat sa faca asezare omeneasca in mijlocul pustietatii. Au asanat mlastinile, au inceput sa are si sa cultie pamantul. Au construit sat si scoala. Iar in varful dealului au inaltat biserica, cu hramul Sfintei Marii. Asa cum aveau la ei in Bucovina. Au pus si numele satului din Canada tot Boian, la fel ca acasa. Ne intalnim in fata bisericii cu domnul Suprovici. Este unul dintre putinii oameni ramasi inca in zona. Restul s-au imprastiat pe la oras. La inceput ii este rusine sa vorbeasca romaneste. Spune ca se teme ca nu mai stie a grai foarte bine romaneste. Il asiguram ca il intelegem. Si auzim un autentic grai moldovenesc. Domnul Suprovici s-a nascut in Canada. A fost doar o singura data in Romania, sa isi vada satul de origine din Bucovina (a calatorit in Ucraina pentru asta). Bunicul sau a fost unul dintre pionierii sositi aici la sfarsitul secolului XIX. Desi nu a fost in Romania decat o data, a invatat romana de la parintii sai. La randul sau, a tinut ca si copiii sai sa stie romaneste. Iar acum si nepotul sau o vorbeste. La fel Lucian isi dojeneste fata daca o aude ca mai greseste cate un cuvant in romaneste. “Sa nu iti uiti niciodata limba, cum ai sa te mai intelegi cu bunica ta?” ii spune. A fost un bun moment sa scoatem si noi iile din Voronet la iveala. A fost un sentiment ciudat sa ne aflam acolo. Asezarea nu mai este de ceva vreme o entitate administrativa in sine. Oamenii s-au raspandit si acum acolo au ramas doar o serie de ferme. Insa locul este o mica Romanie de la tara. Totul strans intr-un spatiu limitat, insa totusi autentic. Crucile din “tintirim” cu epitafuri romanesti, biserica impodobita cu lucrurile aduse de strabunicii sositi aici in secolul XIX, casele ramase (si transformate acum in muzeu), scoala veche, loc pentru evenimente speciale acum. Totul pastrat cu grija. Le multumim din suflet oamenilor de acolo. Ne simtim iarasi (pentru a cata oara in calatoria aceasta?) atat de aproape de casa. Lucian este un om extraordiar Imi spune ca si maine s-ar intoarce acasa. Daca… ehei dar asta este o discutie mult prea lunga pentru acum. (poate ar trebui sa scriu cu alta ocazie mai multe din lucrurile vorbite cu el). Mai bine va las cu versurile lui Grigore Lese. Una dintre melodiile pe care Lucian le asculta in cursele sale. Bucovina,plai cu flori Unde-ti sunt ai tai feciori? Au fosti dusi in alta tara Dar se-ntorc la primavara Inapoi cand or veni Tot pe tine te-or iubi Muntilor cu creasta rara Nu lasati straja sa piara Daca piere straja noastra A pierit si tara noastra Buna dimineata Romania! Scris dintre tantari, intr-un camping din Watson Lake. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cicloburu Postat Iulie 29, 2012 Share Postat Iulie 29, 2012 Vă doresc drum bun și mai departe, să întîlniți numai oameni de aceeași calitate! Și vă mai dau o piesă pentru playlist: http://www.youtube.com/watch?v=EnGsUeIm7s0 Toate bune! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 29, 2012 Autor Share Postat Iulie 29, 2012 Vă doresc drum bun și mai departe, să întîlniți numai oameni de aceeași calitate! Și vă mai dau o piesă pentru playlist: http://www.youtube.com/watch?v=EnGsUeIm7s0 Toate bune! Apropo de piesele pentru playlist, sa stiti ca melodiile de la voi au fost excelente. Cand eram prin preieriile canadiene nu prea am putut asculta ca urla vantul mult prea tare. Insa de 2 zile am intrat pe Alaskan Highway (highway e un cuvant exagerat, e un dum cu 1 banda pe sens, uneori si neasfaltat). Si aici, printre munti si intinderile impadurite, melodiile de la voi sunt EXCELENTE. Multumesc! Nu imi mai venea ieri sa ma opresc. Sper sa ajung cat mai curand cu povestea la zi Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
pantera Postat Iulie 29, 2012 Share Postat Iulie 29, 2012 Drum bun in continuare si o tona de respect pentru voi ! Felicitari pentru curaj! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Anjin Postat Iulie 31, 2012 Autor Share Postat Iulie 31, 2012 Plecam de la familia lui Lucian destul de tarziu. Apropo, pe aici fiecare orasel are in centru cate o statuie cu un obiect sau lucru sau animal simbol. Iata mai jos simbolul din Vegreville. De acasa, nu e asa? Ne gandeam deja la drumul de dupa Edmonton, insa am uitat ca totusi mai erau 100 de km pana acolo. Asa ca ne-a luat ceva sa ajungem. Am auzit ca Edmonton-ul e un oras frumos, insa hotaram sa evitam centrul de teama aglomeratiei. Insa reusim sa pierdem ce castigam evitand o trecere prin centru, cautand la iesirea din oras o benzinarie. Frustrant insa reusim in cele din urma sa gasim una si… iata cea mai ieftina benzina de pana acum. 1,089 dolari canadieni pe litru. Adica 3 si ceva lei. Frumos, nu e asa? Ah si cei mai atenti dintre voi ati observat deja si ca disel-ul e mai ieftin ca benzina. 1,029 dolari canadieni pe litru. Si mai frumos, nu? Bucuria asta insa avea sa se mai risipeasca ceva mai tarziu a doua zi. Practic tinta noastra acum era orasul Dawson Creek care este si inceputul drumului numit “Alaska Highway”. O sa va povestesc data viitoare cum si de ce a fost construit. Deocamdata si noi si povestea trebuie sa jaungem la el, adica la kilometru 0. Continuam deci spre vest si apoi spre nord. Si nu o sa va mai arat poze cu preieriile galbene. Ok, hai, poate inca una caci eu nu ma satur deloc de ele. Casa cu vedere spre apus. Asa sa fie! Desi drumul ramane in continuare larg si drept, cumva se intampla mereu cate ceva si nu prea ai timp sa te plictisesti. Daca nu altceva, cel putin mereu gasesti cate un semn, panou ceva de citit. De exemplu, o alta chestie “inginereasca” descoperita pe marginea strazii: tester de odometru. Pofiti de va verificati masinile. Am mai vazut panouri similare cu cel de mai jos si in Norvegia: In Norvegia nu am avut ocazia sa vedem unul in realitate. Nici pana acum, in aceasta calatorie nu am vazut nici unul. Am inteles ca pentru a-i vedea trebuie fie sa te trezesti foarte de dimineata fie sa conduci seara. Noi seara chiar incercam sa nu conducem iar dimineata… ei bine, dimineata unii dintre noi nu prea se trezesc… Si ca tot veni vorba de somn, in perioada calatoriei despre care va povestim acum, Andreea a avut ceva “inclinatii” spre somn. Fiind drumurile asa drepte am zis sa o si las sa faca asta. Insa, drept urmare, pozele au fost mai… rare. Cum sa nu iti vina sa adormi dupa ce tocmai ai luat pranzul si calatoresti pe asa ceva? Arunci o privire din varful dealului, vezi pana unde merge drumul drept hat departe in zare. Apoi poti sa dormi linistit pana urci dealul urmator. Ca pasager vorbesc, desigur! Mai amuzant a fost cand Andreea s-a trezit si a vazut ca drumul care arata ca mai sus cand atipise ea se transformase cam asa: Prima intrebare a fost “Ne-am ratacit?”. Nu, nu ne-am ratacit. Doar ca asa e drumul acum. Din ceva cu 2 benzi si zona verde despartitoare a ajuns la ceva de o banda jumate, neasfaltat. Ce se intamplase de fapt era ca ajunsesem pe centura unui mic orasel, care centura nu fusese inca terminata (mormanele din dreapta erau de la constructia drumului). Ei uite, ca se intampla si la ei sa nu aiba centuri functionale la orase. Cine spune ca “numai in Bucuresti”? In consecinta drumul cel larg devenea doar o chestie de pamant si pietris. Deocamdata.Nu e nimic, cautam o ruta ocolitoare, insa asfaltata, prin oras. Incepem sa simtim ca ne apropiem de zone turistice. Cum simtim asta? Simplu, prin cresterea considerabila si nejustificata a preturilor. Campingul boem din Miami cu 5$/noapte (dusuri cu apa calda, curent si apa potabila, incluse) este acum doar o amintire frumoasa. Aici dam peste campinguri care costa si 26$, curentul e doar la bar, daca vrei sa bei apa iti iei de la baie nefiltrata, iar daca mai ai si pretentia unui dus, platesti nenica in plus. Traiasca spalatul la ghiuveta! Undeva pe drum, “reusim” chiar sa gasim benzina care sa coste 1,87 dolari canadieni pe litru. Da, aproape dublu fata de cat costa in Edmonton. Si totusi suntem in aceeasi tara. Si nu orice tara, ci Canada. Motivul? Hmmm pai simplu, daca nu pui benzina cu 1,87 urmatoarea benzinarie e la cateva sute de kilometri. Si se prea poate ca aia sa fie si mai scumpa. Eh, facem plinul si ne rugam ca data viitoare s fie mai bine. Ne mai inveselim cu un avion care zboara o vreme in zona noastra. La sfarsitul celei de-a doua zi, ajungem in Dawson Creek, locul de unde a inceput constructia drumului spre Alaska, acum 70 de ani. Odata cu acest pas, zilele de preierii aveau sa ia sfarsit. Muntii erau aproape. Iar din ziua urmatoare aveam sa ii regasim. Si ce dor ne-a fost de ei. Data viitoare vedem daca Gunnar mai stie sa ia curbe sau e invatat doar cu drumurile drepte. Pana atunci insa, va dorim o zi excelenta! Scris din Whitehorse, cu placinta de branza langa mine! Fericire! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.