Magadan - Moscova 2013

[mihaio07]

Asa le-au zis si unora ca Magelan sau Columb.Cred ca in asemenea calatorii experienta offroad/onroad, mecanica si altele au o relevanta prea mica, vezi cazuri gen jeg.ro in Africa, melc (chapeau) , binox parca si prietenul incepator plus altii care si-au vandut totul , si-au luat o moto si dusi au fost.Scanteia aia care aprinde o idee si nu te lasa pana nu incepi o alta aventura, aia e cheia unor asemenea expeditii.Kamazuri si trenuri sunt peste tot , trantit mobra si pe data viitoare.Asta in cazul in care vestita improvizatie ruseasca nu face fata , chiar astept restul povestii si rezolvarea problemei.

 

Nu le-a zis nimeni nimic lui Magellan sau Columb cand au decis sa faca marile calatorii pentru care sunt cunoscuti pentru ca ambii aveau spre 40 de ani si o vasta experienta maritima in spate. Nu erau pescari care se imbarcasera pentru prima oara intr-o corabie cu panze cu gandul de a traversa oceanul.

Nu zice nimeni sa inabusi "scanteia aventurii", dar ar trebui sa-ti dea de gandit faptul ca tu nu ai fost niciodata pe un forestier, dar vrei sa pleci cine stie unde la mama naibii cu o mobra cumparata cu 2 saptamani inainte.

Da, intr-adevar vad ca e o moda sa te duci cat mai nepregatit in locuri cat mai salbatice, dar macar cei care se duc singuri, se duc pe barba lor.

[Tigly]

Rar gasesti combinatia ideala de traseu-parteneri-experienta parteneri-echipament-timp-bani. Si cind nu gasesti trebuie sa-ti asumi niste riscuri. Toti trei ni le-am asumat de la bun inceput

A iesit oricum mai bine decit alte experiente cand totul parea perfect, fara riscuri si am terminat plin de nervi

[b374]

Sper ca nu mi-o luati in nume de rau, incerc pe cat posibil sa nu fiu malitios in acest topic, dar nu imi pot imagina ce se gandesc cei care se incumeta la drumuri din astea cu 0 experienta offroad.

Nu numai ca ii incetinesc pe ceilalti, dar pot compromite total intreaga calatorie.

 

Daca chestiile se stiu de la inceput si sunt acceptate de grup, nu vad care e problema... de putut, se poate - vezi http://www.sherrijowilkins.com si unde a invatat sa mearga in afara asfaltului.... adica http://advrider.com/forums/showthread.php?t=602168 ... tot Magadan...

 

Sau, ma rog... pe un topic paralel de aici ... 10000k impliniti parca prin Stan-uri...

[the_mav]

Tigly, cam cat ne mai tii in suspans?

[Marat]

Bafta baieti! Sper sincer sa va iasa ok si poate ne povestiti si noua.

[Vizitator MosRahao]

...

 

Foarte misto povestea. Astept continuarea...

[dexxter]

bai...felicitari!!! hai ca am scos vodka si popcornul!

[Vizitator MosRahao]

bre, dar greu mai merge povestitul!

 

eu am baut aproape toate berile pregatite pentru vizionare... hai cu povestea, pana imaginile mai sunt clare!

[petrisor]

hai bai cu aplauze ca poate incepe

[Tigly]

Citeva randuri despre oamenii din Kolyma.

Oamenii din Kolyma cind vorbesc de restul Rusiei vorbesc de "continent" (materik). Pentru ca distanta de restul Rusiei ii face sa se simta ca pe o insula. Singurul mod viabil de transport e avionul, soseaua federala e la mila vremii. Singurii care se aventureaza pe ea sint "dalnobishiki", "camionagii de drum lung". Am intalnit unul dintre ei, Sergey, cind ne oprisem la vreo doua zile jumate de Magadan. Transporta pe trailer un excavator. Era in a treia saptamana de drum de la Magadan (noi eram la a treia zi). Dormea in cabina si cu citeva nopti inainte se trezise cu apa la nivelul parbrizului, in parcare. Dar nu avea nici o urma de stress, amaraciune, suparare in vorba. Asta era viata lui, grea. Si o accepta asa.
Asa erau Dima "dorojnikul", Aliosha "liniorul", Vitaly "motocrossistul" , mecanicii din Bolshevik si altii care chiar daca nu a fost nevoie de ajutorul lor au fost tot timpul gata sa ajute. Vedeai asta dupa cum te intrebau "Totul in regula?" cand opreau camionul linga motoare atunci cind faceam un popas. Sau cand sareau sa te ajute sa ridici motorul cand treceai podurile in constructie (ca alea temporare erau luate de ape). Max, prietenul din Moscova, imi spunea ca dupa trei zile in Kolyma a inceput sa creada din nou in oamenii. El era crescut in Nord si spunea ca asta e "firea omului" in Rusia adevarata, cea izolata, la mii de kilometri de metropole. Ajuti oricand, fara ezitare. Pentru ca si tu s-ar putea sa ai nevoie de ajutor candva. Ne-au placut oamenii din Kolyma.

Ziua a treia incepe optimist. Cel putin asa vrem sa ne gandim. “Liniorii” cu Uralul ne duc ultimii 50 de km pana la soseaua federala.

Acolo e un sat, Bolshevik, unde la baza de reparatii a utilizajelor miniere mecanicii incep sa strungareasca ceva ca sa repare roata stramba. Dupa ore de strungarit..esec total :-(, in momentul cand cercul rotii incepe sa se topeasca la tentativa de incalzire. Si nici furca nu pare reparabila.

Tocmim un Uazik (mica duba cu bena) si plecam in Susuman. Aici reusim sa dam de Vitaly, seful clubului local de motocross. Iarasi examinari, evaluari de solutii de improvizatii. Suntem gata-gata sa riscam dar pina la urma luam decizia corecta: Riscul e prea mare, Roman se intoarce acasa! Zilele urmatoare de offroad ne-au confirmat cita dreptate am avut sa nu continuam cu un motor carpit cu o improvizatie exact unde era solicitarea cea mai mare: roata si suspensie.

In momentul cand, cu parere de rau, am ajuns la concluzia ca Roman trebuie sa se intoarca acasa Vitaly incepe sa dea telefoane. Motorul merge gratis intr-un Kamaz pana la Magadan, 500 de km, iar Roman zboara “cu nasu” tot la Magadan. De acolo, alti motociclisti ii vor facilita transportul motorului inapoi in container (parca toti se jurau ca nu merg containere inapoi in Rusia??) si un bilet “redus” la avion pana acasa.

Facem o tura prin Susuman, cu poza de rigoare la avionul care iese din bloc. E de fapt un simulator de Ilyushin care odata chiar functiona. Odata chiar era viata in oraselul asta, acum e cam in paragina. Oricum, vom vedea in cateva zile "esenta paraginei" :-)

Dormim in “hotelul” din Susuman. Max si cu mine sortam din lucrurile noastre si fiecare trimite vreo 10 kile acasa cu Roman. Fac schimb de roll-baguri cu Roman si scap de “porcul” de 120 de litri in schimpul unui “purcelus” de vreo 70. Trimit acasa primusul, prelata, haine de schimb, maruntisuri etc. Pastrez scaunul pliant :-) (Era atat de bine seara, dupa o zi de stat in picioare pe scarite, sa poti sa te tolanesti intr-un scaun pliant cu spatar!).

Toti trei suntem cam amarati pentru Roman pleaca. S-a pregatit cu noi 9 luni pentru calatoria asta iar acum trebuie sa abandoneze dupa doar 2 zile! Iar planurile noastre se bazau pe 3 oameni, pentru ca era nevoie si de manpower pe unde vroiam sa mergem.

Cum deja incepe sa fie obiceiul, radem o stopocika de vodca si stingem lumina. Nu inainte sa-mi pun dopurile in urechi, ca avem mistreti raniti in camera :-)

 

 

PS Imi pare rau ca nu pot sa scriu mai mult si mai repede, e o saptamana cam plina (prima la birou). Si mai lucrez si la selectarea pozelor si filmelor pentru un mini-video. Apropos, cam ce durata ar fi OK sa fie filmuletul?

[danielc]

Nu ma asteptam la acest deznodamant in cazul lui Roman...parca ar fi un film bun

[plescoi rulz]

 

maxim 20 de min cu slide de poze si ceva scris (comentarii, explicatii)

[robertkiran]

Nici nu vreau sa imi imaginez cum s-a simtit Roman dupa episodul asta. Pleci intr-o expeditie de mare calibru pe care ai planuit-o noua luni, si dupa doua zile trebuie sa abandonezi. Cred ca era daramat de tot ...

Dar cum spunea cineva de mai sus, lipsa experientei in off road si-a spus cuvantul.

Si totusi sa privim partea buna a lucrurilor. Bine ca el a ramas intreg si sanatos. Putea fi mai grav, dupa cazatura asta (citez: Motorul s-a dat peste cap, Roman a zburat si a aterizat suficient de dur ca viziera de la casca sa zboare cat colo.) sa se lase cu ceva fracturi de oase ... si atunci se imputea rau treaba.

Editat August 24, 2013 de robertkiran

[Vizitator MosRahao]

Oamenii din Kolyma

 

Fie si doar pentru ca ati intalnit asemenea oameni si merita intregul drum, cu toata cheltuiala, efortul, neajunsurile!

 

Oamenii din Kolyma.

 

Asa erau Dima "dorojnikul", Aliosha "liniorul", Vitaly "motocrossistul" , mecanicii din Bolshevik si altii care chiar daca nu a fost nevoie de ajutorul lor au fost tot timpul gata sa ajute. Vedeai asta dupa cum te intrebau "Totul in regula?" cand opreau camionul linga motoare atunci cind faceam un popas. Sau cand sareau sa te ajute sa ridici motorul cand treceai podurile in constructie (ca alea temporare erau luate de ape).

 

Max, prietenul din Moscova, imi spunea ca dupa trei zile in Kolyma a inceput sa creada din nou in oameni. El era crescut in Nord si spunea ca asta e "firea omului" in Rusia adevarata, cea izolata, la mii de kilometri de metropole. Ajuti oricand, fara ezitare. Pentru ca si tu s-ar putea sa ai nevoie de ajutor candva.

 

“Liniorii” cu Uralul ne duc ultimii 50 de km pana la soseaua federala. Acolo e un sat, Bolshevik, unde la baza de reparatii a utilizajelor miniere mecanicii incep sa strungareasca ceva ca sa repare roata stramba.

 

Vitaly incepe sa dea telefoane. Motorul merge gratis intr-un Kamaz pana la Magadan, 500 de km, iar Roman zboara “cu nasu” tot la Magadan. De acolo, alti motociclisti ii vor facilita transportul motorului inapoi in container (parca toti se jurau ca nu merg containere inapoi in Rusia??) si un bilet “redus” la avion pana acasa.

 

Mult respect pentru acesti oameni adevarati!

[coxa]

Respect!

Noi care vedem la TV pe Putin si alti -oameni de seama-din Rusia nu stim ce inseamna -Long live mother Russia-.Cum ziceai acei oameni din Kolyma poate sunt rusii de esenta.

Hai cu continuarea ca de la mine esti pe primul loc la cea mai tare calatorie.Pfuaa 10000km!!!Noroc cu google ca asa mai invat si eu geogra in Rusia

[MotĂśrizer]

eh, asta da poveste...

[Tigly]

Ziua a 4-a.

Recuperam motoarele din garajul pus la dispozitie de motocrosistii din Susuman, ne luam ramas bun de la Vitaly, il imbratisam pe Roman si pornim. Vremea promite sa fie uscata.

Imediat vedem diferenta intre Tenkinsky Trakt si Federala M56. Din cauza traficului soseaua federala e plina de gropi iar pamintul batut din care era facuta capatase in unele locuri consistenta si culoarea asfaltului. Asfalt cu gropi, ce placere :-(

Dupa vreo 80 de km iesim de pe federala si mergem spre Khadykchan. Faimosul ghost-city! Prin 2006 acesta era un orasel de 30,000 de oameni! Apoi compania miniera a inchis productia, a inchis caldura (in plina iarna) si le-a urat noroc bun! A urmat un exod total. Toti oameni au plecat. Nu a ramas absolut nimeni!

Citisem atita despre oras pe relatarile de tura ale altora si acum sintem si noi aici! Parca nu ne vine sa credem. Dar recunoastem imaginile celebre. Piscina, blocul cu renul etc.

E o liniste totala, intrerupta doar de ciocanele unei echipe de muncitori care demonteaza ceva fieratanie.

Intram pe stradute, printre blocuri. Intram in bloc, mie mi se face pielea de gaina si ies. E prea straniu. Max urca la etaj, e transpus parca in lumea copilariei lui. Toate oraselele din Nordul Rusiei sint facute dupa un tipar standard si Max regaseste intocmai arhitectura orasului copilariei lui.

Facem pozele de rigoare si o stergem.

Clink-clink- clink. Ce naiba o fi? Proiectoarele Rigid D2 se balangane undeva deasupra rotii mele fata. Suportul special care le tinea deasupra aripii s-a rupt. Proiectoarele sint grele dar totusi am mai facut offroad cu ele. Anul trecut in Georgia am mers cel putin 200 de km de offroad si nu au avut nimic. 600 de km de Road of Bones le-au venit de hac.

Iesim inapoi la federala si imediat cotim stanga pe Old Summer Road! Pentru cei care nu sint niste obisnuiti ai advrider.com, Old Summer road (Drumul de vara) este varianta originala a Road of Bones (Yakutsk-Magadan). 500 de km de drum ne-intretinut, mai ales bucata de la Tomtor (linga Oymyakon – polul frigului) si riul Algakala spre care ne intreptam noi acum. Drumul de vara are citeva riuri mari fara poduri. Daca ai noroc de o vara uscata sau de un Ural poti sa le treci prin vad. Daca nu, nu.

Planurile noastre initiale erau destul de ambitioase, avand in vedere ca niciunul din noi nu avea experienta de traversare de rauri. Dar ne bazam ca sintem 3 si ca sfarsitului Iulie-inceputul lui August e perioada cea mai uscata. Numai ca socoteala de acasa... Acum suntem doi si toata luna Iulie a plouat cu galeata. Azi nu ploua, e soare si suntem plini de speranta.

Dupa 10 km de drum ajungem la rau. Imediat vedem o baraca bine intretinuta, cu lemne taiate, cu un pat si soba. Vedem si urme de camion. Vedem si bat cu marcaje infipt in apa. Cineva a stat si a asteptat sa scada apa.

Acum apa e tulbure si vijelioasa. Nu arata bine de loc. 25 de metri, nu are mai mult raul aici dar nu arata bine.

Max masoara cu un bat inaltimea la care e filtrul lui de aer si rezervorul si se avanta in apa. Imediat il vad cum incepe sa se clatine, la 100 si de kile cite are. Curentul e chiar puternic. Inainteaza cu greu, apa a trecut cu mult peste semnul de pe bat. Are undeva pe la un metru adancime. Dar problema e curentul. Cu greu Max sta in picioare. Daca ar fi sa “lansam” motoarele curentul le-ar rasturna imediat. Si atunci adio motor, ca de recuperat de sub apa aia nici nu poate fi vorba.

Max traverseaza raul de doua ori in cautare de variante. Nimic incurajator. Se intoarce, varsa apa din cizme si stam la sfat.

Daca trecem cumva raul asta, mai avem citeva (zice harta) care ar putea fi la fel de mari. Iar apoi e iesirea de pe Old Summer Road la riul Kyubume. Care stim sigur ca nu are pod.

Riscul e pre mare. Si de asteptat sa scada apa nu poate fi vorba. Suntem deja cu o zi intarziere, intr-un program extrem de strans. Deci nu vom face Old Summer Road :-(( Anul asta!

Cu un pic de regret plecam inapoi spre federala. In loc de 500 vom avea de facut 1000 de km. Teoretic in 2 zile.

 

Avem noroc de trafic putin si asta e bine pentru ca masinile lasa un nor imens de praf in urma lor.

In general in Extremul Orient intalnesti urmatoarele masini:

• Tot-terenuri preparate mai mult sau mai putin, toate cu volan pe dreapta, ca vin din Japonia.
• Masini mici, tot cu volan pe dreapta.
• Uazikuri, dube rusesti, invariabil gri. Cu variante: de pasageri, cu bena de transport marfa.
• Camioane Ural sau Kamaz folosite in transportul oamenilor si/sau materialelor la exploatari de aur. Impresionante cu rotile lor de peste un metru diametru. Cu astea treci lejer raurile si namoalele.
• MAC-uri americane cu semiremorca. Da, aici nu prea vezi Iveco, DAF, Mercedes. Vezi camioane din-alea ca in reclamele de Coca-Cola :-)

Peisajul se schimba din nou, iesim din munti si intram intr-o tundra plata unde de jur imprejur e doar vegetatie pitica, in general pe pamant imbibat cu apa. Aici e zona de permafrost, adica la 3-4 metri adancime totul e inghetat vesnic. Din cauza asta blocurile in oraselele scheletice sint construite pe piloni iar soselele nu au sanse sa tina asfaltul drept prea multa vreme. Tot din cauza asta cind incep ploile totul incepe sa se revarse. Apa nu are unde sa se duca in jos si atunci curgepe campii, parca impotriva gravitatiei. Cea mai mica diferenta de nivel e exploatata de torente si daca in calea lor e un drum si canalul de scurgere de sub el nu e suficient de mare atunci rupe drumul.

Intalnim prima ruptura a drumului. Dorojniki lucreaza la o punte temporara, tevi de beton acoperite cu pamint. Buldozerul tocmai niveleaza pamantul peste tevi. Ocolim camioanele oprite si ne bagam in fata. OK, e primul obstacol mai serios. Camera de pe casca filmeaza. Imi iau un pic de avant, ma ridic pe puntea proaspat acoperita de pamint ne-nivelat, roata fata se infunda instantaneu si trantesc motorul in brazda :-) Futu-i, si se mai si uita astia la mine :-) Am noroc ca motorul e asa de infundat in pamant ca nu e orizontal si pot sa-l ridic aproape singur. Rusul de pe buldozer sarise imediat in ajutor. Re-pornesc si trec apoi lejer. Fug sa-l asigur pe Max dar asta are aproape 2 metri si saua de la F 650 GS e atat de jos ca nu are nici o problema sa “pedaleze”.

Mai bagam vreo 100 de km si ajungem la Artik. Catun celebru prin faptul ca e singurul post de politie la sosea pe vreo 1000 de km. Si unde militianul, acum politist, Deadea Vasya opreste pe toata lumea. Si chiar amendeaza daca nu ai placutele de inmatriculare curate. Asa ca oprim inainte de catun si le curatam :-)

Evident ca Deadea Vasya e neobosit la cei 60 si ceva de ani, sare in mijlocul drumului si ne opreste. “De ce mergeai pe contrasens?” ma intreaba. Aproape ma pufneste rasul. Care naiba contrasens, ca de 1000 de km vin pe orice parte a drumului nu are gropi. “Ocoleam gropile” raspund. Pufneste un pic, dar e zambitor. Nu ne dam jos de pe motoare, nu aratam nici un act. Stam asa. El se uita la motoare, noi ne uitam la el. Ne intreaba de unde si incotro. Ne zice ca au trecut niste argentinieni in grup de vreo 20 acum vreo 2 saptamani. Apoi ne lasa sa plecam. Credeam ca helmet-camul filma dar s-a dovedit apoi ca nu.

Intram iar in munti. Mergem la malul raului Nera :-) Exploatari masive de aur pe acolo, se vad instalatii vechi dar si multe noi. Kolyma, dupa oprirea exploatarilor de uraniu, mai e atractiva doar pentru aur.

Intr-un tarziu ajungem la Ust-Nera. Punctul cel mai nordic al calatoriei noastre.

Oraselul arata chiar jalnic, Susuman era o metropola pe langa asta. Gasim “hotelul”. Un etaj intr-o cladire de 4. Cica e 3 stele, platim 3000 de ruble pentru o camera cu baie. Caram toate bagajele in camera (chiar daca am dat 10 kile tot mai am vreo 50) si soc. E cea mai horror camera in care am stat vreodata! Nu atat camera de 2.5 pe2.5 metri cat baia. Nici nu are chiuveta. Are doar o cada de 1 metru, ruginita toata. WC-ul nu are nici macar colac. WC-ul public din Gara de Nord Bucuresti? Poti sa dormi acolo, fata de asta.

Facem haz de necaz, dam drumul la vodca si salam sarbesc (cum naiba a ajuns asta aici?), facem si o baie cu chiote (ce , credeati ca e apa calda?).

Botezam Ust-Nera Jopa-Mira. Adica Cu..rul Lumii. Sintem convinsi ca mai rau nu se poate in calatoria asta. Ha, in citeva zile o sa regretam Jopa Mira :-) Noapte buna, iar cu dopuri in urechi!

[robertkiran]

Pe KTM vad ca ai numai genti textile (2 genti laterale si un roll-bag). Ce genti ai folosit? Ti-au creeat ceva probleme? S-au rupt la cazatura (am vazut ca ai luat o tranta)?

[Tigly]

Am avut Magadan panniers de la Adventure Spec (design-ul lui Walter Colebatch). Indestructibile si impermeabile (au doua roll-baguri interioare care sint impermeabile). S-au murdarit ca porcul pe Kolyma si Lena Highways dar la prima intalnire cu un Karcher aratau ca noi. Gentile de plastic Hepco pe care le-am avut pina acum nu ar fi avut nici o sansa (prinderea in cadru s-ar fi rupt, ele probabil nu aveau nici o treaba).

Pe spate am avut initial un Ortlieb de 120 de litru pe care l-am schimbat cu un Wolfman de 70-80 de litri de la Roman. Dimensiunea perfecta.

Gentile laterale le-am scos de doua ori cred. In rest le-am lasat pe moto, "asigurate" cu un cablu Pacsafe. tot ce aveam nevoie in hotel era in roll-bagul Wolfman.

Pe KTM vad ca ai numai genti textile (2 genti laterale si un roll-bag). Ce genti ai folosit? Ti-au creeat ceva probleme? S-au rupt la cazatura (am vazut ca ai luat o tranta)?

[b374]

Ai gasit cumva vreun sistem mai bun de fixare pe rack la Magadan panniers decat 2 chingi in cruce?

[guy_ana]

Tare! Stiam despre voi, dar nu ma asteptam sa pot citi un ride report chiar aici! Ma bucur sa aflu amanuntele aventuroasei voastre aventuri. Keep on writing!

[Tigly]

Ziua a 5-a

Drumul pleaca din Ust-Nera prin munti. Nu e asfalt dar suprafata e suprinzator de bine intretinuta.

Astazi ploua, mocaneste. Trecem pasul Olshansky. Cam toate pasurile montane din Kolyma sint pe la 1200 de metri altitudine, virfurile nu cred ca au mai mult de 1600 de metri. Drumul e superb, oprim in pas sa facem poze. Gasim un mic bol cu “ofrande” si pe o tabla ruginita sta scris in ruseste “Am trecut!”. Se pare ca drumul nu e chiar asa floare la ureche tot timpul.

Federala M56 e deschisa si in timpul iernii, ba chiar suprafata drumului e considerata mai buna atunci. In sensul ca nu sint atatea gropi.

Rusii s-au prins ca o zona strategica ar trebui deservita macar de o sosea permanenta si atunci au transformat un zimnik (drum de iarna, practicabil doar cand mlastinile ingheata) intr-un drum permanent. Asa s-a facut bucla Kyubume – Ust Nera – Susuman care ocoleste fostul Drum de Vara prin Tomtor-Oymiakon. Drumul deserveste si exploatarile miniere din zona si e singura legatura pe uscat a Magadanului cu “continentul”.

Ploaia continua si cind coborim din munti intr-o vale larga, cu vegetatie de tundra, vedem ca drumul e singura bucata de uscat. Toata tundra musteste de apa. Ma intreb unde am putea pune cortul in caz de ceva. E atit de multa apa ca se revarsa peste drum la un moment dat. Are culoarea ceaiului.

Aud de ceva vreme un scartait in rarele ocazii cind folosesc frana spate. Ma uit la placutele noi, Galfer, puse inainte de a trimite motorul in Magadan. E doar fierul! Din cauza nisipului si prafului permanent din cei 1000 de km pana aici placutele s-au mancat complet! Citisem de asta si aveam un set de rezerva. O sa-l schimb diseara si apoi mai vad eu.

E frig si ceata si ploaie. Ne felicitam pentru ideea de a nu insista pe Drumul de Vara ieri. Pe o vreme ca asta trebuie sa fie un deliciu sa treci rauri in vad.

Vedem campuri de gheata permanenta pe platoul unde am ajuns. Kyubume e pe la aproape 1000 de metri altitudine. Alimentam, facem poze la statia de benzina plina cu stickere de la expeditiile anterioare. Ne uitam dupa stickere cu expeditii din 2013. Gasim doar unul, o expeditie moto ruso-ceha, 2 oameni (o sa aflam de ei mai tarziu). Gasim si stickerul lui Adi Silindean de anul trecut si cel al lui Dan Popescu. Noi nu avem, ca ne-a fost lene sa facem.

Kyubume e punctul unde trebuia sa iesim de pe Drumul de Vara, daca reuseam sa trecem raul ieri dimineata. Nu exista pod se trece prin vad cad e apa mica. Vedem din departare pilonii noului pod care se construieste. Nu cred ca sint atat de mici, ceea ce inseamna ca apa e mare. Vedem pe malul celalalt oameni cu bagaje stand si privind apa. Azi nu cred ca se trece.

Plecam mai departe. E destul de clar ca nu ajundem azi la Khandyga, oraselul de dinainte fluviului Aldan. Nu am idee unde am putea sa dormim pe drum, dar asta e pentru mai tarziu. Momentan problema sant podurile.

Sant trei poduri rupte in fata noastra. Toate in constructie, neterminate, iar podetele temporare sant luate de apa. Nimeni nu poate trece inca prin vad. Asa ne spun camionagii la primul pod din cele trei.

Intr-adevar prin “riusorul” asta eu nu ma bag cu motorul! Sint doar 10 metri dar e whitewater clasa 4!

Podul nu e terminat dar cu citeva scanduri aranjate cu grija reusim sa trecem. Ajungem la al doilea. Aici e mai complicat un pic, scandurile sint un fel de lego dar trecem si de asta.

Al treilea e problema. Chiar unde se termina betonul podului, munctorii au sapat un sant de 3 metri latime si 2 adancime. De fapt e o groapa ca are un taluz pe fiecare parte, cam de jumatate de metru. Dezbatem cu cei doi muncitori care sapau in ploaie si apoi incerc sa trec, sprijinit de Max si cei 2. Eu stau pe sa, ca nu am loc langa motor pe taluzul lung de 3 metri. Picioarele nu pot sa le pun jos pentru ca e doar jumatate de metru latimea aici. Si e pamint afinat! In momentul cind trebuie sa ridicam roata fata pentru a o pune pe beton, spatele incepe sa alunece. Reusesc sa sar in partea cealalta, muncitorii tin cu mainile de roata, Max impinge. 300 de kile de motor si bagaje se misca cu grija si ajung pe beton. Evident ca helmet-camul s-a oprit exact cind incepeam traversarea! Ca o paranteza, nu prea mi-a venit sa fac poze in momentele critice, eram mai ocupat cu rezolvarea situatiilor. Ma si bazam pe helmet cam (un CamSports HD Max cam un-reliable, cu bateria cam dubioasa).

Trece si Max si continuam. Inca vreo 50 de km, deja nu mai e nici un trafic. Din nici un sens. Asta nu e bine, nu mai avem nici o indicatie daca drumul e deschis sau nu. Ploua mocaneste in continuare.

Asa cum fusesem avertizati ajungem la un rau fara pod. Aici ar trebui sa trecem prin vad. Dar e alt tip de rau. Nu mai e doar revarsarea torentelor din tundra, tulburi si maro. Asta vine de la stinga la dreapta din munti. E aproape cristalin. Ma gandesc ca ploile s-or fi oprit in munti. Se vad chiar bolovanii pe fundul raului. Cam mari, cam miscatori.

Dupa ce ne balacim amandoi trecand riul, punem o camera sa filmeze, dam jos tank-bakul cu camere si roll-bagul de pe KTM si incepem. Pare usor la inceput, apa e la jumatatea rotii. Apoi torentul loveste, apa e pina la genunchi, bolovanii se misca. Dar e oricum fezabil si reusim sa scoatem motorul meu si apoi al lui Max pe malul celalalt. High-five-uri, chiote, recuperam camera (se va vedea in filmulet) si plecam mai departe. Acum sintem chiar optimisti. Daca am trecut noi asta...

Iarasi munti, serpentine. Poduri vechi ale originalului Road of Bones.

Drumul se alatura apoi riului Malaya Khandyga. Se lucreaza la drum, sint lucrari gigantice pentru traversarea muntelui. Oamenii zic ca e varul lui Putin care construieste tot aici.

Se insereaza si e un strat subtire de ceata peste riul care serpuieste monstruos cu muntii pe o parte si taigaua pe cealalta. E superb, e esenta de Extrem Orient si Siberie. Si da, sint un prost, si acum regret ca nu am facut o poza cu riul si ceata (e una pe telefonul lui Max, poate o pun mai tarziu).

Lucrarile se intensifica, serpentinele sint noroioase si prapastioase. Si pline de utilaje care lucreaza permanent. Aici nimeni nu opreste traficul si apoi utilajele. Ne strecuram printre camioane, buldozere, excavatoare. Facem poze la sfasitul sectiunii.

Soare e aproape apus, cautam un loc de campare. Intamplator dam de catunul Razvilka, singurul punct in munti, la vreo 200 de km de Khandyga unde ar fi trebuit sa ajungem azi. Niste obshejitie (camine) ordinare, e clar ca o sa campam. Dar unde? Ca nu imi vine sa pun cortul printre ruine si fieratanii. Si deodata vedem, ca o oaza, scoala si gradina ei. O casa mai lunga, inconjurata de gard, cu gradina cu iarba si flori salbatice. O oaza! Un aer de liniste si pace domneste in curtea scolii (e vacanta). Batem la usa si deschide o doamna pe la 50 de ani. E profesoara dar si paznic de noapte. Fara ezitare, ne lasa sa punem corturile si se duce sa puna ceaiul pe foc.

O cheama Lyudmila si e originara dintr-un sat rusesc din Moldova. A venit aici acum 16 ani si preda pentru cei 5-6 copii pe care scoala ii are in fiecare an. Sint copii lucratorilor la drumuri. Nu sint lucratorii de pe santier, sint cei de la intretinerea permanenta a drumurilor.

Scoala are 4 profesori pentru 6 elevi. Atati elevi aveau anul trecut dar anul asta nu se stie daca vor avea. Ca o paranteza, scoala are acces la internet prin satelit. Toate scolile din Rusia au calculatoare noi si acces la Internet. Indiferent unde sint, chiar si dupa Cercul Polar. E programul lui Putin.

Noi ascultam cu gura cascata cum Lyudmila ne povesteste senina cum iarna sint -50 de grade aici, intre munti. I se pare un loc minunat si nu e amarita deloc ca poate viata ei ar putea fi mai buna.

Ne ducem la corturi si ea ne aduce chiftele, paine si castraveti. Aici castravetii sint la fel de exotici ca mango si costa 20 de dolari kilogramul. Si ea imparte cu noi fara ezitare! Apoi ne arata unde e banya catunului si avem prima baie calda in 5 zile!

Ne prabusim in corturi...

Eu puneam doar o chinga orizontala pe mijloc. Chinga trece prin spatele suportului de bagaj. Nu era chiar perfect pentru ca trebuia sa trec chinga prin niste triunghiuri ale suportului pentru ca gentile sa nu alunece in fata si asta insemna ca nu puteam sa scot bagajele decit daca scoteam toata chinga, trecuta prin gaurile de la buzunarele laterale. O sa ma gandesc la un sistem cu crva tridenti sa pot sa le scot rapid. De mentionat ca suportul sprijina doar partea superioara a gentii si pentru ca gentile sint lungi se curbeaza spre interior. Nimic periculos insa :-)

Ai gasit cumva vreun sistem mai bun de fixare pe rack la Magadan panniers decat 2 chingi in cruce?

Eu puneam doar o chinga orizontala pe mijloc. Chinga trece prin spatele suportului de bagaj. Nu era chiar perfect pentru ca trebuia sa trec chinga prin niste triunghiuri ale suportului pentru ca gentile sa nu alunece in fata si asta insemna ca nu puteam sa scot bagajele decit daca scoteam toata chinga, trecuta prin gaurile de la buzunarele laterale. O sa ma gandesc la un sistem cu crva tridenti sa pot sa le scot rapid. De mentionat ca suportul sprijina doar partea superioara a gentii si pentru ca gentile sint lungi se curbeaza spre interior. Nimic periculos insa :-)

Ai gasit cumva vreun sistem mai bun de fixare pe rack la Magadan panniers decat 2 chingi in cruce?

[Vizitator MosRahao]

povestea e din ce in ce mai interesanta si iata ca azi ai avut mai multa vreme sa scrii. ref la filmuletz, as zice ca unul singur de 20 de min poate fi cam lung - eu as face 3 filme a cate 7-8 minute... dar tu decizi, e doar o opinie.

[Vizitator _Raul_]

Superb, Vlad! Multumesc!

Topicul tau este primul pe care il verific imediat ce accesez forumul.

Ai infipt putin cutitul in rana cu Adv-ul fotografiat in asemenea locatii. Acum o luna am fost sa cumpar un 990 full accesorizat, ABS, pret de no brainer, dar nu a fost deloc click-ul acela de dragoste la prima plimbare, desi imi doream mult, stiind ca "pe hartie" trebuia sa fie motocicleta perfecta pentru mine. Who knows? Poate o sa mai incerc odata .

[dans]

maxim 20 de min cu slide de poze si ceva scris (comentarii, explicatii)

Salut, nu v.ati intalnit pe acolo?