Sari la conținut

Rog recomandare scuter


Daniela2k
 Share

Postări Recomandate

Bună!

 

Mă atrage foarte mult ideea de a avea un motor, dar din cauza legislației ciudate de la noi am picat încă de la fișa medicală (am miopie, dioptrii mai mari decât prevede legea, așa încât, deși cu lentile/ochelari văd perfect [20/20], tot nu am putut să trec de proba medicală) așa că m-am gândit să mă reorientez înspre un scuter care, din câte știu, poate fi condus fără permis sau doar cu B-ul (pe care îl am luat de acum câțiva ani).

 

Iar în aceste condiții aș vrea să vă cer părerea în privința unui tip/brand/model de scuter, care sa nu necesite permis sau să poată fi condus cu B-ul (presupun ca asta înseamnă 49cc), dar care, dacă se poate, să semene măcar cu un motor (deci nu genul de scuter clasic). Dacă considerați că următoarele informații sunt relevante pentru o recomandare, sunt fată, am 1.73 m și 78 de kilograme.

 

În ceea ce privește prețul, limita este, cred eu, mai mult decât generoasă, pentru un ceva de 49cc și anume un 10.000 - 12.000 de euro.

 

Mulțumesc anticipat pentru orice răspunsuri!

Editat de Daniela2k
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Troll.

 

Îmi pare rău dacă asta consideri (presupun că e din cauza faptului că am precizat că am un buget suficient pentru o motocicletă/mașină), dar te asigur că nu e nici într-un caz vorba de trolling; am explicat exact motivele pentru care am ajuns la opțiunea asta.

» Post actualizat in 28 Oct 2017 08:40

Pentru ochi acum se pot face multe, poate e bine sa incerci noile tehnologii in domeniu. :)

 

hiar si pentru 49cc trebuie permis de conducere categoria AM: http://www.autogeneral.ro/catetoria-am.html

Cei 10-12.000 euro ar fi mai bine investiti intr-o operatie de tip LASIK care ar face corectia optica sa dispara.

 

On-topic: AM-ul nu e inclus automat în B (pe care, așa cum am precizat mai sus) îl am deja?

 

Off-topic: Respectivele operații se fac doar dacă ai în ultimii doi ani dioptriile stabile, ceea ce la mine nu este (încă) cazul; nu e ca și când nu aș fi explorat deja opțiunile pe care le am.

Editat de Daniela2k
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

On-topic: AM-ul nu e inclus automat în B (pe care, așa cum am precizat mai sus) îl am deja?

 

Pe permisele "noi" este trecut categorie separata, chiar daca-l obtii odata cu B-ul. Presupun ca poti conduce scuter cu permis categoria B emis inainte de 2013, dar atentie ca daca expira permisul se face o noua examinare medicala!

Intrebare: medicul care a constatat ca nu poti face categoria A din cauza dioptriilor nu cumva are obligatia legala sa declare asta la Politie? Zic si eu, sa nu te trezesti ca conduci masina cu B-ul suspendat...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

In rest la banii ăștia poți sa îți iei cam orice scuter de 49, e doar chestie de gusturi

 

Cumva asta era exact genul de recomandare pe care o căutam... îmi doresc un ceva cu două roți care să semene cu o motocicletă (mai exact cu un chopper), dar pe care să o pot conduce fără permis / doar cu B-ul pe care îl am deja și ideea e că nici măcar nu știu dacă există așa ceva... iar dacă există care ar fi opțiunile.

» Post actualizat in 28 Oct 2017 08:55

Pe permisele "noi" este trecut categorie separata, chiar daca-l obtii odata cu B-ul. Presupun ca poti conduce scuter cu permis categoria B emis inainte de 2013, dar atentie ca daca expira permisul se face o noua examinare medicala!

 

Da știu că și la înoirea permisului trebuie o nouă fișă medicală, dar până atunci oricum mai sunt cinci ani, deci nu e ceva ce să trebuiască să-mi fac griji acum.

 

Și da, în mod sigur în momentul în care mi se vor stabiliza dioptriile și voi putea să-mi fac operația o voi face și voi încerca să fac trecerea la un motor real, dar, până atunci, încerc să găsesc o soluție surogat.

Editat de Daniela2k
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu găsești chopper noi de 49cc doar făcute custom, sunt câteva și pe olx. Ia un scuter normal, "îți faci mâna" prin trafic și după operație iei motor serios.

 

Cele făcute custom sunt înmatriculabile?

 

Ai idee dacă există vreun magazin/atelier care să facă aceste customizări legal (gen să poți să le faci ITP-ul, să ai o garanție la ele, etc)?

 

Între timp, mulțumită unui coleg de aici de pe forum (nu îi dau numele pentru că dacă mi-a trimis PM probabil nu a vrut să se "expună"), am primit o recomandare mai mult decât interesantă: http://www.motoboom.ro/aprilia-rs4-50.html care chiar seamănă cu (sau poate chiar e) o motocicletă, doar că una mai degrabă sport decât chopper.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

am facut o parte din orele de scoala moto pe aprilia asta de 50cc. e foarte zgomotoasa, daca asta vrei, insa te depasesc si biciclistii mai sportivi. risti sa fii tratata ca si cum ai fi ceva vitezista si nu mi se pare ok atata timp cat tu nu ai demaraj, viteza, nimic si mai esti si incepatoare absoluta. pe de alta parte, avantajul fata de scuterele "standard" este ca te obisnuiesti sa folosesti cutia de viteze manuala pentru cand te faci mare si iti iei motocicleta adevarata.

legat de permis, AM inseamna sub 50cmc si sub 50km/ora viteza maxima. si inseamna inregistrare la primarie, cu numar galben, nu inmatriculare la politie. AM este inclus in B, nu trebuie sa fie trecut propriu-zis pe biscuite.

Editat de XaeL
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Daca vrei un scuter ,aprilia habana sau daca vrei ceva cu trepte tot de la aprilia poti incerca rose . Amandoua se gasesc in variante de 49cc pt care necesita AM.

post-69297-0-18480300-1509183653_thumb.jpeg

post-69297-0-40842800-1509183661_thumb.jpg

Editat de xplayer_88
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Daca vrei un scuter ,aprilia habana sau daca vrei ceva cu trepte tot de la aprilia poti incerca rose . Amandoua se gasesc in variante de 49cc pt care necesita AM.

 

Cea din dreapta arată superb; exact așa ceva aș vrea. Există și noi?

 

Pentru că, tot așa, tot de aici de pe forum, am mai primit o recomandare pentru https://www.japan-partner.com/Auto/26093/Honda/magna+50/car-for-sale.html dar din câte am înțeles e vorba doar de produse vechi și second hand.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Eu îți recomand un Aprilia Red Rose 50. Este mai vechi, dar dacă faci un research mai puternic sunt sigur că o să găsești ceva bun, având în vedere și bugetul generos de care dispui.

 

Ceva de genul:

 

 

Baftă!

» Post actualizat in 28 Oct 2017 11:15

L. E.

 

my bad, și colegul xplayer recomandase asa ceva :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Chiar si pentru 49cc trebuie permis de conducere categoria AM: http://www.autogeneral.ro/catetoria-am.html

 

Pe permisele "noi" este trecut categorie separata, chiar daca-l obtii odata cu B-ul. Presupun ca poti conduce scuter cu permis categoria B emis inainte de 2013...

 

Nu pot să-i înțeleg pe „atotștiitorii” care deși habar n-au dau sfaturi aiurea !

 

Ia pune mâna și citește legislația apoi vorbește :

 

Legea 203/2012 pentru modificarea si completarea OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice:

 

- OUG 195/2002 se modifică referitor la conducerea mopedelor astfel : ART. 24, pct. 2, litera d „permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru vehiculele din categoria AM”

Editat de vandrash
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

dar de ce trebuie sa arate ca o motocicleta cand tu nu vezi la 5 m in fatza?

 

la 78 de kile e clar ca nu prea te intereseaza cum arati si daca ai 12k euro buget pt un scuter de 50 ... domne fereste

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Îmi pare rău dacă asta consideri (presupun că e din cauza faptului că am precizat că am un buget suficient pentru o motocicletă/mașină), dar te asigur că nu e nici într-un caz vorba de trolling; am explicat exact motivele pentru care am ajuns la opțiunea asta.

» Post actualizat in 28 Oct 2017 08:40

 

 

On-topic: AM-ul nu e inclus automat în B (pe care, așa cum am precizat mai sus) îl am deja?

 

Off-topic: Respectivele operații se fac doar dacă ai în ultimii doi ani dioptriile stabile, ceea ce la mine nu este (încă) cazul; nu e ca și când nu aș fi explorat deja opțiunile pe care le am.

 

In acest caz primeste scuzele mele.

Fara suparare, logic treaba sta cam asa:

Eu am 1.85 si cam 80 kg. neinsurat(mai caut dar deocamdata nimic serios)Cand eram insurat eram pe la 89.

In acest context scuterul de 50 este moarte curata.De fapt sinucidere. Daca biciclistii ce te depasesc au sansa sa fie "ingusti", tu n-o ai.

Vorbesc din experienta de navestist de Bucuresti pe scutere de la 125 la 650. Cand am mers cu 50 sau bicla ( 1 luna!! ), evenimentele intampinate au crescut de 10 ori. Simplu- daca nu plec instantaneu de la semafor, toti soferii pe langa claxonearea maxima se baga peste tine (evindent, pentru cei 3 m dupa care franeaza in coloana ..).

DAca mai punem in balanta si temporara problema cu optica..

Daca bugetul este pe bune poti lua 1000 de taxiuri in perioada necesare pana la operatie sau poti cumpara cateva firme de curierat cu tot cu scuteristi :)

Un scuter ok este cateva sute de euro. Daca sari la astea de fitze..2000 - 3000. Pesemne ca stii deja.

Daca nu ai nevoie pentru oras ci te plimbi pe pasuni drepte (prespun ca realizezi ca nici o rampa de furnica nu urci cu 50 ) fara vietuitoare atunci este ok.Daca vrei pentru oras, repet, cugeta adanc.

 

Exemplu tehnic - am mers 3 -4 ani zilnic pe 125.Cu niste tentative de "upgrade". De fapt erau de "downgrade" pentur oras. Acum am "urcat" la 250 din motive de capacitate de "incarcare". Sincer..cred ca ma intorc la 125 (110 kg la gol vs 170 kg cel de 250) pentru oras. Dar un 125 "vioi",ceva gen 14 - 16 CP.

 

Si cum pe aici e plin de glumeti pentru la primavara(acum s-a gatat sezonul de "plimbaciosi") cred ca usor gasesti "driveri". Si nu de aia de calculator.

 

Santate maxima si Doamne ajuta sa fie bine!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

dar de ce trebuie sa arate ca o motocicleta cand tu nu vezi la 5 m in fatza?

 

la 78 de kile e clar ca nu prea te intereseaza cum arati si daca ai 12k euro buget pt un scuter de 50 ... domne fereste

 

 

In acest caz primeste scuzele mele.

Fara suparare, logic treaba sta cam asa:

Eu am 1.85 si cam 80 kg. neinsurat(mai caut dar deocamdata nimic serios)Cand eram insurat eram pe la 89.

In acest context scuterul de 50 este moarte curata.De fapt sinucidere. Daca biciclistii ce te depasesc au sansa sa fie "ingusti", tu n-o ai.

Vorbesc din experienta de navestist de Bucuresti pe scutere de la 125 la 650. Cand am mers cu 50 sau bicla ( 1 luna!! ), evenimentele intampinate au crescut de 10 ori. Simplu- daca nu plec instantaneu de la semafor, toti soferii pe langa claxonearea maxima se baga peste tine (evindent, pentru cei 3 m dupa care franeaza in coloana ..).

DAca mai punem in balanta si temporara problema cu optica..

Daca bugetul este pe bune poti lua 1000 de taxiuri in perioada necesare pana la operatie sau poti cumpara cateva firme de curierat cu tot cu scuteristi :)

Un scuter ok este cateva sute de euro. Daca sari la astea de fitze..2000 - 3000. Pesemne ca stii deja.

Daca nu ai nevoie pentru oras ci te plimbi pe pasuni drepte (prespun ca realizezi ca nici o rampa de furnica nu urci cu 50 ) fara vietuitoare atunci este ok.Daca vrei pentru oras, repet, cugeta adanc.

 

Exemplu tehnic - am mers 3 -4 ani zilnic pe 125.Cu niste tentative de "upgrade". De fapt erau de "downgrade" pentur oras. Acum am "urcat" la 250 din motive de capacitate de "incarcare". Sincer..cred ca ma intorc la 125 (110 kg la gol vs 170 kg cel de 250) pentru oras. Dar un 125 "vioi",ceva gen 14 - 16 CP.

 

Si cum pe aici e plin de glumeti pentru la primavara(acum s-a gatat sezonul de "plimbaciosi") cred ca usor gasesti "driveri". Si nu de aia de calculator.

 

Santate maxima si Doamne ajuta sa fie bine!

 

Chiar nu pot să înțeleg de ce unele persoane au o plăcere în a-i jigni pe ceilalți.

 

La urma urmei nu văd cu ce am greșit, am intrat pe un forum în domeniu (unde, by the way, am așteptat cuminte vreo săptămână să mi se aprobe contul) și apoi am pus o întrebare zic eu relevantă; nu m-am băgat peste topicurile nimănui, nu am jignit pe nimeni și nu credeam că o simplă întrebare poate deranja atât de mult.

 

Mergând mai departe, faptul că sunt mioapă nu înseamnă că nu văd la cinci, cinzeci sau cinci sute de metri în față, ci doar că am nevoie de ochelari / lentile pentru acest lucru. De fapt, tocmai prin faptul că am nevoie permanentă de corecție, e sigur că voi vedea întotdeauna așa cum trebuie, spre deosebire de cineva care "nu s-a căutat" sau cineva care are dioptrii mai mici și poartă ochelarii doar când își aduce aminte. Și, de fapt, în foarte multe țari, singura condiție pentru obținerea unui permis de conducere este ca, purtând ochelari/lentile, să ai vedere normală; doar la noi e legislația asta ciudată care menționează și o limită maximă a dioptriilor, chiar dacă purtând ochelari/lentile tu vezi perfect.

 

Mergând mai departe, nu sunt din București, ci dintr-un mic oraș de provincie (Botoșani), unde traficul nu e nici pe departe comparabil cu cel din București și oricum, nu mă interesează scuterul/motorul pentru communting, pentru asta având mașină, ci mai degrabă pentru ieșiri de weekend în jurul orașului / la pădure pentru că, pur și simplu am fost întotdeauna atrasă de ideea de motor/chopper (big Clay Morrow [sons of Anarchy] fan), iar din motivele expuse asta e singura variantă care o am. Legat de preț nu am spus nicio clipă că vreau neapărat să cheltui toți banii respectivi, ci doar că acesta este bugetul maxim și l-am precizat doar pentru a explica că nu bugetul este motivul pentru care caut ceva de 49cc și putea a primi astfel o gamă mai largă de recomandări. Acum dacă pot să găsesc ceea ce caut la 50%, 25% sau 10% din buget cu atât mai bine.

 

Pe de altă parte însă, sinceră să fiu, m-a cam speriat partea cu "prespun ca realizezi ca nici o rampa de furnica nu urci cu 50"... e chiar atât de gravă situația sau a exagerat colegul?

Editat de Daniela2k
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pe de altă parte însă, sinceră să fiu, m-a cam speriat partea cu "prespun ca realizezi ca nici o rampa de furnica nu urci cu 50"... e chiar atât de gravă situația sau a exagerat colegul?

 

Cu rampa de furnica e subiectiva treaba. Daca mergi in Grecia poti inchiria scuter de 50 de la orice colt de strada si poti merge cu el prin statiune, si acolo au dealuri nu gluma. S-ar putea sa mergi incet, dar mergi.

 

Cu descrierea riscurilor... mopdedul este definit asa (citat):

 

21. moped - vehiculul, cu doua, trei sau patru roti, a carui viteza maxima prin constructie nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scanteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala este de cel mult 4 kw;

 

Asta inseamna ca nu poti merge cu viteza traficului nici macar in oras si asta este periculos. Te va depasi toata lumea, te vor impinge spre marginea drumului. Vei ajunge sa mergi cum mergi cu bicicleta: aproape in sant.

Nu e chiar sinucidere cum zice colegul foxbat. Merg altii cu biciclete si scutere peste tot o viata intreaga.

 

Sugestia mea: inchiriaza un scuter si vezi cum merge. Aveti de inchiriat in Botosani?

Alternativa: cumpara un scuter simplu si onest. Dupa ce mergi cu scuterul te gandesti daca ai "suprplus" de performanta pe care-l poti sacrifica in favoarea unui design modificat (adica chopper-moped).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Chiar nu pot să înțeleg de ce unele persoane au o plăcere în a-i jigni pe ceilalți.

 

este foarte simplu ! si daca ti-ai cumpara un scuter de 3-400E si ai face cativa km in oras ti-ai da seama si singura !

 

daca nu poti sustine examenul din cauze medicale nici nu ar fi normal sa mai ai dreptul de a conduce !

 

legile alea strambe, drepte cum sunt ele sunt bune numai de incalcat sau ocolit ...

 

sper sa nu dai de un conservar care vede la fel de bine ca tine

 

p.s. ai idee cam cate tantitze fara dioptrii tavalesc zilnic motociclisti? crezi ca prezentza dioptriilor scade procentul?

 

scuza-ma nu te-am vazut ...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mulțumesc încă o dată frumos celor care mi-au răspuns, sfaturile și răspunsurile voastre chiar m-au ajutat și pentru asta vă sunt recunoscătoare.

 

Cât despre persoana de mai sus care văd că și-a făcut o pasiune în a face discriminări pe motive de sex, kilograme sau dioptrii, nu pot să spun decât câ îmi pare sincer rău pentru viața tristă pe care probabil o are, de a ajuns să simtă nevoia de a refula în felul ăsta, sau, cum spunea un citat mai mult sau mai puțin celebru: “A man is likely to mind his own business when it is worth minding. When it is not, he takes his mind off his own meaningless affairs by minding other people’s business.”

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...