kalator Postat Mai 6, 2018 Share Postat Mai 6, 2018 @proxi. Părerea mea este că trebuie să vedem și partea rea a lucrurilor, nu doar cea bună. După ce avem cele două lucruri în balanță, trag concluzia că noi(eu)chiar suntem fericiți. Cu mult cu puțin, dar suntem fericiți. Mă gândesc la cei din timpul acela, ce vină au avut că s-au născut atunci, a trebuit să sufere, iar mai apoi să își piardă viața. Cu ce suntem noi mai buni ca ei? Oamenii au ajuns nemulțumiți cu sorta lor, cu toate că trăiesc în belșug și risipă, din cauza că nu mai au repere, de bine și rău. Să nu mai spun de non valori, promovate între două reclame TV. Bleahhh. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Proxi Postat Mai 7, 2018 Share Postat Mai 7, 2018 Părerea mea este că trebuie să vedem și partea rea a lucrurilor, nu doar cea bună. noi(eu) chiar suntem fericiți. Cu mult cu puțin, dar suntem fericiți. In principiu, ai dreptate. E bine sa cunoastem aceste lucruri (nu trebuie sa le vedem neaparat... ). Asta pt. ca viata e foarte scurta si parca e mai bine sa vedem si sa percepem partile frumoase, bune si interesante ale vietii. Te felicit pentru ca ai gasit starea de fericire in viata ! Asa ar trebui sa facem cu totii. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
nycku Postat Mai 7, 2018 Autor Share Postat Mai 7, 2018 La traseul ăsta m+am gândit pentru dus, iar la întoarcere să trec prin Casovia. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
jugulator Postat Mai 7, 2018 Share Postat Mai 7, 2018 La Auschwitz recomand sa intri cu ghid. In Cracovia sunt localnici in piata centrala, cu pancarte (free tours). Sunt tineri care vb f bine engleza, si iti fac un tur foarte interesant, cu informatii pe care nu le-ai afla in mod normal (gen mituri si povesti urbane despre lagar, schindler, papa ioan paul, etc). Cand se aduna 15-20 pers, se pleaca in tur. E gratis, dar e de bun simt sa "arunci" 5-10€ Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Geo_ZGA Postat Mai 7, 2018 Share Postat Mai 7, 2018 La Auschwitz recomand sa intri cu ghid. In Cracovia sunt localnici in piata centrala, cu pancarte (free tours). Sunt tineri care vb f bine engleza, si iti fac un tur foarte interesant, cu informatii pe care nu le-ai afla in mod normal (gen mituri si povesti urbane despre lagar, schindler, papa ioan paul, etc). Cand se aduna 15-20 pers, se pleaca in tur. E gratis, dar e de bun simt sa "arunci" 5-10€ Toti pe care i-am vazut erau cu pret afisat... banuiesc ca la "tur" te referi doar ca-ti povestesc, e imposibil sa te duca cineva la Auschwitz gratis Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
jugulator Postat Mai 7, 2018 Share Postat Mai 7, 2018 ) tururile gratis sunt numai in Cracovia si se fac la pas. Acum observ ca se intelege gresit. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
razvano Postat Mai 12, 2018 Share Postat Mai 12, 2018 Intrarea la Auschwitz 1 se plateste, cozile sunt interminabile si poti avea ghinion sa nu mai prinzi loc in ziua respectiva... Ce ironie, cateva zeci de an mai tarziu sa se stea la coada la Auschwitz si sa numesti ghinion faptul ca nu ai intrat in ziua respectiva. Pe deasupra si pe bani. ) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
MaximusPC Postat Mai 19, 2018 Share Postat Mai 19, 2018 Lol, mi se pare ca cei ce merg acolo sunt precum cei ce se baga la pelerinajul inspre Muntele Athos.. Cracovia e prea tare ca oras incat sa-ti pierzi vremea cu mizeria muzeului mortii. Cat sunt de pasionat de WW2.. dar locul ala nu ma cheama sa-l vad. Decat acolo mai bine sap dupa trenul cu aur pierdut de nemti pe sub muntii din Polonia In afara de un videoclip morbid, ce naiba ai putea sa vezi atat de frumos acolo?!?! Daca esti pasionat de WW2, musai sa vezi Auschwitz. E ceva ce nu trebuie ratat. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
petre81. Postat Mai 19, 2018 Share Postat Mai 19, 2018 La Auschwitz scria ca au murit 4 mil de evrei, pe urma au zis ca 1 mil. Probabil ca totul e butaforie. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Geo_ZGA Postat Mai 20, 2018 Share Postat Mai 20, 2018 Nu e totul, dar evident ca cifrele au fost umflate. Nici nu exista 6 milioane in toata Europa, cat se declara ca au murit in total ) Pt Auschwitz, si probabil si pt altele, existau cifre exacte (plus sau minus) notate de Hoess, comandantul, dar probabil au fost facute pierdute intentionat. Tin minte vag, din cartea lui, ca ar fi fost peste 1 milion de oameni (cu totul, nu doar evrei). Nici ghizii din turul Auschwitz nu spun chiar 100% adevarul. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
petre81. Postat Mai 20, 2018 Share Postat Mai 20, 2018 (editat) Nu e totul, dar evident ca cifrele au fost umflate. Nici nu exista 6 milioane in toata Europa, cat se declara ca au murit in total ) Pt Auschwitz, si probabil si pt altele, existau cifre exacte (plus sau minus) notate de Hoess, comandantul, dar probabil au fost facute pierdute intentionat. Tin minte vag, din cartea lui, ca ar fi fost peste 1 milion de oameni (cu totul, nu doar evrei). Nici ghizii din turul Auschwitz nu spun chiar 100% adevarul. Umbla vorba ca ar fi fost desecretizata arhiva de la Auschwitz care a cazut in mana rusilor si ca acolo scrie ca ar fi murit maxim 100.000 de evrei, majoritatea din cauze naturale (epuizare, inanitie, boli). Sa nu uitam ca Elie Wiesel e un impostor dovedit si totusi nu s-a dezis nimeni de el si de afirmatiile lui (una dintre ele fiind Romania a ucis, a ucis, a ucis) in conditiile in care era judecat in Budapesta (in lipsa) pentru aceasta fapta, adica furt de identitate a unui evreu care a murit in lagar. Eu nu cred un evreu nici cand spune adevarul, asta e cu talc. Editat Mai 20, 2018 de petre81. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Razen Postat Mai 20, 2018 Share Postat Mai 20, 2018 Mai ai un pic și o să zici că ai descoperit în arhivele secrete din latrina Vaticanului că acolo nu a murit nimeni, era de fapt spa, berărie și restaurant kosher. S-or fi și multiplicat nefericiții trimiși acolo, prin mitoza ca să iasă la număr. Auzi la el, zice "cauze naturale" și apoi enumera "epuizare, boli, inaniție"... Ai uitat "zyklon". Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
petre81. Postat Mai 20, 2018 Share Postat Mai 20, 2018 Mai ai un pic și o să zici că ai descoperit în arhivele secrete din latrina Vaticanului că acolo nu a murit nimeni, era de fapt spa, berărie și restaurant kosher. S-or fi și multiplicat nefericiții trimiși acolo, prin mitoza ca să iasă la număr. Auzi la el, zice "cauze naturale" și apoi enumera "epuizare, boli, inaniție"... Ai uitat "zyklon". Stai ma linistit ca evreii tot oameni sunt, nu sunt zei. Stii ca evreii sunt cei care se opun incriminarii comunismului? Stii de ce, pt ca ei au inventat comunismul si tot ei au omorat zeci de milioane de oameni pana sa apara nazismul. Nazistiis au fost niste mielusei in comparatie cu evreii bolsevici. Vai de capul vostru, v-au spalat astia creierele si faceti propaganda pt niste criminali. Useful idiots... + a mai descoperit el ca de fapt nazistii aia erau musulmani blonzi , nu erau nemti. In timpul primilor ani ai ocupatiei sovietice, Lituania si-a pierdut peste 780.000 dintre cetateni. 440.000 au fugit din tara sau au fost repatriati, 275.697 au fost deportati in gulag sau in exil, 21.556 de luptatori din rezistenta sau sustinatorii lor au fost ucisi si 25.000 au murit pe front. In comparatie, mai mult de 200.000 de cetateni de origine evreiasca au fost ucisi de nazisti si colaboratorii lor, a aratat un purtator de cuvant de la misiunea Lituaniei la UE. Comisia evita sa intre in arii prea controversate. Unele tari UE se opun propunerii, sugerand ca este o incercare fatisa de a-i reabilita pe fotii colaboratori, in timp ce antisemitismul ramane o chestiune tot mai des intalnita pe strazi si in presa din est. Efraim Zuroff, director la filiala din Israel a Simon Wiesenthal, spune ca eforturile cele sase tari sunt o "falsa simetrie". Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Geo_ZGA Postat Mai 20, 2018 Share Postat Mai 20, 2018 Ei nu, nici chiar 100.000... la Auschwitz cifra mortilor (cu tot cu tigani si polonezi) a fost peste 1 milion. Hoess povesteste in detaliu despre trenurile care veneau, are si niste calcule aproximative din memorie... au murit multi totusi, dar nu cat e declarat. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
robert_bobariu Postat Mai 20, 2018 Share Postat Mai 20, 2018 Bietul petre cerseste atentia de niste posturi bune in urma. Fie-ti mila si ignora-l si tu... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
petre81. Postat Mai 21, 2018 Share Postat Mai 21, 2018 Bietul petre cerseste atentia de niste posturi bune in urma. Fie-ti mila si ignora-l si tu... Adica n-ai nimic de zis, doar te bagi ca musca in cwrul calului. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
nycku Postat Mai 21, 2018 Autor Share Postat Mai 21, 2018 Din motive personale trebuie să amân până în Septembrie. Nu ma interesează cifre, vreau doar să vizitez ca pe un simplu obiectiv turistic. Cel mai mare genocid a fost făcut de americani, Hitler a fost mic copil pe lângă ei. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.