Sari la conținut

Control tehnic în Austria


ingineru
 Share

Postări Recomandate

Salutare. Postarea este mai mult pentru curioși - am mai văzut întrebări pe tema tobelor, noxelor, dacă merge cu burlane etc. :) Astăzi am avut ocazia să văd abordarea din Austria, într-o zonă turistică frecventată de motocicliști. După ce m-au oprit doi polițiști la șoseaua principală, m-au întrebat dacă am ceva împotrivă să efectueze niște teste tehnice motocicletei și apoi m-au invitat să însoțesc un echipaj auto de poliție pe niște străzi laterale până într-o curte mare unde era desfasurata o stație mobilă de verificări tehnice. Verificările de bază au fost pentru noxe și zgomot, însă au verificat și grosimea în carne a cauciucurilor (nu doar din ochi) dacă cutiile de bagaje sunt prinse corespunzător, s au uitat la faruri, semnalizari, oglinzi, zona numărului, s-au chiorât pe la cadru etc. Zona tobei am văzut ca a necesitat ceva dezbatere intre ei - deși este toba originală. Erau patru persoane, deci aveau spor. După 10-15 minute de la culegerea datelor a venit unul dintre polițiști și mi-a zis ca este totul ok și mi-a returnat actele și o constatare. Morala e ca în alte țări nu este de glumă cu tobele neconforme, nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi însemnat financiar dacă ar fi găsit vreo problemă.

IMG_3035.jpeg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ceeeeeeeeeeeeeee, cum sa spui asemenea oribilitati, oameniii sau cum spun baietii Raiderul/Riderii, sa-si puna tobe conforme si nu niste burlane/marlane oribile si sa faca un zgomot infernal la ora 2 dimineata? Asta este o ingradire flagranta a drepturilor constitutionale a Raisarului de bulevard

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

S-au pus pe motociclisti, te duci la plimbare și te freacă cu controalele.

 

Dpmdv timp pierdut din viața cele 15 minute 🙄

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 9 minute, MirceaB a spus:

Austriecii astia

Era o gluma.

E plin de suveniruri cu "No kangaroos in Austria"

Banuiesc ca americanii au fost sursa de inspiratie

image.thumb.png.5ca0cd806f84bf95e3b29fbbd0be8d6d.png

 

Miercuri pe b-dul M.Bravu un flacau cu un Indian frumos.

Tobe goale.

La  semafor il intreb care e bucuria cu tobele burlan. Raspuns: asta e viață..

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 5 minute, Silver Arrow a spus:

Era o gluma.

E plin de suveniruri cu "No kangaroos in Austria"

Banuiesc ca americanii au fost sursa de inspiratie

image.thumb.png.5ca0cd806f84bf95e3b29fbbd0be8d6d.png

 

Miercuri pe b-dul M.Bravu un flacau cu un Indian frumos.

Tobe goale.

La  semafor il intreb care e bucuria cu tobele burlan. Raspuns: asta e viață..

 

Aha, ok. Vina mea.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Austria este recunoscuta pentru legile in privinta decibelilor scosi pe tobe.

Sunt orase unde se gasesc semne cu nivelul maxim acceptat iar verificarea se face in prima faza pe talon, apoi ce ai patit matale.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 15 ore, LionEl a spus:

S-au pus pe motociclisti, te duci la plimbare și te freacă cu controalele.

 

Foarte bine fac, bravo lor! Mai ca as plati sa ne faca si noua o vizita, ca ai nostri militieni dorm in papuci.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

16 hours ago, Silver Arrow said:

Miercuri pe b-dul M.Bravu un flacau cu un Indian frumos.

Tobe goale.

La  semafor il intreb care e bucuria cu tobele burlan. Raspuns: asta e viață..

Trebuie dus la un concert tehno-rock si legat cu capul de o boxa, apoi rugata trupa sa bage maxim.....abia atunci ar putea sa spuna ca e ... viata!!!!:D

Austriecii si nemtii fac frecvent acest gen de verificari, si n localitati si in afara lor:

 

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...