-
Număr conținut
2.740 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de cicloburu
-
Sprijinul vostru MORAL este cel mai important, la fel cu al tuturor prietenilor și al necunoscuților care s-au implicat în această campanie. Soția mea este foarte impresionată de toate acțiunile voastre! Vă mulțumim!
-
Dragi tovarăși și prieteni! Vă mulțumesc tuturor! Pînă de cu.rînd nu credeam că mă voi confrunta vreodată cu această situație. Cînd am aflat de problema soției aproape toți prietenii cu care am vorbit mi-au spus că mă vor ajuta cu ce pot ei. Atunci nu m-am gîndit la bani, sprijinul moral era cel mai important. Din păcate acum am ajuns și la bani. Inițial, la aflarea veștii (pe 22 feb. a.c.) n-am crezut că este atît de urgent, dar acum se pare că e mult mai urgent decît ne doream să se întîmple lucrurile. Am vizitat mai mulți medici, am trimis rezultatele RMN-ului și ”afară”, se pare că operația e de maximă urgență, deși nu erau semne pentru asta. Problema mea cu banii apare și datorită crizei actuale, din cauza căreia eu nu găsesc o slujbă de peste trei ani, în tot acest timp reușind să supraviețuiesc, nicidecum să zic că trăiesc (bine). Tot din acest motiv nu-mi pot permite să fac un credit la o bancă, niciuna nu mi-ar aproba așa ceva fără să fiu angajat undeva. Să nu credeți că stau acasă pe banii soției, care e profesoară, dar munca ”la negru” nu-ți oferă nicio stabilitate sau siguranță... Încă o dată, vă mulțumesc tuturor pentru sprijin! Toate bune!
-
Cum m-am mai lăudat Âşi eu, am prins 70 de cîteva ori, verificat cu ciclometru performant, nu cu kilometraj de Dacia 1300 preparată de VTM (Âştiți voi la ce (cine) mă refer ); ei bine, de două ori eram cu radarul de față, dar niciodată nu m-a oprit careva. Prima dată era potera la Mîneciu într-o duminică dimineață, stăteau să-i prindă pe cheflii care plecau de la Cheia spre BucureÂşti. Eu nu i-am văzut, dar prietenul care cobora după mine (cu vreo 50 de km/h) i-a văzut Âşi le-a văzut Âşi fețele cu ochii cît cepele uitîndu-se lung după mine. A doua oară i-am remarcat Âşi eu, pe coborîrea de la Posada către Comarnic. Aveam în față un Âşofer care mă încurca, era numai cu ochii pe kilometrajul lui Âşi în oglinda retrovizoare, fiind mirat de viteza mea exccesivă. Aveam 60 Âşi n-aveam loc de el. I-am urlat (evident, ceva cu PLM) să se dea la o parte să pot să cobor, s-a executat ca un cățeluÂş Âşi apoi am dat tare în pedale. Radarul era pe partea opusă, iar polițaii văzuseră toată faza, inclusiv urletul meu! Unul era mirat Âşi celălalt rîdea cu gura pînă la urechi... Nici de data asta nu m-a întrebat careva de sănătate. Am prieteni care au mers Âşi mai tare! Tot în prezența radarului Âşi tot fără să-i chestioneze careva. Toate bune!
-
Mz Es 250/1 - Incercare De Readucere La Viata
topic a răspuns lui cicloburu în cicloburuul Coltul "comunistelor"
Asta e cea mai tare fază! Dacă tu crezi că eu mai pot să ajung la motoare, te înșeli amarnic. De fapt, prima clacă necesară e cea propusă de @AdrianS, cînd mi-a văzut balconul. Din păcate, acesta a devenit loc de depozitare (aruncare la grămadă, mai exact) pentru tot ce am nevoie și nu am nevoie, dar pentru care nu mai am spațiu deloc! Deci, mai întîi trebuie să fac o ordine generală în balcon, apoi o să pot să mă ocup și de motoare. Treaba asta se va întîmpla în această primăvară, sper eu! Acum o să pun și o poză cu jumătatea de balcon în care se află piesele. Cealaltă jumătate este la fel de aglomerată; de fapt, nici nu am loc să pășesc în balcon! Toate bune! -
Intrunirea de comuniste si atase 2011
topic a răspuns lui cicloburu în iuli-voshodul Coltul "comunistelor"
Mihai, cred că țuica e luată din start de Charlie! -
cumpar atas stoye sau panonia pt simson ,mz 250
topic a răspuns lui cicloburu în oanceamihai46ul Coltul "comunistelor"
Sus cu topicul, că altfel nu se vede cererea... -
-
Știu măi că n-o să fie toate perfecte, iar dacă o să am nevoie de ajutor (și mai mult ca sigur o să am) nu o să uit de clacă! Știi că deja am vorbit despre asta și că îmi place ideea de a vă duce pe cîțiva prieteni meseriași la taică-miu la țară și să facem o mini-întrunire cu scop final ”resuscitarea” MZ-ului. Am acolo o livadă foarte fain amplasată unde pot fi așezate cîteva corturi, iar licorile magice se găsesc la tata în pivniță! Nu-mi trebuie decît niște timp, iar ăsta e cel care-mi lipsește cel mai mult!
-
Intrunirea de comuniste si atase 2011
topic a răspuns lui cicloburu în iuli-voshodul Coltul "comunistelor"
Bine mă lantz, i-ai ”furat” omului spițele ca să le pui la Nipră și i-ai lăsat opțiunea roții turnate? -
Am discutat aici, dar se pare că adminul nu pricepe cum stă treaba cu diacriticele...
-
MZ-ul este în același stadiu ca acum trei ani, adică demontat. Nu știu cînd îi vine rîndul, din păcate. Cert este că nu stă în ploaie, dar mai mult de atît nu pot să zic, încă. Oricum, o să-mi actualizez topicul în momentul cînd mă voi apuca de treabă. Toate bune!
-
Nici eu n-am folosit la Planeta și nici la MZ, dar, dacă e necesară, se face așa cum am zis mai sus.
-
Garnitura de cupru se pune așa cum este, adică fără niciun adaos! Și este obligatorie călirea ei așa cum spune Cristi. Nu-s necesare două garnituri, eu n-am auzit la nimeni așa ceva, dar e posibil să mai fi încercat și alții. Gîndește-te că două garnituri măresc camera de ardere, de unde rezultă o compresie mai mică (ăsta e doar un aspect). Dacă ți se pare prea subțire o garnitură de 0,3mm, pune una de 0,5mm, dar nu pune două... Toate bune!
-
Subscriu la spusele lui Aleko! Să ne trăiești, dom' profesor!
-
vand ij 56 nr noi cu atas din aluminiu
topic a răspuns lui cicloburu în etarulescuul Coltul "comunistelor"
Da Mihai, dar tot tu spuneai că un anunț trebuie să conțină mai multe informații cum ar fi: un preț, o locație Âşi date de contact. -
Da, eu merg zilnic. Incidente? Cazatura pe gheata, fara urmari.
-
Repet!
-
Sărbători fericite! Tot ce vă doriți să se vi împlinească!
-
Releul din prima poză este de MZ ES 175/250 sau de Trabant. Nu cred că a ajuns la tine din întîmplare într-un pachet cu piese de MZ . Toate bune!
-
Sînt perfect de acord! Pentru mine, Revoluție a fost între 16-17 decembrie la TimiÂşoara Âşi pînă în noaptea de 21, mă refer la cei care au fost pe străzi, nu la ce se făcea la "nivel înalt"... pentru că, de fapt, cam totul a fost orchestrat "de sus"...
-
AÂş vrea să țin sus acest topic, pentru readucere aminte! Mulți dintre cei care se dau acum mari "roacheri" habar n-au cum a fost pe vremea aia! Cum ne ascundeam pletele sub gulerul paltonului Âşi cum nu puteam nici măcar vorbi despre ce ne plăcea pentru că "pereții au urechi"! Micky era unul dintre cei liberi, mult mai liberi decît credem mulți dintre noi că sîntem... Mesaj completat El a fost Micky... Iar asta e scris pe crucea lui:
-
Exact din acest motiv am scris în titlul topicului "revoluție" Âşi nu Revoluție!
-
Acesta este un cîntec dedicat lui Mihai Gâtlan care a fost împuÂşcat pe 21.12.1989 în fața Sălii Dalles unde are Âşi o cruce. Următoarele cuvinte îi aparțin lui ÂŞtefan Mardale, cel care a compus piesa: "Pe Micky l-am cunoscut în '88 când dădusem probă la formația Conex. Era exuberant, prietenos, aÂşa de relaxat că atunci când mergeam pe stradă, mai ales persoanele în vârstă, de mai multe ori remarcasem asta, îl priveau cu o ură de neînțeles pentru mine atunci. La o partidă de bere am văzut un chelner aproape tânăr cum îl înjura printre dinți Âşi-l privea de parcă i-ar fi omorât familia. Micky avea plete era îmbrăcat ca un rocker, se purta ca un om liber. Rar vedeai aÂşa ceva în vremurile acelea. Am avut odată o discuție mai lungă lângă clubul Ecran undeva în spatele Grădinii Botanice. Mă plângeam de ce se întâmplă pe la noi în muzică Âşi nu numai. La sfârÂşitul lamentărilor mele a spus zâmbind: "Lasă, măi, ÂŞtefane, c-o să se termine tâmpenia asta Âşi-o să vină vremea meseriaÂşilor"."
-
@Mario MT 03, eu sînt unul dintre cei cu aproape 300 într-o zi, dar i-am făcut în două etape de cîte 6 ore, adică drumul dus pînă la Cheia în primele 6 ore, apoi pauză de haleală Âşi nani pe iarbă 2 ore, apoi întoarcerea la BucureÂşti în alte 6 ore. În acestă seară, în drumul spre casă, mă gîndesc să trec prin Parcul Tineretului, cică să scurtez nițel că eram obosit... Habar n-aveam ce frumos era, am dat două ture de parc pe zăpadă la lumina lunii, a beculețului de pe cască Âşi a felinarelor! Am uitat Âşi de oboseală Âşi de foame! MAGNIFIC! În plus, la intrare am întîlnit o gaÂşcă de bicicliÂşti veseli care ieÂşiseră la distracție Âşi i-am rugat să-mi facă o poză...
-
Intalnirea cu Mihai Barbu - vanzatorul de kilometri
topic a răspuns lui cicloburu în Watt Clubul Evenimente, excursii
E o hartă chiar în primul post.
