cicloburu

Frînele sînt cu tamburi. N-am avut probleme de frînare, am frînat destul de puțin. Dacă te referi la faptul că nu am folosit frîna de motor, da, m-am gîndit că aș avea nevoie, dar am mers cu oarecare precauție pe primii kilometri, apoi am constatat că nu depășesc 70 (hai... 80) ceea ce nu necesita o forță de frînare mai mare decît în traficul normal. În plus, știu să cobor destul de bine, e un exercițiu pe care-l am de la schi și cursieră... Îl recomand tuturor! Toate bune!

Mulțumesc, prieteni!

Și nu numai atît! Există informație destulă pe internet, de exemplu: AICI!

Sigur, facem schimb de animale și împărtășim impresiile... Nu știu cînd ne-am salutat (unde eram?), că mă salut deseori cu bicicliștii! Dacă eram în mers, cu atît mai mult. Dacă stăteam, trebuia să vii să mă tragi de mînecă! Măcar schimbam două vorbe... Data viitoare te voi anunța din timp! Toate bune!

Nu pot să cred că e posibil să-ți oprească echipamentul! E al tău, chiar dacă stricat, deci ar fi normal să le ajungă să-l fotografieze! Întreabă pe cineva care lucrează în asigurări, @pachemon, de exemplu...

Regretăm, dar nu sîntem toți logați pe acel forum, poate dai pozele jos și le arăți aici! Mulțumim! Toate bune!

Trebuie să recunosc, de multă vreme nu mai avusesem ocazia să călăresc fierul acesta, botezat Alioșa, atît de mult pe cît îmi doream. Anul acesta (începînd din toamnă, dacă e să fiu mai exact) m-am dedicat cel mai mult mersului pe motocicletă, lăsînd ceva mai la o parte celelalte hobby-uri: bicicletă, schi, alpinism și altele, că mai am… Vorba unui prieten, toată lumea are cîte o păsărică, unii au chiar cîte un stol, dar la mine sînt stoluri, stoluri… Cu toate acestea, deși am tot avut ieșiri de relaxare (că eu așa le-am perceput), nu depășisem prea des granița sutei de kilometri. Și nu pentru că Alioșa nu m-ar fi putut duce ci, mai ales, din motive de timp. Lipsa lui, mai exact. Drept urmare, de cîte ori s-a ivit ocazia, am fugit de-acasă pentru scurtele mele drumuri. Acest lucru nu se putea perpetua, așa că acum o săptămînă și jumătate am pus la cale o mini-excursie în primul week-end liber pe care l-aș fi avut. S-a-ntîmplat să fie liber chiar cel care a trecut, așa că planurile mele au și fost duse la bun sfîrșit! Sau măcar parțial... Așa cum ziceam, sînt și un schior pasionat. În ultimii 10 ani am „descoperit” schiul de tură, ceea ce mă face să nu mai depind de instalații de urcare (scumpe și aglomerate cel mai adesea, dar și inexistente acolo unde pot ajunge cu schiurile de tură). Schiul de tură, care este o îmbinare a schiului fond cu schiul alpin, îmi creează un mare avantaj, mă duce exact unde-mi doresc, adică departe de aglomerație, departe de puhoaiele de turiști de week-end, în mijlocul naturii, atît cît a mai rămas ea neatinsă de mîna omului. În același timp, nu depind nici de „sezonul de schi”, deci pot să schiez cîtă vreme mai găsesc vreo limbă de zăpadă pe vreo vale sau în vreo căldare ferită de soare. Astfel, am schiat în căldarea Lacului Bîlea chiar și în iunie cînd lumea pleca la mare! Pornind de la acestea, planul meu a fost să urc la Bîlea cu motorul și cu schiurile pentru o tură care să îmbine aceste două pasiuni ale mele. Am luat legătura cu doi dintre prietenii mei din Brașov care-mi împărtășesc nebunia și am început să punem țara la cale. Din păcate, unul nu era disponibil deloc, iar al doilea avea timp doar pentru o tură de maxim 8 ore. Drept urmare, partea cu schiul a căzut. Dar n-am vrut să renunț la urcarea către Lacul Bîlea. Vineri seara, după ce Adrian m-a ajutat cu o cosmetizare a lui Alioșa, după ce am schimbat un cablu de frînă rupt la „probă” (bine că s-a rupt, că lucra rău de tot, iar cel nou face treabă mult mai bună), am făcut plinul și am pornit către Brașov. Pînă la Săftica a fost infernal, nu cred că am mers cu treapta a patra mai mult de 5 kilometri! Ba chiar am fost nevoit să mă opresc cu coloana de nenumărate ori, neputînd nici măcar să mă strecor printre mașini! Coșmar! După Săftica s-a eliberat traficul, putînd merge rezonabil. Pe la Potigrafu m-am speriat crezînd că mi s-a dus releul de încărcare pentru că nu mai aveam deloc clacson. Alarmă falsă, s-a defectat doar clacsonul, încărcarea nefiind afectată. L-am scos din schemă și am plecat mai departe. Am mai oprit în apropiere de paralela 45 pentru o poză și apoi am mers întins pînă la destinație. Valea Prahovei n-a fost deloc aglomerată, așa cum mă așteptam să fie după semnele de la plecare. Am dormit la prietenul meu și sîmbătă pe la 10 am pornit spre Bîlea. Vremea minunată și drumul liber ne-au îndemnat să-i dăm bătaie, mai ales că plecasem cam tîrziu. Am întîlnit foarte puține motociclete pe drum, deși a fost o zi excelentă pentru plimbare! La un moment dat am făcut schimb de cai, Claudiu dorind să simtă și el fierul comunist! Eu mai mersesem pe „Viroaga” lui, dar nu mă încîntase atît cît mă încîntă Alioșa! Am avut aceeași senzație și acum, că fierul meu mă satisface mult mai mult decît mașinăria lui bine pusă la punct, dar care nu se potrivește felului meu de a fi! Lui Claudiu i-a plăcut foarte mult pe Ural, dar am revenit fiecare pe calul său după numai cîțiva kilometri! Știam că Transfăgărășanul e închis mai sus de Cascada Bîlea, dar speram să ne putem strecura pe lîngă bariera ce ne așteptam să existe. N-a fost cazul, drumul nefiind blocat. Singura problemă erau urmările căderilor de pietre de peste iarnă, carosabilul nefiind încă eliberat complet. Oricum, puteau trece fără probleme și mașini, nu doar motociclete. Repet, foarte puține motociclete întîlnite. Pe Transfăgărășan am văzut numai cinci, trei la urcare și două la coborîre! Într-o zi atît de frumoasă! Nu se putea ajunge pe două roți pînă la lac, deoarece mai este destulă zăpadă pe carosabil exact unde se termină căldarea inferioară, sub morenă. Deci, cea mai frumoasă porțiune, cele mai frumoase serpentine au rămas „datorie” pentru o viitoare tură! Ceea ce mă face să-mi planific deja revenirea! Am stat circa două ore, mult prea puțin, dar cele două ore au făcut toți banii! Coborîrea a fost un prilej de a mă plimba cu bicicleta! Am plecat fără motor și m-am folosit de gravitație pentru a ajunge pînă la Cîrțișoara! A fost o senzație extraordinară să cobor în liniște, să nu aud decît vîntul în cască și rulajul cauciucurilor pe asfalt. Am pornit motorul numai cînd am intrat în localitate! Apoi, spre Brașov, am mers iarăși pe un drum liber, rareori văzînd cîte o motocicletă. Am ajuns seara, pe la 18, l-am lăsat pe Claudiu acasă și, de frica mult-trîmbițatului „cod galben de ploaie”, în loc să mai petrec o noapte la prieteni, am dat fuga spre casă. În trei ore eram la București și singurele picături pe care le-aș fi putut prinde căzuseră deja cu cinci minte înainte de a opri, fix în fața blocului meu. Una peste alta, aceasta a fost prima tură mai lungă din acest an, sîmbătă făcînd peste 440 de kilometri. Urmează și alte escapade, așa că voi încerca să vă țin la curent cu ele. Toate bune!

Trebuie să recunosc, de multă vreme nu mai avusesem ocazia să călăresc fierul acesta, botezat Alioșa, atît de mult pe cît îmi doream. Anul acesta (începînd din toamnă, dacă e să fiu mai exact) m-am dedicat cel mai mult mersului pe motocicletă, lăsînd ceva mai la o parte celelalte hobby-uri: bicicletă, schi, alpinism și altele, că mai am… Vorba unui prieten, toată lumea are cîte o păsărică, unii au chiar cîte un stol, dar la mine sînt stoluri, stoluri… Cu toate acestea, deși am tot avut ieșiri de relaxare (că eu așa le-am perceput), nu depășisem prea des granița sutei de kilometri. Și nu pentru că Alioșa nu m-ar fi putut duce ci, mai ales, din motive de timp. Lipsa lui, mai exact. Drept urmare, de cîte ori s-a ivit ocazia, am fugit de-acasă pentru scurtele mele drumuri. Acest lucru nu se putea perpetua, așa că acum o săptămînă și jumătate am pus la cale o mini-excursie în primul week-end liber pe care l-aș fi avut. S-a-ntîmplat să fie liber chiar cel care a trecut, așa că planurile mele au și fost duse la bun sfîrșit! Sau măcar parțial... Așa cum ziceam, sînt și un schior pasionat. În ultimii 10 ani am „descoperit” schiul de tură, ceea ce mă face să nu mai depind de instalații de urcare (scumpe și aglomerate cel mai adesea, dar și inexistente acolo unde pot ajunge cu schiurile de tură). Schiul de tură, care este o îmbinare a schiului fond cu schiul alpin, îmi creează un mare avantaj, mă duce exact unde-mi doresc, adică departe de aglomerație, departe de puhoaiele de turiști de week-end, în mijlocul naturii, atît cît a mai rămas ea neatinsă de mîna omului. În același timp, nu depind nici de „sezonul de schi”, deci pot să schiez cîtă vreme mai găsesc vreo limbă de zăpadă pe vreo vale sau în vreo căldare ferită de soare. Astfel, am schiat în căldarea Lacului Bîlea chiar și în iunie cînd lumea pleca la mare! Pornind de la acestea, planul meu a fost să urc la Bîlea cu motorul și cu schiurile pentru o tură care să îmbine aceste două pasiuni ale mele. Am luat legătura cu doi dintre prietenii mei din Brașov care-mi împărtășesc nebunia și am început să punem țara la cale. Din păcate, unul nu era disponibil deloc, iar al doilea avea timp doar pentru o tură de maxim 8 ore. Drept urmare, partea cu schiul a căzut. Dar n-am vrut să renunț la urcarea către Lacul Bîlea. Vineri seara, după ce Adrian m-a ajutat cu o cosmetizare a lui Alioșa, după ce am schimbat un cablu de frînă rupt la „probă” (bine că s-a rupt, că lucra rău de tot, iar cel nou face treabă mult mai bună), am făcut plinul și am pornit către Brașov. Pînă la Săftica a fost infernal, nu cred că am mers cu treapta a patra mai mult de 5 kilometri! Ba chiar am fost nevoit să mă opresc cu coloana de nenumărate ori, neputînd nici măcar să mă strecor printre mașini! Coșmar! După Săftica s-a eliberat traficul, putînd merge rezonabil. Pe la Potigrafu m-am speriat crezînd că mi s-a dus releul de încărcare pentru că nu mai aveam deloc clacson. Alarmă falsă, s-a defectat doar clacsonul, încărcarea nefiind afectată. L-am scos din schemă și am plecat mai departe. Am mai oprit în apropiere de paralela 45 pentru o poză și apoi am mers întins pînă la destinație. Valea Prahovei n-a fost deloc aglomerată, așa cum mă așteptam să fie după semnele de la plecare. Am dormit la prietenul meu și sîmbătă pe la 10 am pornit spre Bîlea. Vremea minunată și drumul liber ne-au îndemnat să-i dăm bătaie, mai ales că plecasem cam tîrziu. Am întîlnit foarte puține motociclete pe drum, deși a fost o zi excelentă pentru plimbare! La un moment dat am făcut schimb de cai, Claudiu dorind să simtă și el fierul comunist! Eu mai mersesem pe „Viroaga” lui, dar nu mă încîntase atît cît mă încîntă Alioșa! Am avut aceeași senzație și acum, că fierul meu mă satisface mult mai mult decît mașinăria lui bine pusă la punct, dar care nu se potrivește felului meu de a fi! Lui Claudiu i-a plăcut foarte mult pe Ural, dar am revenit fiecare pe calul său după numai cîțiva kilometri! Știam că Transfăgărășanul e închis mai sus de Cascada Bîlea, dar speram să ne putem strecura pe lîngă bariera ce ne așteptam să existe. N-a fost cazul, drumul nefiind blocat. Singura problemă erau urmările căderilor de pietre de peste iarnă, carosabilul nefiind încă eliberat complet. Oricum, puteau trece fără probleme și mașini, nu doar motociclete. Repet, foarte puține motociclete întîlnite. Pe Transfăgărășan am văzut numai cinci, trei la urcare și două la coborîre! Într-o zi atît de frumoasă! Nu se putea ajunge pe două roți pînă la lac, deoarece mai este destulă zăpadă pe carosabil exact unde se termină căldarea inferioară, sub morenă. Deci, cea mai frumoasă porțiune, cele mai frumoase serpentine au rămas „datorie” pentru o viitoare tură! Ceea ce mă face să-mi planific deja revenirea! Am stat circa două ore, mult prea puțin, dar cele două ore au făcut toți banii! Coborîrea a fost un prilej de a mă plimba cu bicicleta! Am plecat fără motor și m-am folosit de gravitație pentru a ajunge pînă la Cîrțișoara! A fost o senzație extraordinară să cobor în liniște, să nu aud decît vîntul în cască și rulajul cauciucurilor pe asfalt. Am pornit motorul numai cînd am intrat în localitate! Apoi, spre Brașov, am mers iarăși pe un drum liber, rareori văzînd cîte o motocicletă. Am ajuns seara, pe la 18, l-am lăsat pe Claudiu acasă și, de frica mult-trîmbițatului „cod galben de ploaie”, în loc să mai petrec o noapte la prieteni, am dat fuga spre casă. În trei ore eram la București și singurele picături pe care le-aș fi putut prinde căzuseră deja cu cinci minte înainte de a opri, fix în fața blocului meu. Una peste alta, aceasta a fost prima tură mai lungă din acest an, sîmbătă făcînd peste 440 de kilometri. Urmează și alte escapade, așa că voi încerca să vă țin la curent cu ele. Pentru cine dorește să citească și altele despre fierul meu, aici este topicul lui. Mai sînt destule poze și povestiri. Toate bune!

Sursa!

Edi, Ural din 69 este? Ca să știu cum negociez cu mama, s-o aduc de la țară... Fac tot posibilul să vin!

Da, umblă vorba c-ar fi două! Una fană și una pasageră! Care o fi care? Trebuie să ajung cu Alioșa, dar pentru asta trebuie să găsesc pe cineva să stea cu fi-mea! Vă țin la curent! P.S. Mă-ntrebam, ipotetic, dacă-l faci pe Ivan, dar nu e gata Lev, ai fi capabil (mental) să i-o împrumuți pe Zeta lui Mihăescu?

Teoretic așa o fi, dar practic depășesc deseori cu bicicleta coloane de mașini care circulă cu viteză mai redusă ca mine! Dacă aș depăși prin dreapta m-aș sinucide. Șoferii uită adesea de existența oglinzii de pe dreapta, pe cînd pe cea din stînga o mai folosesc ocazional ...

Vin bun!

Ivan (cel care NU e mai bun ca Alioșa ) s-a pricopsit cu cîteva lucruri noi. Așteptăm popritaru să ne povestească în stilul lui caracteristic!

Aline, o singură intervenție voi mai avea pe acest topic, deși Adrian m-a rugat să n-o fac și am zis că te voi ignora. Totuși, încerc să-ți explic punctul meu de vedere. Dacă înțelegi, bine, dacă nu, iarăși bine! Prima mea postare a fost exact ceea ce ți-a explicat Mihai. Nu este și nu s-a vrut altceva decît o măsură de siguranță împotriva posibilității ca cel care va lua motorul de la tine să creeze probleme, voit sau ne-voit. Tu ai să zici că-l dai unuia căruia-i explici situația actelor și că ești sigur că el va înțelege situația. Eu sînt mai sceptic! Poate că prezumtivul cumpărător nu va ține cont, sau va uita, sau îl va da mai departe fără să zică ce și cum, poate că are și alte motoare fără acte și le încurcă în timp etc! O droaie de situații care pot crea probleme! Acesta și nu altul a fost motivul pentru care ți-am spus, citez: ar fi corect să ștergi seriile. M-a deranjat foarte tare că n-ai vrut să mi te adresezi direct, eu așa am făcut-o. Direct! Bărbătește! Sîntem (sau eram...) prieteni. Eu așa am considerat mereu. D-aia nici nu m-a deranjat că a ajuns motorul la tine. Știi bine că am și discutat după ce l-ai luat. De asemenea, Adrian a fost în cumpănă dacă să ia sau nu Niprul de la Petru, mai ales că n-avea nevoie de mare lucru de pe el, avînd deja obiectul propriu pe care a dat o căruță de bani. Schimbul cu Muravey-ul era net în beneficiul lui Petru, nu trebuie să-ți explic eu de ce! Dacă a fost ceva care m-a deranjat (da, pe mine, nu pe Adrian), acesta a fost faptul că, deși spui că nu te-ai băgat peste nimeni, știai că este Adrian în tratative cu Petru, că s-au implicat o grămadă de oameni pentru a se realiza transportul dus/întors (cu Nipru/Muravey), știai că Petru era într-o situație dificilă (fizic și emoțional) și, cu toate astea, n-ai dat măcar un telefon ca să mă întrebi dacă ne deranjează. Puteai să te gîndești că Adrian are nevoie de motocicletă pentru a nu avea probleme cu actele, era ușor să afli. Știai că-s PRIETEN cu Adrian, nu AVOCATUL lui, probabil că ai remarcat că am petrecut o grămadă de timp împreună cu el reparînd la fiare, plimbîndu-ne cu ele, deci mă așteptam la un telefon, sau măcar un mesaj amărît pe messenger sau PM. După prima mea postare puteai să mă întrebi de ce aș avea pretenția să ștergi seriile, nu să mă iei la persoana a treia, de parcă abia ai auzit de mine pe forum! Nu ți se pare corect să mă supăr pe așa ceva? Evident că ți-am răspuns ca atare! Totuși, ți-am urat „La mulți ani”, fără nici o urmă de bătaie de joc, ba chiar mi-am cerut scuze pentru întîrziere! Asta n-ai observat! Ai observat că ameninț! De ce, te deranja ce-aș fi putut spune? OK, păi atunci să dau din casă! Prețul pentru care s-a învoit Petru cu Adrian era de 10 milioane. Adrian ieșea în pierdere, mai ales că-l costa și transportul pe jumătate! A dat Muravey-ul cu mai mult de atît, fără să-l coste nimic la transport! Să-mi zici dacă vezi undeva invidie! Tu ai luat motocicleta cu 5 milioane, acum vrei 200 de euro, repede, că ai nevoie de bani... Apoi îi spui lui Pedro: „Din pacate vremurile sau schimbat, oamenii de-asemenea, e mancatorie pretutindeni si asta bazata pe ciuda si invidie ......tot banu dicteaza, noi sa fim sanatosi” Păi aici nu mi se pare decît că TU ești cel care a ajuns să raporteze totul la bani, nici vorbă de prietenie! Încă o dată, unde ai văzut invidia? Mai măgărie mi se pare din partea ta să iei motocicleta cu un preț, să nu-i faci absolut nimic, apoi să ai pretenția să iei mai mult pe ea! Diferența i-o dai lui Petru? Apoi încă o chestie, te iei de Adrian întrebînd de unde știe el ce e în motor! Păi, dacă a tot discutat cu Petru despre obiectul în cauză, nu crezi că a aflat din sursă directă ce are? Eu așa cred! Iar ce mi s-a părut cel mai anapoda în toată afacerea asta e faptul că ai încercat să scoți profit tocmai de pe urma celui care ar fi avut întîietate în tranzacția cu Petru! Să încerci să-i vinzi tocmai lui Adrian piese din această motocicletă, mi se pare tare ciudat! Dar, vorba ta, totul se reduce la bani! Îmi doresc să aud că vei da de ei și își vei îndeplini visele! Succes! Spor la vînzare!

Bun, m-am lămurit! De acum ai „ignore” de la mine. Spor la vînzare! Edi, am avut parte de asta acum ceva ani. Între timp s-a schimbat ceva, eu n-am priceput ce, dar nu mă mai zbat să aflu. Iar de amenințat, n-am amenințat pe nimeni, dar cuvintele puțin mai dure DOR! Asta e...

Aline! În primul rînd: La mulți ani, scuze de întîrziere! În al doilea: puteai să mi te adresezi direct, nu la persoana a treia, măcar pentru faptul că ne cunoaștem și zicem că sîntem prieteni. O prietenie se bazează pe încredere,dar dacă aceasta dispare, prietenia se duce pe apa sîmbetei... În al treilea: această motocicletă nu se poate recondiționa, dacă nu mai „există”, nu-i așa? Poate deveni donator de organe, da... Sau se poate înmatricula cu alte acte, așa cum ai vrut tu s-o faci. Similar cu ce a ajuns să facă Adrian. Oare de ce a ajuns acolo? În al patrulea: de ce nu spui tu exact cum ai ajuns în posesia motocicletei, ca să înțeleagă și restul lumii de ce m-a ros pe mine ce e cu seriile. Te rog să nu mă provoci., că „dau tot din casă”, deși nu asta era intenția mea!

Ar fi corect să ștergi seriile de pe cadru și motor pentru a nu crea probleme... Știi unde sînt actele, nu?

Asta nu sună foarte încurajator ... Cît despre Jupiterul tău, nu-l lăsa să aștepte prea mult, să nu se oftice și să plece singur ... Toate bune!

K68-ul ar trebui să reacționeze foarte prompt. La Uralul meu se poate face reglajul extrem de rapid, instant aș zice, plus că e foarte sensibil. Verifică ce a spus @owene, că are dreptate. Este evident că dacă scoți filtrul de aer sărăcești amestecul, dar asta-mi zice că ai filtrul murdar, îmbîcsit, altfel nu ar trebui să fie așa mare diferență de debit. Verifică și asta.

Domnu' Vali! Iată că se făcu anul de cînd ai primit acest cadou! La mai mulți! Deși Mihă.Escul n-a avut timp să-și pună la punct motocicleta (din motive obiective, zic unii care-l cunosc), n-a stat cu mîna-n sîn! În anul care a trecut s-a familiarizat cu fenomenul moto, a mai pus mîna și ochiul pe lîngă Adrian, chiar și pe lîngă mine (la al meu Alioșa) și, cel mai important, A DEVENIT MOTOCICLIST CU ACTE ÎN REGULĂ!!! Să uzi permisul, coane! Că se exfoliază, dacă nu! Înc-o dată: La mulți ani! Toate bune!

Deși spuneam că următoarele două plimbări mi-au aparținut, egoist, numai mie, am uitat de drumul făcut împreună cu Adrian, sîmbătă, 31 martie, către reprezentanța Harley Davidson pentru un „test ride” continuat în aceeași seară la Comana. Duminică s-a efectuat montarea cricului lateral și repararea celui central, plus alte nimicuri utile pentru care le mulțumesc în mod deosebit tatălui lui Adrian precum și Adrianului… Ne-am întors duminică noaptea, pe o temperatură extrem de scăzută, mult sub zero, cînd am înghețat mult mai abitir decît în oricare alt drum făcut vreodată, incluzînd și ieșirile din toamna și iarna aceasta! Prima tură egoistă a pornit de la necesitatea unui drum la aeroportul Otopeni. Pe 3 aprilie a trebuit să duc trei rucsaci unor prieteni și cel mai comod mi s-a părut să merg cu Alioșa. Am pus unul pe rezervor, unul în spate (acesta se rezema și pe șaua pasagerului) și unul în față. Nu știu cum arătam, dar Adrian ar putea să vă spună, că m-am oprit și pe la el în drum spre aeroport. După predarea bagajelor, avînd liber de la „colega de cameră”, m-am gîndit că cel mai scurt drum spre casă ar fi unul cît mai ocolitor. Zis și făcut, am plecat către „Doi Cocoși”, apoi spre Chitila, centură, A1 și am întors la km36. Am făcut o scurtă pauză de telefoane, am stabilit trei întîlniri la care trebuia să ajung în acea seară și apoi i-am dat bice spre casă. Pe autostradă, deși nu mă atrage aproape deloc, ba chiar mă plictisește, am constatat ce utile sunt scărițele pasagerului cînd vreau să mă pun într-o poziție mai aerodinamică pentru vreo depășire sau dacă nu vreau să iau tot vîntul în freză. Am ajuns destul de repede înapoi în București, singurul „cîștig” fiind paguba din rezervor, pe care am constatat-o, aproape ca de obicei, fix la benzinărie… Eram în drum spre casă și am zis să-l invit pe Adrian la o șaorma, că tot eram amîndoi nemîncați. Înainte să se suie pe șa, mă gîndesc să verific dacă avem gaz și așa ne-am prins că eram deja pe vapori! Noroc cu benzinăria de la doi pași distanță… O problemă a apărut cînd Adrian a zis că n-are cască, dar am zis amîndoi că, deși suntem niște indivizi foarte corecți, de obicei, acum vom trece peste corectitudine și vom fenta legea. Drept urmare, casca pentru Adi a „devenit” cagula mea. Asta era așa, mai mult pentru fentarea de la distanță a polițiștilor, dar n-am avut curaj să trecem prin fața lor la un filtru pe care l-am observat pe la fîntîna Zodiac. Am cotit rapid și am evitat întîlnirea de gradul trei cu aplicatorul legii! Următoarea tură a fost sîmbătă, 7 aprilie, zi minunată, numai bună de plimbare. Am plecat prin Jilava către Domnești, acolo m-am oprit puțin la RaduI, care nu-și mai pune la punct MZ-ul odată, de parc-ar fi băut apă după mine! Pe drum spre Domnești au început să apară primele probleme la instalația electrică, la Radu fiind nevoit să renunț la schimbătorul de faze și să pun farul pe direct. Mult lăudatul contact de Jawa fusese „stricat” de cel care făcuse instalația electrică, de aceea și eu și Adrian am ajuns la concluzia că trebuie schimbat cu unul bun. Instalația nu e originală, ci făcută de cineva care nu a respectat toate regulile și, deși era oarecum funcțională, se cere schimbată cu totul. Am încercat reparații, s-au făcut temporar, dar nu merită. Deja am cumpărat aproape tot ce e necesar și se va face imediat după ce termină Adrian cu Niprul său. Revenind, de la Radu am pornit mai departe prin Bragadiru, Mihăilești, Adunații Copăceni, Varlaam, Mogoșești, Grădiștea, Comana. Traseul n-ar avea nimic ieșit din comun, ba chiar are porțiuni proaste, pe alocuri, dar senzația pe care mi-o dă locomotiva asta la fiece drum e extraordinară. Mereu înghit muște din cauză că stau cu gura larg deschisă într-un zîmbet circular, mai ceva ca al lui ion iliescu (scris intenționat cu minuscule)… De la Comana, unde Adrain a mai reglat puțin jocul supapelor (aici e o mică problemă, se dereglează oarecum repede, după circa 200 de km se cere reglaj nou), am plecat spre București cu escortă regală, Adrian cu familia și cu pasagera Ancuța, care era și ea la Comana. A fost utilă escorta, deoarece pe mine au început să mă lase luminile, nici nu bănuiam eu de ce… Am ajuns pînă la 300 de metri de casă, unde Alioșa a spus ”Stop joc!” și n-a mai vrut să pornească de nici un fel! L-am împins frumos pînă-n fața blocului și i-am luat bateria sus. Avea 9 volți și jumătate. Pînă dimineață a mai urcat cu un volt, dar nepusă pe redresor. A ajuns bateria și pe un redresor dedicat, dar de aici îl las pe Adrian să povestească, pentru că e mult mai talentat decît mine și mai sunt lucruri frumoase de povestit. Toate bune!

Bun! Deja se vede schimbarea de atitudine! De fapt, asta așteaptă toată lumea de la tine! Ideea e să nu faci din țînțar, armăsar! Și un roi de țînțari, tot un roi amărît rămîne! Se rezolvă cu, vorba lui nea Victor: FSSS! Hai că am pus numai semne de exclamare! Prietenii știu de ce! Toate bune!

Vulpoiule, bănuiesc că la această postare te-ai referit! Ca să nu fiu înțeles greșit, atunci cînd fac referire la toleranțele acceptate de motoarele rusești față de celelalte, mă refer mai ales la modul de gîndire al rusului care are nevoie de sîrmă, patent și șurubelniță și are nevoie de un motor care să meargă și cu uzuri mari, și modul de gîndire al neamțului sau cehului (mult mai apropiați ca tehnicitate), care nu acceptă un lucru nefăcut ca la carte! De aceea o Jawa sau un MZ sînt mult mai pretențioase decît un IJ, dar toate trei, puse la punct ca la carte, vor merge mult și bine, în schimb, numai IJ-ul va mai putea merge acceptabil și nereglat sau cu uzuri. Asta e o afirmație pe care o susțin istoric, dar și din experiență proprie! Toate bune! P.S. A nu se înțelege că sînt de acord cu folosirea unui motor uzat pe principiul „las-o, că merge și așa”, ci că am observat această diferență. Uitați-vă, ca exemplu istoric, la cum funcționau tancurile T34 și Panther, ca ilustrare a modului de gîndire rus vs. neamț! Rusul rezolvă simplu o problemă: pune mai mult fier! Neamțul e mult mai complex, se întoarce la planșa de proiectare, aduce o soluție tehnică mai bună, crește calitatea unui material, rezolvă problema! Fiecare cu ale lui! Aaa, da! Din păcate, noi sîntem români, noi am inventat principiul ăla: „Dă-o-n p.i.z.d.a mă-sii, merge și așa!” și-l aplicăm perfect!

Costele, era mai bine dacă reușeai să preschimbi permisul înainte de expirare, că nu mai era nevoie să faci vizita medicală. Cît despre ITP, mă îndoiesc că se mai poate doar cu o ștampilă, deoarece trebuie fotografiat la stația unde îl faci, deci trebuie să fie acolo. Plus că trebuie să-i verifice frînele pe stand, iar dacă ai ataș, nu prea merge să-l faci în București decît la RAR, ceea ce nu-s sigur că-ți va conveni. Adrian își va face ITP-ul și identificarea la Niprul lui la Giurgiu, pentru că acolo sînt mult mai permisivi. Eu zic să vorbești cu el după ce-l rezolvă pe Ivanul său (nu Pedală, ca să fim înțeleși! ). Toate bune!