cicloburu

Aha. și pe tine tot o tură cu Alioșa te-a convins!

Nu e vorba de stare, a fost de ajuns o tură cu Alioșa și s-a convins !

Să-l stăpînești sănătos!

Și 9x32, precum vezi în pozele de mai sus!

Păi nu ești destul de important să te invite cineva, d-aia nu vezi pagina! Invitați-l, oameni buni, și pe Vulpoi, că altfel nu ajunge!

http://www.youtube.com/watch?v=Nzaf_e77zzA

Șoc în ciclism... Era de așteptat? Sau e vînătoare de vrăjitoare? Discutăm puțin pe marginea acestui subiect?

Îmi pare tare rău să aud despre încă un accident cu deces, așa cum îmi pare rău să aud de orice fel de accident. Condoleanțe familiei îndurerate! Cît despre mersul cu pasager, hai să discutăm aici...

Uralul meu papă cam 4,5 - 5 la suta de km, nu contează dacă-i dau forjă (adică peste 100, maxim 120) sau dacă duc pasager (chiar dacă are 100 de kg, ca știm noi cine). Cel mai mult mi-a luat 6, cred, deși nu-s convins. Oricum, e un consum foarte bun, sînt mulțumit! Toate bune!

Si ne dorim sa ne insoteasca si la viitoarele adunari, sa ne traiasca si sa ne mindrim cu oameni ca tatal tau. Subscriu! Și sînt mîndru că am mers cu voi pe drum!

Asta e excelentă!

De la mine, pentru toți participanții, o îmbrățișare: Ieșită din tipare!

Foarte mult îmi place îndemnul tău!

Am venit, am văzut, am plecat... Nu-mi pare rău decît că n-am avut timp mai mult. Atmosfera a fost excelentă și mă bucur că v-am revăzut, sper ca la anul să pot sta măcar o noapte, deși încep să mă-ndoiesc că voi primi o „permisie”, poate tot o „învoire” de 24 de ore. Dar mai e pînă la anul! Acum v-aștept să reveniți pe la cășile voastre și să puneți poze! Toate bune!

@Iorgu, am fost mai rapid

Articol „Top Gear”

Sînt oarece șanse să fac și eu o vizită de cîteva ore. Sîmbătă ar fi ziua, deci mi-ar place să vin cu voi. Keep in touch!

De aici vreau să încep, deoarece, dacă nu zicea Silviu, veneam eu cu ideea și apoi o argumentam. Acum, nu mai am de făcut decît să argumentez! Deci, pe primul loc și de departe, cel mai important: pălinca are rolul cel mai tare (dintre multe alte roluri) de combustibil! Bine, după ce e filtrată de rinichi, evident! Deci, se bea pînă la saturație (aici se exclud băutorii cu ecșperienție ca Silviu și Berchezu, la care nu s-a găsit indicator de saturație, scala lor fiind defectă sau subdimensionată), apoi se dă la boboci (se exclud iarăși cei din categoria grea) și apoi te piși în rezervor! Cifra octanică a pișatului ce rezultă este mult peste cea a benzinei de la peco, mi-a zis mie o pecoiță (pentru cine nu cunoaște termenul, e fata aia care știe să folosească foarte bine pompa)! Dacă motocicleta nu pornește, tot pălinca filtrată e utilă, te piși pe ea de motocicletă! Aici se vede altă calitate a pălincii filtrate, pe post de indicator meteorologic, dacă te-ai pișat pe pantaloni înseamnă că ți-ai dat seama din ce parte bate vîntul. Mai departe, dacă ai făcut pe pantaloni, rezultă că procesul de spălare a pantalonilor e deja înfăptuit, deci n-ai nevoie de pantaloni de rezervă! Un mare cîștig: ușurarea bagajelor! Trecem mai departe la alt obiecte util ce nu trebuie să lipsească din bagajul motociclistului posesor de comunistă: kur-papier! După prima folosire nu se aruncă! Se pune la uscat pentru a se refolosi pe post de combustibil! Pe post de aragaz se folosește prima conservă găsită pe frumoasa și curata pajiște unde se campează, în care se îndeasă kur-papier-ul uscat și i se dă foc. Deasupra, în casca motociclistului - Wehrmacht, evident (tot motociclistul comunist trebuie s-o dețină, nu-i așa?) - se prepară haleala. Rezultă a doua folosire a căștii, ceea ce ne duce cu gîndul la altă ușurare de bagaj! A treia utilizare este cunoscută, pe post de țucal! Continuăm cu alt obiect strict necesar la care putem renunța cu ușurință, cortul. Cine are nevoie de un obiect plin de piedici, cum sînt ancorele sau fermoarele, pe care, oricum, nu-l găsești după ce ai filtrat pălinca? De ce să te obosești să-l întinzi ca apoi să vină un bețiv nenorocit de roacăr cu cioper care să se culce în el și să-l umple de borîtură? La gunoi cu el! Sacul de dormit... ce e ăla? Păi geaca dă piele ce e? N-am dreptate? Sărim peste acest obiect greu și inutil - făcut inutil și de pălincă, nu? Haine de schimb... Ha! Ha! Ha! Ce nevoie ai? După ce dai jos „sacul de dormit” prezentat mai sus, ajungi la cămașa - obligatoriu kaki/camuflaj - și te duci să faci baie în rîu! Cum care rîu? Păi ce, ești prost și n-ai campat lîngă rîu? Păi atunci cum faci baia anuală care să te ajute să-ți găsești tricoul cu Metallica? Deci, fără rîu, campingul e ca nunta fără lăutari, ca pișatul fără bășină... ceea ce ne reamintește de alte obiecte de lăsat acasă! Chiloții! De obicei, aceștia se îmbracă cu partea galbenă în față și cu cea maro în spate! Deci, după ce s-au purtat în acest mod pînă s-a fixat culoarea, se trece la folosirea lor schimbînd culorile, ceea ce arată de ce n-avem nevoie de pereche de schimb! Ciorapii! Aceștia se poartă pînă cînd nu mai poți sta singur cu tine însuți de la duhoarea lor! Mirosul pătrunzător îi va alunga și pe țînțari, dar și pe urși! De aici se observă de ce nu e nevoie de Autan sau alte prostii de alungat insectele sau animalele sălbatice. A doua zi, ciorapii pot fi folosiți ca obiecte de joacă, putînd fi folosiți ca bumerang sau bîtă, pentru că s-au întărit, așa cum e normal! Să nu ți se pară ciudat că se întăresc, chiar dacă după ce i-ai dat jos de pe picioare și i-ai aruncat către primul copac s-au lipit de acesta! Trecem mai departe la ustensile strict necesar în camping. De aragaz nu mai discut, am explicat în al doilea paragraf cum se face unul la fața locului. Briceagul! Da, acesta e foarte util! Doar să nu uiți să-l cureți după ce ți-ai rașchetat chiloții! Aceștia se rașchetează înainte de încă o întoarcere, ca să se scape de culorile prezentate mai devreme! Chibriturile! Foarte utile pentru a-i da foc motocicletei care nu mai vrea să pornească! Păi cum să pornească dacă te-ai pișat în rezervor? Cum ziceam, poți să te piși pe ea și apoi să-i dai foc! Dacă i-ai dat foc, rezultă că n-ai nevoie de scule și piese de rezervă! Aș mai zice, dar văd că nu mă ia nimeni în serios! Acest post NU este un pamflet, ci reflectă întocmai (și la timp!) concepțiile mele de nezdruncinat, pe care le-am căpătat în scurtele perioade de lipsă a combustibilului amintit de Silviu! Trebuie să precizez că aceste idei se referă mai ales la motocicliștii care merg cu solo-uri! Cei care merg cu atașistele au posibilitatea de a căra mult mai multe bagaje, nu au problema volumului și greutății acestora, deci pot căra pălincă în cantități mult mai apropiate de necesar! Toate bune! P.S. Dacă tot nu mai ai motocicletă (că i-ai dat foc după ce te-ai pișat pe ea) poți bea cîtă pălincă vrei, că n-o să-ți ia niciun polițai permisul expirat! Sau, mai bine, STAI ACASĂ!

Ba să n-o scoți! Bagă-i-o!

Nervule, ai beut apă după după biraiderița? Nu mai văd nici posturile tale, așa cum nu pot să le mai văd nici p-ale ei Îmi fug ochii, bre! Și scăpasem de strabism!

Nene s@rpe, vreau eu o bobină. Vorbim la telefon.

@pomo zicea de rucsac, să-i prinzi două elastice, să-l transformi în tankbag. Eu așa prind rucsacul. Uite poză aici, motorul ăla vechi, nu cel galben...

SPRE CIUCAÂŞ Zăganul, CiucaÂşul Âşi modestul lor vecin de apus, Muntele Bobul Mare, alcătuiesc un adevărat paradis pentru drumeți. Numai sărăcia mijloacelor de transport face ca acest paradis să fie atît de puțin umblat, cu deosebire de toamna tîrziu pînă prin aprilie, cînd doar căruțele Âşi săniile cu boi se încumetă să facă pîrtie peste Trecătoarea Bratocei. Îmi aduc aminte o dimineața rece, dar însorită, de primăvară, cînd am luat schiurile scurte în bandulieră Âşi am pornit motorul către CiucaÂş. În sus de cabana Babarunca se vedea Âşoseluța parțial eliberată de ultimele zăpezi, iar ghioceii se îngrămădeau printre tulpinile fagilor. Cam la jumătatea urcuÂşului, la jgheabul de piatră cu izvor, începea însă granița iernii, cu gheață Âşi făgaÂşe tot mai adînci în zăpadă. Intrînd cu roțile pe o urmă de sanie, nu am reuÂşit să o părăsesc pînă pe înălțimea trecătorii. Am oprit motorul încins. De jur împrejur nu se simțea țipenie de om. Soarele poleia culmile ninse Âşi stîncile golaÂşe din CiucaÂş Âşi Zăgan. Am depărtat motocicleta de făgaÂşele drumului, împingînd-o anevoie în zăpada adîncă, Âşi am pornit către Bobul Mare, ascuns vederii, în capătul unui drum nu prea lung, pe firul crestei carpatine. Muchia împădurită este tăiată de o alee umbroasă, pe care la tot pasul se încruciÂşează urme de vulpi Âşi căprioare. După jumătate de oră, ajungînd în creÂştetul unui vîrfuleț anonim, vederea se deschide către Bobul Mare, rotunjindu-Âşi spinarea golaÂşă peste versanții îmbrăcați cu făget. Schiurile taie drum în continuare prin poieni, ținînd firul muchiei adîncite într-o Âşa prelungă. Am hoinărit atunci ore întregi pe înălțimea culmii unde vîntul înghețat răscolea pojghițe sticloase de zăpadă, apoi am coborît în slalom printre fagi bătrîni, la adăpostul pădurii încinse de soarele arzător. Am regăsit motocicleta tîrziu după-amiază Âşi am pornit iarăÂşi motorul către vale, înotînd pe urme de sanie. Odată cu seara soseam în oraÂş, prăfuiți Âşi bronzați, cu buchete de ghiocei legate în vîrful schiurilor, înfruntînd privirea curioÂşilor care nu bănuiau ce drum frumos am făcut într-o scurtă Âşi minunată zi de primăvară. CunoaÂşterea CiucaÂşului o datorăm în întregime motocicletei. Unul dintre cele mai atrăgătoare este drumul pe lîngă Vîrful Tesla, Âşi nu este primăvară să nu ne bucurăm de farmecul său. Sosim de obicei într-o sîmbătă seara Âşi lăsăm motocicletele la Babarunca; încărcați cu schiuri Âşi ranițe grele traversăm pajiÂştea din fața cabanei Âşi pîrîul, apoi intrăm în pădurea deasă de fag, care te cuprinde îndată după perdeaua trunchiurilor înalte Âşi drepte. Poteca înecată sub frunziÂşul ruginit urcă alene, întîlneÂşte pîlcuri de ghiocei Âşi brebenei Âşi cîÂştigă pe nesimțite înălțime, pînă pe creasta unde regăsim marcajul. Urmînd Âşirul poienilor către dreapta, zărim în curînd printre ramuri desfrunzite o căpățînă ciudat alcătuită din coaste repezi, presărate cu stînci ascuțite Âşi brădet, într-o simetrie aproape perfectă: Vîrful Tesla. Pe măsură ce ne apropiem de el, urcuÂşul devine pieptiÂş, iar stratul de zăpadă creÂşte la rădăcina fagilor. Cam pe aici ne prinde noaptea, silindu-ne să aprindem lămpile. Marcajul ne scoate apoi sub Tesla pe un plai întins, traversează firul unui pîrîu Âşi se îndreaptă în coborîÂş lin, printre brazi Âşi jnepeni, către Stînca Ursului. Vom poposi cel mai bine la adăpostul peretelui său boltit Âşi afumat de focuri ciobăneÂşti. Cărarea continuă prin pădure, se pierde pentru cîteva clipe în ultima Âşa, ÂşerpuieÂşte iarăÂşi pieptiÂş printre brazi, apoi iese la gol, pe sub stînci ciudate de conglomerat. Fermecătoare este singurătatea acestui drum în faptul primăverii, dar dacă traversezi la stînga, pe sub stînci, pînă în valea vecină, afli un peisaj mai sălbatic Âşi locuri neumblate. Cu schiurile în spate ne vom deschide pîrtie printre țancurile Âşi vîlcelele unei spinări prăpăstioase. Piramida CiucaÂşului răsare în ultima clipă, încununînd arcul crestei împodobite de corniÂşe modeste. Atrăgătoare este priveliÂştea de pe acest pisc izolat deasupra adîncului proaspăt înverzit al văilor. Minunat este, de asemenea, coborîÂşul cu schiurile pe sub piramidele Tigăilor sau prin hornurile Âşi vîlcelele dinspre sud-vest. Acolo vom găsi de fiecare dată adăpost de vînt, pante lungi Âşi zăpadă uniformă. La înapoiere tăiem făgaÂşe în trepte peste coaste sclipitoare, traversînd la marcajul din șaua crestei principale. Din această Âşa sau, mai bine, din creÂştetul vîrfului următor, scapă spre nord o pantă netedă, pe care schiurile alunecă vertiginos. Urma se strecoară peste coaste repezi, ocoleÂşte jnepeni Âşi brăduți, apoi este nevoită să pătrundă pe firul îngust al văii. În șusuri lungi, trepte Âşi mici sărituri, coborîrea ține Âşiragul poienilor, pînă ce regăseÂşte marcajul înainte de Stînca Ursului. Întinsa pajiÂşte de sub Tesla ne prilejuieÂşte, la sfîrÂşit de aprilie, desfătarea ultimului popas. Aici înfloresc, mai multe ca în oricare alt loc, minunate flori alpine, adevărate orhidee, cu petale sîngerii răsfrînte Âşi frunze prelungi, împestrițate cu pete cafenii. O ultimă privire se adresează CiucaÂşului, paralel desfăÂşurat, cu văi tăinuite Âşi stînci golaÂşe. .................................................. În acest capitolaș se vorbește mai puțin de motociclism și mai mult de munte. Pentru mine e o împletire a pasiunilor. Rețineți, la momentul scrierii aceste cărți, nu exista drum asfaltat către Cheia. Tatăl meu a fost printre cei care au lucrat la construcția acelui drum. A lucrat și la drumul de Poiană, așa-zisul Drum Nou. A lucrat și la asfaltarea zonei Moieciu - Fundata - Rucăr. Tatăl meu a fost și el motociclist. A făcut turul țării cu Mobra 50. Deși era considerată motoretă și permisul pentru ea era de categoria „G”, eu tot motociclist consider că era! Toate bune!

Aia e, Petrică! Am vorbit cu Mihăescu, i-am zis să te sune, dar e cam rușinos... Poate își va face curaj, dacă promiți că nu muști! Toate bune!

Vă doresc drum bun și mai departe, să întîlniți numai oameni de aceeași calitate! Și vă mai dau o piesă pentru playlist: http://www.youtube.com/watch?v=EnGsUeIm7s0 Toate bune!