AdrianS

Până ieri seară, două zile la rând am străbătut drumul casă - Luică / Turnu Măgurele înfipt într-o salopetă muncită zdravăn, încă vag albastră printre petele-i negricioase de tot soiul. Mai ales zona şoldurilor şi a ms-dosului poartă urme sănătoase de palme, că deh - nu întotdeauna ai cârpă la îndemână. Raiaţii mei cei noi şi negri au cedat nervos după o zi de purtare soft-core (s-au sfâşiat pe craci dintr-o parte-ntr-alta, cu una-două întreruperi pe la tur şi cusături) şi, cum nu voiam să-mi jegăresc blugii proaspăt spălaţi, am umblat creanga parcă scos din "Scrapheap Challenge". Anticipaţie multă în aste două zile: ITP-ul trebuia făcut cât mai repede, iar fiecare mic reglaj ne apropia cu paşi repezi de reuşită. Eu bănuisem de la bun început că jocul din jug era din rulmenţi, cu toate că-i strânseserăm recent. Ovidiu era ceva mai îngrijorat şi se gândea deja la reparaţia sau înlocuirea telescoapelor. De pildă, am remarcat că Zeta are cuvetele de la rulmenţii jugului uşor uzate faţă-spate: ghidonul "preferă" să se-aşeze aliniat pe axa de mers, ca şi cum ar avea acolo un mic ghidaj sau blocator. Explicaţia ar fi că gropile le iei cel mai adesea cu ghidonul drept, cu forţă măricică şi înjurând, iar loviturile bilelor produc uzură în cuvete în această poziţie, indiferent de joc. La Zeta, ghidonul stă în poziţia aia fiindcă bilele "pică" în adânciturile din cuvete. La Ural cred că, data trecută, am strâns rulmenţii cu furca virată într-o parte. Noi am avut senzaţia că am rezolvat jocul, dar el a redevenit aparent în mers, când s-au aliniat adânciturile din cuvete. Ni s-a luat o piatră de pe sufletele amândurora când am descoperit că mai putem strânge rulmenţii fără să blocăm furca. Jocul a dispărut în cea mai mare măsură iar frâna pe faţă este deja parfum . Evident că ruşii-s tot ruşi: capete hexagonale de 14-15 prin toate părţile, cât să te-ncurci straşnic în fixe şi inelare. Iar la partea de oloi n-am găsit şurubel de golire al telescoapelor faţă, nici buşon de umplere pentru grupul conic. De golire are, dar să-l umpli - niet. Cu gând să ne specializăm în scoateri şi remontări rapide ale roţii spate (vreo 7-8 de fiecare până la urmă), ne-am ocupat de frânele ei: am scos mai în afară şurubul de reglaj (de înălţare) al fiecărui sabot în parte şi am contrat piuliţele înapoi. Pedala de frână revine acum energic după apăsare, iar frâna ciupeşte mai devreme. Era să-l sinucid cu ciocanul pe domnul ax, că făcea fiţe unde nu era cazul. Domnu' Rural a pornit iarăşi la prima pedală (după două amorse date în cinstea marelui ho-ha) şi l-am învârtit câteva ture prin cartier ca să fim siguri că nu-şi ia zborul. S-a potolit cu datu-n nas, frânează cât şi cum vrei (important e să nu vrei), aprinde becuri de toate culorile, ce să mai - lux a-ntâia de viţică! Ce-a urmat este o amestecătură de acţiuni, reacţiuni şi emoţii din ce în ce mai mari: ia canistra şi du-te la benzinărie, bagă fixele şi patentul în maşină că nu se ştie, ţine tu actele că mă duc io după chei că le-am uitat, porneşte maşina, urmăreşte Uralul, pierde-l câteva intersecţii mai încolo, ţine-te cu sufletul la gură că era să dărâme un autobuz care a avut tupeul să frâneze în staţie, verde-verde-verde, hai că merge, prinde Uralul jos la Autovit, distrează-te preţ de două semafoare că nu mai reuşea să-l scoată din viteză, mai fugăreşte-l până pe Fizicienilor şi de-acolo s-a tăiat filmul. Am intrat eu pe Ilioara, unde ştiam vag că ar trebui să găsesc un Ovidiu şi un Ural. Am stat niţel pe-acolo ca un bucureştean cu avariile pornite şi-am întrebat în stânga şi-n dreapta dacă n-a văzut careva vreo motocicletă trecând. Şi nimic. După ce-am sunat de şase ori - împărţit la două telefoane -, am zis că omul sigur este încă pe motocicletă şi s-o fi dus mai departe de Ilioara. Am plecat cu maşina de-am ajuns la intersecţia următoare, când primesc telefon de pe un număr necunoscut că "Bă, hai că te sun de la soră-mea, care stă lângă service! Unde eşti? Serios?! Hai înapoi pe Ilioara etc. etc. etc". Bine, am omis câteva hăulite de la Gorj pe care le meritam cât de cât, dar na. Îs mai uituc, ce! Am ajuns într-un final în zona crepusculară şi apoi am pierdut ceva vreme cu un nene care se chinuia din răsputeri să ne tipărească RCA-ul. Scump rău pe un an de zile. Am intrat şi-n curtea service-ului, unde-am căutat cu inima cât un purice seria de motor, că n-o mai găseam niciunul din trei inşi. Merit un compot fiindcă am găsit-o: se ascundea, săraca, sub una din bobine. A ieşit distracţie mare (oarecum pe muţeşte) cu mecanicul, care a exclamat un "Moamă!..." gâtuit când s-a suit pe Ural şi a dat să-l tragă în faţă de pe cric. Au ieşit şi frânele cum au ieşit după ce ne-am suit câţiva inşi pe ea. Mecanicul se dă jos şi pleacă impasibil înapoi la cabină. Tensiune, aşteptare, suspans maxim. Pa-ra-bo-bi-baaam. Eu mă cam plictisisesc şi mă dau uţa pe rolele standului moto. Într-un final, vine abţibildu' galbeeeen şi ESTEEEE BĂĂĂ, avem i-té-pé!!! Băi, radiam. Radiam amândoi ca doi atomi de uraniu îmbogăţit şi proaspăt tăvălit prin ciorbă de reactor. De la atâta radioactivitate ce ne ieşea pe ochi ca fază lungă şi scurtă pe drumul de întoarcere, Uralul a zis că nu mai e nevoie de lumini, aşa că le-a stins din proprie iniţiativă şi pe ele, şi motorul. M-am sesizat instantaneu şi am pus iarăşi avariile de bucureştean în mijlocul drumului (oarecum tras pe dreapta, cât să nu zgârii maşina de mărăcini): sărise borna pozitivă de la baterie. Am strâns-o niţel cu patentul şi-am înfipt-o la loc că-i doar un papuc amărât. După ce ne-am convins că regulatorul încă încarcă, i-am dat bice înainte. S-a-ntâmplat apoi o chestie uşor ireală. Câteva Dacii şi un Cielo obosit - toţi participanţi la traficul nu foarte intens de pe cheiul Dâmboviţei - au urmărit o scenă memorabilă: un Logan argintiu se străduia din toate puterile şi din toţi cilindrii şi din toată injecţia aia de 1,4 să prindă din urmă un Ural turbat, care - cu toate K-68-urile lui sanchi dereglate şi cu pistoanele-alea turnate la Slatina - plecase de nebun înainte cu nu ştiu cât nouăzeci pe oră sau cam aşa ceva şi nu se mai oprea. Mă, o secundă l-am scăpat din ochi, cât am virat şi eu dreapta de-a lungul Dâmboviţei. Că pe urmă prinde-l, nene, dacă mai poţi! L-am găsit aşteptând cuminte la primul semafor, rânjind cu gura până la ceafă şi gesticulând că cică "De unde vii abia acum?" Mai încolo, între Mihai Bravu şi Timpuri Noi, păţesc aceeaşi chestie: vedeam cum se depărtează de mine comunista şi eram oarecum perplex. Sunt, aţi ghicit, un şofer încet. N-am mai depăşit până acum 65 km/h (ce să mai zic 90) în zona aia. Tragem caii la linie în faţa blocului meu, prilej oportun pentru un scurt-circuit la blocul de contacte stâng de pe ghidon. Cât m-am scoborât din maşină şi am dat să scot din Break-ul meu (în faţa căruia Uralul oprise) lanterna pe 12V, trage lângă noi şi un taximetrist ca să-ntrebe ce-i fierul ăsta. Reticent, Ovidiu îi răspunde că "... Ural." Taximetristul se uită neîncrezător şi zice: "Ural, ă? Parcă era unu' Cicloburu care mergea pe aşa ceva". Ăăăă! Salut, salut, Jean_Taxi de pe forum. S-au iscat povestiri şi amintiri, iar eu am întins niţel arculeţul de la comutatorul de faze şi cred că am remediat temporar problema. Într-adevăr motocicleta asta, asemeni Niprului albastru, va vedea foarte cu.rând instalaţie nouă şi relee de putere pentru consumatori. Jean a dat şi el o tură cu motocicleta şi m-am convins că ea nu ştie să dea bărbaţilor decât o chestie: Drumul Tineretului - Turnu Măgurele l-am făcut în formaţie inversă: eu m-am suit pe Ural şi am luat-o înainte. Băi. Băăăi. Aşa bucurie, fericire rotundă, completă, imediată şi deplină n-am mai avut de un car de vreme! Am ţinut-o în ultima vreme numa' în depresii şi-n stări aiurea. Că n-am aia, că n-am ailaltă. Nu ştiu dacă e vorba de sunet, de aspect, de şaua aia hâţa-hâţa, de simplitatea construcţiei, de cutia greoaie sau de vreun sentiment de apartenenţă şi împlinire, dar nu ţin minte să fi fost atât de extaziat în săptămâna aia de septembrie verde cât am călărit BMW-ul cale de-o mie de kilometri. Aseară parcă mă dădeam cu jucăria năzdrăvană. Poziţia grozavă, acceleraţia cât îi trebuie, frânele cât îi trebuie (doar să n-ai nevoie prea mult), te-apleci, te-ndrepţi, ARGH. Ştiu (şi nu cobesc), se va strica odată şi-odată. Dar m-am lămurit a suta oară că "Fericirea-i un lucru mărunt, / E o aripă care vibrează / Fericirea-i un lucru mic, / Un pitic - / Ce dansează" şi tot ce ţine de asta. Colac peste pupăză, azi-dimineaţă mă trezeşte din somn Ovidiu cu un telefon: cică are treabă prin alte părţi şi să-i plimb eu Uralul câteva zile, ca să nu-i oxideze instalaţia electrică de-atâta stat. Calule, mănânci ovăz? Evident că am refuzat... să cred, aşa că nu m-am convins decât astă-seară, când m-am văzut iarăşi călare şi fugărindu-i împăcat pe automobilişti la pas alergător. Şi gata. Impresii la test-ride n-are decât să mai scrie şi "apropitarul". Ale mele mai aşteaptă câţiva kilometri. Edit: Scuze, omisesem să fac public albumul foto care conţine pozele de mai sus. Acum sunt toate libere la clickuire.

Ovidiu este un tip al contrastelor. Deopotrivă un om al produsului finit şi - ocazional - adept dezinvolt al doctrinei "las-o, bă, că merge-aşa! ne-am obişnuit cu ea". Ăsteia din urmă i-aş zice şi "provizoriul permanent". Soluţia (absolut vremelnică şi întâmplătoare) întruchipată de două fire date cap la cap ajunge deseori să fie mai longevivă decât multe alte mufe, reglete, tuburi termocontractante şi papuci de tot soiul. Cu siguranţă aderăm amândoi la treaba asta. Instalaţia electrică de pe Uralul lui este un scandal întreg. În far stă un contact de Jawă. Nimic de comentat, ba chiar de laudă. Însă cineva a reuşit să-i reproiecteze funcţionalitatea, astfel încât borna 30 este acum 54 şi viţă-vercea. Contactul ăla mi-a clătinat niţel universul raţional. Claxonul fusese legat mult prea ocţidentaliceşte în blocul stâng (şi "de stânga") de comenzi, în condiţiile în care este fapt bine ştiut că obiectul rusesc şi mentalitatea vestică nu prea se pupă. Charlie ar fi excepţia care confirmă regula. Dar Charlie este la rândul lui un renascentist admirabil şi-un om de ispravă. Enfin, vorba macaronarului: "se non è vero, è ben trovato". Evident că butonul de claxon dădea în scurt şi oprea motorul. A trebuit să gândim problema ruseşte: prea multe fire, Serghei! Ce-i aia masă prin fir?! Masă prin ghidon, frate! Prin urmare am scos un fir, am regândit traseul altuia, iar claxonul şi-a revenit numaidecât în simţiri. Sancta simplicitas. Am încercat la răstimpuri să ochesc măcar o siguranţă fuzibilă prin circuit, dar n-a fost chip. Uralul ăsta operează după Teorema I.P. ("Ivan Pedală"): mergi sau te ia mama dracului! În lipsă de multe facilităţi, am ales să schimb firele roase, să le izolez cât este cu putinţă de bine, să le cositoresc pe toate la capete şi să le lipesc pe papucii lor înainte să le prind prin sertizare. Anul viitor m-ar bucura să pot reface instalaţia de la zero şi să avem parte de bucuriile eterne ale tuburilor termocontractante, ale panourilor de siguranţe, poate chiar şi ale releelor de putere şi tot aşa. Dar nu de entuziasmul improvizatoric mă legam mai sus. Vorbeam de contraste şi mă refeream, de fapt, la starea de spirit a proprietarului bărbos. Pe-omul ăsta îl vezi mare, aşa, cu odraslă, casă, răspunderi şi şapte mii de urcări pe munte la activ, de poţi să bagi mâna-n plasmă că nu-l mai impresionează mare lucru. Că fericirile lui sunt toate elaborate, rare şi trecute. Îh, nu-i aşa. De fapt, mă surprinde felul lui de a se lăsa fericit chiar şi de cel mai mic amănunt. Ba chiar mă risc să spun că ăsta pare să fie secretul unei fericiri foarte vii. Acum câteva săptămâni a făcut rost de o pereche nouă de mănuşi moto. Eu cred că doarme şi azi cu ele-n pat. Să-l fi văzut astă-vară când s-a văzut în mână cu briceagul Victorinox. De fiecare dată când trec pe la el prinde răgaz să-mi zică: "Hai să-ţi arăt un briceag", cu toate că ştim amândoi că mi l-a mai arătat de şapte ori . E vorba de o repetiţie care nu deranjează câtuşi de puţin. Este soiul ăla de entuziasm pe care-l are copilul când dă de-a rostogolul o minge din capul patului şi ea prinde viteză până jos. Copilul e-n stare să ia mingea şi s-o dea iarăşi de-a dura a suta oară fără să se plictisească. Aşa fac şi eu, aşa face şi bărbosul istalalt. Şi, mna, poate că puştii mai mici decât noi se plictisesc mai repede. Noi nu . Fişele şi bujiile erau aproximativ varză. Cilindrul stâng avea toane şi nu mai pornea deloc. Însă după ce-am şterpelit fişa centrală de la delcoul Zambilicăi (Dacia 1310) şi bujia cilindrului 4, Uralul s-a-nmuiat tot. A pornit în amândoi cilindrii fără să stea pe gânduri, iar apoi i-am putut face un reglaj decent la carburatoare. Mai ales stângul era dereglat ca naiba: trebuia să-l convingi ca să pornească şi să nu dea atâtea rateuri. Însă acum merg amândouă la unison (plus-minus câteva note în aceeaşi octavă) cam cum trebuie. Cu drept cuvânt K-68-urile răspund mai bine la reglaje. Singura bubiţă ar fi că dă oarecum în nas la accelerările mai bruşte. Astăzi voi avea mai mult timp să mă joc cu reglajele, ieri am lucrat mai grosso modo. Tot ieri am schimbat şi camera roţii spate. Anvelopa a ieşit şi a intrat mult mai uşor decât mă aşteptam. Deh, "Made in Ukraine" - mă pregătisem de sumo cu patru leviere. Am făcut pană săptămâna trecută (sau luni?) din pricina unor ture de bloc mult prea muhaha-hei-rupiste: bucuroşi că ne-a pornit fierul, am mers cu roata slab umflată, iar valva s-a dat peste cap până la forfecare. Noroc că Ovidiu avea o cameră nouă de rezervă, groasă, vârtoasă şi sănătoasă . Fericiţi cei cu anvelope şi camere ruso-ucrainene în dotare - eu tot aştept. Să fim înţeleşi, totuşi. El vede lucrurile în detaliu şi pare că stă mai bine cu memoria decât mine. Câteodată îl nemulţumeşte orice amănunt care face produsul final să fie altfel decât perfect. Cricul Uralului stă cinci milimetri mai încoace, dar nu că ar fi fost vreo problemă să stea cinci milimetri mai încolo. Alteori nu pricepe neam de ce strâmb din nas când îl văd că ţine flexu-ntr-o mână şi cornierul în cealaltă. Uralul ăsta are vopseaua ciobită pe toate părţile. Jantele au rugină, rezervorul are suduri, blocurile de comenzi sunt... cum sunt - o ciorbă întreagă. Dar n-ar da ciorba asta pe altceva nici să-l tai. Ah, bine, că i-ar plăcea şi lui o maşină străineză, că i-ar plăcea şi lui un TDM, că i-ar plăcea şi lui o căsoaie cu garaj. Detalii. Exigenţele şi miserupismele lui deopotrivă sunt mai degrabă mici mofturi de moment ale stării de spirit jucăuşe şi, de ce nu, ale ocazionalelor anxietăţi şi nelinişti; nicidecum excentricităţi aiurea. Entuziasmul zvăpăiat stă la baza tuturor lucrurilor pe care le face. Fără acesta, el ar fi o legumă sau cel mult un nimeni. Ştie să facă de toate. Dar opreşte-i robinetul unei pasiuni şi încep să dea rateuri toate. Pe câtă vreme entuziasmul îi dictează forţa de muncă, pasiunile lui îi ţin entuziasmul treaz şi sănătos. Un cerc uman. Felul ăsta în care lucrurile se leagă toate între ele denotă o mare coeziune de caracter, nu o slăbiciune. O ultimă mare bubă rămâne jocul din furca faţă. Am strâns rulmenţii cât s-a putut fără să-i blocăm (eu am vaga impresie că mai trebuie strânşi, dar vedem azi) şi într-adevăr am mai ameliorat problema, dar când pui frână pe faţă dâng-dâng-dânguieşte toată furca. Rămâne de văzut dacă într-adevăr ţine de rulmenţi sau dacă uzura cu pricina este în telescoape. Se potriveşte furca de Nipru (MT-11, na) la Uralul M-63? Am completat uleiul în motor şi în cutie, nu pare să piardă mare lucru pe dedesubt. Cutia mă enervează cevaşilea, schimbă greoi şi parcă nu debreiază niciodată complet, indiferent de cum aş regla ambreiajul. Ovidiu este hotărât să taie braţul posterior (şi cam inutil) al schimbătorului şi să modifice pedăluşca anterioară în aşa fel încât să nu mai roadă vârful bocancilor. Probabil va suda o ţevuşcă şi-i va pune un manşon. Sunt de-acord măcar cu modificarea asta fiindcă, după trei schimbări de viteză, mă doare laba piciorului două zile. Mai sunt lucruri de amintit, însă am să-nchei în scurt fiindcă vine nenea să mă culeagă de-acasă: sperăm să-i tragem motoretei un ITP azi. Revin diseară cu mai multe poze şi poate şi ceva material video .

Săriți că-i bate pe-amândoi!

E simpatic să-ți urmăresc postările, Stressule. Parcă ai dublă personalitate . Peste câteva zile vă anunț cum (sau dacă) lucrează motocultorul very-low-cost la care meÂştereÂşte taică-meu din primăvară. Îi mai trebuie benzină Âşi vreo două Âşuturi în dos. Motorul de Tula (Muravey) se pretează ceva mai mult la aÂşa ceva, având în vedere că producătorul l-a prevăzut cu turbină de aer Âşi demaror electric. În poză, maÂşinăria apare tare incompletă.

Ce topic interesant Âşi câtă beligeranță aiurea! Cât de bine sau cât de rău se rodează, de pildă, segmenții în felul ăsta?

Ce se-ntâmplă-n poza asta, Vali? Am auzit că azi l-ai făcut bucăți pe Lică. Sau Lev. Sau cum l-o chema .

"La paşa vine un arab, Cu ochii stinşi, cu graiul slab. - Sunt, paşă, neam de beduin, Şi de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. [...] - O mie de ţechini primeşti? - O, paşă, cât de darnic eşti! Mai mult decât în visul meu! Să-ţi răsplătească Dumnezeu, Aşa cum îmi plăteşti!" (G. Coşbuc, El-Zorab)

În legătură cu aparentul paradox al rodajului în sarcină, Feri vorbeÂşte despre acest articol pe care l-a linkăit mai demult pe topicul "MZ". Acuma nu zic că noi avem la-ndemână piese de calitate apropiată celor pomenite în articol, dar lectura lămureÂşte biniÂşor asupra câtorva lucruri demne de palmă peste frunte.

Păi parcă tot a ES arată Âşi ăla. Cu picio... ăstaaa... aripoaiele-alea.

Doamne, ce minunată gură de aer ! Mă gândeam cu frică: oare o-ncheia cu "vând Nipru"?

TreiÂşpe milioane. I-am pus pinionul original Âşi roțile mici (orijinale). Toți vor să fiu disponibil în urma unei conversații la telefon, doar că nimeni nu mai apare în fața blocului . Precis îi pune pe fugă glasul meu gutural Âşi bătăios.

Am impresia că altcineva a picat de-a-nboulea în cazanul cu votcă...

Citeam azi-dimineaţă (pe la 4, că de la 2:30 n-am mai avut somn - mi-a spus o fată să mă culc mai devreme...) un topic despre bubele ungerii la Nipru. Tot scărpinându-mă amănunţit după ceafă şi înjurând pe muţeşte necunoscutele care mi se vărsau în cap (cote peste cote, simeringuri şi etanşări, apoi pinioane făcute la Cugir, pelicule nărăvaşe de ulei, bucşe făcute de strungari mítici şi alte nebunii de-astea est-europene), mi-am dat seama că mata ai Nipru cam dinaintea finişului meu de clasă a opta. "Aveţi puţintică răbdare!..." Risc să mă spariu încă de pe-acum, când tot ce ştiu sigur despre Nipranovici este că are nevoie. De multe. Deocamdată bombăn la adresa instalaţiei electrice. Parcă-i cam redundant circuitul pentru martorul de semnalizare a direcţiei. Dar am găsit o roabă de scheme, mulţumiri lui Aleko. Am (să-ncerc) să-i transmit şi-n persoană... după ce mă-nmatriculez . Îşi închipuie pesemne că ajung întreg până la el . Las' că face bine ce face. Cât o mai face, că umblă vorba că i s-a cam luat şi-ar vrea să se-apuce de chitară. Nu ţinem noi pasul! Îmi pare rău şi mie că nu ne-am văzut, dar poate-mi faci o vizită pe ceva motoretă. Asta drept răsplată că te mai ascult printre bluzuri de pe Neptun . M-aş mai plânge un pic acum, cu relevanţă (şi reverenţă) chiar, dar o-ntind către Ovidiu ca să mai convingem Uralul. Cic-ar vrea să plece! 8 octombrie → Azi n-am luat cu mine aparatul foto şi mă oftic. Am fost la ţară şi am mai diagnosticat la firul ierbii câte ceva, cât mi-au permis timpul, resursele şi cunoştinţele. Promit că data viitoare o să fac poze pe săturate. Din iarnă am tot dat târcoale evaziv chiulaselor, pricini fiind mai multe: că să vezi că nu mă pricep, că vreau să mă supravegheze careva care-a mai desfăcut, că n-am piese de schimb şi rămân cu ea desfăcută, că uit cum s-o mai pun la loc, că-mi pierd şaibe prin iarbă, că... bun. De fapt, cel mai mult mă enervau hexagoanele. Anume: mai întâi capul şurubului care prinde capacul de chiulasă. Diverşii băgăcioşi l-au cam rotunjit în timp şi este, deci, mofturos şi la fixe, şi la inelare, şi la tubulare. Am foarte multe fixe, inelare şi tubulare. Dar na. Şi-i şi băgat adânc în capac, aşa că mi-era târşală să vâr patentul după el. Apoi, nu ştiu dacă inginerii au fost deştepţi sau tâmpiţi când au scufundat aşa străfunduros şi inaccesibil alea patru piuliţe care agaţă chiulasa în prezoane. O fi fost vreo tentativă de a îngreuna accesul meşterilor mai slabi de înger. Mi-am luat însă inima-n dinţi şi am croit o tubulară de treişpe din ţeavă pe spinarea unui şurub vechi şi inutil, apoi i-am sudat şi-un "teu" pe post de mâner. Am dat jos chiulasa stângă şi, după ce-am spălat totul cu benzină suflată artistic, constat că lucrurile stau cam aşa: √ - călcâiele culbutorilor şi fundurile supapelor arată excelent x - culbutorii au ceva joc de-a lungul axei pe care culisează, voi remedia cu şaibe √ - tijele împingătoare sunt bune, nu prezintă uzuri ? - am remarcat o şanţo-adâncitură săpată în peretele chiulasei de o tijă împingătoare. Hă?! N-am văzut urme pe tijă. Şi nu prea ştiu ce i-aş putea face pentru o eventuală deviere de traseu. Nu mai ţin minte pe care parte, revin cu detalii data aviatoare. √ - camera de ardere n-are împuşcături sau zgârieturi notabile. E frumoasă foc! √ - garnitura de cupru dintre cilindru şi chiulasă arată foarte bine ? - supapele par să aibă culori, forme şi diametre diferite la "pălărie"; evacuarea - negru mat, iar admisia - auriu/nichel lucios; supapa de admisie are pălăria mai mare în diametru; şi la voi se-ntâmplă aceeaşi chestie? Nu le-am demontat încă. Altădată. ? - când strâng chiulasa pe cilindru, rămâne un luft de vreo doi-trei milimetri (vizibil!) între cele două piese; dacă înlătur garnitura de cupru, micşorez acel spaţiu cu încă un milimetru. În luft se vede exteriorul cămăşii cilindrului. Am verificat montajul şi după ce am scos tijele împingătoare cu tot cu tuburile de ghidaj şi canalul de ungere înfiletat, ca să elimin alte piedici posibile. Nicio schimbare. Spaţiul ăsta nu există între cilindrul şi chiulasa din dreapta. Ca fapt divers, am remarcat în trecut că dreptul merge impecabil, pe câtă vreme stângul ratează cam fiecare a patra-cincea explozie şi mă anunţă cu câte-un "dum!" pe tobă. Nu e din carburatoare, am încercat să le schimb între ele. Totodată, motorul porneşte cel mai adesea în cilindrul drept. Să aibă stângul compresie mai slabă? Pe unde trebuie să dau cu bună ziua pentru o măsurare ceva mai precisă a compresiei? "Compresograf" îi spune sculei? Nu m-am gândit încă la soluţii pentru remedierea problemei. După ce-am dat jos cilindrul stâng şi-am descoperit că-n motor am pistoane bombate, am mai făcut un barem. Menţionez că n-am demontat pistonul şi nici nu i-am scos segmenţii. Prea bătea vântul şi ploua intermitent. Las' că e timp suficient şi pentru asta. Listă: √ - nu am sesizat joc, atât cât am putut verifica trăgând cu deştele, pe axa piston-bolţ-bielă-maneton-arbore-cuzineţi. Semn rău! √ - pistonul stâng arată frumos, nu prea vrea să arate (nu l-am demontat şi nu am scos segmenţii, care se răsuceau uşor) urme de calare √ - nu există urme de "foc" în spatele segmenţilor de compresie √ - cămaşa arată sovietic şi bine în zona ei de lucru, dar → x - cămaşa are un guler clar de uzură în partea de sus acolo unde nu ajunge vreodată primul segment de compresie. Pot agăţa uşor buza asta cu vârful unghiei. Verificăm întâi segmenţii, compresia şi nu ne facem griji sau este fără doar şi poate rost de alezare, honuire şi modificare de cotă? ? - pistonul are cifra "2" ştanţată în cap; asta-nseamnă că-i de cota 2? ? - am găsit ceva băltocică de ulei sub piston, prelinsă gravitaţionaliceşte pe sub el chiar şi niţel în faţa lui. Am remarcat uleiul băltind de când am ridicat chiulasa de pe prezoane. Ştiu, pistonul are segment de ungere, dar e normală trebşoara asta? Motorul stă nepornit de vreo lună şi ceva. Probabil o să-mi fie viaţa mai uşoară după ce verific empiriceşte starea segmenţilor. Am reuşit să pun totul la loc taman când se mijea de noapte şi s-a luminat a ploaie. Am pierdut o şaibă absolut neesenţială şi am uitat să pun la loc garnitura dintre carburator şi gura de admisie. Data viitoare sap mai adânc şi voi posta poze. Precis am uitat să menţionez ceva amănunt vital. Sper că-n cu.rând voi face rost şi de ceva piese (un contact, o garniturică, o cupliţă elastică, o alună, o sămânţă de nu-mă-uita) ca să mă pot apuca mai serios de treabă. Haida somn uşor!

Deşi treaba e-n funcţie de ce găseşti în actele motocicletei, zic de pe-acum să rămâi liniştit cu motorul ăsta pe cadru. Cai-putere oricum ai considerabil mai mulţi cu motorul de 487 (15) decât am eu pe Zeta (cică vreo 9). De cuplu nu ştiu ce să zic, dar cred că poza de la profilul lui Călin este îndeajuns de grăitoare. În plus, am încercat şi eu, pe când o refăceam pe Zeta, s-o transplantez pe toată pe un cadru de 356 din pricina unei bucşe complet aiurea la basculă. Zeta e şi ea o struţo-cămilă cu motor de 250 cmc tip 11 (predecesorul modelului 353, tot de 250 cmc, aproape acelaşi motor) şi cadru de 353. Şi mai multe chestii. Aşa am descoperit că modelul 356 are cadrul niţel mai scurt decât 353-ul măcar în leagănul motorului, fapt pentru care ar fi fost necesare adaptări drastice. Deci nu. Am impresia că, la motocicletele Jawa din anii '60, doar cadrele pentru motoare de la 250 cmc în sus aveau ţeavă dreptunghiulară în secţiune. De la 175 în jos ai ţeavă pătrată. Iar CZ-urile aveau din ţeavă rotundă. Abia aştept să văd ce iese! Spor!

Jawa 356 era de 175 cmc. Fă-i, te rog, niÂşte poze motocicletei, că m-ai făcut curios! Uită-te Âşi-n acte Âşi vezi ce serii mai corespund (Âşasiu Âşi motor). EÂşti sigur că motorul ăla de CZ are 5 trepte?

Adică? Sărăcia naÂşte literatură. De toate felurile. ÂŞi cam omoară potența. De toate felurile. Spor!

Mi se pare că arată incredibil de bine cu motorul ăla. Zveltă, compactă, serioasă, puternică, kick-starter. Grozavă treabă! Nu-i faci Âşi-un filmuleț?

Încă nu mă pricep cine Âştie ce la Nipre. Dar aia nu-i cumva cutie fără marÂşarier? De Ural? Filtrul de aer e foarte interesant. Hehe, Âşi tobe de CZ Sport. Baftă la vânzare!

Ionel, eu încă n-am apucat să-ți mulțumesc pentru pontul cu Niprul. Dar n-au intrat zilele-n sac. Se dezmembrează cumva motocicleta? Văd câteva lucruri care se află Âşi pe lista mea de trebuințe.

MeseriaÂşii tineri? Sau motocicletele tinere? Mi-ar fi plăcut să insiÂşti (să insistați!) pe tema linkului de mai sus Âşi să asist la o discuție ad-hoc. Asta cu toate că tehnica lu' nenea se bate cap în cap cu buba pieselor rău fabricate, cum pare să fie cazul aici: link (url postat de Aleko pe Sinteza Dnepr).

Pe 28 august 2009 am văzut un Ural cu ataÂş pe strada TătuleÂşti (sector 4, cred). Al cui o fi?

Parcă Âştiam că nu mai are atelierul. Sau Âşi-a redeschis afacerea?

Cunosc Âşi eu. Că nu-l mai vând odată, săracu'.

http://www.youtube.com/watch?v=jdja0IyG3Go TavariÂş Aleko, ce zici: ai chef să ne uităm prin motorul meu? Nu mi-e greu să-l arunc în maÂşină cândva-n zilele sau săptămânile-astea. Sau mă lupt cu el Âşi vedem ce spanac iese?

Păi zi Âşi tu că-l schimbi pe Nipru cu ataÂş .