Hai-hui Prin Europa

[Filosofull]

Felicitari omule; sper sa facem odata un drum impreuna; cat mai lung

[Semaca]

Felicitari omule; sper sa facem odata un drum impreuna; cat mai lung

 

Va multumesc tuturor pt cuvintele de bine.

Sanatosi sa fim si drumuri sa fie , ca le lungim noi daca e

 

p.s. nu stiu daca in Paris ne-or primi sa dormin cu grupul intr-o parcare...

[Raul.]

Bravo ma! Imi aduci aminte de aventurierul Dan Walsh.

 

"These are the Days That Must Happen To You" intradevar...

[serhio_bollox]

tu esti omul care m-a "convins" sa ma sui pe doua roti. acum stiu ce vreau . Vreau sa fiu liber..............multam fain

[Semaca]

Bravo ma! Imi aduci aminte de aventurierul Dan Walsh.

 

"These are the Days That Must Happen To You" intradevar...

 

Mnoho ! Multumesc mult pt subtilitatea cu "Bob Dilan al calatoriilor" (in paranteza fie spus: il urasc pe omul ala, pe Bob) dar cred ca mai e ceva cale pana sa merit cea mai mica comparatie. Poate dupa toamna asta...cine stie...

Va multumesc tuturor inca o data si cu asta am incheiat postarile mele in acest topic. As vrea sa las un pic de loc pentru altceva.

Sper ca cei care inca nu au citit povestea sa o faca tot cu un zambet pe buze la fel ca cei care au citit-o sau au trait-o.

Editat Martie 18, 2010 de Semaca

[melciu]

Mnoho ! Multumesc mult pt subtilitatea cu "Bob Dilan al calatoriilor" (in paranteza fie spus: il urasc pe omul ala, pe Bob) dar cred ca mai e ceva cale pana sa merit cea mai mica comparatie. Poate dupa toamna asta...cine stie...

Va multumesc tuturor inca o data si cu asta am incheiat postarile mele in acest topic. As vrea sa las un pic de loc pentru altceva.

Sper ca cei care inca nu au citit povestea sa o faca tot cu un zambet pe buze la fel ca cei care au citit-o sau au trait-o.

 

Opa, asta-i ca la filmele alea pe care producatorii le pregatesc pentru partea a doua.

 

L-am gasit pe nenea Semaca incercand sa-si gaseasca punctele cardinale intr-o farfurioara cu apa.... deci are el ceva in plan.

 

Si nu te vei putea opri din postat pentru ca asta revine in prima pagina aproape regulat... nu ai norocul asta de a nu te mai intreba nimeni nimic. Si nici nu ai inima sa-i lasi sa astepte.

[Dane_Bad]

nemaipomenit de frumos

drumuri bune

Editat Mai 1, 2010 de Dane_Bad

[Diana D.Star]

D-le Semaca, am ramas blocata citind aceste 20 de pagini, blocata de uimire si admiratie in acelasi timp.

Felicitarile mele, atat pentru povestire si poze, cat si pentru caracterul dumneavoastra ca om.

Jos palaria!

Editat Mai 7, 2010 de Diana D.Star

[nicknicu]

Foarte frumoasa calatoria ta, ma bucur foarte mult ca ai ajunsa casa....desi foarte trist momentul "submarinu" nu vreau sa-mi imaginez ce a fost in sufletul tau... felicitari esti un adevarat aventurier

 

-*******

Acum cateva zile in Brasov am vazut o motocicleta care seamana leit cu Blanoasa ta...m-am uitat in jur dar nu te-am vazut....era parcata in fata unei banci.

 

 

Take care...Blanoasa rules!

[_|ManiA|_]

Super!

[cj82dmx]

doar atat pot sa zic....."ghost rider" e mic copil...........toata admiratia si respectul de la cluj

[omgs]

WOW,,,felicitari

[akun2500]

Felicitari omule, am intrat pe forum de plictiseala, iar dintr-un topic despre corturi am ajuns la topicul tau care m-a "paralizat" vreo 'juma de ora . Ai un stil foarte frumos de a povestii, as zice ca de fapt am vazut un film.

Sanatate si cat mai multe plimbari, pentru ca se pare ca reusesti sa ne faci si pe noi sa retraim acele clipe petrecute de tine.

[The Mentalist]

In urma unor mojicii care se mai intampla din cand in cand pe site-ul asta nici Semaca si nici Mihai Barbu nu au mai intrat pe acest site. Cand am fost moderator am facut aceasta excursie "pinned" in speranta de a o citi cat mai multa lume, pentru ca merita.

Editat August 24, 2013 de the mentalist

[faher]

foarte frumos

[Ionuț]

Foarte frumos..

La începutul verii am în plan să merg până în Marea Britanie cu motocicleta. M-ai putea ajuta cu câteva sfaturi pentru călătorie?

[vladdygo]

fiind adeptul plimbarilor de unul singur, am citit cu mare interes! cand mergi singur iti linistesti mintea mult mai bine si esti mult mai atent, iar lucrurile se intampla dupa sufletul omului, in final iese o istorie frumoasa, cu mult peste istoriile turelor in gasca.

 

superba tura si relatare!

 

cat despre mobra...un singur cuvant: japan! puteam sa jur, citind inca primele posturi, ca vei ajunge inapoi fara probleme.

[shrek1974]

nu trageti, dom' semaca, sunt eu, lastarica... vreau doar sa pun un semn pentru cand voi avea timp sa citesc...

m-am uitat doar pe cateva fotografii....faine!

[ghidon]

Bravo shrek ca ai actualizat topicul ca asa l am vazut si eu in pagina principala si l am citit.

 

Cu lectura asta mi a deschis apetitul pentru celelelate jurnale de calatorie.Frumoase toate,unele exotice, fascinante,dar scriitura lui semaca e unica,o combinatie frumoasa de talent si umor.Pacat ca nu a mai avut loc pe forumul asta,as mai fi citit ceva literatura marca semaca.

[sonjah]

Salut! Am simțit neapărat nevoie de a-mi exprima și eu gândurile vizavi de această poveste a ta, pe care am citit-o ieri noapte și finalizând-o când brusc am realizat că nu mai avea mult până să răsară soarele de dimineață. În primul rând am să menționez faptul că sunt și eu posesor sau mai bine zis posesoare a unei superbe Viroage de 535, pentru care m-am aprofundat într-o dragoste desăvârșită. Numele ei este Esperanza, deoarece îmi oferă speranță pentru o lume mai bună și o îmbunătățită versiune a mea. Recunosc că sună cât se poate de siropos, dar cred în fiecare cuvânt pe care îl scriu aici în momentul de față. Draga mea Esperanza a fost achiziționată de către tatăl meu, fiind și el un extraordinar pasionat de motociclete și motociclism în sine. El conduce în prezent un Suzuki M800, iar în timpul liber se ocupă cu readucerea la viață a unor motociclete rusești (și nu numai), vechi, bătrâne și abandonate în putreziciune prin poponeatațile prăfuite a unor căsuțe aflate în vârf de munte prin vecinătatea satului în care locuiesc părinţii lui, respectiv bunicii mei și tot odată satul în care tata și-a petrecut copilăria și a condus prima sa motocicletă (un Minsk de 125). Esperanza a avut destul de multe probleme la început, fostul posesor al acesteia străbătând Alpii călare pe ea şi de asemena şi cu pasager în spate. Momentan, inclusiv azi dimineaţă cât şi mâine, tata se va afla la garaj încercând încă odată să regleze carboratoarele şi după aceea, sper din suflet că va funcţiona aşa cum ar trebui.

De fapt şi de drept, vreau să punctez faptul că deţin un permis de conducere A2 doar de luna trecută şi am învăţat să conduc pe câmp şi pe uliţă în faţa căşii de la ţară, Minks-ul cel vechi a lui tata, acu 3 ani, dacă nu cumva mă înşel. Până acuma am făcut drumuri prin oraş, alături de tata în faţa mea care să mă îndrume, apoi drumuri scurte precum cel până la Recaş, adică până în 50km, eu locuind în Timişoara. După trei săptăni de la căpătarea permisului, am avut şi primul meu accident. Accident care nu costa în scăparea motorul de pe loc, cum mi s-a îmtâmplat deseori. Au urmat nenumărate ore de plâns şi înjurături, deşi din fericire nu am păţit nimic. A dat maşina în mine, dar eu mă alesesem decât cu câteva vânătăi, însă contactul cu asfaltul nu a fost tocmai prea plăcut, iar ţevile de eşapament ale Esperanzei au fost lovite destul de tare încât să le deformeze şi să stau o zi întreagă alături de tata încercând să le îndreptăm prin toate metodele posibile. După momentul accidentului am prins frică. Dar îmi era frică că o să-mi fie frică. Aşa că mi-am cerut scuze Esperanzei şi a doua zi m-am suit înapoi încercând touşi să n-o forţez prea tare. Tremuram toată de emoții, de frică, de tot, efectiv eram pișată pe mine, vorba aia. Iar săraca, Espera, nici ea nu prea mai putea, aşa că tata se puse înapoi pe reparat. Dupaia au mai urmat diferite trasee, precum și plimbări prin oraş care efectiv sunt execrabile datorită aglomeraţiei. Eu mă plâng de traficul din Timişoara, dar nici nu vreau să-mi inchipui cum e să conduci pe străzile încinse şi pline ochi ale Bucureştiului. Dar încă nu am avut curajul, nici eu și nici tata, să merg de una singură fără cineva în fața mea. Weekendul acesta am parcurs cel mai lung traseu de până acum şi anume cei 170 de kilometrii până la Oradea. A fost incredibil şi mă simt incredibil că am reuşit să parcurg acest drum, fiind totuşi sfătuită de către tata şi prietenii lui ca totuşi să n-o fac fiindcă nu sunt pregătită. Bineînţeles că eu, încăpăţânată fiind, am insistat şi astfel m-am trezit ieşind din Timişoara, pe motor, cu prietenul tatălui meu pe motorul lui în faţa mea şi cu mama, tata şi sora mea, în spatele meu cu maşina. În gândul meu eram ceva de genu „Aoleo, ce (cuvant urat) mea am făcut?! De ce dracu nu am putut sta liniştită şi să fi mers și eu în maşină cu părinţii?! Ai de (cuvant urat) mea amu nu mai am cum să mă întorc.” Dar până la jumătatea drumul înspre Arad, mă liniştisem complet şi eram al dracu de bucuroasă. Drumul a fost lejer, am avut o mică peripeţie în momentul în care mă oprisem brusc în faţa unui semafor atârnache care nu-l vedea nici dracu aflat prin Chișineu Criș. Pusesem o frână de nu mai aveam mult şi mi-aş fi luat zborul, motorul efectiv fugind de sub mine. Dar trecusem pân la urmă şi de pancarda Oradiei pe care scria „Bun Venit!” iar sentimentul care mă cuprinsese în momentul acela, e pur şi simplu de nedescris. A doua zi, la întoarcere, însă, fu puţin mai greu. Obosită fiind, am plecat val-vârtej speriaţi că ne va prinde ploaia, alimentasem undeva prin apropiere şi am pornit la drum. Însă Espera, nici ea, precum nici eu, nu era în apele ei deloc şi pur şi simplu nu înţelegeam de ce. Efectiv se îneca orice manevră aş fi făcut, şi abia pleca de pe loc. Nu ştiam ce să-i mai fac, nu înţelegeam de ce, ce se întâmplă, pentru că la dus nu avusesem probleme de genu, decât cele regular cu care eram deja obişnuită şi ştiam cum să reacţionez în prezenţa lor. Ne-am oprit în Arad, unde m-am pus în poponeata şi am început să plâng şi de oboseală şi de durere şi de foame şi de sete şi din cauza durerii Esperanzei. Tata mai un pic şi ar fi început să-mi sară în cap și să-mi reproșeze că „Vezi?! Ți-am zis că e greu, ți-am zis că nu ești pregătită și că așa va fi! Te-a mâncat în poponeata când puteai să stai liniștită, amu plângi!” Dar s-a abținuit aproape admirabil, mi-a cumpărat un Mc Puișor și o înghețată și am continuat cu chiu cu vai până acasă. Am uitat să menționez că amicul lui, cel care venise cu noi cu motoru în fața mea, plecase mai devreme și deci cel care a rămas să mă ghideze a fost tata cu mașina, iar eu siempre sola fugind după el călare pe Espera. Reușisem deci să mă liniștesc și să mă reambiționez și am ajuns, pân la urmă, safe and sound acasă. Astăzi am aflat care era de fapt problema pe care o îndura draga Espera, și e de fapt vechea poveste cu carboratoarele (nu știu să ofer mai multe detalii, fiindcă nu mă pricep) și tot odată benzina proastă achiziționată din Petromul din Oradea, dar până weekendul viitor, vom fi amândouă apte de încă un drum, de data aceasta mai scurt, pân la Lugoj (60-7-km).

Sper că povestioara mea nu te-a plictisit total și sper că într-o oarecare măsura te-a impresionat dragostea și bucuria mea pentru acest obiect pe două roți, personificat și însuflețit. Ideea e că, deși momentan nu e mult, iar experienta mea e măruntă, sper că într-o bună zi voi impărtăși și eu povești incredibile ca ale tale. Mă simt incredibil de bucuroasă și mulțumită de mine deoarece am străbătut cei 170km, de fapt e extraordinar ce am trăit weekendul acesta și nu pot relata în cuvinte cât de mare este plăcerea și satisfacția de a conduce o motocicletă la drum lung. Cum ziceam, încet încet, sper că voi căpăta din ce în ce mai multă experiență și voi reuși cât mai poponeataând, măcar până la lucru să merg singură cu Espera fără ca tata să mă escorteze, și cândva, la momentul potrivit, voi pleca și eu Hai-hui prin Europa. Îți mulțumesc pentru această lectură deosebită și vreau să-ți spun că ești o sursă de inspirație pentru mulți alți motocicliști, ci nu doar pentru începători amețiți și visători ca mine.