Pelerinajul nostru la Ierusalim

[samolapraga]

@Jean_Taxi, din pacate n-am intrat in niciuna locuita, nu erau "vizitabile" iar cele nelocuite erau pustii, aratau exact ca si cladirile anexe bisericilor din muzeul in aer liber.

 

Dupa 3 zile de huzureala a trebuit sa o luam din loc. Oarecum fara entuziasm pentru ca stiam ca ne asteapta o portiune de "forja", fara lucruri interesante de vazut si avand de acoperit o distanta insemnata. Dar iarasi s-a dovedit ca ne-am inselat si am descoperit ca drumul ne poarta pe un platou pe la 2000m, pe langa munti cu varfuri de 3900, intr-o zona care pare pustie dar foarte spectaculoasa. Ne minunam din nou de cat de vasta si variata este Turcia si ne continuam drumul, vrand sa acoperim o distanta cat mai mare, pentru ca vroiam ca ziua urmatoare sa intram in Siria. Lucru care banuind ca ne va lua mult timp, insemna sa ne apropiem de granita pe cat de mult posibil. Asa am trecut de Adana si am ajuns la Iskenderun, de unde am mers mai in sud pe malul marii, in cautare de cazare, stiind ca este o zona turistica. Oarecum turistica, pentru ca hotelurile putine pe care le zaream de pe drum erau inchise, curtile pustii, iar noi eram nevoiti sa mergem si mai in sud. Suntem indrumati pe la Arsuz unde reusim sa gasim un hotel chiar pe malul marii, unde dam peste o romanca, nevasta patronului locului. Bucurie mare, e semn clar, ramanem aici. Bucuria tine insa pana vedem camerele, dar nu avem de ales asa ca le luam fara macar sa aruncam un ochi in baie. De frica.

"Welcome to Syria!" scrie mare dupa ce treci de granita si tot asa ni s-a repetat cu orice ocazie am vorbit cu sirieni, fiind cuvinetele care cred ca le-am auzit cel mai des. Nu sunt foarte multi care stiu engleza, dar pana si cei care nu stiu, iti spun toti urarea asta. Dar pana sa ajungi sa auzi lucrurile astea, e mai greu. In vama turca am stat o ora jumatate ca sa iesim. Nu ca am fi vrut neaparat, ca doar tocmai ce mancasem cel mai bun kebab si cunoscusem niste elevi de scoala foarte haiosi, dar aveam o destinatie de atins. Ghisee multe, tir-isti, un obicei foarte dubios de a nu sta la coada, ci de a se buluci si de a pune doar actele unele peste altele in ordinea sosirii, cu cineva mai responsabil care le manevreaza si supravegheaza. Doua stampile si o hartie mai departe, iesim in zona libera, pe un drum in lucrari, prost semnalizat, la capatul caruia se afla o bariera si zeci de masini rasturnate, arse si indoite peste tot. Vama Siriana. Oprim in fata, ne ia in primire un tip roscovan, durduliu si foarte agitat. Vorbeste repede si cam prost engleza iar la fiecare 2 fraze repeta cate un "Welcome to Syria". Din primele 3 minute ale conversatiei aflam ca suntem inconjurati de hoti, ca sa nu avem incredere si sa nu vorbim cu nimeni. Le lasam pe fete sa pazeasca motoretele si bagajele si intram intr-o cladire mare, cu multe ghisee inalte, multa lume, vreo 2-3 se plimba cu samovar si cu tava cu pahare, vand ceai. Este cald, iar inauntru e zapuseala si multe muste. Omul nostru ne explica ce avem de facut, nu intelegem, asa ca ne plimbam dupa el pe la ghisee si dam toate actele de cate ori ni se cere orice. Luam un prim rand de stampile, dupa care il urmam in biroul a ceea ce parea oficiul de turism. Ne explica cat ne costa si unde avem de platit si negociem o mica atentie - 20euro si ceva marunt lire turcesti. Ne facem asigurare si un fel de passing permit pentru motociclete care tine loc de carnet de passage, in total 115$. Dureaza destul pe la ghisee, ne plimba si pe afara dupa alte stampile, ne intoarcem, ne spune de bani, ii dam 50 lire adica mai mult decat cei 20euro negociati, dar omu nu e multumit. "Mister, my small tips, please, 10$". Nu ii dam, intre timp se sesizeaza seful sau colegul lui care acum se plimba cu noi si sta cu ochii pe el. Dam gata si ultimele formalitati, alti 15$, de data asta pentru vames, si trecem. Prietenul nostru vine dupa noi incearca repede sa ne spuna sa zicem ca nu i-am dat nici un ban, vine si al doilea, seful, incep sa se certe, ne implica si pe noi "Mister, it is ok, yes, no money for me, yes?" ne intreaba roscovanul in timp ce ne face stangaci cu ochiul. II lasam sa se certe si profitam de moment ca sa iesim. Dar nu chiar atat de repede, mai este un ultim control al politiei ca avem motocicletele trecute in pasaport.

"Welcome to Syria!" spune pancarta de la iesirea din vama dar noi nu prea ne simtim asa. Suntem relativ speriati de atata necunoscut si de prejudecati de acasa asa ca mergem incet, cu grija. Peisajul e neobisnuit pentru noi, dealuri mici pe care cresc pietre, foarte arid. Oamenii in schimb, ne claxoneaza, ne fac cu mana si cu farurile, la inceput credeam ca e ceva in neregula cu noi, apoi ca e radar (din astea n-am vazut niciunul in toata Siria), dar de fapt oamenii sunt foarte curiosi si bucurosi sa ne vada. Atat de tare incat se lasa depasiti, ne depasesc din nou, se apropie periculos de tare apoi iarasi se lasa depasiti. Tot asa am tinut-o pana la Aleppo, pe un drum pe care ne-am convins ca regulile de circulatie aici sunt relative in functie de gabarit si necesitati. Principiul de obicei e ca cel mai mic se da la o parte sau are prioritate cine da flash-uri. Sensurile de mers sunt relative chiar si cand exista drum de 4 benzi separate cu scuar, unde trebuie sa te feresti de masinile care vin din sens invers pe sensul tau, si in consecinta nici prima banda nu e deloc sigura. Dar mergand incet n-am avut probleme. Asta pana am intrat in Aleppo unde am dat de un haos de claxoane, frane, esapament, mirosuri, taxiuri, microbuze, masini, animale, biciclete, triciclete, pietoni, scutere, toate fara a avea o traiectorie precisa ci intretesandu-se intr-o nebunie de trafic de unde am zis ca daca ajungem la destinatie fara sa ne tranteasca vreunul pe jos, trebuie sa ne consideram norocosi. Si am fost, pana in momentul cand am ajuns la hotelul recomandat unde neavand rezervare, am constatat ca avea toate camerele ocupate, lucru care a declansat o perindare printr-o multime de alte hoteluri, care mai de care mai "atragator".

Am gasit unul decent pana la urma, dar mai ales am gasit sau am fost gasiti, spre uimirea noastra, de cativa sirieni vorbitori foarte buni de limba romana. Se pare ca nu am exportat numai dacii acolo (pentru ca da, masina noastra nationala e peste tot pe acolo) ci si educatie, foarte multi sirieni venind la studii in Romania, in special inainte de '89. Sirieni care au o parere foarte buna despre romani si Romania in general, care au nostalgii legate de tara, de mici, bere, manele si alte produse de calitate romanesti. Doctorul Khalil, pe care l-am cunoscut in prima seara in Aleppo si care ne-a scos la restaurant, cetatean englez si sirian, petrece cate 2 saptamani in fiecare an in Romania. Doar asa, pentru ca ii place lui. Sau Aref, stomatolog, intors in Siria ca sa-si ajute tatal, are un mare regret ca nu mai poate veni aici fara viza si chemare. Iar pentru el, care a stat 7 ani in Romania, sa ii trebuiasca chemare i se pare innacceptabil asa ca nu mai vine. Am iesit cu ei in oras doua seri la rand si a fost foarte interesant ca la 3000km de tara sa povestim despre bucurestiul de dinainte de 89, despre regie, pantelimon si balta alba, despre mamaia, despre poiana si sinaia, despre fete si cum era atunci sa fii student strain, si cum erau nevoiti sa relationeze cu prietenii romani, despre cat de mult le-a placut si despre ce amintiri misto au legate de Romania si perioada respectiva. Pentru noi a fost o introducere extraordinara intr-asa o tara ca Siria si ne-a facut sa renuntam la orice prejudecata sau retinere cu care venisem de acasa. Toate astea au fost ajutate la masa de acea bautura care si-a croit drum spre mintea noastra foarte repede, arak. Arak-ul e o chestie asemanatoare ouzo-ului, se indoaie cu apa si are un gust ingrozitor de sampon, dar care, dupa 2-3 pahare, nu mai conteaza.

Asta a fost o alta prejudecata spulberata, ca am baut alcool in restaurant in prima seara in Siria, in orasul despre care stiam ca este cel mai traditionalist si este si un mare centru al islamului, Aleppo. Aici am vazut prima data femeile acoperite complet in negru, am stat pe jos in curtea moscheii si am vorbit cu oamenii asezati langa noi, am facut prieteni pe zidurile citadelei, am baut suc complet natural facut in fata noastra la 1$ litrul, ne-am plimbat prin suq si am cumparat covoare, per total am fost complet cuceriti din primele zile. Dar nu atat de locuri ci mai mult de oameni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Editat Noiembrie 23, 2008 de samolapraga

[venezianu]

Excelente poze si naratiune.......I take my hat off gentlemens.......Ma bucur sa aflu despre astfel de romani......Bravo

[G.Burlacu]

Domnilor si Doamnelor , ma inclin respectuos in fata voastra.

Felicitari!

Clar e printre cele mai tari excursii de anul asta, iar review-ul calatoriei are nota maxima.Poze superbe, istorie si geografie mai bine ca la un liceu, plus amanunte "picante"!

 

Inca o data felicitari.

 

PS: "ala cu picioru rupt la nunta"

[Mr_ORL]

Felicitari

pentru ca harta ne arata ca sunt si ceva lucruri de vazut pe drum.

 

Ceva link/poza cu harta, daca se poate?

 

O asa drumetie lasa amprente adanci in suflet, si e pacat sa nu fie facuta...te face sa realizezi ca totusi viata asta nu-i asa scurta si lumea asa urata precum pare...

Foarte frumoase si pozele si naratiunea

Editat Noiembrie 24, 2008 de Mr_ORL

[samolapraga]

@Burlacu: salut si multumim!

@Mr. ORL: track-ul e pus la inceputul topicului in google maps, aici. Din pacate lipseste partea Istanbul - Pamukkale, nu stiu de ce, nu o mai aveam pe gps. Pentru o idee generala, atasez si un printscreen din googleearth.

 

Revenind la poveste, noi, inca ametiti de arak, dar mai ales de plecarea fetelor care au luat avionul din Aleppo inapoi acasa, ne-am continuat drumul. Printre discutiile de cu o seara inainte despre micii si berea de acasa, am inteles si ca fiind aproape de noi, ar merita vizitata basilica sfantului Simeon. Ceea ce am si facut, cand desi am ocolit destul de mult fata de planul initial, Sf. Simeon fiind in directie opusa celei in care mergeam noi, a fost foarte bine ca am ajuns acolo. Sfantul Simeon Stalpnicul este cel care a trait 37 ani in varful unui stalp de piatra, dar din care stalp nu a mai ramas mare lucru, fiind macelarit in mare parte pentru a fi facut suveniruri pentru pelerini. Ce a mai ramas si este foarte bine conservata este basilica construita in jurul acestui stalp si care pana in momentul construirii Hagia Sofia, era cea mai mare constructie a crestinatatii din acea vreme. Desi din drumul principal nu exista vreun semn care sa te directioneze iar inauntru cand am fost noi erau inca vreo 4-5 turisti, locul are atmosfera si prin urmare te impresioneaza de cum ii urci treptele. Din pacate pozele nu pot sa arate cum e sa stai in liniste pe o piatra sub ce a fost odata altarul basilicii si sa te uiti de acolo la cer, vezi cu alti ochi locul si parca simti mai mult din ce inseamnatate are basilica asta.

Nu pierdem mult timp insa cu aceste scapari sentimentale si o luam din nou din loc pentru ca era planificat ca seara sa o petrecem intr-unul din multele orase medievale parasite aproape de coasta mediteraneana. Dar drumurile cu circulatia siriana, si mai ales ploaia care ne-a acompaniat cam jumatate de zi, ne-au facut sa ne schimbam planul si sa tragem spre un oras mare cu mancare calda gatita si cu hotel cu un pat uscat, asa ca ne-am indreptat spre Latakia. Desi in ziua aia nu am facut deloc multi kilmetri, doar vreo 170, pentru noi au fost de 3 ori mai multi. Si la ei, in partea aia de tara e cam ca la noi, se merge foarte incet fiind plin de tartarete, se depaseste greu si este o mazga pe timp de ploaie care te face sa pierzi orice sansa de vizibilitate normala in 30 secunde de mers. Dar ajungem pana la urma in Latakia si chiar avem timp sa iesim la o plimbare si un ceai cu narghilea. Nu vedem mare lucru pentru ca suntem repede descurajati de aspectul oamenilor de aici care sunt ca in Turcia, de magazinele care vand aceeasi marfa ca peste tot, si de drumul spre port care se face din ce mai mic si mai intunecos. Se zice ca Latakia este cel mai cosmopolit oras al Siriei, iar noi nu ne-am prea bucurat de asta.

 

 

 

 

 

 

 

[hora09]

jos palaria pentru tura voastra si nu in ultimu rand pentru cine a fotografiat... sunt curios ce linie avea obiectivul/ele 2.8?

[gaxel]

bun, frumos pana acum dar parca ar merita si restul povestirii .

nu de alta dar din cand in cand dar refresh la topic sperand sa vad restul.

 

inca putin, sunt curios

[Vlad S]

Foarte frumos. Astept si continuarea(de vreo 4 zile)

[Altair]

Excelente excursia, pozele, povestirea. Bravo!

 

cel mai frumos topic de pana acum pe acest forum (din cele vazute de mine pana acum)

Editat Noiembrie 30, 2008 de aquilla

[November]

Foarte, foarte frumos.Felicitari pentru excursie, pentru poze , dar mai ales pentru faptul ca ati impartit si cu noi aceasta bucurie.Ma bucur ca sunt si eu motociclist.

[samolapraga]

@hora09 ai dreptate, obiectivele pe care le-am avut au fost un tamron 17-50 si un nikon 80-200, ambele cu 2.8 si un 30 cu 1.4 . Dar mie imi place sa cred ca pentru poze nu a fost doar meritul obiectivelor, nici doar al aparatului, ci si al gps-ului, al motocicletei, al hartilor, al ghidului, al cortului si a sacului de dormit sau al prietenilor.

@gaxel & schumy: vine si povestirea dar mai greu din deplasare. plus ca nu pot scrie posturi consecutive ca se concateneaza automat si depasesc numarul maxim de poze.

@aquilla: multumesc, insa nu cred ca e cazul de superlative cand sunt si vor fi atatea lucruri poate mult mai misto, traite, povestite si pozate de alti motociclisti aici in coltul asta. Eu cred ca noi doar am avut noroc sa avem concediu, bani si mai ales un traseu prin niste zone foarte spectaculoase.

 

Pentru ca planul de cu o zi inainte cam esuase din cauza ploii, a doua zi am plecat cu intentia de a vedea cele doua mari cetati medievale din Siria, Qal'at Salah El'Din si Crac des Chevaliers, si de a incerca din nou sa campam. Ziua inceputa devreme promitea multe, smecta adusese pe linia de plutire stomacul celui mai tanar membru al echipei, era soare, cer senin, asfalt uscat si drumuri virajate asa ca si noi o incepem ca niste adevarati adventuristi, oprindu-ne sa spalam motocicletele. Cred ca nu am povestit pana acum, dar trebuie sa spun ca in general in tot orientul, Turcia, Iordania si in special in Siria, oriunde opream se strangea in cateva secunde o multime(de obicei in jur de 20) de oameni curiosi, foarte dornici de a ne arata drumul, de a ne intreba de unde suntem, unde mergem, cat de departe de casa suntem, cat costa motocicletele si alte cateva intrebari la care deja invatasem sa raspundem perfect prin limbajul semnelor combinat cu vorbe. Noi in romana, ei in araba. Si aici, unde am spalat motoarele, a fost cam acelasi scenariu cu exceptia ca acum am cunoscut doi sirieni foarte haiosi si constienti de imaginea lor, care dupa ce s-au pozat cu noi ne-au si zis "Now you have picture with Osama". Moment in care pentru mine a fost daramata inca o prejudecata - arabii stiu sa si glumeasca.

O alta parere personala dar care vizitand cetatile astea a inceput sa se contureze mai adanc a fost ca musulmanii in general nu prea au construit lucruri mari sau durabile. Dar in schimb, ce-au avut sau capatat, le-au pastrat. De exemplu, marele Saladin, care dealtfel era kurd la origine, atunci cand a luat pe rand si a cucerit cetatile cruciate din zona (Palestina) nu le-a trecut prin foc, para, violuri si crime asa cum faceau stramosii nostri cruciati, ci mai degraba a pastrat locul, oamenii in viata si femeile intregi iar el a construit peste. De aceea probabil Salladin a ramas in istorie si este pomenit in mai aproape orice loc legat de lumea araba medievala. Noi i-am vizitat castelul urcand pe un drum destul de dificil unde gs-ul galben, indragostit de inaltimi si-a plecat nasul un pic spre prapastia ce inconjura, ca pe orice fortareata medievala, Qal'at Salah El'Din. Desi locatia castelului este spectaculoasa - pe stanci intr-o zona fertila si foarte verde iar castelul in sine este bine pastrat - nu acesta este cel mai faimos castel medieval. Ci Crac des Chevaliers, vreo 170km mai la sud, unde tot cruciatii, in ofensiva lor spre Ierusalim au construit o si mai mare fortareata, si mai bine aparata si paradoxal, care s-a conservat si mult mai bine. Drumul pana acolo insa nu e deloc foarte bine conservat si nici marcat sau semnalizat, iar pe langa asta, flexibilitatea regulilor de circulatie si totalul dispret al localnicilor fata de acestea, fac mersul pe acest drum secundar o aventura in sine. Aventura pe care o trecem cu bine si ajungem undeva la asfintit la castel, batem in poarta, ne lasa sa intram in ultimele 30 minute din programul de vizitare, minute de care ne bucuram din plin. De pe terasele castelului cat te uiti in jur ai o perspectiva cat vezi cu ochii. Pentru mine care port ochelari asta nu inseamna atat de mult, dar imi povestesc prietenii. Se vede departe in vale si parca de aici de sus mizeria de mahala prin care am trecut ca sa ajungem la castel nu mai e asa de rea, nici cersetorii din parcare care "au grija" de motociclete si bagaje. La lumina asfintitului totul e frumos. In aceasta idee ocolim elegant hotelul de la fereastra caruia strigase proprietarul la noi ca sa-i calcam pragul si tragem undeva mai sus, la un hotel recomandat de LP, unde din pat avem o vedere pe care in cele mai alese ilustrate cu locul asta, nu am regasit-o. Incerc sa o prind eu in poza, nu prea imi iese, asa ca mergem la masa cu un grup de englezi, australieni si canadieni care veneau intr-un traseu asemanator noua, doar ca din sens invers. Dadusera 300$ de caciula si calatoreau de la Cairo pana la Istanbul cu un microbuz cu sofer care ii plimba pe unde vroiau. Nu putem sta prea mult la povesti pentru ca pe noi a doua zi ne astepta un drum destul de lung dar mai ales un lucru complet nou pentru noi - desertul. Desert in adevaratul sens al cuvantului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Barbarossa]

hai mai scrie ca nu se mai concateneaza...

[gaxel]

O alta parere personala dar care vizitand cetatile astea a inceput sa se contureze mai adanc a fost ca musulmanii in general nu prea au construit lucruri mari sau durabile.

 

cred ca au prea mult desert sa se apuce sa construiasca ceva. interesant e ca in spania arhitectura araba si orasele facute de ei sunt si acum apreciate cel putin dintr un punct de vedere : vara ai unde sa stai confortabil intr-o umbra racoroasa. pana aici stiu din auzite, dar revin cu detalii dupa revelion

[raducu.]

misto tura...merita urmata..

turcia asiatica este intr-adevar locul in care m-am simtit cel mai bine..

pamukale am mai fost cu auto...efes nu am reusit...

..siria nu am de gand sa o vizitez,dar in turcia a mi-as "pierde" 2 saptamani,iar...acum..intrebare...pe unde ati fost,v-ati fi descurcat si cu un sport touring??

[Părintele]

Extraordinar!!! Bravo

[caponord]

Bravo voua. A trecut asa de mult timp de cand n-am mai citit ceva atat de captivant. Imi vine sa ma duc la garaj si sa ma urc pe motor......

 

Tot respectul

[samolapraga]

@bogdant - o sa dau aici toate detaliile care imi vin in minte legate de partea siriana a excursiei. E foarte posibil sa uit lucruri asa ca daca e ceva punctual care te intereseaza, intreaba-ma si iti raspund cu cea mai mare placere.

@raducu_77 - iti multumesc, dar sunt curios - de ce nu Siria? Legat de descurcat, in afara de desert in Iordania pe care eu am tinut sa-l traversez pe motocicleta, poti merge fara nici un fel de probleme si cu touring si cu sport touring si cu masina, a fost asfalt peste tot.

 

In schimb, primul desert prin care am trecut, cel din estul Siriei in drum spre Palmyra, l-am traversat pe sosea. Si chiar si asa, este impresionant si fiind prima oara intr-un desert adevarat, tare ne-am minunat. Inceputul drumului, la iesirea din Homs spre Tadmor este intr-o zona arida cu dealuri mici, unde drumul merge drept, neabatut, peste ele. Se face astfel un mic rollercoaster mai ales cand ai un pic de viteza si orice buza de deal iti trimite stomacul spre gat. Ultimele coline insa iti dau si o perspectiva spectaculoasa asupra desertului cand vezi alb-galbui peste tot si o panglica neagra care taie totul fix pe mijloc, asta fiind drumul nostru. Viziunea asta romantica de la inceput scade insa pe masura ce avansam si vin cu picioarele pe pamant: constat ca si la viteza de croaziera e destul de cald, ca de fapt desertul asta nu prea e asa pustiu, la fiecare kilometru aproape se vad baze militare, radare, cladiri parasite si urmele unor mici comunitati iar ca aspect geologic nu e deloc nisipos asa cum mi-l imaginam, ci mai degraba stancos, plin de pietre iar daca ieseai de pe asfalt suprafata era destul de tare. Cochetam un pic cu mersul pe langa drum, dar lucrarile de pe margine si santurile care ar trebui sa le traversam din cand in cand ne linistesc repede si in plus, la caldura asta orice efort se traduce imediat in transpiratie abundenta si nu prea e placut. In doar 170km pana la Palmyra beau 2 litri de apa, fara sa-mi dau seama.

Drumul e cvasi-pustiu asa ca ajungem repede, undeva la ora 3 si ne refugiem la umbra castelului medieval (da, din nou, si aici) care e asezat pe o colina undeva deasupra ruinelor orasului roman Palmyra. Ruine care vazute de aici ne fac sa scapam un "Sa-mi bag p***a", da asa, mai incet, in casca. Asta pentru ca de sus par ca sunt mai mari si mai bine pastrate ca orice alte ruine romane pe care l-am vazut pana acum. Se vad ca o padure de coloane elegant asezate ordonat si care se termina cu cate un arc sau un templu, si printre care se invart turisti, camile si localnici pe motociclete si chiar prin mijloc trece si un drum local. Tratarea cu atata lejeritate a riunelor de aici te face sa te intrebi cum au rezistat atat de bine atata vreme. Aici este locul de unde a condus celebra regina Zenobia, desi fiind situat in mijlocul desertului langa o oaza cu palmieri, e cam de mirat pe cine conducea...

Acum, in vremea asta, aici se vad insa mai tare urmele unor politici mai recente. Locul era intr-o vreme foarte turistic dar dupa 11 septembrie a scazut dramatic numarul de turisti care vin anual undeva la 10-15% din ce era inainte, drept care proprietarii de restaurante si de hoteluri sunt disperati dupa clienti. Unul dupa ce ne "agatase" la castel a venit fugind dupa noi cand a vazut ca trecem fara sa oprim la hotelul lui, patronii de restaurante incercau cu orice pret sa te convinga sa intri iar mersul pe strada principala era imposibil fara sa ai pe cineva langa care sa incerce sa-ti vanda ceva. Interesant a fost ca aici, in desert, am intalnit din nou un vorbitor de limba romana, care facea afaceri cu fructe in Romania si care ne-a povestit cum vad sirienii problema lor si cum este vina americanilor cam pentru tot ce este nasol acum in Siria, inclusiv pretul benzinei care crescuse de la jumatate la aproape 1$.

Mai putin legat de politica, desertul are niste reguli pe care beduinii adevarati le respecta. Una dintre ele este ca atunci cand il vizitezi el iti ofera tot ce are mai bun, de mancare, de baut, pentru ca se asteapta sa fie tratat la fel in momentul in care el viziteaza locuri straine. Beduinii "stricati" de turismul de masa mai degraba profita de aceasta ospitalitate legendara ca sa te atraga insa nu prea mai este "genuine", fiind pe bani. Dar chiar si asa, o seara racoroasa sub un cort din par de camila, la o narghilea si un ceai cu menta, este un lucru foarte placut de care noi ne-am bucurat la finalul acelei zile. Chiar am regretat atunci ca ne luasem hotel pentru ca am fi putut sa dormim foarte bine in acel cort.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asta este o imagine elocventa pentru ce inseamna cultul personalitatii in Siria prezent sub forma pozelor sau tablourilor cu Bashar sau Hafez al Assad. La inceput am zis ca e ca la noi inainte de '89, dar imaginile sunt mult mai multe si prezente in toate locurile. Asta pentru ca oamenii au un respect si o imagine foarte buna despre presedinte, si isi stick-eresc masinile si motocicletele si pun tablouri sau poze prin casa, magazine si in general orice loc la vedere, din entuziasm, este un lucru care nu pare fortat in nici un fel.

 

 

 

 

 

 

[Barbarossa]

ce pofta de tura ne faci, ma gandeam in primavara la o turcia.

[Jean_Taxi]

Un lucru imi pare sigur, pt oamenii din Orient timpul se scurge cu incetinitorul iar comuniunea existenta intre ei este mult peste cea din Europa! La cat sunt eu de lenes si de comod acolo trebuia sa ma nasc, as fi tinut-o numa pe ceaiuri si narghilele!

[raducu.]

@raducu_77 - iti multumesc, dar sunt curios - de ce nu Siria? Legat de descurcat, in afara de desert in Iordania pe care eu am tinut sa-l traversez pe motocicleta, poti merge fara nici un fel de probleme si cu touring si cu sport touring si cu masina, a fost asfalt peste tot.

merci!..

..nu siria,din lipsa de timp..nu pot pleca mai mult de 2 saptamani legate...totodata,siria imi pare ca implica si ceva riscuri,pt care nu am atentia necesara ca sa mi le asum,cu sotie in spate cu tot..

..siria ar fi o locatie in sine intr-un viitor mai indepartat..pana atunci,mai am cateceva de vazut.

 

Bafta,si asteptam poze/locatii noi..

[Barbarossa]

Bafta,si asteptam poze/locatii noi..

[samolapraga]

Dupa doar 700km de drumuri siriene a sosit momentul unei mult anticipate si dorite pauze. Ne propusesem de acasa ca in fiecare oras sau loc mai important sa petrecem mai mult decat o noapte si cum urmatorul pe traseul nostru era Damasc-ul, insemna ca urma o zi in care sa nu fim pe drumuri. Asa ca am luat-o usurel pe drumul prin desert, trecand pe langa dromaderi care ne priveau lung, impasibili si oarecum nepasatori de pe marginea drumului. Desi la inceput am oprit motoarele la departare de ei si ne-am apropiat incet, doar din inertie, cand am plecat dupa ce ne pozasem impreuna, urletul salbatec al tobei stock de bmw f650 nu i-am impresionat in nici un fel, neschitand frica sau ca ar vrea sa fuga. Probabil ca cine stie cati motociclisti vedeau ei pe acolo. Cei 250km pana la Damasc, i-am parcurs rapid, oprindu-ne doar la jumatatea drumului la celebra (cel putin pe advrider) "Baghdad Cafe". Zona, fiind aproape de granita cu Irak-ul, probabil este cea care a facut-o atat de celebra incat in aceeasi loc sunt mai multe cafenele, vreo 3-4, cu acelasi nume. Asa ca noi care ne-am oprit in prima dintre ele, nu stiu daca am ales-o pe cea originala. Dar dupa aproape o ora prin caldura de acolo asta conteaza mai putin, conteaza ca inauntru ere racoare si ca puteam da echipamentul jos si sa ne spargerem in figuri la frigiderul cu sucuri. De aici incolo drumul se aglomereaza, dar devine mai mare si mai lat, culminand pentru noi cu "navigatul" pana in centrul Damascului. Dar mai ales de acolo catre un hotel acceptabil, lucru care s-a dovedit mai dificil decat in alte locuri in Siria, dar care, cu ajutorul mesajelor directionale de acasa si al localnicilior, l-am reusit si am nimerit pana la urma la un hotel misto. Nu foarte ieftin, nu foarte de treaba la receptie, nu foarte curat, nu foarte spatios in camere, dar de-a dreptul spectaculos in gradina interioara. Aflat intr-o casa veche araba, a caror stilul de constructie este cu camere multe asezate toate in jurul unei curti interioare, pe care se si pune accentul decorativ, hotelul Al Rabie avea fantana arteziana, ficusi, arcade, si picturi pe pereti, cat i-a tinut buzunarul pe proprietari sa il faca mai atragator.

In Damasc, plimbatul seara cu mainile in buzunar si aparatul de fotografiat pe umar, pe strazile inguste, aglomerate si agitate ale acestui mare oras oriental, dupa ce toata ziua am tras prin caldura, poluare si trafic, a fost unul din lucrurile faine ale excursiei asteia. Avand in spate aproape 3 saptamani de antrenament stomacal in orient plus vaccinul antihepatic, traiam cu impresia ca ne putem permite orice. Nu mai suntem impresionati de mainile care manevreaza bani si invart falafel si kebab in acelasi timp, nici de paharele slinoase cu apa de la robinet de la inghetataria traditionala din souq, nici de ceaiul servit in aceleasi 5 pahare nespalate unui numar nelimitat de trecatori, si ne bucuram rand pe rand toate aceste mici tentatii ale traiului oriental. Dar impresia se dovedeste gresita si stomacullui Marius cedeaza si se rascoala a doua zi. Dar atat de tare incat nici moscheea Umayyad, a doua ca importanta dupa Mecca, nici souq-ul acoperit cu un frumos acoperis ciuruit de gloante in primul razboi, nici palatul Al Azem din vremea mamelucilor pe care le-am vazut in cele doua zile petrecute aici nu l-au impresionat cat sa nu mai faca figuri si sa se impace cu stapanul. Nu a vrut sa stie de nimic pana nu am iesit din Siria.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Vlad S]

Frumoasa naratiunea ca intotdeauna. De poze nici nu mai zic, aparat bun si fotograf si mai bun.

Daca tot ziceai de gradina aia interiora spectaculoasa, trebuia sa pui o poza pentru curiosi

Astept continuarea...

[CaptainBusa]

Buna Mana, bun fotograf... si grozava gasca...

 

parca sunte-ti fotografiati in alta lume...

 

Sarbatori fericite.

[Barbarossa]

eu as fi publicat un album cu pozele alea asa faine. aia cu strada noaptea unde se vad stelele pe cer e dementiala.

as fi si eu curios de gradina aia interioara. daca nu pui poze o sa fiu nevoit sa ma duc sa o vad.

 

de fapt acolo sunt gauri de gloante in acoperis.. acu am priceput..