America, California, San Francisco - Los Angeles

[piersica]

Letgo,am citit intregul topic cu sufletul la gura si sint IMPRESIONAT.Asa ca domnule,daca esti de acord,cind ai timp lasa-ma sa-ti ofer o bere si sa aud PE VIU toate povestirile astea fascinante.Sint din Iasi,asa ca astept raspunsul tau cu interes.Cu respect,te salut!

Mesaj completat

Baieti,l-am cunoscut pe Andrei(letgo)si e un tip grozav,plin de viata si extrem de open-minded.Sigur vom face si niste iesiri interne dupa ce ne luam amindoi motor...

[plachibibi]

Letgo,am citit intregul topic cu sufletul la gura si sint IMPRESIONAT.Asa ca domnule,daca esti de acord,cind ai timp lasa-ma sa-ti ofer o bere si sa aud PE VIU toate povestirile astea fascinante.Sint din Iasi,asa ca astept raspunsul tau cu interes.Cu respect,te salut!

Mesaj completat

Baieti,l-am cunoscut pe Andrei(letgo)si e un tip grozav,plin de viata si extrem de open-minded.Sigur vom face si niste iesiri interne dupa ce ne luam amindoi motor...

Pai se anuntati si pe noi cand aveti motoarele, sa ne vedem la o plimbare ceva!

Mesaj completat

Pai sa ne anuntati si pe noi cand aveti motoarele, sa ne vedem la o plimbare ceva!

[letgo]

Noi suntem aici. Motoarele vin ele.. Abia astept sa urc picioarele si sa schimb vitezele cu voi in preajma. Poate drumul muntelui o sa fie primul, sau spre Vama Veche..

 

P.S.: Peste 6 ore plec spre locatia unde imi fac revelionul. Povestea continua la anul Nu stiu daca sa imi para rau sau bine ca inca nu e gata.. Pana la urma, daca se termina anul asta, cu ce pofta mai intram in noul an?

 

La multi ani si petreceri frumoase! Consumul excesiv de alcool dauneaza grav plictiselii

[plachibibi]

Noi suntem aici. Motoarele vin ele.. Abia astept sa urc picioarele si sa schimb vitezele cu voi in preajma. Poate drumul muntelui o sa fie primul, sau spre Vama Veche..

 

P.S.: Peste 6 ore plec spre locatia unde imi fac revelionul. Povestea continua la anul Nu stiu daca sa imi para rau sau bine ca inca nu e gata.. Pana la urma, daca se termina anul asta, cu ce pofta mai intram in noul an?

 

La multi ani si petreceri frumoase! Consumul excesiv de alcool dauneaza grav plictiselii

 

Atunci ne intalnim la o Vama in anu ce vine, an care il doresc pentru toata lumea fara ``crize``fie ele: financiare, guvernamentale, nervoase sau de orice alt gen!

La multi ani ! Sa ne vedem cu bine!

[Dudus]

La Multi Ani!

[xvs650]

In luna octombrie 2009 am avut oportunitatea sa fac o minunata calatorie cu o motocicleta de inchiriat in America, California intre San Francisco si Los Angeles, 3 zile dus intors. In prima zi am calatorit aproximativ 9 ore (14:30-23:30)intre San Francisco si Santa Barbara pe Free Way 101 si m-a plouat, mocaneste, non stop, cand trecem pe sub un pod si nu ma mai ploaua pe casca era o placere. Dupa 2 ore de la plecare am ramas fara telefon, care era in geaca "water proof" in buzunarul exterior. Echipamentul de fas l-am lasat la hotel, ca doar cat sa ploua in insorita Californie ?!. Dupa 9 ore de mers prin ploaie eram fleasca cu tot echipamentul "water proof" de pe mine. In camera de hotel din Santa Barbara, pana dimineata apa era cam pe la jumatatea camerei, dar ce mai conta. A doua zi de dimineata pe la 10:30 am plecat spre Los Angeles, tot pe ploaie dar ceva mai usoara, pe la 13:30 am ajuns in Los Angeles unde primele 2 ore am cautat sa cumpar un telefon fara abonament, destul de greu dar in cele din urma m-am descurcat. Am dat la ture prin centru Los Angeles pana m-am plictisit si m-am dus la culcare. Dimineata pe la ora 9:00, intr-o zi insorita de data asta am plecat sa ma intalnesc cu un prieten in Brea, cam la 50 km de Los Angeles. Am reusit in cele din urma sa ajung in Brea si am vizitat in zona Catedrala de Cristal (o biserica protestanta cam de 2000 de locuri construita din metal si sticla). Pe la 15:00 am plecat spre San Francisco si am infruntat, (m-am si strecurat) aglomeratia din Los Angeles la aceea ora. M-am oprit in Santa Barbara de data asta pe un inserat foarte placut si am stat cam o ora. Am plecat spre Morrobay unde am si inoptat. Dimineata am plecat din Morrobay pe la 06:30 spre San Francisco pe drumul de coasta PCH1. Drumul de pe coasta am fost suberb, vremea de asemenea si am reusit sa fac aproximativ o suta de poze. In America se circula regulamentar pentru ca este politia pe la toate colturile, nici nu stii de unde apar. Viteza variaza in functie de tipul de drum intre 40-65 mile, dar se poate merge si pana la 75-80 mile dar cu grija. Ce este mai deruntant sunt semafoarele care sunt plasate. foarte vizibil dar dupa intersectie si la noi tendinta este sa opresti langa semafor, asa ca era sa sar de pe motocicleta la o frana cand am vrut sa opresc langa semafor si veneau masini in intersectie, m-am obisnuit in cele din urma. Au intersectii unde este semnul de oprire pe toate drumurile care ajung in intersectie, aici se aplica regula primul venit in intersectie, primul care o traverseaza. Pe la benzinari e bine sa ai card, daca nu ai trebuie sa platesti in avans si iti da drumul la pompa sa alimentezi. Pentru toti interesati pozele de PCH1 Morrobay-Monterey-San Francisco se gasesc pe site-ul clubului nostru Watt Bit Motors la adresa Watt Bit Motors, Poze. Va doresc vizionare placuta si sa va bucurati un pic din cat m-am bucurat eu parcurgand unul dintre cele mai frumoase drumuri din America.

 

 

OFFF ce peisaj...CA1( California 1)...intre Los Angeles...San Francisco cu pauza in Lompoc si dupa San francisco...Las Vegas, cu pauza in Bakersfield...drum facut cu masina in 2005...data viitoare il fac cu motocicleta...JUR.

[letgo]

[/code]M' post='2238591']

Am campat la 60 m sub nivelul marii, si am dormit pentru prima data in ultimele 4 - 5 zile un somn linistit si odihnitor in cortul pe care incepeam incet sa il indragesc. Sa fi fost de vina faptul ca acum eram sigur ca voi ajunge la Pacific sau pur si simplu era ceva in acea liniste din Death Valley ... ?

 

 

Nisipul de sub mine framanta parca istoria locului intr-o limba stiuta numai de el in timp ce eu impachetam cortul pregatindu-ma pentru marea zi in care urma sa vad Death Valley. Soarele lumina tot cerul straniu de senin pentru vremea din ultimele zile. Bagajul nici nu am simtit cand l-am facut. Un robinet cu apa mi-a atras atentia cu valoroasele picaturi ce se risipeau una cate una. Dupa ce mi-am astamparat setea de dupa noapte si mi-am alintat cu apa rece ochii ce aveau sa vada ce nu mai vazusera, am urcat pe motor si am lasat praful in urma.

 

Nu peste multe sute de metri am tras la Peco Chevron de unde urma sa cumpar ulei pentru motor. Imi era mila de Shadow. M-a dus atatea mile si nu m-a lasat la greu. E foarte greu de explicat legatura care se creaza intre un singuratic si motorul sau. Unii stiu.. Am oprit motorul si am tras piciorul. In timp ce scoteam cheia a iesit tipul afara cu ochii mari. Nu s-a putut abtine sa o mangaie ca pe o femeie din priviri. L-am intrebat daca are ulei de motor, si foarte binevoitor m-a invitat inauntru. Dupa cateva minute de intrebari si expresii pe care rar le face un om in viata, m-a privit cu respect si a dat un telefon unui prieten mecanic. Am luat uleiul, si l-am turnat incet si cu grija in "gatul" insetat din care am scos joja neagra si aproape noua. M-am ajutat pentru asta si de palnia din hartie pe care mi-a dat-o acelasi tip care visa cu ochii deschisi la putinele intamplari povestite de mine. In timp ce mangaiam sufletul motorului cu uleiul care curgea gros si plin de viata, a intrat in peco un suflet liber pe o motocicleta Harley Davidson de prin 1950. Era un tip la vreo 55 - 60 de ani, cu o barba lunga, pe fata caruia am vazut clipa in care si-a ales destinul de rider. Nu o regreta nici acum dupa atata vreme. Era infipt in aventura cu toata fiinta. Farul, arcurile ciudate inghesuite sub far, bagajul care parca era rupt din istorie si mai ales schimbatorul de viteze care era de fapt o maneta in partea stanga a motocicletei ii dadeau o aroma de om implinit care isi calarea destinul sfaraind inca si gata sa il domine de cum prinde sansa. A pus benzina si a acceptat rugamintea mea de a ii face o poza, dupa care a lasat doar praful amintire.

 

Parca dand din coada ma astepta Honda sa ii deschid plamanii si sa ma duca departe respirand linistea si soarele arzator... Am dat cheie si am ascultat putin motorul. Se auzea cam la fel, dar atunci parca voiam sa cred ca suna mai rotund si eu intru in rezonanta cu tobele japoneze standard de care eram mandru nevoie mare. Simteam motocicleta, parca formam impreuna o singura fiinta. Ii simteam fiecare articulatie, rotile, motorul si mai ales dorinta arzatoare de a rula pe asfaltul din pustiu. Iar sunetul.. era ca un cantec prin care multumea desertului pentru frumusetea pe care ne-o arata amandurora. Deja ardeam sa ii scot lesa si sa o las sa zburde. Am platit repede si am lasat-o sa ma poarte spre viitor. Ma tinea un feeling aspru de necunoscut amestecat cu placerea raidului prin desertul din Valea Mortii, la care se adauga si putina frica si satisfactie ca am calcat si pe acolo. Aerul imi freca ochii si gatul cu o uscaciune placuta, iar soselei nu i se vedea capatul. Am mai oprit pe la niste atelaje imense care acum vreme erau trase de cate vreo 20 de magarusi spre oras, pline fiind la dus cu minereu si la intors cu apa. Tot acolo era si intrarea intr-o mina din vremuri prin care si-au cautat norocul cei care cu ani in urma au calcat pamantul liber si si-au incruntat sprancenele la vantul aspru al desertului. Peisajul era de vis iar soarele era neasteptat de domol. Asteptam sa arda mai tare.

 

Dupa cateva mile curse parca fara sa le simta niciunul din noi absorbiti de pacea care domnea in pustiu, am ajuns intr-un loc din care drumul cotea spre stanga intr-un loc cu vizibilitate. Se vedea intreaga vale in care urma sa intru. Drumul era atat de lung si drept ca abia ii vedeam capatul subtire cat un fir de par cum se unduia de-a lungul versantului de pe cealalta parte a vaii. Am tras fularul nervos, am cascat ochii mai mari si-am dat bice. Intram intr-o vale imensa in care e greu de crezut ca odata ar fi fost un lac, cum spuneau oamenii locului. Limba neagra a drumului era turnata peste o tarana ce parea sarata, un praf alb - galbui cu irizatii de siliciu, exfoliat si crapat fin pe alocuri. Un sentiment ciudat mi-a miscat fiori pe spate in timp ce coboram cu manusile trase pana-n dinti. Nici azi nu as putea descrie ce am simtit. Parca din respect am oprit in mijlocul vaii sa ii simt puterea si maretia. M-am uitat cateva minute in zare fara sa pot spune niciun cuvant, apoi am atins nisipul si am luat o piatra dupa care m-am intors la Shadow. Piatra o mai am si azi.

 

Au mai curs cateva mile pana la o mica asezare in care sedea uitata parca de lume o masina de pompieri de demult, de pe care vopseaua dadea sa plece de atata soare. Am oprit si am facut cateva poze, am luat un breloc ieftin suvenir si intorcandu-ma in parcare am observat langa vechea masina rosie o placa metalica ridicata celor care in 1849 au intrat in Death Valley cautand o cale directa spre minele de aur din centrul Californiei. In zona respectiva, The fourty-niners cum i-a numit istoria, si-au ars carutele, au uscat ceva carne pentru drum si au plecat mai departe pe jos. Parca instantaneu ma simteam in acea vreme, fara motocicleta, fara haine din piele, doar cu o camasa din canepa si o palarie arsa de soare, cu apa curgand de pe tample pe barba aspra si inrosita de vant si sete. In clipa urmatoare m-a trecut un fior care m-a facut sa ma simt recunoscator pentru motorul pe care il aveam si care m-a dus prin 15 state pana sa intru in al 16-lea - California. Ca sa fiu sigur ca nu voi avea probleme, am pus benzina de la un peco din zona unde am platit > 4$ / galon in conditiile in care la plecare de pe coasta de est plateam cam 2,20$ / galon. Sandwich-ul care a servit drept pranz nici nu am simtit cand a lunecat pe gat. S-a luptat cu foamea, si pe moment a invins. Ceaiul Arizona la cutie pe care l-am gasit in frigidere prin magazine all across the US era mai dulce si rece ca niciodata. Eram iar gata de drum. Am asezat goggles-urile si-am plecat mai departe. Am trecut o bariera care se voia muntoasa. Dealuri din piatra, cu panta domoala si fara pic de vegetatie. Din loc in loc se vedea cate un cactus care era parca mai batran decat ideea asfaltului din zona. In locul nisipului, pe versant era un pietris aspru de culoare rosiatica, pe care calcam zgomotos. Cand puneam piciorul in pamant, bocancii se auzeau ca in filmele cu cowboy - din cate am aflat mai tarziu, cam la o zi de mers pe jos era zona in care John Wayne a avut filmari. Am trecut prin cateva serpentine dulci si am oprit intr-un loc din care se vedea dincolo de ceea ce ma interesa cu luni in urma sa studiez pe google maps. Se intindea inca o vale enorma, dupa care, ca niste dintisori de lapte rasareau timizi si muntii. Am coborat insetat de aventura si am mers pe drumul 136 ca vantul pana la prima localitate - Lone Pine, in timp ce muntii cresteau din ce in ce in ochii mei. Erau muntii Sierra-Nevada, cei de care doar auzisem insa pe care nu am stiut sa ii apreciez. Mare imi fu uimirea cand i-am vazut atat de imensi si de puternici. Nu ma asteptam sa arate astfel. Erau ca o fortareata facuta de zei din vremuri grele. Incepeau parca toti din acelasi loc, si lantul se continua drept ca o linie de infanterie. Mi-a trecut prin minte un film care imi trezeste un respect adanc: 300. Fiecare versant se ridica brusc, avand fruntea lata si pieptul atat de drept incat de departe parea un zid care se ridica din adancuri sa margineasca imensa vale. Si aici fusese un lac din care inca se mai vedea un ochi de apa. Am ajuns la info center chiar la intersectia cu 395 unde am cerut info despre zona si m-am usurat intr-o toaleta civilizata dupa multa vreme. Lume buna pe acolo si foarte amabila. Mi-au dat si preturile si programul parcurilor din zona. Cand am iesit am vazut un nor care parca era o pata alba de pensula pe cer. In parcare m-am intalnit cu Phillip Orth, un necunoscut pana la momentul respectiv in care fierbea tineretea cu o pofta de nu pot sa va descriu. Cred ca avea peste 50 de ani si mergea peste tot cu masina cu rulota pe care agata si o motocicleta de cross. La astea nu ma pricep, insa cred ca era o Honda. Mirosea de la metri a benzina, avea un zambet plin de viata si dintii usor inclinati spre interior. Am intrat in vorba si a inceput sa imi povesteasca ce a vazut in ziua aceea. Era deja vreo 4 ceasul, si el fusese de dimineata pe 2 munti pe care mi i-a si aratat. Cand imi spunea cat de frumos se vede de acolo de sus o facea cu ochii plini de admiratie si rostea un "o" lung. Spunea: "It is Sooo beautiful", timp in care strangea pumnul ca si cum voia sa stranga o bucatica din peisaj si sa imi dea si mie sa o vad din proaspata lui amintire. A inceput sa imi povesteasca despre un prieten al lui pe care il respecta foarte mult si care ii servea drept exemplu: Dave Barr - un veteran care si-a pierdut ambele picioare in razboi, dar pofta nebuna de viata care ii curgea prin vene l-a ajutat sa nu isi accepte soarta, ci sa faca ceva care sa ii placa si la care se pricepea: Ocolul pamantului pe un Harley. Mi s-a parut impresionanta povestea, asa ca am notat numele lui si am gasit pe google mai multe despre el. Pentru curiosi,'adaug link-ul catre site-ul lui Dave Barr, un om in fata caruia ma inclin. Mai stand de vorba cu Phillip, din poveste in poveste a ajuns sa imi spuna ca are o gramada de prietene. Dupa ce i-a murit sotia a inceput sa traiasca altfel viata. Calatoreste mult si ii place la nebunie, are o gramada de prietene peste tot prin State, o casa de vacanta prin Vermont sau Maine, o casa in California, etc. Mi-a aratat poze cu prietenele lui, rulota aia mica pe care nu voia sa o dea pe una mai mare ca o tinea ca scuza pentru momentul in care prietenele vor sa vina cu el. Era amuzant modul in care imi cita: "Oh, honey.. I'd love to take you with me, but I have no space in the trailer! I'll be back in a couple of days", dupa care radea cu pofta ca i-a mers

 

Povestea lui Phillip m-a cuprins si am uitat cand a trecut timpul. Fara sa vreau m-am lasat convins de el sa urc pe amandoi muntii. Zis si facut: Am urcat pe motor ca benzina aveam destula in rezervor si in canistra si am plecat. Nu am facut prea multe mile ca am si inceput sa urc. Niste dealuri foarte ciudate formate din pietroaie de cativa metri si rotunjite ca pietrele de rau m-au intampinat in drumul spre primul munte. Simteam ca sunt parca pe alta planeta. Stancile erau relativ cenusii, cu iz rosiatic si cu straturi exfoliate la suprafata de la soare. Asfaltul lin mergea mai departe spre uriasul prietenos din roca. Am inceput sa urc mai abrupt. Da` sa urc, frate.. Se simtea foarte intens efortul motorului in roata spate. Dau de rampa, trec de cateva serpentine si incepe sa se arate valea intinsa. De nedescris... Parca nici pozele nu o cuprind asa cum am simtit-o de acolo de sus. Am mai urcat cateva sute de metri in altitudine pana aproape de varf, unde am gasit un camping si m-am oprit. Deja drumul pleca spre cealalta parte a versantului, sau urma sa ma lovesc de un dead end. Acolo muntele era rege. Simteam puterea locului cum apasa pe mine spunandu-mi parca "esti un nimic". Eram atat de sus incat expresia "in creierul muntilor" pe moment suna perfect. In dreapta si in stanga drumului era un teren abrupt de imi era frica sa ma uit. Din dreapta puteau sa cada pietre, spre stanga puteam sa cad zeci de metri in gol. Faptul ca mergeam pe motor pe marginea prapastiei ma tinea incordat si cu frica. Prapastia era gata sa ma inhate de cum ma pierd putin. Muntelui se vedea creierul din stanci enorme, cenusii pe care se conturau straturile de lava. Pareau inca proaspete si gata sa se lichefieze. S-au pastrat atat de bine inca de acum mii de ani cand s-au ridicat la mii de metri sa respire. Spre sud vedeam un munte care de la jumatate in sus parea o singura bucata, o piesa turnata si asezata pe baza construita din bucatele mai mici. Din loc in loc erau cocoloase formate parca din cauza plastilinei neframantate bine. Copacii enormi se vedeau de aici ca niste stropi mici de apa ce s-au prins de parbriz. Era prea sus pentru vegetatie. Un varf din piatra seaca, batut de vant si mangaiat de soare, udat de ploaie si iubit de noi toti mocnea trecerea timpului. Era atat de frumos.. Ma simteam recunoscator mosului tanar care m-a facut sa iau calea muntilor. Mi-a trecut un gand sa raman acolo la noapte, dar eram cu mile in urma, banii plecau de parca ii lua vantul, iar raceala care radia din munte imi vibra in timpane ca un sfat batranesc: Copile, aici nu e de tine si de cortul tau.

Am mai stat putin si m-am bucurat de munte, am facut cateva poze si am coborat interminabila panta. Cu frana de motor, mai calcam frana spate cate putin odata cu fata, incet-incet am reusit sa ajung si la salele muntelui, de unde uitandu-ma in sus spre locul in care am fost mi s-a parut enorm faptul ca am fost acolo. Imensitatea vaii si a muntelui m-au surprins intr-un mod in care nu voi putea niciodata sa explic.

 

Rocile rotunjite mi-au atras din nou atentia cu ciudatele lor forme. Am luat drumul muntelui de la sud: Horseshoe Meadows Rd. Se vedeau de departe serpentinele subtiri ca firele de par pe care urma sa le trec. Erau ca un zig-zag intins pe tot versantul. Incepea sa se simta lipsa soarelui, era tarziu si odata cu seara, punea stapanire pe zona si racoarea muntilor. Si totusi mi-am zis ca trebuie sa il vad si pe al doilea tot azi, ba chiar mai mult: Sa cobor si sa mai fac niste mile. Drumul statea drept o bucata buna. Am mers cat de repede am putut. Aveam vreo 80 - 90 mile / ora, si dupa o curba am inceput sa urc din nou. Dar de data asta a fost cu cantec drumul. Urcusul urcus, serpentinele serpentine, si pe deasupra mai erau si pietre cat pumnul, altele mari cat un cap de barbat sanatos, cazute pe asfalt din loc in loc - la cateva zeci de metri. Am facut slalom cat am putut, unde nu - mai incetineam.. In fine, am cam tras de motor de am urcat si muntele asta. Era tarziu, motorul voia si putea, eu il ardeam cu pofta.. Cred ca acolo am invatat ceva mai bine imi calaresc motocicleta. Pietre.. serpentine.. gaz pe unde mai puteam, devenea obisnuit. Am urcat peste 500 de metri in altitudine, si de aici se vedea altfel toata valea lacului Owen's. Peisajul era de vis. Dar mare spaima am tras cand am gasit o bucata de drum pe care doar o banda era practicabila. Cealalta, din cauza lunecarilor de teren a fost distrusa. Cum am ajuns acolo nu stiam ce sa fac. Insa nici prin gand nu mi-a trecut sa imi iau jucariile si sa plec de unde am venit. Eu trebuia sa ajung sus si imi era frica de ce trebuia sa urmeze: portiunea de drum periculos. Unde mai pui ca eram intepenit pe motor de atatia km in sa, nitel oboisit si cu mainile tremurand de frig. Am luat frumusel motorul de coarne, inima in dinti si frica in piept si am trecut incet pe langa primejdie. Mai departe drumul a fost la fel pana sus. Arborii aratau foarte salbatici. Erau adaptati la conditiile grele: radacini care imbratisau stanci ca sa ajunga la sol (care defapt era pietris cu ceva nisip), coroane foarte sarace in suprafata foliara din cauza vantului puternic.. Se citeau pe copaci conditiile extreme pe timp de noapte. Cum ar fi fost sa fi ramas acolo noaptea aceea cu cortul? Nu vreau sa imi amintesc sentimentul de nesiguranta si prabusire morala.. Am ajuns pana in punctul din care daca mergeam inainte urma sa cobor pe partea cealalta muntele. Asa ca am intors in mijlocul soselei prin miscari dus - intors din cauza nisipului care se ridica la marginea asfaltului, si am tras cateva poze, dupa care am pornit incet inapoi. Am facut poze, insa nu foarte multe din cauza frigului care parca imi strapungea oasele cu ace multe si ascutite. Dupa vreo 2 km de coborat am simtit lipsa ochelarilor de soare cumparati din Chloride. M-am intors inapoi pana in varf, m-am uitat peste tot pe unde m-am oprit, insa dusi au fost. Nitel bosumflat ca era a treia pereche de ochelari pe care o pierdeam din Massachusetts, am plecat mai departe sorbind din ochii mei flamanzi de frumos, deliciul peisajului.

 

La intoarcere am trecut mai usor de zona periculoasa, iar cand am ajuns la poalele muntelui deja se simtea ca vine intunericul. De.. eram pe partea de est a muntilor. M-am apropiat de Lone Pine prin aceeazi zona prina de roci rotunjite, insa de data asta altceva mi-a atras atentia: Norii care se formau deasupra vaii aveau forme ciudate. Forme de farfurii cu cate o gaura pronuntata in partea de jos. Un sentiment straniu am avut pe moment, insa am trecut repede peste, pentru ca imi era prea foame ca sa-mi fac griji in privinta norilor. Am intrat lejer in oras si am oprit la un restaurant. Am parcat si am incuiat motocicleta, am intrat si mi-am zis: ori mananc bine si platesc o gramada de bani, ori nu mananc deloc. As fi ucis pentru o mancare calda si o cana cu ceai fierbinte dupa frigul pe care l-am tras prin munti. A venit o copila de vreo 14 ani, foarte agera la minte si m-a asezat la masa, dupa care, pana a venit meniul m-am uitat gura-casca pe pereti: Zeci de poze cu John Wayne, desert si munti laolalta, cowboy, cai si pistoale.. Am ramas ca la balci cu ochii iesind din orbite, saliva in coltul gurii si fata neexpresiva. Imi exclamam in minte fara sa ma pot opri: Oau! Oau! in timp ce vedeam poze care mai de care mai interesante si mai pline de spirit infatisandu-l de cele mai multe ori pe John Wayne. Eram locul in care venea des la masa, mai ales in timpul filmarilor ce aveau loc de multe ori in muntii din care tocmai ma intorceam. Oare stateam pe scaunul lui John Wayne?

[plachibibi]

Nisipul de sub mine framanta parca istoria locului intr-o limba stiuta numai de el in timp ce eu impachetam cortul pregatindu-ma pentru marea zi in care urma sa vad Death Valley. Soarele lumina tot cerul straniu de senin pentru vremea din ultimele zile. Bagajul nici nu am simtit cand l-am facut. Un robinet cu apa mi-a atras atentia cu valoroasele picaturi ce se risipeau una cate una. Dupa ce mi-am astamparat setea de dupa noapte si mi-am alintat cu apa rece ochii ce aveau sa vada ce nu mai vazusera, am urcat pe motor si am lasat praful in urma.

 

Nu peste multe sute de metri am tras la Peco Chevron de unde urma sa cumpar ulei pentru motor. Imi era mila de Shadow. M-a dus atatea mile si nu m-a lasat la greu. E foarte greu de explicat legatura care se creaza intre un singuratic si motorul sau. Unii stiu.. Am oprit motorul si am tras piciorul. In timp ce scoteam cheia a iesit tipul afara cu ochii mari. Nu s-a putut abtine sa o mangaie ca pe o femeie din priviri. L-am intrebat daca are ulei de motor, si foarte binevoitor m-a invitat inauntru. Dupa cateva minute de intrebari si expresii pe care rar le face un om in viata, m-a privit cu respect si a dat un telefon unui prieten mecanic. Am luat uleiul, si l-am turnat incet si cu grija in "gatul" insetat din care am scos joja neagra si aproape noua. M-am ajutat pentru asta si de palnia din hartie pe care mi-a dat-o acelasi tip care visa cu ochii deschisi la putinele intamplari povestite de mine. In timp ce mangaiam sufletul motorului cu uleiul care curgea gros si plin de viata, a intrat in peco un suflet liber pe o motocicleta Harley Davidson de prin 1950. Era un tip la vreo 55 - 60 de ani, cu o barba lunga, pe fata caruia am vazut clipa in care si-a ales destinul de rider. Nu o regreta nici acum dupa atata vreme. Era infipt in aventura cu toata fiinta. Farul, arcurile ciudate inghesuite sub far, bagajul care parca era rupt din istorie si mai ales schimbatorul de viteze care era de fapt o maneta in partea stanga a motocicletei ii dadeau o aroma de om implinit care isi calarea destinul sfaraind inca si gata sa il domine de cum prinde sansa. A pus benzina si a acceptat rugamintea mea de a ii face o poza, dupa care a lasat doar praful amintire.

 

Parca dand din coada ma astepta Honda sa ii deschid plamanii si sa ma duca departe respirand linistea si soarele arzator... Am dat cheie si am ascultat putin motorul. Se auzea cam la fel, dar atunci parca voiam sa cred ca suna mai rotund si eu intru in rezonanta cu tobele japoneze standard de care eram mandru nevoie mare. Simteam motocicleta, parca formam impreuna o singura fiinta. Ii simteam fiecare articulatie, rotile, motorul si mai ales dorinta arzatoare de a rula pe asfaltul din pustiu. Iar sunetul.. era ca un cantec prin care multumea desertului pentru frumusetea pe care ne-o arata amandurora. Deja ardeam sa ii scot lesa si sa o las sa zburde. Am platit repede si am lasat-o sa ma poarte spre viitor. Ma tinea un feeling aspru de necunoscut amestecat cu placerea raidului prin desertul din Valea Mortii, la care se adauga si putina frica si satisfactie ca am calcat si pe acolo. Aerul imi freca ochii si gatul cu o uscaciune placuta, iar soselei nu i se vedea capatul. Am mai oprit pe la niste atelaje imense care acum vreme erau trase de cate vreo 20 de magarusi spre oras, pline fiind la dus cu minereu si la intors cu apa. Tot acolo era si intrarea intr-o mina din vremuri prin care si-au cautat norocul cei care cu ani in urma au calcat pamantul liber si si-au incruntat sprancenele la vantul aspru al desertului. Peisajul era de vis iar soarele era neasteptat de domol. Asteptam sa arda mai tare.

 

Dupa cateva mile curse parca fara sa le simta niciunul din noi absorbiti de pacea care domnea in pustiu, am ajuns intr-un loc din care drumul cotea spre stanga intr-un loc cu vizibilitate. Se vedea intreaga vale in care urma sa intru. Drumul era atat de lung si drept ca abia ii vedeam capatul subtire cat un fir de par cum se unduia de-a lungul versantului de pe cealalta parte a vaii. Am tras fularul nervos, am cascat ochii mai mari si-am dat bice. Intram intr-o vale imensa in care e greu de crezut ca odata ar fi fost un lac, cum spuneau oamenii locului. Limba neagra a drumului era turnata peste o tarana ce parea sarata, un praf alb - galbui cu irizatii de siliciu, exfoliat si crapat fin pe alocuri. Un sentiment ciudat mi-a miscat fiori pe spate in timp ce coboram cu manusile trase pana-n dinti. Nici azi nu as putea descrie ce am simtit. Parca din respect am oprit in mijlocul vaii sa ii simt puterea si maretia. M-am uitat cateva minute in zare fara sa pot spune niciun cuvant, apoi am atins nisipul si am luat o piatra dupa care m-am intors la Shadow. Piatra o mai am si azi.

 

Au mai curs cateva mile pana la o mica asezare in care sedea uitata parca de lume o masina de pompieri de demult, de pe care vopseaua dadea sa plece de atata soare. Am oprit si am facut cateva poze, am luat un breloc ieftin suvenir si intorcandu-ma in parcare am observat langa vechea masina rosie o placa metalica ridicata celor care in 1849 au intrat in Death Valley cautand o cale directa spre minele de aur din centrul Californiei. In zona respectiva, The fourty-niners cum i-a numit istoria, si-au ars carutele, au uscat ceva carne pentru drum si au plecat mai departe pe jos. Parca instantaneu ma simteam in acea vreme, fara motocicleta, fara haine din piele, doar cu o camasa din canepa si o palarie arsa de soare, cu apa curgand de pe tample pe barba aspra si inrosita de vant si sete. In clipa urmatoare m-a trecut un fior care m-a facut sa ma simt recunoscator pentru motorul pe care il aveam si care m-a dus prin 15 state pana sa intru in al 16-lea - California. Ca sa fiu sigur ca nu voi avea probleme, am pus benzina de la un peco din zona unde am platit > 4$ / galon in conditiile in care la plecare de pe coasta de est plateam cam 2,20$ / galon. Sandwich-ul care a servit drept pranz nici nu am simtit cand a lunecat pe gat. S-a luptat cu foamea, si pe moment a invins. Ceaiul Arizona la cutie pe care l-am gasit in frigidere prin magazine all across the US era mai dulce si rece ca niciodata. Eram iar gata de drum. Am asezat goggles-urile si-am plecat mai departe. Am trecut o bariera care se voia muntoasa. Dealuri din piatra, cu panta domoala si fara pic de vegetatie. Din loc in loc se vedea cate un cactus care era parca mai batran decat ideea asfaltului din zona. In locul nisipului, pe versant era un pietris aspru de culoare rosiatica, pe care calcam zgomotos. Cand puneam piciorul in pamant, bocancii se auzeau ca in filmele cu cowboy - din cate am aflat mai tarziu, cam la o zi de mers pe jos era zona in care John Wayne a avut filmari. Am trecut prin cateva serpentine dulci si am oprit intr-un loc din care se vedea dincolo de ceea ce ma interesa cu luni in urma sa studiez pe google maps. Se intindea inca o vale enorma, dupa care, ca niste dintisori de lapte rasareau timizi si muntii. Am coborat insetat de aventura si am mers pe drumul 136 ca vantul pana la prima localitate - Lone Pine, in timp ce muntii cresteau din ce in ce in ochii mei. Erau muntii Sierra-Nevada, cei de care doar auzisem insa pe care nu am stiut sa ii apreciez. Mare imi fu uimirea cand i-am vazut atat de imensi si de puternici. Nu ma asteptam sa arate astfel. Erau ca o fortareata facuta de zei din vremuri grele. Incepeau parca toti din acelasi loc, si lantul se continua drept ca o linie de infanterie. Mi-a trecut prin minte un film care imi trezeste un respect adanc: 300. Fiecare versant se ridica brusc, avand fruntea lata si pieptul atat de drept incat de departe parea un zid care se ridica din adancuri sa margineasca imensa vale. Si aici fusese un lac din care inca se mai vedea un ochi de apa. Am ajuns la info center chiar la intersectia cu 395 unde am cerut info despre zona si m-am usurat intr-o toaleta civilizata dupa multa vreme. Lume buna pe acolo si foarte amabila. Mi-au dat si preturile si programul parcurilor din zona. Cand am iesit am vazut un nor care parca era o pata alba de pensula pe cer. In parcare m-am intalnit cu Phillip Orth, un necunoscut pana la momentul respectiv in care fierbea tineretea cu o pofta de nu pot sa va descriu. Cred ca avea peste 50 de ani si mergea peste tot cu masina cu rulota pe care agata si o motocicleta de cross. La astea nu ma pricep, insa cred ca era o Honda. Mirosea de la metri a benzina, avea un zambet plin de viata si dintii usor inclinati spre interior. Am intrat in vorba si a inceput sa imi povesteasca ce a vazut in ziua aceea. Era deja vreo 4 ceasul, si el fusese de dimineata pe 2 munti pe care mi i-a si aratat. Cand imi spunea cat de frumos se vede de acolo de sus o facea cu ochii plini de admiratie si rostea un "o" lung. Spunea: "It is Sooo beautiful", timp in care strangea pumnul ca si cum voia sa stranga o bucatica din peisaj si sa imi dea si mie sa o vad din proaspata lui amintire. A inceput sa imi povesteasca despre un prieten al lui pe care il respecta foarte mult si care ii servea drept exemplu: Dave Barr - un veteran care si-a pierdut ambele picioare in razboi, dar pofta nebuna de viata care ii curgea prin vene l-a ajutat sa nu isi accepte soarta, ci sa faca ceva care sa ii placa si la care se pricepea: Ocolul pamantului pe un Harley. Mi s-a parut impresionanta povestea, asa ca am notat numele lui si am gasit pe google mai multe despre el. Pentru curiosi,'adaug link-ul catre site-ul lui Dave Barr, un om in fata caruia ma inclin. Mai stand de vorba cu Phillip, din poveste in poveste a ajuns sa imi spuna ca are o gramada de prietene. Dupa ce i-a murit sotia a inceput sa traiasca altfel viata. Calatoreste mult si ii place la nebunie, are o gramada de prietene peste tot prin State, o casa de vacanta prin Vermont sau Maine, o casa in California, etc. Mi-a aratat poze cu prietenele lui, rulota aia mica pe care nu voia sa o dea pe una mai mare ca o tinea ca scuza pentru momentul in care prietenele vor sa vina cu el. Era amuzant modul in care imi cita: "Oh, honey.. I'd love to take you with me, but I have no space in the trailer! I'll be back in a couple of days", dupa care radea cu pofta ca i-a mers

 

Povestea lui Phillip m-a cuprins si am uitat cand a trecut timpul. Fara sa vreau m-am lasat convins de el sa urc pe amandoi muntii. Zis si facut: Am urcat pe motor ca benzina aveam destula in rezervor si in canistra si am plecat. Nu am facut prea multe mile ca am si inceput sa urc. Niste dealuri foarte ciudate formate din pietroaie de cativa metri si rotunjite ca pietrele de rau m-au intampinat in drumul spre primul munte. Simteam ca sunt parca pe alta planeta. Stancile erau relativ cenusii, cu iz rosiatic si cu straturi exfoliate la suprafata de la soare. Asfaltul lin mergea mai departe spre uriasul prietenos din roca. Am inceput sa urc mai abrupt. Da` sa urc, frate.. Se simtea foarte intens efortul motorului in roata spate. Dau de rampa, trec de cateva serpentine si incepe sa se arate valea intinsa. De nedescris... Parca nici pozele nu o cuprind asa cum am simtit-o de acolo de sus. Am mai urcat cateva sute de metri in altitudine pana aproape de varf, unde am gasit un camping si m-am oprit. Deja drumul pleca spre cealalta parte a versantului, sau urma sa ma lovesc de un dead end. Acolo muntele era rege. Simteam puterea locului cum apasa pe mine spunandu-mi parca "esti un nimic". Eram atat de sus incat expresia "in creierul muntilor" pe moment suna perfect. In dreapta si in stanga drumului era un teren abrupt de imi era frica sa ma uit. Din dreapta puteau sa cada pietre, spre stanga puteam sa cad zeci de metri in gol. Faptul ca mergeam pe motor pe marginea prapastiei ma tinea incordat si cu frica. Prapastia era gata sa ma inhate de cum ma pierd putin. Muntelui se vedea creierul din stanci enorme, cenusii pe care se conturau straturile de lava. Pareau inca proaspete si gata sa se lichefieze. S-au pastrat atat de bine inca de acum mii de ani cand s-au ridicat la mii de metri sa respire. Spre sud vedeam un munte care de la jumatate in sus parea o singura bucata, o piesa turnata si asezata pe baza construita din bucatele mai mici. Din loc in loc erau cocoloase formate parca din cauza plastilinei neframantate bine. Copacii enormi se vedeau de aici ca niste stropi mici de apa ce s-au prins de parbriz. Era prea sus pentru vegetatie. Un varf din piatra seaca, batut de vant si mangaiat de soare, udat de ploaie si iubit de noi toti mocnea trecerea timpului. Era atat de frumos.. Ma simteam recunoscator mosului tanar care m-a facut sa iau calea muntilor. Mi-a trecut un gand sa raman acolo la noapte, dar eram cu mile in urma, banii plecau de parca ii lua vantul, iar raceala care radia din munte imi vibra in timpane ca un sfat batranesc: Copile, aici nu e de tine si de cortul tau.

Am mai stat putin si m-am bucurat de munte, am facut cateva poze si am coborat interminabila panta. Cu frana de motor, mai calcam frana spate cate putin odata cu fata, incet-incet am reusit sa ajung si la salele muntelui, de unde uitandu-ma in sus spre locul in care am fost mi s-a parut enorm faptul ca am fost acolo. Imensitatea vaii si a muntelui m-au surprins intr-un mod in care nu voi putea niciodata sa explic.

 

Rocile rotunjite mi-au atras din nou atentia cu ciudatele lor forme. Am luat drumul muntelui de la sud: Horseshoe Meadows Rd. Se vedeau de departe serpentinele subtiri ca firele de par pe care urma sa le trec. Erau ca un zig-zag intins pe tot versantul. Incepea sa se simta lipsa soarelui, era tarziu si odata cu seara, punea stapanire pe zona si racoarea muntilor. Si totusi mi-am zis ca trebuie sa il vad si pe al doilea tot azi, ba chiar mai mult: Sa cobor si sa mai fac niste mile. Drumul statea drept o bucata buna. Am mers cat de repede am putut. Aveam vreo 80 - 90 mile / ora, si dupa o curba am inceput sa urc din nou. Dar de data asta a fost cu cantec drumul. Urcusul urcus, serpentinele serpentine, si pe deasupra mai erau si pietre cat pumnul, altele mari cat un cap de barbat sanatos, cazute pe asfalt din loc in loc - la cateva zeci de metri. Am facut slalom cat am putut, unde nu - mai incetineam.. In fine, am cam tras de motor de am urcat si muntele asta. Era tarziu, motorul voia si putea, eu il ardeam cu pofta.. Cred ca acolo am invatat ceva mai bine imi calaresc motocicleta. Pietre.. serpentine.. gaz pe unde mai puteam, devenea obisnuit. Am urcat peste 500 de metri in altitudine, si de aici se vedea altfel toata valea lacului Owen's. Peisajul era de vis. Dar mare spaima am tras cand am gasit o bucata de drum pe care doar o banda era practicabila. Cealalta, din cauza lunecarilor de teren a fost distrusa. Cum am ajuns acolo nu stiam ce sa fac. Insa nici prin gand nu mi-a trecut sa imi iau jucariile si sa plec de unde am venit. Eu trebuia sa ajung sus si imi era frica de ce trebuia sa urmeze: portiunea de drum periculos. Unde mai pui ca eram intepenit pe motor de atatia km in sa, nitel oboisit si cu mainile tremurand de frig. Am luat frumusel motorul de coarne, inima in dinti si frica in piept si am trecut incet pe langa primejdie. Mai departe drumul a fost la fel pana sus. Arborii aratau foarte salbatici. Erau adaptati la conditiile grele: radacini care imbratisau stanci ca sa ajunga la sol (care defapt era pietris cu ceva nisip), coroane foarte sarace in suprafata foliara din cauza vantului puternic.. Se citeau pe copaci conditiile extreme pe timp de noapte. Cum ar fi fost sa fi ramas acolo noaptea aceea cu cortul? Nu vreau sa imi amintesc sentimentul de nesiguranta si prabusire morala.. Am ajuns pana in punctul din care daca mergeam inainte urma sa cobor pe partea cealalta muntele. Asa ca am intors in mijlocul soselei prin miscari dus - intors din cauza nisipului care se ridica la marginea asfaltului, si am tras cateva poze, dupa care am pornit incet inapoi. Am facut poze, insa nu foarte multe din cauza frigului care parca imi strapungea oasele cu ace multe si ascutite. Dupa vreo 2 km de coborat am simtit lipsa ochelarilor de soare cumparati din Chloride. M-am intors inapoi pana in varf, m-am uitat peste tot pe unde m-am oprit, insa dusi au fost. Nitel bosumflat ca era a treia pereche de ochelari pe care o pierdeam din Massachusetts, am plecat mai departe sorbind din ochii mei flamanzi de frumos, deliciul peisajului.

 

La intoarcere am trecut mai usor de zona periculoasa, iar cand am ajuns la poalele muntelui deja se simtea ca vine intunericul. De.. eram pe partea de est a muntilor. M-am apropiat de Lone Pine prin aceeazi zona prina de roci rotunjite, insa de data asta altceva mi-a atras atentia: Norii care se formau deasupra vaii aveau forme ciudate. Forme de farfurii cu cate o gaura pronuntata in partea de jos. Un sentiment straniu am avut pe moment, insa am trecut repede peste, pentru ca imi era prea foame ca sa-mi fac griji in privinta norilor. Am intrat lejer in oras si am oprit la un restaurant. Am parcat si am incuiat motocicleta, am intrat si mi-am zis: ori mananc bine si platesc o gramada de bani, ori nu mananc deloc. As fi ucis pentru o mancare calda si o cana cu ceai fierbinte dupa frigul pe care l-am tras prin munti. A venit o copila de vreo 14 ani, foarte agera la minte si m-a asezat la masa, dupa care, pana a venit meniul m-am uitat gura-casca pe pereti: Zeci de poze cu John Wayne, desert si munti laolalta, cowboy, cai si pistoale.. Am ramas ca la balci cu ochii iesind din orbite, saliva in coltul gurii si fata neexpresiva. Imi exclamam in minte fara sa ma pot opri: Oau! Oau! in timp ce vedeam poze care mai de care mai interesante si mai pline de spirit infatisandu-l de cele mai multe ori pe John Wayne. Eram locul in care venea des la masa, mai ales in timpul filmarilor ce aveau loc de multe ori in muntii din care tocmai ma intorceam. Oare stateam pe scaunul lui John Wayne?

 

 

Bravo,bravo si iar bravo!

[Robyb]

Lasand putin superba calatorie deoparte, ma bucur sa pot citi fraze articulate corect , cu semne de punctuatie, si cu inteles. Un prostanac nu ar fi ajuns in state sa traiasca aventura asta , se vede dupa cum scrii ca esti un om 'citit' si bine educat . Pentru asta felicitari !!!

[letgo]

Robyb, multumesc pentru observatie. Incerc sa fiu cat mai coerent desi dupa ce am recitit unele fragmente mi-am descoperit enorm de multe greseli. Ma concentrez pe derulatul casetei si ar fi un chin sa mai si corectez de fiecare data. Pentru acele greseli cer public scuze

Editat Ianuarie 8, 2010 de letgo

[piersica]

Ar fi fost si culma sa scrie ceva de genu:"sh am fost la kaskada niagarah',ii superbah mia plakt l nbunie".Faina povestire Andrei,si mie imi place.

[Robyb]

Ar fi fost si culma sa scrie ceva de genu:"sh am fost la kaskada niagarah',ii superbah mia plakt l nbunie".Faina povestire Andrei,si mie imi place.

 

 

Din pacate ar fi fost normal sa scrie cum ai spus tu , culmea e ca scrie corect. Mai nou asa e in Romania.

 

PS: Inca odata felicitari pentru aventura . imi face placere sa-ti citesc relatarile , ma rup catusi de putin de cotidian si toata mizeria de la TV

Editat Ianuarie 8, 2010 de Robyb

[piersica]

Oups,my bad,typo.

 

Stiu ca nu mai e la moda cartea de gramatica,dar letgo e un tip old-skool.

[TETEA.]

Nisipul de sub mine framanta parca istoria locului intr-o limba stiuta numai de el in timp ce eu impachetam cortul pregatindu-ma pentru marea zi in care urma sa vad Death Valley. Soarele lumina tot cerul straniu de senin pentru vremea din ultimele zile. Bagajul nici nu am simtit cand l-am facut. Un robinet cu apa mi-a atras atentia cu valoroasele picaturi ce se risipeau una cate una. Dupa ce mi-am astamparat setea de dupa noapte si mi-am alintat cu apa rece ochii ce aveau sa vada ce nu mai vazusera, am urcat pe motor si am lasat praful in urma.

 

...Hrana pentru minte si suflet. Multumim ca impartasesti cu noi aceasta experienta, si te rugam, nu ne lasa sa flamanzim!

[letgo]

...Hrana pentru minte si suflet. Multumim ca impartasesti cu noi aceasta experienta, si te rugam, nu ne lasa sa flamanzim!

 

Zappy, iti multumesc! O stare crancena de iarna m-a cuprins in ultima vreme, si nu as vrea sa se regaseasca in ceea ce scriu. Continuarea vine curand

Mesaj completat

Imi exclamam in minte fara sa ma pot opri: Oau! Oau! in timp ce vedeam poze care mai de care mai interesante si mai pline de spirit infatisandu-l de cele mai multe ori pe John Wayne. Eram locul in care venea des la masa, mai ales in timpul filmarilor ce aveau loc de multe ori in muntii din care tocmai ma intorceam. Oare stateam pe scaunul lui John Wayne?

 

In cateva minute a venit un tip cu care am discutat foarte colocvial despre ce urma sa comand, si pana sa imi aduca potolul mi-a servit un ceai fierbinte. Era lume multa care se bucura de iesirea la restaurant, galagie mai ca era ca la o berarie, desi era o galagie mai eleganta. Domnisoara agera la minte continua sa primeasca alti clienti.. Mi-am savurat fierbinteala din ceai pana cand am vrut sa vad mai mult din restaurant. In partea din spate a salii, spre toaleta, erau cateva obiecte de valoare asezate ca la muzeu: ceva obiecte vechi din piele, altele din metal, mai multe tablouri.. Oamenii, desi erau turisti ca si mine pareau de-ai casei. Radeau cu pofta si nu se sinchiseau sa afiseze nicio masca. Desi dupa gustul meu as fi facut ceva cu sistemul de iluminat astfel incat sa apara si ceva intimitate pentru fiecare masa in parte, m-am simtit ca acasa datorita caldurii din incapere si a celei cu care am fost servit. Cina a venit calda: cel mai mare hamburger din meniu si cartofi prajiti Ma asteptam la intrarea in restaurant sa imi alint gatul cu ceva mai de-al casei, dar cum "asta e mancarea traditionala a locului" (cum zicea tipul cu meniul).. Aparatul foto avea bateriile descarcate si nu am reusit sa iau cu mine nicio imagine. Am mai servit un ceai fierbinte ca dupa-masa si am iesit pe usa alt om decat am intrat. Caldura ceaiului o simteam intinzandu-se in tot corpul ca o plapuma moale si calda. Pentru moment, frigul ma pandea neputincios. 30 de metri cat am mers nepasator pana la motocicleta nu stiam unde s-o apuc. Ma uitam in jur dupa un motel, insa nu retin sa fi vazut vreunul ca am ajuns, am dat cheie si am si plecat la drum.

 

Era deja intuneric si raceala muntilor se simtea mai apasatoare cu fiecare suta de metri lasata in urma. Din nou mergeam noaptea, doar eu pe motorul meu calarind America. Farul imi dadea satisfactie mergand pe intuneric, insa in jur stiam ca sunt munti si un regret adanc s-a imi apasa pieptul ca nu puteam sa ii vad. Mi-i imaginam doar cum raman in urma ca niste giganti intelepti care imi dadeau voie sa trec daca le pot indura pedeapsa rece. Nu puteam ramane sa ii vad. Trebuia sa ajung la San Francisco, si asta cat mai repede. Simteam totul in jur ca pe o bariera de trecut in drumul meu spre finalul calatoriei. Totul devenise pe moment un tel de indeplinit desi mi-as fi dorit atat de mult sa mai fi ramas ca sa vad si acele locuri. Aici nu mai erau campuri cu porumb sau nisip in jur. Erau Sierra-Nevada, niste munti pentru care as fi fost in stare de mult doar ca sa ii vad. A mai trecut o localitate, inca una .. Desi eram foarte concentrat la condus cum eram deja obisnuit, simteam ca intru intr-o stare de reverie din cauza oboselii si a frigului. Eram in cautarea unui motel, iar timpul parca nu isi mai avea sens. Statuse in loc pentru ca eu sa ajung cat mai departe. Ma incapatanam sa nu simt frigul care era singurul ce imi ridica un zid atat de inalt in fata ochilor incat imi venea sa scot niste sunete demne de mila. Tremurand sorbeam fiecare particula de caldura ce o simteam pe picior de la tevile de esapament care duduiau fara incetare. Era mai frig ca niciodata. Ma gandeam la noaptea trecuta, la somnul din Valea Mortii sub un cer senin si sacul de dormit de care ma dezveleam. Era prea mult, imi simteam genunchii neputinciosi si atat de reci, iar degetele de la maini le simteam subtiri si reci. Am ajuns dupa un lung chin in Big Pine si nevazand din mers niciun loc de petrecut noaptea nu m-am sinchisit sa iau o pauza. Eram prea pornit sa ajung cat mai repede intr-un pat. Si am continuat sa merg pana in Bishop, un orasel mai mare al locului. Acolo am oprit la o benzinarie unde am vorbit cu doamna de la desk despre un motel mai ieftin. M-am simtit mangaiat cu o mana calda in timp ce vorbeam cu ea. Privirea i-a dezvaluit inima atat de buna, si se vedea ca ii pasa de calatorul din fata ei. A fost ca o gura de apa rece in desert. Era cam plin locul cu turisti din cauza auto-show-ului de a doua zi. Am pornit spre motelul de vis-a-vis cu reclama rosie luminoasa, insa m-am oprit repede observand acel "NO VACANCY" impunator. Pentru moment uitasem ca afara din localitate ma astepta cu coltii lucind un ger care intra pana in maduva oaselor. Nu am vrut sa imi mai incerc norocul. Am pus benzina si dupa ce am mai zabovit in parcare cateva minute, am plecat mai departe. Nici azi nu stiu ce m-a facut sa iau decizia de a nu ramane.

 

Nu la multi km dupa ce am plecat m-a salutat din nou frigul. De data asta nu puteam sa nu ii dau importanta. Era trecut de ora 11 si mai batea si vantul rece care cobora din versantii de pe partea stanga. Mi-am pus in minte sa ma opresc la primul motel. Pretul deja nu mai avea importanta. Am oprit intr-un loc intre localitati cred, la un bar in stil american, construit din lemn, care se afla vis-a-vis de un fel de pensiune, probabil motel. Tipul urma sa inchida, ceea ce mi-a si spus cand am intrat pe usa. La rugamintea mea mi-a spus ca cel mai apropiat loc de dormit era in localitatea prin care tocmai trecusem, pe un drum ascuns, intr-un loc cu acelasi nume ca si barul. Nu retin exact numele, insa era sub forma xx's tavern. Ideea de a lua cale intoarsa s-a izbit de orgoliul meu si de scopul pe care il aveam. Mi-am spus atunci: Nu dau inapoi! Am urcat iar pe murg si am dat bice. Atunci mi-am dat seama cat tin la motocicleta. Nu m-a lasat niciodata la greu, si ma astepta cuminte sa dau iar cheie si sa o luam la drum. Era singurul prieten caruia puteam sa ii spun cati km am in minte, sau daca mai pot, cu care gustam din toate frumusetile, care imi impartasea oricand starea de spirit si caruia i-am fost si ii sunt recunoscator pentru fiecare ora petrecuta impreuna.

 

O lumina slaba mangaia dealurile cu padure rara si scotea din intuneric un contur straniu pe dupa curbe. Chiar si incoltit de ger era o placere sa am mainile pe coarnele motorului meu si sa las asfaltul sa curga. Mirosul frigului era din ce in ce mai aspru si ma facea sa tremur si sa ma recunosc infrant prin "Aaaa!"-urile tipate din inima ca sa ma mai scoata din starea aia si sa imi arate desi cruda, dulcea realitate. Prin asta parca imi spuneam: Pot s-o fac, ajung eu si acolo. Nu mult a mai durat si ochii mi s-au oprit plini de speranta pe patul alb, simbolic, inscris pe un panou. Ni aveam idee unde sunt, insa nici nu imi pasa. Am iesit de pe autostrada pe un drum spre stanga. Era aproape primul motel. Urma si altul dupa el, altul dupa celalalt.. Am parcat si am intrat intr-unul din ele.

 

Mi-a daramat asteptarile pretul de 100 $ pentru o singura noapte. Am intrebat de ceva mai ieftin pe domnisoara bruneta, cu parul lung si drept daca am sanse ca noaptea aceea sa fiu cazat mai ieftin. La sfaturile ei am inceput sa caut Motel6 (Un lant national de moteluri, precum motel8 si altele), si de cum l-am gasit am parcat si am intrat la office. Un baiat mi-a spus ca are cazare cu 80 $, si cand am intrebat de ceva mai ieftin a strambat nitel din nas si a zis ca poate sa imi faca o reducere de 3 $. Fara sa realizez am si zis un DA din inima, bucuros fiind de reducere, dupa care mi-a explicat faptul ca reducerea de care voi beneficia e din cauza ca ma cazeaza intr-o camera dotata pentru persoane cu dizabilitati. Deja acceptata oferta, am spus un "ok" slab si am luat cheia. Pana la urma ce daca? Bun ca urma sa dorm intr-un pat cald..

Dupa ce am vazut camera am mai inghetat putin pana am reusit sa desfac bagajele de pe motor, si apoi sa il incui si sa il acopar cu husa. Era trecut de miezul noptii. In camera tot frig mi s-a parut. Am adormit cu televizorul deschis, invelit cu tot ce am gasit in camera, cu ciorapi si imbracat in blugi. O noapte am dormit la 60m sub nivelul marii, intr-un desert in care nisipul parea ca nu se mai racoreste niciodata, in tricou la cort, iar urmatoarea seara, dupa un ger cumplit am adormit chinuit la 2400 m altitudine intr-un motel al naibii de scump. Surpriza urma sa o descopar dimineata..

 

 

 

 

 

Poze nu am mai facut intre timp, fiindca era intuneric. Plecarea din Lone Pine si sosirea in Mammoth Lakes a fost in aceeasi seara.

[asdfghjk]

bai baiete tu esti eroul meu pe forumul asta. habar n-am cine esti, cati ani ai, cu ce te ocupi. tot ce pot sa-ti spun este ca parintii tai pot fi mandri de tine, vei reusi in viata cu brio. mai rar la varsta ta o astfel de viziune asupra lumii si atat de mult bun simt si echilibru. din ce vad majoritatea de varsta ta sunt preocupati cum sa mai dea o teapa sau sa mai faca o furaciune. nu mai spun ca nici nu stiu sa scrie romaneste.

Editat Ianuarie 16, 2010 de Doru BMW

[flor!n]

Frumos povestit...asteptam urmatorul episod

 

@doru bmw

iar exagerezi.

Editat Ianuarie 16, 2010 de flor!n

[Ravenitza]

Am uitat sa imi mai fac treaba la birou citind toata calatoria asta... Dupa o asemenea experienta ai senzatia ca ai trait 2 vieti, sau o viata intr-o singura calatorie.

Superb, e o experienta care te marcheaza Bravo si LA CAT MAI MULTE!

[letgo]

@ Doru BMW: Multumesc pentru frumoasele cuvinte. Desi pare ca e neinteresant, pentru mine conteaza fiecare feed-back.

 

@ Flor!n: Nu vreau sa jignesc, sa dau lectii ori sa pun intr-o lumina buna imaginea promovata de post. Parerea mea e urmatoarea: Cred ca DoruBMW asa vede noua generatie care vine din urma. Si pun pariu ca nu e singurul. Desi, cum spui, sunt multe exemple pozitive, sunt foarte multi si de cealalta parte a baricadei.

 

din ce vad majoritatea de varsta ta sunt preocupati cum sa mai dea o teapa sau sa mai faca o furaciune. nu mai spun ca nici nu stiu sa scrie romaneste.

 

Noroc!

Mesaj completat

M-am luat cu scrisul..

 

@ Flor!n: multumesc

@ Ravenitza: mersi, de acord la partea cu vietile

[The Mentalist]

Foarte frumos!Ai curajul si determinarea de a-ti duce la indeplinire visele,asta e cel mai important!

 

Bravo!

 

Keep going!

[letgo]

Am adormit cu televizorul deschis, invelit cu tot ce am gasit in camera, cu ciorapi si imbracat in blugi. O noapte am dormit la 60m sub nivelul marii, intr-un desert in care nisipul parea ca nu se mai racoreste niciodata, in tricou la cort, iar urmatoarea seara, dupa un ger cumplit am adormit chinuit la 2400 m altitudine intr-un motel al naibii de scump. Surpriza urma sa o descopar dimineata..

 

 

Parca proaspat intrat intr-un corp incepeam sa simt intai degetele, apoi picioarele si in final nasul care era strivit de perna. Usor am deschis si ochii si m-am ridicat cu greu din pat. Era destul de tarziu. Mocheta eta moale si placuta la calcat, insa cand am ajuns pe gresia rece din baie m-am trezit deodata. Pana a venit apa calda m-am urcat pe un pres de baie din cauciuc si am stat zgribulit uitandu-ma in oglinda. Aveam nevoie de mine sa termin cu bine ce incepusem. M-am uitat in ochii mei sa ma conving ca o sa reusesc. Aburul incepea sa se ridice imbietor de pe jetul care se racea pana jos. Dupa ce mi-am topit sufletul sub dusul fierbinte de o jumatate de ora m-am intors in camera si m-am apucat de facut bagajul. Se apropia ora de check-out. Am tras pantalonii din fleece, blugii si geaca si cand am deschis usa am inlemnit.

 

Piscina din fata mea era acoperita de un strat de zapada de vreo 4 cm. Nici nu stiam ca se pornise ninsoarea. Aveam jaluzele si nu m-am sinchisit sa le trag. Am iesit cu gand sa verific motorul ca aveam o presimtire. Imi era frica de vreun furt ca visasem ceva urat. Honda statea invelita si astepta sa ii spun Neata! Inca ningea domol..

 

Am strans tot din camera dupa ce m-am uitat la meteo si am iesit. Cu mainile inghetate am reusit sa pregatesc totul de drum si sa vorbesc la telefon cu cei de acasa. S-a pornit sa ninga si mai tare. La iesirea din curtea motelului, 2 tipi cazati tot acolo mi-au strigat in gluma "Good Luck!" usor mirati de faptele de vitejie pe care le aveam in gand. Cred ca daca as fi acum in postura respectiva as mai da 80 de dolari si as dormi cu televizorul aprins inca o noapte inainte sa ma gandesc macar la ce`ar fi daca.. Singura pereche de gogles pe care ii aveam era varianta ieftina si cum i-am pus pe ochi s-a si aburit. Prin exterior prindea fulgi si dupa ce am dat cu manusa s-a umezit suprafata. S-a transformat repede in gheata, si vedeam foarte prost. Insa dupa ce am dat-o jos mi-am dat seama ca mai mult era din cauza ninsorii care se intetea vazand cu ochii. Am oprit la un infocenter si am vorbit cu cei de acolo cateva minute cat m-am mai incalzit, dupa care am plecat inapoi prin zapada. La plecarea din parcare m-am speriat cand am dat sa plec si am derapat cu spatele vreo 30 cm lateral. Nu era a buna.. Eram deja atent, insa mi-am spus: Ori ma mobilizez incat sa pot merge si pe gheata, ori gasesc o varianta sa nu plec pe vremea rea care se incrunta din ce in ce. Imi era putin frica de stratul de zapada care era deja pe asfalt. Mi-am zis "Doamne-ajuta" si am plecat plin de speranta si cu mintea la ce imi spusesem in oglinda. Mergeam incet si tineam mansoanele de parca mergeam cu motorul pe sarma la mare inaltime. Picioarele erau pregatite oricand sa sara de pe motor. Am trecut de un semafor si am continuat pe drumul drept pe unde tineam minte ca am mers cu o seara in urma. Nu stiu ce a fost in mintea mea in dimineata aceea. Desi iesisem afara de 10 minute si deja imi era rece, mergeam cu 25 mph, ningea cu fulgi mari si nu dadea semne ca vremea sa se domoleasca, nici prin cap nu-mi trecea sa raman. Nu pot sa spun ca a fost curaj, inconstienta, speranta sau toate la un loc. De cand ma stiu am fost optimist, insa acum parca era altfel.. Chiar inainte cu vreo 100 de metri de autostrada am intalnit un grup de 4 sau 5 motociclisti care tocmai oprisera si intorceau sa revina in oras. La momentul ala trecusem de stadiul de nesiguranta. Eram hotarat sa iau zapada in piept si sa fac macar 10 km. Pretuiam fiecare zi si distanta parcursa, iar decizia de a ramane in acelasi loc 2 zile era de neconceput. Si am intrat pe autostrada.

 

Am facut cam 2 km si am oprit pe banda de urgenta, cu farul si semnalizarea dreapta aprinse. Ma gandeam la ce bine ar fi fost sa fi avut optiunea de avarii la motocicleta. Imi era frica de stopul hondei. Ninsoarea era atat de puternica incat nu se vedea la 100 de metri in fata, si din cauza ca visasem urat si aveam o presimtire, am scos din rucsac stopul bicicletei pe care am plimbat-o toata vara si am incercat sa il prind cu sarma de bagaje. Era cu leduri rosii si clipea intermitent.. Am reusit cu degetele mari sa prind sarma incat sa stea fix, si cu mainile inghetate am plecat mai departe. 25 de mile pe ora mi-a fost viteza constanta o buna bucata de drum, iar in timp ce mergeam am realizat cam ce tampenie am gandit cand mi-am imaginat ca un stop de bicicleta poate fi mai vizibil decat un stop de motocicleta, chiar si cu leduri, cum era. Prudenta excesiva mi-a dat ideea extremista . Imi si vine sa rad cand imi amintesc. M-am gandit sa nu scriu si asta, nu cumva sa radeti de mine . Insa cred ca e mai bine daca va spun tot prin ce am trecut si tot ce am simtit. E mai completa aventura..

 

Am incercat sa merg si fara gogles, insa nu reuseam din cauza fulgilor care imi intrau in ochi. Am tras chinul zapezii cateva minute care mi-au parut ore, pana am dat de vreme mai buna. Scapasem nitel de zapada si asfaltul era mai sigur. In sfarsit dupa vreo 10 km de la motel am oprit in padure intr-un varf de rampa domoala tipand cat ma tinea gura: YES! I DID IT! in timp ce ma uitam la soferii care mergeau pe sensul opus. Am scos manusile si le-am pus pe tevile curbate ce ieseau din motor sa se incalzeasca si stateam cu mainile ca la foc pe langa murg. Cerul se vedea plin de nori in urma, insa aici era mai mult cer decat nori deasupra. Vederea soarelui a fost ca o revelatie. Desi era atat de rece incat nu simteam efectul razelor absolut deloc, era o placere nebuna sa stau cu palmele goale spre motor si cu fata la soare. Dupa ce mi-am mai venit in fire si m-am bucurat de izbanda asupra zapezii am plecat mai departe bucurandu-ma de minunatul peisaj. Ziua aceea a fost atat de frumoasa..

 

Asfaltul curgea lin pe pantele dealurilor care margineau zona muntoasa de la stanga, si iarna flirta cu piscurile acoperite de nori si zapada. Era superb totul: aerul rece care imi impietrea nasul si gatul, dealurile, deasupra carora erau nori, muntii de la stanga care erau atat de imensi si soarele care se arata cate putin dand viata la tot peisajul. Am facut cam 50 km si am facut spre stanga spre Tioga Pass, intrarea in Yosemite National Park. Am oprit in benzinaria asezata ca un han la margine de drum unde am vazut o limuzina din vremuri, fara geamuri, arsa de foc si cu un tip vesel la volan. Am intrat in vorba cu el si mi-a zis ca e un .... airport edition. Nu am retinut numele marcii, insa masina avea un gust placut, sporit parca de scopul calatoriei. Omul si-a luat nevasta, rulota si cojocul si a plecat prin tara sa se plimbe. Cred ca era in concediu.

 

Dupa ce am pus benzina am cumparat cateva vederi si m-am asezat la cald sa mananc. Mi-au servit ceva ciudat care seamana cu o shaworma dupa cele 2 felii de pizza care nu mi-au fost de ajuns. Ceaiul fierbinte de dupa m-a mai pus putin pe picioare.

 

 

Unele poze sunt mai reusite, altele mai putin. Le atasez totusi sa va faceti o idee. A se observa si zapada care intra in casca

[hysaf]

Din nou....superb!

 

Desi pe zapada cred ca ai fost nebun sa scoti shadow`ul din curte.

 

Astept cu nerabdare sfarsitul povestii.

 

Ma inclin!

[Dudus]

Inca odata felicitari si inca odata multumesc ca o impartasesti si cu altii!

Pe langa aventura extraordinara mai si povestesti foarte frumos.

Sper sa am ocazia sa te cunosc. Poate la vara.

Toate cele bune!

[TETEA.]

Aaaaa.... cum sa zic ... Nu te grabi, nu te stressa, scrie-ne continuarea cand poti. Doar nu uita ca asteptam, nu uita de topicul asta. Atat. In rest, numai (de) bine!

[letgo]

Postez azi si cealalta parte a zilei

 

Felicitari ca te-ai lasat de fumat!

Editat Ianuarie 24, 2010 de letgo