Sari la conținut
Dan Nastase

LA CAPATUL PAMANTULUI

Postări Recomandate

LA CAPATUL PAMANTULUI

 

Trei decenii de dragoste fara margini pentru motociclete si o pasiune dovedita pentru cuvantul tiparit au facut sa traiesc cea mai importanta experienta a vietii mele de ziarist-motociclist. O aventura americana pe doua roti !

 

Acest periplu pe motociclete, inceput pe 1 martie 2002 la New York si incheiat tot aici dupa zece zile, a inclus, bineinteles, si o actiune organizata la Festivalul de la Daytona de catre “BMW of North America, LLC”.

 

American BMW

 

De fapt, tinta noastra principala a fost, inca de la plecare, cel mai sudic punct continental al S.U.A., aflat la Key West. Impresionanta borna de aici arata ca mai sunt “90 de mile pana in Cuba” si ca acolo, practic, “cazi de pe harta”... Pana la ea, noi am avut de condus peste 1.600 mile, adica 2.600 km la dus si tot atat la intoarcere, via Philadelphia, resedinta fratilor Mijaica. Nu doar de dragul performantei atingerii “Southernmost Point” ne-am “exilat” la capatul Pamantului, ci si pentru ca una dintre prestigioasele reviste yankee anunta aici o “importanta adunare de motociclete”...

Luasem deja in piept trei zile de vreme cainoasa, inclusiv in Florida, statul “soarelui stralucitor” si “absolvisem” prima mie de mile. Ajungem pe 4 martie dupa pranz la Daytona, unde era cea mai mare concentratie din lume de motociclisti pe metru patrat si unde nu puteam rata, printre obiectivele importante de aici, un imens pavilion alb-albastru flancat de un superb si imens camion-caravana... Inscrierile erau selective, locurile limitate, iar noi am reusit sa fim admisi “ultimii pe lista, cu voia dumneavoastra” la “BMW Daytona 2002 Group ride event” pentru data de 8 martie. Noroc cu extraordinara inspiratie de moment a lui Costel, calauza mea pe pamant, beton si asfalt american, caci altfel ratam evenimentul...

A plouat seara si toata noaptea, egalandu-se, de fapt, chiar recordul de frig din ultimii 35 de ani: plus... 2° Celsius. Si asta intr-o zona cu clima presupus... tropicala!

Dimineata urmatoare am plecat mai departe si am vizitat Kennedy Space Center, fieful temerarilor astronauti, unde un strop de soare s-a mai indurat de noi... Dupa alte 328 mile, ne-am cazat la un motel din Hollywood Florida si “am dat o fuga” pana la Miami sa-l vizitam pe Traian, un prieten de-al calauzei mele, un roman sofer de camion in S.U.A. Gazdele - “jos palaria”, apartamentul, “ca-n filme”, ciorba si sarmale ca la mama acasa... Deosebirea era ca in “parcajul” de la parterul blocului se odihneau o mandrete de... iahturi!

Pe 6 martie dimineata, din nou “pe cai”! Costel - pe BMW-ul lui R 1100 R, eu pe Suzuki-ul Bandit 1200 S, proprietatea bunului meu prieten, Marian, celalalt “Mijaica Brother”, care mi l-a cedat cu toata inima. Locurile din spate sunt ticsite de bagaje si costume impermeabile. Impermeabile?! Poate prima jumatate de ora... Ploaia ne face, din nou, ciuciulete alte 200 mile...

Ajungem cu chiu cu vai in Key West, ne cazam la South Winds (122 $ camera) si, pentru ca nu mai “toarna” asa tare, stam la coada sa ne pozam la celebra borna “Southern most point”...

Chestia care m-a indignat din cale afara nu a fost coada propriu-zisa, ci nesimtirea unor asa-zisi motociclisti americani... astia si-au adus pana aici, cale de mii de mile, “sculele” stralucitoare... priponite bine-mersi pe platforme trase de automobile uriase, care mai de care 4x4. Le-au descarcat, le-au pornit decibelii, s-au urcat pe ele, au intrat in fata fara nici o jena si au facut poza de familie. Le-au cocotat din nou pe post de recuzita si au plecat fericiti in masinile lor cu aer conditionat. Supermotociclisti, n-am ce zice!... De fapt, am constatat ulterior ca doar cel mult 5% din cei care se fataie de colo-colo prin America conduc efectiv motocicletele pe distante foarte lungi. Majoritatea folosesc, cu nonsalanta, formula rulota-platforma, mai sus-amintita...

Si am mai avut o imensa si crunta dezamagire... Mult trambitata si mediatizata adunare BMW de la Key West se concretiza intr-o duzina de motoare parcate in fata terasei restaurantului Southern Cross, unde... 15 - 20 de pensionari beau bere... Am cazut pe spate. Repede, inapoi la Daytona!

“Repede” inseamna dimineata urmatoare, cand, bineinteles, ploua iar. Nu avem de ales si conducem toata ziua 500 de mile pana la Palm Coast... Alte 40 de mile in noapte, cautand din motel in motel un loc de dormit, “misiune aproape imposibila”, fiindca “saptamana motociclistilor” iti da impresia ca toti centaurii din lume s-au adunat in imprejurimile Daytonei... Gasim, cu mare sansa, o camera libera (nu va spun scorul!) la un superelevat hotel, asa ca putem sa ne descarcam fericiti bagajele, dupa care facem o baie fierbinte... de o mie de puncte! Dupa noi, receptionera, o negresa sexy, pune la intrare, cu vadita satisfactie proletara, anuntul “no vacancy”...

Norocul nostru!

Dimineata este splendida si asa va fi toata ziua! Normal, pentru ca trebuie sa participam la parada BMW, unde am fost admis cu patru zile inainte sa particip cu... Suzuki! Dar, ziaristii au si privilegii, nu numai indatoriri, nu-i asa?! Ma gandesc ca este mai onorabil sa las “Banditul” intr-unul din parcajele imensului circuit “Daytona Speedway” si sa merg ca pasager pe BMW-ul lui Costel. O forma de politete fata de organizatori si convenabil pentru mine. Asa voi reusi sa fac fotografii pe tot traseul!

Actiunea debuteaza cu un “breefing”.

In S.U.A. sunt peste 150 de distribuitori si mai mult de 150.000 de posesori de motociclete BMW. Peste 250 dintre acestia, unii dintre ei membri ai cluburilor BMW Motorcycle Owners of America, BMW Riders Association International, Yankee Beemers, Sled Dog Touring Team, Iron Butt si altii, asculta cu atentie, pe platoul de la Volusia Mall, indicatiile “sefului de coloana”. Este un tanar simpatic si blond, politist din California, in civil, detasat aici special, care ne va conduce de pe un rasat si impozant R 1150 RT, nou-nout. Incalecam si, in grup compact, iesim pe Speedway Boulevard.

Eleganta cavalcada susuratoare a BMW-urilor impresioneaza toata Daytona. Decibelii, ghidoanele-prajina si rotile din fata ale Harley-urilor care ajung in intersectii cu 2 metri inaintea motoarelor “in V” nu mai intereseaza pe nimeni. Trece elita! Nu exagerez cu nimic. Am vazut chopperisti ultravanitosi care, la vederea emblemelor noastre, salutau cu deferenta. Sa vezi numai asta si merita tot chinul de pana acum!

Viram la dreapta pe lungul Ridgewood Avenue, care se intinde, multe mile, pe tarmul Oceanului Atlantic. Apa este calma, de un verde superb, cu mici dantele de spuma alba. Trecem pe langa palmieri, desisuri de mangrove, pe langa ferme particulare si case cu arhitectura superba, in stil sudist. Oprim in cele din urma la Riverside Pavillion, la numarul trei mii patru sute treizeci si unu!

Aici, la un restaurant select, este organizat banchetul BMW. Parcam in liniste. S-a facut deja seara si, pe un ponton luminat de faclii, ne delectam cu bauturile si masa.

Lume buna, atmosfera este destinsa. Ca souvenir primim niste superbe tricouri “Reach the beach” cu emblema firmei bavareze.

Cu bucurie constat ca, reprezentand o revista romaneasca, la 12.000 km de casa sunt privit cu simpatie. “Oh, Romania, very well!”

“Ne-am cunoscut undeva?!”

“Da, la Salonul Intermot de la MĂźnchen.”

Spre miezul noptii, Helge Pedersen, caci despre el este vorba, unul dintre cei mai mari ziaristi-motociclisti ai lumii, autorul a sute de reportaje, carti de calatorii si al volumului “Zece ani pe doua roti”, in fata unui ecran de cinema, ne comenteaza cu umor imaginile filmate in ultimul sau raid prin Islanda.

In parcaj, intr-o lumina discreta, rasatele motociclete BMW asteapta, etaland un stil inefabil, intoarcerea cavalerilor cu sange alb-albastru.

 

Daytona Story

 

Am avut deosebita onoare si privilegiul de a participa la un eveniment unic in lume: “Daytona Bike Week”.

In acel an, traditionala adunare implinea 61 de ani. Forever young!

Imaginati-va un oras intreg “bantuit” de o jumatate de milion de motociclete! Nu este nici o exagerare si nici ideea unui scenariu de film science-fiction. Pe o raza de 80 de mile in jurul celebrului oras nu ai loc sa arunci un ac din cauza densitatii traficului cavalerilor motorizati. Bineinteles, fiind la el acasa, predomina Harley-Davidson, eternul “vis american”, in toate variantele posibile. Asta nu inseamna ca celelalte modele sunt lasate deoparte. Pe langa cruiserele de toate felurile trec “lasere” supersport si touringuri devoratoare de kilometri.

S-a crezut ca recordul de participare intregistrat in 2001 nu va fi egalat niciodata. Traditionala adunare de la Daytona implinise sase decenii, prilej cu care au fost “contorizate” aici 350.000 de motociclete. Iata ca cele mai optimiste estimari au fost spulberate. 500.000 de motociclisti, veniti din toate colturile lumii, participa la eveniment! La Centrul de Organizare din Daytona Beach se inregistreaza intre 4.000-5.000 de vizitatori zilnic, aproximativ 300 pe ora! Cea mai mare vanzoleala este pe Main Street, Beach Street si International Speedway Boulevard. Zgomotul miilor de motoare este incredibil, mai ales al Harley-urilor, ale caror tevi de esapament nu au practic amortizoare. Pe strada principala am avut “sansa” sa constat pe viu acest lucru si sa conduc intr-un viespar eterogen in apropierea plajei, o mila in doua ore... Asta da parada...

75 de politisti patruleaza in fiecare zi a “Bike Week-ului”, incercand sa tina in frau exuberanta motociclistilor. Cu toate acestea, salvarile au raspuns la 69 de apeluri. Intre 2 si 10 martie, din pacate, accidentele in care au fost implicati motociclistii “luati de val” s-au soldat cu zeci de raniti si noua morti...

Celebritatea orasului Daytona isi are originea la inceputul secolului, o data cu debutul curselor de viteza pe nisip. Inceputa in 1903, seria “curselor de iarna” a continuat in Ormond Beach pana in 1910. Primul record motociclistic dateaza din 1907 si apartine lui Glenn Curtis, pe o motocicleta cu motor V8. Pe 24 ianuarie 1937, grupul pasionatilor curselor moto s-a mutat la sud de Daytona Beach-Florida, pentru a concura pe plaja si pe strazi. Aici, Ed Kretz, pe un Indian, a reusit, cu o viteza de 73,34 mph, sa castige trofeul orasului.

Ceea ce a inceput ca o simpla intrecere pe plaja, a devenit, cu timpul, Daytona Bike Week. In vara anului 1958 incepe constructia noului supercircuit de viteza, proiectat de inginerul Charles Moneypenny.

Vazut din aer, celebrul de-acum circuit trioval, cu inclinarea virajelor de 32°, are forma literei “D”.

Cursa inaugurala, “Daytona 500”, a avut loc in 1959. De atunci, Daytona USA este o adevarata bijuterie in coroana circuitelor internationale de viteza.

Nu este un loc mai bun sa-ti petreci timpul decat pe Main Street sau pe oricare alta strada din Daytona Beach. In tot orasul sunt foarte multe lucruri de facut sau de vazut, indiferent daca iti place sa te etalezi sau sa stai pe o terasa cu muzica “blue-grass” si sa privesti motoarele care trec pe langa tine.

In “Saptamana Motocicletei” alergi de dimineata si pana seara fara sa cuprinzi totul. Printre altele, poti testa personal motocicleta dorita. Reprezentantele marcilor de prestigiu ofera pe tot parcursul saptamanii asa-numitele “Demo Ride”. Potentialii clienti fac probe cu toata gama noutatilor: Aprilia, Benelli, BMW, Harley-Davidson, Honda, Triumph, Victory si Yamaha.

Nu poti lipsi, bineinteles, de la concursurile moto de toate felurile. De la trial, super-cros sau viteza pe circuit, absolut orice competitie doresti iti este accesibila. Pasionatii vitezei, printre care ne-am numarat si noi, au fost prezenti la cele “200 mile de la Daytona”, unde au urmarit cu sufletul la gura, pe ovalul de beton, cursa de superbike. Dupa 57 de ture si viteze care ajungeau in linia dreapta la 180 mph, a invins “la fotografie” Nicky Hayden. Dar, cel mai important lucru la Daytona este ca nu te simti pierdut printre sutele de mii de motociclisti. Ba, dimpotriva, faci parte integranta din aceasta mare si impresionanta lume pe doua roti.

 

Un pod foarte Indepartat...

 

Este de la sine inteles ca un raid de peste 5.500 km cu motocicleta prin imensitatea Americii de Nord nu se poate povesti doar in cateva randuri...

Am condus prin New York, New Jersey, Pennsylvania, Delaware, Maryland, Virginia, North Carolina, South Carolina, Georgia, Florida... Totusi trebuie sa ne luam la revedere de la “Autostrada 95”, cu o “concluzie finala” a calatoriei noastre de-a lungul coastei de est americane.

Trecand peste lungul zbor de la Bucuresti la New York, diferenta de fus orar, oboseala inerenta unei astfel de performante, sacrificiile materiale si diferentele de conceptie implicand, nu de putine ori, educatia si simtul estetic, ramai dupa un astfel de periplu cu o memorabila experinta de viata.

Multumesc firmei Automobile Bavaria care mi-a oferit biletele de avion pentru a ajunge pe continentul american. Pe langa oamenii minunati cu care lucrez, avand in vedere specificul meseriei, trebuie sa-i mentionez aici in mod deosebit pe fratii Constantin si Marian Mijaica din Statele Unite, fara de care aceasta aventura motociclista nu ar fi avut loc. Marian, posesorul si al unei impresionante Honda 1100 XX, mi-a pus la dispozitie un performant Suzuki Bandit 1200 S aproape nou, despre care nu pot sa am decat cuvinte de lauda. Costel, care are acum in colectie si o Yamaha Fazer 1000, a fost “bancherul” si calauza mea de incredere de la New York la Key West si inapoi, mergand “ca trenul” cu BMW-ul lui R 1100 Roadster peste 3.400 mile. Totul in numele prieteniei si al acestei pasiuni frumoase care se numeste pur si simplu: “motocicleta”.

America nu exceleaza numai prin imensitatea spatiilor, ci si prin cultul grandiosului, al lucrului bine facut si al noului. Cu toate acestea, paradoxurile sunt la ele acasa in orice domeniu... De la oamenii superstilati de pe Wall Street pana la cei cu doar “educatia” strazii, de la zgarie norii din beton si sticla pana la casele “din carton”, orice poti intalni aici.

A te hrani si a avea masina sunt lucruri atat de banale, incat poti gasi aproape oriunde un automobil second-hand la pretul unei perechi de pantofi si, din pacate, oameni obezi la tot pasul... Dar, ca “pasionat al motoarelor”, ceea ce te impresioneaza cel mai mult este veneratia americanilor pentru “zeul automobil”. Un zeu care include in notiunea sa intreaga, bineinteles, si motocicleta. Spre deosebire de tarile subdezvoltate, aici un “om de succes” nu concepe sa nu aiba si un Harley-Davidson in dotare sau orice alta marca ii doreste inima... Din pacate, imaginea de legenda a celor care cutreiera “Statele” in lung si in lat, “rebeli, boemi si liberi”, in sa, la ghidon, repet, este umbrita de obiceiul unei majoritati comode care include in acest “film” si un automobil pe post de catar de povara... tocmai bun sa care motocicletele la destinatie.

Impresionante sunt retelele autostrazilor americane... Rareori ai ocazia sa conduci doar pe o banda sau doua si de foarte putine ori te intalnesti cu traficul din sensul opus. Aici formula de baza este linia cat mai dreapta, latimea cat mai mare, in general drumurile betonate avand patru sau cinci benzi pe sens... Pe “Interstate” (nord-sud: cifre impare, est-vest: cifre cu sot) desi vitezele sunt “limitate” la 70-90 mph (110 -145 km/h), nu poti parcurge o jumatate de mila fara sa vezi pe carosabil negrii serpi zdrentuiti ai bucatilor de cauciuc explodat! Sau, mai rau, carambolaje apocaliptice care implica uneori sute de autovehicule...

Cu toate ca, in ansamblu, traficul este foarte bine organizat, din cauza distantelor enorme si a schimbarilor climaterice, de multe ori ai certitudinea ca aici se aplica un singur principiu: “mergi sau crapa”...

Este adevarat ca nu te intalnesti la tot pasul cu caini striviti pe carosabil, dar deplasandu-te mult spre sud, observi cateodata, cu parere de rau, ratoni simpatici cazuti victime suvoiului continuu de camioane, automobile si motociclete...

Noaptea este o placere sa conduci pe soselele americane. Nu doar datorita traficului mai putin intens, ci si acelor “butoni” reflectorizanti fixati in carosabil, care iti arata perfect drumul si iti confera o agreabila senzatie de siguranta.

Desi au fost zile in care am condus de dimineata pana la miezul noptii, chiar si 1.400-1.600 km, am suportat diferente de temperatura de la -5° C la +27° C, am infruntat o furtuna demna de filmele lui Spielberg, am strabatut zece state ajungand sa traversez ultimul si cel mai indepartat pod din Key West - Florida, am fost marcat de o imagine cu adevarat grandioasa pe care nu o voi uita toata viata...

La intoarcerea in New York, noaptea, am vazut “Gemenii” renascuti din doua imense turnuri de lumina care atingeau cerul...

 

A doua zi dimineata, la o emisiune de stiri TV, m-a socat vederea unui obiect mic dar cu valoare de simbol,

scos la lumina dintre ruinele de la “punctul zero”.

Un ceas de mana continua sa isi faca datoria, aratand intregii lumi ca Timpul Americii nu se opreste!

 

Text: Dan Nastase

Foto: Constantin Mijaica

post-882-1267462508_thumb.jpg post-882-1267462617_thumb.jpg post-882-1267463022_thumb.jpg

post-882-1267463047_thumb.jpg post-882-1267463064_thumb.jpg post-882-1267463087_thumb.jpg

post-882-1267463100_thumb.jpg post-882-1267462488_thumb.jpg post-882-1267463755_thumb.jpg

post-882-1267462525_thumb.jpg post-882-1267465286_thumb.jpg post-882-1267465416_thumb.jpg

post-882-1267465520_thumb.jpg

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Multumesc Dane pentru aceasta povestire.La intalnirile noastre spuneai tu cateceva despre aventura americana dar acum ai venit cu detalii. Frumoase clipe,visul oracarui dintre noi. Fericitule...

Editat de kato_arad

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

l-am mutat aici ca ii sade mai bine :rolleyes:

 

respect domnu Nastase.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Superb textul. Doar cuvinte de bine imi vin acum in mine....

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Frumos! Asta e un vis de al meu pe care tu l-ai indeplinit.

Am auzit eu bine: pleci in Pakistan?

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Domnilor, va multumesc pentru apreciere

si pentru cuvintele voastre frumoase la adresa acestui raid !

 

Ideea cu Pakistanul (excelenta, dealtfel) apartine altui "cavaler ratacitor"... :rolleyes:

 

La multi kilometri frumosi !

 

post-882-1267551367_thumb.jpg

Plecarea de la New York.

Spre Daytona, inainte !

 

post-882-1267551120_thumb.jpg

Vizitand un service "American BMW"

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Am citit reportajul la vremea respectiva (2002)in revista AutoPro! Erati un fel de super erou ptr mine! Multa bafta in contimuare si sanatate sa ne mai scrieti.Tot respectul!!!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Multumim de poveste..,am incercat sa-mi imaginez cum trebuie sa fie la o astfel de intrunire si deja ma doare capul de la atata efort! :rolleyes:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ca de obicei excelent povestit si in esenta lucrurilor, intr-un cuvant, elegant!

 

 

PS:"Eram curios de o poza a Gemenilor din lumina"

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Ca de obicei excelent povestit si in esenta lucrurilor, intr-un cuvant, elegant!

PS:"Eram curios de o poza a Gemenilor din lumina"

 

Blocurile Gemene renascute din lumina...

Daca am fi reusit sa facem aceasta poza, cu siguranta ar fi fost magnifica !

Este una dintre imaginile pe care nu o voi uita niciodata...

 

Era noapte, frig si afara se derula o furtuna inspaimantatoare, demna de Spielberg,

mutandu-ne literalmente motocicletele de pe o banda pe alta ca pe niste pucuri de hochei...

Si totusi, cand ne-am apropiat la vreo 30-40 km de New York, le-am vazut !

 

Efectul consta in esenta intr-o imensa beterie de reflectoare

pozitionate vertical chiar pe locul "ground zero".

Un grandios omagiu de lumina adus civilizatiei si vietii !

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Frumos

my dream trip :crack:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cand a aparut in Autopro, nu erau toate pozele si nici toata povestea.

Respect. Si sa ne mai scrieti, Domnu' Dan, ca ne e dor de articolele Dvs. :love:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Respect. Si sa ne mai scrieti...

 

RESPECT OAMENII DE CARACTER !

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Minunata calatoria si excelenta povestea. La mai mare.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Minunata calatoria si excelenta povestea. La mai mare.

 

Maverick,

Multumesc asemenea !

 

Sa auzim numai de bine,

La multi kilometri frumosi !

:peace:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Costel Mijaica, calauza mea pe pamant, beton si asfalt american...

 

post-882-0-50555700-1343764515_thumb.jpg

 

Blocurile Gemene renascute din lumina...

Daca am fi reusit sa facem aceasta poza, cu siguranta ar fi fost magnifica !

Este una dintre imaginile pe care nu o voi uita niciodata...

 

Era noapte, frig si afara se derula o furtuna inspaimantatoare, demna de Spielberg,

mutandu-ne literalmente motocicletele de pe o banda pe alta ca pe niste pucuri de hochei...

Si totusi, cand ne-am apropiat la vreo 30-40 km de New York, le-am vazut !

 

Efectul consta in esenta intr-o imensa beterie de reflectoare

pozitionate vertical chiar pe locul "ground zero".

Un grandios omagiu de lumina adus civilizatiei si vietii !

 

Desi au fost zile in care am condus de dimineata pana la miezul noptii, chiar si 1.400-1.600 km, am suportat diferente de temperatura de la -5° C la +27° C, am infruntat o furtuna demna de filmele lui Spielberg, am strabatut zece state ajungand sa traversez ultimul si cel mai indepartat pod din Key West - Florida, am fost marcat de o imagine cu adevarat grandioasa pe care nu o voi uita toata viata...

La intoarcerea in New York, noaptea, am vazut “Gemenii” renascuti din doua imense turnuri de lumina care atingeau cerul...

 

post-882-0-31223900-1343764641_thumb.jpg

 

post-882-0-63684700-1343764622_thumb.jpg

 

post-882-0-39810400-1343764607_thumb.jpg

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Din vremurile vechi de cind scriam povesti cu cowboys si pina acum ai ramas acelasi trubadur al aventurii. Pacat ca nu ne-am intilnit la NY.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...