unnamed Postat Decembrie 16, 2013 Share Postat Decembrie 16, 2013 (editat) Topic despre excursia pe care am facut-o vara asta impreuna cu Phor Marston (Honda VFR 800 Vtec ABS) si MVA (Honda CBR 1000 RR), eu calarind, ca de obicei, Honda NTV 650 Revere. Dupa cum spune si titlul (ales astfel incat sa nu mai fiu acuzat de pompozitate ), tara terminus si cea in care am stat cel mai mult a fost Cehia, insa am trecut pentru perioade mai lungi sau mai scurte si prin Ucraina, Slovacia si Ungaria. O mica precizare: scriu de pe o tastatura de acum 15 ani cu taste care se tot infunda, probabil ca nu voi reciti, asa ca scuzati de pe acum eventualele greseli. Excursia in cifre: 4125 km, 14 zile, 5 tari, costuri totale si finale pentru mine: ~900 Euro si asta fara economii prea mari ca pana acum (fara cort, fara mancat prea des parizer la supermarket, etc.), 14.08-27.08.2013. Iata si o poza cu harta si linkul ei pe google maps: https://maps.google.com/maps/ms?msid=216374202845881342010.0004ed7d797c7d1c0f867&msa=0 Ziua 1: Matinali, ne-am intalnit la 07:30 la Carrefour Militari si dupa ce am mai pierdut vreo jumatate de ora, am pornit pe autostrada cu destinatia Cluj. Am mers bine, chiar si prin veselia de camioane de pe Valea Oltului, se vedea ca suntem odihniti. Pana la Salina Turda [ http://salinaturda.eu/ ] care era pe lista obiectivelor noastre, in afara de o intepatura de albina/viespe prinsa din mers in gatul lui MVA nu s-a mai intamplat nimic notabil. Am asteptat putin sa vedem daca este alergic si daca-si da duhul si am pornit din nou la drum. Salina din Turda a fost restaurata recent cu fonduri europene din ce am inteles si merita vizitata. In interior poti sa practici tot felul de activitati cum ar fi tenis de masa, plimbari cu barcuta (e un mic lac in interior), mini-golf, bowling, biliard, etc. asta pe langa tratamentele balneare, evident. Singura parte negativa cred ca ar fi coada mare de la lifturi, cel putin atunci cand am fost noi. Alternativa erau multe multe etaje de urcat/coborat pe scari inguste... a fost cam greu cu echipamentul pe noi. Inainte de a ajunge in Cluj, am facut un mic ocol (de vreo 40 km dus-intors) pana la Aghires-Fabrici unde, dupa cum spune si numele localitatii, erau multe fabrici dezafectate intr-un sat, ceea ce-i dadea zonei o infatisare cam dezolanta, dar nu pentru asta am vrut sa mergem acolo. La 5 km de Aghires-Fabrici, intai pe un drum din beton cu multe gropi apoi o ultima portine de drum cu piatra (pe care am rezistat sa mergem doar vreo 200 de m) si inca ~300 m de mers pe jos si sarit santuri ajungi la Laguna Albastra [ http://www.stiridecluj.ro/social/laguna-albastra-o-minune-a-romaniei-care-nu-este-pusa-in-valoare ]. Un lac, nu prea mare, nici prea mic cu o culoare deosebita - dupa cum se vede si in poza din linkul pe care l-am pus - pe care poti sa o admiri, se pare ca, in lumina soarelui. Problema a fost ca atunci cand am ajuns noi, soarele era in spatele norilor si pe cale sa apuna, rezutlatul se vede in poza postata mai jos, insa tot zic ca a meritat. Zona era complet pustie (mai eram doar noi si un localnic care culegea fructe pe un deal), cu o frumusete salbatica. Ajungem si in Cluj [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj ], nimerim din intamplare la Hotel Luxor, vis-a-vis de gara, unde negociem un pret bunicel pentru o camera de 3 (110 lei parca si nici nu am auzit galagie de la trenuri) unde, in plus, ne-au lasat sa bagam si motoarele intr-o curte interioara. Dupa o plimbare nocturna prin oras, o saorma, o sticla de vin ars, o bere (pentru care MVA a primit un avertisment scris si multa morala din partea jandarmeriei pentru ca a luat o gura din ea cu un picior pe strada, in afara magazinului - na, jandarmeria e mai bine sa-si faca treaba decat sa nu si-o faca) si o ploicica care ne-a dat emotii pentru a 2-a zi, ne-am dus la somn. - prima poza la Carrefour Militari - Salina Turda vazuta de sus - in tunel catre salina - la intrare - catre Laguna Albastra - la Laguna Albastra - seara prin Cluj - mai multa ordine ca in poza asta nu cred ca a fost vreodata cu restul revin mai tarziu sau zilele urmatoare Editat Decembrie 16, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mony Postat Decembrie 16, 2013 Share Postat Decembrie 16, 2013 Asa da, avem ce citi iarna asta Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
balazsfi Postat Decembrie 16, 2013 Share Postat Decembrie 16, 2013 ... follow Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 17, 2013 Autor Share Postat Decembrie 17, 2013 (editat) Asa da, avem ce citi iarna asta ... follow Asa e, nimic nu merge mai bine decat o cana cu ceai cald la gura sobei/teava caloriferului in timp ce povestesti sau asculti intamplari cu motoare de pe timpul verii. O mica precizare: hotelul din Cluj era Pax, nu Luxor, nu stiu de unde am scos numele asta si se pare ca nu pot sa mai editez postarea. Acum sper ca nu mi-a scazut credibilitatea si celelalte informatii sunt luat drept corecte. Ziua 2: Ziua se arata frumoasa! Incerc sa asez GPSul in husa special cumparata recent insa, la fel ca si ieri, intra la cea mai mare limita, desi conform specificatiilor pe hartie a husei, marimea ei era adecvata pentru GPSul nostru. Am tot tras de fermoarul ala pana cand, surpriza!, s-a rupt. Mi-au venit in minte toate problemele pe care le-am avut anul trecut cu dispozitivul de atunci, dar solutia a fost simpla si rapida: banda adeziva! Inainte sa aruncam un ochi prin Cluj si pe timp de zi (prima data cand venim pe aici), trebuie sa facem o vizita la o vulcanizare. La o anumita viteza, in linie dreapta si cu mainile luate de pe ghidon, VFR-ul se bataie usor stanga-dreapta. Suspectam ca are legatura cu faptul ca s-au dezlipit o parte din plumbii de pe roata din fata. Am gasit una deschis dupa ce am intrebat cativa taximetristi saritori unde l-am rugat pe baiatul de acolo sa lipeasca alti plumbi de acelas tip, in acelasi loc. A fost suficient de dragut incat sa nu ne ia niciun ban. Am vazut la ei in curte o motocicleta plina cu bagaje: e clar, era de-al nostru! Asa ca-i facem si o mica reclama: S.C. Corneliu & M S.R.L., iar firma se poate vedea in una din pozele de mai jos. Partea proasta a fost ca problema noastra nu s-a rezolvat, asa ca am ajuns la concluzia ca s-ar putea sa fie de la bagajele imense de pe motocicleta si cum nu se impaca ele cu curentii de aer, ipoteza care nu mai stiu daca s-a verificat dupa ce le-a dat jos (?!). Cred ca au o capacitate totala mai mare ca un sedan de familie si daca tot suntem aici, mi s-a parut incredibil cate au intrat in ele: Phor ne-a carat adidasii, laptopul, GoPro-urile, spray de uns lantul si cate si mai cate ca aproape in fiecare zi scotea cate ceva cum ar fi o perie sau un spray de curatat casca si ne intrebam: wtf?!? unde a mai intrat si asta? Revenind: dupa ce am intrebat un nene care ar fi cel mai bun drum catre Baia Mare si dupa ce am facut o scurta oprire la Bastionul Croitorilor [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Bastionul_Croitorilor_din_Cluj ] am luat-o pe DN1 F, G, apoi H, dupa cum se vede si pe harta. Drumul foarte foarte bun, pana la un anumit punct cel putin, cu viraje de viteza mare si fara prea mult trafic. Ajungem si in Baia Mare [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Baia_mare ], tot asa, pentru prima data. Centrul pare foarte bine ingrijit, dar dupa un parizer rapid pe rezervor (am zis ca nu am mancat asa mult, nu ca nu am mancat) si dupa niste indicatii oferite unui motociclist italian care nu stiu cate a inteles de la noi, dar care tot spunea "very beautifull Romania", am luat-o din loc pentru ca incepusera sa apara nori seriosi de ploaie. Drumul pana in Sighetu Marmatiei nu este extraordinar, cu destul de multe petice, insa orasul este frumos, micut si pitoresc, dar si cu trafic destul de serios pe bulevardul principal. Daca ajungeti acolo, trebuie vazut Memorialul Sighet [ http://www.memorialsighet.ro/ http://ro.wikipedia.org/wiki/Memorialul_Victimelor_Comunismului_de_la_Sighet ] deschide ochii si ofera o perspectiva foarte vie asupra ce inseamna un regim opresiv. Nu departe de Sighet se afla Sapanta [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Sapanta ], urmatoarea noastra oprire unde vrem sa ne mai bine-dispunem la Cimitirul Vesel [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Cimitirul_Vesel ]. Nu e chiar asa, oricat de viu colorate ar fi mormintele, tot morminte sunt si mesajul scris pe ele de cele mai multe ori era destul de trist. Erau si cateva foarte amuzante (cu una din ele am pus poza mai jos), dar nu am uitat ca eram intr-un cimitir. Oricum, si asta merita vazut, este unic in lume, multi vizitatori (printre care si 2 bikeri, sot si sotie veniti tocmai din Suedia sau alta tara Scandinava, nu mai tin minte, ei tocmai trecusera prin Ucraina asa ca a fost o ocazie buna sa schimbam o vorba). Desi planuisem ca dormim in Sighet, aflam ca in Sapanta, chiar in noaptea aia are loc un concert cu muzica populara, cu targ si tot ce trebuie un intreg festival, organizat pe banii lui de catre un irlandez se pare ca [ http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/foto-irlandezul-facefestival-banii-sapanta-1_51945999053c7dd83fa0ce81/index.html ]. Facem tot posibilul sa gasim o camera libera pentru ca totul parea ocupat. Dam, mai mult din noroc peste una la o pensiune, probabil ultima din toata Sapanta si cu 3 paturi si cu pret bun. Dam o fuga si la Manastirea Sapanta-Peri: inca nu este finisata in interior, dar deja am vazut-o etichetata ca fiind ori cea mai inalta biserica Ortodoxa din lemn din lume, ori ca cea mai inalta structura din lemn din Europa. Nu stiu daca trebuie mentionat sau nu, dar cat faceam mici cumparaturi de pe acolo, un localnic a intrat in vorba cu noi. Din pacate nu am inteles mare lucru din ce spunea, era batran si parea si destul de baut, dar foarte incantat si emotionat ca ne-a salutat. cum spunea si Phor, poate avusese si el un motor la un moment dat, cert e ca e bine sa deschizi ochii si urechile si la oamenii din jur. Urmatorul pe lista a fost festivalul. Ne-am lasat motoretele la pensiune ca sa ne bucuram de niste palinca locala, muzica si de oameni care pareau foarte prietenosi. De exemplu, un tip ce parea a fi pompier si vazand ca facem poza la masina de pompieri, ne-a invitat in cabina. La 2 minute a aparut intr-adevar si un pompier: "ce faceti ma aici?! cine v-a dat voie?" Nu vreau sa fiu carcotas, dar in cabina erau 3-4 sticle goale de bere, noroc ca n-a fost niciun incendiu. Una peste alta ne-am distrat destul de bine, dar cand am ajuns in camera, tot a mers un Jimi Hendrix, dat cam tare ce-i drept (am uitat sa zic ca in bagajele VFRului au intrat si boxe destul de sanatoase pentru iPoduri). Incep bubuieli, dar bubuieli nu gluma, in usa (eram cam 1 dimineata). Dau draperia si vad prin geam ditamai matahala tipand sa deschid usa. I-am zis un "nu" cat de hotarat am putut, nici nu mi-a trecut prin minte ce vroia omul, vedeam doar ca e foarte nervos, uitasem de muzica. Cica sa dam muzica mai incet. Am oprit-o si ne-am culcat. - mic dejun rapid in timp ce pregatim motoarele de drum - husa GPSului care a cedat in a 2-a zi - la vulcanizare - bastionul croitorilor - pranz in baia mare - showing off - centrul - Memorialul Sighet - zeci de metrii de pereti cu numele celor care au murit in puscariile din romania la sfarsitul anilor '40-'50 - celula in care a murit iuliu maniu - o motocicleta proiectata si construita de puscariasii politici in una din inchisorile comuniste. scria acolo ceva de genul ca au primit sarcina asta fara sa creada o clipa cei care le-au dat-o ca ar pute sa o duca la bun sfarsit. dupa cum se vede, s-au inselat. - cimitirul vesel - ceva cu adevarat vesel - manastirea sapanta-peri - vedere de sus - o poarta maramuresana daca tot suntem in maramures - scena festivalului - oricine a fost copil si-ar fi dorit asta - dupa ce am impartit o bere cu el, era cel mai bun tovaras al nostru - tarabe cu mancare, bautura, si produse artizanale Editat Decembrie 17, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Decembrie 17, 2013 Share Postat Decembrie 17, 2013 Misto! Hai cu continuarea... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 17, 2013 Autor Share Postat Decembrie 17, 2013 Misto! Hai cu continuarea... Gata, bagam acum Ziua 3: Ne trezim devreme pentru ca nu stim cat timp vom pierde la vama in Ucraina [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina ]. Cand incepem sa misunam pe acolo, femeia proprietareasa sare cu gura pe mine ca am deranjat cu muzica toata casa, ca nu ne e rusine, ca daca vroiam muzica tare trebuia sa mai ramanem la festival (nu stiam ca au pus si Jimi Hendrix), ca daca mai vroiam sa stam o noapte ne dadea afara, etc. Degeaba am incercat eu sa fiu prietenos si politicos si sa-i explic ca suntem oameni civilizati si ca atunci cand ni s-a atras atentia (lucru care se putea face mai elegant), am si oprit muzica desi am fost "rugati" sa o dam mai incet doar, etc. Recunosc, am gresit si noi o leaca, dar femeia imi dadea impresia ca are pofta si vrea cu toata fiinta o cearta ca la usa cortului, asa ca am lasat-o moale si mi-am vazut de treaba. Punem bagajele pe motoare si ne intoarcem in Sighetu Marmatiei la punctul de frontiera. Cu o zi inainte sau in dimineata aia Phor realizeaza ca nu are RCA pt tara asta, dar decidem sa mergem la risc. Intrebam si vamesii romani, foarte de treaba, ne spun ca din partea lor putem sa trecem, iar daca vamesii ucraineni comenteaza ceva pe tema asta, cica sa le dam ceva, nu prea mult si se rezolva. Trecem destul de lejer, vreo 45 de minute cu totul (si asta pentru ca mai aveam vreo 4 masini in fata), vamesii nu zic nimic asa ca da-i bataie. Acum cate ceva despre drumuri... drumurile clar ca sunt o problema. Gropi nu prea sunt, insa asfaltul este foarte peticit, in unele locuri chiar petic langa petic de nu se mai recunoaste asfaltul original si asta mai ales in orasele. Drumuri de genul asta nu prea ne permiteau sa mergem cu mai mult de 80-90 km/h, viteza legala de altfel. Sunt confins ca un enduro-tourer ar face fata cu brio, cu un CBR e evident ca este mai greu. Asta pe H09 pana la Mukacheve, de acolo pana la granita cu Slovenia drumul este nou si foarte bun, insa plin de politie (pe H09 nu am vazut deloc). Traficul pot sa zic ca mi s-a parut decent: lumea merge destul de incet (pe de o parte din cauza drumurilor, pe de alta parte din cauza politiei probabil care ceva imi spune ca este foarte foarte corupta) si rareori m-am simtit inghesuit. Ca si o comparatie, traficul mi s-a parut mai periculos in Bosnia-Hertegovina sau Albania. Din pacate, cu mici exceptii dupa cum se va vedea in continuare, nu am interactionat cu oamenii, dar per total se vede ca Ucraina o duce mai rau ca si Romania, saracia este mare (desi in timp ce sciu acum imi vin in minte o groaza de sate sau orase mici saracacioase din Ro), chiar daca mai vezi cand si cand cate un casoi imens ridicat cu cine stie ce bani. Privind in retrospectiva, apreciezi mai mult ce ai si de unde esti. Pe de alta parte, mi-au placut Carpatii lor, nu foarte inalti in regiunea pe care am vizitat-o, dar nu am vazut paduri taiate ca la noi, totul e impadurit si verde. Mukacheve [ http://en.wikipedia.org/wiki/Mukacheve ] este un oras de dimensiune medie (aprox 100 000 locuitori), dar in totalitate pavat cu piatra cubica! N-am mai vazut atata piatra cubica in viata mea, Oprescu cred ca abia ar astepta sa o scoata. Pe langa asta, era si foarte denivelata. Ne oprim pe o straduta sa luam un pranz pe fuga si sa aruncam un ochi la cetatea din oras [ http://en.wikipedia.org/wiki/Palanok_Castle ] (citisem pe undeva ca ar fi fost singura care a rezistat invaziilor mongole). Ocazia foarte buna sa rezolvam cu niste soricei suportul de numar al VFRului care pierduse un surub in urma violului peitrei cubice. O luam din loc si nu dupa multa vreme, cam imediat dupa ce a inceput drumul bun, dupa un viraj de stanga ne opreste politia. Era o chestiune de timp, desi noi am mers cat se poate de legal tot timpul. Mai opresc cu noi si o masina, dar scapa surprinzator de repede, noua ne fac semn sa-i urmam in postul lor de la marginea drumului. Asta insemna sa traversam in fuga un drum gen DN1 foarte aglomerat, fara trecere de pietoni, lucru pe care se pare ca e ok sa-l faci. In ghere erau 3-4 politisti care au inceput cu indicatii de oprit camerele video cand au vazut un GoPro pe una din casti. Apoi au inceput sa povesteasca, fara sa intelegem, probabil de ce ne-au oprit si ce e de facut. In timp ce unul din ei incerca sa deschida un program pe calculator, altul imi arata pe geam indicatorul de cedeaza trecerea si spunea "tabla, tabla", ca si cum nu am fi dat prioritate cand am facut stanga. Programul se deschide intr-un final si ne arata inregistrarea cu noi, facand stanga. Atunci au inceput sa se lege de faptul ca MVA, in loc sa stanga intr-un unghi perfect drept, a mers 2-3 metrii in stanga liniei care marca axul drumului. Cum ar veni a mers pe contra-sens cica. Cum ramane cu "tabla, tabla" era clar ca ne-au oprit aiurea si incercau sa gaseasca un motiv (dupa ce, evident, au luat toate actele si pasapoartele la mana). Dupa toata treaba asta au dat-o pe "big problem, big problem, tribunal, tribunal, at five" (era in jur de ora 2, deci aveam de asteptat acolo intr-o situatie aproape de sechestrare, toate actele noastre fiind tinute de catre politai, desi nu se mai uitau peste ele). Intr-un final Phor o da pe rusa si se intelege perfect cu ei (citisem pe undeva ca unii ucraineni s-ar putea simtii jigniti daca presupui automat ca vorbesc rusa, tinand la identitatea lor separata fata de rusi). Dupa doar cateva minute, ajungem la a ne cere 30 Euro de caciula (desi initial spusesera ca MVA big problem aratand cu degetul spre el, si eu cu Phor "ok, ok"). Aici a intervenit arta negocierii, Phor le tot spunea ca suntem studenti, ca nu avem bani, ca dormim la cort, ca suntem vai de capul nostru. Ei nu si nu, 90 Euro cu totul. S-a mers pana la punctul in care ne-au pus sa ne uitam dupa bani prin portofele de fata cu ei. Unul avea 10 Euro, altul 5, iar eu le-am aratat nedumerit un bon de masa. Citisem inainte ca politistii tind sa ceara spagi aberante de ordinul 100-150 Euro si ca sa nu tinem banii la vedere si asa am facut toti. Eu ii ascunsesem pe toti sub saua motocicletei inainte sa intram in tara . In final se resmneaza si ne sugereaza ca este ok si 15, dar nu vor sa-i ia din mana lui MVA, asa ca-i lasa pe o masa si plecam (o fi o tehnica care le permite ulterior sa sustina ca ei nu au luat spaga, au uitat baietii banii pe acolo). Nu cred totusi sa fi pierdut mai mult de 30 de minute. Pana la urma a fost in regula si o experienta de tinut minte, chiar glumeam ca ar trebui sa o bage in circuitul turistic traditional ucrainean. Restul drumului cu ceva politie dar nu mai avem probleme. Ajungem si la granita, o trecem pe cea ucraineana destul de repede, dar stam minim 2 ore si jumatate la cea slovaca, si asta cu bagat in fata masinilor cu nesimtire maxima, insa erau 2 bariere intermediare inainte sa ajungem la cea finala. Ce faceau vamesii? Controlau fiecare masina in parte cu bagaje scoase, desfacute, tot. La noi nu a fost cazul, dar ne-au pus niste intrebari ciudate cum ar fi cati litrii de benzina are rezervorul (sau cati avem in momentul ala in rezervoare, sincer nu am inteles). Treaba e de inteles avand in vedere ce trafic se face din Ucraina cu tigari si ca Slovacia este totusi grantia Schengen. Intram in Slovacia [ http://en.wikipedia.org/wiki/Slovakia ] si ne oprim la un bar Micjalovce, primul orasel mai mare, ca sa bagam un ochi pe internet sa decidem unde dormim in seara aia. Aflam ca lacul din apropiere [ http://en.wikipedia.org/wiki/Zempl%C3%ADnska_%C5%A1%C3%ADrava ] este o zona turistica foarte apreciata de catre slovaci, nu fel de mare a lor, asa ca pornim catre una din statiunile de pe marginea lui. De ceva vreme observasem multe motociclete care se plimbau prin zona, iar cand ne-am apropiat de lac, vedem un grup mare oprit asa ca oprim si noi sa aflam care este treaba. Se pare ca acolo, chiar atunci avea loc o intrunire moto. Desi nu gasesc acum informatii despre ea pe net (poate ne ajuta cineva cu asta si ne spune cum se numea, un link, etc), parea sa fie mare, am vazut motociclete din Cehia, Polonia, Ungaria. Am zis ca nu trebuie ratata ocazia, insa corturi nu aveam cu noi si spatiile de cazare din zona erau toate ocupate. Am mers pana in oraselul urmator unde, cu greu am gasit o camera intr-un hotel la preturi studentesti. Cu greu pentru ca era weekend si totul plin, chiar si camera pe care am gasit-o a fost la recomandarea unei babe cu o pensiune (ocupata) care a dat niste telefoane si a gasit camera de care spuneam, care totusi nu era oficiala pentru cazare (fiind nerenovata), ci ne-a fost data pe sub mana. Sa gasim hotelul a fost alta poveste, am gasit o domnisoara suficient de draguta sa mearga in spate pe motor si sa ne arate unde e. Festivalul a fost nebunie: motoare peste motoare, muzica rock buna (in afara de cateva coveruri metallica, totul era pe limba lor, dar cum zicea si MVA, parca stiam toate versurile). Lume ori agresiva, ori foarte prietenoasa (cum ar fi niste domnisoare care ne-au cumparat bere sau un tip din Polonia care abia se tinea pe picioare dar care a insistat sa ne arate cum si-a customizat si cat crom avea Blackbirdul 1100 lui, "passion bike" cum s-a exprimat el sau "homosexual bike" cum il tachina un tip care parea sa-i fie tovaras, n-am vrut sa luam partea nimanui). - shhhh, liniste va rog! - limitele de viteza in ucraina - camioane luate din alta lume - popas - o mica mestereala (nu cred ca exista cuvantul asta) la marginea drumului - castelul palanok din mukacheve - prin vama ucraineana-slovaca incercand sa aflam daca e in regula si putem sa ne bagam in fata - in zona festivalului moto - lacul, niste motoare si zona de campare inca libera - ceva mancare slovaca traditionala - scena - prin parcare - un ktm turat pana in limitare si fortat sa dea rateuri prin apasari repetate ale butonului de start. dupa vreo 40 de minute asa (fara exagerare) asta a fost rezultatul. pe viu era mult mai rosu - inapoi la concert Bine ati nimerit. E vulcanizarea lui Dani, motociclist innrait. Are un Honda Rebel. Hai cu povestea sa vadem cum a fost in tara vecina si prietena din nord. da, cred ca chiar asta era dichisita cu bagaje Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 18, 2013 Autor Share Postat Decembrie 18, 2013 O singura curiozitate am. Era un pichet dupa un sens giratoriu la vreo 5 km de Mukacevo? Da asta pare sa fie. Noi am venit cumva de pe centura orasului si am facut stanga catre Slovacia, insa distanta corespunde. Era un pichet destul de mare, pe partea stanga, imediat dupa o intersectie maricica (dar care nu mai tin minte sigur daca avea si sens giratoriu). Acolo ai intampina si tu probleme? Ziua 4: Ne trezim ingrozitor de tarziu si ne miscam foarte incet din motive usor de inteles, dupa cum se poate observa si de pe fetele noastre in pozele de mai jos. Cert este ca dupa un mic dejun constituit dintr-o ciorba traditionala cu gust putin ciudat dar foarte interesanta (ciorba autentica a taranului parca ii spunea) plecam si noi in jur de ora 14:00. O luam usor si nu ne facem planuri mari. Ne oprim pentru un suc si poze in Kosice [ http://en.wikipedia.org/wiki/Ko%C5%A1ice ] al doilea cel mai mare oras din Slovacia, la vreo 50 km, apoi o luam pe un fel de autostrada/drum expres pana in Presov [ http://en.wikipedia.org/wiki/Presov ], urmatoarea opreire fiind Castelul Spissky Hrad sau Spis Castle [ http://en.wikipedia.org/wiki/Spi%C5%A1sk%C3%BD_hrad ] care se vede foarte frumos pe un deal in stanga venind de pe autostrada. Chiar si asa l-am gasit destul de greu, numele unui orasel din zona - Spisska Nova Ves [ http://en.wikipedia.org/wiki/Spisska_Nova_Ves ] - inducand in eroare si GPSul, si oamenii pe care ii intrebam si in primul rand pe noi. Ocolul (de vreo 40 km) a meritat, desi la un moment dat devenea frustrant, zona aia este foarte frumoasa, drumuri cu ceva viraje, orasele pitoresti. Ajungem si la castel, bine reconditionat, foarte mare, parca desprins dintr-un film Lord of the Rings, audio guide inclus in bilet. Sigur merita o oprire, mai ales pentru cine este cat de cat pasionat de istorie si lucruri de genul asta. Depinde din ce parte vii, ori poti sa mergi foarte aproape de intrare pana si cu masina, ori poti sa mergi de te c.aci pe tine, platind si pentru parcare. Noi am nimerit pe a 2-a varianta. Am plecat cand deja apunea soarele, dar nu mai aveam mult de mers, pana la destinatie: oraselul Poprad [ http://en.wikipedia.org/wiki/Poprad ] punct de pornire pentru multe expeditii in Muntii Tatra Inalti [ http://en.wikipedia.org/wiki/Tatras ], pe drum ii vedem si noi pentru prima data. Gasim repede o pensiune (Alfonz) practic in centru. Pretul este ok, conditii bune, motoare in curte, incercam totusi sa negociem putin cu patronul insa nu merge. Vorbind tot pe rusa, Phor afla ca tipul (undeva pe la 65 de ani) este si el mare motociclist, are un chopper Yamaha din ce am inteles, foarte de treaba, ne recomanda niste drumuri ne spune una alta. A fost foare haios cand ne spunea ca, atunci cand e pe motor, toate doamnele se uita la el, dar cand isi da casca jos si ii vad parul alb, isi pierd repede interesul . Desi era un concert si in Poprad, ne promisesem ca stam departe de evenimente de genul asta in seara aia, ca sa putem sa ne odihnim si noi ca oamenii. Ne plimbam putin prin centru si punem ochii pe o pizzerie unde si mancam cateva foarte foarte foarte bune. Bun, acum dupa niste zile pe motor, si mancarea este mai buna, si berea mai cu gust puternic si amarui. Ultima pizza a fost in schimb atat de uite incat abia daca am reusit sa mancam o parte din ea (si noua ne place sa mancam iute), asta dupa ce am incercat sa ne-o schimbe. Refuzati politicosi pe motiv de prea aglomerat (este adevarat ca tot oraselul parea sa fie acolo), ne multumim cu niste smantana de gatit din partea casei pe care o imprastiem generos pe felii. Little did we know ca a 2-a zi vor fi consecinte... - "dimineata" in fata hotelului - mic dejun - catedrala din kosice de pe motor - un monument comunist in kosice, ceea ce nu este neaparat un lucru rau - prin Spisska Nova Ves - cautand castelul, cred. oricum vroiam sa pun poza asta pe undeva - l-am gasit! - “That there’s some good in this world, Mr. Frodo… and it’s worth fighting for.” - de sus - scaun de tortura cu cuie - Tatra, cand am oprit pentur poze imediat o masina de politie a tras pe dreapta si ne-a intrebat care e treaba. vigilenti, vigilenti - mie-mi ploua in gura Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 18, 2013 Autor Share Postat Decembrie 18, 2013 (editat) Mukacevo - militia.png Cred ca asta e locul. Dupa replici si teatrul ieftin pe care l-au jucat, pare a fi vorba chiar de aceiasi sticleti - unul gras si unul slab. Noua ne-au cerut 200 de euro...m-au vazut cu BMW . Dar vrei sa stii ce ce ati fost taxati? La plecare le-am spus sa mai ramana in drum putin ca urmeaza sa mai vina 3 romani pe motoare. Doua luni v-au asteptat zi si noapte sarmanii sticleti, deci putea-i sa le dai un bon de masa pt perseverenta da, asta e, asta e "faradelegea" facuta de noi a fost la intersectia unde scrie E58 si E471 . da sa zic ca era unul mai gras si unul mai slab, dar pe langa astia mai erau inca cel putin 1 sau chiar 2. urat din partea voastra . data viitoare poate mergem impreuna si facem o potera cand mai trecem pe acolo Ziua 5: De dimineata am mancat resturile pizza si ne-am indreptat catre munti cu un mic ocol ca sa prindem cat mai mult din peisaje. Ne-am fi asteptat sa gasim si un pas in genul Transfagarasan in munti, insa nu l-am vazut nici pe harta, nici la fata locului, asa ca am fost putin putin de tot dezamagit. Cel mai mult am urcat pe la 1.600 m altitudine daca-mi amintesc bine. Totusi, a meritat pentru ca muntii sunt spectaculosi, drumul care serpuieste pe la baza lor este de calitate si se circula foarte civilizat, zona impadurita, orasele turistice sau pitoresti, tot ce vrei. Zona ne-a adus aminte de Elvetia, doar ca o elvetie mult mai ieftina. Din pacate foarte multe poze nu am facut, doar eram ocupati cu motoretitul. Urmatoarea oprire a fost langa Liptovska Ondrasova, la un parc acvatic: Tatralandia. Tobogane, tiribombe, cert e ca ne-am distrat ceva. Nu mai stiu cine zicea ca cel nou deschis in Bucuresti ar fi mai spectaculos, nu stiu, nu am fost. Ce este deosebit la el este faptul ca are si o zona inchisa cu tobogane destul de serioase, astfel ca poate sa fie folosit si vara. Fiind aproape de munti, era destul de racoare (ciudat loc de a construi un parc acvatic), dar nu ne-am plans prea mult. Alta chestie: apa din unele bazine/tobogane avea o culuarea dubioasa, ca si cum ar fi jegoasa. Mai tarziu am citit ca aia ar fi apa termala dintr-un izvor aflat la 2.500 m adancime. O luam din loc revigorati, pe langa Muntii Banikov, in nord pana la lacul Orava Vodna, chiar langa granita cu Polonia. De acolo catre vest, spre Cehia [ http://en.wikipedia.org/wiki/Czech_Republic ] unde planuim sa tragem in primul orasel mai mare. Cand eram aproape de granita, deja era intuneric, asa ca am redus ritmul. Mersul pe motor noaptea are farmecul lui, dar incercam sa-l evitam pe cat se poate. La vreo 20 km de granita, ne oprim intr-un orasel cu nume greu de retinut: Roznov pod Radhostem [ http://www.roznov.cz/the-town-of-roznov-p-r ]. Decidem sa ne oprim cam pe la al 3-lea hotel la care am incercat, desi ni s-a parut pretul putin cam mare. Gasisem si mai ieftin langa gara dar acolo nu am reusit sa ma inteleg cu femeia de la receptie. Singurul loc in care se putea manca ceva sau de unde se putea cumpara o sticla cu apa era un kebab, nu ca ne-ar fi deranjat prea tare. Totul cu muzica turceasca si un turc la fel de autentic care prepara bunatatile. Incercasem inainte si la o carciuma inca deschisa, iar barmanul care o rupea pe engleza ne-a promis ca ne face si ceva de mancare, dar cum arata localul si cum aratau oamenii din interiror... rar vezi asa ceva si prin ultimele sate din Romania. Ne-am cerut scuze ca nu avem bani cash la noi si cautam un ATM. Nu ne-am mai intors. - centrul popradului - pensiunea din poprad - pe un tatra (?) in spate muntii tatra - peisaj - in fata la tatralandia in parcarea de motoare - niste tanculete la marginea drumului imediat inainte de podbiel. pt 8 eruo de persoana te plimba cineva cu ele pt 15 min - asta e asa, de coperta - imediat dupa lacul asta se intindea polonia - chilling in terchova [ http://en.wikipedia.org/wiki/Terchova ], parcul national mala fatra [ http://en.wikipedia.org/wiki/Mal%C3%A1_Fatra ] - ceska republika - singurul loc in care se putea manca (decent) in roznov pod radhostem Editat Decembrie 18, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
iFeel Postat Decembrie 19, 2013 Share Postat Decembrie 19, 2013 hai cu continuarea,astept cu nerabdare restul povestii Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 21, 2013 Autor Share Postat Decembrie 21, 2013 (editat) Ziua 5': Un aspect foarte important am uitat sa-l mentionez. Nu pornisem de mult si ne indreptam voiosi catre Muntii Tatra cand ne-a lovit dezastrul pe toti. Pizza de aseara (si de dimineata) isi cerea tributul, vroia sa se razbune pe noi. Norocul nostru ca treaba s-a intamplat cat eram opriti la o benzinarie ca sa alimentam. Haios a fost ca, atunci cand am ajuns, benzinaria era aproape goala, cand am terminat si am plecat (dupa vreo 45 minute cu totul), magazinul era plin de oameni nerabdatori care se faceau ca se uita la tot felul de produse, asteptandu-si randul la singurul WC Ziua 6: Dupa o mica tura prin centru si ceva cumparaturi trebuincioase (Phor o pereche de papuci si eu niste casti pt mp3, care nu s-au dovedit cea mai buna alegere, deranjandu-ma pentru tot restul drumului. Cele cu care am plecat din Bucuresti se dezintegrasera.) si inca o oprire in centrul Olomoucului [ http://en.wikipedia.org/wiki/Olomouc ], plecam catre Kutna Hora [ http://en.wikipedia.org/wiki/Kutn%C3%A1_Hora ] unde vrem sa vedem Biserica de Oase [ http://en.wikipedia.org/wiki/Sedlec_Ossuary ]. Drumul este dragut prin partea asta a Cehiei, insa cu vreo 50 km inainte sa ajungem, incepe sa ploua si nu ne mai lasa pana in Praga. Desi suntem pregatiti, aveam toti combinezoane de ploaie, nu poti sa zici ca este o placere sa mergi asa, mai ales cu gentile noastre din material textil si cizme cat se poate de permeabile. As merge mai departe si as spune ca, la drum lung pe motor, cel mai groaznic lucru care ti se poate intampla este sa faci un accident evident, pe locul doi ar veni sa ti se strice motocicleta sau sa faci pana si pe trei, sa te prinda ploaia. Asta e, ne oprim intr-un sat intr-o statie de autobuz atunci cand suntem siguri ca ploaia a inceput serios si nu mai pleaca, ne punem combinezoanele, imbracam gentile in material impermeabil si pornim iar la drum. Biserica de Oase din Kutna Hora (asa cum o stie toata lumea) e ceva interesant de vazut. Dupa cum ii spune si numele, in interior sunt tot felul de obiecte (candelabre, cruci si alte obiecte de decor) facute din oase omenesti. Cica prin Evul Mediu, sec XIII daca-mi amintesc bine, un tip a aruncat pe acolo o mana de pamant din Tara Sfanta asa ca locul a capatat o reputatie de loc sfintit si toti din zona si chiar de mai departe vroiau sa se ingroape acolo, pana cand nu mai era loc de ei (mai ales dupa cateva lupte si molime pe acolo) si un calugar a decis sa le foloseasca oasele pentru interiorul bisericii (de aruncat nu ar fi fost frumos sa le arunce). Arata destul de straniu, asta e clar. Am mai vazut pe acolo ceva motociclisti, ne uitam unii la altii si zambeam parca cu gandul ca: "Ce? Si voi ati vazut Long Way Round?" . In afara de ploaia sacaietoare am ajuns OK in Praga [ http://en.wikipedia.org/wiki/Prague ] si am tras la un hostel rezervat cu cateva zile inainte, aproape de centru, unde urma sa petrecem urmatoarele 4 nopti. Parcarea a fost putin problematica pentru ca sunt zone in oras, inclusiv pe partea a raului unde eram noi cazati, in care nu ai voie sa parchezi daca nu esti localnic. Fara sa vrem probleme, am lasat motoarele pe cealalta parte a raului, acoperite si bine legate, pentru VFR si CBR platindu-se 15 Euro unui tip care lucra la un hotel, ca sa fie lasate cica in parcarea hotelului (era cam pe strada). Eu am fost putin mai nepasator si am lasat-o langa, pe strada, gratuit. Zilele urmatoare chiar am intrebat un politist care este treaba cu parcarile si unde putem sa le lasam in siguranta. Ne-a spus ca, motocicletele, fiind mici, se pot lasa si pe trotuar, nu este problema, dar sa nu le punem in spatiile de parcare marcate cu albastru, acelea fiind doar pentru localnici. - hotelul din oraselul cu nume greu de retinut - piata centrala - o oprire in olomouc - adapostindu-ne de ploaie intr-o statie de autobuz - biserica de oase in kutna hora - ce se intampla atunci cand iti intra apa in cizmele moto, nu spun al cui este Ziua 7, ziua 8: Mergem la reprezentanta Honda din Praga pentru schimbarea placutelor fata pentru care eram programati de cu o zi inainte. A fost o neintelegere la telefon (cei de la service intelesesera ca este vorba despre alt model) si treaba nu s-a mai putut rezolva pe loc, ci a 2-a zi, motiv pentru care motocicleta a ramas la ei pana in ziua in care am plecat din oras, pe principiul ca la ei era mai in siguranta decat pe strada (unde ne era frica de politie sa nu le ridice ca nu le parcam noi bine, nu de hoti). Sederea asta prelungita a fost o ocazie foarte buna de a ne spala hainele (eu in chiuveta, altii la spalatorie). Nu stiu daca s-a vazut din poze, dar eu cel putin am plecat cu foarte putine bagaje, nici macar nu am mai luat tank bag-ul. Apropo de bagaje, singurul rateu pe care l-am dat a fost sa luam cu noi un izopren si un sac de dormit, cu ideea ca poate nu vom da doar peste camere cu 3 paturi si unul din noi va fi nevoit sa doarma pe jos. Nu a fost cazul. Pe langa lucrurile uzuale pe care le fac turistii si pe care le-am facut si noi: muzee, plimbari in oras, tururi cu ghid, zoo, distractii seara si noaptea, am fost nevoiti sa schimbam si bani (eu in special, fiind singurul fara card). De cele mai multe ori a fost ok, insa mare grija cu treaba asta: am schimbat o suma, noroc ca nu mare (20-30 Euro), la o casa de schimb de prin centru. S-a dovedit a fi mare teapa, cursul l-am verificat inainte, era bun, cand ma trezesc cu banii in mana vad ca erau mai putini decat era normal sa fie (cu 20-30% chiar). Cer lamuriri la nenea de acolo care s-a grabit repede sa scoata si bonul si imi arata cursul, pentru sume mai mici de 100 Euro, scris undeva foarte mic... hai noroc! Per total mi-a placut orasul, merita sa stai acolo o saptamana lejer. Cred ca chiar mai mult ca Viena. Desi nu are aceeasi grandoare, este mai calduros (nu ca si temperaturi) si cultura este ceva mai apropiata noua, atat ca si istorie recenta (a 2-a jumatete a secolului XX), cat si componenta slava care este si la noi mai pronuntata decat ne place sa recunoastem uneori. - sediul honda, praga (cica aveai noroc si toate cele daca atingeai statuia acolo) - de prin oras cateva referinte in legatura cu pozele: http://en.wikipedia.org/wiki/Prague_castle http://en.wikipedia.org/wiki/Prague_Zoo http://en.wikipedia.org/wiki/Prague_astronomical_clock http://en.wikipedia.org/wiki/Old_Town_Square_%28Prague%29 http://en.wikipedia.org/wiki/Prague_Bridge http://en.wikipedia.org/wiki/Rudolfinum http://en.wikipedia.org/wiki/Spanish_Synagogue_%28Prague%29 http://en.wikipedia.org/wiki/National_Museum_%28Prague%29 Editat Decembrie 21, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Decembrie 22, 2013 Share Postat Decembrie 22, 2013 ref la mersul pe ploaie, am constatat ca cel mai bine este sa fii mereu pregatit cu echipamentul adecvat... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 22, 2013 Autor Share Postat Decembrie 22, 2013 ref la mersul pe ploaie, am constatat ca cel mai bine este sa fii mereu pregatit cu echipamentul adecvat... asta asa e. ori asa, ori astepti sa treaca in caz ca te prinde Ziua 9: Ziua asta am pastrat-o pentru niste plimbari in jurul capitalei Cehiei, cu bagajele lasate la hostel (tot acolo urma sa dormim in seara aia), a fost o placere, chiar si cu 2 pe cate un motor, CBRul fiind inca in service. Singura mica problema pe care deja o sesizasem de cateva zile si care m-a bantuit pana la finalul excursiei, a fost cu GPSul. Treaba statea in felul urmator: cablul de alimentare nu statea bine infipt in priza de 12V, asa ca la fiecare groapa putin mai serioasa, sarea de acolo. Toate bune si frumoase, il infigeam la loc cand observam, insa daca GPSul nu era incarcat complet in camera cu o seara inainte, se oprea aproape instantaneu. Se pare ca priza de pe motor nu era in stare sa si incarce aparatul, ci doar sa-l tina in viata. Atat timp cat ne aminteam sa incarcam GPSul seara, era in regula, daca nu, apareau problemele. Cea mai mare era ca trebuia sa-l repornesc, sa umblu in meniu ca sa pornesc programul in sine, apoi ori sa reintroduc adresa, ori sa intru in meniul programului si sa o gasesc la adrese recente. Spre final ma specializasem asa de tare in algoritmul asta, incat il parcurgeam in mers . In plus, aparatul statea cumva oblic in husa prea mica, asa ca doar o parte din ecran era lipita de foaia de palstic transparenta a husei, restul avand o viziblitate foarte proasta, GPSul fiind unul ieftin de masina, nici vorba sa fie unul special de motocicleta. Daca tot suntem aici, in caz ca cineva are un GPS moto pe acasa si nu-l mai foloseste, poate face o donatie sau il da la un pret bun. Revenind, i-am dat repede pe autostrada si am ajuns in Plzen [ http://en.wikipedia.org/wiki/Plzen ], la vreo 80km vest de Praga. Da, aici s-a inventat berea Pils, asa ca a fost un fel de pelerinaj pentru noi. Am vazut Muzeul Berii [ http://www.prazdrojvisit.cz/en/brewery-museum/ ] si subsolul orasului (galerii subterane care se plimba pe km intregi pe sub oras). Pentru fiecare dintre atractii (cu start in acelasi loc) am primit si cate o halba de bere pe care nu ne-am refuzat-o, chiar daca era vreo 10 dimineata si noi eram cu motoarele. Foarte interesant ar mai fi fost de vizitat si o fabrica de bere (Pilsner Urquell), insa ne grabeam sa ajungem si in Karlovy Vary [ http://en.wikipedia.org/wiki/Karlovy_Vary ], din Plzen urmand sa nu mai mergem pe autostrazi pana in Praga. Mai ales zona Karlovy Vary si drumul catre si dinspre oras sunt destul de frumoase. Orasul in sine este foarte aranjat si cochet, iar privelistea este frumoasa de la Turnul Dianei [ http://www.karlovy-vary.cz/en/diana-tower ]. Preturile la cam orice sunt mult mai mari in comparatie cu restul Cehiei. Se vede ca este o statiune balneara foarte scumpa care nu prea se adreseaza tinerilor. Merita vazut, dar sper sa revin acolo cand am vreo 60 de ani. Alt lucru de remarcat la statiune este politia. Cautand turnul Diana si urmand indicatiile GPSului, ajungem si la un drum care urca hotarat, nu foarte bine amenajat pentru trafic, ingust si cu piatra cubica. Ne uitam special daca accesul este interzis, nu vedem niciun semn care sa interzica asta. Ce nu este inrezis este permis. Dupa 500 m si o oprire intr-o parcare ne trezim in spatele nostru cu o masina de politie. Pe engleza ne spun ca nu avem ce sa cautam acolo, ca este interzis. Noi le spunem ca nu am vazut niciun semn de circulatie. Ei ne zic ca de fapt, toata zona respectiva are accesul interzis pentru non-locatari si ca era un semn la intrarea in zona. O lasam destul de usor asa cum e: "ok, primim amenda, asta e" cu gandul ca ne da hartia si nu o platim niciodata. Ne dau hartia si ne cer banii. Le explicam ca platim la posta sau unde vor ei, dar nu, daca nu platim pe loc ne retin motocicletele... asta e, oricum, a fost doar vreo 10 Euro de motocicleta. Apoi cand vedeam cate un motociclist pe acolo ii ziceam sa nu se gandeasca sa isi lase prin zona utilajul. - centrul Plzenului - bere in costumul moto, mai rar, dar nu imposibil daca circumstantele o cer - o carciuma din 1900 si putin - daca te uiti atent, scrie si un "noroc" pe acolo - nu-mi dau seama daca e un carton colorat in fata, photoshop, sau e pe bune - sub oras - karlovy vary - spre, in si langa turnul dianei, karlovy vary Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
MVA Postat Decembrie 23, 2013 Share Postat Decembrie 23, 2013 foarte frumis ca ai inceput al 3lea an sa scrii. aici, la ziua cu bere..trebuie sa recunosc ca am fost foarte norocos ca nu aveam motocicleta si ca am profitat de bere toata ziua! hai cu continuarea, dupa parerea mea, inca nu ai ajuns la partea cea mai amuzanta/ distractiva Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 23, 2013 Autor Share Postat Decembrie 23, 2013 (editat) foarte frumis ca ai inceput al 3lea an sa scrii. aici, la ziua cu bere..trebuie sa recunosc ca am fost foarte norocos ca nu aveam motocicleta si ca am profitat de bere toata ziua! hai cu continuarea, dupa parerea mea, inca nu ai ajuns la partea cea mai amuzanta/ distractiva hehe, fac antrenament pentru ca dupa america, siberia si africa vreau sa incerc sa scriu si o carte . da, acum realizez ca asta a fost planul de la inceput, nu cred ca aveai nevoie de placute la motocicleta Ziua 10: Ne luam la revedere de la Praga si hostelul Dizzy Daisy. Ne-a adus aminte de cel din Viena, e de recomandat: preturi bune, destul de in centru, curat, am primit camera cu 3 paturi si baie proprie la acelasi pret cu una cu baie pe hol (noi pe aia o rezervasem). Nu stiu daca a fost o confuzie sau au fost baietii de acolo de treaba. Am comandat intr-o seara de la receptie cateva beri, iar una din ele avea apa plata inauntru si am deschis-o cu mana mea. Ce ti-e cu cehii si berea... Am fost la receptie, i-am povesit care e treaba, i-am jurat ca nu am baut-o si am bagat apa de la robinet, l-am asigurat ca stiu ca nu e vina lor si l-am rugat sa mi-o schimbe. "Nu putem sa facem asta, ne pare rau". L-am intrebat atunci unde pot sa fac o plangere oficiala, undeva la un fel de OPC de-al nostru, asigurandu-l pe tip in continuare ca nu vrea sa le fac lor plangerea, ci producatorului de bere (evident ca nu mi-as fi pierdut timpul cu asta in vacanta pentru 1 Euro, dar am vrut sa-l testez). Baiatul a plecat in spate si dupa cateva minute s-a intors cu o bere pe care mi-a deschis-o in fata si m-a rugat sa-i confirm pe loc ca e bere si nu altceva . Recuperam CBR-ul de la service, asezam bagajele pe ele si pornim iar la drum. Din pacate, urmatoarele zile, pana la Budapesta [ http://en.wikipedia.org/wiki/Budapest ], am mers doar pe autostrazi din motive de program sau necesitate. Tinta pentru ziua aia era Bratislava [ http://en.wikipedia.org/wiki/Bratislava ] unde in seara aia trebuia sa ajungem la un festival de muzica, insa fiind vieri si biletele la MotoGP erau cumparate de multa vreme, ne-am oprit si in Brno [ http://en.wikipedia.org/wiki/Brno ] ca sa ne uitam la calificari [ http://en.wikipedia.org/wiki/Brno_Circuit ]. Orasul il vazusem cu ceva ani in urma destul de bine intr-o sedere prelungita pentru GP-ul din 2007. Atunci am fost cu trenul, dar se recomanda doar celor cu rabdare multa, 47 ore dus-intors. Singurul regret a fost ca nu am reusit sa mai mergem in seara dinainte de cursa in Fleda ca in 2007. Inainte de asta nu credeam ca este posibil sa te distrezi asa de bine la un concert tribut ZZ Top si AC/DC. Revenind la GPul de anul asta, ne asezam la coada de printat bilete unde mai avem vreo 4-5 persoane in fata. Le aratam codul primit pe mail si doamnele de acolo ne asigura ca biletele noastre vin imediat, sunt la printat, chiar daca, zic ele, am fi primit pe mail un e-bilet pe care am fi putut sa-l printam de acasa. Cei de la coada sustin si ei ca nu au primit nimic, unul din aia cam cedeaza nervos si face urat ca el sta deja de acolo de 45 de minute, ca nu e normal. In tot timpul asta auzeam cu vajaiau motoarele pe circuit si noi eram blocati acolo.... Dupa inca vreo 45 minute - o ora de asteptari ne vin si noua biletele, toata lumea fericita. Bagam un ochi la antrenamente clasei mari, ne plimbam in jurul circuitului pe acolo si apoi decidem sa o luam din loc catre Bratislava. In drum catre motoare vedem un tip cu un CBR 1000 rosu cu pana pe spate, vorbind la telefon. Acelasi tip pe care-l vazusem cu aceeasi pana atunci cand am intrat pe circuit, cu o ora si jumatate in urma. Prima data am zis ca sigur il ajuta cineva care nu se grabeste asa de tare ca noi, cu atatia bikeri saritori in zona, nu are cum sa nu. Il intrebam daca are nevoie de ajutor si zice ca da. Ne intelegem, noroc cu sora lui care vorbeste engleza. Pentru noi este o ocazie excelenta de a testa kitul de pana (ghiciti unde a avut loc si asta) asa ca dam fuga la motoare. Prima incercare nu ne iese, rama aia de cauciuc ii scapa lui MVA in interiorul rotii. Nu-i nimic, avem destule. A 2-a ii iese foarte bine. Nu ne dam seama exact cum se umfla roata cu dozele alea de CO2 venite cu kitul si oricum nu avem decat pentru o roata asa ca cehul nostru isi arata puterea si umfla roata spate cu pompa de bicicleta (da, am avut dupa noi si asa ceva, tot pe VFR). In timpul asta ne povesteste ca, atat timp cat a stat pe acolo, absolut nimeni nu l-a intrebat daca are nevoie de ajutor in vreun fel si erau mii de motociclisti in jurul lui. Ba chiar ne zicea ca unii treceau pe langa el si ii radeau in fata. Sincer, si eu ma amuz in unele situatii care altii ar putea sa le gaseasca serioase,dar mi s-a parut urata toata faza. Cum de nu a vrut sa dea nimeni o mana de ajutor? De ce ne mai salutam cand ne vedem pe drum daca nu pentu asta? Putin dezamagitor... Este adevarat ca au venit la final si doi romani sa intrebe care e treaba, insa cred ca pentru ca ne-au vazut numerele de inmatriculare, insa oricum e de apreciat si asta. Ajungem si in Bratislava, gasim hotelul rezervat cu o zi-2 inainte destul de usor. Legam motoarele in parcarea din spate, ne facem incalzirea si chemam un taxi de la receptie. Ne dam seama imediat ca aparatul merge mult rea vioi asa ca ne dam jos si cautam altul care se dovedeste a fi corect. A 2-a zi cerem explicatii de la receptie, mai ales ca taximetristul parea ca se cunoaste cu receptionerul si ne spun ca 95% din taximetristii care vin la ei sunt corecti. In rest... deci mare grija la taxiuri in Bratislava, dar pentru cineva cu antrenament in Bucuresti nu cred ca este problema. Super distractie, lume prietenoasa, etc. la festivalul de muzica reggae Uprising [ https://www.facebook.com/uprisingreggaefestival ]. Are loc in fiecare an imediat dupa Rototom Sunsplash din Italia care este considerat ca fiind cel mai important din Europa, iar artistii principali inainte sa se duca acasa dau o fuga si in Slovacia asa ca in cele 2 zile de concerte am avut ocazia sa vedem si auzim nume mari: Protoje, Capleton, Ky-Mani Marley (o melodie de-a lui despre motoare si motoristi, nu neaparat reprezentativa, dar cantata live acolo: . As minti daca as zice ca n-a mers bine de tot), Israel Vibration si Dub Inc. Cine cunoaste cat de cat imi va da dreptate. Pentru mine, biletul a fost un cadou de ziua mea, cu atat mai bine!! - cladire de birouri, iar pe acoperis cica este si un restaurant, daca cauti in google "prague weird looking building" iti apar rezutate doar cu ea [ http://www.strangebuildings.com/dancing-house-prague-czech-republic/ ] - hostelul care ne-a gazduit timp de 4 nopti - la intrarea pe circuit - pe circiut - rossi - de puniet urmarit de viitorul campion mondial - recunosc ca eu doar am facut poze si nu m-am murdarit pe maini - cat baga manca-ti-as? - poza de grup - protoje - dupa ce m-a scuipat cu bautura, cica din greseala , phor a fost nevoit sa-mi cedeze hanoracul, asa ca am fost trendy toata seara - am zis deja ca lumea era prietenoasa - capleton - ky-mani - gaseste-l pe phor - o cina eleganta intr-o benzinarie,cam tot ce mai era deschis la ora aia Editat Decembrie 23, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 23, 2013 Autor Share Postat Decembrie 23, 2013 (editat) Ziua 11: Ne trezim cand ne trezim si vizitam Bratislava. In esenta, este un oras cam muncitoresc, insa centrul vechi este dragut, bine aranjat, as zice ca peste cel din Bucuresti, desi ziua innorata nu a ajutat la perceptia asta pozitiva. Aruncam un ochi in Muzeul Farmaciei, al Armelor, Castelul din Bratislava [ http://en.wikipedia.org/wiki/Bratislava_Castle ], Palatul Prezidential [ http://en.wikipedia.org/wiki/Grassalkovich_Palace ], Parlamentul [ http://en.wikipedia.org/wiki/Parliament_of_Slovakia ], Turnul Sf. Mihail [ http://en.wikipedia.org/wiki/Michael%27s_Gate ], Primaria [ http://en.wikipedia.org/wiki/Bratislava_Town_Hall ]. De pe la 16:00 iar la festival (Phor s-a simtit putin rau si a venit ceva mai tarziu, glumind, concluzia oficiala a fost ca dupa 11 zile, a fost primul caruia i-a cedat organismul) unde am continuat de unde ramasesem de ziua trecuta . - sus se vede castelul - incotro? - straduta si turn in care ne-am si cocotat - primaria - http://theworldinbetween.com/2012/09/09/meet-me-at-korzo-a-slovak-tradition/ - castelul proaspat renovat - phor si presedintele slovaciei - ce se vede in fundal http://en.wikipedia.org/wiki/Most_SNP - un parlament mai cu bun simt asa - tot felul de oameni ciudati pe acolo... si mai era si tipul ala cu pistolul cu apa - basistul de la dub inc. a fost dragut si ne-a dat si niste cduri si autografe - israel vibration, unii din veteranii genului, activi de peste 40 de ani Ziua 12: Ne trezim repede pentru ca vrem sa prindem toate cursele din Brno si reusim cu brio. Parcarea oficiala la circuit ni s-a parut foarte scumpa: 8 Euro/motor. Primesti in banii astia si o bratara de pus pe mana si o bratara care corespunde cu cea de pe mana, de pus pe motor, verificate cu destula sarguinta la plecare. Nici nu are rost sa mai zic cat de fain a fost la curse, chiar daca Rossi a iesit abia pe locul 4. Ca de fiecare data o experienta speciala! Fix cand s-a terminat si ultima cursa, a inceput sa ploua, mai intai incet, apoi mai tare, tot asa pana cand am ajuns in Budapesta, deci stricandu-ne cam toata ziua. Mi s-a parut incredibil de deprimanta ploaia, mai rau ca in Elvetia si acolo ne-a plouat 3 zile in continuu cu tot cu stat la cort. Din cauza asta am fost nevoiti sa mergem doar pe autostrada, desi planul initial era sa mergem pe drumul care serpuieste de-a lungul Dunarii. La o oprire incercam sa-i dam de cap si mansonului drept al VFRului care am inteles ca a facut probleme cam toata excursia. Cand si cand aluneca, practic invartindu-se in gol, dand impresia ca motorul nu mai trage si pierde putere. Nu prea e placut intr-o depasire. Nu am reusit sa-i facem nimic, insa Phor la scos la service in Bucuresti si nu oricum, ci cu flexul pentru ca nici nu mai vroia sa iasa. Intrebarea este, unde a fost problema? La manson (fiind Rizoma, te astepti la altceva) sau la modul cum a fost montat de catre cei din service? In una din opriri, un camionagiu din Timisoara care, vazand ca suntem romani intra in vorba cu noi si ne da bucuros informatii vrute si nevrute. Despre cum sunt drumurile in Ungaria [ http://en.wikipedia.org/wiki/Hungary ] (vroiam sa evitam autostrada din Budapesta), ca sa nu ne prinda noaptea pe drumurile nationale ca, cel putini ei, camionagii sunt jefuiti, unde gasim femei cu doar 5 Euro, etc. Trecem peste si ajungem si in Budapesta unde tragem la hostelul Mathias Corvinus (vara hostel, in timpul facultatii, camin) unde am mai stat in trecut si stim ca gasim preturi bune. Fiecare dintre noi vazuse orasul in trecut, asa ca ne-am dus la somn devreme in paturile supra etajate. - parcarea din spatele hotelului si pregatiri de drum - in parcarea moto care se umplea rapid - cate ceva care sa ne distreze intre curse - am avut locuri bunicele - lorenzo a luat avans repejor - cal imediat dupa cazatura - turul de onoare - cei mici - probleme la mansonul drept - in ploaie, foarte aproape de bratislava (iar) - cu motociclistii astia unguri am facut opriri comune pana in budapesta Editat Decembrie 23, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Gixu. Postat Decembrie 23, 2013 Share Postat Decembrie 23, 2013 Pune poze si cu ametitul ala caruia va chinuiati sa-i umflati roata cu o pompa de bicicleta Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 24, 2013 Autor Share Postat Decembrie 24, 2013 (editat) Ziua 13: Din pacate, MVA a trebuit sa ajunga cu o zi mai devreme in Bucuresti, asa ca a plecat pe cont propriu inainte si a facut intr-o zi Budapesta-Bucuresti. Eu si cu Phor am luat-o mai lejer prin Campia Panonica, fara autostrazi, tinta fiind Ciscau [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Pietroasa,_Bihor ] si Pestera Ursilor [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99tera_Ur%C8%99ilor ]. Drumul prin Ungaria a mers bine, am si facut schimb de motoare la un moment dat pentru vreo 50 km. La granita cu Romania am intalnit 3 polonezi pe 2 motociclete care vroiau sa umble prin partea asta de continent. Ne-au asigurat ca sunt lucruri de vazut in Polonia si ca poate chiar ne vedem daca facem o vizita. Mergem bine, dar nu cu mult timp inainte de destinatie ne prinde iar ploaia. Ce sa facem? Scoatem combinezoanele si ii dam inainte pentru ca vrem sa prindem pestera deschisa. Ajungem putin cam tarziu, insa cu vremea asta pe capul nostru decidem sa ramanem acolo si sa o vedem a 2-a zi, poate va fi si mai frumos si ajungem ca oamenii acasa. Gasim in Ciscau o pensiune foarte decenta cu pret bun, parca doar 60 lei pe camera dubla cu baie si tot ce trebuie. Motoarele le lasam in siguranta, sub un acoperis de lemn, langa ATVul fiului proprietaresei si supravegheate video. Mancam bine, bem 3-4 beri, se opreste si ploaia, ma simt foarte linistit, deja acasa. Seara ne intindem la povesti cu baiatul cu ATVul, ne spune o groaza de chestii: cum sunt facultatile din Oradea si cum se iau acolo examenele, care cine ce face prin sat, ce trasee pentru motoare/ATVuri sunt prin zona, cum cei de la European Drinks (cu fabricile din zona) platesc salarii mizere, nu-si platesc taxele la stat si cum patronii si baietii lor au politia si primarii din zona la degetul mic, cum merg beti si fara permis la volan, etc, cum si-au folosit influenta ca sa nu le permita celor de la Coca-Cola sa deschida fabrici in imprejurimi. Eu tind sa il cred in cea mai mare parte. Dintr-o carciuma de peste drum se aud pana pe la 11-12 strigate de betivi, dar este foarte amuzant cand stim despre fiecare cat a pierdut saptamana trecuta la pacanele. - pregatiri de drum - pranz la un tesco - au mai ramas 2 - la granita ne-am intalnit cu 3 polonezi simpatici (celalalt facea poza) - intr-un tarziu si dupa multa ploaie am ajuns si la pestera ursilor doar ca sa o gasim inchisa - parcand motorul - ceata si o biserica Pune poze si cu ametitul ala caruia va chinuiati sa-i umflati roata cu o pompa de bicicleta Este o poza in postarea #17 in care apare si el, insa a dat la pompa singur saracul Editat Decembrie 24, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Gixu. Postat Decembrie 24, 2013 Share Postat Decembrie 24, 2013 Acum am vazut, el si prietena lui de care nu mai scapati Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
MVA Postat Decembrie 24, 2013 Share Postat Decembrie 24, 2013 Da...budapesta-bucuresti....poate am exagerat putin. )) desi atunci era o idee buna. Bine ca macar nu m.a prins ploaia Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Decembrie 24, 2013 Autor Share Postat Decembrie 24, 2013 (editat) Acum am vazut, el si prietena lui de care nu mai scapati hehe, inteleg ca erai unul din cei opriti acolo? nu e ca si cum vroiam sa scapam, dar este adevarat ca ne grabeam sa ajungem pana la o anumita ora in Bratislava. Era sora lui Ziua 14: Desi ni se promisese micul dejun, de dimineata suntem refuzati destul de din scurt de catre proprietareasa, insa nu e bai, mancam niste gogosi foarte bune cu varza la una din multele tarabe care ne asteapta la intrarea sau iesirea din Pestera. Daca tot suntem in Bihor, nu ma abtin si gust si niste palinca de pere. Pesetera Ursilor pare vizitata de multa lume, cel putin in perioada asta a anului, iar ghidul are un accent foarte simpatic si cateva glume in repertoriu. Mancam placintele impreuna cu un caine voios si ne urcam pe motoare, facem putin cale intoarsa pana la Sudrighiu, apoi dupa Stei facem stanga si o luam prin Parcul Natural Apuseni [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Natural_Apuseni ]. Este prima data cand trecem prin partile astea de tara si merita fiecare minut. Drumul nu este perfect peste tot, dar peisajele compenseaza din plin. Apropo de drum, cam intre Ciscau si Bradet este asfaltat, dar foarte rau, apoi pana la Sudrighiu, dupa cum se vede si in poze, este foarte bun. Cica pe acolo l-au asfaltat recent ca sa nu-si mai strice camioanele cei de la European Drinks. Chiar si dupa ce iesim din Parcul Apuseni, pana prin Zlatna, peisajele sunt faine de tot si drumul parca devine tot mai bun. Ca tot e toata nebunia asta, trecem si foarte aproape de Rosia Montana, desi a fost o surpriza, nu stiam ca era prin zona aia. Fiind la limita cu benzina, VFRul este nevoit sa primeasca 2-3 L de la un peco foarte dubios de unde nu cred ca baga nici camioanele, urmatoarea benzinarie cica fiind abia in Alba Iulia la vreo 40-50 km. Acum ca am vazut poza cu cosul ala de fabrica in fundal, mi-am amintit ca am vazut niste reportaje cum ca zona ar fi foarte poloata de tot felul de fabrici si exploatari din zona... destul de trist. Cand ajungem in Alba Iulia deja ne simtim ca acasa, stim zona, scoatem GPSul care, cu toate neajunsurile lui, si-a facut treaba. Mergem bine, ne propunem sa nu ne mai oprim pana in Pitesti, ceea ce si reusim, dar cu ce sacrificii! Pe centura Sibiului facem prima data cunostinta cu ploaia, dar trece foarte repede asa ca nici nu ne gandim sa ne oprim ca sa ne punem combinezoanele de ploaie. Mai tarziu, pe Valea Oltului incepe iar, dar de data asta nu se mai opreste, insa nu ploua suficient de tare incat sa ne echipam, dar totusi cat sa fie neplacut si asfaltul si noi uzi. Pe langa Ramnicu Valcea incepe mai serios, dar traficul era atat de prost (erau unii cu tiruri care mergeau cu 20-30 km/h in afara localitatii, fara exagerare) si depasirile le faceam asa de greu incat nici unul din noi nu facem semn ca ar vrea sa se opreasca. Ajungem cu bine dar pe inserate in Pitesti unde trebuie sa alimentam (altfel poate nu opream nici aici, vroiam prea mult sa ajungem acasa). Imi dau seama ca a fost o decizie cam proasta sa nu-mi pun costumul de ploaie, in special eu cu NTVul fara carene, eram destul de ud. Nu-i nimic, le punem acum pe noi si pornim iar la drum. Din pacate eu aveam doar viziera fumurie asa ca pe A1 nu am trecut de 80-90 km/h. Ori o tineam inchisa si nu vedeam nimic de intuneric, ori o tineam deschisa si nu vedeam nimic ca imi intra ploaia in ochi, ca sa nu mai zic ca peste ~85 km/h trebuia sa o tin cu mana stanga ca sa nu se inchida de la curent. Ajungem totusi bine acasa, aproape pe la 10 seara, dupa 2 saptamani care s-au dovedit a fi foarte reusite! - inca balti si noroi de la ploaia de ieri + in spate pensiunea care ne-a gazduit - apusenii si noi asteptand sa intram in pestera - nu platisem taxa de poze dar am reusit totusi sa facem cateva - peisaj - intre bradet si sudrighiu - ne pregateam de o sesiune video in apuseni - in rosia montana - inainte de alba iulia cu vreo 50 km, phor este nevoit sa alimenteze de la o benzinarie foarte dubioasa, 2-3 L - ultima oprire, in pitesti la benzinarie, eu nu prea fericit - poza de final, in sfarsit acasa @ Phor Martson si MVA: daca am omis ceva sau aveti completari, dati-i drumul Da...budapesta-bucuresti....poate am exagerat putin. desi atunci era o idee buna. Bine ca macar nu m.a prins ploaia heh, timp de o poza ceva pe drum? e ceva 820 km intr-o zi Editat Decembrie 24, 2013 de unnamed Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Phor Marston Postat Decembrie 24, 2013 Share Postat Decembrie 24, 2013 O excursie al naibii de reusita, chiar si cu ploile care s-au abatut asupra noastra. Ati avut noroc cu mine, ar fi trebuit sa pun taxa per cm cubic de spatiu in gentile mele , aplicam la viitoarea excursie. Au fost 2 saptamani de pomina, material de povestit nepotilor, what happened in Praga stays in Praga . Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
B.B. Postat Ianuarie 2, 2014 Share Postat Ianuarie 2, 2014 hehe, inteleg ca erai unul din cei opriti acolo? nu e ca si cum vroiam sa scapam, dar este adevarat ca ne grabeam sa ajungem pana la o anumita ora in Bratislava. Era sora lui El si cu Belbody, ei au fost cei doi romani care au venit sa va intrebe daca e totul e in regula. Mi-a povestit Gixu. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
unnamed Postat Ianuarie 2, 2014 Autor Share Postat Ianuarie 2, 2014 El si cu Belbody, ei au fost cei doi romani care au venit sa va intrebe daca e totul e in regula. Mi-a povestit Gixu. tare nu stiam, ce lume mica Ziua 3': Nu am spus foarte multe despre primul oras din Ucraina, la granita, langa Sighetu Marmatiei. Mi-am amintit ca acolo am vazut si o statuie cu Stefan cel Mare care pe moment m-a suprins destul de tare. Am incercat sa gasesc ceva informatii despre asta acum, ceea ce a fost destul de simplu. Iata un articol de pe wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Slatina,_Ucraina , unul din Gazeta de Maramures: http://www.gazetademaramures.ro/istoria-si-identitatea-romaneasca-din-dreapta-tisei-ingropate-sub-daramaturi-13905 si unul din Evenimenul Zilei: http://www.evz.ro/detalii/stiri/printre-romani-dar-nu-acasa-426550.html . Se pare ca oraselul numit Solotvano, sau Slatina in romana, are o populatie de etnie romana in proportie de 60%. Din pacate poze nu am facut, insa am filmat destul de mult. Poate intr-o zi pun filmuletele pe youtube. Si daca tot am revenit la ziua 3 si am citit recent "Da cu +" a lui Redippy [ /index.php?/topic/706325-da-cu/ ], mi-am amintit ca prietenii politisti de dupa Mukacevo au incercat sa insinueze si faptul ca am consumat bauturi alcoolice Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.