PoliBuc Postat Decembrie 5, 2014 Share Postat Decembrie 5, 2014 Un motor rodat TREBUIE sa aiba cilindrii oglinda. Honuirea are rolul de a pasui segmentii pe cilindru. In cazul de fata, cilindrii vechi cu pistoane si segmenti noi, motorul va consuma ceva ulei pana se va roda piesele noi, chiar daca nu scoate fum. Toata treaba este in functie de cat de mare era ovalizarea. Ovalizare care se masoara, cu un comparator de interior, facand diferenta dintre diametrul cilindrului masurat in lungul arborelui cotit si transversal pe el. Se discuta de zecimi de mm. Cativa dintre voi stiu despre ce vorbesc, eu ma adresez celorlalti. Sa speram ca ovalizarea nu a fost asa de mare. Bafta ! Inclin sa cred ca acel consum exagerat de ulei s-ar datora unui "scenariu" ca acesta: motor exploatat in regim de turatii mai ridicate, benzina nu de foarte buna calitate (n-are nimeni nici o vina, folosim de care gasim). Se formeaza detonatii necontrolate, acel "tacanit" al "avansului" din vechime pe care tata mare il aude pe motor. Aceste detonatii provoaca uzura excesiva a canalelor de segmenti (se largesc). Se produce efectul de "pompaj", adica uleiul trece prin spatele segmentului si ajunge in camera de ardere de unde se duce ... pe esapament. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Crazy-devil Postat Decembrie 5, 2014 Autor Share Postat Decembrie 5, 2014 (editat) Trebuie sa ai rabdare de fier, eu as fi bagat carpe in tobe si tot as fii pornit-o.Crede-mă ca am încercat noi sa astupam tobele cu un covor gros si imparurit. Nu merge frate, tot tună. @poli, perfect de-acord cu tine. Deocamdată las timpul sa treacă si voi vedea zilele urmatoare când o s-o pornesc si o las sa mearga mai mult. Eventual o voi scoate la o tură mica. De mers în forja nu pot sa neg. Uleiul era destul de urat. Negru si subţire. Editat Decembrie 5, 2014 de Crazy-devil Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator r_amonna Postat Decembrie 5, 2014 Share Postat Decembrie 5, 2014 un cilindru rodat nu inseamna oglinda... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
vlad58 Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 un cilindru rodat nu inseamna oglinda... Corect plus ca honuirea se face ca uleiul sa adere la cilindru. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
yo4hgx Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 un cilindru rodat nu inseamna oglinda... Rodat nu, insa la 40k km... cam greu sa mai vezi urme de honuire. Pe de alta parte, oglinda sau nu, ovalizarea cilindrilor nu ar fi justificat consumul urias de ulei ci cel mai probabil problemele la pistoane. Chiar si asa insa, sa demontezi motorul si sa nu faci o masuratoare la cilindri... macar din curiozitate? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Crazy-devil Postat Decembrie 6, 2014 Autor Share Postat Decembrie 6, 2014 Nu am avut unde, dar am mers pe incredere incat nu au fost factori care sa duca la ovalizare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Doru1900 Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 userul PoliBuc are perfecta dreptate ! totusi mecanica nu este pentru amatori. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator r_amonna Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 Corect plus ca honuirea se face ca uleiul sa adere la cilindru. corect, initial ajuta la rodajul segmentilor si dupa ce se duc ''varfurile'' acele santuri retin uleiul pe cilindru, reducand uzura si ajutand la compresie. Un cilindru oglinda e pipi-caca... Rodat nu, insa la 40k km... cam greu sa mai vezi urme de honuire. Pe de alta parte, oglinda sau nu, ovalizarea cilindrilor nu ar fi justificat consumul urias de ulei ci cel mai probabil problemele la pistoane. Chiar si asa insa, sa demontezi motorul si sa nu faci o masuratoare la cilindri... macar din curiozitate? nu-s acasa dar cand ajung o sa-ti arat poze cu niste cilindri, un set la 87.000 reali, de la o italianca vitezana si unii de japoneza pe la 74.000 dar de data asta nu stiu daca-s reali sau 174.000... In orice caz, urmele de honuire erau. Nu am avut unde, dar am mers pe incredere incat nu au fost factori care sa duca la ovalizare. adica mecanicul tau n-a avut un comparator care costa cam 150 de lei sh... Pfff! userul PoliBuc are perfecta dreptate ! totusi mecanica nu este pentru amatori. daca vorbesti de ''mecanica'' de acum 50 de ani facuta de romani prin garaje si uzine asa cum puteau ei da, are dreptate. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
yo4hgx Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 Nu am avut unde, dar am mers pe incredere incat nu au fost factori care sa duca la ovalizare. Ovalizarea este un fenomen normal, prezent la orice motor folosit, uzura cilindrilor producandu-se neuniform datorita inertiei pistoanelor in planul longitudinal (acceleratie-franare). Daca ai fi masurat, ai fi observat o diferenta substantiala intre cei doi cilindri datorita configuratiei specifice motoarelor V90 sus-inainte. Nu se pune problema DACA ci CAT, tolerantele fiind indicate in manualele de service. La 40K km in mod normal aceasta ar trebui sa fie acceptabila, dar chiar si asa, fara o masuratoare concreta reparatia pare facuta dupa ureche... » Post actualizat in 06 Dec 2014 09:15 nu-s acasa dar cand ajung o sa-ti arat poze cu niste cilindri, un set la 87.000 reali, de la o italianca vitezana si unii de japoneza pe la 74.000 dar de data asta nu stiu daca-s reali sau 174.000... In orice caz, urmele de honuire erau. Nu am afirmat ca nu trebuie sau ca nu este posibil ci ca, de foarte multe ori, datorita rodajului prost executat urmele honuirii nu mai sunt vizibile, cel putin nu cu ochiul liber. Ai inteles ideea, nu cred ca are rost o polemica in aceasta directie... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator r_amonna Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 Ovalizarea este un fenomen normal, prezent la orice motor folosit, uzura cilindrilor producandu-se neuniform datorita inertiei pistoanelor in planul longitudinal (acceleratie-franare). Daca ai fi masurat, ai fi observat o diferenta substantiala intre cei doi cilindri datorita configuratiei specifice motoarelor V90 sus-inainte. Nu se pune problema DACA ci CAT, tolerantele fiind indicate in manualele de service. La 40K km in mod normal aceasta ar trebui sa fie acceptabila, dar chiar si asa, fara o masuratoare concreta reparatia pare facuta dupa ureche...» Post actualizat in 06 Dec 2014 09:15 Nu am afirmat ca nu trebuie sau ca nu este posibil ci ca, de foarte multe ori, datorita rodajului prost executat urmele honuirii nu mai sunt vizibile, cel putin nu cu ochiul liber. Ai inteles ideea, nu cred ca are rost o polemica in aceasta directie... nu e nevoie de polemica, intelessem initial ca ai zis ca e normal sa nu mai fie urme de honuire la 40.000 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
superbec Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 Un motor rodat TREBUIE sa aiba cilindrii oglinda. Honuirea are rolul de a pasui segmentii pe cilindru. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Falkenberg Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 Rodat nu, insa la 40k km... cam greu sa mai vezi urme de honuire. Pe de alta parte, oglinda sau nu, ovalizarea cilindrilor nu ar fi justificat consumul urias de ulei ci cel mai probabil problemele la pistoane. Chiar si asa insa, sa demontezi motorul si sa nu faci o masuratoare la cilindri... macar din curiozitate? Aveam la o masina cu 300.000km la bord inca urme de honuire. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
theos_ Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 In ce consta procesul de honuire ? Nu imi este familiar acest lucru. Multumesc. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
fast_arrow Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 In ce consta procesul de honuire ? Nu imi este familiar acest lucru. Multumesc. Honuirea arborilor - ScribdNu am citit tot, dar cred ca ti-ar fi de ajutor...Baga un ochi... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator r_amonna Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 arborilor? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Doru1900 Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 tare cu honuirea arborilor , si am mai vazut una mai sus cu cilindrii oglinda dar cu cilindrii cromati a-ti auzit? stie cineva sa spuna cum se face un segment si dece? cam atat deocamdata! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator r_amonna Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 cilindrii cromati si variantele lor gen nikasil tot honuite sunt... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Doru1900 Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 pai normal spune si de ce!ca pe aici lumea nu stie! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Falkenberg Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 masina la 295.000km (pe bord, real nu stiu), cu inca urme, nu avea consum de ulei: Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
theos_ Postat Decembrie 6, 2014 Share Postat Decembrie 6, 2014 Honuirea arborilor - Scribd Nu am citit tot, dar cred ca ti-ar fi de ajutor...Baga un ochi... Da, am vazut ca cel mai des se face la cilidri. Multumesc. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
catas_him Postat Decembrie 7, 2014 Share Postat Decembrie 7, 2014 pai normal spune si de ce!ca pe aici lumea nu stie! "Un om informat este un om puternic".Lumea in ziua de azi are acces la toate informatiile care o intereseaza, numai sa vrea.Observ o lene desavarsita cand vine vorba de documentare .....,de fapt lumea e libera sa faca ce vrea.... On topic.Tot s-a batut apa-n piua cu cilindri, pistoane si segmenti, s-a adus vag in discutie subiectul chiuloasa, (semeringurile la supape si ghidurile).Parerea mea e ca baiatu care s-a ocupat cu reparatia la motoru asta sa fi analizat un pic, nu zic masurat ghidurile, ca e prea mult, nu s-au masurat cilindri, fusta pistonului, d-apoi ghidurile, asta asa ca linistire sufleteasca a proprietarului..... Pana la urma daca merge asa, las-o ca-i buna sigur nu era nici de la cilindri, segmenti sau pistoane, a avut motoreta asta o perioada mai dificila, bine ca "s-a rezolvat" pana la urma. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
gn77b Postat Decembrie 7, 2014 Share Postat Decembrie 7, 2014 (editat) Corect plus ca honuirea se face ca uleiul sa adere la cilindru.Eu nu stiu care-i adevarul, dar am avut curiozitatea sa caut care-i treaba si (ca deobicei) e mai complicata de atit: The simplest common explanation for this procedure is that grooves created by honing “store” oil to prevent scuffing and other dire consequences. This explanation is inadequate to explain why cylinder walls function properly when they become very smooth after running for a few hundred hours. A more likely explanation is that the roughness is needed only in the early stages of engine operation to enhance the removal or wearing off of cylinder wall and ring material in places of high interference between these components. They are not made accurately enough to effect good conformity to each other and non-conformity causes excessive blow-by of gases and high oil consumption. http://deepblue.lib.umich.edu/bitstream/handle/2027.42/26638/0000180.pdf Editat Decembrie 7, 2014 de gn77b Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
9fingers Postat Decembrie 7, 2014 Share Postat Decembrie 7, 2014 (editat) "Un om informat este un om puternic".Lumea in ziua de azi are acces la toate informatiile care o intereseaza, numai sa vrea.Observ o lene desavarsita cand vine vorba de documentare .....,de fapt lumea e libera sa faca ce vrea.... On topic.Tot s-a batut apa-n piua cu cilindri, pistoane si segmenti, s-a adus vag in discutie subiectul chiuloasa, (semeringurile la supape si ghidurile).Parerea mea e ca baiatu care s-a ocupat cu reparatia la motoru asta sa fi analizat un pic, Apropo de documentare si analizare, semering, semeringuri s. n. anus. Sursa: Argou (2007) Cu putina creativitate poate sa-si gaseasca si chiuloasa locul ei in limba romana, in dictionarul de argou. Editat Decembrie 7, 2014 de 9fingers Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
PoliBuc Postat Decembrie 7, 2014 Share Postat Decembrie 7, 2014 Falkenberg, poza ta arata ca masina de honuit a avut o problema, acele "zgarieturi" rare, mai adanci. Honuirea se face pe o anumita adancime in functie de material. Daca este prea fina nu-si atinge scopul, de a roda segmentul pe cilinrdu, daca este prea adanca va "manca" prea mult din segment. Este adevarat, subiectul chiulasa: supape - ghiduri supape - simeringuri de supapa, n-a prea fost atins. Eu incerc sa impartasesc din experienta si cunostintele mele spre a fi de folos. Nu contrazic pe nimeni, nu intru in polemica cu nimeni. Ideea topicului este de a ajuta colegul nostru sa-si rezolve problema. Din pacate sunt cativa care-si dau cu parerea fara a avea cunostinte in domeniu. Crazy ar trebui sa discearna cu ajutorul cuiva. Sa speram ca o sa fie bine. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
yo4hgx Postat Decembrie 7, 2014 Share Postat Decembrie 7, 2014 Si eu m-am confruntat cu dilema "to hone or not to hone" cand am facut revizia capitala (70k) si, in urma masuratorilor din care au reiesit valori ale cilindrilor si pistoanelor in tolerantele din manual am decis sa inlocuiesc doar segmentii. Nenea meseriasul care mi-a facut masuratorile (si ar fi alezat camasile daca ar fi fost cazul) a fost categoric impotriva honuirii. Alte voci insa, ca de obicei, au sustinut contrariul... Problema consta in intelegerea fenomenului si evolutia tehnologiei. Pe vremuri, honirea era asimilata cu operatiunea de marire a diametrului cilindrilor sau camasilor la cota urmatoare cu ajutorul asa ziselor pietre de diamant, in configuratie de tripot articulat. Cand uzura cilindrilor este foarte pronuntata si este nevoie sa fie alezat doar foarte putin material aceasta este singura modalitate la indemana atelierelor cu dotare normala. La sfarsitul operatiunii, pentru finisare se folosesc pietre mai "moi" cu densitate mai mica, cu care se traseaza si forma intretaiata a honuirii. La un cilindru cu o oarecare ovalizare, chiar in tolerante, nu se poate executa honuirea, cel putin nu prin metoda clasica, cu tripozii articulati. Mai nou insa au aparut alte materiale si tehnologii, una dintre variante fiind periile in forma de "conopida", cu marimi si materiale specifice pentru configuratiile cilindrilor, diametru, material, etc. Chiar si asa insa, honuirea unui cilindru la inlocuirea doar a segmentilor sau si a pistoanelor cu aceeasi cota este in continua disputa. Personal, eu am inteles ca honuirea este obligatorie la motoarele noi sau dupa reparatii capitale in care cilindri si pistoanele au fost inlocuite sau cilindri au fost alezati la urmatoarea cota a pistoanelor. Aici intervine arta rodajului, in perioada caruia poate aparea fenomenul de glazurare a cilindrilor, adica in locul "oglindirii" cilindrilor prin slefuirea canalelor honuirii de catre segmenti, oglindirea s-a produs prin umplerea canalelor honuirii cu ulei solidificat, fenomen cauzat de supra-incalzirea motorului in perioadade rodaj. In cazul glazurarii se recomanda re-honuirea imediata si reluarea rodajului. Acum sunt curios insa de rezultatul "experimentului" de fata, inca nu am inteles daca problema consumului urias a fost rezolvata prin inlocuirea pistoanelor de aceeasi cota... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.