jumbo Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 Atentie mare pe Vitan Barzesti unde construiesc astia Praktiker. Bulangii aia cu camioanele nu isi spala rotile cand ies din santier si de accea s-a format un strat compact de pamant intarit, care combinat cu umezeala de afara s-a transformat intr-un mare patinoar. Aveam vreo 40 maxim 50 km/h cand mi-a zburat fieru de sub mine, in linie dreapta, fara frane, fara nimic. Am apucat doar sa apas pe buton sa omor motorul si i-am dat drumul. M-am ridicat intreg (traiasca toalele de piele si protectiile), am ridicat si mobra si am incercat sa o imping, lucru aproape imposibil ca imi alunecau cizmele de parca erau patine nu alta. In timpul asta "soferii" se uitau linistiti din masini cum ma chinuiam sa degajez drumu ca eram pus perpendicular pe sensul de mers si blocasem ambele benzi spre Berceni. Un dobitoc cu dacia chiar a trecut milimetric pe langa mine ca se grabea. Unu nu a sarit sa intrebe daca sunt bine sau daca am nevoie de ajutor. Daune minime, la mobra mi-am zgariat rezervoru pe stanga si eu nu am nimic, multumesc lui Dumnezeu. Asa ca multa bafta sa nu patiti ca mine si ocoliti zona daca puteti. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lt. Navarro Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 E vina cretinilor de militieni care nu dau amenda cand vad asa ceva si o iau cu "ce vrei ma? n=ai ce face?" si "nu e de competenta mea". Sau poate nici a lor. Nu stiu daca exista vreun decret in ro care sa sa zica ceva in privintza asta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Bulinu' Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 E vina cretinilor de militieni care nu dau amenda cand vad asa ceva si o iau cu "ce vrei ma? n=ai ce face?" si "nu e de competenta mea". Sau poate nici a lor. Nu stiu daca exista vreun decret in ro care sa sa zica ceva in privintza asta. in regulamentul rutier scrie clar ca este interzis sa intrii pe drumul public cu rotile pline de noroi. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
legionaru Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 (editat) Navarro, oricarui vehicul ii este interzis sa intre pe drumurile publice cu rotile murdare. (articolul 102, aliniatul 26 din OG 195/2002, republicata, modificata si completata prin Legea 49/2006, in vigoare de la 1 dec 2006) http://www.politiaromana.ro/DPR/legislatie_rutiera.htm LE: mi-a luat ceva sa caut exact articolul care spune asta. Editat Decembrie 12, 2006 de legionaru Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
dabix Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 in regulamentul rutier scrie clar ca este interzis sa intrii pe drumul public cu rotile pline de noroi. Asta trebuie sa le-o spuii lor. Poate chiar iii intereseaza Eu am patit ceva asemamator la vreo 20 Km/h (viteza 1, putin peste relantee). Mergeam pe linia de tranvai (nu stiu exact cum se cheam , cum megi tot inainte cind vii dinspre lizeanu si o iei in sud) si la un moment data apare o balta cu nisip, iar in fata aveam un jaguar argintiu. Am pus frina si apoi m-am intrebat daca ala chiar mi-a schimbat placutele de frine. Pur si simplu nu a avut nici un efect. A trebuit sa pun frina cu picioarele. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
scara_211084 Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 (editat) Ca bine spune nenea ala (imi scapa numele acum) "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!" ...referitor si la soferii de camioane, si la politisti si la spectatorii care nu se strofoaca sa dea o mana de ajutor. Bine ca nu a fost mai rau si bineinteles pacat de motor! Bafta si numai bine! Later Edit :Mircea Badea il chema pe nenea ala... Editat Decembrie 12, 2006 de scara_211084 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
zahei Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 prieteni, imi scapa ceva? e 12 decembrie. cand mergi cu motoreta pe 12 decembrie iti asumi toate riscurile care decurg din asta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
draku Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 prieteni, imi scapa ceva? e 12 decembrie. cand mergi cu motoreta pe 12 decembrie iti asumi toate riscurile care decurg din asta. daca ar fi fost zapada sau conditii meteo de iarna, as fi inteles rostul replicii asteia, dar asa, nu, sorry Radule, bine ca ai scapat fara probleme Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mishu_dexter Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 nasol drumu ala il stiu si eu ca stau in berceni, dar nu numai acum e plin de pamant si vara e la fel, cand nu se construia praktiker si erau serele acolo , era identic cu pamant pe el si odata era sa cad si eu acolo si m-am dus nervos la un politist care statea pe marginea drumului si era sa ma amendeze ca de ce sunt revoltat si ca sa plec mai repede pana nu imi ia permisu...incredibil pt ce sa mi-l ia??? solutia este din pacate sa nu mai se treaca pe acolo, ca ei nu cred ca o sa curete prea curand Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
jumbo Postat Decembrie 12, 2006 Autor Share Postat Decembrie 12, 2006 Multumesc pentru gandurile bune fratilor. @ zahei Eu mi-am luat motor sa merg cu el zi de zi nu sa-l tin in garaj si sa il scot din cand in cand la plimbare. Verific in fiecare zi temperatura afara si daca sunt cateva grade peste zero ma urc in sa si plec la munca. Perioada anului nu e relevanta aici. Ceea ce este important este ca din pricina unora care nu inteleg ca legile au un scop si de aceea e necesar sa le respectam, noi motociclisti putem sa o patim. Si la mine la munca a fost santier anul asta, dar antreprenorul fiind german avea covorase de cauciuc si nu iesea nici un utilaj din santier fara sa treaca prin filtru si sa-i spele baieti bine rotile cu furtun sub presiune. Am trecut de nenumarat ori pe acolo chiar pe ploaie si nu s-a intamplat sa pierd aderenta sau sa derapez. In schimb criminali astia de pe vitan au lasat stratul ala de pamant sa se batatoreasca zi de zi si pur si simplu pe o fasie de drum de aprox 50 m cat tine iesirea din santier era pe jos de ziceai ca e ghiata. Cu toate gumele mele de enduro pur si simplu am pierdut aderenta pe portiunea aia, nu am mai putut controla de loc fierul. Repet nu are nici o legatura intamplarea de azi cu vremea ci doar cu neglijenta firmei ce construieste acolo. E ud pe jos, e si mazga dar poti controla motorul, acolo insa nu, in linie dreapta, fara pic de frana, am pierdut aderenta si am fost nevoit sa culc motorul. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
babolat Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 in primul rand, bine ca nu ai patit nimic. referitor la nesimtirea celor care pleaca in acest fel cu masinile, daca le arati , raman la fel de impasibili, dar nu este vina lor pana la urma, atata timp cat nimeni nu ii amendeaza pentru ca nu-si curata rotile camioanelor la iesirea de pe santier. Acest gest, din suflet, este pentru acei domni politisti care nu sunt deranjati de astfel de lucruri, si ridica din umeri. in rest, sa ramaneti sanatosi, si aveti grija de voi. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
bbrz Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 Pe Maria Rosetti mai e un santier unde se construieste un bloc sau ceva de genul asta, dar la iesirea din santier sunt vreo doi baietasi care au doua compresoare din alea gen spalatorie si tot ce iese de acolo spala. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lt. Navarro Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 in regulamentul rutier scrie clar ca este interzis sa intrii pe drumul public cu rotile pline de noroi. Navarro, oricarui vehicul ii este interzis sa intre pe drumurile publice cu rotile murdare. (articolul 102, aliniatul 26 din OG 195/2002, republicata, modificata si completata prin Legea 49/2006, in vigoare de la 1 dec 2006)http://www.politiaromana.ro/DPR/legislatie_rutiera.htmLE: mi-a luat ceva sa caut exact articolul care spune asta. Pai am zis bine cu a cui e vina de prima oara, atunci! Nu eram %sigur daca chiar exista regula asta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
marius_florin Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 (editat) Incearca si scrie o sesizare on line la seful BPR.Sunt obligati sa ti raspunda(am testat personal) Adresa e : http://bpr.b.politiaromana.ro/ "SUGESTII-SESIZARI",alegi "SESIZARI" PT. SEFUL BPR.Raspuns legal in 30 de zile. Asta i temeiul legal:O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor Art. 43. - Pe drumurile publice sunt interzise: a) competițiile sportive, fără avizul prealabil al administratorului drumului Âşi al Poliției rutiere. Organizatorii poartă răspunderea Âşi iau toate măsurile pentru siguranța traficului rutier Âşi redarea ulterioară a drumului pentru circulația publică, în condițiile existente anterior organizării competiției; intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roți sau pe Âşenile, precum Âşi pierderea, prin scurgere din vehicule, în timpul transportului, de materiale de construcție sau de alte materii; c) curățarea sau spălarea vehiculelor de pământ, de materiale sau de alte substanțe; aceasta se va realiza înainte de a pătrunde în drum Âşi numai pe suprafețe special amenajate prin grija administratorului drumului; d) scurgerea lubrifianților, a unor produse inflamabile, toxice sau de altă natură; e) ocuparea, prin depozitare, a părții carosabile, a stațiilor mijloacelor de transport în comun, a Âşanțurilor, trotuarelor, pistelor Âşi zonelor de siguranță a drumului, precum Âşi afectarea stării de poponeataățenie a acestora; f) circulația autovehiculelor pe acostamente, pe Âşanțuri, pe trotuare, pe spații de siguranță ale drumurilor ori pe banda mediană a autostrăzilor; g) circulația pe drumurile publice, modernizate, a vehiculelor cu pneuri cu cuie, cu Âşenile, fără bandaje de protecție, precum Âşi transportul prin târâre a unor obiecte sau materiale; prin excepție este admisă circulația vehiculelor aparținând Ministerului Apărării Naționale sau Ministerului de Interne, în cazul în care nu există posibilitatea evitării drumurilor publice modernizate, cu acordul Âşi în condițiile stabilite de administratorul acestora. Se sanctioneaza conform:O.G. 21/2005 pentru modificarea O.G 43/1997 privind regimul drumurilor Art. 60. - (1) Constituie contravenții Âşi se sancționează următoarele fapte: încălcarea prevederilor art.16 alin.(2), art.26, 30, art.32 alin.(2), art.43, art.44 alin.(3), art.46, art.47 alin.(11) – (5), ale art.48, 50, 52 Âşi 53 se sancționează cu amendă de la 30.000.000 lei la 40.000.000 lei, aplicată persoanelor fizice sau juridice; Editat Decembrie 12, 2006 de marius_florin Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
jumbo Postat Decembrie 12, 2006 Autor Share Postat Decembrie 12, 2006 Incearca si scrie o sesizare on line la seful BPR.Sunt obligati sa ti raspunda(am testat personal) Adresa e : http://bpr.b.politiaromana.ro/ "SUGESTII-SESIZARI",alegi "SESIZARI" PT. SEFUL BPR.Raspuns legal in 30 de zile. Am facut sesizarea online, desi sincer nu cred ca se va lasa cu urmari. Eu nu am nimic, fieru e si el intreg, organu nu are chef de hartii, pentru constructor 40 mil nu e asa o paguba....etc, etc, etc. La faze din astea daca te duci sa declari la politie te iau aia la misto ca esti prost si te tavalesti cu motoru. In rest numai de bine si multa bafta fratilor ca tre' sa mai curga ceva apa pe Dunare pana sa se schimbe lucrurile si pe la romanica noastra. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mihaip Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 sesizarea se poate face pentru fiecare masina, oridecate ori iese de pe santier. Daca ies 10 masini intr-o zi, te apropii de jumatate de miliard .. si asta se simte. Facem o actiune? Cativa oameni, cu aparate foto, fiecare depune alta sesizare scrisa cu fotografia masinii anexata. Sambata se lucreaza acolo ? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lt. Navarro Postat Decembrie 12, 2006 Share Postat Decembrie 12, 2006 Pai 40 aia sunt "de caciula" sau de bascula. Edit: Postat aproape simultan cu mihaip. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
wolf4mwolf Postat Decembrie 13, 2006 Share Postat Decembrie 13, 2006 (editat) prieteni, imi scapa ceva? e 12 decembrie. cand mergi cu motoreta pe 12 decembrie iti asumi toate riscurile care decurg din asta. Si scrie undeva ca de pe data de 12 decembrie trebuie sa fie noroi pe sosea ???? De ce nu incepand cu data de 13 iulie, spre exemplu...???? Uita-te in legislatie si vezi daca nu poti da in judecata administratorul drumului care are obligatia sa asigure conditiile optime de circulatie rutiera. Editat Decembrie 13, 2006 de wolf4mwolf Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
The One. Postat Decembrie 13, 2006 Share Postat Decembrie 13, 2006 Eu circul zilnic pe traseul asta si sunt satul de mocirla facuta de soferii lu' peste care de' se cred pe drum de tara si nu intr-un oras 'civilizat'. Cat despre autoritati ... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
moto90 Postat Decembrie 13, 2006 Share Postat Decembrie 13, 2006 pai de daca nu se gandesc la consecinte... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
marmota Postat Decembrie 13, 2006 Share Postat Decembrie 13, 2006 sesizarea se poate face pentru fiecare masina, oridecate ori iese de pe santier. Daca ies 10 masini intr-o zi, te apropii de jumatate de miliard .. si asta se simte. Facem o actiune? Cativa oameni, cu aparate foto, fiecare depune alta sesizare scrisa cu fotografia masinii anexata. Sambata se lucreaza acolo ? Eu ma bag, da pm sau telefon 0721450294 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lt. Navarro Postat Decembrie 13, 2006 Share Postat Decembrie 13, 2006 Faceti a.i. sa inprime data si ora pe poza. Scrisorile trebuie trimise PE HARTIE, ca aia are greutate, si cu confirmare de primire (asa am facut cu o chitanta de la o amenda trimisa prin posta), si atentie la pozat cand se intuneca. Mana fina, sau trepied pt timpul mare de expunere- daca va bate pe careva gandul sa stati si pana se intuneca acolo, adica. Eventual sa iasa ni nr masinii in poza. Cate 2-4 poze pt fiecare iesire din santier. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
marius_florin Postat Decembrie 14, 2006 Share Postat Decembrie 14, 2006 Nu cred ca e cazul sa va pierdeti timpul cu "vanatori" d astea de camioane.E de ajuns sa trimiteti citiva mail uri la adresa BPR.Sunt obligati prin lege sa va raspunda in 30zile si sa ia masuri pt.remedierea situatiei. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
zahei Postat Decembrie 14, 2006 Share Postat Decembrie 14, 2006 pentru cei care refuza sa inteleaga realitatea ca motocicleta este un mijloc de locomotie sezonier: una e noroiul pe sosea vara si alta este in decembrie cand asfaltul este rece si te сaci in ea de aderenta. si tot pentru cei de mai sus, am o veste buna fratilor: in cativa ani o sa fiti copti de cel mai al dracu reumatism posibil si o sa va blestemati tot restul zilelor voastre. nu va bazati pe pufoaica trasa peste costumul de motor. dar asta e o chestie pe care ati fi invatat-o doar daca ati fi crescut pe langa motociclisti mai batrani. realitatea e ca nu se mai intampla asa ceva. deci veti invata pe pielea voastra. mult succes. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
wolf4mwolf Postat Decembrie 14, 2006 Share Postat Decembrie 14, 2006 (editat) pentru cei care refuza sa inteleaga realitatea ca motocicleta este un mijloc de locomotie sezonier: una e noroiul pe sosea vara si alta este in decembrie cand asfaltul este rece si te сaci in ea de aderenta. si tot pentru cei de mai sus, am o veste buna fratilor: in cativa ani o sa fiti copti de cel mai al dracu reumatism posibil si o sa va blestemati tot restul zilelor voastre. nu va bazati pe pufoaica trasa peste costumul de motor. dar asta e o chestie pe care ati fi invatat-o doar daca ati fi crescut pe langa motociclisti mai batrani. realitatea e ca nu se mai intampla asa ceva. deci veti invata pe pielea voastra. mult succes. Sezonier sau nu e alegerea fiecaruia...ce vroiam eu sa spun e ca noroiul nu are ce cauta pe sosea si poti sa faci cat vrei "diferentza intre noroi vara si noroi iarna" ca nu e mare...de cazut cazi pe ambele la fel de frumos ... Eu unu am asteptat cativa ani si n-am inca reumatism.... cred ca la fel, e alegerea fiecaruia....atat timp cat o face constient:) mai astept cativa ani si poate vreo doua ploi de vara sa nu ma plang ca am facut reumatism de iarna P.S. Intradevar in sezonul rece/ploios e mult mai periculos decat vara.... asta e la mintea cocosului.. iar temperaturile scazute amplifica aparitia reumatismului.... si asta stie toata lumea dar... "Nu poti face omleta fara sa spargi ouale"... Cred ca ash fii mult mai fericit sa ma dau cu moto decat vara si atunci cand conditiile de drum ar fii perfecte (ash face 100-200 de km /an); sau mai bine il dau draqu de motociclism si merg cu masina ca e mai safe si nu fac reumatism...ups.. si cu masina poti avea neplaceri.... Hmmm ce sa fac??? Editat Decembrie 14, 2006 de wolf4mwolf Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.