Jump to content

Recommended Posts

  • Replies 84
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Popular Posts

Motociclistii carora le plac motoarele de genul,is pasnici.

Posted Images

Nu,a ajuns la capat.  :)

 

Muretto,unde-i continuarea?

Link to post
Share on other sites

Vine mai pe seară. Conform principiilor ”Munca înnobileză” și ”Munca l-a transformat pe om din maimuță”  trebuie să-mi desăvârșesc procesul de înnobilare din maimuță ! :)

 

Cățeaua urcă doar cu a-ntâia. Cu a doua nu mai vrea. O las în vrerea ei admirând la pas, cariera de var și apoi Peștera Câmpenesca.

Dacă mă lasă pe aici, mă duc să mă călugăresc. Intru în curtea mănăstirii cu țigarea în gură și cu sufletul deschis.

Doi ucenici care lucrau la o schelă îmi atrag atenția că nu e voie. Corect, mă întorc și arunc chiștocul la primul coș de gunoi. E liniște și pace. Parcă aș vrea să rămân aici, oamenii mă îndrumă spre nu știu cine pentru cazare dar...totuși...eu sunt om de lume... nu cred că au și bar pe aici.

 

 

Îmi înalț ruga către ceruri și înapoi la Cărpinet. E indicat să ai protecția cerurilor dacă ai vreo problemă.

Și  problema mea n-a întârziat să apară. Deși știam că trebuie să pun benzină în Simeria nu știu cum m-a lovit insiprația și  m-am trezit pe A1 ...cu prima ieșire doar la Orăștie ! Ce să mai întorc, cu cine să mă cert ?

Calculele indicau că ar fi posibil să ajung până la Orăștie dar cine știe...Orăștie ? Noroc că motorul ăla nu se accelera de fel și mersul foarte puțin turat a făcut Cățeaua să-și dea ultima suflare pe pod, la ieșirea din autostradă. Gravitația a desăvârșit procesul și plin de mândrie, că na, calculase bine, am refăcut provizia de combustibil.

20160412_101133.jpg

In fine, ca s-o scurtam o sa pun poza de final si concluziile.

 

 

ptf.jpg

De bagat la cap : Am facut ambreiajul praf pe munte din cauza scaderii nivelului de ulei. Am considerat ca schimbarea filtrului si a a uleiului rezolva.

Nu m-am intrebat nici macar in somn ce e mazga aia din ulei, era praf de ferodou.

Am plecat la un un drum de 4000 de kilometri senin, fara grija si apasare. N-a fost suficient.

Nu faceti ca mine ! :)

 

 

Link to post
Share on other sites
  • 2 weeks later...

N-am patit-o,dar e bine de tinut minte.

Faina povestea.

Mai ai sau le tii pentru publicat?  :)

Link to post
Share on other sites

Foarte funny povestirea,desi sunt convins ca n-a fost funny faza in sine.

Chapeau,d-le Grundieg,chapeau.

Link to post
Share on other sites
  • 1 month later...
La 10.12.2019 la 8:24, Muretto Grundieg a spus:

Vine mai pe seară. Conform principiilor ”Munca înnobileză” și ”Munca l-a transformat pe om din maimuță”  trebuie să-mi desăvârșesc procesul de înnobilare din maimuță ! :)

 

Cățeaua urcă doar cu a-ntâia. Cu a doua nu mai vrea. O las în vrerea ei admirând la pas, cariera de var și apoi Peștera Câmpenesca.

Dacă mă lasă pe aici, mă duc să mă călugăresc. Intru în curtea mănăstirii cu țigarea în gură și cu sufletul deschis.

Doi ucenici care lucrau la o schelă îmi atrag atenția că nu e voie. Corect, mă întorc și arunc chiștocul la primul coș de gunoi. E liniște și pace. Parcă aș vrea să rămân aici, oamenii mă îndrumă spre nu știu cine pentru cazare dar...totuși...eu sunt om de lume... nu cred că au și bar pe aici.

 

 

Îmi înalț ruga către ceruri și înapoi la Cărpinet. E indicat să ai protecția cerurilor dacă ai vreo problemă.

Și  problema mea n-a întârziat să apară. Deși știam că trebuie să pun benzină în Simeria nu știu cum m-a lovit insiprația și  m-am trezit pe A1 ...cu prima ieșire doar la Orăștie ! Ce să mai întorc, cu cine să mă cert ?

Calculele indicau că ar fi posibil să ajung până la Orăștie dar cine știe...Orăștie ? Noroc că motorul ăla nu se accelera de fel și mersul foarte puțin turat a făcut Cățeaua să-și dea ultima suflare pe pod, la ieșirea din autostradă. Gravitația a desăvârșit procesul și plin de mândrie, că na, calculase bine, am refăcut provizia de combustibil.

20160412_101133.jpg

In fine, ca s-o scurtam o sa pun poza de final si concluziile.

 

 

ptf.jpg

De bagat la cap : Am facut ambreiajul praf pe munte din cauza scaderii nivelului de ulei. Am considerat ca schimbarea filtrului si a a uleiului rezolva.

Nu m-am intrebat nici macar in somn ce e mazga aia din ulei, era praf de ferodou.

Am plecat la un un drum de 4000 de kilometri senin, fara grija si apasare. N-a fost suficient.

Nu faceti ca mine ! :)

 

 

Muretto,unde te-ai ascuns?

Mai scrie-ne povesti din calatoriile tale. :)

Link to post
Share on other sites
La 05.12.2019 la 22:37, Muretto Grundieg a spus:

La mine a fost dragoste la prima vedere. Văzut, plăcut, luat, cu o probă de circa 200 de metri. Habar n-aveam că există modelul ăsta.

L-am îndesat într-un portbagaj de Skoda și l-am adus acasă. După vreo cîteva sute de kilometri mi-am dat seama că o parte din cei 12 cai sunt morți.

Însă nu mi-am bătut capul, eu nu merg tare, eu merg cu stil...

După câteva ture mai lungi m-am prins că consumă ulei. Ca un Kamaz...Nu mai știu acum cât dar era peste 1 litru la mie...

Din cauza asta am ars două ambreiaje.

Plecat din curte cu plinurile făcute ca să constat după 300 de km că nu mai am ulei.

Buun, am zis, e timpul să fac motorul!

Piston majorat, cilindru alezat, segmenți, garnituri, supape, meniu complet.

După asta n-a mai consumat picătură de ulei. Eram foarte încântat.

Totuși nu dorea să treacă de 80 km/h deși totul părea perfect...

Am aflat apoi - trăiască prietenii - că e un model de Germania, deci limitat.

Existau vreo două metode de delimitare, una mai scumpă decât alta, implicând schimbare de CDI (câteva sute de euro) sau introducerea pe aprindere a unui misterios ”black box” care costa doar 280 euro.

Am aflat deci că șmecheria constructorului fusese să introducă în circuit un releu Reed în vitezometru. Dacă îl scoteam pe ăsta mergea doar prost și foarte prost.

Așa că am scos cablul de la vitezometru și l-am băgat în mandrina unei bormașini  cu turație redusă, cu acumulatori, pe care am fixat-o cu niște curele.

Circuitul electric era complet, nedecuplat, releul își făcea treaba și mobra a zvâcnit spre 95 km/h pînă când în euforia mea am depășit inclusiv un echipaj de poliție. În localitate, Pipera spre Școala Americană.

Mi-au atras atenția și am luat-o cuminte înapoi, dar pe drum acumulatorii s-au descăcat și n-am mai putut repeta probele pentru că ajuns acasă am constatat că am pierdut miezul din cablul de kilometraj. Nu mă știu cum. Am comandat altul.

Ghinionul unora norocul altora. Un francez și-a mototolit utilajul și epava a fost scoasă la vânzare. Am comandat CDI-ul din Franța și am obținut o capră zveltă cu un motor dezlănțuit care s-a dus până la amețitoarea viteză de 106 km/h.

Recunosc, cu luminile stinse (sunt totuși niște wați care contează, nu ?) și întins pe șa. Mai mult de atât am prins doar la vale și cu vânt din spate.

Nevând viteza la dispoziție nu îți rămâne decât stilul...

Dacă nu te grăbești, te duce unde vrei. Ușoară ca o bicicletă, foarte manevrabilă, consumă acceptabil de puțin și dacă îi schimbi rezervorul ca mine, poți să ajungi de la București la Oradea cu un plin.

Testul suprem al mobrei a fost grefarea unui motor de-al unei surori mai mari și anume Yamaha XT250.

Normal, fără ciopârțit cadrul, tăiat sau sudat. Schimbare deci, reversibilă.

Asta a fost la ambiție, că din câte am citit eu n-a reușit nimeni să bage altceva în locul ăla decât motorul de TW225 (care nu se comercializează decât în Japonia)

Și asta din cauza offsetului roții din spate (foarte lată) care implică un rulment suplimentar pe axul pinionului motor.

Prin urmare, orice modificare făcută era legată de înlocuirea cilindrului, a pistonului, chiulasei și într-una din variante a întregului ambielaj.

Eu am reușit să înghesui motorul de XT250 în cadrul original cu prețul unor adaptări inspirate, constînd în modificarea suporților de prindere ai motorului,

modificarea tubulaturii de evacuare, modificarea amplasamentului basculei, a amortizorului spate, modificarea frânei, a cablului de accelerație, a rezervorului și a șeii.

Suplimentar, am mutat spre interior pinionul roții spate cu 50 de mm și am scos în afară spre exterior pinionul motor cu 7 mm.

La un moment dat au existat niște idei de vânzare, chiar m-au căutat vreo doi băieți de prin București.

Dar după ce nu a vrut s-o cumpere nimeni cu 500 euro m-am enervat și am vândut-o cu 250 de euro.

 

În poză varianta ”adventure” pentru touring, undeva prin Talinn, Estonia.

 

 

 

 

20180718_151412.jpg

Pfoi, daca stiam o luam. Cand ai vandut-o?

Link to post
Share on other sites
Acum 28 minute, Unreal2 a spus:

Pfoi, daca stiam o luam. Cand ai vandut-o?

De ce nu-ti cumperi un Suzuki RV 125 Van Van?

UIta-te aici: 

 

Link to post
Share on other sites
Acum 13 minute, Christian 1 a spus:

De ce nu-ti cumperi un Suzuki RV 125 Van Van?

UIta-te aici: 

 

 

Am vazut in Spania in urma cu vreo 4 -5 ani un TW 125 si m-am indragostit de model. Am ratat anul trecut sa cumpar unul in Italia la un pret foarte bun (a ajuns prietenul meu la vanzator cu intarziere de jumatate de ora si a apucat celalalt vizitator sa o cumpere). 

Link to post
Share on other sites

Le-am avut pe amandoua,dar Suzi avand 6 viteze,e un pic diferit.Ca ciclistica,sunt 95% la fel.

Daca ar fi sa aleg,ar fi Suzuki,caci d-asta il am acum.

Daca ai ocazia sa incerci un Van Van,fa-o sa vezi diferenta.Esti din Bucuresti,vezi ca este una la vanzare pe OLX.

Link to post
Share on other sites

Pare ok,dar un pic cam multi km.Fiind motoare de cilindree mica ,au tendinta sa manance un pic de ulei.

Eu as cauta una cu km mai putini,pana in 30.000.

Spor la cumparat sa ai. :)

Cea de pe subito,are acte de 125,dar e cu cilindru de 196 cc,adica de TW200.

Link to post
Share on other sites
Acum 6 ore, Christian 1 a spus:

Pare ok,dar un pic cam multi km.Fiind motoare de cilindree mica ,au tendinta sa manance un pic de ulei.

Eu as cauta una cu km mai putini,pana in 30.000.

Spor la cumparat sa ai. :)

Cea de pe subito,are acte de 125,dar e cu cilindru de 196 cc,adica de TW200.

 

E mai mult un moft, asa ca nu am un buget foarte mare pentru ea. Asta s-ar incadra. 

O sa aflu maine daca are modificarea trecuta in acte. Daca a modificat doar cilindrul ar trebui sa treaca de rar, nu? Doar nu a fost inlocuit motorul complet. Nu ma pricep deloc la astfel de modificari asa ca-mi dau doar cu presupusul. Din punct de vedere al permisului nu e problema, am A-ul. 

 

Chiar daca nu o sa  fie asta, candva tot imi iau una (preferabil modelul 225 dar sunt extrem de rare in Europa). Si o sa vedeti cum se plimba un urs pe la 130 de kg pe ea. 

Link to post
Share on other sites

Vezi ca vanzatorul scrie in descrierea de sub poze ca e marita cilindreea.

Si eu am cautat un 200 sau 225,dar nu am gasit.Oricum 200-le are doar 16 cp fata de 12 cp cat are 125.Si franele la 200 si 225 sunt pe tambur pe fata,nu pe disc.Doar de acolo recunosti la generatiile astea cilindreea,de la aspectul vizual al motocicletei.

Nu cred sa ai vreo problema cand iti vor face carte de identitate,italienii nu trec seria motorului si culoarea motocicletei in talon,asa ca RAR-ul o sa-ti ia de buna seria motorului care e montat on momentul identificarii.Dar o fi ieftina,km sunt cam multi,repet. :)

 

Acum 10 ore, Muretto Grundieg a spus:

...

 

@Christian 1 N-am disparut dom'le, doar stau ascuns de Corona :)

 

 

 

 

Pai treci pe Ursus,sau vezi tu ce beri or mai fi. :)

Edited by Christian 1
Link to post
Share on other sites

@Christian 1Mai scrie-ne povesti din calatoriile tale. 

 

Musai cu TW ? Ok...să fie atunci.

 

 

175 de secunde la Mizil (a nu se confunda cu 175 de minute la Mizil de Geo Bogza)

 

Am muncit din greu la tracking-ul ăla. De câteva zile, scormoneam pe net dupa locații, coordonate GPS, optimizare traseu și alte detalii de organizare.

A ieșit o listă lungă pe care am admirat-o îndelung, salivând de plăcere.

Focul viu, Trovanții din Ulmet–Bozioru, Lacul Meledic, Lacul Moaciaru, Grunjul de la Mânzălești, Cascada La Jgheab,

Muntele de sare de la Lopătari, Blocurile de calcar de la Bădila, Zidul Uriașilor, Biserica dintr-o Piatră din Năeni, Satul Dacic și Chilia lui Ambrozie.

Cel puțin, ca muzicalitate, mie mi se părea frumos și exotic.

Am dat să-mi printez roadele muncii dar …surpriză ! Imprimanta, nemaifiind folosită de mult, a refuzat cu îndârjire să printeze ceva.

Fiind și trecute de miezul nopții, am recurs la soluția clasică a tuturor scribilor din negura istoriei : scrisul de mână.

Am umplut frumos un A4 (vorbim aici de o hârtie nu de un Audi din nu știu ce serie) am verificat încărcarea boosterului, cardul fotografic și bateriile, asigurarea și ITP-ul și, obosit de atâtea verificări am mers la nani.

 

Cum s-a luminat de ziuă, deci pe la 6 și-un pic, am verificat tehnic capra roșie,

verificarea constând în reglarea oglinzilor și ștergerea de praf a șeii și rezervorului,

mi-am aruncat calabalacul în top case și-am dat să-l închid. De închis s-a închis săracul dar nu mai voia să se deschidă !

Pe inelul meu cu chei îmi rămăsese doar capul cheii de la încuietoare și cum nu mai găseam nici dublura a trebuit să forțez clapa și s-o rup.

Bun, măcar acum se deschidea. Pentru închidere și asigurare am folosit o sârmă rotită estetic de două ori, ca să nu se bage de seamă din spate.

Toate mizeriile astea mi-au mai mâncat din timp așa că abia pe la 6.30 reușeam să ies pe poartă.

Am orientat cârma către prima benzinărie MOL și de acolo către Urziceni. Era a doua zi de Paști.

 

Lumea probabil că fusese la luat lumină că prea nu era nimeni pe drum.

Până la Urziceni am numărat vreo zece mașini. Aveam pilotul automat cuplat, traficul nu ridica probleme, mintea deci îmi funcționa la capacitatea maximă a celor câțiva neuroni răzleți.

Undeva, în departare, se prefigura enigmaticul oraș Mizil. În mintea mea era acel oraș de referință, în care nu se întâmpla nimic.

Îmi aduceam aminte de Geo Bogza și al lui reportaj celebru de 175 de minute. Așa cum spunea și el, așa am gandit și eu, anume că vizitarea Mizilului poate deveni o dată istorică în viața mea.

 

Pe scurt, virez stânga, ies din E85, drum european și o iau spre Amaru pe drumul - ce vine după Europa ? Național ?

Nu părea drum național. Ce vine după ? Județean ? Comunal ? Mă rog, să zicem că era marcat ca 102H.

Capra se hâțâna în amortizoare de ziceai că-i în călduri. Da' nici eu n-o lăsam, că mândru-i era cârmaciul !

La un moment dat, cineva mă bate pe spate. Sincer, mi-a cam sărit casca de pe cap, că știam că nu luasem pasager și de pe margine n-avea cine, că mergeam cu vreo 60 km/h ...

Și nici în moroi nu cred...

 

În fine, trece secunda de stupefacție, opresc pe dreapta, moment în care realizez că mă bătea în spate capacul de la top-case.

Acum era larg rânjit. Chestiile mai grele rămăseseră la fund dar cele mai ușoare păreau a-și fi luat zborul.

La prima vedere, îmi lipseau harta și muncita A4 cu adnotări prețioase. Mai lipsea și pachetul cu mâncare.

Și o sticlă de plastic goală în care aveam de gând să-mi fac o rezervă de benzină. Mă uit în spate...nimic. Cine știe de când au început să sară ?

 

Eu de întors nu mă întorc, că atrage ghinionul. Pornesc încetișor, cu ochii pe jos, după un capăt de sârmă mai zdravănă și încercând să-mi aduc aminte pe unde ar fi trebuit să ajung.

Măcar numele, că de coordonate nici nu putea fi vorba. Parcă Năeni venea după Mizil...?

 

Opresc târâș în dreptul unei prăvălii din Mizil, că femeia care se învârtea prin fața ușii s-a întors speriată.

Văzusem o sârmă pe jos, prin praf, la marginea șanțului șoselei.

Cumva ca și domnul Higgins, am recuperat-o, am îndreptat-o și i-am dat o nouă viață.

Trăiește și acum în București, într-o capitală a Uniunii Europene, înfășurată pe un top case de pe o motocicletă japoneză.

 

 

 

 

 

01.png

Am stat în Mizil fix 2,9 minute adică doar atât cât să leg sârma, 175 de secunde.

În față îmi apar promițătoare table maronii, indicatoarele de atracții, care va să zică...

Terme Romane ? Castru Roman ? Unde, bre ?

Îngropate în ani de uitare, îmi trezesc amintiri că prin zonă s-a descoperit celebrul tezaur, de la Pietroasele, kilograme și kilograme de aur...

Urmez conștiincios tăblițele bombastice.

După deformarea realității produsă de vizitele prin Occident sau aiurea a altor atracții turistice, mă așteptam să găsesc ceva care chiar aduce a ceea ce scria pe tablă.

România nu încetează însă în a surprinde.

Dacă, să zicem, în Franța, ai fi descoperit vestigii romane, lângă locul unei comori din aur, la vremea aceea cea mai mare din lume, într-o zonă prin excelență viticolă, cred că se restaura totul, se făcea și un muzeu, se construia un restaurant în stil roman cu degustare de vinuri iar lângă el, se mai trântea și un hotel pentru cei obosiți de-atâta vin...

 

La noi, nu! Thermele romane sunt practic niște pietre în casa unui sătean.

Al cărui gard seamănă izbitor cu zidurile thermelor. Acum, zic și eu, ori romanii i-au făcut zidul casei, ori săteanul a scos pietre din zidul thermelor ...

Plec mai departe ușor dezamăgit. Biserica din Năeni însă arata bine și îmi induce o stare de bine. Vestigiile istorice din zonă și Crucea ANAF-ului, pardon, Manafului îmi redau buna dispoziție.

Ajung în Buzău și intru într-un OMV pentru alimentare și cafea.

Un tip cere voie să se așeze la masa mea. Vreme de două țigări și o cafea îmi face capul mare despre el, fiu-său și pasiunea lui pentru motoare.

Ne despărțim prieteni și mă îndrept către Mânzălești, după ce-mi aduc eu aminte. Lumea a început să facă ochi și mișună, finii la nași, cumetrii la cumetri, norele la soacre, așa e prin satele astea.

 

Nimeni n-are nici o treabă, nimeni nu se grăbește, or fi și mahmuri, mai știi ? Mă enervez un pic și îi depășesc pe toți, îi las în urmă cu toate problemele lor.

Pe dreapta îmi apare după un timp Grunjul. Îi dau târcolae, îl fixez în poză pentru eternitate și intru în vorbă cu doi săteni care traversau o punte suspendată.

Îmi explică faptul că nu e din sare, așa cum pare și cum credeam eu ci e un martor de eroziune diferențială hidraulică și eoliană, format din tufuri dacitice

de culoare alb-cenușiu-gălbui de vârstă badeniană, tot ansamblul fiind prins între strate de marne cineritice și gresii cu poziție aproape verticală

și aspect de micropediment. Este originar din capătul sudic al unei mici și înguste fâșii estice cu tufuri, din anticlinalul Lopătari.

 

 

02.png

Bine, ei n-au zis chiar așa dar așa am înțeles eu.

Le mulțumesc și plec mai departe. Un panou cu o reclamă la pensiunea Meledic îmi atrage atenția, numele îmi sună cunoscut și îi atașez lacul ca și punct de reper.

Trec pe lângă niște munți de sare dar nu mă mai risc la a-mi imagina din ce sunt făcuți, știu că e multă sare în zonă, există și o peștera lungă de kilometri iar lacul Meledic însuși e o ciudățenie a naturii fiind un lac de apă dulce pe un masiv de sare....

Starea de bine mi se deteriorează progresiv. Depășesc trei mașini care se târâie încetișor pe deal.

Toate cu numere de Buzău. Dacă erau, de exemplu, cu numere de Tulcea, le-aș fi bănuit de turism.

Par niște care de luptă pline cu combatanți, înarmați cu țepușe, toporiști, furculițe și grătare.

Bănuiala mi se transformă în certitudine atunci când sunt eu depășit la rândul meu de un fel de Hyundai SantaFe și umplut de praf.

Acum, dacă am ajuns pînă aici, măcar să arunc un ochi, ca să nu mor prost.

 

 

03.png

Zona lacului Meledic e frumoasă în sine, ea pentru ea, ca natură.

Dar cohortele de grataragii împrăștiate printre carele lor de luptă din care răsuna melodii ritmate mă fac să-mi iau repede tălpășița.

Ciudat, se spunea că e o zonă foarte liniștită. Poate, dar nu de Paști...

Îmi continui urcușul către Terca. Asfaltul devine treptat doar o amintire, drumul devine din prost foarte prost.

Unii l-ar cataloga drept horror. Probabil că pentru o Skodă joasă așa ar fi însă pentru o Yamaha înaltă și zveltă se găsesc totdeuna 20 de centimetri pe unde să se strecoare.

Bine, exagerez, uneori nici Yamaha nu-i găseste însă se face că nu observă.

Drumul excelează prin lipsa totală a indicatoarelor . Dacă ai noroc găsești vre-unul la răspântiile mai mari.

Pe aici nu prea vin turiști iar localnicii deja știu drumurile. Cine nu știe întreaba, de ce să cheltui atunci bani pe indicatoare ?

 

 

04.png

Ajung într-un fel de parcare "aglomerată". Drumul e pe langă o apă și pe partea cealaltă pe lângă un gard sunt înșirate vreo 3-4 mașini.

Pentru acest loc, asta se numește aglomerație.

Intru în vorbă cu o puștancă de vreo 18-20 ani care pare cam autistă. Trebuie să repet de două ori fiecare întrebare iar atunci când primesc răspunsul, nu înțeleg nimic.

Eu zic “bună ziua” și întreb care e drumul spre Focul viu. De două ori. Îmi răspunde că ea așteaptă o fată. O fi fost însărcinată ?

 

O întreb care din poteci trebuie urmată, stânga sau dreapta ? Îmi arată în stânga.

“Dar aia din dreapta unde duce ?”, continui eu. Ridică din umeri și zice că tot acolo.

“La Focul Viu ?” , insist eu . “Da, la Mănăstire”, zice ea.

Din fericire, apare un grup hotărât, de 4 copii și doi adulți, cu rucsaci și toate cele și-mi spun că dacă vreau pot să vin cu ei.

 

Mă alătur cu plăcere și aflu de la unul dintre bărbați că, practic, toate potecile duc spre Focul viu,

unele sunt mai ocolite, altele trec prin curțile sau pământurile oamenilor și există da, și o mănăstire prin zonă, dacă vreau putem ajunge acolo într-oră.

Inițial aș fi răspuns da, dar după ce ne-am intersectat cu o femeie care cobora gâfâind și

ne-a zis că e drumul foarte greu spre mănăstire și că ea s-a întors pentru i s-a făcut rău, am declinat și eu invitația și m-am mulțumit doar cu Focul.

Cam micuț pentru gustul meu, mă așteptam la Flăcările Iadului, dar avand în vedre că acestea sunt gratuite le-am acceptat ca pe un dar.

Întoarcerea am făcut-o singur, grupul continuându-și drumul undeva, în neștire.

 

Am reluat și eu calea de întoarcere, spectaculoasă, constând în succesiuni de coborâri și urcușuri,

curbe, de toate felurile până m-am plictisit în așa fel încât la prima răspântie care mi-a apărut în față, am oprit.

 

05.png

Am aprins o țigară și am plecat spre dreapta, fără cască, fără mănuși, cu chiștocul fumegând în colțul gurii.

Merg pe un drum de pământ. Cotesc când la stânga, când la dreapta după inspirație. Urmez două curbe în ac de păr.

Pe margine e un scuter pus pe cric. Cât vezi cu ochii în jur nu e nimeni. Oi fi la camera ascunsă ? Nu pun botul. Ridic din umeri și continui.

Drumul urcă pieptiș. Din loc în loc sunt petice de zăpadă. Merg destul de neatent și din cauza asta atunci când vreau să ocoloesc un bolovan, derapez și intru în nămolul acoperit de zăpadă.

 

Ca să nu cad pun un picior jos. Se scufundă instant vreo 15 cm. Nu mai pot să-l scot, nămolul e atât de clisos și lipicios încât mie-teamă să nu-mi rămână bocancul acolo.

Descalec complet. Spre surprinderea mea mobra nu cade, stă înfiptă și ea cu roata din față în nămol.

Mă extrag cu dificultate din capcană și apuc de roata din spate care stătea pe un sol ceva mai zdravăn.

Icnind și înjurând, reușesc să extrag capra din strânsoarea nămolului și a zăpezii. Curăț cât pot noroiul și mă îndrept spre ceea ce pare a fi continuarea drumului.

Nu știu unde mă aflu dar voi afla în scurt timp unde sunt. Îmi întind pe jos sistemul de navigație, adica GPS și telefon cu cele mai grozave și detaliate hărți plătite.

 

 

06.png

GPS-ul are bateria terminată însă pentru aceasta situație există booster-ul.

Cuplez mufele și...în loc să înceapă să se alimenteze, aparatul intră în regim de mediu de stocare. Nu se poate !

Refac de 2 - 3 ori chestia asta până mă plictisesc. Nu merge. Mai rămâne telefonul cu super-harta.

Aplicația funcționează, îmi arată cu o săgetuță unde sunt, undeva între Plaiu Nucului și Fața Malului. Super !

Încerc acum să mă mișc ca să îmi dau seama încotro merg. Mă îndepărtez 5-600 de metri și săgeata nu se schimbă....

 

 

07.png

Mă întorc relativ nervos și o iau în sens invers. Săgeata pare bine fixată în ecran.

Ceva nu e în regulă dar am obosit și nu am chef de șaradele tehnologiei. Pornesc aiurea tot înainte.

După un deal văd niște oițe și un băietan pe lângă ele. Mă apropii cu viteză redusă, privit cu interes de ciobănaș si de zeci de ochi candizi de oi.

 

“Bună ziua !”

“Bună ziua.”

“Spune-mi și mie, te rog, unde duce drumul ăsta ?”

“Nicăieri, se înfundă mai sus...”

“Unde suntem acum ?”

“La Fața Malului, da' unde vreți să ajungeți?”

La București .

“......”

“Ce localitate mai mare e pe aici?”

“Păi, Fața Malului ,Plaiu Nucului...”

“Mai zi!”

“Păi...Furtunești”

“.....??”


“Brăești, Furtunești ...”

“....??”

…”Gura Teghii..”

“Hopa ! De asta am auzit ! Încotro o iau ?”

“Înapoi până la troiță și apoi la stânga.”

 

Întorc și dau să plec și băietanul, probabil era băiatul lui Ghiță Ciobanul și avea tabletă, îmi urează „Asfalt uscat !!”

Am început să râd de unul singur, ca prostul.

 

Nu știu cum, dar am reușit să mă înscriu apoi pe traiectoria corectă. Au mai apărut răspântii însă nu m-am lăsat păcălit.

Mă uitam atent la urme ca să-mi dau seama care sunt mai bătătorite și mai umblate.

Studiam urmele de cauciucuri mai ceva ca un indian urmele de animale. Doar le studiam pentru că nu puteam să trag nici o concluzie.

La prima vedere, urmele late și adînci de TAF ar duce spre exploatări forestiere. Cele mai înguste și mai puțin adânci, ar fi de turisme care merg spre localități.

După un timp mi-am dat seama că ar putea fi și invers așa că m-am lăsat păgubaș.

Am lăsat doar instinctul meu de fost cercetaș în armata română să-și spună cuvântul.

 

Chestia asta a funcționat până în momentul în care am ajuns la o răspântie unde, în mod evident, ambele direcții erau la fel de folosite.

Cum n-aveam nici cea mai vagă idee unde duc fiecare, m-am oprit să aprind pipa și să aștept să mă lumineze careva.

Nu de alta, dar benzina era pe sponci, tocmai trecusem pe rezervă și ultima mea dorință era să-mi împing capra pe coclauri.

 

 

08.png

Drumul era foarte aglomerat, trecuse doar o mașină din sens invers, al cărui șofer se speriase și el când ne-am trezit unul în fața altuia după o curbă ușoară.

Asta se întâmplase cu vreo oră în urmă. Puteam deci presupune că statistic, peste o altă oră urma să se întoarcă sau, mai știi ?

Oricum, era de preferat să aștept decât să greșesc drumul și să fac pană de benzină...Ehei, dacă aș fi avut sticla aia de rezervă...

Am mai fumat vreo trei țigări, m-am mai jucat cu aparatura care îmi era inutilă și...victorie !

După vreo 20 de minute a apărut hurducându-se, o Dacie albă, papuc, condusă de o femeie.

Chiar n-aș fi vrut să mă umilesc în fața unei femei și să par prost... însă, se pare, că nu eram foarte departe de ceea ce n-aș fi vrut să fiu.

 

Mi-am călcat peste mândrie și am făcut semn cu mâna. După aia mi-am dat seama că puteam să rămân demn pentru că femeia ar fi oprit oricum.

Dar dacă o femeie singură în pădure se speria de Călărețul Apocalipsei și nu oprea ?

Cert e că femeia s-a oprit, nu părea câtuși de puțin speriată, iar la cât era de voinică cred că mi-ar fi urcat și mobra în furgonetă și m-ar fi luat la bătaie...

În orice caz s-a amuzat un pic și mi-a explicat cu lux de amănunte pe unde s-o iau.

După ce a plecat și a mai făcut vreo doi metri s-a oprit din nou și mi-a dat un pont, ca să scurtez cu nu știu câți kilometri să o iau nu știu pe unde. Apoi a plecat.

 

Mi-am urmat și eu calea întortocheată. Dar cât de întortochetă ! Cred că nu am găsit măcar un singur kilometru de linie dreaptă !

 

 

09.png

Din nou răspântie...oprire...țigară...am uitat tot ce mi-a zis călăuza. Mai bine nu mă încurca cu șiretlicurile ei...

Nu trecea nimeni, așa că am riscat, am ținut dreapta și...victorie ! Am ieșit la asfalt, glorios !

Cu ultimii vapori de benzină din rezervor și cu ajutorul Forței (gravitaționale, desigur) am intrat într-o benzinărie cam amărâtă, totuși benzinărie !

Gălbuiul lichid a gâlgâit trist în rezervorul meu. Urma să se transforme în fum și cred că era nefericit că vede pentru ultima oară lumina soarelui. Nefericirea lui însă era fericirea mea.

 

Mi-am continuat voiajul de-a lungul apei, peste care lungi pasarele făceau legătura cu malul celălalt.

Bâsca Rozilei, Păltiniș...Nehoiu...asfaltul devine tot mai bun și, o dată cu el, turme întregi de automobile care se întorc din mini-vacanță.

 

 

10.png

Aproape nimeni nu respectă limitele de viteză, cel puțin, în afara localităților este un adevărat circuit de curse neoficial.

Nu mai pot merge pe pilot automat, trec în modul manual și asta devine destul de obositor.

Intrarea în București se face în șiruri lungi care se târăsc între semafoare.

Mă strecor către casă și în curte îmi verific kilometrajul. 444 de kilometri față de 300 planificați. Nu știu de unde vine diferența dar nu-mi mai bat capul.

O sticlă de vin e cel mai bun răspuns la astfel de întrebări. :)

 

 

(Actiunea se petrece prin 2009, e posibil ca unele informatii sa nu mai fie valabile, gen starea drumurilor)

Link to post
Share on other sites

Diferenta de km e de la mersul in zig-zag. Glumesc. :)

Foarte fain stilul.Chiar nu te apuci sa le publici?

Edited by Christian 1
Link to post
Share on other sites

Pacat,io ca necunoscator,i-as fi cumparat volumele.

Link to post
Share on other sites

Christian, eu mă întrebam de ce scriu ?  Și pe urmă mi-am adus aminte...aveam la un moment dat o grămadă de poze fără povești și o altă grămadă de povești fără poze.

Oricum, nu e vina mea că pe vremea tinereții telefoanele nu făceau poze.  De fapt, nici nu existau telefoane mobile. Iar primul meu aparat foto era cu negativ de 9 x 12 cm parcă...ieșeau șase poze cu un film.  Pozitivele le făceam prin contact, ce vremuri...trecerea la Smena 8 a fost un salt uriaș: 36 de poze pe negativ de 24 x 36 mm.  Puteai să faci 20 ture fără o singură poză.

Asta te obliga să compenezi prin vorbe ceea ce nu puteai reține în poze.

Unii spun că o poză face cât o mie de cuvinte dar eu cred că poți țese o mie de cuvinte în jurul poze. Depinde de fiecare om în parte. Din fericire, nu suntem toți la fel și asta face lumea să nu fie monotonă.

Sunt convins că există oameni care au trecut prin întâmplări mult mai interesante dar din varii motive le țin pentru ei, asta e. Pe mine m-au urnit din lene acum mulți ani în urmă niște fete (Hello Alexa, hello Ina !) și probabil că au trezit Balzacul din mine și implicit, comedia. Glumesc acum, aveam deja la sertar literatură „neagră” dar erau schițe, nuvele, piese de teatru naive și niște proiecte de romane neterminate. Unele s-au păstrat iar altele s-au pierdut ( au fost manuscrise împrumutate și nereturnate) spre binele umanității.

 

 

Edited by Muretto Grundieg
Link to post
Share on other sites
  • 2 weeks later...

In cautarea unui mijloc de transport/distractie/intretinere usoara am ajuns si eu la un TW. Cum in fisa postului trebuia sa fie si un kickstarter a rezultat un TW200 mai vechi de 2000. 

Momentan nu am nici un km experienta pe dansul, doar revizie si reglaje (supape, lant, frane).

20200222_113644.jpg

20200222_113653.jpg

20200222_113735.jpg

20200222_144621.jpg

Link to post
Share on other sites

Salut si bine ai venit aici!

Sa gasesti un TW-u de 200,e o treaba serioasa!Mare noroc ai avut!

Este inmatriculat(inmatriculabil)?Cat ai dat pe el?

Dupa combinatia de culori,cred ca e fabricat intre '95-'98.

Link to post
Share on other sites
Acum 1 oră, Christian 1 a spus:

Salut si bine ai venit aici!

Sa gasesti un TW-u de 200,e o treaba serioasa!Mare noroc ai avut!

Este inmatriculat(inmatriculabil)?Cat ai dat pe el?

Dupa combinatia de culori,cred ca e fabricat intre '95-'98.

Salut. Chiar noroc chior nu este, sunt cam 2-3 exemplare la vanzare permanent pe Subito.it. 

Evident este inmatriculabil.... acum sunt la nr provizorii.

A avut 1 proprietar de noua, proprietar fabricat in 1945, care folosea utilajul la cules de ciuperci. Am incercat sa gasesc babuta care merge la biserica... dar ma multumesc cu mosul care culege ciuperci.

An motoreta 1996 pret 1900+550+ inmatriculare... cam 2600eur.

De achizitie si transport s-a ocupat Fam. Biris.

Aveam de ales intre Van Van 125 si Crypton 115... nu am avut chimie cu nici una, desi erau noi sau mai noi si deja aici in București. 

 

Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +20 000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +17000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Create New...