Lunetistul își așează trepiedul. Se uita la el, il trage foarte atent cu exact 1 mm mai la stânga. Cu multă atenție așează arma în suport. Are un fir de praf pe patul puștii. Îl înlătură cu dexteritatea unui tăietor de diamante - arma lucește și e reglată cu precizia adecvată elevării clădirii pe care se află. Scoate luneta, se uita atent să nu aibe vreo deviație, imperfecțiune sau vreo urmă pe lentile, apoi o conectează și pe aceasta cu precizia unui chirurg aflat în operație pe creier. Începe să se calibreze ținând cont de viteza vântului. Sună telefonul. Fără să își miște bărbia de pe patul puștii, cu mișcări foarte fine, răspunde foarte calm:
- Da, iubito.
- Iubitule, a venit mama.
- Văd.