Sari la conținut

adrianm

Super Membru
  • Număr conținut

    2.400
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de adrianm

  1. 1. Comandă de 12 eur din ianuarie 2021 la care am deschis dispută prin martie a fost rambursată zilele astea 2. Începînd cu 1 iulie aliexpress opreşte la sursă tva (20% în cazul meu)
  2. Aş renunţa oricînd la "binefacerile tehnologiei" pentru a avea din nou căldura relaţiilor interumane de altădată. J Baudrillard spune (în "La société de consommation" publicată în 1970) că principala trăsătură a modernităţii tîrzii este aceea că sîntem înconjuraţi de obiecte, petrecem mai mult timp cu ele decît cu oamenii şi eforturile noastre intelectuale vizează utilizarea şi întreţinerea obiectelor mai mult decât tovărăşia şi prietenia cu oamenii. Mai mult decît atît, obiectele se succed unele altora, în timp ce în societăţile tradiţionale cele mai multe ne supravieţuiau. Omniprezente şi perisabile, obiectele lumii moderne alcătuiesc un imens ecran afectiv, intelectual şi spiritual, o barieră care ne împiedică să ne bucurăm unii de alţii, să înţelegem ideile corecte şi să ne îndumnezeim. Probabil că primul pas în marea evadare este eliberarea interioară de tirania lucrurilor.
  3. Mersi. Nu e nouă, e Hornetă PC41 din 2007. În Franţa ştiu cum merge treaba (acum cesiunea se face cu totul pe situl ANTS, se trimite poză după CG iar formularul CERFA iese automat) dar la contractul ăla mă gîndeam cum sună între eu şi mine . În Franţa o să circul, dar poţi circula cu nr străine dacă eşti rezident în afara Franţei cel puţin 8 luni pe an (în teorie). În practică nu te întreabă nimeni şi în plus nu există amendă, cel mult îţi zice vreun ofticos s-o înscrii şi rămîne cu zisul. Cu cealaltă Hornetă am mers cinci ani în Franţa cu nr româneşti. Mulţumesc frumos
  4. Exact aia spun, mai durează încă puţin şi o să vă uitaţi la rafturile goale ca pe vremea lui ceaşkă atunci cînd o dacie era 80mii iar un apart cu 3 decomandat 95mii (cu şpaga aferentă ambele ) Eşti ca de obicei de partea greşită a mwii În Africa se bucură de orice, maşinile ajung greu (mai greu decît la noi înainte de 2007), îmbuibaţii ca tine autosuficienţi nu au ajuns încă acolo să le explice că nu se poate, ăia fac o maşină din trei cazane. Regurgitezi clişee văzute la teve fără să ai idee cum arată Africa
  5. E simpatic creampie cum mă citeşte el în secret, sînt înduioşat, cred că o să-l readuc de la ignored cu riscul de a mă enerva din nou. Eu am destul timp dar nu mă simt dator să îndrept elucubraţiile unora, las timpul să se ocupe de ei. La rîndul meu, pînă să ajung la 53 de ani am fost probabil fraier de multe ori şi oi fi enervat pe mulţi. În plus, consider că viaţa după 40 este impostură. Omul are ce are de zis lumii pînă în 30 iar după 40 încolo începe deja să coboare spre anii maimuţei (dovadă, mi-am luat mobră la 40). Greşelile infatuate de la 20 fac mai mult decît experienţa de la 50. Poate ar trebui să-i las, mersu' pe jos face picioru' frumos, doar zic à+
  6. @Christian 1 În cazul tău pare evident mobra. Pe pantele alea ar merge şi o bicicletă electrică gen Bosch performance 500w. Depinde de trafic Am încercat acu cîţiva ani deja, de la Floreşti cu bicla pînă în Cluj - nu merge, prea riscant. Aici am 10km pînă la muncă şi niciodată nu e aglomerat (ies din Lyon cînd ăia intră şi invers) dar e o porţiune de 2km unde nu prea e loc şi risc să fiu luat pe capotă. Lipsesc pistele de biclă şi aici
  7. În ultima vreme am schimbat multe maşini, de pe la 1995 pînă la zi. E interesant cum ele ne-au urmărit ca nişte animale de companie fidele, şi-au schimbat alura în funcţie de dorinţele, ritmul, distanţele, spaţiul alocat, necesităţile, toanele sau beşinile noastre din cap. Un extraterestru va putea ghici toată însăilarea comunităţii noastre doar studiind maşina unei epoci. De la liniile estetice, putere, raport, cuplu faţă de raport în cutie, planşa de bord apoi cum piesele au început să vină din spaţii emergente urmare a lăcomiei capitaliste dar şi a prostiei tehnicienilor tot mai incapabili să pună un diagnostic sau să schimbe o piesă. Electrica o să zică şi ea multe despre noi chit că ea nu ne-a fost alături ci ne-a fost impusă scurt ca şi locdaunu, masca, vaxul şi verziciunea gretei thurn. Deşi asta ultima cam începe să ardă la cwr https://www.zerohedge.com/markets/california-begs-more-electricity-shift-renewable-power-leaves-state-reeling Dacă o să vă uitaţi de curiozitate pe imaginile nocturne ale national geographic o să vedeţi capitalismul din California fix în aceeaşi beznă ca dictatura Coreei de Nord.
  8. Da, eşti amuzant foc ce să zic, dacă are vreo legătură că mă bucur de un cazan obosit află că mă bucur de un cazan încă mai obosit, audi a3 din 2001. Luaţi-vă voi electrice şi spuneţi-vă zilnic mantra că trăiţi în capitalism Mai nou mi-au dat maşină de serviciu de la lactate şi nici de audi nu mai pot să mă bucur.
  9. Ce oroare, esenţa tembelismului. Fix aşa au gîndit îmbuibaţii planetei privind la pulimea proastă. Pulimea proastă nu sînt cum s-ar crede, amărîţii planetei, cei care trudesc din greu. Nu tată, pulimea proastă e ăsta de sus care are impresia că l-a prins pe Dumnezeu de picior dacă îşi permite o buleftrică în rate şi mai cere un supliment de mwie să ducă şi la copii Dadada daţi-i multe buleftrice imbecilului că altfel arde California
  10. adrianm

    Conserva supremă

    Eu nu, dimpotrivă. Îmi plac maşinile mai vechi dar cît să nu te doară capul (să aibă încă abs, esp, dtc). Dacă mai poţi face şi mecanică de unul singur şi fără prea mulţi bani e încă bonus. Ecranele kinky cu touch nu mă pasionează decît în măsura în care le fac eu
  11. adrianm

    Conserva supremă

    Seara bună! Mersi! La fel şi ţie! Sau mai degrabă ţie că a mea e maşină cu rol utilitar şi am luat o mai mult pentru că zăcea de pomană nu că aş fi visat mult la ea. Nu visez conserve ci un garaj micuţ de vreo 5 mobre.
  12. adrianm

    Conserva supremă

    Declar o altă conservă, conserva supremă: Audi A3 / 2001 1.6 102 cp benzină (adică bioéthanol ; ) ), destul de bine conservată abia ce i-am făcut ITP aici în Franţa - nicio problemă. Zvîcnoasă şi consum mic (5-6), stă bine pe drum, fiabilă, piese ieftine ( o maşină la care încă poţi schimba bucşi şi pivoţi nu doar braţul în întregime) Bună pînă la 100kmh deci trasee nu foarte lungi (bine, eu am adus-o pe roţi ) -unde eşti? -in Germania, spre Elveţia - aha fără limită de viteză, cu cît mergi? - cu 100kmh -cu cîîîît, n-am înţeles? - vzvzşşşşş n-am reţea : ))
  13. Vă salut respectuos cu farul, am următoarea speţă: aş vrea să-mi înmatriculez Horneta în Ro, ea fiind înmatriculată deja pe numele meu în Franţa (cumpărată în ianuarie 2021). Ar putea pune probleme că nu e o vînzare uzuală cf listei lor de documente ci o transcriere? E doar o chestie de capriciu şi de obişnuinţă nu ca să fac economii, dimpotrivă (în Fr asigurarea e 120euro/an, nu există impozit nici ITP). Mersi
  14. Peste tot găsim abureala că cea mai avantajoasă dintre toate este maşina electrică dar omit să spună şi cine o face mai avantajoasă: ajutoarele guvernamentale. Şi eu care credeam că tehnologia. Fiind schimbare doar de dragul schimbării o să vedeţi că la un moment dat o să ne ia dracu. Cum or să suplinească necesarul de energie electrică? Nicicum, că nici nu au cum iar atunci vor începe de la capătul celălalt: reducerea nevoii de mobilitate prin telemunca, taxe mai mari pe masini, innasprirea codului rutier şi alte şicane la care nu mă duce mintea că nu-s politician. Probabil încă multe episoade de stat pe canapea
  15. Problema este că nu e niciun progres aici ci doar nişte reglări de conturi mafiote în care noi sîntem prinşi la mijloc. Şi că tot e pe ecologie pe d-astea, are cineva nr lu Greta Bioenergeta să ne unim eforturile pentru scăderea încălzirii globale, nu de alta dar vara e lungă şi nu mai am lemne iar rufele putrezesc pe culme.
  16. Am avut mereu SHOEI şi am avut impresia că sînt printre cei mai slabi la grafică. Pînă azi https://www.leboncoin.fr/equipement_moto/2000947141.htm Cască Shoei NXR Corset pt fete
  17. Nu pozează nicicum şi chiar dacă, nu era musai să te bagi tu în seamă, marele estet gheu al macilor. Ai devenit primul băşitor al topicelor de cînd s-a dat la fund iziraidon şi nu-ţi mai face umbră. Şi da, motociclistele sînt cool fără să facă nimic, e o încîntare să vedem o motociclistă pe orice fundal : ))
  18. Tipul e fabulos, e fără egal, iar asta e declaraţia lui de credinţă. Marquez ne spune clar că el nu e p-aciulea pt a termina curse pe 10 ci pt a merge la limită. "A fost în intenţia mea, am forţat de la început pentru că astfel o să dorm bine astăzi, chiar dacă am căzut, mi-am arătat că pot. Ziua testelor de mîine este mai importantă decît cea de azi" Este ceva ce sămînţarii nu pot înţelege. Prin contrast Esp pare o bunicuţă căreia i s-a tăiat maioneza şi nu ştie de la ce https://www.motogp.com/en/videos/2021/06/06/big-problems-with-no-solutions-hrc-hit-rock-bottom/377901
  19. Nu eşti serios tovarăşe, va trebui să-ţi facem autocritica... Una constructivă
  20. S-a votat "împotrivă" dintr-un motiv foarte simplu: cei doi iniţiatori ai proiectului sînt Petrea Gabriel şi Rotaru Alexandru senatori mwepesede. Iar pct de vedere al guvernului prin MAI este semnat de L Bode în care este respinsă propunerea Vedeţi CDEP dacă sînteţi curioşi cine şi cum
  21. Foarte bună acţiune a Honda bravo lor, foarte mişto filmuleţ mersi şi ţie. PS Schimbi vitezele ca un cioban, no offence, mai ales la CBR650R la 1:12 crecă o dor dinţii p-aia : ))
  22. In Franta e mereu actuala https://www.service-public.fr/particuliers/vosdroits/F45 Trebuie doar sa ai permis B de minim 2 ani si sa fi trecut prin niste cursuri de care nimeni nu intreabă. Dacă le arăţi asigurare pt 125cmc de peste 4 ani nici măcar nu mai ai nevoie de cursuri. În România cînd s-a pus problema autorizării ca mai sus, în toţi mocicliştii vieţii s-a umflat grija pt aproapele şi au sărit de cwr că vor muri ăia ca muştele odată ieşiţi pe străzi. Grija pt capra vecinului a înfrînt dar încă puteţi face o petiţie
  23. acum chiar sînt sigur că eşti clona lui iziraider, expertul în băşit topicuri
×
×
  • Creează nouă...