bursyllac

anul ăsta încercăm să planificăm un TET Georgia, dar să vedem dacă și ce iese. nu refuz o tură de-asta. unde să fie? pus la bookmarks. păcat că are opțiune de "avoid unpaved roads" în loc de "more unpaved roads, please. pretty please?"

După video-ul de mai sus am văzut ca au rămas destul de multe peisaje neincluse pe care nu aș fi vrut să le uit, așa că le-am pus grămadă într-un video nou. Poate ajută în partea de documentare în ideea de a vedea cam despre ce e vorba.

Mulțumesc mult pentru răspunsurile detaliate. E de pus la bookmarks linkul la threadul ăsta. să tot fie postări din astea. Și dacă până acum eram impresionat de tură, asta a pus capac: Fantastic ce e acolo. nici nu știu ce să simt: admirație, invidie, inspirație și încurajare... Jos pălăria!

Faine tare tura și pozele și povestea. Felicitări! Cum rezistă DSLR-ul la ture de-astea și cum de reușești să îi bugetezi spațiul în bagaj? și-acum să curgă întrebările: - ce surse de documentare ați folosit? - cât din traseu a fost stabilit de voi și cât de ghid? - este realizabilă genul acesta de tură și fără ghid? în ideea că închiriezi niște motoare și apoi pleci de nebun unde vezi cu ochii. - ce șanse sunt ca în genul acesta de locuri să găsești cazare adhoc? din poveste eu am înțeles că la voi au cam fost programate... - 19 zile toată tura și 12 zile pe motor. E realist să cred că s-ar putea mări raportul de motor vs toată tura sau e limită de logistică? - ne poți povesti și ceva lucruri despre buget? mulțam fain!

mulțam frumos tocmai am constatat că au rămas cam multe peisaje mișto neincluse, așa că e probabil să le lipesc cumva și să le adaug într-un video, să rămână de amintire. da, e de mers acolo și sigur nu o să fie mai complicat decât în India.

după ce am pus de nevoie în mijlocul unei ture Karoo 3 pe spate am jurat să nu mai pun vreodată de bunăvoie seria Karoo pe vreo motocicletă. Prost pe off, prost pe asfalt. Am luat o motocicletă cu Karoo 3 pe față, mai are carne, dar îmi provoacă voblaj pe la 60 km/h. Abia aștept să scap de el, deja am cauciucul de schimb. Tare surprins aș fi să fie Karoo 4 cu mult mai breaz decât Karoo 3.

după doar jumătate de an, ne-am făcut cadou de Crăciun adăgarea la albumul de amintiri și varianta video a turei:

în sfârșit!!! când vedeam că numa' te plimbi și povestea asta nu mai apare, mai că îmi pierdusem speranța. a început bine și cu poze faine! cum facem? așteptăm cuminți să termini povestea și apoi punem întrebările sau le aruncăm din mers? nu de alta, dar le am pregătite de când ai aruncat cu primele poze pe facebook. spor la poveste!

- cum funcționează cu iPhone? - poți avea iPhone-ul conectat la comunicator și la ăsta? - ai avut ocazia să testezi ceva aplicație cu GPX-uri și să vezi dacă merge să facă mirroring pe device-ul ăsta?

mi-e greu tare să cred că o să te mulțumească motorul de T7 după atâția ani de 950. eu am mult mai puțin timp petrecut în șaua 990-ului în comparație cu tine, iar înainte de 990 mi se părea că Dominatorul și VStromul de 650 sunt suficient de puternice, iar acum parcă ar mai merge niște putere și la 990. am vrut să mă împac cu ideea de T7, avem în gașcă, e mișto, dar nu am putut trece peste putere și suspensie.

din ce am văzut, au deja grupul lor la cum îi faci apologia la 950, cred că poți să mai rămâi la el vreo câțiva ani. Nici eu nu sunt convins că o să mă lase inima să dau 990-ul... Mai vedem până la primăvară. Mi-am mai adus aminte de niște chestii la 890: + faruri mișto. zici că-s în Geneza 1: s-a făcut lumină. (și la 990 am un kit Rade Garage, deci nu e chiar rău.) + pot aborda secțiuni tehnice de offroad la viteze sensibil mai mari decât cu 990-ul. + foarte mișto că în comparație cu Yamaha, Honda, KTM 690 <2021 ține minte setările chiar dacă oprești motorul. Dezactivezi ABS-ul, TC-ul, etc și știe să rămână acolo. Nu te trezești că începi o urcare și îți taie tot avântul. - problema cu airboxul: faptul că trebuie să cauți tot felul de soluții aftermarket ca să nu treacă praf de filtrul de aer. - original, rulmenții de jug sunt pe bile, în loc să fie pe role conice. la 2/2 motociclete verificate cu km puțini, deja trebuiau schimbați. una din ele avea doar 4k km. Noroc că se găsesc aftermarket cu role.

Salutare. Din nefericire 990-ul meu are nevoie de niște atenție care i se va acorda pe o durată mai mare de timp și ca să nu stau prea mult pe tușă, am zis să testez un pic apele cu un 890 Adventure R, urmând să mă hotărăsc cu care din ele rămân (asta e scuza , în realitate mă tenta de ceva vreme.) Prin urmare m-am procopsit cu un 2021 890 Adventure R, cu vreo 22k km, căruia i-am mai pus eu vreo 3k. . Cum încă mai activez pe Facebook și nu am văzut niciun grup dedicat modelului pentru români, am creat unul, în speranța că ne-om aduna și om mai împărtăși impresii, sfaturi, ture, etc. Sunteți bineveniți să vă alăturați: https://www.facebook.com/groups/1018426349437048 Și acum câteva impresii: + suspensia și ciclistica sunt fantastice: liber la huligăneală și pe stradă și pe offroad. e mișto tare ca în aceeași zi să merg cu 150 km/h, să mă distrez pe curbe până se activează traction control-ul și apoi să mă plimb pe off la 2000 m altitudine. + fain și cu tehnologie: cruise control, traction control, quickshifter, display cu toate informațiile, tubeless. Cel puțin cât merg, e distracție. Vedem în timp dacă o să regret asta + neașteptat de bine se comportă cu pasager, atât pe stradă cât și pe forestier. + greutatea e distribuită bine de tot. și la mers și la ridicat de pe jos. mai ales că dacă o pui pe jos se sprijină în rezervoare și e mai ușor de ridicat. + pentru cine se uită la așa ceva: consum bun. în același stil de mers, am coborât de la medie de 7% la 5% sau sub. uitasem cum e să pun benzină la peste 300 km. + îmi place că e mai ușoară fața decât la 990 și e mai ușor de controlat, pare că ar fi și mai ușor de săltat roata fața în caz de nevoie. - ergonomia e cam dezamăgitoare. deși am doar 1.75, stau mai înghesuit și la drum lung încep să mă doară genunchii. 990-ul stă muuult mai bine la capitolul acesta. Atât la poziția în șa, cât și la cea în picioare, pe scărițe. - nu știu cât e la mine în cap sau e realitate, dar îmi dă senzația că ar fi mult mai fragilă decât 990. Dacă le-aș avea una lângă alta și puse la punct, parcă aș fi mai tentat să iau 990-ul la o tură în Turcia, Georgia, etc decât să plec cu 890-ul. - chiar dacă în teorie are mai mulți cai putere decât 990-ul meu, se simte că nu e motorul ăla de 1000 V2. Probabil ăsta e cel mai dureros lucru la tranziția de la 990. Modul de livrare al puterii, sunetul - sunt greu de uitat cât de mișto erau la 990 și le duc lipsa. - sunt enervante mofturile ei: ba nu pornește din prima, cutia de viteze mai are câte-un neutru pe ici pe colo pe care nu il aștepți, ba câte-o eroare în bord care dispare după vreun restart. - partea cu tech-pack-ul e cam mizerabilă (deși eu am luat-o cu el activat): R-ul ar fi tare incomplet fără Rally Mode. Fără acces la el, și-ar pierde cel puțin 1 treime din fun. - parbrizul de touring mi se pare o mizerie. crează turbulențe, am dat cu pieptul în el la mersul în picioare când m-am aplecat mai mult și mai e și urât. Sper să fac în curând rost de cel mic, original. Am mai mers câte un pic și cu Tenere 700, cu DesertX și foarte puțin cu un Tuareg. Dacă DesertX-ul avea suspensia de pe 890 R, probabil ar fi fost pachetul ideal pentru cine își permite. Pentru entuziaștii de dat mai sportiv pe stradă și pe offroad, nu prea cred că se poate mai bine decât cu un 890 R care merge mai sus, tură de un weekend cu de toate: offroad, autostradă (130-150 km/h), naționale, etc. Mers alert

din moment ce mi-am scos DR-ul de la vânzare, pot să mi-l laud, nu? (m-am hotărât că dacă tot sunt fan KTM, nu mi-ar strica și varianta de back-up la îndemână) cu tot cu upgrade-uri de suspensie și abia dacă iau pasager pe distanțe foarte scurte când e mai ușor de ajuns decât cu mașina. în schimb pentru mers solo, e una dintre cele mai mișto motociclete old-school după niște upgrade-uri pe ici pe colo. Din punctul meu de vedere, dual-sport și pasager și bagaje nu prea au ce căuta împreună. Pilot + pasager + bagaje ajung să depășească cu mult greutatea unei motociclete dual-sport și ajunge să fie greu de controlat, iar de confort nu poate fi vorba sub nicio formă. Pentru ceva de genul aș recomanda ceva din zona adventure, mai ales dacă zici că nu vrei să mergi hardcore. Cu cât vrei mai mult offroad, cu atât trebuie să tai mai mult de la bagaje și confortul pasagerului, ajungând poate la a tăia prezența pasagerului. Dacă offroad-ul este ceva mai mult decât întâmplător, mi se pare că roata față e musai să fie de 21”. Asta o să scoată din listă Freewind, VStrom, F650 ne-Dakar, etc. Evident o sa scoată din listă tot ce e cu jante turnate. Altă chestie pe care să o iei în considerare: dacă începi partea de offroad cu o motocicletă mare, cu bagaje și / sau pasager, progresul o să fie foarte încet. Spun din experiență, pentru că am început cu un 990 Adventure. După o lună de jucat cu un DR de 200 am făcut chestii cu 990-ul de care nu aș fi îndrăznit să cred că o să le fac. Similar, după 2 ani de DR 650, fac total alte chestii cu 990-ul acum. Pentru zona de adventure (pasager, bagaje, ture de stradă), aș recomanda motocicletele mai grele din lista de sus: Transalp 600 / 650 (garda la sol nu e grozavă la astea), F650 GS Dakar, KLE 500. Cu ceva noroc, poate găsești în buget un Yamaha Tenere 660 Z. Dacă te înțelegi cu banda îngustă de putere în plaja de rpm, ar putea fi o variantă. Dacă te hotărăști pe un dual-sport mai serios: Yamaha XT 600E, Yamaha TT 600 (R/E, RE, nu știu prea bine modelele), Suzuki DR 650 SE (din ”umilul” meu punct de vedere, e singurul model care merită luat în calcul din linia DR). Experiența mea cu Honda Dominator a fost una neplăcută, dar motorul trăgea frumos. La partea asta de dual-sport, nu m-aș bloca pe un singur model. Mai degrabă iei o motocicletă bună din lista asta de modele, decât să alegi una mai vai-de-mama-ei, dar modelul ales.

Prespa e impărțit între Grecia, Albania și Macedonia. Eu l-am vizitat prin decembrie cu ceva ani în urmă pe partea grecească și am luat o plimbare cu barca la preț bun. Se văd mișto munții din jur. Ohrid e în Macedonia. Dacă rezervi tura pentru Albania, merită sa vezi și partea sudică și partea nordică. Bosnia ai văzut-o? Sunt drumuri faine și pe la ei. Nu am văzut-o în lista de mai sus.

mai sunt lacurile Prespa si Ohrid care ar merita bifate.

dacă rămâne Albania, câteva zone faine: SH20 - asfaltat, curbe, canion și serpentine mișto. : https://maps.app.goo.gl/5eVZrBMFN1twgWjR8 SH21 - porțiunea scenică a drumului e deja asfaltată și arată cam așa: (tot ce e în video e deja asfaltat.): https://maps.app.goo.gl/1caEWj5kZcVHY1Nz6 Din ce îmi amintesc, mai e mișto drumul dintre Vlore și Sarande, pe coastă, eventual cu trecere pe la Aquarium Bay (am înțeles că și partea aia ar fi asfaltată acum.) În primele secunde se vede drumul de coastă, și apoi cam cum arată golful ăla.

unele compartimente de baterii sunt mai permisive și poți pune o baterie un pic mai mare. pe lângă dimensiuni, mai trebuie să fii atent la polaritate. să aibă + și - pe aceeași parte ca bateria originală, altfel existând riscul să nu îți ajungă cablurile la borne. unele baterii au + pe stânga, altele pe dreapta.

Salut. Sună a tură mișto. Felicitări. Aș avea eu câteva întrebări: 1. Motocicleta a fost închiriată sau cumpărată? Poți să cumperi o motocicletă acolo și să o ”înmatriculezi” fără a fi rezident? 2. Bănuiesc că în 20k km ai prins câteva revizii pe drum. Cum ai procedat? 3. Ceva incidente care să rămână amintiri de spus la nepoți? 4. Văd relativ puține bagaje prin poze. Ai dormit doar la cazări și folosit ceva laundromats sau ai călătorit în mai multe etape? 5. Dacă cineva de-aici ar vrea să meargă pe-acolo, ce informații ar fi important de știut înainte? Mersi.

Salut. In caz ca ajuta pe cineva, donez Pantaloni moto dama, BUSE, cred ca waterproof si cu mesada detasabila. pe ei scrie masura 24, dar nu stiu pe ce scara. Contact pe PM aici. Locatie: Bucuresti, sectorul 6. prefer predare personala. Orientativ, niste poze facute mai in viteza:

mai tare sa ii multumesti ca nu te-ai intalnit cu atv-uri cu oameni in albastru pe ele. De vreun an-doi, jandarmeria a inceput sa dea amenzi sau avertismente pe Baiului. din ce ma prind, ies in special in zilele de weekend aglomerate, ca sunt sansele mai mari sa prinda pe cineva. Am prieteni care s-au intalnit cu ei si au luat avertisment si mai sunt unii care zic ca daca tii doar drumul mare (nu variantele care urca pe orice varfulet) te lasa in pace. Ideea principala ramane ca e o zona cu risc din punctul asta de vedere.

--------------- De la bolovani am plecat împreună spre primul oraș unde am alimentat, am predat sim-ul turcesc (mai rămăseseră vreo 2 GB de trafic) colegului care pleca spre casă, ne-am mulțumit de tură, ne-am salutat, după care el a luat-o cătinel spre casă, iar noi spre primul magazin care vindea sim-uri de-alea cu net, de care aveam nevoie. În primă fază am mers la un magazin Türk Telekom - foarte amabili și prietenoși, dar când au auzit că noi avem nevoie de net în creierii munților ne-au îndrumat cu toată căldura (toate cele 40 de grade ale lor) către Turkcell. Dacă achiziționarea de sim în vamă a fost destul de simplă și rapidă: ”uite, ăștia-s banii, ăsta-i pașaportul”, aici nu am scăpat fără un interviu de aproape 45 de minute: ”dar când ai intrat în țară? ce zi era? cu ce motocicletă? motocicleta unde e acum? dar pe tatăl tău cum îl cheamă? dar pe mama ta? unde te-ai născut? cum îl cheamă pe unchiul tău?” Le-am dat și eu numele celui mai puțin simpatic unchi, banii, și într-un final m-am procopsit cu un nou set de 15 GB de net. Până am reușit noi să pornim la drum am obosit din nou și s-a instalat un pic plictiseala. Mai aveam două puncte care ne interesau: un pas de 3100 de m altitudine, iar apoi Capadocia. Ne gândeam că dacă ne dăm silința, ajungem până seara în Capadocia. vreo 400 și ceva de km. în vorbele celebre ”not great, not terrible”, ne punem la drum. Primii 200 de km au fost asfalt și peisaj anost - prin urmare nici nu prea apar în fotografiile noastre. Ultimii 200 de km se anunțau interesanți din 2 motive: - pas de 3100m. vă amintiți cum orice peste 2000m ne stârnea interesul? încă nu ne plictisiserăm de înălțimi. - secțiunea asta era cam săracă în benzinării, așa că a trebuit să petrecem destul de mult timp să planificăm popasurile astfel încât să nu ajungem iar să cerșim benzină. Am reușit să identificăm o benzinărie de care să fim siguri că e deschisă și cu benzină suficient de aproape încât să ajungem înainte de a intra pe rezervă - destul de bine, deoarece în caz de ceva mai era rezerva care să acopere neprevăzutul. Toropeala de pe drum ne-a ajutat să ne mișcăm un pic mai greu decât ne planificasem, astfel încât am atacat ultimii 150-200 de km pe la ora 5. După calculele noastre, până la ora 10 seara ar fi trebuit să ajungem în Capadocia, iar peisajele de până atunci nu ne dăduseră vreun semn că merită prea multă poposire. Până am ajuns aici... . . . 4 cascade succesive, cu un debit impresionant și care ne-au convins să ”pierdem” aproape o oră pe lângă ele. Am convenit că nu are rost să mai alergăm spre Capadocia, ci mergem să găsim o mâncătorie, după care să ne căutăm loc de dormit. Am strâmbat din nas la ideea de a mânca în locul supra-aglomerat de turiști de sub buza cascadei așa că am zis că mâncăm în următorul sat. Până în următorul sat, traseul avea un crac ce părea că duce la ceva mișto, și dacă nu ne mai grăbim, ne permitem să îl explorăm. GPX-ul însă a fost mai degrabă aproximativ acolo, așa că am pierdut încă vreo oră pe un offroad un pic mai dificil doar ca să ajungem la o priveliște relativ banală: Dezamăgiți și ușor enervați mergem în următorul sat care, ce să vezi, nu avea nicio mâncătorie... Îi dăm mai departe și după alți 20 de km oprim să ne uităm pe gps constatând, cu neplăcere e puțin spus, că ceea ce crezusem pe harta mea detaliată că ar fi niște sate, erau niște denumiri de ceva. Ceva fără restaurante, fără magazine, fără locuri de dormit. Ceasul arăta un 7 spre 8, iar odometrul arăta că nu avem suficientă benzină să ne întoarcem la restaurantele de la cascadă și satele de dinainte și să ne continuăm apoi drumul spre Capadocia. La naiba! Forțați de situație hotărâm să îi dăm înainte, chiar de o fi să traversăm muntele pe întuneric și ne-om întoarce a doua zi până în pas, măcar să vedem peisajele. Creștem un pic ritmul, iar pe măsură ce apunea soarele, am început și prima secțiune mai tehnică din TETul turcesc făcut de noi până atunci (exceptând scurta bucată de la bolovani.): dintr-o dată traseul a devenit tridimensional, cu șicane care trebuiau evitate, pietre de ocolit, lumina apusului în ochi, pereți de stâncă: chiuiam în cască de bucurie la traseu dar mă simțeam în paradis la momentul nepotrivit: . . . Deși încă speram să ajungem în vârf pe lumină, o trântă care s-a soldat cu un genunchi întins și o prindere de geantă ruptă ne potolește avântul și acceptăm că fie o să punem corturile la peste 2000 de metri (îndurând frigul de rigoare) fie vom face trecerea pe întuneric. . Când se lăsa întunericul, am ajuns la o șosea asfaltată care părea că merge în aceeași direcție cu noi, iar până în vârf mai erau vreo 30 de km. Cu mai multă speranță decât era cazul, ne facem un calcul precum că în vreo 30 de minute suntem în vârf, apoi coborâm în primul sat și suntem salvați. Bucuria nu ține foarte mult pentru că în doar câțiva km se termină asfaltul și începe o urcare serioasă, dar pe un drum lat, neasfaltat, cu macadam. Aprindem toate luminile disponibile, ne punem side-by-side să nu ne prăfuim unul pe altul prea tare și gonim spre vârf încercând să profităm de orice porțiune în care se putea crește viteza. Ora 9 seara ne prinde pe la 2700 de metri, într-un mare șantier de construcții drumuri, iar gpx-ul părea că ne duce chiar prin mijlocul șantierului. Când ajungem la poartă însă, portarii au coborât instant bariera și au ieșit să vadă ce e cu noi. Începem cu clasicul ”ioc turkish, ioc english” ca să știm fiecare unde ne poziționăm. Încercăm să îi explicăm unuia din ei prin semne că vrem să trecem mai departe, ne arată un drum și plecăm pe el, dar constatăm că ne scoate din traseu. Ne întoarcem, îi arătăm harta și că drumul nostru trece pe la ei prin curte. Prin semne ne arată că ar fi 2 drumuri care oricum se unesc și tot acolo ajung. Cât ne maimuțăream unii la alții, trece o mașină și ne dăm seama că drumul nostru nu trece pe la ei prin curte, ci pe lângă, dar nu il văzuserăm noi. Dăm să plecăm, dar ne încercăm norocul și îi arătăm prin semne că vrem să dormim. Ne amintim că avem cu noi Google Translate, ba chiar aveam și ceva semnal de net și începem să folosim modul conversation. Greoi, dar înțelege că ne e somn și ne spune de primul sat. Satul acela din valea de după vârf. Stă, se mai gândește și la un moment dat ne spune să așteptăm că s-ar putea să ne găsească o variantă. Pleacă și minute bune auzim cum vorbesc între ei prin stații. Ni s-a părut că am așteptat o veșnicie și că s-au apucat să povestească între ei, și că putem să ne vedem de drum. Într-un final, ne spune că dacă ne întoarcem 5 km în vale, pe dreapta o să fie o moschee și că putem merge să dormim acolo. Bucuroși că nu înghețăm de frig și nici nu ne rupem gâtul noaptea prin prăpăstii, plecăm să căutăm moscheea. Noi nu ne aminteam să fi trecut pe lângă vreuna. Facem calea întoarsă, vedem ceva marcat pe hartă și unde trebuia conform odometrului să fie moscheea, găsim o remorcă rulotizată și un cioban care a ieșit să vadă ce e cu zarva de motoare la o oră atât de târzie. Îi arătăm semnul internațional al somnului și ne face semn să mergem peste deal. Mergem peste deal și ne așteptam să găsim niște muezini supărați că le întrerupem somnul, dar cu inima suficient de bună încât să nu ne lase în frig. Iată însă ce-am găsit: moschee.mp4 Nimeni pe-acolo, însă moscheea descuiată, câteva afișe în turcă, miros ca la bătrânii singuri de 90 de ani, însă nu bătea vântul. Ba chiar era călduț. Nici nu știam ce să credem. Ne apucăm să traducem afișele în turcă și aflăm asta: . Concluzionăm că e o moschee transformată în adăpost pentru rătăciți ca noi, mâncăm ceva biscuiți rămași prin bagaje și începem să ne instalăm pentru a dormi. Cam așa arăta pe dinafară. Pe la un 11-12 reușim să adormim cu liniștea în suflet că mai adăugăm o zi pe lista celor bune. (lumina din tavan este o lanternă de camping, nu exista electricitate acolo. sau cel puțin nu funcțională) Pe la ora 1 ne trezim cu niște lanterne puternice în ochi, zarvă și 4 indivizi din care unul sau doi păreau masivi: vin la geamul cămăruței în care dormeam și continuând să ne țină lumina-n ochi ne-ntreabă cum ne cheamă și de unde venim. Buimac, bâigui ceva nereușind să înțeleg ce se întâmplă: sunt jandarmi? suntem pe punctul de a ni se ușura portofelele și bagajele? Ne anunță că or să doarmă și ei într-una din cămăruțele de-acolo și pleacă, dar timp de vreo 45 de minute au făcut foarte multă zarvă: ba pe unde aveam noi motocicletele, ba prin cămăruțele de-acolo, ba prin moschee. Încă nu mi-era clar dacă să intru în modul fight, flight sau somn de voie. Mă liniștește colegul de călătorie spunându-mi că dacă aveau intenții necurate s-ar fi materializat deja. Adormim din nou, într-un final, și dimineața pe la 7 ne trezim să ne facem bagajele pentru a ne continua călătoria bucurându-ne că nu ne-am umplut de gângănii, nu am înghețat de frig, ne-am odihnit, iar ca bonus, vom face pe lumină toată trecerea prin pasul mult așteptat. Ne ducem bagajele la motociclete și ne pufnește râsul când constatăm că gălăgioșii din noaptea aia erau niște tineri rătăciți ca noi, poate cu prea mult chef de discuție și plămâni puternici, care au ajuns acolo cu un Renault 12 TX Break (Dacia noastra 1310) O trecem la experiențe noi și ne continuăm drumul spre cel mai înalt punct al turei: 3100m. Iată câteva peisaje pe care le-am fi ratat dacă am fi continuat pe noapte: o parte din șantierul de la 2700 de m. . . Și mult așteptatul pas: . . Vederea spre coborâre: . . Cât am stat noi să ne bucurăm de priveliște și de cât de bine s-a așezat povestea, au ajuns 5 turci într-o Suzuki Vitara care au ieșit la o tură prietenească. Nu știau către unde, nu știau pentru cât timp, știau că au ieșit să vadă lumea, iar Google Translate ne-a ajutat să ne spunem fiecare povestea. ------------------------- ------------------------- Salutare. Mă bucur să ne întâlnim pe aici. Mulțam de apreciere. Nu mai sunt multe părți. 2-3 și gata! Hai cu noi la o tură de weekend și povestim mai pe larg. ---------------------------- ---------------------------- După statul la taclale în vârful muntelui ne continuăm drumul spre Capadocia. A urmat o coborâre pe un drum spălat de torenți, dar nimic de speriat. În curând ajungem la asfalt și ne îndreptăm direct spre benzinărie. Avem parte de încă o surpriză să găsim un peisaj mai degrabă asemănător cu Alpii decât cu ce văzusem până la momentul respectiv. . . Alimentăm, mâncăm la o păstrăvărie și pe drum dăm de primele peisaje care trădau apropierea de Capadocia: . . Câteva ore mai târziu ajungem în Goreme, centrul peisajelor de net atunci când căutați Capadocia: . . Ne cazăm la campingul numit sugestiv Panorama și nici măcar nu ne mai obosim să montăm corturile. Știam că oricum ne vom trezi pe la 4 și jumătate, astfel încât la răsărit să fim cu bagajele pregătite, astfel încât să prindem ridicarea baloanelor. Atârnăm hamacele de unde putem și ne întindem la vorbă cu un olandez cu un AJP PR7, pe drum de câteva luni și care își lua timp să se bucure de TET pe îndelete. . Am intrebat în treacăt cam cât ar costa un tur cu balonul și am aflat că vara acolo ajung cu precădere tinerii, care au mai puțini bani, prin urmare era mai ieftin: doar 110 euro de persoană. În toamnă încep să vină cei cu mai multe fonduri la dispoziție și atunci prețurile urcă. Cântărim un pic dacă să ne dăm cu balonul sau nu dar concluzionăm că preferăm să ne pozăm cu ele. Și iată ce am reușit să facem: . . . baloane.MP4 Conform planului de-acasă, ăsta era momentul în care ne bucuram de o tură mișto și o luam spre București bucuroși că a mers relativ bine. Problema era că, neașteptându-ne ca drumurile să fie atât de bune și de ușor de parcurs, am terminat traseul propus cu 4 zile mai devreme. Prin urmare, ne hotărâm să o luam spre D915, un drum pe care dangerousroads.org îl prezintă pompos ca fiind ”Turkey's Most Extreme Road”. După secțiunea cu bolovani aveam îndoieli că e chiar atât de periculos, dar voiam să îl vedem oricum. Olandezul din camping ne-a spus că pe drum spre D915, e un canion fain, Dark Canyon, pe malul Eufratului. Îi suntem recunoscători: ocolul nu a fost mare, însă a meritat din plin: . . . . Am petrecut noaptea la un hotel în orășelul de lângă canion, iar apoi am continuat drumul spre D915. --------------------------- -------------------- Cel mai îngrijorător aspect la D915 nu era cât de periculos este ci vremea instabilă. Din ce am înțeles, lanțul montan nordic se comportă ca o barieră pentru norii dinspre Marea Neagră, ceea ce face ca partea nordică să fie mereu în ceață, ploaie sau nori. Am ajuns pe după-amiază în Bayburt, punctul de start al drumului. După o masă pe cinste, decidem să maximizăm șansele de a prinde și ceva vreme bună pe acest drum, așa că preferăm să îl începem după-amiază să facem o buclă de pe traseul TET, să căutăm un loc de corturi și apoi să încercăm de dimineață să continuăm drumul. Aplicația windy.com ne spunea că a doua zi dimineață, între 8 și 11 am fi avut o fereastră fără nori, ceață sau ploaie. Am început urcarea și deja se vedea că suntem într-o zonă cu un climat diferit. Pajiști cu iarbă verde au înlocuit versanți arizi. Pentru prima dată în multe zile vedeam din nou nori, iar pe măsură ce urcam, ne era din ce in ce mai clar că ne vom bucura de răcoarea mersului prin ceață. . timelapse.mp4 O dată trecuți în partea nordică a versantului, situația s-a schimbat drastic: abia dacă vedeam drumul. dacă ne îndepărtam la mai mult de 20 de metri unul de celălat nu mai vedeam becul de poziție. . Începusem să coborâm de la aproape 3000 și ajunsesem spre 2200. Pe de-o parte, nu vedeam cât de abrupt e pe lângă drum. Pe de altă parte, pe gps erau foarte înghesuite liniile de curbe de nivel și asta ne făcea să înțelegem că ar fi mișto să ținem drumul. Ne-a scăzut foarte mult viteza de deplasare și în curând s-a lăsat seara. Ceața era atât de densă încât în maxim jumătate de oră de mers prin ea a început să curgă apa de pe noi: echipamente, mănuși, căști... Pe la ora 7 ne-am dat seama că ne va lua o veșnicie să ajungem într-o zonă campabilă și ne-au trecut flashback-uri cu moscheea. Parcă nu eram foarte dornici să repetăm experiența atât de repede. Și ce să vezi? La scurt timp, la altitudinea de 2200 de m ne-a sărit în cale un hotel: Fără să stăm prea mult pe gânduri, am rămas acolo. Pentru 1600 de lire turcești (vreo 270 de lei) ne-am bucurat de 2 camere încălzite, o cină foarte bună și o tentativă de mic dejun. ---------------------------- ---------------------------- D915 este cel mai periculos drum din Turcia la fel cum era Bigăr cea mai frumoasă cascadă din lume. Mai multe emoții am avut pe autostrada din jurul Istanbulului. Ba chiar am întâlnit 2 ruși cu un Fazer și un GS 1200 cu anvelope și echipament de stradă. Cu un ritm foarte încet, ce e drept, dar au fost acolo. Windy.com a avut dreptate, așa ca dimineața am putut vedea pe unde mergem și ne-am bucurat de peisaje. . . . . . . . . D915 a fost cel mai îndepărtat punct de casă. De-acolo am început să ne întoarcem Am parcurs drumul, am alimentat din nou și am luat-o spre casă, tot pe TET, secțiunea nordică, întrucât nu eram gata să renunțăm la drumurile de peste 2000m. La un moment dat urcam pe un drum care se vedea că a fost nivelat recent. Chiar ne minunam de cât de proaspăt este. Ajungem în vârful dealului și găsim utilajele responsabile și 3 oameni în jurul unei bene de pickup truck. Când ne-am apropiat ne-au făcut semne energice să oprim. Oprim și vedem că tocmai ce întinseseră masa în benă și de fapt ne-au oprit să ne invite la masă. Greu de refuzat. Mâncăm, povestim prin Google Translate, glumim, ne urăm de sănătate și apoi ne vedem de drum. . . . . Am mai continuat pe track până când a venit momentul să alimentăm din nou, iar cum ultimii mulți km fuseseră prin ceață, am considerat că am văzut destul. Era momentul să o luăm spre casă - un drum de vreo 2000 de km (ajunseserăm în zona Trabzon). Ne-am bucurat de apus la Marea Neagră (deh, nici de-asta nu avem pe-acasă) și am considerat tura oficial încheiată.

mersi pentru raspunsuri. sa te bucuri de calatorie!

CPD-ul îl iei de la ACR? mai văzusem unii care ar fi făcut chipurile mai ieftin pe net, dar apoi citisem că aia ar fi fake și acum nu mai știu ce să cred.

Erau niște discuții într-o vreme cum că nu poți intra în Iran cu motocicletă cu cilindree mai mare de 250 cmc. Mai e valabilă informația asta? O să ai nevoie de Carnet de Passages en Douane?

E mai simplu de așternut ideile și găsit și fotografiile relevante în episoade mai scurte. Plus că e greu de găsit timp pentru făcut tot dintr-o bucată. ---------------- Dacă m-ar întreba cineva care ar vrea să meargă pe principiul ”punct ochit, punct lovit” și să surprindă ce-i mai frumos, aș recomanda sectoarele 10 și 11 din TETul turcesc. Începutul sectorului 10 ne-a prins după-amiaza așa că ne-a fost destul de clar că va urma o noapte de camping, doar că nu știam unde. Am plecat la drum alimentați și noi și motocicletele, iar peisajul se arăta promițător. Pe măsură ce creștea altitudinea, remarcam că în această mare de piatră existau tot felul de văioage care adăposteau stâne și stupini. Iar pe fundul lor păreau că se scursese suficiente aluviuni cât să formeze un strat fertil, acoperit de iarbă. stana.mp4 Cuprinși de voie bună, ne bucurăm de traseu și de peisaje: beforesunset.mp4 Curând începem să vedem culorile de apus și ne hotărâm că ne vom bucura de peisaj în vârful muntelui, asumându-ne riscul de a căuta loc de campare pe întuneric. . . . . Răcoarea serii ne-a dat imboldul să pornim iar la drum să găsim un loc în care să punem corturile. Cât timp ai lumină îți permiți să fii pretențios și să vrei să fie și drept, cu peisaj fain, să nu fie la altitudine mare că e frig, să nu fie la altitudine mică pentru că e prea cald... prin urmare ne-am cam întins pentru că ni se părea că putem găsi mai bine. . . . Pretențiile au scăzut drastic după lăsarea întunericului dar că am fost norocoși să găsim un loc drept, cu iarbă moale, pe la 1700 m și am pus corturile. După vreo jumătate de oră de stat la povești, admirat stelele, ascultat muzică georgiană și bucurat de ceva lichide aducătoare de somn, frigul ne-a alergat în sacii de dormit. frig.mp4 Urma să fie o noapte friguroasă, să ne trezim cu promoroacă pe motociclete, iar unul dintre noi să aibă o nouă misiune: achiziționarea unei păturici, misiune îndeplinită câteva zile mai târziu după nenumărate opriri cu ”oare nu or avea aici o păturică?” -------------------- ------------------------ Ziceam mai sus că planul a fost să mergem pe asfalt până în zona Isparta, să intrăm pe traseu undeva pe sectorul 9, să facem sectoarele 10 și 11 și să încheiem tura printre baloane în Capadocia. Unul din noi 3 a avut mai puține zile de concediu (6 vs 10) și urma să se retragă din traseu cu 3 zile înainte de începe munca, să se poată întoarce pe îndelete acasă. S-a nimerit ca ultima zi de dat efectiv pentru el să fie ziua aia bogată de care spuneam mai sus, iar seara s-a terminat în zona Taşdurmaz. @vrajitoru are un video detaliat cu acest sector : Noi am ajuns seara pe la 6-7 la intrarea în partea numită de track ”Rolling stones”: o pantă abruptă acoperită de mult pietriș liber, pe care ești liber să dansezi cum vrei. Pentru cei mai nevricoși, se mai adaugă un pic de suspans prin faptul că marginea drumului e dată fie de un perete de stâncă (varianta fericită), fie de o prăpastie spectaculoasă. În plus, mai știam că undeva pe traseu, există niște bolovani care blochează drumul și care i-a speriat pe cei mai mulți să se întoarcă din drum. Au fost câțiva temerari care au reușit cu motociclete mai suple să treacă pe-acolo. Stabilisem de dinainte că mergem până la bolovani și că încercăm să trecem de ei doar dacă suntem siguri că nu reedităm faimosul clip cu xtz-ul cu sidecase-uri. . . A se remarca în poze că soarele deja se coborâse în spatele stâncilor. Oboseala se face simțită și controlul motocicletei nu e ideal. Am coborât cu greu jumătate din partea cea mai dificilă cu toate motoarele, iar Transalpul a coborât până jos constatând că e mai dificil decât ne așteptasem și că trebuie să ne hotărâm dacă le coborâm pe toate și mergem spre bolovanul care blochează drumul, sau încercăm să întoarcem. Văzusem poze și filmulețe cu oameni care au trecut motociclete înguste precum DRZ 400. Pe baza lor presupuneam că dacă dăm bagajele jos, cel mai probabil 690-ul și Transalpul vor trece. Emoția mare era cu 990-ul. Deliberăm dacă să continuăm coborârea și să punem pe plat corturile în drum, știind foarte bine că nu are cine să dea peste noi, sau să încercăm să le urcăm înapoi și vedem dimineața ce facem. Luam în calcul și faptul că era posibil ca oboseala adunată de peste zi să nu ne lase să urcăm înapoi. Având emoții cu tentativa de a trece 990-ul pe la bolovan și o ”mică” problemă personală relativ la marginea prăpăstiilor am propus că dacă reușesc să întorc și să urc 990-ul pe pietrișul ăla, înseamnă că o să le putem urca pe toate și apoi putem căuta cazare iar dimineața hotărâm ce e de făcut. Cu un pic de ajutor urcă 990-ul, iar apoi Transalpul și 690-ul urcă fără probleme. lagreu.mp4 Cu ultimile puteri înconjurăm canionul pe drumuri mai normale, găsim un restaurant și apoi un hotel de partea cealaltă. Dimineața ne-am hotărât să intrăm pe canion pe partea cealaltă și să vedem dacă era de speriat sau era de trecut. După o porțiune de drum spectaculoasă, iată ce am găsit: . Vedem de departe bolovanii care blochează drumul. Lăsăm motoarele și plecăm pe jos să inspectăm. Acesta era spațiul disponibil: . bolovani.mp4 Dacă se putea trece sau nu, nu am mai apucat să testăm. Ne-am bucurat de peisaj, ne-am bucurat că măcar am văzut despre ce este vorba și ne-am continuat drumul. De-acolo, Transalpul a luat calea netezită spre București, iar echipa KTM a continuat bălăuritul. IMG_9849.MP4 -------------------------